أصول الإيمان

Toată lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor. Binecuvântarea și pacea fie asupra celui mai de seamă dintre trimiși, asupra familiei sale și a tuturor companionilor săi.

În cele ce urmează: aceasta este cartea Fundamentele credinței, a imamului înnoitor Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb. În ea s-a mărginit la redarea hadithurilor Trimisului lui Allah ﷺ despre fundamentele credinței potrivit Ahl as-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

Această carte este una dintre lucrările însemnate care lămuresc metodologia Ahl as-Sunnah wa-l-Jamāʿah în avertizarea împotriva asocierii, în care, din păcate, a căzut cea mai mare parte a comunității islamice. Ea cuprinde numeroase cercetări pentru lămurirea acestei metodologii mărețe, pe care mulți oameni au neglijat-o, ba chiar nu au cunoscut-o, până și dintre cei care cheamă la Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, și care nu au altă preocupare decât politica, politicienii, insulta și defăimarea! Au lăsat astfel preocuparea pentru ceea ce este mai însemnat: cunoașterea lui Allah și a unicității Sale, la care Trimisul ﷺ a chemat vreme de treisprezece ani în Mecca. Nu a chemat la altceva decât la unicitatea lui Allah. Mai mult, companionii săi erau uciși și bătuți, iar el nu putea decât să-i îndemne la răbdare. Le spunea: „Răbdați, familie a lui Yāsir, căci locul care vă este făgăduit este Paradisul!” 

 Nu le-a poruncit răzbunarea, nici jihadul și nici lupta.

Cei care cheamă la religie în această vreme trebuie, așadar, să se îngrijească să-i învețe pe oameni unicitatea lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, în domnia Sa, în dreptul Său de a fi adorat, în numele și în însușirile Sale, așa cum au făcut înaintașii drepți. Cei de pe urmă ai acestei comunități nu se vor îndrepta decât prin ceea ce i-a îndreptat pe cei dintâi.

În încheiere, aceasta este modesta mea lucrare. Nădăjduiesc de la Allah, Cel Preaînalt, Atotputernicul, ca ea să fie făcută cu sinceritate numai pentru Fața Sa cea nobilă.

Îl rog pe fiecare frate binevoitor care citește această carte să se roage pentru binele celui care a tipărit-o, a îngrijit-o și a contribuit la publicarea ei în această înfățișare frumoasă.

Ultima noastră invocare este: lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor.

Allah să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru Muḥammad, precum și pe familia sa și pe toți companionii săi.

Dr. Bāsim Fayṣal Al-Jawābirah
Amman — ʿAyn al-Bāshā, Iordania

Prefață

El este Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb ibn Sulaymān ibn ʿAlī ibn Muḥammad ibn Aḥmad ibn Rāshid At-Tamīmī.

S-a născut în anul 1115 h., corespunzător anului 1703 d.Hr., în localitatea Al-ʿUyaynah, aflată la nord de Riyadh. A crescut acolo, în grija tatălui său.

Semnele înzestrării și ale istețimii s-au arătat la el încă din copilărie. A memorat Nobilul Coran înainte de a împlini zece ani și a ajuns la pubertate înainte de a împlini doisprezece ani. Tatăl său a spus: „L-am socotit apt pentru rugăciunea în obște și l-am căsătorit în acel an.”

A studiat cu tatăl său jurisprudența ḥanbalită, exegeza Coranului și hadithul. Încă din copilărie se apleca stăruitor asupra cărților de exegeză, hadith și crez. Se îngrijea mult de cercetarea și citirea cărților lui Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah și ale ucenicului său, marele învățat Ibn Al-Qayyim.

A plecat la Mecca pentru a face pelerinajul la Casa Sacră a lui Allah, apoi a vizitat moscheea Trimisului lui Allah ﷺ. Acolo i-a întâlnit pe învățații Medinei Profetului și a luat știință de la ei. Apoi a plecat la Basra și a rămas acolo o vreme, învățând de la un grup de învățați. După aceea a plecat spre Najd, trecând prin Al-Aḥsāʾ. În această lungă călătorie, șeicul a văzut, cu privirea sa pătrunzătoare, credințele rătăcite și obiceiurile stricate din Najd și din ținuturile pe care le-a vizitat. A hotărât să cheme la unicitatea lui Allah și la lepădarea superstițiilor și a practicilor de asociere. Când a vizitat Medina, auzea cereri de ajutor prin care I se făceau asociați lui Allah: oamenii îi cereau ajutorul Trimisului lui Allah ﷺ și îl invocau în afara lui Allah.

Najd ajunsese un loc al superstițiilor și al credințelor stricate, potrivnice temeliilor corecte ale religiei. Acolo se aflau unele morminte atribuite unor companioni, la care oamenii mergeau în pelerinaj, cerându-le împlinirea nevoilor și ajutor pentru îndepărtarea necazurilor.

Și mai ciudat era că, în localitatea Manfūḥah, căutau un mijloc de apropiere printr-un curmal mascul și credeau că femeile nemăritate care mergeau la el aveau să se căsătorească! Cea care mergea la el spunea: „O, cel mai puternic dintre masculi, vreau un soț înainte să treacă anul!”

În Hijaz a văzut că mormintele companionilor și ale membrilor familiei Profetului — Allah să fie mulțumit de ei toți —, precum și mormântul Trimisului ﷺ, erau venerate într-un fel care nu se cuvine decât față de Domnul domnilor.

La fel a văzut în Basra — și a auzit despre Irak, Șam, Egipt și Yemen — o idolatrie a perioadei ignoranței pe care rațiunea nu o poate primi și Legea nu o încuviințează. A cântărit acele idei urâte după măsura celor două revelații, Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului cel demn de încredere ﷺ, și după viața companionilor săi evlavioși. Le-a găsit departe de metodologia și de spiritul religiei și a văzut că cei care le săvârșeau nu știau de ce Allah i-a trimis pe trimiși și de ce Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ către toți oamenii. A văzut că nu cunoșteau starea perioadei ignoranței și idolatria detestabilă care se afla în ea. I-a văzut schimbând și înlocuind temeliile și ramurile religiei, în afara puținora.

