Pomenirile legate de purificare și rugăciune

Am amintit deja hadithul lui ʿAmmār ibn Yāsir, Allah să fie mulțumit de el, care cuprinde acea măreață invocare pe care Profetul ﷺ o rostea în rugăciune. Este ceea ce al-Nasāʾī și alții au relatat de la ʿAṭāʾ ibn al-Sāʾib, de la tatăl său, Allah să fie mulțumit de el:

„ʿAmmār ibn Yāsir, Allah să fie mulțumit de el, ne-a condus într-o rugăciune pe care a scurtat-o. Unii dintre oameni i-au spus: «Ai făcut rugăciunea ușoară — sau: ai scurtat-o!» El a răspuns: «Cu toate acestea, am făcut în ea niște invocări pe care le-am auzit de la Trimisul lui Allah ﷺ.» Când s-a ridicat, un om din grup l-a urmat — ʿAṭāʾ a precizat că era tatăl său, care vorbise despre sine fără să-și spună numele — și l-a întrebat despre invocare. Apoi s-a întors și le-a spus-o oamenilor: «O, Allah, prin știința Ta despre cele nevăzute și prin puterea Ta asupra făpturilor, ține-mă în viață cât timp știi că viața îmi este bună și ia-mi viața când știi că moartea îmi este bună! O, Allah, Îți cer teamă de Tine în ascuns și în văzul celorlalți și Îți cer cuvântul adevărului în mulțumire și în mânie! Îți cer cumpătare în sărăcie și în bogăție, desfătare care nu se sfârșește și o bucurie a ochilor care nu se întrerupe! Îți cer mulțumire după hotărârea Ta și tihna vieții de după moarte! Îți cer plăcerea de a privi Fața Ta și dorul întâlnirii cu Tine, fără o suferință vătămătoare și fără o încercare care duce la rătăcire! O, Allah, împodobește-ne cu podoaba credinței și fă din noi călăuze călăuzite!»”¹⁰³

Acesta este un hadith de mare folos, cu învățături bogate, care cuprinde înțelesuri mărețe și îndrumări folositoare privitoare la credință, adorare și purtare. Folosul pe care musulmanul îl dobândește din asemenea invocări binecuvântate sporește atunci când se oprește asupra înțelesurilor lor, le înțelege îndrumările și țelurile și se străduiește să le împlinească. În cele ce urmează vom lămuri câteva dintre înțelesurile acestui hadith.¹⁰⁴

„O, Allah, prin știința Ta despre cele nevăzute și prin puterea Ta asupra făpturilor, ține-mă în viață cât timp știi că viața îmi este bună și ia-mi viața când știi că moartea îmi este bună!”

Aceste cuvinte cuprind încredințarea de către rob a treburilor sale lui Allah și cererea ca El, Preaslăvitul, să aleagă ceea ce îi este mai bun în împrejurările sale. Robul I se adresează prin știința Sa, care cuprinde toate lucrurile: El cunoaște lucrurile ascunse și lăuntrul lor, după cum le cunoaște înfățișarea și ceea ce este vădit. I se adresează și prin puterea Sa, care se împlinește asupra tuturor făpturilor: nimeni nu poate schimba hotărârea Sa și nimeni nu poate respinge ceea ce a rânduit.

Se știe că robul nu cunoaște urmările și sfârșitul lucrurilor. Mai mult, el nu este în stare să dobândească ceea ce îi folosește și să înlăture ceea ce îl vatămă decât în măsura în care Allah îl ajută și îi ușurează aceasta. De aceea, robul are mereu o nevoie adâncă de Cel Atoateștiutor și Atotputernic, ca El să-i îndrepte toate treburile și să aleagă pentru el binele, oriunde s-ar afla. De aceea a spus: أَحْيِنِي مَا عَلِمْتَ الحَيَاةَ خَيْراً لِي، وَتَوَفَّنِي إِذا عَلِمْتَ الوَفَاةَ خَيْراً لِي — „Ține-mă în viață cât timp știi că viața îmi este bună și ia-mi viața când știi că moartea îmi este bună!”

