Virtuțile Islamului

Și cuvintele Preaînaltului:

De ce nu au fost, printre generațiile de dinaintea voastră, oameni înzestrați cu virtute, care să oprească...

Comentariul

Islamul a început ca un străin. La început, când Trimisul ﷺ s-a ridicat la Mecca, după ce Allah l-a trimis și i-a spus:

Ridică-te și previno!

el ﷺ s-a ridicat singur. Apoi i s-au alăturat Abū Bakr aṣ-Ṣiddīq și Bilāl. De aceea, când a fost întrebat: „Cine este alături de tine în aceasta?”, el ﷺ a răspuns: „Un om liber și un rob.”⁹¹ Nu avea cu el decât doi oameni. Apoi musulmanii au venit unul câte unul, cuprinși de teamă și supuși încercărilor și probelor. S-a format alături de el ﷺ o comunitate la Mecca, ai cărei membri erau chinuiți și încercați, până când Allah le-a îngăduit să emigreze la Medina. Acesta este sensul cuvintelor: „Islamul a început ca un străin.” Străinul este cel rar întâlnit: omul aflat într-o țară care nu este a sa sau printre oameni diferiți de el. Așa cum i-a spus ﷺ lui Ibn ʿUmar: „Fii în această lume ca un străin sau ca un călător în trecere.”⁹² Așadar, însingurarea înseamnă raritatea, iar ceea ce este străin este rar și puțin. La început, Islamul a fost străin: adepții săi erau puțini, apoi s-au înmulțit. Preaînaltul a spus:

Iar pilda lor în Evanghelie este asemenea unei semănături care își scoate mlădițele, apoi o întăresc, astfel că se îngroașă și se înalță pe tulpinile sale, spre bucuria semănătorilor.

Când răsare, planta este slabă și mică, apoi crește și scoate lăstari. Dintr-un singur bob se formează mai multe tulpini. Așa cum spune Preaînaltul:

Asemenea unui bob care a dat șapte spice, în fiecare spic fiind o sută de boabe.

Își scoate mlădițele,

adică lăstarii;

apoi o întăresc,

adică îi dau putere. Când planta scoate lăstari, se întărește; îi apar tulpină și ramuri și devine puternică. Dintr-o singură tulpină se dezvoltă mai multe tulpini puternice, una lângă alta.

Astfel că se îngroașă:

era slabă, apoi devine puternică.

Și se înalță pe tulpinile sale,

adică se ridică pe ele. Sūq este pluralul lui sāq, adică tulpinile. Aceasta este pilda companionilor, Allah să fie mulțumit de ei:

Spre bucuria semănătorilor, pentru ca, prin ei, să-i înfurie pe necredincioși.

Prin companioni îi înfurie pe necredincioși. De aici, unii învățați au dedus că acela care îi insultă pe companioni cade în necredință, pe temeiul cuvintelor:

Pentru ca, prin ei, să-i înfurie pe necredincioși.

Au spus: aceasta dovedește că acela care îi urăște, îi insultă și îi denigrează pe companioni este necredincios. Da, Islamul a început ca un străin. La apariția sa a fost străin, iar la sfârșitul vremurilor va deveni din nou străin. Cei care se țin de el vor fi străini, așa cum au fost la Mecca, la începutul misiunii profetice.

Și cuvintele Preaînaltului:

De ce nu au fost, printre generațiile de dinaintea voastră, oameni înzestrați cu virtute, care să oprească...

Fa-lawlā

exprimă îndemnul: de ce nu au fost printre generații, adică printre comunitățile de dinaintea voastră? După ce a pomenit pieirea comunităților în sura Hūd, Allah a spus:

De ce nu au fost, printre generațiile de dinaintea voastră, oameni înzestrați cu virtute, care să oprească stricăciunea pe pământ?

Aceste comunități au pierit fiindcă nu se aflau printre ele oameni care să poruncească binele și să oprească răul,

în afară de puțini dintre cei pe care i-am salvat dintre ei.

Aceasta arată că acela care poruncește binele și oprește răul este salvat când vine pedeapsa. Cel care nu poruncește și nu oprește piere, chiar dacă se numără printre cei drepți; însă Allah îl va învia în Ziua Învierii potrivit intenției sale, așa cum spune hadithul.⁹³ Când vine pedeapsa, nu scapă decât cei care poruncesc binele și opresc răul. Cuvântul

puțini

se referă la cei străini. Acesta este motivul pentru care autorul a adus versetul în capitolul despre însingurarea Islamului.