După ce i s-a dovedit și s-a încredințat de starea lor rea în religie și în viața lumească și a fost convins că introduseseră în înaltele temelii ale Islamului ceea ce Coranul și Sunnah resping, convingerea sa că greșeau și se sprijineau pe inovații a fost întărită de cele transmise în Sunnah: musulmanii aveau să schimbe lucrurile și să urmeze căile celor dinaintea lor. Un exemplu este hadithul autentic 

: „Veți urma întocmai căile celor dinaintea voastră, până acolo încât, dacă ar intra într-o vizuină de șopârlă, ați intra și voi…” Și hadithul: „Islamul a început ca un lucru străin și va redeveni străin, așa cum a început.” 

Atunci șeicul a hotărât să le vestească celor din neamul său că se rătăciseră de la calea dreaptă și se abătuseră de la calea corectă.

Șeicul, Allah să aibă milă de el, și-a început chemarea lămurindu-le că nimeni nu trebuie invocat în afară de Allah și că nu se aduc jertfe și nu se fac legăminte decât pentru El.

Din credințele lor legate de acele morminte, pietre și copaci făceau parte cererea ajutorului de la ele, îndreptarea legămintelor către ele și credința că aduc folos ori vătămare. El a lămurit că toate acestea sunt rătăcire și falsitate, că starea lor nu Îl mulțumește pe Allah și că trebuie să le lepede și să le respingă.

Și-a întărit spusele prin versete din Cartea lui Allah, prin spusele și faptele Trimisului ﷺ și prin viața companionilor săi — Allah să fie mulțumit de ei toți.

Crezul șeicului este același cu al înaintașilor drepți: cel urmat de Trimisul lui Allah ﷺ, de companionii săi, de urmașii lor și de imamii bine călăuziți, precum Abū Ḥanīfah, Mālik, Ash-Shāfiʿī, Aḥmad, Sufyān Ath-Thawrī, Sufyān ibn ʿUyaynah, Ibn Al-Mubārak, Al-Bukhārī, Muslim, Abū Dāwūd, ceilalți autori ai colecțiilor Sunan și cei asemenea lor care i-au urmat dintre oamenii jurisprudenței și ai tradiției, precum Al-Ashʿarī, Ibn Khuzaymah, Taqī ad-Dīn Ibn Taymiyyah, Ibn Al-Qayyim, Aḏ-Ḏahabī și alții. Allah Preaînaltul să aibă milă de ei toți!

Printre aceste scrisori se află cea adresată oamenilor din Al-Qaṣīm.

După basmalah, el — Allah să aibă milă de el — a spus:

Îl iau pe Allah drept martor, precum și pe îngerii aflați lângă mine, și vă iau și pe voi drept martori că eu cred ceea ce cred Ahl as-Sunnah wa-l-Jamāʿah: credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în învierea după moarte și în predestinare, cu binele și răul ei.

Din credința în Allah face parte credința în cele prin care El S-a descris în Cartea Sa și prin glasul Trimisului Său ﷺ, fără denaturare și fără negare. Dimpotrivă, cred că Allah este Cel despre care se spune:

Nimic nu este asemenea Lui și El este Cel care aude totul, Cel care vede totul.

Nu neg, așadar, cele prin care S-a descris, nu mut cuvintele de la locurile lor și nu mă abat în privința numelor și semnelor Sale. Nu stabilesc cum sunt însușirile Sale și nu le asemăn cu însușirile făpturilor Sale, fiindcă El, Preaînaltul, nu are pe nimeni asemenea Lui, nici egal și nici rival și nu este comparat cu făpturile Sale. El, Slavă Lui, Preaînaltul, Se cunoaște cel mai bine pe Sine și îi cunoaște cel mai bine pe ceilalți, este Cel mai adevărat în cuvânt și Cel mai bun în vorbire. S-a declarat mai presus de cele prin care Îl descriu cei care se împotrivesc, stabilind cum sunt însușirile și asemănându-le cu ale făpturilor, și mai presus de cele pe care le neagă cei care denaturează și neagă. Preaînaltul a spus:

Slavă Domnului tău, Domnul măreției, mai presus de ceea ce Îi atribuie ei! Pace asupra trimișilor și laudă lui Allah, Domnul lumilor!

Gruparea izbăvită urmează calea de mijloc în privința faptelor Sale, Preaînaltul, între qadariți și jabriți. Urmează calea de mijloc în privința amenințării lui Allah, între murjiʾiți și waʿīdiți.

În privința credinței și a religiei, ei urmează calea de mijloc între ḥarūriți și muʿtaziliți, pe de o parte, și murjiʾiți și jahmiți, pe de alta.

În privința companionilor Trimisului lui Allah ﷺ, urmează calea de mijloc între rāfiḍiți și kharijiți.

Cred că acest Coran este cuvântul lui Allah, pogorât, necreat. De la El a început și la El se întoarce. El l-a rostit cu adevărat și l-a pogorât robului și Trimisului Său, celui de încredere în transmiterea revelației Sale și solului Său către robii Săi: Profetul nostru Muḥammad ﷺ.

Cred că Allah face ceea ce voiește. Nimic nu se petrece decât prin voința Sa și nimic nu iese din voia Sa. Niciun lucru din lume nu este în afara hotărârii Sale și nimic nu se petrece decât prin cârmuirea Sa. Nimeni nu se poate abate de la hotărârea statornicită și nu poate trece dincolo de ceea ce i-a fost înscris în Tabla scrisă.

Cred toate cele vestite de Profet ﷺ despre ceea ce va fi după moarte.

Cred în încercarea mormântului și în desfătarea sa și în readucerea sufletelor în trupuri. Oamenii se vor ridica înaintea Domnului lumilor, desculți, goi și necircumciși. Soarele se va apropia de ei, vor fi așezate balanțele și în ele vor fi cântărite faptele robilor:

Cei ale căror balanțe vor fi grele vor fi cei izbânditori. Iar cei ale căror balanțe vor fi ușoare vor fi cei care și-au pierdut sufletele, rămânând veșnic în Gheena.

Vor fi desfășurate registrele: unii își vor primi cartea în mâna dreaptă, iar alții în mâna stângă.

Cred în bazinul Profetului nostru Muḥammad ﷺ din câmpia Învierii. Apa sa este mai albă decât laptele și mai dulce decât mierea. Vasele sale sunt tot atâtea câte stelele cerului. Cel care bea o singură dată din el nu va mai înseta niciodată.

Cred că Ṣirāṭ-ul este întins la marginea Gheenei și că oamenii vor trece pe el potrivit faptelor lor.

Cred în mijlocirea Profetului ﷺ și că el este cel dintâi mijlocitor și cel dintâi a cărui mijlocire este primită.

