Pomenirile legate de purificare și rugăciune

Aici vom vorbi despre invocarea qunūt din rugăciunea witr. Abū Dāwūd, al-Nasāʾī și alții au relatat de la al-Ḥasan ibn ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său:

„Trimisul lui Allah ﷺ m-a învățat niște cuvinte pe care să le rostesc în witr: «O, Allah, călăuzește-mă alături de cei pe care i-ai călăuzit, dăruiește-mi ocrotire și bunăstare alături de cei cărora le-ai dăruit-o, ia-mă în ocrotirea Ta alături de cei pe care i-ai luat în ocrotire, binecuvântează pentru mine ceea ce mi-ai dăruit și ferește-mă de răul celor pe care le-ai rânduit! Tu hotărăști și nimeni nu hotărăște asupra Ta. Cel pe care Tu îl ocrotești nu este înjosit, iar cel căruia Tu îi ești potrivnic nu dobândește cinste. Binecuvântat ești, Domnul nostru, și Preaînalt!»”¹²⁸

Aceasta este o invocare măreață, care cuprinde cereri înalte și țeluri mărețe. În ea sunt cerute lui Allah călăuzirea, ocrotirea și bunăstarea, luarea în grija Sa, binecuvântarea și ferirea de rău, împreună cu recunoașterea faptului că toate lucrurile sunt în Mâna Sa și sub cârmuirea Lui: ceea ce voiește El se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă.¹²⁹

„O, Allah, călăuzește-mă alături de cei pe care i-ai călăuzit!”

Aceste cuvinte de la începutul invocării cuprind cererea către Allah a călăuzirii depline și folositoare, care unește cunoașterea adevărului de către rob cu împlinirea lui. Călăuzirea nu înseamnă ca robul să cunoască adevărul fără să-l pună în practică, după cum nu înseamnă nici să lucreze fără o cunoaștere folositoare care să-l călăuzească. Călăuzirea folositoare este izbânda în dobândirea cunoașterii folositoare și în împlinirea faptei bune.

„Alături de cei pe care i-ai călăuzit.”

Aceste cuvinte cuprind mai multe foloase:

**Primul:** robul Îi cere să-l cuprindă printre cei călăuziți, în grupul și tovărășia lor. Ce buni tovarăși sunt aceștia!

**Al doilea:** el I se adresează prin binefacerea și prin darurile Sale, adică: o, Domnul meu, Tu ai călăuzit mulți dintre robii Tăi prin harul și binefacerea Ta! Fă-mi bine și mie, după cum le-ai făcut lor, și călăuzește-mă, după cum i-ai călăuzit pe ei!

**Al treilea:** călăuzirea pe care au dobândit-o aceia nu a venit de la ei și nici prin ei înșiși, ci de la Tine. Tu ești Cel care i-ai călăuzit.

„Dăruiește-mi ocrotire și bunăstare alături de cei cărora le-ai dăruit-o!”

Aceste cuvinte cuprind cererea către Allah a ocrotirii și bunăstării depline: ferirea de necredință, de ieșirea din ascultare, de nesupunere, de nepăsare, de boli, de suferințe și de încercări, de săvârșirea a ceea ce El nu iubește și de părăsirea a ceea ce El iubește. Aceasta este adevărata ʿāfiyah. De aceea, nimic din ceea ce I se cere Domnului nu Îi este mai drag decât ʿāfiyah, fiindcă este un cuvânt care cuprinde izbăvirea de tot răul și de cauzele sale.

Una dintre dovezile acestui lucru este ceea ce al-Bukhārī a relatat în al-Adab al-mufrad, precum și alții, de la Shakal ibn Ḥumayd, Allah să fie mulțumit de el. Acesta a spus: قلت يا رسول الله! علِّمني دعاءً أنتفعُ به — „O, Trimis al lui Allah, învață-mă o invocare care să-mi fie de folos!” El a spus:

„Spune: «O, Allah, ocrotește-mă de răul auzului meu, al văzului meu, al limbii mele, al inimii mele și de răul poftei mele trupești!»”¹³⁰

Aceasta este o invocare cuprinzătoare, care include ocrotirea de toate relele în această lume și în Viața de Apoi. În al-Adab al-mufrad și la alții s-a relatat de la al-ʿAbbās, unchiul Trimisului lui Allah ﷺ, că a spus:

„Am spus: «O, Trimis al lui Allah, învață-mă ceva cu care să mă rog lui Allah!» El a spus: «O, ʿAbbās, cere-I lui Allah ocrotire și bunăstare!» Am așteptat puțin, apoi am venit și am spus: «Învață-mă ceva cu care să mă rog lui Allah, o, Trimis al lui Allah!» El a răspuns: «O, ʿAbbās, o, unchi al Trimisului lui Allah, cere-I lui Allah ocrotire și bunăstare în această lume și în Viața de Apoi!»”¹³¹

„Ia-mă în ocrotirea Ta alături de cei pe care i-ai luat în ocrotire!”

Aceste cuvinte cuprind cererea către Allah a ocrotirii Sale depline, care presupune izbândă, ajutor, sprijin, îndrumare către ceea ce este drept și îndepărtare de orice lucru care Îl mânie pe Allah. Acest înțeles se regăsește în cuvintele Preaînaltului:

„Allah este Ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la lumină.”¹³²

Și în cuvintele Sale:

„Ocrotitorul meu este Allah, Cel care a pogorât Cartea, și El îi ocrotește pe cei drepți.”¹³³

Și în cuvintele Sale:

„Iar Allah este Ocrotitorul credincioșilor.”¹³⁴

Și în cuvintele Sale:

„Iar Allah este Ocrotitorul celor temători de El.”¹³⁵

Aceasta este o ocrotire aparte, rezervată lor, care presupune păzirea, sprijinirea, întărirea și ajutarea lor, precum și ferirea lor de rele. Acest lucru este arătat de cuvintele din invocare:

„Cel pe care Tu îl ocrotești nu este înjosit.”

