Pomenirile legate de purificare și rugăciune

Continuăm să vorbim despre pomenirile legate de rugăciune. Imamul Muslim, Allah să aibă milă de el, a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, care a spus:

„Trimisul lui Allah ﷺ a dat la o parte perdeaua, în timp ce oamenii se aflau în rânduri în spatele lui Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, și a spus: «O, oameni! Din vestirile de bine ale profeției nu a mai rămas decât visul bun pe care îl vede musulmanul sau pe care altcineva îl vede despre el. Luați aminte: mie mi s-a interzis să recit Coranul în timp ce sunt înclinat. În înclinare, preamăriți-L pe Domnul, Preaslăvitul și Preaînaltul; iar în prosternare stăruiți în invocare, căci astfel este de așteptat ca ruga să vă fie primită.»”⁸¹

După ce a amintit interzicerea recitării Coranului în aceste două poziții, Profetul ﷺ a arătat în acest hadith pomenirea proprie celor doi stâlpi măreți ai rugăciunii — înclinarea și prosternarea —, potrivită înfățișării lor. Amândouă sunt stări de smerenie, supunere, coborâre și micșorare înaintea lui Allah.

În înclinare, care este o stare de coborâre și supunere, musulmanului îi este prescris să pomenească măreția Domnului său. El, Preaslăvitul, este Cel Măreț, Căruia Îi aparțin toate înțelesurile măreției și slavei: puterea, tăria, desăvârșirea capacității Sale, cuprinderea cunoașterii, slava deplină și celelalte atribute ale măreției și maiestății. Nimeni în afară de El nu este vrednic de această preamărire, înălțare, slavă și cinstire. Robii trebuie să-L preamărească prin inimile, limbile și faptele lor.

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cele mai bune cuvinte pe care le poate spune cel înclinat sunt, fără îndoială: سُبْحَانَ رَبِّيَ العَظِيم — «Slavă Domnului meu, Cel Măreț!» Allah, Preaslăvitul, le-a poruncit robilor aceasta, iar vestitorul trimis de El, mijlocitorul vestirii dintre El și robii Săi, a rânduit acest loc pentru această pomenire. Când a fost revelat:

«Așadar, slăvește numele Domnului tău, Cel Măreț!»⁸²

El a spus:

«Rostiți-o în înclinarea voastră...»

Într-un cuvânt, taina înclinării este preamărirea Domnului — Măreață este slava Sa — cu inima, cu trupul și cu vorba. De aceea, Profetul ﷺ a spus:

«În înclinare, preamăriți-L pe Domnul.»”⁸³

Cât despre prosternare — o stare de apropiere de Allah, de supunere, smerenie și umilință înaintea Lui, Preaslăvitul —, în ea musulmanului îi este prescris să facă multe invocări. În această poziție, invocarea este mai aproape de a primi răspuns. În Ṣaḥīḥ Muslim este stabilit de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Robul este cel mai aproape de Domnul său atunci când este prosternat. Așadar, faceți multe invocări!”

Iar în hadithul amintit mai înainte, el, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

„În prosternare stăruiți în invocare, căci astfel este de așteptat ca ruga să vă fie primită.”

Adică este potrivit și întemeiat să vi se răspundă, fiindcă robul este cel mai aproape de Domnul său când este prosternat. Cea mai bună stare a sa este cea în care se află cel mai aproape de Allah. De aceea, invocarea din această poziție este mai aproape de a primi răspuns.

Printre invocările transmise de la Profet ﷺ în prosternare se află ceea ce Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, care a spus:

„Într-o noapte nu l-am mai găsit pe Trimisul lui Allah ﷺ în pat și l-am căutat. Mâna mi-a atins tălpile picioarelor sale; el se afla la locul de rugăciune, cu picioarele așezate vertical, și spunea: «O, Allah, caut adăpost în mulțumirea Ta de mânia Ta și în ocrotirea Ta de pedeapsa Ta! Caut adăpost la Tine de Tine. Nu pot cuprinde lauda care Ți se cuvine: Tu ești așa cum Te-ai lăudat pe Tine Însuți.»”⁸⁴

Acest măreț hadith arată că nu există scăpare decât la Allah și nici refugiu de El decât la El. Frâiele tuturor lucrurilor sunt în mâna Sa, iar făpturile sunt legate de hotărârea și destinul Său. A Lui este întreaga rânduire, a Lui este toată lauda, a Lui este toată stăpânirea și în mâinile Sale este tot binele. De El este scăparea și la El este refugiul. Aceste cuvinte cuprind căutarea ocrotirii de răul a ceea ce există prin voința și puterea Sa: ocrotirea este fapta Sa, iar lucrul de care se cere ocrotire este fapta Sa sau ceea ce El a creat prin voința Sa.