Nu tăgăduiesc mijlocirea Profetului decât adepții inovațiilor și ai rătăcirii. Însă ea nu are loc decât după îngăduință și încuviințare, după cum a spus Preaînaltul:

Ei nu mijlocesc decât pentru cei de care El este mulțumit.

Cine poate mijloci la El fără îngăduința Sa?

Câți îngeri sunt în ceruri, a căror mijlocire nu folosește la nimic decât după ce Allah îi îngăduie cui voiește și este mulțumit de el!

El, Slavă Lui, nu încuviințează decât unicitatea Sa și nu dă îngăduință decât adepților ei.

Cât despre asociaționiști, ei nu au nicio parte de mijlocire, după cum a spus Preaînaltul:

Nu le va folosi mijlocirea mijlocitorilor.

Cred că Paradisul și Focul sunt create, că există astăzi și că nu vor pieri.

Credincioșii Îl vor vedea pe Domnul lor cu ochii în Ziua Învierii, așa cum văd luna în noaptea de lună plină, fără să se înghesuie pentru a-L vedea.

Cred că Profetul nostru Muḥammad ﷺ este ultimul dintre profeți și trimiși și că nu este valabilă credința niciunui rob până nu crede în misiunea sa și nu mărturisește profeția sa.

Cel mai de seamă din comunitatea sa este Abū Bakr Aṣ-Ṣiddīq, apoi ʿUmar Al-Fārūq, apoi ʿUthmān Dhū an-Nūrayn, apoi ʿAlī Al-Murtaḍā, apoi ceilalți dintre cei zece, apoi cei de la Badr, apoi participanții la legământul de sub copac — legământul Ar-Riḍwān — și apoi ceilalți companioni, Allah să fie mulțumit de ei.

Îi iubesc și le sunt loial companionilor Trimisului lui Allah, le pomenesc calitățile, cer iertare pentru ei, mă abțin să le pomenesc greșelile și păstrez tăcerea despre cele petrecute între ei. Cred în virtutea lor, punând în practică vorbele Preaînaltului:

Cei care au venit după ei spun: Doamne, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre dușmănie față de cei care cred! Doamne, Tu ești Milos, Milostiv!

Cer mulțumirea lui Allah pentru mamele credincioșilor, curățite de orice rău.

Recunosc faptele neobișnuite dăruite de Allah apropiaților Săi, însă aceștia nu au dreptul la nimic din drepturile lui Allah. 

 Nu mărturisesc despre niciun musulman că este în Paradis ori în Foc, în afara celui despre care a mărturisit Trimisul lui Allah ﷺ. Dar nădăjduiesc pentru cel care face bine și mă tem pentru cel care face rău.

Nu declar necredincios niciun musulman din pricina păcatului său și nu îl scot din cercul Islamului.

Socotesc că jihadul continuă alături de orice imam, fie el drept ori nelegiuit, și că rugăciunea în obște în spatele lor este îngăduită.

Jihadul continuă de când Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ și până când cei de pe urmă ai acestei comunități se vor lupta cu Dajjāl. Nu îl desființează nici nedreptatea unui nedrept și nici dreptatea unui drept.

Socotesc obligatorii ascultarea și supunerea față de conducătorii musulmanilor, fie ei drepți ori nelegiuiți, atât timp cât nu poruncesc neascultarea față de Allah.

Celui care preia califatul, în jurul căruia oamenii se adună și cu care sunt mulțumiți, ori care îi biruie cu sabia și ajunge calif, trebuie să i se dea ascultare și este interzisă ridicarea împotriva lui.

Socotesc că adepții inovațiilor trebuie părăsiți și că trebuie să ne ținem departe de ei până când se pocăiesc. Îi judec după cele văzute și Îi las lui Allah cele ascunse în inimile lor.

Cred că orice lucru nou introdus în religie este o inovație.

Cred că a avea credință înseamnă rostire cu limba, faptă cu mădularele și convingere cu inima. Ea crește prin ascultare și scade prin neascultare și are peste șaptezeci de ramuri: cea mai înaltă este mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, iar cea mai de jos este îndepărtarea a ceea ce face rău de pe drum.

Socotesc obligatorii poruncirea binelui și oprirea răului, potrivit celor cerute de Legea curată adusă de Muḥammad.

Acesta este un scurt crez pe care l-am redactat în timp ce aveam mintea preocupată, pentru ca voi să cunoașteți ceea ce urmez.

Allah este Chezaș pentru ceea ce spunem.

Eu spun: acesta este crezul imamului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, Allah să aibă milă de el, din această scrisoare. L-am redat în întregime, fiindcă este crezul Ahl as-Sunnah wa-l-Jamāʿah, fără micșorare ori adăugire, și cuprinde multe foloase mărețe.

Fiecare musulman trebuie să aibă acest crez. Cel care nu are acest crez corect și sănătos nu este dintre Ahl as-Sunnah wa-l-Jamāʿah; mai mult, ne temem pentru el de rătăcire și abatere.

Poate că una dintre cele mai însemnate cauze ale atacurilor adversarilor împotriva șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, în perioada apariției chemării salafite, atât prin scrieri, cât și în practică, a fost rătăcirea, abaterea și îndepărtarea de calea cea dreaptă în care se aflau acei adversari și mulți dintre cei care se socoteau musulmani.

Înainte de apariția chemării șeicului și imamului, starea multor musulmani ajunsese la cele mai de jos trepte ale rătăcirii și ale stricării crezului. Neștiința se răspândise și copleșise totul, iar cei mai mulți musulmani Îl adorau pe Domnul lor fără cunoaștere, fără călăuzire și fără o Carte luminătoare. Astfel au apărut inovațiile religioase și practicile politeiste de tot felul. Aceste practici și inovații au devenit obiceiuri cu care oamenii se familiarizaseră, în care cei vârstnici îmbătrâniseră și cei tineri crescuseră. Reperele s-au răsturnat, adevărurile au fost inversate, iar adevărul a ajuns să fie socotit fals și falsul, adevăr.

O a doua cauză a acestei înverșunări și ostilități față de chemarea salafită o constituie acuzațiile neîntemeiate, minciunile și născocirile puse pe seama acestei chemări, a înnoitorului ei și a susținătorilor săi. Încă de la apariție, această chemare a fost ținta unei campanii intense și necruțătoare, care a cuprins țări și oameni. Unii pretinși învățați i-au atribuit chemării salafite lucruri care nu îi aparțin! Au pretins că ar fi o a cincea școală juridică, că adepții săi ar fi khawārij care socotesc îngăduite sângele și averile musulmanilor și că întemeietorul ei ar pretinde profeția și l-ar critica pe Trimis ﷺ!!!