De la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare atribuită Profetului ﷺ: „Islamul a început ca un străin și va deveni din nou străin, așa cum a început. Ferice de cei străini!” Relatat de Muslim.⁹⁴

Aḥmad l-a relatat din hadithul lui Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, cu adăugirea: „A fost întrebat: «Cine sunt cei străini?» A răspuns: «Cei desprinși din triburile lor.»”⁹⁵

Într-o altă relatare: „Cei care rămân drepți atunci când oamenii se strică.”⁹⁶

Aḥmad l-a relatat și pe calea lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, cu formularea: „Ferice, în ziua aceea, de cei străini, când oamenii se strică!”⁹⁷

La at-Tirmidhī,⁹⁸ din hadithul lui Kathīr ibn ʿAbd Allāh, de la tatăl său, de la bunicul său: „Ferice de cei străini, care îndreaptă ceea ce oamenii au stricat din Sunnah mea!”

Comentariul

Aceasta este o vestire din partea Trimisului ﷺ, al cărei sens este avertizarea împotriva rătăcirii și îndemnul de a ne ține de Islam, chiar dacă adepții săi sunt puțini.

Cuvintele „Ferice de cei străini!” îl încurajează pe musulman să fie alături de cei străini la sfârșitul vremurilor și să nu se îndepărteze de Islam din pricina numărului mic al adepților săi.

Despre Ṭūbā s-a spus că este un pom din Paradis. S-a spus și că este Paradisul însuși, numit Ṭūbā, sau că este o urare de bine. De acest fel sunt cuvintele Preaînaltului:

Ferice de ei și frumoasă întoarcere!

„Aḥmad l-a relatat din hadithul lui Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, cu adăugirea: «A fost întrebat: „Cine sunt cei străini?” A răspuns: „Cei desprinși din triburile lor.”»” Nuzzāʿ este pluralul lui nazīʿ și nāziʿ: străinul care s-a despărțit de familia și tribul său. Adică aceia care își părăsesc ținuturile pentru a păstra practicile religiei. Puțini oameni își părăsesc patria și tribul pentru a înălța cuvântul adevărului și a răspândi adevărata religie a lui Allah, Islamul, în întreaga lume.

„Într-o altă relatare: «Cei care rămân drepți atunci când oamenii se strică.»” Ei sunt descriși prin trei însușiri. „Cei desprinși din triburile lor”: persoanele care își părăsesc ținuturile pentru a păstra practicile religiei. Aceasta dovedește că Islamul va deveni străin la sfârșitul vremurilor. A doua însușire: cei care rămân drepți atunci când oamenii se strică. Adică rabdă în urmarea religiei, fără să se lase conduși de stricăciunea oamenilor și fără să spună: „Suntem ca ceilalți, să nu rămânem izolați printre oameni; urmăm oamenii, societatea și țara.” Nu, ei rabdă chiar dacă sunt puțini și chiar dacă oamenii li se opun. Rămân drepți atunci când oamenii se strică și nu se strică odată cu ei. Însă a rămâne drept în mijlocul oamenilor cere răbdare, statornicie, încredere și cunoaștere. A treia însușire: îndreaptă ceea ce oamenii au stricat. Adică sunt drepți ei înșiși și îndreaptă ceea ce au stricat oamenii, chemând la Allah, poruncind binele, oprind răul și învățându-i binele. Îndreaptă ceea ce pot și nu rămân tăcuți.

„Aḥmad l-a relatat și pe calea lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, cu formularea: «Ferice, în ziua aceea, de cei străini, când oamenii se strică!»” Adică, atunci când oamenii se strică, nu rămâne statornic pe adevăr decât acela care are credință, certitudine și tărie. Altfel, este luat de val odată cu oamenii. Acela a cărui credință este slabă sau șovăielnică ori a cărui înțelegere și cunoaștere sunt reduse este luat de val odată cu oamenii.

„La at-Tirmidhī, din hadithul lui Kathīr ibn ʿAbd Allāh, de la tatăl său, de la bunicul său: «Ferice de cei străini, care îndreaptă ceea ce oamenii au stricat din Sunnah mea!»” Ei îndreaptă ceea ce oamenii au stricat. Allah, Preaslăvit și Preaînalt, spune:

Domnul tău nu ar nimici cetățile pe nedrept, în vreme ce locuitorii lor îndreaptă lucrurile.

