Virtuțile Islamului

Cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Îndreaptă-ți fața către religie, ca ḥanīf, potrivit firii pe care Allah le-a dat-o oamenilor. Nu există schimbare în creația lui Allah. Aceasta este religia cea dreaptă, dar cei mai mulți oameni nu știu.

Comentariul

Capitol despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Îndreaptă-ți fața către religie, ca ḥanīf, potrivit firii pe care Allah le-a dat-o oamenilor. Nu există schimbare în creația lui Allah. Aceasta este religia cea dreaptă, dar cei mai mulți oameni nu știu. Întorcându-vă către El, temeți-vă de El, împliniți rugăciunea și nu fiți dintre cei care Îi asociază parteneri, dintre cei care și-au dezbinat religia și au devenit grupări, fiecare grupare bucurându-se de ceea ce are.

În acest verset nobil, Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, îi poruncește Profetului Său aceste lucruri. Shaykhul, Allah să aibă milă de el, dorește să menționeze hadithurile profetice și relatările transmise care explică acest verset nobil. Allah îi poruncește Profetului Său Muḥammad ﷺ:

Îndreaptă-ți fața,

adică fă-ți faptele cu sinceritate numai pentru El. Îndreptarea feței și supunerea feței înseamnă sinceritatea faptelor, așa cum a spus Preaînaltul:

Ba da! Cel care își supune fața lui Allah și face binele va avea răsplata sa la Domnul său. Ei nu vor avea teamă și nici nu se vor întrista.

Își supune fața

înseamnă că își curăță faptele de asociere.

Și face binele

înseamnă că îl urmează pe Trimis ﷺ și își curăță faptele și de inovații și de lucruri nou introduse în religie. Dacă sunt împlinite aceste două condiții — sinceritatea față de Allah în intenție și urmarea Trimisului ﷺ în faptă —, din faptă sunt înlăturate asocierea și inovația religioasă. Aceasta este fapta pe care Allah, Atotputernicul și Mărețul, o primește.

Îndreaptă-ți fața către religie:

către religia pe care Allah ți-a poruncit-o, adică adorarea lui Allah Singur, fără niciun asociat. Religia este monoteismul; ea este fapta, rugăciunea, postul și toate actele de adorare pe care Allah le-a legiferat. Aceasta este religia.

Cea dreaptă

este o descriere a religiei: o religie echilibrată, fără exagerare și fără nepăsare. Ea este dreaptă și cumpătată între cele două extreme, a excesului și a neglijenței, așa cum a spus Preaînaltul:

Aceasta este calea Mea cea dreaptă; urmați-o!

«Dreaptă» înseamnă echilibrată între exces și neglijență, între exagerare și nepăsare. Aceasta este religia cu care Allah i-a trimis pe trimișii Săi și pe ultimul dintre ei, Muḥammad ﷺ.

În cuvintele

îndreaptă-ți fața către religie, ca ḥanīf,

ḥanīf înseamnă cel care se îndreaptă către Allah și se abate de la orice altceva. În alt verset se spune:

Îndreaptă-ți fața către religia cea dreaptă.

Ḥanīf și qayyim au același înțeles aici: îndreptarea către Allah și abaterea de la orice altceva, astfel încât omul să nu invoce pe nimeni alături de Allah. Apoi Preaslăvitul și Preaînaltul a spus:

Firea dată de Allah, potrivit căreia i-a creat pe oameni.

Aceasta înseamnă că religia aceasta, Islamul, este firea cu care Allah i-a creat pe oameni. Fiṭrah este religia Islamului, așa cum a spus el, pacea și binecuvântarea fie asupra lui: «Fiecare copil se naște potrivit firii, apoi părinții lui îl fac evreu, creștin sau zoroastrian».⁶⁷ Starea originară a omului este, așadar, că este musulman și că a fost creat cu firea Islamului, adică a îndreptării religiei cu sinceritate numai către Allah, Atotputernicul și Mărețul. Aceasta este starea sa originară. Dacă se abate, abaterea este ceva survenit ulterior, din pricina educației greșite pe care i-o dau părinții.

«Îl fac evreu» înseamnă că îl transformă în evreu; «îl fac creștin» înseamnă că îl transformă în creștin; «îl fac zoroastrian» înseamnă că îl transformă în zoroastrian. Părinții îi schimbă, așadar, firea cu care Allah l-a creat. Aceasta arată că omul a fost creat, în starea sa originară, potrivit Islamului, adică pentru sinceritatea faptelor și a adorării față de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Dacă ar fi ferit de educația greșită și de părinți necredincioși, s-ar îndrepta către religia Islamului și i-ar urma pe trimiși. Însă se abate din pricina celor care cheamă la rătăcire.

Apoi a spus:

Nu există schimbare în creația lui Allah.

Nimeni nu creează vreodată un om cu o fire a asocierii și nimeni nu poate crea un om astfel. Dimpotrivă, Allah l-a creat potrivit monoteismului. Nimeni nu poate schimba această creare, ci schimbă făptura creată. Niciun om nu este creat decât potrivit religiei Islamului. De aceea se spune în hadith: «Părinții lui îl fac evreu, creștin sau zoroastrian, după cum animalul naște un pui întreg: vedeți printre ei vreunul mutilat?».⁶⁸ Este asemenea oii care se naște întreagă, cu mădulare sănătoase și fără defecte, având două urechi. Apoi stăpânii o mutilează, adică îi despică urechea. Nu există oaie care să se nască având urechea despicată astfel, ci este creată întreagă, apoi stăpânii îi mutilează urechile. O schimbă după ce a fost creată: schimbă făptura creată, nu actul creării. Crearea lui Allah nu se schimbă. Oaia se naște întreagă, cu urechi, coarne, copite și mădulare. Dacă ajunge să șchiopăteze ori să aibă un corn sau o ureche mutilată, aceasta se datorează intervenției omului. La fel,

nu există schimbare în creația lui Allah:

schimbarea privește făptura creată, în timp ce crearea Îi aparține numai lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, și nimeni nu intervine în aceasta.

Aceasta este religia cea dreaptă:

ceea ce Allah ți-a revelat, adică a-L adora numai pe Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, și a părăsi adorarea oricui altcuiva.

Religia cea dreaptă

înseamnă religia dreaptă și echilibrată, fără strâmbătate, exagerare ori nepăsare, exces ori neglijență.

Dar cei mai mulți oameni nu știu:

ei nu cunosc această religie și, de aceea, cad în rătăcire și abatere. Altfel, religia este dreaptă și statornică. Dacă apare o abatere, ea vine din purtarea oamenilor.

Dar cei mai mulți oameni:

privește cuvântul

cei mai mulți.

El arată că mulțimea nu este un argument atunci când urmează rătăcirea și greșeala. Argumentul se află de partea celor care urmează adevărul, chiar dacă sunt puțini. Cei care urmează neadevărul nu constituie un argument, chiar dacă sunt numeroși.

Dar cei mai mulți oameni nu știu:

nu cunosc religia cea dreaptă și, de aceea, au ajuns să o încalce și să se abată de la ea.

Și cuvintele Preaînaltului:

Ibrāhīm le-a lăsat-o drept îndemn fiilor săi, la fel și Yaʿqūb: „O, fiii mei! Allah v-a ales religia; să nu muriți decât fiind musulmani!”.