Este regretabil că mulți oameni de rând preiau aceste minciuni și calomnii de la cei care le născocesc și le fabrică, fără cea mai mică verificare ori grijă față de ceea ce transmit. Sprijinul lor în această privință este doar imitarea oarbă!

Aici trebuie amintit că unii adversari au exploatat asprimea și purtarea neînduplecată de care s-a făcut vinovat, pentru o perioadă limitată, un mic grup de beduini entuziaști care urmaseră această chemare. Ei au extins, pe nedrept și în chip abuziv, această judecată nedreaptă asupra tuturor adepților chemării, din toate timpurile, acuzându-i și pe aceștia de asprime și de purtare neînduplecată.

O a treia cauză a ostilității față de chemarea salafită o constituie conflictele politice și războaiele purtate între adepții acestei chemări și turci, pe de o parte, și între adepții chemării și șarifi (!), pe de altă parte:

Șeicul Muḥammad Rashīd Riḍā, Allah să aibă milă de el, spune: „Motivul pentru care wahhabiții au fost acuzați de inovație religioasă și necredință a fost pur politic. Se urmărea îndepărtarea musulmanilor de ei, deoarece preluaseră controlul asupra Ḥijāzului, iar turcii se temeau că vor întemeia un stat arab. De aceea, oamenii se ridicau împotriva lor urmând nemulțumirea statului și încetau să mai vorbească împotriva lor atunci când se potolea vântul politicii.”

Șeicul Muḥammad Rashīd Riḍā explică urmările ostilității politice dintre unii dintre conducătorii și oamenii de seamă ai Meccăi și susținătorii acestei chemări. Între cele menționate de el se află faptul că aceștia au publicat mai multe comunicate în ziarul Al-Qiblah, în anii 1336 și 1337 H., în care îi acuzau pe wahhabiți de necredință, îi învinuiau că îi declară necredincioși pe adepții Sunnei și că îl defăimează pe Trimis, pe lângă alte minciuni și născociri.

Unii dintre locuitorii Damascului și Beirutului căutau apropierea acestor oameni de seamă — seculariști și naționaliști — prin tipărirea unor scrieri în care îi declarau necredincioși pe adepții chemării și îi acuzau de lucruri mincinoase. Apoi, acest lucru s-a răspândit în Egipt și s-a făcut simțit în unele ziare.

O a patra cauză a înmulțirii scrierilor ostile chemării salafite a fost apărarea, de către acești adversari, mai ales de către sufiți și rāfiḍiți, a crezurilor lor stricate și a părerilor lor neîntemeiate. În viața multor musulmani ajunseseră să predomine practicile politeiste, răspândirea inovațiilor religioase, înmulțirea superstițiilor, exagerarea în privința morților și cererea izbăvirii de la ei. Apăruseră construcțiile ridicate peste morminte și amenajarea lor ca locuri de pelerinaj, împodobirea și înfrumusețarea acestora și cheltuirea unor sume uriașe pentru ele. Chemarea șeicului, Allah să aibă milă de el, s-a ridicat împotriva tuturor acestor lucruri.

Acești sufiți și rāfiḍiți au găsit în această stare de fapt un teren prielnic pentru răspândirea otrăvurilor crezurilor lor. Când lumina acestei chemări a început să dezvăluie bezna întunericului, să înlăture murdăria și necurăția politeismului și să-i cheme pe oameni la împlinirea tawḥīdului în limpezimea și puritatea lui, adversarii au înțeles că apariția acestei chemări salafite vestea dispariția crezurilor lor neîntemeiate. Și-au adunat puterile și s-au pornit să atace această chemare și pe susținătorii ei. În timpul acestor atacuri, își prezentau propriul crez, sufit, rāfiḍit ori de alt fel, îl înfrumusețau în ochii oamenilor și pretindeau că el este adevărul!

Astfel, îi vedem pe acești sufiți lăudându-se cu sufismul lor în timp ce răspund chemării salafite, mândrindu-se cu apartenența la ordinele sufite și apărând sufismul și pe cei care îl revendică.

Iar rāfiḍiții, în opoziția lor față de chemarea salafită, își apără crezul folosind toate minciunile și răstălmăcirile adevărului pentru care sunt cunoscuți.

Un exemplu îl constituie ceea ce au făcut atunci când învățații din Medina Profetului au scris, în anul 1344 H., o fatwa despre interdicția de a construi peste morminte și de a le lua drept locuri de rugăciune. Ei au răspuns cu adevărul susținut de dovezi. După publicarea acestei fatwa și punerea ei în aplicare, cupolele și construcțiile de pe morminte au fost îndepărtate. Atunci, învățații rāfiḍiți s-au ridicat cu zarvă și au umplut pagini întregi cu atacuri împotriva acestei fatwa, deplângând în fața musulmanilor dispariția acelor cupole și locuri de pelerinaj!!

Acestea sunt câteva dintre cauzele vădite ale puternicei ostilități a adversarilor față de chemarea salafită în vremea șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb și ale numeroaselor scrieri împotriva acestei chemări sincere și adevărate.

În ceea ce privește cuvântul „wahhabită”, mulți adversari au dat această denumire adepților chemării salafite, urmărind să-i facă pe oameni să creadă că wahhabismul este o școală nouă ori separată de celelalte școli islamice. De aceea, regula este să ne ferim de această denumire și să evităm folosirea ei.

Allah i-a făcut însă pe aceștia, adică pe adversarii chemării, să ajungă la opusul a ceea ce urmăreau. Ei voiau ca denumirea „wahhabită” să-i defăimeze pe adepții chemării și să-i înfățișeze drept inovatori în religie, care nu îl iubesc pe Trimis ﷺ, așa cum pretindeau! Dar, slavă lui Allah, această denumire a ajuns acum să-i desemneze pe toți cei care cheamă la Carte și la Sunnah, la urmarea dovezii, la poruncirea binelui și oprirea răului, la combaterea inovațiilor religioase și a superstițiilor și la urmarea metodologiei predecesorilor dreptcredincioși, Allah să fie mulțumit de ei.

