Fundamentele credinței

Respingerea politeismului

1. Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Preaînaltul a spus: «Eu nu am nicio nevoie de asociați. Pe cel care face o faptă în care Îmi asociază pe altcineva îl las împreună cu asocierea lui.»”

Relatat de Muslim.

1. Relatat de Muslim, Cartea ascezei, 4/2289, nr. 2985.

Asocierea altcuiva cu Allah se împarte în două feluri:

Politeismul major, care este cel mai mare dintre păcate, deoarece Allah Preaînaltul a arătat că nu îl iartă decât celui care se căiește de el. Din acest politeism fac parte invocarea altcuiva în afara lui Allah, cererea izbăvirii de la altcineva în afara lui Allah, sacrificarea pentru altcineva în afara lui Allah și legămintele făcute pentru altcineva în afara lui Allah.

Celălalt fel este politeismul minor. Din el fac parte ostentația, jurământul pe altcineva în afara lui Allah și spusele omului: „Ce voiește Allah și ce voiești tu”, „Nu am pe nimeni în afară de Allah și de tine” și „Mă încred în Allah și în tine”.

Șeicul, autorul cărții, Allah să aibă milă de el, spune în „Cele patru principii”:

Să știi, Allah să te călăuzească spre ascultarea de El, că ḥanīfiyyah, religia lui Ibrāhīm, înseamnă să-L adori numai pe Allah, consacrându-I în întregime religia, după cum a spus Preaînaltul:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

Dacă ai aflat că Allah te-a creat pentru a-L adora, să știi că adorarea nu se numește adorare decât împreună cu tawḥīdul, așa cum rugăciunea nu se numește rugăciune decât împreună cu purificarea. Dacă politeismul pătrunde în adorare, o strică, așa cum apariția unei stări de impuritate rituală anulează purificarea. Dacă ai înțeles că politeismul, atunci când se amestecă în adorare, o strică, zădărnicește faptele și îl face pe cel care îl săvârșește să fie dintre cei care rămân veșnic în Foc, ai înțeles că cel mai important lucru pentru tine este să cunoști aceasta, în nădejdea că Allah te va izbăvi de această capcană: asocierea altcuiva cu Allah. Despre ea, Allah Preaînaltul a spus:

Allah nu iartă să I se asocieze pe altcineva, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.

Aceasta se face prin cunoașterea a patru principii pe care Allah Preaînaltul le-a amintit în Cartea Sa:

Primul principiu: să știi că necredincioșii împotriva cărora a luptat Trimisul lui Allah ﷺ recunoșteau că Allah Preaînaltul este Creatorul și Cel care rânduiește toate lucrurile, însă aceasta nu i-a făcut să intre în Islam.

Dovada este cuvântul lui Allah Preaînaltul:

Spune: „Cine vă dă cele de trebuință din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine îl scoate pe cel viu din cel mort și îl scoate pe cel mort din cel viu? Și cine rânduiește toate lucrurile?” Ei vor spune: „Allah!” Spune atunci: „Oare nu vă temeți?”.

Al doilea principiu: ei spun: „Nu i-am invocat și nu ne-am îndreptat către ei decât pentru a căuta apropierea și mijlocirea.”

Dovada referitoare la apropiere este cuvântul Preaînaltului:

Cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: „Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah.” Allah va judeca între ei în privința celor asupra cărora se deosebesc. Allah nu îl călăuzește pe cel care este mincinos și necredincios.

Dovada referitoare la mijlocire este cuvântul Preaînaltului:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah”.

Mijlocirea este de două feluri: o mijlocire negată și o mijlocire confirmată.

Mijlocirea negată este cea cerută altcuiva în afara lui Allah în lucruri pe care numai Allah le poate împlini.

Dovada este cuvântul Preaînaltului:

O, voi cei care credeți! Cheltuiți din ceea ce v-am dăruit înainte să vină o Zi în care nu vor mai fi nici negoț, nici prietenie, nici mijlocire. Necredincioșii sunt cei nedrepți.

Mijlocirea confirmată este cea cerută de la Allah. Cel care mijlocește este cinstit prin mijlocire, iar cel pentru care se mijlocește este acela ale cărui cuvinte și fapte sunt primite de Allah, după îngăduința Sa, după cum a spus Preaînaltul:

Cine poate mijloci la El fără îngăduința Lui?

Al treilea principiu: Profetul ﷺ a apărut printre oameni dezbinați în adorarea lor. Unii adorau îngerii, alții profeții și oamenii drepți, alții copacii și pietrele, iar alții soarele și luna. Trimisul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor fără să facă deosebire între ei.

Dovada este cuvântul Preaînaltului:

Luptați împotriva lor până când nu va mai exista ispitire și religia va fi în întregime consacrată lui Allah.

Dovada referitoare la soare și lună este cuvântul Preaînaltului:

Printre semnele Sale se află noaptea, ziua, soarele și luna. Nu vă prosternați nici soarelui, nici lunii, ci prosternați-vă lui Allah, Cel care le-a creat, dacă numai pe El Îl adorați.

Dovada referitoare la îngeri este cuvântul Preaînaltului:

Și nu v-ar porunci să-i luați pe îngeri și pe profeți drept stăpâni.

Dovada referitoare la profeți este cuvântul Preaînaltului:

Și când Allah va spune: „O, ʿĪsā, fiul lui Maryam! Tu le-ai spus oamenilor: «Luați-mă pe mine și pe mama mea drept două divinități în afara lui Allah»?” El va spune: „Slăvit ești Tu! Nu mi se cuvine să spun ceea ce nu am dreptul. Dacă aș fi spus-o, Tu ai fi știut. Tu știi ce este în sufletul meu, iar eu nu știu ce este în Sufletul Tău. Tu ești Cunoscătorul deplin al celor nevăzute”.

Dovada referitoare la oamenii drepți este cuvântul Preaînaltului:

Aceia pe care îi invocă ei caută mijlocul de apropiere de Domnul lor, întrecându-se care să fie mai aproape, nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui.

Dovada referitoare la copaci și pietre este cuvântul Preaînaltului:

Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt, cealaltă, a treia?

La fel, hadithul lui Abū Wāqid al-Laythī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: „Am ieșit împreună cu Profetul ﷺ spre Ḥunayn, pe când abia părăsiserăm necredința. Politeiștii aveau un arbore sidr lângă care se adunau cu devoțiune și de care își atârnau armele. Era numit Dhāt Anwāṭ. Am trecut pe lângă un arbore sidr și am spus: «O, Trimis al lui Allah, fă-ne și nouă un Dhāt Anwāṭ, așa cum au ei un Dhāt Anwāṭ.»” Și restul hadithului. ⁶

Al patrulea principiu: politeiștii din vremea noastră săvârșesc un politeism mai grav decât cei de odinioară. Cei de odinioară Îi asociau pe alții în vremuri de bunăstare, dar Îi consacrau adorarea numai Lui în vremuri de greutate. Politeismul celor din vremea noastră este însă neîntrerupt, atât în bunăstare, cât și în greutate.

Dovada este cuvântul Preaînaltului:

Când se urcă pe corabie, Îl invocă pe Allah, consacrându-I în întregime religia. Dar când El îi izbăvește și îi aduce pe uscat, iată-i că Îi asociază pe alții.

Allah nu doarme

2. Abū Mūsā, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ s-a ridicat în mijlocul nostru și a rostit cinci afirmații, spunând: «Allah Preaînaltul nu doarme și nu I se cuvine să doarmă. El coboară și înalță cântarul, al-qisṭ. La El sunt înălțate faptele nopții înaintea faptelor zilei și faptele zilei înaintea faptelor nopții. Vălul Său este lumina. Dacă l-ar da la o parte, strălucirea Feței Sale ar arde tot ceea ce cuprinde privirea Sa dintre făpturile Sale.»”