Comentariul

«Ibrāhīm le-a lăsat-o drept îndemn» înseamnă că Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, le-a încredințat fiilor săi, Ismāʿīl și Isḥāq, cuvântul monoteismului. Yaʿqūb — Yaʿqūb ibn Isḥāq ibn Ibrāhīm, care este Isrāʾīl — le-a încredințat și el acest cuvânt fiilor săi. I-a îndemnat la cuvântul monoteismului, cuvântul sincerității față de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Lăsarea unui îndemn înseamnă că omul, la apropierea morții, le poruncește urmașilor sau celor din jur să se teamă de Allah, Atotputernicul și Mărețul. În terminologia juriștilor, waṣiyyah înseamnă autorizarea unei acțiuni după moarte. Acesta este testamentul. El poate privi averile, dar și religia, prin îndemnul de a rămâne statornic în ea. Ibrāhīm, tatăl profeților, și Yaʿqūb, tatăl fiilor lui Isrāʾīl, și-au îndemnat amândoi urmașii la cuvântul monoteismului, la sinceritatea față de Allah, Atotputernicul și Mărețul, și la religia adevărată. Tot astfel, părintele trebuie să își crească fiii în ascultare față de Allah și, când moartea se apropie, să îi îndemne la statornicie în religie și la rămânerea în monoteism. Aceasta arată grija celor doi părinți nobili, Ibrāhīm și Yaʿqūb, pentru urmașii lor.

O, fiii mei!

este o chemare.

Allah v-a ales religia

înseamnă că v-a ales monoteismul. Fiind fii și urmași ai profeților, ei sunt mai îndreptățiți să țină cu tărie de această religie și să fie un exemplu pentru oameni.

Să nu muriți decât fiind musulmani!

este un îndemn de a rămâne în religie până la moarte, prin împlinirea ei, statornicia în ea și ferirea de ceea ce i se împotrivește: inovațiile, asocierea și chemarea la rătăcire. Atât timp cât este în viață, omul este expus abaterii și urmării celor care cheamă la rătăcire, dacă Allah, Atotputernicul și Mărețul, nu îl întărește. Aceasta dovedește că ceea ce contează este sfârșitul vieții:

Să nu muriți decât fiind musulmani!

— supuși lui Allah prin monoteism. Prin Islam se înțelege aici monoteismul, religia tuturor trimișilor. Toți trimișii au venit cu monoteismul: supunerea feței lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, sinceritatea și îndepărtarea de asociere.

Să nu muriți decât fiind musulmani!

este un îndemn la statornicie în această religie și la a nu da atenție celor care i se împotrivesc. De asemenea, arată că ceea ce contează este sfârșitul și că starea omului depinde de binele sau răul cu care își încheie viața. În hadithul autentic se spune: «Unul dintre voi face faptele oamenilor Paradisului până când între el și Paradis nu mai este decât un cot. Atunci îl ajunge ceea ce a fost scris, face faptele oamenilor Focului și intră în el. Iar unul dintre voi face faptele oamenilor Focului până când între el și Foc nu mai este decât un cot. Atunci îl ajunge ceea ce a fost scris, face faptele oamenilor Paradisului și intră în el».⁶⁹ Ceea ce contează este sfârșitul în care omul moare. Totuși, omul trebuie să facă fapte care sunt o pricină pentru un sfârșit bun și să se ferească de faptele care duc la un sfârșit rău. Faptele sunt multe, iar omul, cât trăiește, este expus abaterii și ispitei. Se poate abate și poate muri în afara Islamului. Acest hadith îndeamnă la religia Islamului, la statornicie în ea și la a-I cere lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, un sfârșit bun.

Și cuvintele Preaînaltului:

Apoi ți-am revelat: „Urmează religia lui Ibrāhīm, cel ḥanīf, care nu a fost dintre cei care Îi asociază parteneri lui Allah”.

Comentariul

Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a spus:

Ibrāhīm a fost un model, statornic în ascultare față de Allah, ḥanīf, și nu a fost dintre cei care Îi asociază parteneri. Era recunoscător pentru binefacerile Lui. El l-a ales și l-a călăuzit pe o cale dreaptă.

Ibrāhīm a fost un model

înseamnă un exemplu de urmat.

Statornic în ascultare față de Allah:

prin qunūt se înțelege stăruința în ascultarea față de Allah.

Ḥanīf

înseamnă că se îndrepta către Allah în adorare și se abătea de la adorarea altcuiva.

Nu a fost dintre cei care Îi asociază parteneri:

se delimitase de cei care Îi asociază parteneri, adică s-a dezis de ei, așa cum s-a dezis de tatăl său și de neamul său.

Recunoscător pentru binefacerile Lui:

recunoscător pentru binefacerile Domnului său, Atotputernicul și Mărețul. În această sură, Al-Naḥl, Allah a pomenit și a enumerat binefacerile. De aceea, Al-Naḥl este numită și Sura binefacerilor, fiindcă Allah a enumerat în ea binefacerile pentru ca robii să fie recunoscători pentru ele. A spus despre Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, că era recunoscător pentru binefacerile lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. Recunoștința pentru o binefacere înseamnă să o pomenești în exterior, să o recunoști înlăuntrul tău și să o folosești în ascultare față de Cel care ți-a dăruit-o.

Apoi ți-am revelat:

acestea sunt cuvinte adresate Profetului nostru Muḥammad ﷺ.

Urmează religia lui Ibrāhīm, cel ḥanīf:

după ce Allah l-a descris pe Ibrāhīm prin mărețele însușiri menționate, i-a poruncit Profetului Său Muḥammad ﷺ să îi urmeze religia.

Adică religia sa. Religia lui Muḥammad ﷺ este religia lui Ibrāhīm, religia monoteismului curat și îngăduitor, religia monoteismului, a adorării și a sincerității față de Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Fiecare profet are apropiați dintre profeți. Apropiatul meu este tatăl meu Ibrāhīm, prietenul apropiat al Domnului meu». Apoi a recitat:

Cei mai îndreptățiți la Ibrāhīm sunt cei care l-au urmat, acest Profet și cei care au crezut. Allah este Ocrotitorul credincioșilor.

Relatat de al-Tirmidhī.⁷⁰

Comentariul

Profeții, pacea și binecuvântarea fie asupra lor, sunt legați unii de alții prin iubire, luarea drept model și urmare. Ei alcătuiesc un singur șir, de la primul până la ultimul. Cei de dinainte vestesc venirea celor de după ei, iar cei de mai târziu îi iau drept exemplu pe cei de dinainte și se urmează unii pe alții. Așa sunt profeții, pacea și binecuvântarea fie asupra lor. Profetul nostru Muḥammad ﷺ este cel mai îndreptățit la Ibrāhīm. Acesta este un răspuns pentru evrei și creștini: evreii spun că Ibrāhīm era evreu, iar creștinii spun că era creștin. Allah le-a răspuns:

Ibrāhīm nu a fost nici evreu, nici creștin, ci a fost ḥanīf, musulman, și nu a fost dintre cei care Îi asociază parteneri. Cei mai îndreptățiți la Ibrāhīm sunt cei care l-au urmat.

Voi, creștinilor, nu l-ați urmat, așa că sunteți departe de el. Creștinii adoră crucea. Evreii îl adoră pe ʿUzayr și spun: «ʿUzayr este fiul lui Allah». Au adorat vițelul, așa cum a menționat Allah Preaînaltul despre ei, și își adoră propriile dorințe. Așa este religia evreilor. Ibrāhīm s-a dezis de ei, de evrei și de creștini. Ei nu l-au urmat pe Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, și sunt departe de el. Cei mai apropiați de Ibrāhīm sunt

cei care l-au urmat

dintre evrei și creștini, nu cei care i s-au împotrivit,

acest Profet,

adică Muḥammad ﷺ,

și cei care au crezut. Allah este Ocrotitorul credincioșilor.