Nu a spus doar „sunt drepți”, ci „îndreaptă lucrurile”: poruncesc binele, opresc răul și răspândesc binele. Dar, dacă sunt drepți doar în ceea ce îi privește și rămân tăcuți, pier alături de cei pierduți. Pedeapsa îi cuprinde și pe ei în această lume, dar în Ziua Învierii Allah îi învie potrivit intențiilor lor.

Abū Umayyah a spus: L-am întrebat pe Abū Thaʿlabah al-Khushanī, Allah să fie mulțumit de el: Ce spui despre acest verset:

O, voi cei care credeți! Îngrijiți-vă de voi înșivă! Cel rătăcit nu vă va dăuna dacă sunteți călăuziți.

A răspuns: «Pe Allah, ai întrebat pe cineva bine informat despre el! L-am întrebat pe Trimisul lui Allah ﷺ, iar el a spus: „Dimpotrivă, îndemnați-vă unii pe alții la bine și opriți-vă unii pe alții de la rău! Dar, când vei vedea zgârcenia căreia i se dă ascultare, patima urmată, lumea preferată și pe fiecare om încântat de propria părere, atunci îngrijește-te de tine și lasă deoparte mulțimea. Căci vă așteaptă zile în care a răbda va fi asemenea ținerii în mână a unui tăciune aprins. Cel care lucrează în acele zile va avea răsplata a cincizeci de oameni care fac fapte asemenea faptelor voastre.”» S-a întrebat: «Dintre noi sau dintre ei?» A răspuns: «Dintre voi.» Relatat de Abū Dāwūd și at-Tirmidhī.⁹⁹

Comentariul

Acesta este un hadith însemnat, care explică vorbele Preaînaltului:

O, voi cei care credeți! Îngrijiți-vă de voi înșivă! Cel rătăcit nu vă va dăuna dacă sunteți călăuziți.

Unii oameni, sau chiar mulți, ar putea înțelege din acest verset că, dacă ești drept tu însuți, nu mai trebuie să poruncești binele și să oprești răul. Ar înțelege că versetul cere să renunți la poruncirea binelui și oprirea răului și să te ocupi numai de tine. Aceasta este greșit. Nu aceasta este explicația versetului. Sensul său este că, dacă oamenii se strică, tu să nu te strici. Aceasta urmărește versetul: să nu-i imiți pe oameni. Însă poruncirea binelui și oprirea răului rămân și nu încetează. El ﷺ a spus: „Cine dintre voi vede un rău să-l schimbe cu mâna; dacă nu poate, cu limba; iar dacă nu poate, cu inima.”¹⁰⁰ Răul trebuie deci dezaprobat în orice vreme, până la venirea Ceasului. Versetul nu înseamnă renunțarea la poruncirea binelui și oprirea răului; înseamnă să rămâi drept tu însuți și să nu te lași condus de stricăciunea oamenilor. În același timp, pe lângă propria îndreptare, să poruncești binele și să oprești răul. De aceea, Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Voi citiți acest verset și îl aplicați în alt loc decât cel cuvenit. Noi l-am auzit pe Profet ﷺ spunând: «Când oamenii îl văd pe asupritor și nu îl opresc, este aproape ca Allah să-i cuprindă pe toți într-o pedeapsă.»”¹⁰¹ Așadar, sensul său nu este anularea poruncirii binelui și opririi răului atunci când răul se înmulțește. Sensul este ca omul să nu fie luat de val odată cu ceilalți.

Cuvintele: „Căci vă așteaptă zile în care a răbda va fi asemenea ținerii în mână a unui tăciune aprins” se referă la sfârșitul vremurilor, când Islamul va fi străin. Musulmanul are nevoie de răbdare, fiindcă va întâmpina din partea oamenilor necaz și greutate: va trăi printre oameni care i se opun în toate. Trebuie să rabde, să nu renunțe la adevăr și să nu fie luat de val odată cu ceilalți. Aceasta cere răbdare, fiindcă îl vor învinui și batjocori; poate chiar îl vor vătăma, lovi ori amenința. Însă el trebuie să rabde, fiindcă urmează adevărul, chiar dacă l-ar ucide, căci el este pe adevăr. Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a fost târât prin piețe, bătut până și-a pierdut cunoștința și întemnițat, dar nu s-a lăsat abătut de aceste lucruri.

