Pelerinajul și îndreptarea sufletelor

Pelerinajul este o școală binecuvântată pentru îndreptarea sufletelor, curățirea inimilor și întărirea credinței. Prin această mare adorare și acest ritual binecuvântat, musulmanii primesc lecții însemnate, învățăminte mișcătoare și foloase deosebite în credință, adorare și purtare. El este, cu adevărat, o școală de educație a credinței, din care ies credincioși evlavioși și din al cărei izvor binecuvântat se adapă robii lui Allah cărora El le dă izbândă. Allah Preaînaltul spune:

Și vestește oamenilor pelerinajul! Ei vor veni la tine pe jos și pe orice cămilă slăbită, venind pe orice drum îndepărtat, ca să fie părtași la foloase pentru ei.¹

Foloasele și binefacerile pelerinajului nu pot fi cuprinse, iar învățămintele și lecțiile sale nu pot fi numărate ori cercetate până la capăt. Cuvântul din verset:

„Foloase”

este pluralul lui „folos”. El apare în formă nehotărâtă pentru a arăta mulțimea, diversitatea și varietatea lor. A fi părtaș la aceste foloase este unul dintre scopurile pelerinajului: particula lām din cuvintele:

„Ca să fie părtași la foloase pentru ei”

exprimă scopul și este legată de cuvintele:

„Vestește oamenilor pelerinajul! Ei vor veni la tine pe jos și pe orice cămilă slăbită.”

Adică: dacă le vestești pelerinajul, vor veni pe jos și călare ca să fie părtași la foloasele sale, adică să le dobândească și să tragă folos din ele.

De aceea, oricine a primit de la Allah izbânda de a împlini această ascultare și înlesnirea de a săvârși această adorare se cuvine să fie cât se poate de preocupat să dobândească foloasele pelerinajului și să valorifice învățămintele și îndemnurile sale. Acestea se adaugă marilor răsplăți, recompensei îmbelșugate, iertării păcatelor și ștergerii faptelor rele pe care le dobândește prin pelerinaj. S-a transmis în mod autentic de la Profet ﷺ că a spus:

Cine face pelerinajul la această Casă fără să rostească vorbe ori să săvârșească fapte desfrânate și fără să păcătuiască se întoarce asemenea zilei în care l-a născut mama sa.²

S-a transmis, de asemenea, în mod autentic de la el — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — că a spus:

Împliniți în mod repetat pelerinajul ḥajj și ʿumrah, căci ele îndepărtează sărăcia și păcatele așa cum foalele îndepărtează zgura fierului.³

Cel care dobândește acest câștig și această izbândă se cuvine să se întoarcă în țara sa într-o stare curată, cu un suflet bun și cu o viață nouă, plină de credință și evlavie, de bine, îndreptare și statornicie, păstrând ascultarea de Allah — Cel Atotputernic și Măreț.

Învățații au arătat că această îndreptare și curăție, atunci când se găsesc la rob, sunt semne ale mulțumirii lui Allah și ale primirii faptei. Dacă starea omului se îmbunătățește după pelerinaj, trecând de la rău la bine ori de la bine la mai bine, aceasta dovedește că el a tras folos din pelerinaj. Căci una dintre răsplățile unei fapte bune este o altă faptă bună după ea. Allah — Cel Atotputernic și Măreț — spune:

Oare răsplata binelui este alta decât binele?⁴

Cel care își împlinește bine pelerinajul, se străduiește să-l ducă la îndeplinire și să-l desăvârșească și se ține departe de ceea ce îl știrbește ori îl strică iese din el într-o stare mai bună și se întoarce către un sfârșit mai frumos.

S-a transmis în mod autentic de la Profet ﷺ că a spus:

Pelerinajul primit nu are altă răsplată decât Paradisul.⁵

Fără îndoială, orice pelerin dorește și nădăjduiește ca pelerinajul său să fie primit, strădania sa răsplătită, iar fapta sa bună și primită. Semnul limpede al unui pelerinaj bine împlinit și primit este ca omul să-l fi săvârșit cu sinceritate pentru Allah și potrivit Sunnei Trimisului lui Allah ﷺ. Acestea sunt două condiții fără de care nicio faptă nu este primită. Totodată, starea lui după pelerinaj trebuie să fie mai bună decât înainte.

Acestea sunt, așadar, două semne ale primirii: unul din timpul pelerinajului, anume ca omul să-l împlinească cu sinceritate pentru Allah și potrivit Sunnei Trimisului Său ﷺ; și altul de după pelerinaj, anume îndreptarea stării sale, prin sporirea râvnei pentru ascultare și a feririi de neascultare și păcate și prin începerea unei vieți bune, pline de bine, îndreptare și statornicie.

Trebuie însă observat că musulmanul nu poate fi sigur că fapta i-a fost primită, oricât de temeinic și de bine ar fi împlinit-o. Descriind starea credincioșilor desăvârșiți în ascultările prin care se apropie de El, Allah Preaînaltul spune:

Și cei care dau ceea ce dau, cu inimile pline de teamă, pentru că se vor întoarce la Domnul lor.⁶

Adică împlinesc adorările care le-au fost poruncite — rugăciunea, zakāt-ul, pelerinajul, postul și celelalte —, temându-se ca, atunci când faptele lor vor fi înfățișate lui Allah și vor sta înaintea Sa, acestea să nu le aducă izbăvirea, iar ascultările lor să nu fie primite.

Imamul Aḥmad a relatat în Musnad de la mama credincioșilor ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — că a spus:

Am întrebat: „O, Trimis al lui Allah! «Cei care dau ceea ce dau, cu inimile pline de teamă»: este vorba despre omul care săvârșește adulter și bea vin?” El a spus: „Nu, fiică a lui Abū Bakr!” — sau: „Nu, fiică a celui statornic în adevăr! Este omul care postește, se roagă și dă milostenie, temându-se să nu-i fie primit”.⁷

Al-Ḥasan al-Baṣrī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Credinciosul îmbină facerea binelui cu teama, pe când ipocritul îmbină săvârșirea răului cu sentimentul de siguranță”.⁸

Din vechime și până astăzi, credincioșii obișnuiesc ca, după această ascultare, să-și spună unii altora: تقبَّل الله منا ومنكم — „Allah să primească de la noi și de la voi!” Toți nădăjduiesc primirea.⁹

Allah a pomenit în Coranul cel Nobil că Profetul Său Ibrāhīm și fiul său Ismāʿīl — binecuvântarea și pacea fie asupra lor — rosteau această rugă atunci când construiau Kaʿbah. Allah Preaînaltul spune:

Și când Ibrāhīm și Ismāʿīl ridicau temeliile Casei: „Domnul nostru, primește de la noi! Tu ești Cel care Aude totul, Atoateștiutorul!”¹⁰

Ei împlineau o faptă bună măreață și Îl rugau pe Allah să o primească de la ei. Ibn Abī Ḥātim a relatat că Wuhayb ibn al-Ward a citit acest verset, apoi a plâns și a spus: „O, prieten apropiat al Celui Milostiv! Tu înalți temeliile Casei Celui Milostiv și te temi că nu-ți va fi primit!”¹¹

Dacă aceasta era starea căpeteniei celor care Îl adorau numai pe Allah și a modelului celor care Îi afirmă unicitatea, cum să fie starea celor de sub rangul lui?

Îl rugăm pe Allah să dăruiască tuturor primirea faptelor, izbândă și îndreptare, să le hărăzească pelerinilor Casei Sale Sfinte siguranță și sănătate, să primească de la noi și de la ei faptele bune și să ne călăuzească pe toți pe calea cea dreaptă. El este Darnic și Generos.