Relatat de Muslim.

2. Relatat de Muslim, Cartea credinței, 1/161, nr. 179.

Al-Baghawī a spus:

Despre spusele sale ﷺ „El coboară și înalță al-qisṭ”, s-a spus că prin aceasta a avut în vedere cântarul, după cum a spus Preaînaltul:

Vom așeza cântarele drepte,

adică acelea care au qisṭ, dreptate. Cântarul a fost numit qisṭ pentru că prin el se înfăptuiește dreptatea la împărțire. Sensul este că Allah coboară și înalță cântarul potrivit celor cântărite: faptele robilor înălțate la El și mijloacele lor de trai coborâte de la El…

S-a mai spus că prin al-qisṭ se are în vedere partea de mijloace de trai care îi revine fiecărei făpturi: uneori o micșorează, dând-o cu măsură, iar alteori o mărește, dând-o din belșug. Sensul este că El hotărăște și împarte mijloacele de trai, după cum a spus Preaînaltul:

Dă din belșug cele de trebuință cui voiește și le dă cu măsură.

Iar spusele „strălucirea Feței Sale” înseamnă lumina Feței Sale.

Al-Khaṭṭābī a spus: Sensul cuvintelor este că El nu le-a dezvăluit făpturilor din măreția Sa slăvită decât atât cât pot îndura inimile și puterile lor. Dacă le-ar dezvălui deplinătatea măreției Sale, inimile li s-ar smulge și sufletele li s-ar stinge. Dacă ar îndrepta lumina Sa asupra pământului și a munților, aceștia ar arde și s-ar topi, după cum a spus în istorisirea lui Mūsā, pacea fie asupra lui:

Când Domnul său S-a arătat muntelui, l-a făcut una cu pământul, iar Mūsā a căzut fără cunoștință.

Afirmarea dreptei lui Allah

3. De la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului:

„Dreapta lui Allah este plină. ⁷ Nicio cheltuire nu o împuținează. Ea dăruiește neîncetat, noaptea și ziua. Ați văzut cât a cheltuit de când a creat cerurile și pământul? Aceasta nu a împuținat cu nimic ceea ce se află în dreapta Sa. Iar cântarul este în cealaltă mână a Sa: îl înalță și îl coboară.”

Relatat de amândoi.

3. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea exegezei, 8/352, nr. 4684, cu un adaos, și Cartea tawḥīdului, 13/393, nr. 7411; și de Muslim, Cartea zakāt-ului, 2/690, nr. 993.

„Nu o împuținează” înseamnă că nu o micșorează. Expresia provine de la ghāḍa al-māʾ, atunci când apa dispare în pământ.

Saḥḥāʾ: al-saḥḥ înseamnă curgere neîntreruptă; adică ea dăruiește neîncetat.

Pe lângă afirmarea însușirii dreptei lui Allah, hadithul arată deplina Sa lipsă de nevoie, desăvârșirea belșugului Său, culmea mărinimiei și belșugul darurilor Sale.

Cunoașterea lui Allah, Preaslăvitul

4. Abū Dharr, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a văzut două oi care se împungeau și a întrebat: «Știi de ce se împung, o, Abū Dharr?» Am spus: «Nu.» El a spus: «Dar Allah știe și va judeca între ele.»” Relatat de Aḥmad.

4. Relatat de Aḥmad, 5/162: ne-a relatat Muḥammad ibn Jaʿfar, care a spus: ne-a relatat Shuʿbah, de la Sulaymān, de la Mundhir al-Thawrī, de la câțiva dintre șeicii lor, de la Abū Dharr.

L-a mai relatat de la Abū Muʿāwiyah, care a spus: ne-a relatat Al-Aʿmash, de la Mundhir ibn Yaʿlā, de la câțiva dintre șeicii lor, de la Abū Dharr. În lanțul său de transmitere se află un narator necunoscut.

Aḥmad, 5/173, și Al-Bazzār, după cum se află în Kashf al-astār, 4/162, nr. 3450 și 3451, l-au relatat pe calea lui Ḥammād ibn Salamah, care a spus: ne-a transmis Layth ibn Abī Sulaym, de la ʿAbd al-Raḥmān ibn Tharwān, de la Al-Huzayl ibn Shuraḥbīl, de la Abū Dharr: „Trimisul lui Allah ﷺ ședea, iar două oi se împungeau. Una a împuns-o pe cealaltă și a făcut-o să piardă sarcina. Atunci, Trimisul lui Allah ﷺ a râs. A fost întrebat: «Ce te face să râzi, o, Trimis al lui Allah?» A spus: «M-am mirat de ea. Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu, i se va face dreptate în Ziua Învierii.»”

În lanțul său de transmitere se află Layth ibn Abī Sulaym, care este slab.

Hadithul are și relatări care îi susțin sensul; vezi-le în Majmaʿ al-zawāʾid, 10/352. Între ele se află cea relatată de Aḥmad, 2/235, pe calea lui Ibn Abī ʿAdī, de la Shuʿbah, de la Al-ʿAlāʾ, de la tatăl său. L-a mai relatat, 2/235 și 301, pe calea lui Muḥammad ibn Jaʿfar, de la Shuʿbah, de la Al-ʿAlāʾ, de la tatăl său, de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ, care a spus: „Drepturile vor fi înapoiate celor cărora li se cuvin în Ziua Învierii, până când i se va face dreptate oii fără coarne împotriva celei cu coarne care a împuns-o.”

Al-Haythamī a spus, 10/352: Relatat de Aḥmad, iar naratorii săi sunt dintre naratorii culegerii Ṣaḥīḥ.

Afirmarea auzului și a văzului lui Allah

5. Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a citit acest verset:

Allah vă poruncește să înapoiați cele încredințate celor cărora li se cuvin,

până la spusele:

Allah este Auzitor, Văzător,

punându-și degetul mare pe ureche și degetul alăturat pe ochi.

Relatat de Abū Dāwūd, Ibn Ḥibbān și Ibn Abī Ḥātim.

5. Relatat de Abū Dāwūd, Cartea Sunnei, 4/233, nr. 4728; Ibn Khuzaymah, în Al-Tawḥīd, 1/97, nr. 46; Ibn Ḥibbān, 1/498, nr. 265; Al-Bayhaqī, în Al-Asmāʾ wa-l-ṣifāt, p. 179; și Al-Ḥākim, 1/24. Toți îl relatează pe calea lui ʿAbd Allāh ibn Yazīd al-Muqriʾ, care a spus: ne-a relatat Ḥarmalah ibn ʿImrān, de la Abū Yūnus, clientul lui Abū Hurayrah, pe numele său Sulaym ibn Jubayr, de la Abū Hurayrah.

Al-Ḥākim a spus: „Autentic”, iar Al-Dhahabī a fost de acord cu el.

Faptul că el ﷺ și-a pus degetul pe urechi și pe ochi când a citit „Auzitor, Văzător” are sensul afirmării auzului și văzului lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, așa cum se cuvine măreției și slavei Sale. Allah are auz și văz, însă ele nu sunt asemenea auzului și văzului nostru. Preaînaltul a spus:

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul.

