Text integral · Pasaje · 16
Pelerinajul să fie făcut sincer pentru Allah
Aceasta înseamnă ca prin el să nu se urmărească decât Fața lui Allah, Preaînaltul. Pelerinajul este un mijloc de apropiere de El și o faptă de ascultare dintre cele mai însemnate acte de adorare. De aceea, el are aceeași condiție ca orice adorare: cel care o săvârșește să urmărească prin ea Fața lui Allah, după cum a spus Preaînaltul:
فَٱعْبُدِ ٱللَّهَ مُخْلِصًا لَّهُ ٱلدِّينَ أَلَا لِلَّهِ ٱلدِّينُ ٱلْخَالِصُ
„Adoră-L, așadar, pe Allah, făcându-I închinarea numai Lui! Oare nu lui Allah I se cuvine închinarea curată?”
Coran, al-Zumar 39:2–3 (fragmente)
Iar despre pelerinaj, Allah a spus:
وَأَتِمُّوا۟ ٱلْحَجَّ وَٱلْعُمْرَةَ لِلَّهِ
„Împliniți pelerinajul și ʿumrah pentru Allah!”
Coran, al-Baqarah 2:196 (fragment)
Una dintre obligațiile cele mai însemnate ale pelerinului care dorește binele pelerinajului său este să păstreze sinceritatea față de Allah de la începutul până la sfârșitul lui. Aceasta este o țintă de mare preț și un scop măreț.
De aceea, atunci când a intrat în starea de pelerinaj, nobilul nostru Profet ﷺ a spus:
اللَّهُمَّ حَجَّةً لَا رِيَاءَ فِيهَا وَلَا سُمْعَةَ
„O, Allah, fă-l un pelerinaj lipsit de ostentație și de căutarea faimei!”13
Ostentația și dorința de a fi lăudat pentru ceea ce aud oamenii despre faptele tale sunt cele care rănesc cel mai grav sinceritatea și nimicesc răsplata faptelor. Allah nu primește o faptă decât dacă este curată și neîntinată. Într-un hadith qudsī, Allah a spus:
أَنَا أَغْنَى الشُّرَكَاءِ عَنِ الشِّرْكِ؛ مَنْ عَمِلَ عَمَلًا أَشْرَكَ فِيهِ مَعِي غَيْرِي تَرَكْتُهُ وَشِرْكَهُ
„Eu nu am nicio nevoie de asociere. Pe cel care săvârșește o faptă în care Îmi asociază pe altcineva îl las împreună cu asocierea lui.”14
Allah mai spune:
مَّن كَانَ يُرِيدُ ٱلْعَاجِلَةَ عَجَّلْنَا لَهُۥ فِيهَا مَا نَشَآءُ لِمَن نُّرِيدُ ثُمَّ جَعَلْنَا لَهُۥ جَهَنَّمَ يَصْلَىٰهَا مَذْمُومًا مَّدْحُورًا وَمَنْ أَرَادَ ٱلْـَٔاخِرَةَ وَسَعَىٰ لَهَا سَعْيَهَا وَهُوَ مُؤْمِنٌ فَأُو۟لَـٰٓئِكَ كَانَ سَعْيُهُم مَّشْكُورًا
„Celui care dorește această viață trecătoare îi grăbim în ea ceea ce voim, pentru cine voim. Apoi îi rânduim Gheena, în care va arde osândit și alungat. Iar cei care doresc Viața de Apoi și se străduiesc pentru ea cu strădania cuvenită, fiind credincioși, vor avea strădania răsplătită.”
Coran, al-Isrāʾ 17:18–19
Cel pe care Allah l-a cinstit cu pelerinajul este dator să păstreze sinceritatea în toate faptele și cuvintele sale. Să împlinească ritualurile urmărind numai Fața lui Allah. Atunci când rostește talbiyah, Îl preamărește pe Allah prin takbīr, se roagă, înconjoară Casa ori merge între al-Ṣafā și al-Marwah, să se ferească de ostentație, de căutarea faimei și de dorința câștigului lumesc și să lupte cu sine pentru sinceritatea față de Allah.
De aceea, cuvintele talbiyei Trimisului lui Allah ﷺ afirmau monoteismul, sinceritatea față de Allah și dezicerea de asociere. Jābir ibn ʿAbd Allāh, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, a spus, descriind talbiyah Profetului ﷺ:
لَبَّيْكَ اللَّهُمَّ لَبَّيْكَ، لَبَّيْكَ لَا شَرِيكَ لَكَ لَبَّيْكَ، إِنَّ الْحَمْدَ وَالنِّعْمَةَ لَكَ وَالْمُلْكَ، لَا شَرِيكَ لَكَ
„A rostit chemarea monoteismului: «Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, răspund chemării Tale! Cu adevărat, lauda, binefacerea și stăpânirea Îți aparțin. Tu nu ai niciun asociat!»”15
Cel căruia Allah i-a dat cinstea de a rosti aceste cuvinte mărețe trebuie să își aducă în minte înțelesurile lor, să le priceapă semnificațiile și să se străduiască să împlinească monoteismul pe care îl exprimă. Să nu Îi ceară decât lui Allah, să nu ceară salvare decât de la Allah și să nu aducă jertfe decât pentru Allah:
قُلْ إِنَّ صَلَاتِى وَنُسُكِى وَمَحْيَاىَ وَمَمَاتِى لِلَّهِ رَبِّ ٱلْعَـٰلَمِينَ
„Spune: «Cu adevărat, rugăciunea mea, jertfa mea, viața mea și moartea mea Îi aparțin lui Allah, Domnul lumilor.»”
Coran, al-Anʿām 6:162
Notele originale
Relatat de Ibn Mājah în Sunan (2890); al-Albānī l-a declarat autentic în Al-Silsilah al-ṣaḥīḥah (2617).
Relatat de Muslim în Ṣaḥīḥ (2985).
Relatat de Muslim în Ṣaḥīḥ (1218).