Numeroase născociri au fost puse pe seama chemării șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, Allah să aibă milă de el, și mulți oameni le-au crezut. Astfel, această chemare binecuvântată a fost denaturată, iar pentru oamenii neștiutori cuvântul „wahhabit” a ajuns să însemne cineva care îl urăște pe Trimisul lui Allah ﷺ!! S-a pretins că ar fi o a cincea școală, că ar nega faptele neobișnuite dăruite de Allah apropiaților Săi, că i-ar declara necredincioși pe musulmani și ar socoti îngăduit sângele lor, pe lângă alte născociri…

Voi prezenta aici câteva dintre ele, împreună cu răspunsul la fiecare.

Spun: Cărțile acestui învățat pe care le avem la îndemână dovedesc că aceasta este o calomnie vădită împotriva șeicului. Dimpotrivă, el a fost unul dintre oamenii vremii sale care l-au cinstit, iubit și prețuit cel mai mult pe Trimisul lui Allah ﷺ.

Într-una dintre scrisorile trimise lui ʿAbd al-Raḥmān al-Suwaydī, unul dintre învățații Irakului, șeicul răspunde acestor născociri spunând:

„Ce lucru de mirare! Cum poate intra așa ceva în mintea unui om cu judecată? Ar spune aceasta un musulman, un necredincios, un om cunoscător sau un nebun?”

După ce a amintit aceste născociri, fiul șeicului, ʿAbd Allāh, a comentat astfel:

„Cel care a văzut starea noastră, a luat parte la adunările noastre și a cercetat cu noi știe cu certitudine că toate acestea au fost născocite și puse pe seama noastră de dușmanii religiei și de frații diavolilor, pentru a-i îndepărta pe oameni de la acceptarea tawḥīdului, prin dedicarea adorării numai lui Allah Preaînaltul și părăsirea tuturor formelor de politeism.”

Apoi a spus: Noi credem că rangul Profetului nostru Muḥammad ﷺ este, fără nicio îndoială, cel mai înalt dintre rangurile făpturilor; că el este viu în mormântul său, cu o viață din barzakh mai deplină decât viața martirilor despre care vorbește Revelația, întrucât el este, fără îndoială, mai presus de ei; și că aude salutul de pace al musulmanului care îl salută.

O scurtă biografie a autorului

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Preaînaltul a spus: «Eu nu am nicio nevoie de asociați. Pe cel care face o faptă în care Îmi asociază pe altcineva îl las împreună cu asocierea lui.»”

Relatat de Muslim, Cartea ascezei, 4/2289, nr. 2985.

Asocierea altcuiva cu Allah se împarte în două feluri:

Politeismul major, care este cel mai mare dintre păcate, deoarece Allah Preaînaltul a arătat că nu îl iartă decât celui care se căiește de el. Din acest politeism fac parte invocarea altcuiva în afara lui Allah, cererea izbăvirii de la altcineva în afara lui Allah, sacrificarea pentru altcineva în afara lui Allah și legămintele făcute pentru altcineva în afara lui Allah.

Celălalt fel este politeismul minor. Din el fac parte ostentația, jurământul pe altcineva în afara lui Allah și spusele omului: „Ce voiește Allah și ce voiești tu”, „Nu am pe nimeni în afară de Allah și de tine” și „Mă încred în Allah și în tine”.

Șeicul, autorul cărții, Allah să aibă milă de el, spune în „Cele patru principii”:

Să știi, Allah să te călăuzească spre ascultarea de El, că ḥanīfiyyah, religia lui Ibrāhīm, înseamnă să-L adori numai pe Allah, consacrându-I în întregime religia, după cum a spus Preaînaltul:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore

Dacă ai aflat că Allah te-a creat pentru a-L adora, să știi că adorarea nu se numește adorare decât împreună cu tawḥīdul, așa cum rugăciunea nu se numește rugăciune decât împreună cu purificarea. Dacă politeismul pătrunde în adorare, o strică, așa cum apariția unei stări de impuritate rituală anulează purificarea. Dacă ai înțeles că politeismul, atunci când se amestecă în adorare, o strică, zădărnicește faptele și îl face pe cel care îl săvârșește să fie dintre cei care rămân veșnic în Foc, ai înțeles că cel mai important lucru pentru tine este să cunoști aceasta, în nădejdea că Allah te va izbăvi de această capcană: asocierea altcuiva cu Allah. Despre ea, Allah Preaînaltul a spus:

Allah nu iartă să I se asocieze pe altcineva, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește

Aceasta se face prin cunoașterea a patru principii pe care Allah Preaînaltul le-a amintit în Cartea Sa:

să știi că necredincioșii împotriva cărora a luptat Trimisul lui Allah ﷺ recunoșteau că Allah Preaînaltul este Creatorul și Cel care rânduiește toate lucrurile, însă aceasta nu i-a făcut să intre în Islam.

Dovada este cuvântul lui Allah Preaînaltul:

Spune: „Cine vă dă cele de trebuință din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine îl scoate pe cel viu din cel mort și îl scoate pe cel mort din cel viu? Și cine rânduiește toate lucrurile?” Ei vor spune: „Allah!” Spune atunci: „Oare nu vă temeți?”

ei spun: „Nu i-am invocat și nu ne-am îndreptat către ei decât pentru a căuta apropierea și mijlocirea.”

Dovada referitoare la apropiere este cuvântul Preaînaltului:

Cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: „Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah.” Allah va judeca între ei în privința celor asupra cărora se deosebesc. Allah nu îl călăuzește pe cel care este mincinos și necredincios

Dovada referitoare la mijlocire este cuvântul Preaînaltului:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah”

Mijlocirea este de două feluri: o mijlocire negată și o mijlocire confirmată.

Mijlocirea negată este cea cerută altcuiva în afara lui Allah în lucruri pe care numai Allah le poate împlini.

O, voi cei care credeți! Cheltuiți din ceea ce v-am dăruit înainte să vină o Zi în care nu vor mai fi nici negoț, nici prietenie, nici mijlocire. Necredincioșii sunt cei nedrepți

Mijlocirea confirmată este cea cerută de la Allah. Cel care mijlocește este cinstit prin mijlocire, iar cel pentru care se mijlocește este acela ale cărui cuvinte și fapte sunt primite de Allah, după îngăduința Sa, după cum a spus Preaînaltul:

Cine poate mijloci la El fără îngăduința Lui?

Profetul ﷺ a apărut printre oameni dezbinați în adorarea lor. Unii adorau îngerii, alții profeții și oamenii drepți, alții copacii și pietrele, iar alții soarele și luna. Trimisul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor fără să facă deosebire între ei.

