Comentariu concis la „Strălucirea credinței”

„Strălucirea credinței”

Cuvântul *lumʿa* are mai multe înțelesuri în limba arabă. Unul dintre ele este „ceea ce îi ajunge omului pentru trai”, iar acesta se potrivește cel mai bine subiectului cărții. Așadar, aici *Lumʿat al-iʿtiqād* înseamnă o măsură îndestulătoare din crezul corect, potrivit căii înaintașilor — Allah să fie mulțumit de ei. Crezul (*iʿtiqād*) este judecata fermă a minții: dacă se potrivește realității, este corect; în caz contrar, este greșit.

Ce cuprinde introducerea cărții

Introducerea autorului cuprinde următoarele:

**1.** Începerea prin basmalah, urmând exemplul măreței Cărți a lui Allah și Sunna Trimisului Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. Înțelesul expresiei „În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător” este: săvârșesc fapta cerând ajutorul și binecuvântarea prin fiecare nume al lui Allah Preaînaltul, Cel înzestrat cu milostivire cuprinzătoare. „Allah” înseamnă Cel adorat din iubire, preamărire, supunere și dor. Al-Raḥmān este Cel cu milostivire cuprinzătoare, iar al-Raḥīm este Cel care face ca milostivirea Sa să ajungă la făpturile pe care le voiește. Deosebirea dintre cele două nume este că primul privește milostivirea ca atribut al Lui, iar al doilea o privește ca faptă prin care o face să ajungă la făpturile pe care le voiește.

**2.** Lăudarea lui Allah prin *ḥamd*. Aceasta înseamnă pomenirea atributelor Sale desăvârșite și a faptelor Sale vrednice de laudă, însoțită de iubire și preamărire.

**3.** Allah este lăudat în orice limbă și adorat în orice loc. Adică este îndreptățit și este îngăduit să fie lăudat în orice limbă și adorat în orice ținut.

**4.** Cunoașterea lui Allah cuprinde întreaga Sa creație: niciun loc nu este lipsit de cunoașterea Sa. Puterea și cuprinderea Sa sunt desăvârșite, astfel încât nicio chestiune nu-L abate de la alta.

**5.** Măreția Sa, maiestatea și înălțarea Sa deasupra oricărui asemănător sau egal, datorită desăvârșirii atributelor Sale din toate punctele de vedere.

**6.** El este mai presus de a avea soție ori copil, datorită deplinei Sale independențe de orice nevoie.

**7.** Voința și stăpânirea Sa sunt desăvârșite: hotărârea Sa se împlinește asupra tuturor robilor. Nu o pot împiedica nici puterea unui rege, nici mulțimea oamenilor sau a averilor.

**8.** Măreția lui Allah depășește ceea ce ne putem închipui. Mințile nu-I pot zugrăvi un corespondent, iar inimile nu-Și pot imagina chipul Său, fiindcă nimic nu este asemenea lui Allah, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

**9.** Numai Lui Îi aparțin numele preafrumoase și atributele sublime.

**10.** Înălțarea lui Allah deasupra Tronului Său: El este deasupra lui și statornicit deasupra lui în chipul care I se cuvine.

**11.** Stăpânirea Sa cuprinde cerurile, pământul, ceea ce se află între ele și ceea ce se află sub țărână.

**12.** Cunoașterea Sa este cuprinzătoare, biruința și judecata Sa sunt puternice, iar făpturile nu-L pot cuprinde cu știința lor, întrucât înțelegerea lor nu poate atinge atributele de desăvârșire și măreție care I se cuvin Domnului Cel Măreț.

Împărțirea textelor despre atribute și felul în care sunt abordate

Textele Coranului și Sunnei despre atribute se împart în două: unele sunt clare și limpezi, iar altele sunt greu de înțeles și ascunse înțelegerii. Un text clar este cel ale cărui cuvinte și înțeles sunt lămurite. Trebuie crezută formularea lui și afirmat înțelesul său ca real, fără respingere, reinterpretare, asemănare ori egalare cu făpturile. Revelația l-a adus; de aceea trebuie crezut, primit și acceptat cu supunere.

Un text greu de înțeles este cel al cărui sens nu s-a lămurit, fie din cauza unei formulări cu înțeles general, fie din cauza unei limite a înțelegerii cititorului. Formularea sa trebuie afirmată, deoarece a venit în revelație. În privința sensului ne oprim și nu-l abordăm, întrucât nu putem formula o judecată asupra lui câtă vreme rămâne neclar. Încredințăm cunoașterea lui lui Allah și Trimisului Său.

