Pomenirile legate de purificare și rugăciune

Imamul Aḥmad, Abū Dāwūd, Ibn Mājah și alții au relatat de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:

„Nu este rugăciune pentru cel care nu are abluțiune și nu este abluțiune pentru cel care nu a pomenit numele lui Allah asupra ei.”¹⁷

Acest hadith este ḥasan prin relatările care îl susțin, iar mai mulți învățați l-au declarat astfel. El arată că pomenirea numelui lui Allah la începutul abluțiunii este prescrisă.

Învățații, Allah să aibă milă de ei, au avut păreri diferite despre judecata acesteia. Majoritatea au considerat-o recomandată. Unii învățați au susținut că este obligatorie pentru cel care cunoaște această judecată și își amintește de ea. Dacă însă nu îi cunoaște judecata sau o uită, nu are nicio vină și nu trebuie să repete abluțiunea.

Imamul, șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, a fost întrebat despre cel care, din uitare, nu pomenește numele lui Allah la abluțiune. El a răspuns:

„Majoritatea învățaților au considerat că abluțiunea este valabilă fără pomenirea numelui lui Allah. Unii învățați au susținut că aceasta este obligatorie atunci când omul cunoaște judecata și își amintește de ea, datorită relatării de la Profet ﷺ:

«Nu este abluțiune pentru cel care nu a pomenit numele lui Allah asupra ei.»

Totuși, dacă a omis-o din uitare sau din neștiință, abluțiunea sa este valabilă și nu trebuie să o repete, chiar dacă spunem că pomenirea numelui lui Allah este obligatorie. El este scuzat pentru neștiință și uitare. Dovada este cuvântul Celui Preaînalt:

„Domnul nostru, nu ne trage la răspundere dacă uităm sau greșim!”¹⁸

S-a relatat în mod autentic de la Trimisul lui Allah ﷺ că Allah, Preaslăvitul, a răspuns acestei invocări. Astfel, afli că, dacă ai uitat să pomenești numele lui Allah la începutul abluțiunii și îți amintești în timpul ei, îl pomenești atunci și nu trebuie să o iei de la început, fiindcă ești scuzat pentru uitare.”¹⁹ Aici se încheie cuvintele sale, Allah să aibă milă de el.

**Cât despre invocările rostite în timpul abluțiunii pentru fiecare parte a trupului**, atribuind spălării mâinii o invocare anume, spălării feței alta, spălării piciorului alta și așa mai departe, nimic din acestea nu este stabilit de la Profet ﷺ. Musulmanului nu îi este îngăduit să le practice. Printre ele se află următoarele vorbe pe care unii le rostesc:

La clătirea gurii: „O, Allah, dă-mi să beau din bazinul Profetului Tău o cupă după care să nu mai însetez niciodată.”

Când trag apă în nas: „O, Allah, nu mă lipsi de mireasma desfătării Tale și a grădinilor Tale.”

La spălarea feței: „O, Allah, luminează-mi fața în ziua în care unele fețe se vor lumina, iar altele se vor întuneca.”

La spălarea mâinilor: „O, Allah, dă-mi cartea mea în dreapta! O, Allah, nu-mi da cartea mea în stânga!”

La ștergerea capului: „O, Allah, ferește-mi părul și pielea de Foc!”

La ștergerea urechii: „O, Allah, fă-mă dintre cei care ascultă cuvântul și urmează ceea ce este mai bun din el.”

La spălarea picioarelor: „O, Allah, întărește-mi picioarele pe Pod.” Nimic din toate acestea nu are temei de la nobilul Profet ﷺ.

Musulmanul trebuie să se limiteze la ceea ce a venit în Sunnah și să se îndepărteze de ceea ce oamenii au introdus mai târziu. Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Cât despre pomenirile pe care oamenii de rând le rostesc la abluțiune pentru fiecare parte a trupului, ele nu au temei de la Trimisul lui Allah ﷺ, de la vreunul dintre companioni sau urmașii lor și nici de la cei patru imami. Despre ele există un hadith atribuit în mod mincinos Trimisului lui Allah ﷺ.”²⁰

**După încheierea abluțiunii**, musulmanului îi este recomandat să spună:

„Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este robul lui Allah și Trimisul Său.”

