Pomenirile legate de purificare și rugăciune

Unul dintre prilejurile în care musulmanului îi este recomandat să caute să facă invocare în rugăciune este între tashahhud și salutul de încheiere. În cele două Ṣaḥīḥ-uri este stabilit de la ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ l-a învățat tashahhud-ul, apoi a spus la sfârșit:

„Apoi să aleagă invocarea care îi place cel mai mult și să se roage prin ea.”⁹⁵

Într-o relatare a lui Muslim:

„Apoi să aleagă orice cerere voiește.”⁹⁶

Mai bine pentru musulman, în acest loc, este să rostească invocările transmise de la Profet ﷺ. Dacă se roagă însă cu alte invocări care nu cuprind nimic oprit, nu este nicio problemă. Urmează câteva dintre invocările transmise pentru acest prilej. În cele două Ṣaḥīḥ-uri, Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„După ce unul dintre voi rostește tashahhud-ul, să caute adăpost la Allah de patru lucruri, spunând: «O, Allah, caut adăpost la Tine de pedeapsa Gheenei, de pedeapsa mormântului, de încercarea vieții și a morții și de răul încercării lui al-Masīḥ al-Dajjāl!»”⁹⁷

Unii învățați au susținut că această cerere de ocrotire este obligatorie înainte de salutul de încheiere. Majoritatea învățaților consideră că ea este recomandată, fără a fi obligatorie.

A început cu cererea de ocrotire مِنْ عَذَاب جَهَنَّمَ — „de pedeapsa Gheenei”, deoarece aceasta este sfârșitul dincolo de care nu există o pieire mai mare. Gheena este un nume al Focului pe care Allah l-a pregătit pentru necredincioși în Ziua Învierii.

Cuvintele وَمِنْ عَذَاب القَبْرِ — „de pedeapsa mormântului” arată că pedeapsa mormântului este adevărată și că musulmanul trebuie să caute adăpost la Allah de ea.

وَمِنْ فِتْنَةِ المَحْيَا وَالمَمَاتِ — „De încercarea vieții și a morții” se referă la toate încercările celor două stări: în viață, la tot ceea ce vatămă religia, trupul sau viața lumească a omului; în moarte, la greutățile ei și la spaimele care urmează după ea.

În expresia ومن فتنة المسيح الدجال — „de încercarea lui al-Masīḥ al-Dajjāl”, al-Masīḥ al-Dajjāl este un izvor al necredinței și rătăcirii și o pricină a încercărilor și spaimei. El va apărea între oameni la sfârșitul vremurilor, iar apariția sa este unul dintre semnele Ceasului. Este numit *Masīḥ* deoarece unul dintre ochii săi este șters: ochiul său drept este lipsit de vedere. Este numit *Dajjāl* de la *dajal*, adică minciună. Încercarea apariției sale este una dintre cele mai mari încercări. Nu a fost trimis niciun profet de Allah fără să-și fi prevenit și avertizat neamul despre el.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a relatat:

„Trimisul lui Allah ﷺ se ruga în timpul rugăciunii: «O, Allah, caut adăpost la Tine de pedeapsa mormântului, de încercarea lui al-Masīḥ al-Dajjāl, de încercarea vieții și de încercarea morții! O, Allah, caut adăpost la Tine de păcat și de datorie!» Cineva l-a întrebat: «Cât de des cauți adăpost de datorie!» El a răspuns: «Când omul se îndatorează, vorbește și minte, făgăduiește și nu-și ține făgăduința.»”⁹⁸

Al-maʾtham este orice lucru prin care omul păcătuiește, dintre toate neascultările și păcatele. Al-maghram este ceea ce omul trebuie să plătească din pricina unei vătămări săvârșite, a unei tranzacții sau a altui lucru asemănător. Al-maʾtham se referă astfel la dreptul lui Allah, iar al-maghram la drepturile oamenilor.

Printre invocările acestui prilej se află și ceea ce Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, într-un hadith lung:

„Printre ultimele cuvinte pe care Trimisul lui Allah ﷺ le rostea între tashahhud și salut erau: «O, Allah, iartă-mi ceea ce am săvârșit mai înainte și ceea ce voi săvârși mai târziu, ceea ce am ascuns și ceea ce am făcut pe față, ceea ce am făcut peste măsură și ceea ce Tu știi mai bine decât mine! Tu ești Cel care dă întâietate și Cel care lasă în urmă. Nu există altă divinitate în afară de Tine!»”⁹⁹

مَا قَدَّمْتُ — „Ceea ce am săvârșit mai înainte” înseamnă greșelile și lipsurile mele, iar وَمَا أَخَّرْتُ — „ceea ce voi săvârși mai târziu”, cele care vor veni de la mine în viitor. وَمَا أَسْرَرْتُ وَمَا أَعْلَنْتُ — „Ceea ce am ascuns și ceea ce am făcut pe față” se referă la ceea ce am săvârșit în ascuns sau în văzul celorlalți. وَمَا أَسْرَفْتُ — „Ceea ce am făcut peste măsură” înseamnă ceea ce am săvârșit împotriva mea însumi, fie prin păcate ale căror urmări se opresc asupra mea, fie prin nedreptăți care îi ating și pe alții.