Allah este Ocrotitorul lor: le dă biruință, îi sprijină, îi iubește și îi ocrotește. El este Ocrotitorul credincioșilor în mod deosebit, prin biruință, sprijin, pază și ajutor. Există și o stăpânire generală asupra tuturor făpturilor. Preaînaltul a spus:

Și vor fi aduși înapoi la Allah, adevăratul lor Stăpân,

adică Domnul, Proprietarul lor și Cel care le cârmuiește. Aceasta este o stăpânire generală asupra tuturor făpturilor, în sensul proprietății, cârmuirii și dăruirii mijloacelor de trai. Ocrotirea deosebită le revine însă credincioșilor care l-au urmat pe Ibrāhīm, pacea și binecuvântarea fie asupra lui. Cei mai îndreptățiți la aceasta sunt acest Profet, Muḥammad ﷺ, și comunitatea lui. Aici se află un răspuns pentru evreii și creștinii care pretind că urmează religia lui Ibrāhīm, deși mint. Ei nu urmează religia lui Ibrāhīm, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, ci asocierea și o religie a abaterii, schimbării și înlocuirii.

Aceasta dovedește că nimeni nu este apropiat de Profet ﷺ decât dacă îl urmează. Nimeni nu este apropiat de Profet ﷺ și nici de Ibrāhīm decât dacă îi urmează, iar cei care pretind că îl iubesc pe Muḥammad ﷺ, deși i se împotrivesc și introduc inovații și lucruri noi în religie, spunând totodată că îl iubesc pe Profet ﷺ, mint. Dacă l-ar iubi pe Profet ﷺ, l-ar urma și ar părăsi inovațiile, lucrurile nou introduse și superstițiile pentru care Allah nu a coborât nicio dovadă. Cel care îl iubește cu adevărat pe Profet ﷺ este acela care îl urmează. Aceștia sunt cei care

au crezut în el, l-au cinstit, l-au ajutat și au urmat lumina coborâtă odată cu el. Aceștia sunt cei care izbândesc.

Ceea ce contează este urmarea, nu pretenția. O pretenție pentru care nu există dovadă este lipsită de temei.

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Allah nu privește la înfățișările și averile voastre, ci privește la inimile și faptele voastre».⁷¹

Comentariul

Aceasta arată că ceea ce contează nu sunt aparențele, înfățișarea și frumusețea trupurilor ori mulțimea averilor, bogățiilor și bunurilor. Sunt privite două lucruri: inimile și faptele. Dacă inimile sunt sănătoase, curate și sincere față de Allah, Atotputernicul și Mărețul, iar faptele sunt drepte, potrivit Legii și religiei lui Allah, aceasta este ceea ce Allah privește, primește și răsplătește. Cât despre simpla frumusețe a înfățișării și abundența averii, acestea nu au greutate înaintea lui Allah. Preaînaltul a spus:

Nu averile și nici copiii voștri vă apropie de Noi; numai cel care crede și face fapte bune se apropie.

Aceștia sunt cei către care Allah privește cu prețuire, primire și îndurare.

În cele două culegeri autentice se relatează de la Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Eu voi ajunge înaintea voastră la Bazin. Vor fi aduși către mine oameni dintre voi, iar când mă voi apleca să le dau să bea, vor fi smulși dinaintea mea. Atunci voi spune: „Doamne, însoțitorii mei!” El va spune: „Nu știi ce au introdus după tine”».⁷²

Comentariul

În acest hadith, el ﷺ spune: «Eu voi ajunge înaintea voastră la Bazin». Faraṭ este acela care ajunge primul la apă pentru a le da de băut oamenilor săi. În Ziua Învierii, Profetul ﷺ se va afla la un Bazin a cărui lungime este cât drumul de o lună, iar lățimea tot cât drumul de o lună. Apa lui este mai albă decât laptele și mai dulce decât mierea, iar vasele lui sunt la fel de numeroase ca stelele cerului. Cine bea o singură dată din el nu va mai înseta niciodată.⁷³ În Ziua Învierii, comunitatea va veni la Bazinul Profetului ﷺ, însetată din pricina căldurii cumplite și a îndelungatei așteptări, având nevoie de apă. El ﷺ le va da să bea cu mâna sa, în afară de cel care și-a schimbat religia: acesta va fi îndepărtat de la Bazin. Profetul ﷺ va spune: «Doamne, însoțitorii mei!» I se va răspunde: «Nu știi ce au introdus după tine», adică ce au schimbat. Aceasta dovedește că acela care a introdus inovații în religia lui Allah și a schimbat-o nu va veni la Bazinul Profetului ﷺ. La el nu vor veni decât oamenii monoteismului și ai urmării: cei care Îl adoră numai pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, îl urmează pe Trimis ﷺ și nu au înlocuit și nu au schimbat, ci au rămas așa cum i-a lăsat el ﷺ, pe calea luminoasă a cărei noapte este asemenea zilei. Aceștia vor veni la Bazin și vor bea din el, iar Trimisul lui Allah ﷺ le va da să bea. Cel care a schimbat și a înlocuit, chiar dacă pretinde că aparține Islamului și că îl urmează pe Trimis ﷺ, va fi îndepărtat de la Bazin în acel loc. Aici se află avertizarea împotriva inovațiilor, abaterii, schimbării religiei lui Allah și rătăcirii. Tot aici se află îndemnul de a ține cu tărie de religia corectă, de a rămâne statornic în ea și de a o urma cu răbdare până la moarte, pentru a veni la Profet ﷺ și a bea din Bazinul său. Ikhtilāj înseamnă smulgerea grabnică, oprirea și alungarea: ei sunt alungați și împiedicați să vină.

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Mi-aș fi dorit să îi vedem pe frații noștri». Ei au spus: «Nu suntem noi frații tăi, Trimis al lui Allah?» El a răspuns: «Voi sunteți companionii mei, iar frații noștri sunt cei care încă nu au venit». Ei au întrebat: «Cum vor fi recunoscuți cei care încă nu au venit din comunitatea ta, Trimis al lui Allah?» El a spus: «Spuneți-mi: dacă un om ar avea cai cu fruntea și picioarele albe, printre cai negri, cu totul negri, nu și-ar recunoaște caii?» Ei au răspuns: «Ba da, Trimis al lui Allah». El a spus: «Ei vor veni cu fețele și mădularele strălucitoare datorită abluțiunii, iar eu voi ajunge înaintea lor la Bazin. Dar unii oameni vor fi alungați de la Bazinul meu, așa cum este alungată cămila rătăcită. Îi voi striga: „Veniți!” Atunci se va spune: „Ei au schimbat după tine”. Iar eu voi spune: „Departe, departe!”».⁷⁴

Comentariul

Acesta este asemenea hadithului precedent: oamenii comunității lui Muḥammad ﷺ sunt cei care nu au înlocuit și nu au schimbat. Ei vin cu semne și trăsături vădite prin care Trimisul lui Allah ﷺ îi recunoaște dintre toate făpturile: urmele abluțiunii. Aceasta arată meritul abluțiunii pentru rugăciune și meritul purificării. Urmele ei vor rămâne ca o lumină strălucitoare pe mădularele musulmanilor în Ziua Învierii, iar Profetul ﷺ îi va recunoaște dintre toate făpturile. Aici se află meritul abluțiunii și semnul prin care această comunitate se deosebește de celelalte în Ziua Învierii. Tot aici se arată că unii oameni vor fi alungați de la Bazin. Ei vin împreună cu cei care se îndreaptă către el, pretinzând că aparțin Islamului, dar sunt opriți și alungați, precum cămila rătăcită, fiind împiedicați să ajungă la Bazin. Atunci Profetul ﷺ întreabă: «De ce?» I se spune: «Nu știi ce au introdus după tine!» El ﷺ spune: «Departe, departe!» pentru cel care a înlocuit și a schimbat, sau după cum a spus el ﷺ. Acesta este asemenea primului hadith, având în plus faptul că Profetul ﷺ își recunoaște comunitatea după strălucirea fețelor și a mădularelor lăsată de abluțiune.