În Ṣaḥīḥ Muslim este stabilit că ʿUqbah ibn ʿĀmir, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

„Noi ne îngrijeam, pe rând, de pășunatul cămilelor. Când mi-a venit rândul, le-am mânat înapoi spre seară [adică le-am întors la locul lor de odihnă la sfârșitul zilei]. L-am găsit pe Trimisul lui Allah ﷺ în picioare, vorbind oamenilor, și am prins din cuvintele sale: «Orice musulman care își face bine abluțiunea, apoi se ridică și împlinește două unități de rugăciune, îndreptându-se spre ele cu inima și chipul său, va avea parte de Paradis.» Am spus: «Cât de minunată este aceasta!» Atunci cineva aflat înaintea mea a spus: «Cea de dinaintea ei este și mai minunată.» M-am uitat și l-am văzut pe ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el. El a spus: «Te-am văzut când ai venit adineauri. El a spus: ‹Oricine dintre voi își face abluțiunea în chip deplin — sau: își desăvârșește abluțiunea — și spune apoi: Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este robul lui Allah și Trimisul Său, i se vor deschide cele opt porți ale Paradisului și va intra prin oricare dintre ele dorește.›»”²¹

Al-Tirmidhī a relatat acest hadith cu adaosul:

„O, Allah, fă-mă dintre cei care se căiesc mereu și dintre cei care se purifică!”²²

Acest adaos este întemeiat, după cum au arătat învățații.

În acest hadith, ʿUqbah ibn ʿĀmir, Allah să fie mulțumit de el, amintește câtă grijă aveau companionii, Allah să fie mulțumit de ei, față de timpul lor și cum se ajutau unii pe alții, spre folosul tuturor. De exemplu, își pășteau cămilele pe rând: un grup se aduna și își strângea cămilele laolaltă, iar în fiecare zi le păștea unul dintre ei. Astfel, le era mai ușor, ceilalți se puteau îngriji de treburile și nevoile lor și aveau mai multe prilejuri să învețe de la Profet ﷺ și să ia parte la adunările sale.

Când i-a venit rândul lui ʿUqbah, Allah să fie mulțumit de el, și s-a întors cu cămilele la locul lor de odihnă, la sfârșitul zilei, încheindu-și treaba, a venit la adunarea Trimisului lui Allah ﷺ ca să prindă ceva din învățăturile sale și să se adape din izvorul său binecuvântat. A auzit un folos măreț de care s-a bucurat, și anume cuvântul Profetului ﷺ:

„Orice musulman care își face bine abluțiunea, apoi se ridică și împlinește două unități de rugăciune, îndreptându-se spre ele cu inima și chipul său, va avea parte de Paradis.”

Arătându-și admirația pentru acest mare folos, el a spus: „Cât de minunată este aceasta!” ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, care îl văzuse când intrase, l-a auzit și i-a spus: „Cea de dinaintea ei este și mai minunată.” Se referea la un folos pe care Profetul ﷺ îl rostise înainte de venirea lui ʿUqbah. Aceasta arată râvna companionilor pentru bine și ajutorul pe care și-l dădeau, îndrumându-se către porțile cunoașterii și către lucrurile credinței. ʿUmar i-a amintit atunci că Profetul ﷺ spusese:

„Oricine dintre voi își face abluțiunea în chip deplin — sau: își desăvârșește abluțiunea — și spune apoi: Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este robul lui Allah și Trimisul Său, i se vor deschide cele opt porți ale Paradisului și va intra prin oricare dintre ele dorește.”

Hadithul arată meritul desăvârșirii abluțiunii prin împlinirea ei deplină, în felul stabilit de Sunnah, precum și meritul rostirii statornice a acestei mărețe pomeniri după abluțiune. Celui care face aceasta i se vor deschide cele opt porți ale Paradisului, ca să intre prin oricare dorește. Este recomandat să adauge:

„O, Allah, fă-mă dintre cei care se căiesc mereu și dintre cei care se purifică!”

Aceasta, fiindcă adaosul este stabilit în relatarea lui al-Tirmidhī, după cum s-a arătat. El poate să spună și:

„Slavă Ție, o, Allah, și laudă Ție! Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Tine. Îți cer iertare și mă căiesc înaintea Ta.”

Al-Nasāʾī, în „Faptele zilei și ale nopții”, al-Ḥākim, în al-Mustadrak, și alții au relatat de la Abū Saʿīd al-Khudrī, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Cel care își face abluțiunea, apoi spune: «Slavă Ție, o, Allah, și laudă Ție! Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Tine. Îți cer iertare și mă căiesc înaintea Ta», va avea aceasta scrisă pe un pergament, care va fi apoi pecetluit cu o pecete ce nu va fi ruptă până în Ziua Învierii.”²³

Al-ṭābaʿ înseamnă „pecete”. Sensul este că se pune asupra lui o pecete și nu se deschide până în Ziua Învierii.

Acestea sunt pomenirile legate de abluțiune care sunt stabilite de la Profet ﷺ. Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Nu s-a păstrat de la el [adică de la Trimisul lui Allah ﷺ] că ar fi spus ceva în timpul abluțiunii, în afară de pomenirea numelui lui Allah. Orice hadith despre pomenirile rostite în timpul abluțiunii este o minciună născocită: Trimisul lui Allah ﷺ nu a rostit nimic din ele.”²⁴ Apoi a făcut excepție de la aceasta hadithul despre pomenirea numelui lui Allah și cele două hadithuri, ale lui ʿUmar și Abū Saʿīd, amintite mai sus.

Numai Allah dă izbândă și călăuzește pe calea cea dreaptă.