Toate acestea împlinesc recunoașterea unicității lui Allah și a destinului. Nu există alt Domn și nici alt Creator în afară de El. Făptura nu stăpânește pentru sine și nici pentru altul vreun rău, folos, moarte, viață sau înviere. Întreaga rânduire Îi aparține lui Allah; nimeni în afară de El nu are vreo parte din ea.

„Nu pot cuprinde lauda care Ți se cuvine: Tu ești așa cum Te-ai lăudat pe Tine Însuți.”

Încheierea invocării recunoaște că rangul lui Allah, Preaslăvitul, măreția Sa și desăvârșirea numelor și atributelor Sale sunt prea mari și prea înalte pentru a fi cuprinse de vreuna dintre făpturi și că nimeni în afară de El nu poate ajunge la deplinătatea laudei Sale.

Printre invocările prosternării se află și ceea ce Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el:

„Trimisul lui Allah ﷺ spunea în prosternarea sa: «O, Allah, iartă-mi toate păcatele: pe cele mici și pe cele mari, pe cele dintâi și pe cele din urmă, pe cele arătate și pe cele ascunse!»”⁸⁵

Cuvintele ذَنْبي كُلَّهُ — „toate păcatele mele” cuprind fiecare păcat. În arabă, substantivul la singular folosit într-o construcție posesivă poate avea un înțeles general. Această cuprindere largă din invocare face ca cererea de iertare să privească toate păcatele robului, pe cele pe care le cunoaște și pe cele pe care nu le cunoaște. Mai ales aici, fiind vorba despre invocare, rugă smerită și arătarea robiei și a nevoii, se potrivește amintirea pe larg a felurilor de păcate de care robul se căiește. De aceea a spus:

„Pe cele mici și pe cele mari, pe cele dintâi și pe cele din urmă, pe cele arătate și pe cele ascunse.”

Aceasta este mai grăitor și mai frumos decât exprimarea scurtă și concisă.

**Între cele două prosternări** există un stâlp indispensabil al rugăciunii: șederea dintre ele. În această poziție au fost prescrise invocări care i se potrivesc: robul cere iertare, îndurare, călăuzire, ocrotire și mijloace de trai. Aceste cereri cuprind dobândirea binelui vieții acesteia și al Vieții de Apoi și îndepărtarea răului din amândouă.

Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ spunea între cele două prosternări:

„Domnul meu, iartă-mă! Domnul meu, iartă-mă!” L-a relatat Abū Dāwūd.⁸⁶

Adică Profetul ﷺ repeta această invocare între cele două prosternări, nu că o spunea numai de două ori.

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, a spus:

„Profetul ﷺ spunea între cele două prosternări: «O, Allah, iartă-mă, ai milă de mine, îndreaptă-mi starea, ocrotește-mă, călăuzește-mă și dăruiește-mi cele de trebuință!»” L-au relatat Abū Dāwūd și al-Tirmidhī.⁸⁷

Cererea de iertare cuprinde ocrotirea de răul păcatelor. Cererea de îndurare cuprinde dobândirea binelui, a bunătății și a binefacerii. Cererea ca Allah să-i îndrepte starea cuprinde împlinirea nevoii sale, refacerea a ceea ce i s-a frânt, întoarcerea binelui pe care l-a pierdut și compensarea lui.

Cererea de ocrotire cuprinde ferirea de rele și ispite și izbăvirea de încercări și necazuri. Cererea de călăuzire cuprinde ajungerea la porțile fericirii și izbânzii în viața aceasta și în Viața de Apoi. Cererea de mijloace de trai cuprinde dobândirea celor prin care este susținut trupul, precum mâncarea și băutura, și a celor prin care este susținut sufletul, precum cunoașterea și credința.

Astfel, această măreață invocare, prescrisă în această ședere, adună temeliile fericirii, cuprinde porțile binelui și căile izbânzii în viața aceasta și în Viața de Apoi. Cât de măreață este această invocare și cât de frumos cuprinde și adună totul!