La începutul hadithului, Profetul ﷺ spune: «Mi-aș fi dorit să îi vedem pe frații noștri». El ﷺ își dorește să îi vadă pe frații săi dintre credincioșii care vor veni după el. Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, au întrebat: «Nu suntem noi frații tăi?» El a spus: «Voi sunteți companionii mei». Aceasta îi privește în mod deosebit pe cei care l-au însoțit pe Profet ﷺ, l-au întâlnit și au crezut în el. Aceștia sunt numiți companioni. Au un merit măreț și sunt cea mai bună generație. Frații sunt cei care vin în vremurile de pe urmă și îl urmează pe acest Trimis ﷺ, în ciuda lungii perioade care îi desparte de el. Aceasta arată marele merit al celor de la sfârșitul acestei comunități care țin cu tărie de religia Trimisului ﷺ fără să îl fi văzut. Companionii l-au văzut pe Profet ﷺ, au stat alături de el și au luptat împreună cu el. Însă vin oameni care nu l-au văzut pe Profet ﷺ și care totuși cred în el fără să îl fi văzut. Cred în el potrivit Cărții lui Allah și Sunnei Trimisului Său ﷺ și îl recunosc ca adevărat. Acesta este un merit măreț. Companionii au meritul însoțirii, iar aceștia au meritul statorniciei și al urmării, deși nu l-au văzut pe Profet ﷺ. Fiecare are un merit propriu.

În relatarea lui al-Bukhārī: «Pe când stăteam în picioare, iată un grup. După ce i-am recunoscut, un bărbat a ieșit între mine și ei și a spus: „Veniți!” Am întrebat: „Încotro?” A răspuns: „Spre Foc.” Am întrebat: „Dar ce au făcut?” A răspuns: „După tine s-au întors înapoi, lepădându-se de credință.” Apoi, iată un alt grup...» A menționat același lucru și a spus: «Nu cred că vor scăpa dintre ei decât atât de puțini precum cămilele rătăcite.»⁷⁵

Comentariul

Acesta este asemenea hadithului anterior: în Ziua Învierii, Profetul ﷺ se va afla în mijlocul unei mulțimi, iar apoi unii vor fi îndepărtați de lângă Trimis ﷺ și mânați spre Foc. Trimisul va întreba: „De ce?” I se va spune: „După tine au continuat să se lepede de credință.” Aceasta arată că acela care săvârșește ceva care anulează Islamul va avea această soartă, dacă nu se căiește înaintea lui Allah înainte de moarte. De aceea, omul trebuie cu atât mai mult să cunoască lucrurile care anulează Islamul și să se ferească de ele, ca să nu fie alături de acești oameni în Ziua Învierii, deși pretinde că este musulman. Omul poate trăi ca apostat și totuși să pretindă că este musulman. De ce? Pentru că persistă într-un lucru care anulează Islamul. Lucrurile care anulează Islamul sunt multe, iar cauzele apostaziei sunt numeroase. Trebuie să ne preocupăm să le cunoaștem și să-I cerem lui Allah statornicie în religie. Nu este de ajuns simpla apartenență declarată și nici ca omul să urmeze orbește oamenii, fie că fac rău, fie că fac bine. Dimpotrivă, trebuie să cunoască adevărul ca să îl urmeze și să-I ceară lui Allah statornicie. Aceasta arată că acela care se leapădă de religia Islamului va fi dintre locuitorii Focului, chiar dacă la început făcea parte din această comunitate. Allah Preaînaltul a spus:

Iar aceia dintre voi care se leapădă de religia lor și mor necredincioși, faptele lor devin deșarte în această lume și în Viața de Apoi. Aceștia sunt locuitorii Focului și în el vor rămâne veșnic.

De aceea trebuie să cunoaștem formele apostaziei și lucrurile care anulează Islamul, pentru a ne feri de ele. Cei mai mulți oameni nu știu și nu cunosc lucrurile care anulează Islamul; cad în ele fără să știe, dintr-o ignoranță pentru care nu sunt scuzați. Nu este scuzat pentru neștiință acela care trăiește printre învățați și în țările Islamului, fiindcă poate să întrebe, să învețe și să se străduiască să învețe. Însă celui nepăsător nu-i pasă nici de cunoaștere, nici de învățare; se mulțumește doar cu numele de musulman și îi urmează pe oameni în ceea ce fac. Apoi, în Ziua Învierii, se află printre cei pierduți. Aici suntem îndemnați să cunoaștem lucrurile care anulează Islamul, pentru ca musulmanul să le evite și să nu fie alături de aceia în Ziua Învierii.

În ambele culegeri,⁷⁶ din hadithul lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi: Atunci voi spune așa cum a spus robul cel drept:

Am fost martor asupra lor cât am rămas printre ei. Dar, după ce m-ai luat, Tu ai fost Cel care i-a vegheat, iar Tu ești Martor asupra tuturor lucrurilor. Dacă îi pedepsești, ei sunt robii Tăi, iar dacă îi ierți, Tu ești Cel Atotputernic, Cel Înțelept.

Comentariul

Profetul ﷺ va spune atunci — adică la această priveliște înfricoșătoare, când ei vor fi îndepărtați de lângă Trimis ﷺ și mânați spre Foc — ceea ce va spune robul cel drept, adică ʿĪsā, fiul Mariei, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, în Ziua Învierii, când Allah îl va întreba:

O, ʿĪsā, fiul Mariei! Tu le-ai spus oamenilor: «Luați-mă pe mine și pe mama mea drept doi dumnezei în afară de Allah»?

Aici sunt dați în vileag creștinii care spun că Mesia este fiul lui Allah sau unul dintre trei, ori spun că Mesia este Allah sau că Allah este Mesia, fiul Mariei. Allah îl va întreba în Ziua Învierii:

Tu le-ai spus oamenilor: «Luați-mă pe mine și pe mama mea drept doi dumnezei în afară de Allah»? El va spune: «Slavă Ție!»

Prin aceste cuvinte Îl declară pe Allah, Măreț și Preaslăvit, mai presus de acea afirmație:

Nu mi se cuvine să spun ceea ce nu am dreptul să spun.

Căci adorarea este dreptul lui Allah; nu este dreptul lui Mesia, al mamei sale și nici al vreunei alte făpturi. Adorarea este dreptul lui Allah, Preaslăvit și Preaînalt.

El va spune: «Slavă Ție! Nu mi se cuvine să spun ceea ce nu am dreptul să spun.»

Acesta este dreptul lui Allah, Preaslăvit și Preaînalt: dumnezeirea și adorarea Îi aparțin lui Allah.

Dacă aș fi spus aceasta, Tu ai fi știut. Tu știi ce este în sufletul meu, iar eu nu știu ce este în Sinea Ta. Tu ești Cunoscătorul celor nevăzute.