Oamenii au urmat două căi față de aceste texte greu de înțeles. **Prima** este calea celor bine întemeiați în cunoaștere, care au crezut atât textele clare, cât și pe cele care le erau neclare și au spus: „Toate sunt de la Domnul nostru.” Ei nu au căutat să pătrundă ceea ce nu puteau cunoaște și cuprinde, din preamărire față de Allah și Trimisul Său și din bună-cuviință față de textele revelației. Allah i-a lăudat prin cuvintele Sale:

„Iar cei bine întemeiați în cunoaștere spun: «Credem în el; toate sunt de la Domnul nostru.»”¹⁴

**A doua** este calea celor cu inimi înclinate spre rătăcire. Ei urmăresc textele neclare căutând tulburarea, îndepărtând oamenii de religia lor și de calea înaintașilor drepți. Au încercat să le reinterpreteze după dorințele lor, fără să urmărească ceea ce voiesc Allah și Trimisul Său. Au pus textele Coranului și Sunnei unele împotriva altora și au încercat să le conteste înțelesul, invocând contradicții și neajunsuri, pentru a-i face pe musulmani să se îndoiască de semnificația lor și pentru a-i orbi față de călăuzirea lor. Pe aceștia Allah i-a defăimat prin cuvintele Sale:

„Cât despre cei în ale căror inimi este înclinare spre rătăcire, ei urmăresc ceea ce este neclar din el, căutând tulburarea și căutând interpretarea lui. Dar interpretarea lui nu o cunoaște decât Allah.”¹⁵

Precizarea sensului în care textele pot fi clare ori greu de înțeles

Claritatea și dificultatea de înțelegere a textelor revelației sunt relative: oamenii diferă în această privință potrivit cunoașterii și înțelegerii lor. Ceea ce îi este neclar unuia poate fi limpede pentru altul. Atunci când un text este neclar, datoria este să urmăm cele arătate mai sus: să nu ne aventurăm în sensul său și să nu bâjbâim în înțelegerea lui. În realitatea textelor revelației, însă, nu există — slavă lui Allah — ceva neclar al cărui sens să nu poată fi cunoscut de niciun om, atunci când privește religia și viața lor. Allah a descris Coranul drept lumină limpede, lămurire pentru oameni și criteriu de deosebire și a spus că l-a pogorât spre lămurirea tuturor lucrurilor, drept călăuzire și milostivire. Aceasta înseamnă că textele nu cuprind ceva al cărui sens să nu poată fi cunoscut de nimeni din această comunitate.

Respingerea, reinterpretarea, asemănarea și egalarea: înțeles și judecată

**Respingerea** (*radd*) înseamnă a socoti mincinos și a nega. De pildă: „Allah nu are mână nici în sens real, nici figurat.” Aceasta este necredință, deoarece înseamnă a-i socoti mincinoși pe Allah și pe Trimisul Său.

**Reinterpretarea** (*taʾwīl*) înseamnă explicarea unui text. Aici se are în vedere explicarea textelor despre atribute într-un alt sens decât cel voit de Allah și de Trimisul Său și decât cel în care le-au explicat companionii și cei care i-au urmat cu bunătate. Judecata asupra acestei reinterpretări se împarte în trei:

**Prima situație:** ea provine dintr-un efort de înțelegere și din intenție bună, astfel încât persoana renunță la ea dacă i se lămurește adevărul. Aceasta este iertată, deoarece persoana a ajuns la limita puterii sale. Allah Preaînaltul spune:

„Allah nu împovărează niciun suflet decât pe măsura puterii sale.”¹⁶

**A doua situație:** ea provine din patimă și înverșunare, dar are un temei în limba arabă. Este o abatere păcătoasă, fără a fi necredință, în afară de cazul în care cuprinde un neajuns sau un defect atribuit lui Allah; atunci este necredință.

**A treia situație:** ea provine din patimă și înverșunare și nu are niciun temei în limba arabă. Aceasta este necredință, fiindcă, atunci când nu există un asemenea temei, ea constituie în realitate o tăgăduire.

**Asemănarea** (*tașbīh*) înseamnă a afirma pentru Allah un asemănător în drepturile ori atributele care Îi sunt proprii. Este necredință, fiindcă înseamnă asociere cu Allah și Îi atribuie un neajuns, asemănându-L cu făptura nedesăvârșită.

**Egalarea** (*tamthīl*) înseamnă a afirma pentru Allah un egal în drepturile ori atributele care Îi sunt proprii. Este necredință, fiindcă înseamnă asociere cu Allah și tăgăduirea cuvintelor Sale:

„Nimic nu este asemenea Lui.”¹⁷

Ea Îi atribuie și un neajuns lui Allah, deoarece Îl egalează cu făptura nedesăvârșită. Deosebirea dintre *tamthīl* și *tașbīh* este că primul presupune egalitate din toate punctele de vedere, spre deosebire de al doilea.

