Pomenirile legate de purificare și rugăciune

În această privință au fost transmise mai multe pomeniri și invocări. În cele ce urmează sunt înfățișate câteva dintre textele relatate, împreună cu lămurirea unor înțelesuri ale lor.

Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:

„M-am rugat într-o noapte împreună cu Profetul ﷺ. El a început sura al-Baqarah și mi-am spus: «Se va pleca după o sută de versete.» Dar a continuat, iar eu mi-am spus: «O va recita pe toată într-o singură unitate de rugăciune.» A continuat, iar eu mi-am spus: «Se va pleca atunci când o va încheia.» Apoi a început sura al-Nisāʾ și a recitat-o, apoi a început Āl ʿImrān și a recitat-o. Recita pe îndelete. Când trecea pe la un verset care cuprinde slăvirea lui Allah, Îl slăvea; când trecea pe la o cerere, cerea; iar când trecea pe la o cerere de ocrotire, cerea ocrotire. Apoi s-a plecat și a început să spună: «Slavă Domnului meu, Cel Măreț!» Înclinarea lui era aproape la fel de lungă ca statul său în picioare. Apoi a spus: «Allah îi răspunde celui care Îl laudă.» A stat apoi mult timp în picioare, aproape cât stătuse înclinat. După aceea s-a prosternat, spunând: «Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!» Prosternarea lui era aproape la fel de lungă ca statul său în picioare.”⁵⁸

Acest hadith arată că musulmanul spune **în înclinare**:

„Slavă Domnului meu, Cel Măreț!”

Iar **în prosternare**:

„Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!”

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Celui care se înclină i-a fost prescris să pomenească măreția Domnului său în timp ce el însuși se apleacă, se micșorează și se supune. El, Preaslăvitul, este descris prin măreția Sa, fiind mai presus de orice lucru care contrazice maiestatea, slava și măreția Sa. Cele mai bune cuvinte pe care le poate spune cel înclinat sunt, fără îndoială: سُبْحَانَ رَبِّيَ العَظِيم — «Slavă Domnului meu, Cel Măreț!» Allah, Preaslăvitul, le-a poruncit robilor aceasta, iar vestitorul trimis de El, mijlocitorul vestirii dintre El și robii Săi, a rânduit acest loc pentru această pomenire. Când a fost revelat:

«Așadar, slăvește numele Domnului tău, Cel Măreț!»⁵⁹

El a spus:

«Rostiți-o în înclinarea voastră...»”⁶⁰

Despre prosternare, el a spus: „În ea a fost prescrisă lauda adusă lui Allah care i se potrivește, și anume cuvintele robului: سُبْحَانَ رَبِّيَ الأَعْلَى — «Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!» Acestea sunt cele mai bune cuvinte rostite în ea. Nu s-a relatat de la Profet ﷺ o poruncă de a spune altceva în prosternare, atunci când a spus:

«Rostiți-o în prosternarea voastră...»

Descrierea Domnului ca Preaînalt, în această stare, se potrivește pe deplin cu starea celui prosternat, care a coborât cu fața spre pământ. El pomenește înălțimea Domnului său în timp ce el se coboară, așa cum I-a pomenit măreția în timp ce se supunea în înclinare. Îl slăvește pe Domnul său, afirmând că este mai presus de tot ceea ce nu I se cuvine și contrazice măreția și înălțimea Sa.”⁶¹

În cele două Ṣaḥīḥ-uri, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a spus:

„Profetul ﷺ spunea adesea în înclinarea și în prosternarea sa: «Slavă Ție, o, Allah, Domnul nostru, și laudă Ție! O, Allah, iartă-mă!», punând astfel în practică înțelesul Coranului.”⁶²

Cuvintele ei يَتَأَوَّلُ القُرْآنَ — „punând în practică înțelesul Coranului” se referă la împlinirea cuvântului lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, din sura al-Naṣr:

„Slăvește-L cu laudă pe Domnul tău și cere-I iertare! Cu adevărat, El primește mereu căința.”⁶³

De aceea, spunea adesea în înclinarea și în prosternarea sa:

„Slavă Ție, o, Allah, Domnul nostru, și laudă Ție! O, Allah, iartă-mă!”

Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său, tot de la ea, Allah să fie mulțumit de ea:

„Trimisul lui Allah ﷺ spunea în înclinarea și în prosternarea sa: «Tu ești Cel Preaslăvit, Cel Sfânt, Domnul îngerilor și al Duhului!»”⁶⁴

Cuvintele سُبُّوحٌ قُدُّوسٌ — *Subbūḥ, Quddūs* — „Cel Preaslăvit, Cel Sfânt” — sunt două nume ale lui Allah care arată preamărirea Sa și faptul că El, Preaslăvitul, este mai presus de orice neajuns și cusur și de orice lucru care nu I se cuvine. De asemenea, arată că niciuna dintre făpturile Sale nu-I seamănă în vreuna dintre însușirile Sale proprii și atributele desăvârșirii Sale.

Cuvintele رَبُّ المَلاَئِكَةِ وَالرُّوحِ — „Domnul îngerilor și al Duhului” amintesc mai întâi domnia lui Allah asupra îngerilor în general, apoi îl numesc aparte pe Jibrīl, pacea fie asupra lui, Duhul cel vrednic de încredere. El este cel mai de seamă și cel dintâi dintre îngeri și cobora cu revelația la Trimisul lui Allah ﷺ, după cum a spus Cel Preaînalt:

„Cu adevărat, el este o pogorâre de la Stăpânul lumilor. Duhul cel vrednic de încredere l-a coborât asupra inimii tale, ca să fii dintre cei care avertizează, într-o limbă arabă limpede.”⁶⁵

Jibrīl, pacea fie asupra lui, a fost numit „Duh” deoarece cobora cu revelația prin care au viață inimile.

Abū Dāwūd, al-Nasāʾī și alții au relatat de la ʿAwf ibn Mālik al-Ashjaʿī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:

„M-am ridicat într-o noapte la rugăciune împreună cu Trimisul lui Allah ﷺ. El a stat în picioare și a recitat sura al-Baqarah. Nu trecea pe la vreun verset al îndurării fără să se oprească și să ceară, nici pe la vreun verset al pedepsei fără să se oprească și să ceară ocrotire. Apoi s-a plecat pentru un timp cât statul său în picioare, spunând în înclinare: «Slavă Celui care are puterea biruitoare, stăpânirea, maiestatea și măreția!» Apoi s-a prosternat pentru un timp cât statul său în picioare și a spus în prosternare aceleași cuvinte. Apoi s-a ridicat și a recitat Āl ʿImrān, după care a recitat sură după sură.”⁶⁶

Cuvintele سُبْحَانَ ذِي الجَبَرُوتِ وَالمَلَكُوتِ — „Slavă Celui care are puterea biruitoare și stăpânirea” înseamnă că El este Preaslăvit și Sfânt. *Al-jabarūt* și *al-malakūt* sunt forme construite după tiparul *faʿalūt*, din rădăcinile *jabr* și *mulk*, așa cum *raḥamūt*, *raghabūt* și *rahabūt* sunt construite din *raḥmah*, *raghbah* și *rahbah* — îndurare, dorință și teamă. Arabii spun: „Mai bine să fii temut decât compătimit.” *Al-jabarūt* și *al-malakūt* cuprind din înțelesurile numelor și atributelor lui Allah ceea ce arată numele „Împăratul” și „Cel Atotbiruitor” — al-Jabbār.⁶⁷ Allah Preaînaltul a spus la sfârșitul surei Yā-Sīn:

„Slavă Celui în mâna Căruia este stăpânirea tuturor lucrurilor și la Care veți fi întorși!”⁶⁸