Aceasta este o altă dovadă că el, pacea fie asupra lui, nu a spus acele cuvinte: dacă le-ar fi spus, le-ar fi cunoscut Allah, Preaslăvit și Preaînalt, fiindcă Allah cunoaște orice lucru. Aceasta dovedește că el nu le-a spus așa ceva, căci, dacă ar fi spus-o, Allah, Preaslăvit și Preaînalt, ar fi știut.

Nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit.

Aceasta arată că trimisul transmite de la Allah; nu aduce ceva de la sine, ci transmite de la Allah:

Ceea ce mi-ai poruncit: «Adorați-L pe Allah, Domnul meu și Domnul vostru!»

Așadar, Mesia este un rob, nu un domn, așa cum spun creștinii.

Am fost martor asupra lor cât am rămas printre ei.

În timpul vieții sale, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, îi chema la tawḥīd și îi oprea de la asociere; nu le-a poruncit niciodată asocierea.

Nu se cuvine ca un om căruia Allah i-a dat Cartea, judecata și profeția să le spună apoi oamenilor: «Fiți adoratorii mei în locul lui Allah!»

Niciunul dintre profeți nu spune așa ceva.

Ci: «Fiți oameni devotați Domnului, prin Cartea pe care o învățați pe alții...»

Aceasta spune profetul:

Fiți oameni devotați Domnului, prin Cartea pe care o învățați pe alții și prin ceea ce studiați! Și nu vă poruncește să luați îngerii și profeții drept domni

în afară de Allah. Niciun profet nu poruncește vreodată aceasta.

V-ar porunci el necredința după ce sunteți musulmani?

Așadar, profetul nu poruncește niciodată necredința. Este de neconceput ca un profet să cheme la asociere și necredință.

Dar, după ce m-ai luat, Tu ai fost Cel care i-a vegheat, iar Tu ești Martor asupra tuturor lucrurilor.

Mesia, pacea fie asupra lui, a fost luat atunci când a fost înălțat. Aici, „luarea” înseamnă luarea sa din această lume: a fost luat viu, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, iar sufletul său nu i-a părăsit trupul. A fost luat cu sufletul și cu trupul și înălțat la cer:

Eu te voi lua și te voi înălța la Mine.

Apoi, la sfârșitul vremurilor, va suferi moartea propriu-zisă, adică despărțirea sufletului de trup:

Nu va fi niciunul dintre oamenii Cărții care să nu creadă în el înainte de moartea lui.

Aceasta va fi la sfârșitul vremurilor. El, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, va muri și va fi îngropat în mormânt, așa cum au fost îngropați profeții, la sfârșitul vremurilor.

În ambele culegeri, de la el,⁷⁷ într-o relatare atribuită Profetului ﷺ: «Fiecare nou-născut se naște în starea firească. Părinții lui sunt cei care îl fac iudeu, creștin ori zoroastrian, așa cum animalul naște un pui întreg: vedeți la el vreo mutilare înainte de a-l mutila voi?» Apoi Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a recitat:

Firea dată de Allah, după care El i-a creat pe oameni.

Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

Comentariul

Acest hadith explică versetul anterior, de la începutul capitolului: Allah i-a creat pe oameni cu firea Islamului, adică i-a creat cu înclinația înnăscută spre tawḥīd. Dacă ar fi feriți de cei care cheamă la rătăcire, firea lor ar rămâne receptivă la adevăr și i-ar urma pe trimiși. Însă firea înnăscută singură nu este de ajuns: trebuie urmați trimișii, pacea și binecuvântarea fie asupra lor. Firea oamenilor este bună, asemenea pământului bun, potrivit pentru plante. Dacă pământul rămâne nepângărit, rămâne bun; dacă este schimbat, devine sărăturat și este copleșit de sare și apă, se strică și nu mai este potrivit pentru încolțire. Tot astfel, când firea omului este schimbată, ea nu mai primește binele, fiindcă s-a abătut și s-a modificat, asemenea pământului stricat. Profetul ﷺ a dat ca exemplu oaia mutilată, căreia i s-a tăiat urechea și i s-a rupt cornul. Ea se naște întreagă, adică sănătoasă, nemutilată, cu ambele coarne și urechi întregi; apoi stăpânii ei sunt cei care o mutilează. Tot așa, nou-născutul se naște cu firea înnăscută întreagă. Dacă aceasta este schimbată, este urmarea faptelor celor care îl cresc și care îi abat și îi schimbă firea, asemenea celor care strică pământul bun pentru semănat, astfel încât nu mai încolțește nimic.

Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Oamenii îl întrebau pe Trimisul lui Allah ﷺ despre bine, iar eu îl întrebam despre rău, de teamă să nu mă ajungă. Am spus: «O, Trimis al lui Allah! Noi trăiam în neștiință și rău, iar Allah ne-a adus acest bine. Va exista rău după acest bine?» A răspuns: «Da.» Am întrebat: «Iar după acel rău va exista bine?» A răspuns: «Da, dar va fi tulburat.» Am întrebat: «Prin ce va fi tulburat?» A răspuns: «Vor fi oameni care vor urma alte practici decât Sunnah mea și o altă călăuzire decât călăuzirea mea. La ei vei recunoaște unele lucruri ca bune, iar pe altele le vei respinge.» Am întrebat: «Iar după acel bine va exista rău?» A răspuns: «Da, o încercare oarbă și oameni care cheamă de la porțile Gheenei; pe oricine le răspunde îl vor arunca în ea.» Am spus: «O, Trimis al lui Allah, descrie-ni-i!» A răspuns: «Sunt dintre ai noștri și vorbesc limbile noastre.» Am întrebat: «Ce îmi poruncești dacă mă va ajunge aceasta?» A răspuns: «Rămâi alături de comunitatea musulmanilor și de conducătorul lor.» Am întrebat: «Dar dacă nu au nici comunitate, nici conducător?» A răspuns: «Atunci îndepărtează-te de toate acele grupări, chiar dacă ar trebui să te agăți cu dinții de rădăcina unui copac, până când te ajunge moartea în această stare.»” Relatat de cei doi.⁷⁸

Comentariul

Fără îndoială, este un lucru cerut să întrebi despre bine și să înveți ceea ce aduce binele și îndreptarea. Însă nu te limita la acestea, ci trebuie să cunoști și contrariul lor. Trebuie să cunoști răul, care este opusul binelui, pentru a nu cădea în el. Așadar, trebuie să le înveți pe amândouă: binele, faptele drepte și tot ceea ce conduce la bine, dintre fapte, cuvinte, credințe și altele. Trebuie, de asemenea, să cunoști ceea ce li se opune și le contrazice, ca să-ți păstrezi acest bine. Dacă te limitezi la învățarea binelui, fără să înveți ceea ce îl contrazice și i se opune, poți cădea fără să știi în lucruri care îl nimicesc. De pildă, dacă înveți tawḥīd-ul și adorarea exclusivă a lui Allah, trebuie să înveți și ce este shirk-ul, opusul tawḥīd-ului: adorarea altcuiva în afară de Allah. Trebuie să înveți și în ce constă această adorare, fiindcă omul Îl poate adora pe Allah și poate face multe acte de adorare, dar fără să se ferească de shirk. Mai ales că mulți oameni cad în shirk și există oameni care cheamă la el. Astfel, cineva poate cădea într-o formă de shirk pe care o crede bună, fiindcă i-a fost înfățișată înșelător. Acest shirk îi anulează faptele fără ca el să știe. Trebuie deci să înveți binele și, alături de el, ceea ce i se opune și îl contrazice.