Tot din acest motiv, Sunnah a oprit dorirea morții din pricina unei suferințe care l-a atins pe rob, deoarece acesta nu cunoaște urmările. Al-Bukhārī a relatat de la Profet ﷺ că a spus:

„Niciunul dintre voi să nu-și dorească moartea! Dacă este făcător de bine, poate că va spori în bine, iar dacă este făcător de rău, poate că va căuta mulțumirea lui Allah.”

Adică va căuta mulțumirea lui Allah prin părăsirea păcatelor și cererea iertării.

„Îți cer teamă de Tine în ascuns și în văzul celorlalți.”

Adică: să mă tem de Tine, o, Allah, în ascuns și pe față, în cele văzute și în cele lăuntrice, atât atunci când sunt cu oamenii, cât și atunci când nu sunt de față cu ei. Sunt oameni care se văd pe sine temători de Allah în public și în văzul altora, însă ceea ce contează este teama de Allah în ascuns, atunci când omul nu se află sub ochii și privirile oamenilor. Allah i-a lăudat pe cei care se tem de El fără să-L vadă. Preaînaltul a spus:

„Cei care se tem de Domnul lor fără să-L vadă și sunt înfricoșați de Ceas.”¹⁰⁵

Preaînaltul a mai spus:

„Cel care s-a temut de Cel Milostiv fără să-L vadă și a venit cu o inimă care se întoarce la El.”¹⁰⁶

„Îți cer cuvântul adevărului în mulțumire și în mânie.”

Aceste cuvinte cuprind cererea către Allah ca omul să spună adevărul atât atunci când este mulțumit, cât și atunci când este mânios. A spune adevărul despre oameni în stare de mânie este rar, deoarece mânia îl împinge pe om să spună ceea ce este contrar adevărului și să facă ceea ce este nedrept. Allah i-a lăudat pe acei robi ai Săi care iartă când se mânie și nu se lasă împinși de mânie la nedreptate și agresiune. Preaînaltul a spus:

„Iar când se mânie, ei iartă.”¹⁰⁷

Cel care spune numai adevărul în mânie și în mulțumire dovedește prin aceasta tăria credinței sale și faptul că își stăpânește sufletul. În hadith se spune:

„Puternic nu este cel care îi doboară pe alții la luptă, ci puternic este cel care se stăpânește la mânie.”¹⁰⁸

„Îți cer cumpătare în sărăcie și în bogăție.”

Adică să fie cumpătat atât în sărăcie, cât și în bogăție. Cumpătarea înseamnă calea de mijloc și măsura dreaptă. Dacă este sărac, să nu devină zgârcit de teama că i se va termina hrana și nici să nu cheltuiască peste măsură, împovărându-se cu ceea ce nu poate duce. Preaînaltul a spus:

„Nu-ți ține mâna legată de gât și nici nu o întinde cu totul, ca să rămâi mustrat și lipsit de toate.”¹⁰⁹

Dacă este bogat, bogăția să nu-l împingă la risipă și la depășirea limitelor. Preaînaltul a spus:

„Și cei care, atunci când cheltuiesc, nici nu risipesc, nici nu sunt zgârciți, ci păstrează între acestea o măsură dreaptă.”¹¹⁰

Acea măsură dreaptă, *qawām*, înseamnă cumpătare și calea de mijloc, iar aceasta este bună în toate lucrurile.

„Îți cer desfătare care nu se sfârșește.”

Desfătarea care nu se sfârșește este desfătarea Vieții de Apoi, după cum Allah Preaînaltul a spus:

„Ceea ce aveți voi se sfârșește, iar ceea ce se află la Allah rămâne.”¹¹¹

Preaînaltul a mai spus:

„Aceasta este, într-adevăr, înzestrarea Noastră, care nu se va sfârși.”¹¹²

„Îți cer o bucurie a ochilor care nu se întrerupe.”

