Comentariu concis la „Strălucirea credinței”

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător.

Prefață

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne întoarcem la El cu căință. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel călăuzit de Allah nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace din belșug, lui, familiei sale, companionilor săi și celor care îi urmează cu bunătate.

Acestea fiind spuse: Acesta este un comentariu concis la cartea „Strălucirea credinței” (*Lumʿat al-iʿtiqād*), alcătuită de Abū Muḥammad ʿAbd Allah ibn Aḥmad ibn Qudāma al-Maqdisī. El s-a născut în luna Șaʿbān a anului 541 H, într-un sat din ținutul Nablusului, și a murit în ziua sărbătorii de la încheierea postului, în anul 620 H, la Damasc. Allah Preaînaltul să aibă milă de el!

Autorul a adunat în această carte esența crezului. Având în vedere însemnătatea ei, atât prin subiect, cât și prin metodă, și faptul că nu exista un comentariu al ei, m-am hotărât — cerându-I ajutor lui Allah și rugându-L să-mi dăruiască intenția și fapta corecte — să aștern câteva explicații care să-i lămurească pasajele greu de înțeles, să-i arate înțelesul urmărit și să-i scoată la iveală foloasele.

Sper ca Allah să nu mă lase în seama mea nici cât o clipire, să mă întărească printr-un sprijin de la El și prin îndrumare și să facă lucrarea mea binecuvântată și folositoare. El este Darnic și Generos.

Înainte de a intra în miezul cărții, doresc să prezint câteva principii însemnate despre numele și atributele lui Allah.

Primul principiu: datoria față de textele Coranului și Sunnei despre numele și atributele lui Allah

Datoria față de textele Coranului și Sunnei este să păstrăm sensul lor aparent, fără să-l schimbăm. Allah a pogorât Coranul într-o limbă arabă limpede, iar Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — vorbea în limba arabă. Prin urmare, înțelesul cuvintelor lui Allah și al cuvintelor Trimisului Său trebuie păstrat potrivit acestei limbi. A le îndepărta de sensul lor aparent înseamnă a spune despre Allah ceva fără cunoaștere, lucru interzis prin cuvintele Sale:

Spune: „Domnul meu a oprit numai faptele rușinoase, văzute și ascunse, păcatul și asuprirea fără drept, să-I faceți lui Allah asociați pentru care El nu a pogorât nicio dovadă și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți.”¹

Un exemplu îl constituie cuvintele Celui Preaînalt:

„Dimpotrivă, ambele Sale mâini sunt întinse; El dăruiește cum voiește.”²

Sensul aparent al versetului arată că Allah are două mâini reale. Acest lucru trebuie afirmat despre El. Dacă cineva spune: „Prin ele se înțelege puterea”, îi răspundem: aceasta îndepărtează cuvintele de sensul lor aparent. O asemenea afirmație nu este îngăduită, fiindcă înseamnă a spune despre Allah ceva fără cunoaștere.

Al doilea principiu: numele lui Allah

Acest principiu cuprinde mai multe ramuri.

**Prima ramură.** Toate numele lui Allah sunt preafrumoase, adică ating frumusețea desăvârșită, deoarece cuprind atribute desăvârșite, lipsite de orice neajuns. Allah Preaînaltul spune:

„Ale lui Allah sunt numele cele preafrumoase.”³

De pildă, al-Raḥmān este unul dintre numele lui Allah Preaînaltul și arată un atribut măreț: milostivirea Sa cuprinzătoare. Înțelegem astfel că al-Dahr, „timpul”, nu face parte dintre numele lui Allah, întrucât nu cuprinde un înțeles care să atingă frumusețea desăvârșită. Cât despre cuvintele Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

„Nu ocărâți timpul, căci Allah este al-Dahr.”

Înțelesul este că El este Stăpânul timpului, Cel care îl rânduiește. Dovada se află în cealaltă relatare, în care sunt transmise cuvintele lui Allah Preaînaltul:

„În mâna Mea se află rânduirea; Eu fac să se succeadă noaptea și ziua.”⁴

**A doua ramură.** Numele lui Allah nu se limitează la un anumit număr. Dovada o constituie cuvintele Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — din binecunoscutul hadith:

„O, Allah, Îți cer prin fiecare nume care Îți aparține, cu care Te-ai numit pe Tine Însuți, pe care l-ai pogorât în Cartea Ta, pe care l-ai învățat vreunei făpturi a Ta sau pe care l-ai păstrat numai pentru Tine, în cunoașterea nevăzutului pe care o ai.”⁵

Ceea ce El a păstrat numai pentru Sine în cunoașterea nevăzutului nu poate fi numărat și nici cuprins în întregime.