Aceasta este contrar celor susținute astăzi de mulți oameni neștiutori, care îi rătăcesc pe alții sau urmăresc scopuri ascunse și care spun: „Învățați-i pe oameni tawḥīd-ul, rugăciunea și faptele bune. Dar de ce îi învățați lucrurile care anulează Islamul, shirk-ul și credințele jahmiților și ale muʿtaziliților și ale celor care le urmează calea? De ce nu vă limitați la credințele corecte și nu lăsați deoparte explicarea credințelor stricate?” Aceasta este neștiință sau inducere în eroare. Nu este de ajuns să învățăm credințele corecte; trebuie să cunoaștem și credințele stricate și false, pentru a ne feri de ele și a-i feri pe copiii și frații noștri. De aceea, învățații le-au răspuns jahmiților, muʿtaziliților și celorlalți opozanți. Aceste răspunsuri există. Dacă ar fi tăcut despre oamenii rătăcirii și nu le-ar fi răspuns, ideile și îndoielile lor s-ar fi răspândit. Învățații nu au spus: „Ne limităm doar la cunoașterea binelui”, ci i-au învățat pe oameni și ce este răul, ca să-l evite. În cărțile de credință, mai ales în cele ample, găsești explicarea credinței corecte, a ceea ce i se opune și prezentarea îndoielilor aduse de oamenii răului, pentru a le răspunde, astfel încât să nu fie amăgit cel care nu le cunoaște, chiar dacă este dintre oamenii binelui. Căci acela care nu cunoaște un lucru riscă să cadă în el. De aceea spune poetul:

Am cunoscut răul nu de dragul lui, ci ca să mă feresc de el; iar cine nu deosebește răul de bine cade în el.

Așadar, acest lucru este necesar. Iată-l pe Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, un companion de seamă: îl întreba pe Profet ﷺ despre rău, iar Trimisul nu l-a oprit ﷺ. Nu i-a spus: „Lasă aceasta și nu întreba despre ea.” Dimpotrivă, Trimisul ﷺ a încuviințat și i-a explicat încercările despre care întrebase. I-a arătat că împrejurările acestei lumi se schimbă: uneori vine binele, alteori răul. Acestea se succed asupra oamenilor ca încercare și probă. Musulmanii trebuie deci să fie pregătiți să se împotrivească răului, pentru ca acesta să nu prindă la ei. Răul are oameni care cheamă la el și se străduiesc să-l răspândească; îl împodobesc prin vorbe înșelătoare și expresii răsunătoare și îi dau nume atrăgătoare. Dacă nu cunoașteți aceste îndoieli și chemări rătăcite, ele riscă să prindă la voi și să le acceptați. Aceasta este înțelepciunea pentru care învățăm binele și învățăm răul: adică învățăm ceea ce se opune binelui și îl contrazice, ca să ne ferim. În acest hadith autentic, Profetul ﷺ l-a încuviințat pe Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, și nu l-a întrebat: „De ce întrebi despre rău?” Omul este în primejdie; să nu se declare pe sine curat și să nu spună: „Cunosc binele și este de ajuns.” Trebuie să cunoască aceste lucruri, fiindcă sunt primejdioase și revin mereu printre oameni. Chemarea la abatere și rătăcire continuă fără încetare. Astăzi există oameni care cheamă la doctrina jahmiților, a muʿtaziliților, la venerarea mormintelor, la sufism și la alte forme de abatere. Dacă nu învățăm să le răspundem acestora și nu cunoaștem îndoielile lor, aceste lucruri s-ar răspândi, iar Sunnah s-ar pierde. Trebuie deci să ne împotrivim, să cunoaștem boala și să-i cunoaștem leacul.

Profetul ﷺ i-a vestit lui Ḥudhayfah ceea ce avea să se întâmple. Acesta este unul dintre semnele profeției: el ﷺ vestește un lucru înainte ca acesta să se petreacă, fiindcă Allah i-a făcut cunoscute Trimisului Său cele ce urmau să fie, pentru a-i atenționa pe oameni și a-i preveni asupra acestor lucruri atunci când apar. El ﷺ a spus: „Acela dintre voi care va trăi va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă de Sunnah mea și de Sunnah califilor călăuziți și drepți. Agățați-vă de ea și țineți-o strâns cu măselele! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este rătăcire.”⁷⁹ Și a spus ﷺ: „Acela care cheamă la călăuzire va avea o răsplată asemenea răsplăților celor care îl urmează, fără ca aceasta să micșoreze cu nimic răsplățile lor. Iar acela care cheamă la rătăcire va purta un păcat asemenea păcatelor celor care îl urmează, fără ca aceasta să micșoreze cu nimic păcatele lor.”⁸⁰

Toate acestea au scopul ca oamenii să cunoască și să înțeleagă limpede atunci când apar asemenea lucruri, să fie pregătiți să li se împotrivească, să prevină asupra lor și să nu fie amăgiți. La urmă, Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, l-a întrebat pe Trimis ﷺ ce să facă dacă va trăi acele vremuri. I-a răspuns: „Să rămâi alături de comunitatea musulmanilor și de conducătorul lor.” Aceasta este ocrotirea în fața încercărilor: să fii alături de comunitate. Profetul ﷺ îndeamnă să rămânem alături de comunitatea musulmanilor și spune: „Mâna lui Allah este asupra comunității; cine se desprinde de ea se desprinde spre Foc.”⁸¹ Și spune ﷺ: „Acela care se opune comunității și-a scos de la gât legătura Islamului.”⁸² Hadithurile pe această temă sunt numeroase. El, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, a spus: „Las între voi ceea ce, dacă vă veți ține de el, nu vă veți rătăci după mine: Cartea lui Allah și Sunnah mea.”⁸³ Va urma în hadithuri descrierea celor străini la sfârșitul vremurilor și a răsplății lor. Rămânerea alături de comunitatea musulmanilor este o ocrotire. Cel care se desprinde de comunitatea musulmanilor greșește și se află la marginea pieirii. Trebuie să rămâi alături de comunitatea musulmanilor și de conducătorul musulmanilor, adică ascultând de cel care are autoritatea asupra lor și dându-i ascultare. Comunitatea nu poate exista fără un conducător; este necesar un conducător. Nu există comunitate fără un conducător care să o îndrume, să o ocrotească și să-i administreze treburile. Trebuie, așadar, să aibă un conducător la care să se întoarcă.

Trebuie să rămâi alături de comunitatea musulmanilor și de conducătorul lor; în aceasta este salvarea de încercări. Dacă reflectezi la aceste cuvinte, vei vedea că se potrivesc vremurilor noastre, iar Allah știe mai bine ce va urma. Astăzi încercările sunt multe și grele, propaganda înșelătoare este numeroasă, iar mijloacele de răspândire a răului s-au înmulțit și au devenit active. Răul se răspândește și oamenii sunt chemați la el. Cei care cheamă la rătăcire lucrează neobosit: prin canalele de televiziune prin satelit, pe internet și în cărți răspândesc răul și rătăcirea, încurajează dezbinarea și neînțelegerile și cheamă la libertatea opiniei, la libertatea cuvântului și la altele asemenea. Ei vor să destrame unitatea musulmanilor. Dacă nu cunoști aceste lucruri, cazi în pieire, dacă nu Se îndură Allah de tine.