Luptați împotriva lor până când nu va mai exista ispitire și religia va fi în întregime consacrată lui Allah

Dovada referitoare la soare și lună este cuvântul Preaînaltului:

Printre semnele Sale se află noaptea, ziua, soarele și luna. Nu vă prosternați nici soarelui, nici lunii, ci prosternați-vă lui Allah, Cel care le-a creat, dacă numai pe El Îl adorați

Dovada referitoare la îngeri este cuvântul Preaînaltului:

Și nu v-ar porunci să-i luați pe îngeri și pe profeți drept stăpâni

Dovada referitoare la profeți este cuvântul Preaînaltului:

Și când Allah va spune: „O, ʿĪsā, fiul lui Maryam! Tu le-ai spus oamenilor: «Luați-mă pe mine și pe mama mea drept două divinități în afara lui Allah»?” El va spune: „Slăvit ești Tu! Nu mi se cuvine să spun ceea ce nu am dreptul. Dacă aș fi spus-o, Tu ai fi știut. Tu știi ce este în sufletul meu, iar eu nu știu ce este în Sufletul Tău. Tu ești Cunoscătorul deplin al celor nevăzute”

Dovada referitoare la oamenii drepți este cuvântul Preaînaltului:

Aceia pe care îi invocă ei caută mijlocul de apropiere de Domnul lor, întrecându-se care să fie mai aproape, nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui

Dovada referitoare la copaci și pietre este cuvântul Preaînaltului:

Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt, cealaltă, a treia?

La fel, hadithul lui Abū Wāqid al-Laythī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: „Am ieșit împreună cu Profetul ﷺ spre Ḥunayn, pe când abia părăsiserăm necredința. Politeiștii aveau un arbore sidr lângă care se adunau cu devoțiune și de care își atârnau armele. Era numit Dhāt Anwāṭ. Am trecut pe lângă un arbore sidr și am spus: «O, Trimis al lui Allah, fă-ne și nouă un Dhāt Anwāṭ, așa cum au ei un Dhāt Anwāṭ.»” Și restul hadithului. 

politeiștii din vremea noastră săvârșesc un politeism mai grav decât cei de odinioară. Cei de odinioară Îi asociau pe alții în vremuri de bunăstare, dar Îi consacrau adorarea numai Lui în vremuri de greutate. Politeismul celor din vremea noastră este însă neîntrerupt, atât în bunăstare, cât și în greutate.

Când se urcă pe corabie, Îl invocă pe Allah, consacrându-I în întregime religia. Dar când El îi izbăvește și îi aduce pe uscat, iată-i că Îi asociază pe alții

Abū Mūsā, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ s-a ridicat în mijlocul nostru și a rostit cinci afirmații, spunând: «Allah Preaînaltul nu doarme și nu I se cuvine să doarmă. El coboară și înalță cântarul, al-qisṭ. La El sunt înălțate faptele nopții înaintea faptelor zilei și faptele zilei înaintea faptelor nopții. Vălul Său este lumina. Dacă l-ar da la o parte, strălucirea Feței Sale ar arde tot ceea ce cuprinde privirea Sa dintre făpturile Sale.»”

Relatat de Muslim, Cartea credinței, 1/161, nr. 179.

Despre spusele sale ﷺ „El coboară și înalță al-qisṭ”, s-a spus că prin aceasta a avut în vedere cântarul, după cum a spus Preaînaltul:

adică acelea care au qisṭ, dreptate. Cântarul a fost numit qisṭ pentru că prin el se înfăptuiește dreptatea la împărțire. Sensul este că Allah coboară și înalță cântarul potrivit celor cântărite: faptele robilor înălțate la El și mijloacele lor de trai coborâte de la El…

S-a mai spus că prin al-qisṭ se are în vedere partea de mijloace de trai care îi revine fiecărei făpturi: uneori o micșorează, dând-o cu măsură, iar alteori o mărește, dând-o din belșug. Sensul este că El hotărăște și împarte mijloacele de trai, după cum a spus Preaînaltul:

Dă din belșug cele de trebuință cui voiește și le dă cu măsură

Iar spusele „strălucirea Feței Sale” înseamnă lumina Feței Sale.

Al-Khaṭṭābī a spus: Sensul cuvintelor este că El nu le-a dezvăluit făpturilor din măreția Sa slăvită decât atât cât pot îndura inimile și puterile lor. Dacă le-ar dezvălui deplinătatea măreției Sale, inimile li s-ar smulge și sufletele li s-ar stinge. Dacă ar îndrepta lumina Sa asupra pământului și a munților, aceștia ar arde și s-ar topi, după cum a spus în istorisirea lui Mūsā, pacea fie asupra lui:

Când Domnul său S-a arătat muntelui, l-a făcut una cu pământul, iar Mūsā a căzut fără cunoștință

De la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului:

 Nicio cheltuire nu o împuținează.  Ea dăruiește neîncetat, noaptea și ziua. Ați văzut cât a cheltuit de când a creat cerurile și pământul? Aceasta nu a împuținat cu nimic ceea ce se află în dreapta Sa. Iar cântarul este în cealaltă mână a Sa: îl înalță și îl coboară.”

Relatat de Al-Bukhārī, Cartea exegezei, 8/352, nr. 4684, cu un adaos, și Cartea tawḥīdului, 13/393, nr. 7411; și de Muslim, Cartea zakāt-ului, 2/690, nr. 993.

„Nu o împuținează” înseamnă că nu o micșorează. Expresia provine de la ghāḍa al-māʾ, atunci când apa dispare în pământ.

Saḥḥāʾ: al-saḥḥ înseamnă curgere neîntreruptă; adică ea dăruiește neîncetat.

Pe lângă afirmarea însușirii dreptei lui Allah, hadithul arată deplina Sa lipsă de nevoie, desăvârșirea belșugului Său, culmea mărinimiei și belșugul darurilor Sale.

Abū Dharr, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a văzut două oi care se împungeau și a întrebat: «Știi de ce se împung, o, Abū Dharr?» Am spus: «Nu.» El a spus: «Dar Allah știe și va judeca între ele.»” Relatat de Aḥmad.

Relatat de Aḥmad, 5/162: ne-a relatat Muḥammad ibn Jaʿfar, care a spus: ne-a relatat Shuʿbah, de la Sulaymān, de la Mundhir al-Thawrī, de la câțiva dintre șeicii lor, de la Abū Dharr.