Împăcarea acestui fapt cu spusele sale din hadithul autentic este următoarea:

„Allah are nouăzeci și nouă de nume; cel care le cuprinde va intra în Paradis.”⁶

Înțelesul hadithului este că, dintre numele lui Allah, există nouăzeci și nouă a căror cuprindere duce la intrarea în Paradis. Nu se urmărește limitarea numelor Sale la acest număr. Este ca și cum ai spune: „Am o sută de dirhami pe care i-am pregătit pentru milostenie.” Aceasta nu exclude să mai ai și alți dirhami, pregătiți pentru altceva.

**A treia ramură.** Numele lui Allah nu se stabilesc prin rațiune, ci prin revelație. Ele sunt *tawqīfiyya*: afirmarea lor depinde de ceea ce a venit în revelație, fără adăugire sau scădere. Rațiunea nu poate cunoaște numele care I se cuvin Celui Preaînalt; de aceea trebuie să ne oprim la revelație. A-L numi cu un nume cu care El nu S-a numit sau a nega un nume cu care El S-a numit constituie o ofensă față de El. În această privință este obligatorie buna-cuviință.

**A patra ramură.** Fiecare nume al lui Allah arată ființa Sa, atributul pe care îl cuprinde și efectul care decurge din el, dacă numele are un sens care se răsfrânge asupra altora. Credința într-un nume nu este deplină decât prin afirmarea tuturor acestora.

Un exemplu de nume al cărui sens nu se răsfrânge asupra altora este al-ʿAẓīm, „Cel Măreț”. Credința în el nu este deplină până când nu-l afirmăm ca nume al lui Allah, care arată ființa Sa și atributul pe care îl cuprinde: măreția.

Un exemplu de nume al cărui sens se răsfrânge asupra altora este al-Raḥmān, „Cel Milostiv”. Credința în el nu este deplină până când nu-l afirmăm ca nume al lui Allah, care arată ființa Sa, atributul cuprins în el — milostivirea — și efectul său: El îi miluiește pe cei pe care voiește.

Al treilea principiu: atributele lui Allah

Și acest principiu cuprinde mai multe ramuri.

**Prima ramură.** Toate atributele lui Allah sunt sublime: atribute de desăvârșire și laudă, fără niciun neajuns, precum viața, cunoașterea, puterea, auzul, văzul, înțelepciunea, milostivirea, înălțimea și altele. Allah Preaînaltul spune:

„Lui Îi aparține pilda cea mai înaltă.”⁷

Domnul este desăvârșit, așadar și atributele Sale trebuie să fie desăvârșite. Dacă un atribut este un neajuns, fără nicio desăvârșire în el, este cu neputință să-I aparțină: de pildă, moartea, necunoașterea, neputința, surzenia, orbirea și altele asemenea. El, Cel Slăvit, i-a pedepsit pe cei care L-au descris prin neajunsuri și a arătat că este deasupra lipsurilor pe care I le atribuie. Domnul nu poate avea neajunsuri, întrucât acestea contrazic stăpânirea Sa divină.

Dacă un atribut constituie o desăvârșire într-o împrejurare și un neajuns în alta, el nu este nici afirmat, nici negat despre Allah în mod necondiționat. Trebuie făcută o deosebire: Îl afirmăm despre Allah în împrejurarea în care constituie desăvârșire și îl negăm în cea în care ar constitui un neajuns. Așa sunt plănuirea împotriva cuiva, urzirea și înșelarea. Acestea constituie o desăvârșire atunci când răspund unei fapte asemănătoare, fiindcă arată că făptuitorul lor nu este neputincios în fața dușmanului său și îi poate răspunde cu o faptă asemenea celei a lui. În alte împrejurări, ele constituie un neajuns. Prin urmare, Îi sunt afirmate lui Allah în primul caz, nu în al doilea. Allah Preaînaltul spune:

„Ei plănuiesc, iar Allah plănuiește; Allah este Cel mai bun dintre cei care plănuiesc.”⁸

„Ei urzesc un vicleșug, iar Eu urzesc un plan.”⁹

„Fățarnicii caută să-L înșele pe Allah, însă El întoarce înșelarea lor împotriva lor.”¹⁰

Și există și alte exemple. Dacă se întreabă: „Poate fi Allah descris, de pildă, prin plănuire?”, nu răspunde nici „da”, nici „nu”, ci spune: „El plănuiește împotriva celui care merită aceasta.” Allah știe cel mai bine.