Ibn Abī al-ʿIzz a spus în Sharḥ al-ʿAqīdah al-Ṭaḥāwiyyah, 1/57: Adepții Sunnei au căzut de acord că nu este nimic asemenea lui Allah, nici în Ființa Sa, nici în însușirile Sale și nici în faptele Sale. Dar cuvântul «asemănare» a ajuns în vorbirea oamenilor un termen cu sens neprecizat. Prin el se poate avea în vedere sensul corect, și anume ceea ce Coranul a negat în privința Lui și ceea ce arată rațiunea: însușirile proprii Domnului Preaînaltul nu se atribuie niciunei făpturi, iar nicio făptură nu Îi este asemenea în vreo însușire a Sa.

Nu este nimic asemenea Lui

este un răspuns pentru cei care Îl aseamănă cu făpturile.

Și El este Auzitorul, Văzătorul

este un răspuns pentru cei care Îi neagă însușirile. Cel care face însușirile Creatorului asemenea însușirilor făpturii este cel care susține o asemănare neîntemeiată și vrednică de mustrare. Iar cel care face însușirile făpturii asemenea însușirilor Creatorului este asemenea creștinilor în necredința lor. Sfârșitul citatului.

Învățatul șeic ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, a spus:

Din credința în Allah face parte și credința în numele Sale preafrumoase și în însușirile Sale preaînalte, cuprinse în Cartea Sa slăvită și dovedite de la Trimisul Său cel demn de încredere, fără denaturare, fără negare, fără stabilirea modalității și fără asemănare cu făpturile. Dimpotrivă, ele trebuie primite așa cum au venit, fără a le stabili modalitatea, crezând în sensurile mărețe pe care le arată. Acestea sunt însușiri ale lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, pe care trebuie să I le atribuim așa cum I se cuvine, fără să fie asemenea făpturilor Sale în vreo însușire. Preaînaltul a spus:

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul.

Și Preaînaltul a spus:

Nu-I dați, așadar, lui Allah asemănări. Allah știe, iar voi nu știți.

Acesta este crezul adepților Sunnei și ai comunității, dintre companionii Trimisului lui Allah ﷺ și cei care îi urmează în bine. Este crezul transmis de imamul Abū al-Ḥasan al-Ashʿarī, Allah să aibă milă de el, în cartea sa Al-Maqālāt, de la adepții hadithului și ai Sunnei, și transmis și de alți oameni ai cunoașterii și ai credinței.

Al-Awzāʿī, Allah să aibă milă de el, a spus: Al-Zuhrī și Makḥūl au fost întrebați despre versetele referitoare la însușirile lui Allah. Ei au spus: «Primiți-le așa cum au venit.»

Al-Walīd ibn Muslim, Allah să aibă milă de el, a spus: Mālik, Al-Awzāʿī, Al-Layth ibn Saʿd și Sufyān al-Thawrī, Allah să aibă milă de ei, au fost întrebați despre relatările referitoare la însușirile lui Allah. Toți au spus: «Primiți-le așa cum au venit, fără a le stabili modalitatea.»

Al-Awzāʿī, Allah să aibă milă de el, a spus: Pe când urmașii companionilor erau încă numeroși, noi spuneam că Allah, Preaslăvitul, este deasupra Tronului Său și credeam în însușirile transmise în Sunnah.

Când Rabīʿah ibn Abī ʿAbd al-Raḥmān, învățătorul lui Mālik, Allah să aibă milă de amândoi, a fost întrebat despre istiwāʾ, el a spus: «Istiwāʾ nu este necunoscut, modalitatea lui nu poate fi cuprinsă de rațiune, de la Allah vine mesajul, Trimisului îi revine transmiterea limpede, iar nouă ne revine să credem.»

Când imamul Mālik, Allah să aibă milă de el, a fost întrebat despre aceasta, el a spus: «Istiwāʾ este cunoscut, modalitatea lui este necunoscută, credința în el este obligatorie, iar întrebarea despre el este o inovație religioasă.» Apoi i-a spus celui care întrebase: «Te socotesc un om rău!» Și a poruncit să fie scos afară.

Acest sens a fost relatat și de la mama credincioșilor, Umm Salamah, Allah să fie mulțumit de ea.

Imamul Abū ʿAbd al-Raḥmān ʿAbd Allāh ibn al-Mubārak, Allah să aibă milă de el, a spus: «Îl cunoaștem pe Domnul nostru, Preaslăvitul, ca fiind deasupra cerurilor Sale, deasupra Tronului Său, separat de făpturile Sale.»

Cuvintele imamilor despre acest subiect sunt foarte numeroase și nu pot fi redate aici. Cine dorește să cunoască multe dintre ele să cerceteze cele scrise de învățații Sunnei în această privință, precum Al-Sunnah, de ʿAbd Allāh, fiul imamului Aḥmad; Al-Tawḥīd, de marele imam Muḥammad ibn Khuzaymah; Al-Sunnah, de Abū al-Qāsim al-Lālakāʾī al-Ṭabarī; Al-Sunnah, de Abū Bakr ibn Abī ʿĀṣim; și răspunsul învățatului Islamului, Ibn Taymiyyah, către locuitorii din Ḥamāh. Acesta este un răspuns însemnat și de mare folos, în care el, Allah să aibă milă de el, a lămurit crezul adepților Sunnei și a transmis multe dintre cuvintele lor, precum și dovezile din Revelație și din rațiune care arată corectitudinea spuselor lor și neîntemeierea spuselor adversarilor. La fel este și scrierea sa numită Al-Tadmuriyyah, în care a tratat pe larg subiectul și a lămurit crezul adepților Sunnei prin dovezile sale din Revelație și din rațiune. Le-a răspuns celor care îl contrazic într-un fel care face adevărul vădit și zdrobește neadevărul pentru orice om al cunoașterii care cercetează aceasta cu intenție bună și cu dorința de a cunoaște adevărul. Oricine se opune adepților Sunnei în crezul lor despre numele și însușirile lui Allah ajunge neapărat să contrazică dovezile din Revelație și din rațiune și să cadă în contradicții vădite în tot ceea ce afirmă și neagă.

Cât despre adepții Sunnei și ai comunității, ei I-au atribuit lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, ceea ce El Și-a atribuit în Cartea Sa nobilă ori ceea ce I-a atribuit Trimisul Său Muḥammad ﷺ în Sunnah sa autentică, afirmând fără să Îl asemene cu făpturile. Ei L-au declarat mai presus de asemănarea cu făpturile Sale, fără ca această afirmare a desăvârșirii Sale să cuprindă negarea însușirilor. Astfel, s-au ferit de contradicții și au urmat toate dovezile.

Aceasta este rânduiala lui Allah, Preaslăvitul, față de cel care se ține de adevărul cu care El i-a trimis pe trimișii Săi, își dă toată silința și caută adevărul cu sinceritate, numai pentru Allah: El îl călăuzește spre adevăr și îi face vădită dovada. Preaînaltul a spus:

Noi aruncăm adevărul asupra neadevărului, iar el îl zdrobește și iată-l dispărând.

Și Preaînaltul a spus:

Ei nu-ți aduc nicio pildă fără ca Noi să-ți aducem adevărul și cea mai bună tâlcuire.

