Comentariu concis la „Strălucirea credinței”

Printre atributele lui Allah Preaînaltul se numără faptul că El înfăptuiește tot ceea ce voiește, așa cum a spus Cel Preaînalt:

„Domnul tău înfăptuiește tot ceea ce voiește.”¹⁰⁰

Nimic nu iese de sub voința și autoritatea Sa și nimic nu se întâmplă decât prin hotărârea și rânduirea Sa. În mâna Sa se află stăpânirea cerurilor și a pământului. Îl călăuzește pe cine voiește prin mila Sa și îl lasă să rătăcească pe cine voiește prin înțelepciunea Sa. El nu este întrebat despre ceea ce face, datorită desăvârșirii înțelepciunii și autorității Sale, dar ei sunt întrebați, deoarece sunt robi aflați sub stăpânirea și judecata Lui.

Credința în destin este obligatorie și constituie unul dintre cei șase stâlpi ai credinței, potrivit cuvântului Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

„Credința înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul său.”

Relatat de Muslim și de alții.¹⁰¹

Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a mai spus:

„Cred în destin, cu binele și răul său, cu dulcele și amarul său.”¹⁰²

Binele și răul sunt privite prin prisma urmărilor, iar dulcele și amarul, prin prisma momentului în care lucrul se petrece. Binele destinului este ceea ce aduce folos, iar răul său, ceea ce aduce pagubă ori suferință.

Binele și răul se raportează la lucrul rânduit și la urmările sale. Unele lucruri rânduite sunt bune, precum faptele de ascultare, sănătatea și îndestularea; altele sunt rele, precum păcatele, boala și sărăcia. În privința faptei lui Allah însă, nu se spune că este rea, deoarece Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus în invocația de qunūt pe care i-a predat-o lui al-Ḥasan ibn ʿAlī:

„Și păzește-mă de răul celor pe care le-ai hotărât.”¹⁰³

El a atribuit răul celor hotărâte de Allah, nu hotărârii Sale.

Credința în destin nu este deplină decât prin patru lucruri.¹⁰⁴

**Primul:** credința că Allah cunoaște dinainte tot ceea ce va fi, atât în ansamblu, cât și în amănunt, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„Oare nu știi că Allah cunoaște tot ce este în cer și pe pământ? Toate acestea sunt într-o Carte; aceasta Îi este ușor lui Allah.”¹⁰⁵

**Al doilea:** Allah a scris în Tabla Păstrată măsurile tuturor lucrurilor, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„Nicio nenorocire nu se abate asupra pământului și nici asupra voastră fără să fie într-o Carte, înainte de a o aduce Noi la existență.”¹⁰⁶

Adică înainte să creăm făpturile. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:

„Allah a rânduit măsurile făpturilor cu cincizeci de mii de ani înainte de a crea cerurile și pământul.”

Relatat de Muslim.¹⁰⁷

**Al treilea:** nimic nu se petrece în ceruri și pe pământ decât prin voința lui Allah, care se desfășoară între milă și înțelepciune. El îl călăuzește pe cine voiește prin mila Sa și îl lasă să rătăcească pe cine voiește prin înțelepciunea Sa. El nu este întrebat despre ceea ce face, datorită desăvârșirii înțelepciunii și autorității Sale, dar ei sunt întrebați. Tot ceea ce se petrece corespunde cunoașterii Sale anterioare și celor pe care le-a scris în Tabla Păstrată, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„Noi am creat fiecare lucru potrivit unei rânduieli.”¹⁰⁸

„Aceluia pe care Allah voiește să-l călăuzească îi deschide pieptul pentru islam, iar aceluia pe care voiește să-l lase să rătăcească îi face pieptul strâmt și apăsat.”¹⁰⁹

Astfel, El a afirmat că atât călăuzirea, cât și rătăcirea au loc prin voința Sa. **Al patrulea:** tot ceea ce există în ceruri și pe pământ este creat de Allah Preaînaltul. Nu există alt creator și nici alt stăpân în afară de El, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„El a creat fiecare lucru și l-a rânduit după măsură.”¹¹⁰

Și a spus, prin cuvintele lui Ibrāhīm:

„Allah v-a creat pe voi și ceea ce faceți.”¹¹¹

Destinul nu este un argument pentru săvârșirea păcatului

Toate faptele robilor, atât cele de ascultare, cât și păcatele, sunt create de Allah, așa cum s-a arătat. Aceasta nu îi oferă însă păcătosului un argument pentru săvârșirea păcatului. Există multe dovezi, printre care următoarele. **1.** Allah i-a atribuit robului fapta sa și a făcut-o un câștig al lui, spunând:

„Astăzi fiecare suflet va fi răsplătit pentru ceea ce a câștigat.”¹¹²

Dacă nu ar fi avut alegere și putere asupra faptei, aceasta nu i-ar fi fost atribuită. **2.** Allah i-a poruncit robului și i-a interzis, impunându-i numai ceea ce poate împlini, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„Allah nu împovărează niciun suflet decât potrivit puterii sale.”¹¹³

„Temeți-vă de Allah cât puteți!”¹¹⁴

Dacă ar fi fost silit să facă fapta, nu ar fi avut puterea nici să o săvârșească, nici să se abțină de la ea, deoarece cel constrâns nu se poate elibera de constrângere.