Cuvintele „și maiestatea și măreția” înseamnă: „Cel care are maiestatea și măreția”. Acestea sunt două atribute apropiate în înțeles, proprii numai lui Allah Preaînaltul. Nimeni în afară de El nu este vrednic de ele. Într-un hadith autentic de la Profet ﷺ este stabilit că:

„Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a spus: «Maiestatea este mantia Mea, iar măreția este veșmântul Meu de brâu. Pe cel care Mi le dispută pe oricare dintre ele îl voi arunca în Foc.»”⁶⁹

Astfel, măreția a fost pusă în locul veșmântului de brâu, iar maiestatea în locul mantiei, arătând că ele Îi sunt proprii Domnului, Preaslăvitul, și că El este mai presus de a avea vreun asociat în acestea.

Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, într-un hadith lung:

„Când se înclina, Trimisul lui Allah ﷺ spunea: «O, Allah, numai Ție m-am plecat, în Tine am crezut și Ție m-am supus. Auzul meu, văzul meu, creierul meu, oasele mele și nervii mei s-au smerit înaintea Ta.» Când se ridica, spunea: «O, Allah, Domnul nostru, Ție Îți aparține lauda, cât să umple cerurile, cât să umple pământul, cât să umple ceea ce se află între ele și cât să umple orice altceva voiești Tu după acestea.» Iar când se prosterna, spunea: «O, Allah, numai Ție m-am prosternat, în Tine am crezut și Ție m-am supus. Fața mea s-a prosternat Celui care a creat-o, a plăsmuit-o și i-a deschis auzul și văzul. Binecuvântat este Allah, Cel mai bun dintre creatori!»”⁷⁰

În expresia اللَّهُمَّ لَكَ رَكَعْتُ — „O, Allah, numai Ție m-am plecat”, așezarea verbului după pronume arată exclusivitatea: înclinarea mea Îți aparține Ție, nu altcuiva. وَبكَ آمَنْتُ — „În Tine am crezut” înseamnă: am recunoscut și am socotit adevărat. وَلَكَ أَسْلَمْتُ — „Ție m-am supus” înseamnă: m-am lăsat călăuzit și am ascultat.

Cuvintele خشع لك سمعي وبصري ومخي وعظمي وعصبي — „Auzul meu, văzul meu, creierul meu, oasele mele și nervii mei s-au smerit înaintea Ta” înseamnă că toate aceste părți ale mele Ți s-au supus, s-au smerit înaintea Ta și s-au umilit în fața măreției Tale.

Cuvintele rostite la ridicarea din înclinare:

„Allah îi răspunde celui care Îl laudă.”

Înseamnă că Allah i-a răspuns celui care L-a lăudat; aici „auzirea” este auzire însoțită de răspuns.

Înțelesul cuvintelor رَبَّنَا لَكَ الحَمْدُ مِلْءَ السَّمَوَاتِ، وَمِلْءَ الأَرْضِ، وَمِلْءَ مَا بَيْنَهُمَا، وَمِلْءَ مَا شِئْتَ مِنْ شَيْءٍ بَعْدُ — „Domnul nostru, Ție Îți aparține lauda, cât să umple cerurile, cât să umple pământul, cât să umple ceea ce se află între ele și cât să umple orice altceva voiești Tu după acestea” va fi explicat mai departe, dacă voiește Allah.

Cuvintele سَجَدَ وَجْهِي لِلَّذِي خَلَقَهُ وَصَوَّرَهُ وَشَقَّ سَمْعَهُ وَبَصَرَهُ، تَبَارَكَ اللهُ أَحْسَنُ الخَالِقِينَ — „Fața mea s-a prosternat Celui care a creat-o, a plăsmuit-o și i-a deschis auzul și văzul. Binecuvântat este Allah, Cel mai bun dintre creatori!” îi aduc robului în minte măreția lui Allah, Preaslăvitul, și desăvârșirea creării omului în cea mai deplină înfățișare și în cea mai frumoasă alcătuire. Binecuvântat este Allah, Cel mai bun dintre creatori!