Al-Ḥāfiẓ Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el, a spus în binecunoscuta sa exegeză, comentând cuvântul lui Allah, Atotputernicul și Mărețul:

Domnul vostru este Allah, Cel care a creat cerurile și pământul în șase zile, apoi S-a înălțat deasupra Tronului,

și restul versetului, câteva cuvinte frumoase despre acest subiect, pe care este potrivit să le redăm aici pentru marele lor folos. El a spus, Allah să aibă milă de el: Oamenii au foarte multe păreri în această privință și nu acesta este locul să le dezvoltăm. Aici urmăm calea predecesorilor dreptcredincioși: Mālik, Al-Awzāʿī, Al-Thawrī, Al-Layth ibn Saʿd, Al-Shāfiʿī, Aḥmad, Isḥāq ibn Rāhawayh și ceilalți imami ai musulmanilor, din vechime și de astăzi. Ea constă în primirea acestora așa cum au venit, fără stabilirea modalității, fără asemănare și fără negare. Sensul care vine de îndată în mintea celor care Îl aseamănă cu făpturile este negat în privința lui Allah, căci nimic din făpturile Sale nu Îi seamănă.

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul.

Dimpotrivă, lucrurile sunt așa cum au spus imamii, între care Nuʿaym ibn Ḥammād al-Khuzāʿī, învățătorul lui Al-Bukhārī: „Cine Îl aseamănă pe Allah cu făpturile Sale a devenit necredincios și cine neagă ceea ce Allah Și-a atribuit a devenit necredincios. Nu există asemănare cu făpturile în ceea ce Allah Și-a atribuit ori în ceea ce I-a atribuit Trimisul Său.” Cine Îi atribuie lui Allah Preaînaltul ceea ce cuprind versetele explicite și relatările autentice, așa cum se cuvine măreției Sale, și Îl declară pe Allah Preaînaltul mai presus de lipsuri a urmat calea călăuzirii.

Cele cinci chei ale nevăzutului, pe care numai Allah le cunoaște

6. Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cheile nevăzutului sunt cinci și numai Allah le cunoaște: nimeni în afara lui Allah nu știe ce va fi mâine; nimeni în afara lui Allah nu știe ceea ce pântecele împuținează; nimeni în afara lui Allah nu știe când va veni ploaia; niciun suflet nu știe în ce ținut va muri, ci numai Allah; și nimeni în afara lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, nu știe când va sosi Ceasul.”

Relatat de Al-Bukhārī și Muslim.

6. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea rugăciunii pentru ploaie, 2/524, nr. 1039; Cartea exegezei, 8/375, nr. 4697; și Cartea tawḥīdului, 13/361, nr. 7379. Nu am găsit acest hadith relatat de Muslim de la Ibn ʿUmar. Muslim, 1/39, nr. 9, a consemnat o relatare cu sens asemănător, de la Abū Hurayrah.

Explicarea hadithului:

Acest hadith nobil este un răspuns pentru ghicitorii și vrăjitorii care pretind că au cunoașterea nevăzutului.

Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a spus în Fatḥ al-Bārī, 8/514: Șeicul Abū Muḥammad ibn Abī Jamrah a spus:

„A folosit cuvântul «chei» pentru a face lucrul mai ușor de înțeles pentru ascultător. Orice lucru de care te desparte un văl îți este ascuns, iar îndeobște se ajunge la cunoașterea lui prin ușă. Dacă ușa este închisă, este nevoie de cheie. Dacă nici măcar locul acelui lucru prin care se poate ajunge la nevăzut nu este cunoscut, cum ar putea fi cunoscut lucrul ascuns?” Sfârșitul citatului, redat pe scurt.

Ibn Kathīr a spus în exegeza surei Luqmān, 3/455:

Qatādah a spus: Sunt lucruri a căror cunoaștere Allah Și-a păstrat-o numai pentru Sine și pe care nu le-a dezvăluit niciunui înger apropiat, niciunui profet trimis.

Nimeni dintre oameni nu știe când va sosi Ceasul: în ce an, în ce lună, noaptea ori ziua. Nimeni nu știe când va coborî ploaia, noaptea ori ziua. Nimeni nu știe ce se află în pântece: băiat ori fată, roșu ori negru, și cum va fi. Iar tu, fiu al lui Adam, nu știi când vei muri: poate că mâine vei fi mort, poate că mâine te va lovi o nenorocire. Sfârșitul citatului.

Spun: Cât despre cel care susține că există aparate care arată dacă fătul din pântecele mamei este băiat ori fată, aceasta nu intră în cunoașterea nevăzutului, fiindcă s-a ajuns la ea prin intermediul unor aparate. Dacă cineva ar spune: „Știu ce se află în pântecele mamei”, apoi i-ar deschide pântecele și ar afla ce este acolo, am spune că el a cunoscut nevăzutul? În plus, aceste aparate nu sunt cu totul precise, ci adesea greșesc. Câtor femei însărcinate li s-a spus: „În pântecele tău este un băiat”, iar el s-a dovedit a fi o fată!!

Afirmarea bucuriei lui Allah

7. Anas ibn Mālik, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Se bucură de căința robului Său, atunci când acesta se căiește înaintea Lui, mai mult decât unul dintre voi care se afla pe animalul său de călărie într-un ținut pustiu. Animalul i-a scăpat, având cu el hrana și băutura omului, iar acesta și-a pierdut nădejdea că îl va găsi. S-a dus la un copac și s-a întins la umbra lui, pierzând orice nădejde de a-și mai găsi animalul. Pe când se afla astfel, iată că animalul stătea lângă el! L-a apucat de căpăstru și, de bucurie nemăsurată, a spus: «O, Allah! Tu ești robul meu, iar eu sunt domnul Tău!» A greșit din pricina bucuriei nemăsurate.”

Relatat de amândoi.

7. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea invocațiilor, 11/102, nr. 6309, și de Muslim, 4/2105, nr. 2747.

Acest hadith afirmă bucuria lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, împreună cu credința că Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, este mai presus de însușirile făpturilor.

În Legea islamică, căința înseamnă părăsirea păcatului pentru urâțenia lui, regretarea săvârșirii lui, hotărârea de a nu reveni la el și repararea nedreptății, dacă există una, ori cererea iertării celui nedreptățit. Ea este cea mai deplină formă de cerere a iertării.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 11/108: ʿIyāḍ a spus despre acest hadith: „Omul nu este tras la răspundere pentru asemenea cuvinte rostite în stare de uluire și de pierdere a cumpătului. La fel, ele pot fi relatate despre el cu un scop de învățare și pentru un folos religios, nu pentru glumă, imitație batjocoritoare ori joacă.”

Afirmarea mâinii lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

8. Abū Mūsā, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Își întinde mâna noaptea pentru ca cel care a făcut rău ziua să se căiască și Își întinde mâna ziua pentru ca cel care a făcut rău noaptea să se căiască, până când soarele va răsări de la apus.”

Relatat de Muslim.

8. Relatat de Muslim, Cartea căinței, 4/2113, nr. 2759.

Acest hadith afirmă mâna lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Această mână nu este asemenea mâinii noastre, ci este o mână care se cuvine măreției lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, fără asemănare cu făpturile și fără negare.

El mai arată că primirea căinței nu este legată de un anumit timp, în afara limitelor arătate de Trimis ﷺ: înainte de horcăitul din agonia morții și înainte ca soarele să răsară de la apus.

Afirmarea milei lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

9. Amândoi relatează de la ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: „La Trimisul lui Allah ﷺ au fost aduși prizonieri din tribul Hawāzin. O femeie dintre prizonieri căuta în grabă. Când a găsit un copil printre prizonieri, l-a luat, l-a lipit de pântecele ei și l-a alăptat. Atunci, Profetul ﷺ a spus: «Credeți că această femeie și-ar arunca pruncul în foc?!» Am spus: «Nu, pe Allah!» El a spus: «Allah este mai milostiv cu robii Săi decât este această femeie cu pruncul ei.»”

9. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea bunei purtări, 10/426, nr. 5999, și de Muslim, Cartea căinței, 4/2109, nr. 2754.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Fatḥ al-Bārī, la comentariul hadithului nr. 5999 din Al-Bukhārī: „Din context reiese că își pierduse copilul și că o durea laptele adunat în sâni. Când găsea un copil, îl alăpta pentru a se ușura. Când și-a găsit chiar copilul ei, l-a luat și l-a strâns la piept…”

Hadithul arată că omul trebuie să se lege numai de Allah în toate treburile sale. Oricâtă milă am presupune că are cineva și oricât ar fi căutat pentru ea, Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, este mai milostiv decât el. Omul cu judecată să se îndrepte, așadar, cu nevoia sa către Cel care are cea mai mare milă față de el.

Nemărginirea milei lui Allah, Atotputernicul și Mărețul

10. Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Când Allah a creat făpturile, a scris într-o Carte, care se află la El, deasupra Tronului: «Mila Mea a biruit mânia Mea.»”

Relatat de Al-Bukhārī.

10. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea începutului creației, 6/287, nr. 3194, și Cartea tawḥīdului, 13/404, nr. 7422, și 13/440, nr. 7453; și de Muslim, Cartea căinței, 4/2107, nr. 2751.

Abū Sulaymān al-Khaṭṭābī a spus:

Prin „Carte” s-a avut în vedere unul dintre două lucruri: fie hotărârea pe care El a dat-o și a statornicit-o, după cum a spus Preaslăvitul și Preaînaltul:

Allah a hotărât: „Eu și trimișii Mei vom birui negreșit”,

adică Allah a hotărât. Atunci sensul cuvintelor „care se află la El, deasupra Tronului” este că această cunoaștere se află la Allah, deasupra Tronului, iar El nu o uită, nu o abrogă și nu o schimbă, după cum a spus Preaslăvitul și Preaînaltul:

Cunoașterea lor se află la Domnul meu, într-o Carte. Domnul meu nu greșește și nu uită.

Fie a avut în vedere prin „Carte” Tabla Păstrată, în care sunt amintite făpturile, sunt lămurite treburile lor și sunt pomenite termenele vieților, mijloacele de trai, hotărârile care se împlinesc asupra lor și deznodământul treburilor lor.

Spun: Acest hadith afirmă Tronul și faptul că El, Preaslăvitul, este deasupra Tronului, deasupra cerului. El afirmă mila și mânia lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Allah a împărțit mila în o sută de părți

11. Amândoi relatează de la el că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Allah a împărțit mila în o sută de părți. A păstrat la El nouăzeci și nouă de părți și a coborât pe pământ o singură parte. Din acea parte își arată făpturile milă unele altora, până când animalul își ridică copita de deasupra puiului său de teamă să nu-l rănească.”

12. Muslim relatează același sens din hadithul lui Salmān. În el se află:

„Fiecare parte de milă umple ceea ce se află între cer și pământ.” Și în el se află: „Când va veni Ziua Învierii, le va întregi cu această milă.”

11. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea bunei purtări, 10/431, nr. 6000, și de Muslim, Cartea căinței, 4/2108, nr. 2752.

Al-Ḥāfiẓ a spus, 10/431:

Al-Qurṭubī a spus: Acest hadith arată că Allah a știut că binefacerile pe care le dăruiește făpturilor Sale sunt de o sută de feluri. Le-a dăruit în această lume un singur fel, prin care le-au fost rânduite interesele și le-au fost asigurate cele de folos. Când va veni Ziua Învierii, va întregi pentru robii Săi credincioși ceea ce a rămas, ajungând la o sută, toate pentru credincioși. La aceasta face trimitere cuvântul Preaînaltului:

El este Milostiv cu credincioșii.

Raḥīm este o formă care exprimă intensitatea în gradul cel mai înalt. De aici se înțelege că necredincioșilor nu le va mai rămâne nicio parte de milă, nici dintre manifestările milei în această lume, nici de alt fel, atunci când toate manifestările milei cunoscute de Allah vor fi întregite pentru credincioși. La aceasta face trimitere cuvântul Preaînaltului:

O voi scrie pentru cei care se tem.

12. Relatat de Muslim, 4/2109, nr. 2753.

Răsplata faptelor bune ale necredinciosului îi este grăbită în această lume

13. Anas, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Când necredinciosul face o faptă bună, primește pentru ea hrană în această lume. Cât despre credincios, Allah îi păstrează faptele bune pentru Viața de Apoi și îi dăruiește în această lume mijloace de trai pentru ascultarea sa.”

Relatat de Muslim.

13. Relatat de Muslim, Cartea însușirilor ipocriților, 4/2162, nr. 2808, pe calea lui Sulaymān al-Taymī, de la Qatādah, de la Anas, cu acest text.

Al-Nawawī a spus în Sharḥ Ṣaḥīḥ Muslim, 17/150: „Învățații au căzut de acord că necredinciosul care moare în necredință nu are răsplată în Viața de Apoi și că nu va fi răsplătit acolo pentru nimic din ceea ce a făcut în această lume căutând apropierea de Allah Preaînaltul. Acest hadith spune limpede că el primește hrană în această lume pentru faptele bune pe care le-a făcut, adică pentru ceea ce a săvârșit căutând apropierea de Allah Preaînaltul, dintre faptele a căror validitate nu are nevoie de intenție, precum păstrarea legăturilor de rudenie, spunerea adevărului, eliberarea sclavilor, ospitalitatea, înlesnirea faptelor bune și altele asemenea. Cât despre credincios, faptele sale bune și răsplata faptelor sale îi sunt păstrate pentru Viața de Apoi, iar pe lângă aceasta este răsplătit pentru ele și în această lume. Nimic nu împiedică răsplătirea lui pentru ele atât în această lume, cât și în Viața de Apoi. Legea islamică a venit cu aceasta, așadar trebuie crezut. Dacă necredinciosul face asemenea fapte bune, apoi îmbrățișează Islamul, el va fi răsplătit pentru ele în Viața de Apoi, potrivit opiniei corecte.”

Afirmarea mulțumirii lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

14. Tot el relatează de la Anas, într-o relatare atribuită Profetului: „Allah este mulțumit de robul care mănâncă o masă și Îl laudă pentru ea ori bea o băutură și Îl laudă pentru ea.”

14. Relatat de Muslim, Cartea pomenirii și a invocației, 4/2095, nr. 2734.

În acest hadith, Trimisul ﷺ afirmă mulțumirea Domnului său, Preaslăvitul și Preaînaltul. Adepții Sunnei și ai comunității Îi atribuie lui Allah această însușire fără să îi stabilească modalitatea și fără asemănare cu făpturile, potrivit cuvântului Preaînaltului:

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul.

Afirmăm, așadar, mulțumirea, o mulțumire care se cuvine slavei Feței lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, și măreției stăpânirii Sale.

Vezi Majmūʿ al-fatāwā, de imamul Ibn Taymiyyah, 5/26.

Măreția lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

15. Abū Dharr, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cerul a gemut și pe bună dreptate geme. Nu se află în el niciun loc cât patru degete fără să fie acolo un înger prosternat înaintea lui Allah Preaînaltul. Pe Allah, dacă ați ști ceea ce știu eu, ați râde puțin și ați plânge mult, nu v-ați mai desfăta cu femeile în așternuturi și ați ieși în locurile deschise, implorându-L pe Allah Preaînaltul.”

Relatat de Al-Tirmidhī, care a spus: „Hadith bun.”

Cuvintele sale „Dacă ați ști ceea ce știu eu, ați râde puțin și ați plânge mult” se află în cele două culegeri Ṣaḥīḥ, ⁸ într-un hadith relatat de Anas.