Adică el este sprijinit, cinstit și biruitor prin ocrotirea Ta. Aici este atrasă atenția asupra faptului că înjosirea pe care o trăiește cineva între oameni ține de măsura în care îi lipsește ocrotirea lui Allah. Când ocrotirea este deplină, orice înjosire este înlăturată. Chiar dacă împotriva lui ar fi ridicați toți cei din ținuturile pământului, el rămâne cinstit, nu înjosit.

„Binecuvântează pentru mine ceea ce mi-ai dăruit!”

Binecuvântarea este binele mult și statornic. Prin aceste cuvinte Îi este cerută lui Allah binecuvântarea în tot ceea ce i-a dăruit omului: cunoaștere, avere, copii, locuință sau altceva. Robul Îi cere să-i păstreze acestea, să i le sporească, să le păzească și să le ferească de vătămări.

„Ferește-mă de răul celor pe care le-ai rânduit!”

Adică de răul celor pe care le-ai rânduit. Allah Preaînaltul poate rândui un rău pentru o înțelepciune desăvârșită. Răul se află în unele dintre făpturile Sale, nu în actul Său de a crea și nici în lucrarea Sa, căci lucrarea și crearea Sa sunt în întregime bine. Această invocare cuprinde cererea către Allah a feririi de rele, a izbăvirii de vătămări și a păzirii de nenorociri și de încercări.

„Tu hotărăști și nimeni nu hotărăște asupra Ta.”

Prin aceste cuvinte robul I se adresează lui Allah Preaslăvitul prin faptul că El hotărăște asupra tuturor lucrurilor, fiindcă ale Lui sunt judecata deplină, voința care se împlinește și puterea care cuprinde totul. El, Preaslăvitul, rânduiește pentru robii Săi ceea ce voiește și hotărăște asupra lor ceea ce dorește. Nimeni nu poate respinge hotărârea Sa și nimeni nu poate schimba ceea ce a rânduit. وَلاَ يُقْضَى عَلَيْكَ — „Nimeni nu hotărăște asupra Ta” înseamnă că niciun rob nu poate hotărî asupra Lui în nicio privință. Robii nu hotărăsc asupra lui Allah, ci Allah Preaslăvitul este Cel care hotărăște asupra lor ceea ce voiește și rânduiește pentru ei ceea ce dorește.

„Cel pe care Tu îl ocrotești nu este înjosit, iar cel căruia Tu îi ești potrivnic nu dobândește cinste.”

Aceste cuvinte sunt asemenea unei lămuriri a celor de mai înainte: وَتَوَلَّنِي فِيمَنْ تَوَلَّيْتَ — „Ia-mă în ocrotirea Ta alături de cei pe care i-ai luat în ocrotire!” Când Allah Preaslăvitul îl ia pe rob în ocrotirea Sa, acesta nu este înjosit, iar când îi este potrivnic, acesta nu dobândește cinste. Dobândirea cinstei și ferirea de înjosire nu trebuie cerute decât de la El, Preaslăvitul:

„Spune: «O, Allah, Stăpân al stăpânirii! Tu dai stăpânirea cui voiești și iei stăpânirea de la cine voiești. Tu înalți pe cine voiești și înjosești pe cine voiești. În Mâna Ta este binele. Tu ai, într-adevăr, putere asupra tuturor lucrurilor.»”¹³⁶

„Binecuvântat ești, Domnul nostru, și Preaînalt!”

تَبَارَكْتَ — „Binecuvântat ești” înseamnă: măreț ești, o, Allah! Ale Tale sunt măreția deplină și înălțarea desăvârșită. Mărețe sunt însușirile Tale, multe sunt bunătățile Tale și binefacerea Ta cuprinde totul.

„Și Preaînalt!”

Adică a Ta este înălțarea absolută: prin Ființa Ta, prin rang și prin supunerea tuturor sub puterea Ta. El, Preaslăvitul, este Preaînalt prin Ființa Sa: S-a înălțat deasupra Tronului Său într-un chip potrivit măreției și desăvârșirii Sale. Este Preaînalt prin rangul Său, adică prin înălțimea și măreția atributelor Sale. Atributele Sale sunt mărețe; însușirile nimănui nu li se aseamănă și nici nu se apropie de ele. Este Preaînalt prin puterea Sa covârșitoare, deoarece a supus toate lucrurile și toate făpturile I s-au plecat. Șuvița de pe frunte a fiecărei făpturi este în Mâna Sa: nimeni dintre ele nu se mișcă și nimeni nu rămâne nemișcat decât cu îngăduința Sa.

În orice caz, aceasta este o invocare măreață, care cuprinde felurile binelui și temeiurile fericirii din această lume și din Viața de Apoi. Musulmanul trebuie să-i dea atenție în această rugăciune — rugăciunea witr — prin care își încheie rugăciunea de noapte. Nu este nicio problemă dacă musulmanul adaugă invocări pentru toți credincioșii, cerând pentru ei tot binele de care este în stare, cerând iertare pentru ei și rugându-se împotriva dușmanilor lor, precum și binecuvântarea și pacea asupra Trimisului lui Allah ﷺ. Allah este Cel care dă izbândă.

Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, pe familia sa și pe companionii săi și să le dăruiască pace!