Cuvintele: „Cel care lucrează în acele zile va avea răsplata a cincizeci de oameni care fac fapte asemenea faptelor voastre” ridică o întrebare dificilă. Trimisul ﷺ a spus că acela care se ține de religie la sfârșitul vremurilor, în timpul încercărilor, va avea răsplata a cincizeci de companioni. Ei au întrebat: „Dintre noi sau dintre ei?” A răspuns: „Dintre voi.” De ce? Fiindcă ei erau alături de Trimis ﷺ, religia era puternică în acea vreme, iar musulmanii erau numeroși. Acesta însă este străin și, cu toate acestea, se ține de religie și o apără, deși nu are susținători și ajutoare. De aceea dobândește această răsplată și îi întrece pe companioni în această privință precisă. Este o chestiune particulară. Companionii îl întrec în alte privințe: faptul de a fi fost alături de Trimisul lui Allah ﷺ, lupta pe calea lui Allah alături de el și emigrarea. Acesta îi întrece într-o singură însușire, pe când ei îl întrec în multe însușiri. Nu înseamnă că la sfârșitul vremurilor va veni cineva care să fie în mod absolut mai bun decât companionii. Nu; este mai bun doar într-o singură privință. Companionii au multe merite pe care acesta nu le are. Se spune că meritul particular nu înlătură meritul general. Acest lucru trebuie înțeles: nimeni nu este vreodată mai bun decât companionii.

Ibn Waḍḍāḥ a relatat sensul acestuia din hadithul lui Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi: „După voi vor veni zile în care cel răbdător, care se ține de ceea ce urmați voi astăzi, va avea răsplata a cincizeci dintre voi.” Apoi a spus: „Ne-a înștiințat Muḥammad ibn Saʿīd; ne-a înștiințat Asad, care a spus: ne-a înștiințat Sufyān ibn ʿUyaynah, de la Aslam al-Baṣrī, de la Saʿīd ibn Abī al-Ḥasan — a spus: «L-am întrebat pe Sufyān: „De la Profet ﷺ?” A răspuns: „Da.”» — că a spus: «Astăzi aveți o dovadă limpede de la Domnul vostru, porunciți binele, opriți răul și luptați pe calea lui Allah. Încă nu au apărut printre voi cele două beții: beția neștiinței și beția iubirii traiului. Dar veți fi abătuți de la aceasta. Atunci, cel care se ține de Carte și Sunnah va avea răsplata a cincizeci.» S-a întrebat: «Dintre ei?» A răspuns: «Dintre voi.»”¹⁰²

Comentariul

Ibn Waḍḍāḥ este imamul și memoratorul de hadith, tradiționistul Andaluziei, Muḥammad ibn Waḍḍāḥ ibn Bazīʿ. Are o carte intitulată Al-Ḥawādith wa-l-Bidaʿ, care este tipărită.

Ibn Waḍḍāḥ a relatat sensul hadithului lui Abū Thaʿlabah al-Khushanī, însă din hadithul lui Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi. Formularea sa este: „După voi vor veni zile în care cel răbdător, care se ține de ceea ce urmați voi astăzi, va avea răsplata a cincizeci dintre voi.”

Acestea sunt zilele în care însingurarea Islamului devine mai grea, susținătorii și ajutoarele sunt puțini, iar dușmanii, cei care descurajează și răspândesc zvonuri alarmante sunt numeroși, așa cum vedeți astăzi. Allah știe mai bine: poate veni o vreme și mai grea. Acela care rămâne statornic în religia sa, în lupta sa și în chemarea sa este asemenea celui care ține un tăciune aprins în mână. Din pricina greutăților pe care le întâmpină din partea oamenilor, are nevoie de multă răbdare.

„După voi vor veni zile în care cel răbdător, care se ține de ceea ce urmați voi astăzi, va avea răsplata a cincizeci dintre voi.” „De ceea ce urmați voi” se referă la companioni. Acela care rămâne statornic în religie și pe calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi face parte din gruparea salvată. Acesta este sensul, fiindcă el rabdă atunci când mulți oameni se clatină și sunt luați de val. El rabdă urmând adevărul și suportă împotrivirea oamenilor, mustrările și învinuirile lor. Mai mult, rabdă răul pe care i-l aduc persoanei și trupului său: poate fi bătut, întemnițat ori ucis. Rabdă fiindcă urmează religia. Cât timp urmează religia și adevărul, nu îl abate ceea ce i se întâmplă în această lume, căci nu durează decât o clipă și trece.