15. Relatat de Al-Tirmidhī, Cartea ascezei, 4/481, nr. 2312; Ibn Mājah, Cartea ascezei, 2/1402, nr. 4190; Aḥmad, 5/173; Al-Ṭaḥāwī, în Mushkil al-āthār, 2/44; Abū al-Shaykh al-Aṣbahānī, în Al-ʿAẓamah, 4/982, nr. 507; Al-Ḥākim, în Al-Mustadrak, 2/510; Abū Nuʿaym, în Dalāʾil al-nubuwwah, p. 379; și Al-Bayhaqī, în Shuʿab al-īmān, 1/484, nr. 783 și 784. Toți îl relatează pe calea lui Isrāʾīl, de la Ibrāhīm ibn Muhājir, de la Mujāhid, de la Muwarriq, de la Abū Dharr, cu acest text.

Unele dintre relatările lor cuprind un adaos.

Al-Tirmidhī a spus: „Ḥasan gharīb.”

Al-Ḥākim a spus: „Cu lanț de transmitere autentic.”

Al-Būṣīrī a spus: „Spun: În lanțul său de transmitere se află Ibrāhīm ibn Muhājir, veridic, dar cu o memorie deficitară.”

Relatarea a fost susținută și pe altă cale: Abū Nuʿaym a relatat-o pe scurt în Al-Ḥilyah, 6/269, pe calea lui Zāʾidah ibn Abī al-Ruqād, care a spus: ne-a relatat Ziyād al-Numayrī, de la Anas.

Relatările lui Zāʾidah sunt respinse, iar Ziyād al-Numayrī este slab.

„Cerul a gemut”: al-aṭīṭ este scârțâitul șeilor de cămilă, iar aṭīṭ-ul cămilelor este sunetul și geamătul lor. Adică cerul a scos un sunet din pricina mulțimii îngerilor care se află în el și care l-au îngreunat până când a gemut.

„Ați ieși”: adică din casele voastre.

Al-ṣuʿudāt: drumurile. S-a spus că este locul din fața ușii casei, pe unde trec oamenii. S-a mai spus că prin al-ṣuʿudāt se au în vedere câmpiile pustii și deșerturile.

„Implorându-L pe Allah”: adică rugându-L cu smerenie să îndepărteze de la voi nenorocirea.

„Dacă ați ști ceea ce știu eu”: adică pedeapsa lui Allah pentru cei neascultători și asprimea cercetării din Ziua Socotelii. „Ați plânge mult”: de teama lui Allah, dând întâietate fricii față de nădejde și temându-vă de un sfârșit rău.

Interdicția de a jura asupra celor pe care le va face Allah

16. Muslim relatează de la Jundub, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului: „Un om a spus: «Pe Allah, Allah nu îl va ierta pe cutare!» Atunci, Allah, Atotputernicul și Mărețul, a spus: «Cine este acela care jură pe Mine că nu îl voi ierta pe cutare? Eu l-am iertat, iar faptele tale le-am zădărnicit.»”

16. Relatat de Muslim, Cartea bunătății și a legăturilor de rudenie, 4/2023, nr. 2621.

Yataʾallā: jură. Al-aliyyah înseamnă jurământul.

Al-Nawawī a spus în Sharḥ Muslim, 16/174: „În el se află o dovadă pentru crezul adepților Sunnei cu privire la iertarea păcatelor fără căință, dacă Allah voiește să le ierte. Muʿtaziliții l-au folosit ca dovadă că păcatele majore zădărnicesc faptele. Crezul adepților Sunnei este însă că faptele nu sunt zădărnicite decât prin necredință. Zădărnicirea faptelor acestui om este înțeleasă în sensul că faptele sale bune au fost șterse în schimbul celor rele, iar aceasta a fost numită, în chip figurat, zădărnicire. Este posibil și să fi săvârșit un alt lucru care a atras necredința. Este posibil, de asemenea, ca aceasta să fi fost în legea celor dinaintea noastră și să fi fost rânduiala lor.” Sfârșitul citatului.

Credinciosul între nădejde și frică

17. Tot el relatează de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului:

„Dacă ar ști credinciosul ce pedeapsă se află la Allah, nimeni nu ar mai nădăjdui la Paradisul Său. Și dacă ar ști necredinciosul ce milă se află la Allah, nimeni nu și-ar mai pierde nădejdea în Paradisul Său.”

17. Relatat de Muslim, Cartea căinței, 4/2109, nr. 2755.

Al-Bukhārī l-a relatat și el în Cartea înduioșării inimilor, 11/301, nr. 6469, pe calea lui Saʿīd ibn Abī Saʿīd al-Maqburī, de la Abū Hurayrah, cu același sens și cu un adaos.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 11/303:

S-a spus: Sensul este că, dacă necredinciosul ar cunoaște nemărginirea milei, aceasta ar acoperi ceea ce știe despre măreția pedepsei și i-ar aduce nădejde. Sau sensul este că faptul de a cunoaște nemărginirea milei, fără să ia în seamă ceea ce i se opune, îl face să nădăjduiască la milă. Cine știe că printre însușirile lui Allah Preaînaltul se află mila față de cel pe care voiește să îl miluiască și pedepsirea celui pe care voiește să îl pedepsească, acela, dacă nădăjduiește la mila Lui, nu se socotește la adăpost de pedeapsa Sa, iar dacă se teme de pedeapsa Sa, nu își pierde nădejdea în mila Lui. Aceasta îndeamnă la ferirea de fapta rea, chiar dacă este mică, și la stăruința în ascultare, chiar dacă este puțină. S-a mai spus: A doua propoziție ridică o dificultate, căci Paradisul nu a fost creat pentru necredincios, iar el nu are ce nădăjdui la el. Nu ar fi, așadar, de mirare ca acela care nu se socotește pe sine necredincios să nădăjduiască la Paradis, ceea ce face dificilă legătura răspunsului cu cele de dinainte.

S-a răspuns: Aceste cuvinte au fost rostite pentru a-l încuraja pe credincios să nădăjduiască la nemărginirea milei lui Allah. Dacă ar cunoaște-o chiar și necredinciosul despre care s-a scris că va sfârși fără parte de milă, el ar râvni la ea și nu și-ar pierde nădejdea: fie prin credință, care este condiția ei, fie neluând în seamă condiția, deși știe cu certitudine că urmează neadevărul și stăruie în el din încăpățânare. Dacă aceasta este starea necredinciosului, cum să nu nădăjduiască la ea credinciosul pe care Allah l-a călăuzit la credință?! Sfârșitul citatului.

Apropierea Paradisului și a Focului de om

18. Al-Bukhārī relatează de la Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Paradisul este mai aproape de unul dintre voi decât cureaua sandalei sale, iar Focul este la fel.”

18. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea înduioșării inimilor, 11/321, nr. 6488.

Al-shirāk este cureaua în care intră degetul piciorului. Cuvântul se folosește și pentru orice curea care apără piciorul.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 11/321:

Ibn Baṭṭāl a spus: „În el se află dovada că ascultarea duce la Paradis, iar neascultarea apropie de Foc și că ascultarea și neascultarea pot fi dintre cele mai ușoare lucruri. Într-un hadith se spune: «Robul rostește un cuvânt dintre cele care aduc mulțumirea lui Allah, fără să-i acorde însemnătate, iar Allah îl înalță prin el cu mai multe trepte. Și robul rostește un cuvânt dintre cele care aduc mânia lui Allah, fără să-i acorde însemnătate, iar prin el cade în Gheena.»” ⁹

El a mai spus:

Omul nu trebuie să disprețuiască săvârșirea unui bine, oricât de mic, și nici ferirea de un rău, oricât de mic. El nu știe care este fapta bună prin care Allah îl va milui și nici fapta rea pentru care Allah Se va mânia asupra lui.