Bucuria ochilor este una dintre desfătări. Unele desfătări se întrerup, iar altele nu se întrerup. Cel care își găsește bucuria ochilor în această lume are o bucurie care se va întrerupe și o veselie care va pieri. Mai mult, ea este amestecată cu teama de nenorociri și de lucruri care o tulbură. De aceea, credinciosul nu își află bucuria ochilor în această lume decât în iubirea lui Allah, pomenirea Lui și stăruința în ascultarea de El, după cum Profetul ﷺ a spus:

„Iar bucuria ochilor mei a fost pusă în rugăciune.”¹¹³

Cel care dobândește astfel bucuria ochilor a dobândit bucuria care nu se întrerupe nici în această lume, nici în barzakh, nici în Viața de Apoi.

„Îți cer mulțumire după hotărârea Ta.”

A cerut mulțumirea după împlinirea hotărârii, deoarece atunci se arată adevărata mulțumire. Înainte de împlinirea hotărârii, mulțumirea este doar hotărârea robului de a fi mulțumit. Mulțumirea se dovedește cu adevărat atunci când se împlinește ceea ce a fost rânduit.

„Îți cer tihna vieții de după moarte.”

Aceste cuvinte arată că viața bună, plăcută și tihnită este cea de după moarte. Viața dinaintea morții este tulburată; chiar dacă singurul lucru care ar tulbura-o ar fi moartea, aceasta ar fi de ajuns. Dar cum să fie altfel, când ea cuprinde atâtea alte lucruri care o tulbură: griji, întristări, boli, bătrânețe, despărțirea de cei dragi și altele asemenea?

„Îți cer plăcerea de a privi Fața Ta și dorul întâlnirii cu Tine, fără o suferință vătămătoare și fără o încercare care duce la rătăcire.”

În aceste cuvinte sunt reunite cel mai plăcut lucru din această lume — dorul întâlnirii cu Allah Preaslăvitul — și cel mai plăcut lucru din Viața de Apoi — privirea către Fața Sa cea Nobilă. Deoarece împlinirea acestora depinde de absența a ceea ce l-ar vătăma pe om în viața lumească sau l-ar pune la încercare în religie, a spus: فِي غَيْرِ ضَرَّاءَ مُضِرَّةٍ، وَلاَ فِتْنَةٍ مُضِلَّةٍ — „Fără o suferință vătămătoare și fără o încercare care duce la rătăcire.”

Faptul că oamenii credincioși Îl vor vedea pe Domnul lor în Ziua Învierii este susținut de texte numeroase și de dovezi care se întăresc unele pe altele. Nu îl neagă decât cel care s-a abătut de la calea dreaptă. Mai mult, aceasta este cea mai înaltă desfătare a oamenilor Paradisului și cea mai mare dintre plăcerile lor. Profetul ﷺ a spus:

„Când oamenii Paradisului vor intra în Paradis, Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, va spune: «Doriți să vă mai dau ceva?» Ei vor spune: «Nu ne-ai luminat fețele? Nu ne-ai făcut să intrăm în Paradis și nu ne-ai izbăvit de Foc?» Atunci El va îndepărta vălul, iar lor nu li se va fi dat nimic mai drag decât privirea către Domnul lor, Atotputernicul și Mărețul.”¹¹⁴

L-a relatat Muslim. Îi cerem lui Allah Cel Generos din harul Său.

„O, Allah, împodobește-ne cu podoaba credinței și fă din noi călăuze călăuzite!”

Podoaba credinței cuprinde împodobirea inimii prin credința corectă și prin faptele lăuntrice alese; împodobirea limbii prin pomenirea lui Allah, recitarea Coranului, poruncirea binelui, oprirea răului și altele asemenea; și împodobirea mădularelor prin faptele bune și actele de ascultare care îl apropie pe om de Allah.

„Fă din noi călăuze călăuzite!”

Adică să ne călăuzim pe noi înșine și să-i călăuzim și pe alții. Aceasta este cea mai înaltă treaptă: robul să cunoască adevărul, să-l urmeze, să-i învețe pe alții și să-i îndrume către el. Astfel el este o călăuză călăuzită. Îi cerem lui Allah să ne călăuzească pe toți către El și să facă din noi călăuze călăuzite.