L-a mai relatat de la Abū Muʿāwiyah, care a spus: ne-a relatat Al-Aʿmash, de la Mundhir ibn Yaʿlā, de la câțiva dintre șeicii lor, de la Abū Dharr. În lanțul său de transmitere se află un narator necunoscut.

Aḥmad, 5/173, și Al-Bazzār, după cum se află în Kashf al-astār, 4/162, nr. 3450 și 3451, l-au relatat pe calea lui Ḥammād ibn Salamah, care a spus: ne-a transmis Layth ibn Abī Sulaym, de la ʿAbd al-Raḥmān ibn Tharwān, de la Al-Huzayl ibn Shuraḥbīl, de la Abū Dharr: „Trimisul lui Allah ﷺ ședea, iar două oi se împungeau. Una a împuns-o pe cealaltă și a făcut-o să piardă sarcina. Atunci, Trimisul lui Allah ﷺ a râs. A fost întrebat: «Ce te face să râzi, o, Trimis al lui Allah?» A spus: «M-am mirat de ea. Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu, i se va face dreptate în Ziua Învierii.»”

În lanțul său de transmitere se află Layth ibn Abī Sulaym, care este slab.

Hadithul are și relatări care îi susțin sensul; vezi-le în Majmaʿ al-zawāʾid, 10/352. Între ele se află cea relatată de Aḥmad, 2/235, pe calea lui Ibn Abī ʿAdī, de la Shuʿbah, de la Al-ʿAlāʾ, de la tatăl său. L-a mai relatat, 2/235 și 301, pe calea lui Muḥammad ibn Jaʿfar, de la Shuʿbah, de la Al-ʿAlāʾ, de la tatăl său, de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ, care a spus: „Drepturile vor fi înapoiate celor cărora li se cuvin în Ziua Învierii, până când i se va face dreptate oii fără coarne împotriva celei cu coarne care a împuns-o.”

Al-Haythamī a spus, 10/352: Relatat de Aḥmad, iar naratorii săi sunt dintre naratorii culegerii Ṣaḥīḥ.

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a citit acest verset:

Allah vă poruncește să înapoiați cele încredințate celor cărora li se cuvin

punându-și degetul mare pe ureche și degetul alăturat pe ochi.

Relatat de Abū Dāwūd, Ibn Ḥibbān și Ibn Abī Ḥātim.

Relatat de Abū Dāwūd, Cartea Sunnei, 4/233, nr. 4728; Ibn Khuzaymah, în Al-Tawḥīd, 1/97, nr. 46; Ibn Ḥibbān, 1/498, nr. 265; Al-Bayhaqī, în Al-Asmāʾ wa-l-ṣifāt, p. 179; și Al-Ḥākim, 1/24. Toți îl relatează pe calea lui ʿAbd Allāh ibn Yazīd al-Muqriʾ, care a spus: ne-a relatat Ḥarmalah ibn ʿImrān, de la Abū Yūnus, clientul lui Abū Hurayrah, pe numele său Sulaym ibn Jubayr, de la Abū Hurayrah.

Al-Ḥākim a spus: „Autentic”, iar Al-Dhahabī a fost de acord cu el.

Faptul că el ﷺ și-a pus degetul pe urechi și pe ochi când a citit „Auzitor, Văzător” are sensul afirmării auzului și văzului lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, așa cum se cuvine măreției și slavei Sale. Allah are auz și văz, însă ele nu sunt asemenea auzului și văzului nostru. Preaînaltul a spus:

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul

Ibn Abī al-ʿIzz a spus în Sharḥ al-ʿAqīdah al-Ṭaḥāwiyyah, 1/57: Adepții Sunnei au căzut de acord că nu este nimic asemenea lui Allah, nici în Ființa Sa, nici în însușirile Sale și nici în faptele Sale. Dar cuvântul «asemănare» a ajuns în vorbirea oamenilor un termen cu sens neprecizat. Prin el se poate avea în vedere sensul corect, și anume ceea ce Coranul a negat în privința Lui și ceea ce arată rațiunea: însușirile proprii Domnului Preaînaltul nu se atribuie niciunei făpturi, iar nicio făptură nu Îi este asemenea în vreo însușire a Sa.

este un răspuns pentru cei care Îl aseamănă cu făpturile.

este un răspuns pentru cei care Îi neagă însușirile. Cel care face însușirile Creatorului asemenea însușirilor făpturii este cel care susține o asemănare neîntemeiată și vrednică de mustrare. Iar cel care face însușirile făpturii asemenea însușirilor Creatorului este asemenea creștinilor în necredința lor. Sfârșitul citatului.

Învățatul șeic ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, a spus:

Din credința în Allah face parte și credința în numele Sale preafrumoase și în însușirile Sale preaînalte, cuprinse în Cartea Sa slăvită și dovedite de la Trimisul Său cel demn de încredere, fără denaturare, fără negare, fără stabilirea modalității și fără asemănare cu făpturile. Dimpotrivă, ele trebuie primite așa cum au venit, fără a le stabili modalitatea, crezând în sensurile mărețe pe care le arată. Acestea sunt însușiri ale lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, pe care trebuie să I le atribuim așa cum I se cuvine, fără să fie asemenea făpturilor Sale în vreo însușire. Preaînaltul a spus:

Nu este nimic asemenea Lui și El este Auzitorul, Văzătorul.

Nu-I dați, așadar, lui Allah asemănări. Allah știe, iar voi nu știți.

Acesta este crezul adepților Sunnei și ai comunității, dintre companionii Trimisului lui Allah ﷺ și cei care îi urmează în bine. Este crezul transmis de imamul Abū al-Ḥasan al-Ashʿarī, Allah să aibă milă de el, în cartea sa Al-Maqālāt, de la adepții hadithului și ai Sunnei, și transmis și de alți oameni ai cunoașterii și ai credinței.

Al-Awzāʿī, Allah să aibă milă de el, a spus: Al-Zuhrī și Makḥūl au fost întrebați despre versetele referitoare la însușirile lui Allah. Ei au spus: «Primiți-le așa cum au venit.»

Al-Walīd ibn Muslim, Allah să aibă milă de el, a spus: Mālik, Al-Awzāʿī, Al-Layth ibn Saʿd și Sufyān al-Thawrī, Allah să aibă milă de ei, au fost întrebați despre relatările referitoare la însușirile lui Allah. Toți au spus: «Primiți-le așa cum au venit, fără a le stabili modalitatea.»