**3.** Fiecare cunoaște deosebirea dintre o faptă făcută prin alegere și una făcută sub constrângere; de cea dintâi se poate abține. **4.** Înainte să săvârșească păcatul, păcătosul nu știe ce i-a fost rânduit și are puterea să îl săvârșească sau să îl lase. Cum să urmeze calea greșită, invocând un destin pe care nu îl cunoaște?! Nu ar fi mai potrivit să urmeze calea corectă și să spună: „Aceasta mi-a fost rânduită”?!

**5.** Allah a arătat că i-a trimis pe trimiși pentru a înlătura pretextul:

„Pentru ca oamenii să nu mai aibă niciun argument împotriva lui Allah după trimiterea mesagerilor.”¹¹⁵

Dacă destinul ar constitui un argument pentru păcătos, acesta nu ar fi fost înlăturat prin trimiterea mesagerilor.

Împăcarea faptului că Allah creează fapta robului cu faptul că robul o dobândește

Din cele arătate ai aflat că fapta robului este creată de Allah și că robul o dobândește: el este răsplătit pentru bine cu mai bine, iar pentru rău, cu ceea ce îi corespunde. Cum împăcăm aceste două lucruri? Faptul că fapta robului este creată de Allah Preaînaltul are două explicații. **Prima:** fapta robului este unul dintre atributele sale, iar robul și atributele sale sunt create de Allah Preaînaltul.

**A doua:** fapta robului izvorăște dintr-o voință a inimii și dintr-o putere a trupului; fără ele, nu ar avea loc. Allah Preaînaltul este Cel care a creat această voință și această putere, iar Cel care creează cauza creează și efectul. Prin urmare, raportarea faptei robului la crearea ei de către Allah este raportarea unui efect la cauza sa, nu a unei acțiuni îndeplinite nemijlocit, deoarece robul este cel care o îndeplinește efectiv. De aceea, fapta i-a fost atribuită lui ca dobândire și săvârșire, iar lui Allah, ca creare și rânduire. Fiecare dintre cele două atribuiri privește alt aspect. Allah știe cel mai bine.

Cei care se abat de la adevăr în privința hotărârii și destinului și răspunsul dat lor

Cei care se abat de la adevăr în privința hotărârii și destinului sunt două grupări. **Prima grupare: jabriții.** Ei spun că robul este constrâns să facă ceea ce face și că nu are nicio alegere. Le răspundem prin două argumente. **1.** Allah i-a atribuit omului fapta sa și a făcut-o un câștig pentru care este pedepsit ori răsplătit. Dacă ar fi constrâns, atribuirea nu ar fi corectă, iar pedepsirea lui ar fi o nedreptate.

**2.** Fiecare cunoaște deosebirea dintre fapta făcută prin alegere și cea involuntară, atât în realitate, cât și în judecarea ei. Dacă cineva l-ar agresa pe altul și ar pretinde că a fost constrâns să o facă prin hotărârea și destinul lui Allah, afirmația i-ar fi socotită o nechibzuință potrivnică unui adevăr evident.

**A doua grupare: qadariții.** Ei spun că robul este independent în fapta sa și că Allah nu are în aceasta nici voință, nici putere și nici creare. Le răspundem prin două argumente. **1.** Aceasta contrazice cuvintele Celui Preaînalt:

„Allah este Creatorul tuturor lucrurilor.”¹¹⁶

„Allah v-a creat pe voi și ceea ce faceți.”¹¹⁷

**2.** Allah este Stăpânul cerurilor și al pământului. Cum ar putea să se afle în stăpânirea Sa ceva care nu este legat de voința și crearea Sa?!

Cele două feluri ale voinței și deosebirea dintre ele

Voința lui Allah este de două feluri: voința ce ține de rânduiala creației și voința ce ține de Lege. **Voința ce ține de rânduiala creației** are înțelesul voinței prin care El hotărăște ceea ce se petrece, ca în cuvântul Celui Preaînalt:

„Aceluia pe care Allah voiește să-l călăuzească îi deschide pieptul pentru islam, iar aceluia pe care voiește să-l lase să rătăcească îi face pieptul strâmt și apăsat.”¹¹⁸

**Voința ce ține de Lege** are înțelesul iubirii, ca în cuvântul Celui Preaînalt:

„Allah voiește să primească pocăința voastră.”¹¹⁹

Deosebirea dintre ele este că voința ce ține de rânduiala creației presupune în mod necesar împlinirea celor voite, fără ca ele să fie neapărat iubite de Allah. Voința ce ține de Lege presupune în mod necesar ca lucrul voit să fie iubit de Allah, fără ca el să se împlinească neapărat.