أَنْتَ المُقَدِّمُ — „Tu ești Cel care dă întâietate”: cui voiești, prin ajutor, izbândă și călăuzire spre ceea ce este drept. وَأَنْتَ المُؤَخِّرُ — „Cel care lasă în urmă”: pe cine voiești, lăsându-l fără sprijin, lipsindu-l și neajutându-l. لاَ إِلَهَ إِلاَّ أنتَ — „Nu există altă divinitate în afară de Tine”: nimeni în afară de Tine nu este vrednic, cu adevărat, de adorare.

Printre invocările transmise pentru acest prilej se află și ceea ce Abū Dāwūd, Ibn Mājah și alții au relatat de la Abū Ṣāliḥ, de la unul dintre companionii Profetului ﷺ: Profetul ﷺ l-a întrebat pe un om:

„«Ce spui în rugăciune?» Acesta a răspuns: «Rostesc tashahhud-ul și spun: “O, Allah, Îți cer Paradisul și caut adăpost la Tine de Foc!” Eu însă nu mă pricep la rostirea ta și nici la rostirea lui Muʿādh.» Profetul ﷺ a spus: «În jurul acestora se învârte și rostirea noastră.»”¹⁰⁰

Adică în jurul cererii de a intra în Paradis și de a fi izbăviți de Foc se învârte rostirea noastră. *Dandanah* înseamnă ca omul să rostească niște cuvinte al căror sunet se aude, dar al căror înțeles nu se deslușește.

În Sunnah au venit și hadithuri care cuprind invocări rostite în rugăciune, fără să fie precizat locul lor. Este mai bine ca acestea să fie făcute într-unul dintre două locuri: în prosternare sau după tashahhud, deoarece Sunnah îndeamnă la căutarea invocării în amândouă. Printre ele se află ceea ce al-Bukhārī și Muslim au relatat de la Abū Bakr al-Ṣiddīq, Allah să fie mulțumit de el, care i-a spus Profetului ﷺ:

„«Învață-mă o invocare cu care să mă rog în rugăciunea mea!» El a spus: «Spune: “O, Allah, m-am nedreptățit mult pe mine însumi și nimeni nu iartă păcatele în afară de Tine! Dăruiește-mi, așadar, iertare de la Tine și ai milă de mine! Tu ești, într-adevăr, Cel Iertător, Cel Milostiv.”»”¹⁰¹

Printre ele se află și ceea ce al-Nasāʾī a relatat de la ʿAṭāʾ ibn al-Sāʾib, de la tatăl său, Allah să fie mulțumit de el:

„ʿAmmār ibn Yāsir, Allah să fie mulțumit de el, ne-a condus într-o rugăciune pe care a scurtat-o. Unii dintre oameni i-au spus: «Ai făcut rugăciunea ușoară — sau: ai scurtat-o!» El a răspuns: «Cu toate acestea, am făcut în ea niște invocări pe care le-am auzit de la Trimisul lui Allah ﷺ.» Când s-a ridicat, un om din grup l-a urmat — ʿAṭāʾ a precizat că era tatăl său, care vorbise despre sine fără să-și spună numele — și l-a întrebat despre invocare. Apoi s-a întors și le-a spus-o oamenilor: «O, Allah, prin știința Ta despre cele nevăzute și prin puterea Ta asupra făpturilor, ține-mă în viață cât timp știi că viața îmi este bună și ia-mi viața când știi că moartea îmi este bună! O, Allah, Îți cer teamă de Tine în ascuns și în văzul celorlalți și Îți cer cuvântul adevărului în mulțumire și în mânie! Îți cer cumpătare în sărăcie și în bogăție, desfătare care nu se sfârșește și o bucurie a ochilor care nu se întrerupe! Îți cer mulțumire după hotărârea Ta și tihna vieții de după moarte! Îți cer plăcerea de a privi Fața Ta și dorul întâlnirii cu Tine, fără o suferință vătămătoare și fără o încercare care duce la rătăcire! O, Allah, împodobește-ne cu podoaba credinței și fă din noi călăuze călăuzite!»”¹⁰²

Acesta este un hadith măreț, autentic transmis de la Profetul cel nobil ﷺ, care cuprinde mari învățături, țeluri înalte și scopuri binecuvântate.

Al-Ḥāfiẓ Ibn Rajab, Allah să aibă milă de el, a alcătuit o scurtă lucrare de sine stătătoare în explicarea acestui hadith și a înțelesurilor sale. Este o lucrare folositoare. Voi zăbovi, cu voia lui Allah, asupra câtorva dintre învățăturile și înțelesurile mărețe ale acestui hadith, ca aceasta să ne ajute să-i dăm atenție și să stăruim în rostirea lui. Allah este Cel care dă izbândă.