**A doua ramură.** Atributele lui Allah se împart în atribute afirmate și atribute negate. Cele afirmate sunt cele pe care Allah Și le-a afirmat, precum viața, cunoașterea și puterea. Ele trebuie afirmate despre Allah în chipul care I se cuvine, fiindcă El Și le-a afirmat și Își cunoaște cel mai bine atributele.

Cele negate sunt cele pe care Allah le-a negat despre Sine, precum nedreptatea. Ele trebuie negate despre Allah, fiindcă El le-a negat despre Sine. Totodată, trebuie crezută desăvârșirea deplină a contrariului lor, întrucât simpla negare nu constituie o desăvârșire dacă nu cuprinde și o afirmare. De pildă, Allah Preaînaltul spune:

„Domnul tău nu nedreptățește pe nimeni.”¹¹

Trebuie, așadar, negată nedreptatea despre Allah și crezută dreptatea Sa desăvârșită.

**A treia ramură.** Atributele afirmate se împart în atribute ale ființei și atribute ale acțiunii. Atributele ființei sunt cele prin care El a fost și rămâne întotdeauna caracterizat, precum auzul și văzul. Atributele acțiunii sunt cele legate de voința Sa: dacă voiește, le săvârșește, iar dacă voiește, nu le săvârșește, precum înălțarea deasupra Tronului și venirea.

Un atribut poate fi, din două perspective, atât al ființei, cât și al acțiunii. Vorbirea, de pildă, este un atribut al ființei din perspectiva existenței sale ca atribut, fiindcă Allah a fost și rămâne întotdeauna Cel care vorbește. Din perspectiva fiecărui act de vorbire, este un atribut al acțiunii, deoarece este legat de voința Sa: El spune ceea ce voiește, când voiește.

**A patra ramură.** În privința fiecărui atribut al lui Allah se pun trei întrebări: **1.** Este real? De ce? **2.** Este îngăduit să-i precizăm modalitatea? De ce? **3.** Se aseamănă el cu atributele făpturilor? De ce?

Răspunsul la prima întrebare: da, este real. Regula de bază este că vorbele au sensul lor propriu; nu ne îndepărtăm de acesta decât în temeiul unei dovezi autentice care împiedică acel sens.

Răspunsul la a doua întrebare: nu este îngăduit să-i precizăm modalitatea, datorită cuvintelor Celui Preaînalt:

„Ei nu-L pot cuprinde cu știința lor.”¹²

De asemenea, rațiunea nu poate cuprinde modalitatea atributelor lui Allah.

Răspunsul la a treia întrebare: ele nu se aseamănă cu atributele făpturilor, datorită cuvintelor Celui Preaînalt:

„Nimic nu este asemenea Lui.”¹³

Allah are desăvârșirea mai presus de care nu există alta. El nu poate fi asemenea făpturii, care are neajunsuri. Deosebirea dintre asemănare (*tamthīl*) și precizarea modalității (*takyīf*) este că prima descrie modalitatea unui atribut printr-un corespondent asemănător, pe când a doua îi descrie modalitatea fără a o lega de un asemenea corespondent. Un exemplu de asemănare este afirmația: „Mâna lui Allah este asemenea mâinii omului.” Un exemplu de precizare a modalității este să-ți închipui pentru mâna lui Allah o anumită modalitate care nu seamănă cu mâinile făpturilor. O asemenea închipuire nu este îngăduită.

Al patrulea principiu: răspunsul dat celor care neagă atributele

Cei care neagă atributele (*muʿaṭṭila*) sunt cei care neagă unele dintre numele sau atributele lui Allah și îndepărtează textele de sensul lor aparent. Ei sunt numiți și „cei care recurg la reinterpretări” (*muʾawwila*). Regula generală a răspunsului nostru este să spunem: afirmația lor contrazice sensul aparent al textelor și calea înaintașilor și nu are o dovadă autentică. În privința anumitor atribute poate exista și un al patrulea argument sau mai multe.