Ce cuprind cuvintele imamului Aḥmad despre hadithurile coborârii și cele asemenea lor

Cuvintele imamului Aḥmad — Allah să aibă milă de el —, transmise de autor, cuprind următoarele:

**1.** Obligația de a crede și de a socoti adevărate hadithurile despre atribute venite de la Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, fără adăugire, scădere, hotar ori limită.

**2.** Expresia „fără modalitate și fără înțeles” înseamnă că nu precizăm modalitatea acestor atribute, deoarece acest lucru ne este cu neputință, după cum s-a arătat. El nu vrea să spună că atributele Sale nu au o modalitate: atributele Sale sunt cu adevărat afirmate, iar orice lucru real are neapărat o modalitate. Numai că modalitatea atributelor lui Allah nu ne este cunoscută.

Prin cuvintele „fără înțeles” se urmărește să nu le afirmăm un înțeles care le contrazice sensul aparent, cum fac adepții reinterpretării. Nu se are în vedere înțelesul corect, potrivit sensului aparent și explicat de înaintași, întrucât acesta este afirmat. Dovada se află în cuvintele sale: „Nu respingem nimic din ele; Îl descriem prin ceea ce El S-a descris și nu înlăturăm de la El vreun atribut din pricina unei afirmații monstruoase răspândite împotriva lui; nu cunoaștem modalitatea acestora.” Faptul că el respinge atât negarea vreunuia dintre ele, cât și pretinderea cunoașterii modalității lor dovedește afirmarea înțelesului urmărit de acestea.

**3.** Obligația de a crede întregul Coran, atât partea sa clară — al cărei înțeles este lămurit —, cât și partea care ne este neclară. Raportăm ceea ce este neclar la ceea ce este clar, pentru a-i lămuri sensul. Dacă acesta nu se lămurește, este obligatoriu să credem formularea și să încredințăm înțelesul lui Allah Preaînaltul.

Ce cuprind cuvintele imamului al-Șāfiʿī

Cuvintele imamului al-Șāfiʿī cuprind următoarele: **1.** Credința în ceea ce a venit de la Allah Preaînaltul în Cartea Sa limpede, potrivit înțelesului voit de Allah, fără adăugire, scădere ori denaturare. **2.** Credința în ceea ce a venit de la Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — în Sunna sa, potrivit înțelesului voit de Trimis — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, fără adăugire, scădere ori denaturare.

Aceste cuvinte constituie un răspuns atât celor care recurg la reinterpretare, cât și celor care afirmă egalarea cu făpturile. Niciuna dintre aceste categorii nu a crezut ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său potrivit înțelesului voit de Ei: prima categorie a scăzut, iar a doua a adăugat.

Calea înaintașilor în privința atributelor

Calea înaintașilor în privința atributelor constă în recunoașterea și afirmarea atributelor lui Allah Preaînaltul venite în Cartea Sa și în Sunna Trimisului Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, fără a căuta reinterpretări care contrazic înțelesul voit de Allah și de Trimisul Său. A-i urma în această privință este obligatoriu, datorită spuselor Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

„Țineți-vă de Sunna mea și de sunna califilor drept călăuziți și îndrumați de după mine! Țineți-vă de ea cu dinții! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este rătăcire.”

Relatat de Aḥmad, Abū Dāwūd și al-Tirmidhī. Acesta din urmă a spus: „Bun și autentic.” Al-Albānī și un grup de învățați l-au socotit autentic.¹⁸

Sunna și inovația: înțeles și judecată

În limbajul obișnuit, *sunna* înseamnă „cale”. În terminologia religioasă, ea desemnează crezul și faptele urmate de Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și de companionii săi.

Urmarea Sunnei este obligatorie, datorită cuvintelor Celui Preaînalt:

„Aveți în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduiește în Allah și în Ziua de Apoi.”¹⁹

Și datorită cuvintelor Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

„Țineți-vă de Sunna mea și de sunna califilor drept călăuziți și îndrumați de după mine! Țineți-vă de ea cu dinții!”²⁰

În limbajul obișnuit, *bidʿa* înseamnă un lucru nou apărut. În terminologia religioasă, este ceea ce a fost introdus în religie contrar crezului ori faptelor urmate de Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și de companionii săi. Inovația este interzisă prin cuvintele Celui Preaînalt:

„Pe cel care se împotrivește Trimisului, după ce călăuzirea i s-a lămurit, și urmează altă cale decât cea a credincioșilor, îl vom lăsa pe calea pe care a ales-o și îl vom arde în Gheena. Ce rea întoarcere!”²¹

Și prin cuvintele Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

„Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este rătăcire.”²²

Relatări care îndeamnă la Sunna și avertizează împotriva inovației

**1. Din cuvintele companionilor.** Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el —, mărețul companion care a murit în anul 32 H, la vârsta de șaizeci și ceva de ani, a spus:

„Urmați și nu introduceți inovații, căci vi s-a dat îndeajuns.”