Apoi a spus: „Ne-a înștiințat Muḥammad ibn Saʿīd; ne-a înștiințat Asad, care a spus: ne-a înștiințat Sufyān ibn ʿUyaynah, de la Aslam al-Baṣrī, de la Saʿīd ibn Abī al-Ḥasan, care îl atribuie Profetului: «L-am întrebat pe Sufyān: „De la Profet ﷺ?” A răspuns: „Da.”»” Adică: această relatare pe care o transmiți provine de la Profet ﷺ? A răspuns: „Da.” Nu este, așadar, o relatare de la altcineva decât Profetul ﷺ, ci este atribuită lui ﷺ.

Cele două beții sunt beția neștiinței și beția iubirii vieții. Neștiința este o boală ucigătoare. De-ar tăcea neștiutorul, recunoscându-și neștiința! Însă el este neștiutor și vorbește despre religie, dând verdicte. Aceasta este nenorocirea. Neștiutorul care își recunoaște neștiința și nu își revarsă răul asupra oamenilor este mai puțin primejdios decât neștiutorul care vorbește despre religie, declară lucruri îngăduite și interzise și dă verdicte fără cunoaștere. Aceasta se petrece la sfârșitul vremurilor, când cunoscătorii religiei sunt puțini, recitatorii se înmulțesc, iar oamenii iau conducători neștiutori care dau verdicte fără cunoaștere, rătăcesc și îi rătăcesc pe alții. Aceasta este beția neștiinței. A doua este iubirea traiului și a acestei lumi. Când omul iubește această lume, uită Viața de Apoi și începe să lucreze pentru lumea aceasta. Cel care iubește ceva lucrează pentru acel lucru; astfel lucrează pentru această lume și nu pentru Viața de Apoi. Aceasta îi cuprinde pe mulți oameni la sfârșitul vremurilor: neștiință, atașament față de această lume și uitarea Vieții de Apoi. Astăzi spun: „Nu pomeniți Paradisul și Focul în predici, speriind oamenii! Aceasta este terorizare; sunteți oameni rigizi și deznădăjduiți.” Spun aceasta astăzi din dragostea lor pentru această lume. Nu vor să se pomenească Paradisul, Focul, mormântul și chinul mormântului. Spun: „Le tulburați oamenilor traiul și plăcerea. Oamenii vor să trăiască după voie și să se veselească, iar voi le spuneți că există Paradis, Foc, chinul mormântului și socoteală!” Spun: „Nu aduceți aceste lucruri în predici!” Aceasta este una dintre încercări — la Allah căutăm adăpost! A apărut printre oameni: au scris-o în ziare și au spus-o în adunările lor, învinuindu-l pe predicatorul care îi povățuiește pe oameni și le amintește de Allah. Spun: „Prin aceasta îi faceți pe oameni să deznădăjduiască și le tulburați viața!” Slavă lui Allah!

El mai relatează, printr-un lanț de transmitere de la al-Maʿāfirī, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Ferice de cei străini, care se țin de Cartea lui Allah atunci când este părăsită și urmează Sunnah mea în ziua când aceasta este părăsită!”

Comentariul

Aceasta este asemenea celor arătate anterior: el ﷺ a fost întrebat: „Cine sunt cei străini?” și a răspuns: „Cei care rămân drepți atunci când oamenii se strică.”¹⁰³ Într-o altă relatare: „Îndreaptă ceea ce oamenii au stricat.”¹⁰⁴ În acest hadith spune: „Ferice de cei străini, care se țin de Cartea lui Allah!” Ei înșiși se țin de ea și îi fac și pe alții să se țină de Cartea lui Allah, poruncesc binele, opresc răul, îi învață religia lui Allah și cheamă la Allah.

Cât despre cei care se țin de Carte și împlinesc rugăciunea, Noi nu lăsăm să se piardă răsplata celor care îndreaptă lucrurile.

Fără îndoială, despre acela care rămâne statornic în religie în mijlocul încercărilor, al relelor și al întoarcerii oamenilor împotriva lui se nădăjduiește că va dobândi mult bine. Însă aceasta este rar: cei mai mulți oameni nu rabdă. Dacă ar iubi binele, ar răbda. Shaykh Ibn Rajab, Allah să aibă milă de el, are o lucrare valoroasă despre această temă a însingurării, intitulată Kashf al-Kurbah fī Waṣf Ḥāl Ahl al-Ghurbah, care este tipărită. În ea a explicat hadithul: „Islamul a început ca un străin și va deveni din nou străin, așa cum a început.”