Al-Awzāʿī, Allah să aibă milă de el, a spus: Pe când urmașii companionilor erau încă numeroși, noi spuneam că Allah, Preaslăvitul, este deasupra Tronului Său și credeam în însușirile transmise în Sunnah.

Când Rabīʿah ibn Abī ʿAbd al-Raḥmān, învățătorul lui Mālik, Allah să aibă milă de amândoi, a fost întrebat despre istiwāʾ, el a spus: «Istiwāʾ nu este necunoscut, modalitatea lui nu poate fi cuprinsă de rațiune, de la Allah vine mesajul, Trimisului îi revine transmiterea limpede, iar nouă ne revine să credem.»

Când imamul Mālik, Allah să aibă milă de el, a fost întrebat despre aceasta, el a spus: «Istiwāʾ este cunoscut, modalitatea lui este necunoscută, credința în el este obligatorie, iar întrebarea despre el este o inovație religioasă.» Apoi i-a spus celui care întrebase: «Te socotesc un om rău!» Și a poruncit să fie scos afară.

Cunoașterea lui Allah și credința în El

Când spaima va fi îndepărtată din inimile lor, vor spune: «Ce a spus Domnul vostru?» Vor răspunde: «Adevărul. El este Cel Preaînalt, Cel Mare».

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Un bărbat dintre companionii Profetului ﷺ, din rândul anṣār-ilor, mi-a povestit că, pe când stăteau într-o noapte cu Trimisul lui Allah ﷺ, a fost aruncată o stea care a luminat cerul. El a întrebat: „Ce obișnuiați să spuneți când era aruncată o asemenea stea?”

Ei au răspuns: „Spuneam: «În noaptea aceasta s-a născut un om însemnat sau a murit un om însemnat».”

„Ele nu sunt aruncate pentru moartea sau nașterea cuiva. Însă, când Domnul nostru, Atotputernicul și Mărețul, hotărăște un lucru, purtătorii Tronului Îl preaslăvesc, apoi Îl preaslăvesc locuitorii cerului aflați în apropierea lor, până când preaslăvirea ajunge la locuitorii cerului cel mai de jos. Cei aflați lângă purtătorii Tronului întreabă: «Ce a spus Domnul vostru?» Aceștia le spun ce a spus El, iar locuitorii cerurilor se întreabă unii pe alții, până când vestea ajunge la locuitorii cerului cel mai de jos. Djinnii prind pe ascuns ceea ce aud și le transmit aliaților lor. Ceea ce redau întocmai este adevărul, însă ei amestecă minciuni

Relatat de Muslim, Al-Tirmidhī și Al-Nasāʾī.

Relatat de Muslim, Cartea salutului, 4/1750, nr. 2229.

Acest hadith respinge credința oamenilor din epoca ignoranței că acești meteori vestesc nașterea sau moartea unui om însemnat.

El arată, de asemenea, că djinnii prind pe ascuns ceea ce aud, iar djinnul îi transmite vorba aliatului său, ghicitorul, după ce a auzit-o; apoi acesta îi adaugă o sută de vorbe. De aceea, în hadithul ʿĀʾishei relatat de Muslim, nr. 2228, se spune: „ʿĀʾishah a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, ghicitorii ne spuneau unele lucruri pe care le găseam adevărate!» El a răspuns: «Acea vorbă adevărată o prinde djinnul și o aruncă în urechea aliatului său, iar acesta îi adaugă o sută de minciuni».”

Al-Nawwās ibn Samʿān, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Când Allah vrea să reveleze o poruncă, El rostește revelația, iar cerurile sunt cuprinse de o zguduire puternică — sau a spus: de un tremur puternic —, de frica lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. Când locuitorii cerurilor aud aceasta, leșină — sau a spus: cad — prosternându-se înaintea lui Allah. Primul care își ridică capul este Jibrāʾīl, pacea fie asupra lui. Allah îi spune din revelația Sa ceea ce voiește. Apoi Jibrāʾīl trece pe la îngeri. Ori de câte ori trece printr-un cer, îngerii acelui cer îl întreabă: «Ce a spus Domnul nostru, o, Jibrāʾīl?» El răspunde: «A spus adevărul, iar El este Cel Preaînalt, Cel Mare». Toți spun ceea ce a spus Jibrāʾīl. Apoi Jibrīl duce revelația acolo unde i-a poruncit Allah, Atotputernicul și Mărețul.”

Relatat de Ibn Jarīr, Ibn Khuzaymah, Al-Ṭabarānī și Ibn Abī Ḥātim; formularea îi aparține acestuia din urmă.

Relatat de Ibn Khuzaymah în Al-Tawḥīd, 1/348, nr. 206; Al-Ājurrī în Al-Sharīʿah, p. 294; Ibn Abī ʿĀṣim în Al-Sunnah, 1/226, nr. 515; Ibn al-Aʿrābī în Al-Muʿjam, nr. 883; Abū Nuʿaym în Al-Ḥilyah, 5/152; Al-Bayhaqī în Al-Asmāʾ wa-l-ṣifāt, pp. 202–203; Ibn Jarīr în Al-Tafsīr, 2/63; și Al-Baghawī în Maʿālim al-tanzīl, 5/290–291.

Toți îl transmit prin Nuʿaym ibn Ḥammād al-Khuzāʿī, de la Al-Walīd ibn Muslim, de la ʿAbd al-Raḥmān ibn Yazīd ibn Jābir, de la ʿAbd Allāh ibn Abī Zakariyyā, de la Rajāʾ ibn Ḥaywah, de la Al-Nawwās.

Ibn Abī Ḥātim a spus, după cum se află în Tafsīr Ibn Kathīr, 3/537: L-am auzit pe tatăl meu spunând:

«Acest hadith nu este transmis în întregime de la Al-Walīd ibn Muslim, Allah să aibă milă de el».

Șeicul Nāṣir a spus în adnotarea sa la Al-Sunnah: „Lanțul său de transmitere este slab. Nuʿaym ibn Ḥammād avea o memorie slabă. Al-Walīd ibn Muslim este demn de încredere, însă practica tadlīs al-taswiyah.” Aici se încheie citatul.

Cuvântul lui Allah și ascultarea îngerilor

O culegere de o sută patruzeci și două de hadithuri și relatări despre cunoașterea lui Allah, credința în predestinare și în îngeri, urmarea Coranului și a Sunnei, căutarea cunoașterii și cumpătarea în vorbire. Notele explică înțelesurile și indică sursele relatărilor.