„Urmați” înseamnă: țineți-vă de urmele Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, fără adăugire ori scădere. „Nu introduceți inovații” înseamnă: nu născociți în religie o inovație. „Vi s-a dat îndeajuns” înseamnă că înaintașii v-au scutit de această grijă, deoarece Allah Preaînaltul a desăvârșit religia pentru Profetul Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și a pogorât cuvintele:

„Astăzi v-am desăvârșit religia.”²³

Prin urmare, religia nu are nevoie de completare.

**2. Din cuvintele generației următoare companionilor.** Cuvintele conducătorului credincioșilor ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz, născut în anul 63 H și decedat în anul 101 H, cuprind următoarele:

**a.** Este obligatoriu să ne oprim acolo unde s-au oprit ei — adică Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, și companionii săi — în crez și în faptă. Ei s-au oprit pe temei de cunoaștere și vedere limpede. Dacă în ceea ce a fost introdus după ei ar fi existat vreun bine, ei ar fi fost mai îndreptățiți să-l afle.

**b.** Ceea ce s-a introdus după ei nu face decât să contrazică îndrumarea lor și să arate lipsă de prețuire față de sunna lor. Ei au descris din religie ceea ce vindecă și au vorbit despre ea îndeajuns.

**c.** Unii oameni au rămas în urmă în urmarea lor și au căzut în neglijență; alții au mers dincolo de ei și au căzut în exagerare. Calea dreaptă se află între exagerare și neglijență.

**3. Din cuvintele celor care au urmat generației de după companioni.** ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAmr al-Awzāʿī, decedat în anul 157 H, a spus: „Ține-te de relatările înaintașilor”, adică de calea companionilor și a celor care i-au urmat cu bunătate, fiindcă ea se întemeiază pe Coran și Sunna. „Chiar dacă oamenii te resping”: chiar dacă se îndepărtează de tine și te ocolesc. „Ferește-te de părerile oamenilor”: de ceea ce s-a spus doar pe temeiul părerii, fără sprijin în Cartea lui Allah și în Sunna Trimisului Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. „Chiar dacă ți le împodobesc”: chiar dacă le înfrumusețează formularea și le prezintă plăcut, căci împodobirea și înfrumusețarea nu transformă falsul în adevăr.

Dezbaterea dintre al-Āḏarmī și un adept al inovației, în fața unui calif²⁴

Nu am consultat o biografie a lui al-Āḏarmī și a celui care era cu el și nici nu cunosc felul inovației amintite. Important este să cunoaștem etapele acestei dezbateri, pentru a deprinde din ea un mod de a discuta cu adversarii. Al-Āḏarmī — Allah să aibă milă de el — și-a clădit dezbaterea în etape, trecând de la una la următoarea până când și-a redus adversarul la tăcere.

**Prima etapă: cunoașterea.** Al-Āḏarmī l-a întrebat: „Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și califii săi au cunoscut această inovație?” Adeptul inovației a răspuns: „Nu au cunoscut-o.”

Această negare implică o înjosire a Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și a califilor săi, cărora le-ar fi rămas necunoscut un lucru dintre cele mai însemnate ale religiei. Totuși, chiar și această afirmație constituie o dovadă împotriva adeptului inovației: dacă ei nu au cunoscut-o, al-Āḏarmī a trecut la următoarea etapă.

**A doua etapă.** „Dacă ei nu au cunoscut-o, cum ai cunoscut-o tu? Este cu putință ca Allah să fi ascuns de Trimisul Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și de califii săi drept călăuziți cunoașterea unui lucru din legea Sa, dar să ți-l fi descoperit ție?” Adeptul inovației a dat înapoi și a spus: „Spun că au cunoscut-o.” Atunci al-Āḏarmī a trecut la următoarea etapă.

**A treia etapă.** „Dacă au cunoscut-o, le-a fost îngăduit să nu vorbească despre ea și să nu-i cheme pe oameni la ea sau nu le-a fost îngăduit?” Adeptul inovației a răspuns că le-a fost îngăduit să păstreze tăcerea și să nu vorbească despre ea. Al-Āḏarmī i-a spus: „Ceea ce le-a fost îngăduit Trimisului lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și califilor săi nu-ți este îngăduit ție?” Omul a rămas fără răspuns și nu a mai răspuns, fiindcă toate căile i se închiseseră. Califul i-a dat dreptate lui al-Āḏarmī și a invocat strâmtorare asupra celui căruia nu-i ajunge ceea ce le-a ajuns Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și califilor săi.

La fel, orice adept al falsului, fie în inovație, fie în altceva, va ajunge în cele din urmă să rămână fără răspuns.