Trebuie deci să rămâi alături de comunitatea musulmanilor. Slavă lui Allah, aici, în aceste ținuturi saudite, te afli într-un stat musulman, alături de o comunitate de musulmani care are un conducător. Aceasta este una dintre binefacerile lui Allah, Preaslăvit și Preaînalt. Ne bucurăm de o mare binefacere, însă nu uitați că dușmanii uneltesc împotriva acestui stat și a acestei comunități. Vor să le facă să dispară, astfel încât să ajungă asemenea altor țări și să nu mai rămână în calea lor nimic care să-i împiedice. Să fim atenți la aceasta! Oare nu au găsit printre fiii noștri oameni care comit atentate și se sinucid? Care este scopul? Scopul este să aprindă focul tulburării, să dezbine această comunitate și să înlăture această binefacere. Acesta este țelul pe care îl urmăresc. Numesc aceasta jihad și o numesc dobândirea martiriului pe calea lui Allah. Acestea sunt vorbe înșelătoare care promovează falsitatea. Profetul ﷺ ne-a învățat despre aceste lucruri și ne-a prevenit înainte de apariția lor. Ori de câte ori se întâmplă ceva de acest fel, avem deja cunoștință și înțelegere despre ele, despre cum să ne împotrivim și cum să ne ferim de răul lor.

Trimisul ﷺ ne-a îndrumat că, atunci când apar încercările, ocrotirea constă în rămânerea alături de comunitatea musulmanilor și de conducătorul lor:

Pe acela care se împotrivește Trimisului după ce i s-a arătat limpede călăuzirea și urmează o altă cale decât calea credincioșilor îl lăsăm în direcția spre care s-a întors și îl ardem în Gheena. Și ce rea destinație!

Atât timp cât musulmanii se află pe o cale corectă și pe drumul călăuzirii, fii alături de ei. Dacă te îndepărtezi de aceasta, ești amenințat că Allah te va arde în Gheena. Și ce rea destinație!

Ḥudhayfah a întrebat: „Dacă nu au nici comunitate, nici conducător, ce să fac? Unde să caut adăpost? Încotro să merg?” A răspuns: „Îndepărtează-te de toate acele grupări.” Nu intra în aceste secte și grupări rătăcite, nu te lăsa amăgit de ele. Rămâi singur și ține-te de Cartea Domnului tău și de Sunnah Profetului tău, chiar dacă ești singur. Îndepărtează-te de toate acele grupări, „chiar dacă ar trebui să te agăți cu dinții de rădăcina unui copac, până când te ajunge moartea în această stare”. Ideea este că aici se află un avertisment împotriva urmării sectelor rătăcite și abătute. Dacă găsești o comunitate a musulmanilor și un conducător al lor, fii alături de ei. Dacă nu găsești, trebuie să te îndepărtezi de toate acele grupări. Printre cele pomenite, el ﷺ a arătat că va fi o încercare oarbă, grea și întunecată — la Allah căutăm adăpost! — și oameni care cheamă de la porțile Gheenei; pe oricine le dă ascultare îl vor arunca în ea. Ei nu le spun: „Veniți în Gheena, veniți în Foc”, ci spun: „Veniți în Paradis și la bine! Noi suntem luptători pentru credință, noi chemăm la Allah!” Însă, în realitate, cheamă spre Gheena și pe oricine le dă ascultare îl aruncă în ea.

Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Descrie-ni-i, o, Trimis al lui Allah!” A răspuns: „Sunt dintre ai noștri și vorbesc limbile noastre.” Nu vin din afară, nici din țări străine. Sunt dintre fiii noștri și vorbesc limbile noastre, adică limba arabă, fiindcă sunt dintre noi. Aceasta este și mai grav. Dacă omul care cheamă la rătăcire ar veni din afară sau din țări necredincioase, oamenii l-ar recunoaște și nu ar avea încredere în el. Însă problema este atunci când este dintre fiii musulmanilor și vorbește araba literară, limba arabilor. Atunci nenorocirea este mai mare. Aceasta este o explicație limpede din partea Trimisului ﷺ și un avertisment împotriva acestor încercări și rele. Trebuie să rămâi pe calea comunității musulmanilor și a conducătorului ei și să nu dai atenție acestor încercări și propagandei lor, ci să te ferești de ele. Dacă există mai multe grupări și una dintre ele se află pe adevăr, fii alături de gruparea aflată pe adevăr. De aceea a spus ﷺ: „Comunitatea mea se va împărți în șaptezeci și trei de confesiuni; toate vor fi în Foc, în afară de una.” A fost întrebat: „Care este aceea, o, Trimis al lui Allah?” A răspuns: „Cea care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei.”⁸⁴ Aceasta este gruparea salvată. Șaptezeci și două de grupări vor fi toate în Foc și una va fi salvată: cea de-a șaptezeci și treia. Doar una. Această unică grupare este cea care urmează calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi; ea este cea salvată. Dacă dorești salvarea, rămâi alături de ea și nu te lăsa amăgit de celelalte grupări.

Abū Dāwūd adaugă: „Am întrebat: «Apoi ce va urma?» A răspuns: «Va apărea Dajjāl, având cu el un râu și un foc. Celui care cade în focul său i se cuvine răsplata și i se șterge păcatul; iar celui care cade în râul său i se cuvine păcatul și i se pierde răsplata.» Am întrebat: «Apoi ce va urma?» A răspuns: «Apoi va veni Ceasul.»”⁸⁵

Comentariul

Una dintre încercările grele este apariția falsului Mesia, Dajjāl, la sfârșitul vremurilor. Ieșirea sa este unul dintre semnele mari ale Ceasului. Este numit Dajjāl de la dajl, adică minciună, din pricina numeroaselor sale minciuni. Acest bărbat va apărea printre iudei; el este cel pe care iudeii îl așteaptă drept Mahdī. Va apărea printre ei cu o încercare cumplită: va avea cu el înfățișarea unui paradis și a unui foc. Focul său este, în realitate, paradisul, iar paradisul său este focul. Aceasta arată că omul nu trebuie să se lase înșelat de aparențele împodobite. Dajjāl înfățișează ceea ce are drept paradis, deși este, în realitate, foc, și înfățișează drept foc ceea ce este paradis. Aici se află un avertisment împotriva vrăjitorilor și șarlatanilor care își numesc vrăjitoria circ sau artă, deși este vrăjitorie care înșală văzul, numită qumrah. Este totodată un avertisment împotriva propagandei înșelătoare și un îndemn ca omul să nu renunțe la adevăr, chiar dacă adevărul îi este prezentat înșelător și descris drept înapoiere și reacționarism, rigiditate și altele asemenea. Adevărul rămâne adevăr, iar falsitatea rămâne falsitate, chiar dacă este descrisă drept progres, civilizație și dezvoltare: tot falsitate este. Dajjāl va veni la sfârșitul vremurilor cu încercări cumplite. Mulți oameni se vor lăsa amăgiți de el și înșelați de încercările cu care vine. Numai puțini vor scăpa de răul său. De aceea, Profetul ﷺ și toți profeții au prevenit împotriva falsului Mesia. Cel care a avertizat cel mai mult a fost Profetul nostru Muḥammad ﷺ, fiindcă vremea apariției sale este mai apropiată de el. De aceea ne-a poruncit ﷺ să căutăm adăpost la Allah de patru lucruri în fiecare rugăciune, la ultimul tashahhud, spunând: „Caut adăpost la Allah de chinul Gheenei, de chinul mormântului, de încercarea vieții și a morții și de încercarea falsului Mesia, Dajjāl.”⁸⁷