Ibn al-Jawzī a spus:

Sensul hadithului este că dobândirea Paradisului este ușoară prin îndreptarea intenției și împlinirea ascultării, iar în Foc se ajunge la fel de ușor, prin urmarea poftei și săvârșirea neascultării.

Mila lui Allah față de cel care are milă în inimă

19. De la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului:

„O prostituată a văzut, într-o zi călduroasă, un câine care dădea târcoale unei fântâni, cu limba scoasă de sete. Și-a scos încălțămintea și i-a dat să bea, iar pentru aceasta a fost iertată.”

19. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea relatărilor despre profeți, 6/511, nr. 3467, și de Muslim, Cartea salutului de pace, 4/1761, nr. 2245. Formularea îi aparține lui Muslim.

Al-mūq: încălțămintea din piele.

Hadithul îndeamnă la binefacere față de oameni, căci, dacă iertarea a fost dobândită pentru adăparea unui câine, a-i da să bea unui musulman aduce o răsplată mai mare.

Din el s-a dedus și permisiunea milosteniei de bunăvoie pentru politeiști. Aceasta ar trebui să se aplice atunci când nu se găsește acolo un musulman, fiindcă musulmanul are întâietate. La fel, dacă alegerea este între un animal și un om a cărui viață este ocrotită și amândoi au aceeași nevoie, omul are întâietate. Allah știe cel mai bine.

Interdicția de a ucide pisica

20. El a mai spus: „O femeie a intrat în Foc din pricina unei pisici pe care o închisese: nici nu a hrănit-o, nici nu i-a dat drumul să mănânce din vietățile pământului.”

Al-Zuhrī a spus: ¹⁰ Pentru ca nimeni să nu se bizuie nepăsător și nimeni să nu deznădăjduiască.

Relatat de amândoi.

20. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea creației, 6/356, nr. 3318, și de Muslim, Cartea salutului de pace, 4/1760, nr. 2242.

Khashāsh al-arḍ: Sunt avute în vedere micile vietăți și insectele pământului, precum șoarecii și altele asemenea.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 6/357: Din sensul vădit al hadithului reiese că femeia a fost pedepsită pentru că a ucis această pisică ținând-o închisă.

ʿIyāḍ a spus: Este posibil ca femeia să fi fost necredincioasă și să fi fost pedepsită cu Focul în mod real ori prin socoteală, deoarece „cel căruia i se cercetează socoteala este pedepsit”. ¹¹ Este posibil și ca femeia să fi fost necredincioasă, fiind pedepsită pentru necredința sa și primind o pedeapsă în plus.

Sensul cuvintelor lui Al-Zuhrī este că, atunci când a amintit primul hadith, s-a temut că ascultătorul se va bizui pe nemărginirea milei și pe marea nădejde cuprinse în el. De aceea, i-a alăturat hadithul pisicii, care cuprinde avertizarea opusă, pentru ca frica și nădejdea să fie împreună.

Afirmarea mirării lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

21. Tot de la el, într-o relatare atribuită Profetului:

„Domnul nostru S-a mirat de niște oameni care sunt conduși ¹² în Paradis în lanțuri.” Relatat de Aḥmad și Al-Bukhārī.

21. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea luptei pe calea lui Allah, 6/145, nr. 3010, și de Aḥmad, 2/457.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 6/145:

Ibn al-Jawzī a spus: Sensul este că au fost luați prizonieri și legați, apoi, când au cunoscut adevărul Islamului, l-au îmbrățișat de bunăvoie și au intrat în Paradis. Astfel, constrângerea de a fi luați prizonieri și legați a fost cauza dintâi. Este ca și cum prin constrângere s-ar fi avut în vedere înlănțuirea, iar întrucât aceasta a fost cauza intrării în Paradis, efectul a fost pus în locul cauzei.

Răbdarea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, față de cei care Îi atribuie un copil

22. Abū Mūsā al-Ashʿarī, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Nimeni nu este mai răbdător decât Allah față de o ofensă pe care o aude. Ei Îi atribuie un copil, iar El le dă sănătate și cele de trebuință.”

Relatat de Al-Bukhārī.

22. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea bunei purtări, 10/511, nr. 6099, și Cartea tawḥīdului, 13/360, nr. 7378; și de Muslim, nr. 2804.

Acest hadith afirmă răbdarea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Fatḥ al-Bārī, 13/361:

Aṣbar este forma comparativului și a superlativului de la răbdare. Printre numele Sale preafrumoase, Preaslăvitul și Preaînaltul, se află Al-Ṣabūr, adică Cel care nu Se grăbește să-i pedepsească pe cei neascultători…

Hadithul arată puterea de a le face bine, în ciuda răului pe care îl săvârșesc, spre deosebire de firea omului. Acesta nu poate face bine celui care îi face rău decât silindu-se să urmeze ceea ce îi cere Legea. Motivul este că este împins să se grăbească a răspunde prin pedeapsă. Allah, Preaslăvitul, are putere să facă aceasta acum și mai târziu; nimic nu Îl împiedică și nimic nu Îi scapă. Sfârșitul citatului, cu o ușoară adaptare.

Afirmarea iubirii lui Allah

23. Tot el relatează de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Când Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, iubește un rob, îl cheamă pe Jibrīl: «O, Jibrīl! Allah îl iubește pe cutare, așadar iubește-l!» Atunci, Jibrīl îl iubește. Apoi Jibrīl vestește în cer: «Allah îl iubește pe cutare, așadar iubiți-l!» Locuitorii cerului îl iubesc și i se face o bună primire pe pământ.”

23. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea tawḥīdului, 13/461, nr. 7485.

În acest hadith se afirmă iubirea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, și vorbirea Sa. Prin „buna primire” se are în vedere primirea lui de către inimi, cu iubire, înclinare spre el și mulțumire față de el.

Din el se înțelege că iubirea inimilor oamenilor este un semn al iubirii lui Allah. Aceasta este întărită de hadithul: „Voi sunteți martorii lui Allah pe pământ.” ¹³

Afirmarea faptului că cei credincioși Îl vor vedea pe Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, în Ziua Învierii

24. Jarīr ibn ʿAbd Allāh al-Bajalī, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Ședeam lângă Profet ﷺ când a privit luna într-o noapte cu lună plină și a spus:

„Îl veți vedea pe Domnul vostru așa cum vedeți această lună, fără să vă înghesuiți pentru a-L vedea. Dacă puteți să nu fiți împiedicați de la o rugăciune înainte de răsăritul soarelui și de la una înainte de apusul său, atunci faceți aceasta.” Apoi a citit:

Slăvește-L pe Domnul tău, lăudându-L, înainte de răsăritul soarelui și înainte de apusul său.

Relatat de autorii culegerilor de hadith.

24. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea timpilor de rugăciune, 2/33, nr. 554; Cartea exegezei, 8/597, nr. 4851; și Cartea tawḥīdului, 13/419, nr. 7434 și 7435; și de Muslim, Cartea moscheilor, 1/439, nr. 632.

Acest hadith afirmă faptul că cei credincioși Îl vor vedea pe Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, în Ziua Învierii. Aceasta este cea mai mare binefacere dăruită locuitorilor Paradisului. Muslim, 1/163, nr. 181, și alții au consemnat de la Ṣuhayb, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus: „Când locuitorii Paradisului vor intra în Paradis, Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, va spune: «Vreți să vă mai dăruiesc ceva?» Ei vor spune: «Oare nu ne-ai luminat fețele? Oare nu ne-ai făcut să intrăm în Paradis și nu ne-ai izbăvit de Foc?» Atunci, El va da vălul la o parte și nu li se va fi dăruit nimic mai iubit decât vederea Domnului lor, Atotputernicul și Mărețul.”

Pedeapsa lui Allah pentru cel care arată dușmănie unui apropiat al Său

25. Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, a spus: «Cine arată dușmănie unui apropiat al Meu, aceluia îi vestesc război. Robul Meu nu se apropie de Mine prin nimic mai iubit Mie decât împlinirea celor pe care i le-am făcut obligatorii. Robul Meu continuă să se apropie de Mine prin fapte de adorare de bunăvoie, până când îl iubesc. Când îl iubesc, sunt auzul cu care aude, văzul cu care vede, mâna cu care apucă și piciorul cu care merge. Dacă Îmi cere, îi voi da negreșit, iar dacă Îmi cere ocrotire, îl voi ocroti negreșit. Nu șovăiesc în nimic din ceea ce urmează să fac așa cum șovăiesc în a lua sufletul robului Meu credincios: lui îi displace moartea, iar Mie Îmi displace să-l mâhnesc, însă el nu poate scăpa de ea.»”

Relatat de Al-Bukhārī.

25. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea înduioșării inimilor, 11/340, nr. 6502.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 11/342:

Prin „apropiatul lui Allah” se are în vedere cel care Îl cunoaște pe Allah, stăruie în ascultarea de El și Îi consacră în întregime adorarea.

„Îi vestesc”: adică îl înștiințez. Al-īdhān înseamnă înștiințarea.

Al-Fākihānī a spus: În aceasta se află o amenințare aspră, căci pe acela împotriva căruia Allah poartă război îl nimicește. Dacă acest lucru este statornicit în privința dușmăniei, este statornicit și în privința prieteniei: pe cel care îi iubește și îi sprijină pe apropiații lui Allah, Allah îl cinstește…

Din hadith se înțelege că împlinirea îndatoririlor obligatorii este cea mai iubită faptă înaintea lui Allah. Al-Ṭūfī a spus: „Porunca îndatoririlor obligatorii este categorică, iar părăsirea lor atrage pedeapsa, spre deosebire de faptele de bunăvoie în ambele privințe. Deși acestea au în comun cu îndatoririle obligatorii dobândirea răsplății, îndatoririle obligatorii sunt mai depline. De aceea, ele sunt mai iubite de Allah și apropie mai mult de El. De asemenea, îndatorirea obligatorie este asemenea rădăcinii și temeliei, iar fapta de bunăvoie este asemenea ramurii și clădirii. Împlinirea îndatoririlor obligatorii în felul poruncit cuprinde ascultarea poruncii, respectarea Celui care poruncește și preamărirea Lui prin supunere față de El, arătarea măreției stăpânirii Sale și a smereniei robiei. De aceea, apropierea prin acestea este cea mai însemnată faptă. Cel care împlinește îndatorirea obligatorie o poate face de frica pedepsei, pe când cel care împlinește fapta de bunăvoie o face numai pentru că alege slujirea. El este răsplătit prin iubire, care este ținta cea mai înaltă a celui care se apropie prin slujirea sa.” Sfârșitul citatului.

Al-Ḥāfiẓ a spus: Ibn Hubayrah a spus: Din cuvintele „Robul Meu nu se apropie…” și cele ce urmează se înțelege că fapta de bunăvoie nu este pusă înaintea celei obligatorii. Ea a fost numită nāfilah tocmai pentru că se adaugă îndatoririi obligatorii. Cât timp îndatorirea obligatorie nu este împlinită, nu se dobândește fapta de bunăvoie. Cine împlinește îndatorirea obligatorie, apoi îi adaugă fapta de bunăvoie și stăruie în aceasta, dovedește dorința de apropiere.

Coborârea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

26. Tot de la el s-a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Domnul nostru, Binecuvântatul și Preaînaltul, coboară în fiecare noapte la cerul cel mai de jos, când rămâne ultima treime a nopții, și spune: «Cine Mă invocă, pentru a-i răspunde? Cine Îmi cere, pentru a-i da? Cine Îmi cere iertare, pentru a-l ierta?»”

Relatat de Al-Bukhārī și Muslim.

26. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea rugăciunii de noapte, 3/29, nr. 1145; Cartea invocațiilor, 11/128, nr. 6321; și Cartea tawḥīdului, 13/464, nr. 7494; și de Muslim, Cartea rugăciunii călătorilor, 1/521, nr. 758.

Coborârea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, este dovedită. Este o coborâre care se cuvine slavei Sale și măreției stăpânirii Sale, fără denaturare, fără negare, fără stabilirea modalității și fără asemănare cu făpturile.

Imamul Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, are o carte întinsă în care a explicat limpede însușirea coborârii prin dovezi din Lege și argumente. Să fie cercetată.

Descrierea grădinilor Paradisului și vederea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul

27. Abū Mūsā al-Ashʿarī, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Două grădini ale căror vase și tot ceea ce se află în ele sunt din aur și două grădini ale căror vase și tot ceea ce se află în ele sunt din argint. Între oameni și vederea Domnului lor nu se află decât veșmântul măreției de pe Fața Sa, în Grădina ʿAdn.”

Relatat de Al-Bukhārī.

27. Relatat de Al-Bukhārī, Cartea exegezei, 8/623, nr. 4878 și 4880, și Cartea tawḥīdului, 13/423, nr. 7444.

Muslim l-a relatat în Cartea credinței, 1/163, nr. 180.

Al-Ḥāfiẓ a spus în Al-Fatḥ, 13/432:

Cuvintele „două grădini” fac trimitere la cuvântul Preaînaltului

Mai prejos de acestea două se află alte două grădini

și îl explică. Din sensul vădit al primei relatări reiese că cele două grădini sunt din aur, fără argint în ele, și invers. Aceasta pare să contrazică hadithul lui Abū Hurayrah: Am spus: „Vorbește-ne despre Paradis! Din ce este zidit?” El a spus: „O cărămidă din aur și o cărămidă din argint”, și restul hadithului. L-au consemnat Aḥmad și Al-Tirmidhī, iar Ibn Ḥibbān l-a socotit autentic. ¹⁴

Cele două relatări se împacă astfel: prima descrie vasele și celelalte lucruri din fiecare grădină, iar a doua descrie zidurile tuturor grădinilor. Aceasta este întărită de relatarea consemnată de Al-Bayhaqī în Al-Baʿth, ¹⁵ de la Abū Saʿīd: „Allah a împrejmuit Paradisul cu un zid alcătuit dintr-o cărămidă de aur și o cărămidă de argint.”

După ce a amintit părerile învățaților, Al-Ḥāfiẓ a spus despre veșmântul măreției:

În esență, veșmântul măreției împiedică vederea. Este ca și cum ar fi omis ceva din exprimare, astfel încât după cuvintele „decât veșmântul măreției” s-ar înțelege: El le dăruiește înlăturarea lui, iar ei dobândesc fericirea de a-L vedea. Sensul ar fi că, după ce credincioșii își ocupă locurile în Paradis, dacă nu ar fi copleșiți de venerația față de Cel plin de slavă, nimic nu i-ar despărți de vederea Lui. Când voiește să îi cinstească, El îi învăluie în îndurarea Sa și le dăruiește puterea de a-L privi, Preaslăvitul.