Abū al-ʿĀliyah a spus: „Învățați Islamul, iar după ce l-ați învățat nu vă întoarceți de la el. Țineți-vă de calea cea dreaptă, căci ea este Islamul, și nu vă abateți de la această cale nici la dreapta, nici la stânga. Țineți-vă de Sunnah Profetului vostru și feriți-vă de aceste patimi.”⁸⁶

Comentariul

Abū al-ʿĀliyah ar-Riyāḥī este Rufayʿ ibn Mihrān ar-Riyāḥī, unul dintre imamii generației tābiʿīn. El dă câteva îndemnuri însemnate:

Primul: „Învățați Islamul”, adică aflați ce este Islamul. Nu este de ajuns să spui: „Sunt musulman”, dacă nu cunoști Islamul. Trebuie să cunoști ce este Islamul, care sunt stâlpii săi și care sunt lucrurile care îl anulează, ca să ai o înțelegere limpede. Să-i cunoști sensul și definiția, stâlpii, lucrurile care îl desăvârșesc, cele care îl contrazic și cele care îi știrbesc desăvârșirea. Aici se află îndemnul de a dobândi cunoașterea folositoare, căci ea înseamnă viață și salvare, cu voia lui Allah. Acesta este primul îndemn.

Al doilea: după ce l-ați învățat și l-ați cunoscut, trebuie să vă țineți de el. Nu este de ajuns ca omul să aibă cunoaștere, ci trebuie să lucreze potrivit ei. Altfel, mulți dintre cei care au cunoaștere sunt oameni ai rătăcirii: s-au rătăcit, deși dețin cunoaștere. Iudeii au cunoaștere, dar s-au rătăcit și au căzut în necredință. Simpla cunoaștere nu este de ajuns. Pe lângă cunoaștere, trebuie să te ții de adevăr, să rămâi statornic și să ai răbdare în urmarea lui. Așadar, este vorba de cunoaștere și faptă. Mai întâi a îndemnat la cunoaștere, apoi la faptă și statornicie.

Al treilea: să te ții de calea cea dreaptă. Allah, Preaslăvit și Preaînalt, a spus:

Aceasta este calea Mea cea dreaptă. Urmați-o!

Iar Preaînaltul a spus:

Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă!

Ṣirāṭ înseamnă drum, iar „drept” înseamnă cel fără abatere și fără deviere. Aceasta este calea cea dreaptă. Allah ne-a poruncit s-o urmăm și ne-a poruncit să-I cerem să ne călăuzească pe această cale, să ne-o facă cunoscută și să ne țină statornici pe ea.

Al patrulea îndemn: dacă Allah ți-a dăruit izbânda de a cunoaște calea cea dreaptă și ai pornit pe ea, nu uita de cei care cheamă la rătăcire și vor să te abată de pe această cale. De aceea a spus Allah, Preaslăvit și Preaînalt:

Nu urmați celelalte căi, căci ele vă vor despărți de calea Sa!

Trimisul ﷺ a dat un exemplu pentru aceasta.

Reflectează la aceste cuvinte ale lui Abū al-ʿĀliyah: cât sunt de însemnate! Privește vremea în care a avertizat împotriva patimilor, arătând că acela care le urmează se întoarce de la Islam; privește cum a explicat Islamul prin Sunnah și cum s-a temut pentru oamenii de seamă și învățații generației tābiʿīn să nu se îndepărteze de Sunnah și de Carte. Atunci îți va deveni limpede sensul cuvintelor Preaînaltului:

Când Domnul său i-a spus: «Supune-te!», el a răspuns: «M-am supus Domnului lumilor.»

Și al cuvintelor:

Ibrāhīm le-a lăsat aceasta ca îndemn fiilor săi, la fel și Yaʿqūb: «O, fiii mei! Allah v-a ales religia. Să nu muriți decât fiind musulmani!»

Și al cuvintelor Preaînaltului:

Cine se întoarce de la religia lui Ibrāhīm, în afară de acela care se nesocotește pe sine?

precum și alte asemenea principii mărețe, care sunt temelia tuturor principiilor, dar față de care oamenii sunt nepăsători.

Comentariul

Shaykh-ul, Allah să aibă milă de el, spune: „Reflectează la aceste cuvinte ale lui Abū al-ʿĀliyah” și la marile învățături cuprinse în ele. Când a trăit Abū al-ʿĀliyah? În vremea generației tābiʿīn. Atunci ce să spunem despre vremea noastră? Abū al-ʿĀliyah s-a temut pentru tābiʿīn. Ce să spunem, așadar, despre vremea noastră, în care primejdia este și mai mare?

„Și cum a explicat Islamul prin Sunnah”, adică Sunnah pe care a urmat-o Trimisul lui Allah ﷺ.

„Și cum s-a temut pentru oamenii de seamă și învățații generației tābiʿīn să nu se îndepărteze de Sunnah și de Carte.” Dacă s-a temut pentru oamenii de seamă ai generației tābiʿīn, atunci cum este cazul nostru? Pentru noi teama este și mai mare.

Atunci îți va deveni limpede sensul cuvintelor Preaînaltului:

Când Domnul său i-a spus: „Supune-te!”, el a răspuns: „M-am supus Domnului lumilor.”

Allah Preaînaltul a spus:

Cine se întoarce de la religia lui Ibrāhīm, în afară de acela care se nesocotește pe sine? Noi l-am ales în această lume, iar în Viața de Apoi se va afla printre cei drepți. Când Domnul său i-a spus: «Supune-te!», el a răspuns: «M-am supus Domnului lumilor.»

El a răspuns poruncii lui Allah, Măreț și Preaslăvit, și și-a consacrat lui Allah intenția, țelul și fapta. Acesta este Islamul: devotamentul sincer față de Allah și supunerea înaintea Lui. De aceea spune Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, iar Shaykh Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb a preluat în Cele trei principii fundamentale: „Islamul înseamnă supunerea față de Allah prin tawḥīd, ascultarea de El prin împlinirea poruncilor și dezicerea de shirk și de adepții săi.”

Și cuvintele Preaînaltului:

Ibrāhīm le-a lăsat aceasta ca îndemn fiilor săi, la fel și Yaʿqūb: „O, fiii mei! Allah v-a ales religia. Să nu muriți decât fiind musulmani!”

Acesta este îndemnul lui Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, și al lui Yaʿqūb, pacea fie asupra lui. Fiecare dintre ei și-a îndemnat urmașii să se țină de Islam. Voi sunteți dintre urmașii lui Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, astfel că îndemnul vă cuprinde pe voi și pe toți cei care vor veni după voi până la Ceas. Yaʿqūb le-a lăsat acest îndemn fiilor lui Isrāʾīl, adică iudeilor. Allah i-a îndemnat astfel atât pe arabi, cât și pe nearabi, pe toți, prin Ibrāhīm și Yaʿqūb, pacea fie asupra amândurora:

Allah v-a ales religia,

adică a ales-o pentru voi. Aceasta este o mare binefacere. În vreme ce cei mai mulți oameni se află în rătăcire, Allah v-a dăruit această religie măreață și vi l-a trimis pe nobilul Trimis Muḥammad ﷺ, cel mai de seamă dintre trimiși. Religia voastră este cea mai bună dintre religii. Aceasta este o mare binefacere.

V-a ales religia. Să nu muriți decât fiind musulmani!

Aceasta este sarcina: să rămâi statornic în această religie până te ajunge moartea. Dacă moartea te ajunge urmând această religie, ești dintre cei fericiți. Însă, dacă te ajunge abătut de la această religie, ești dintre cei nefericiți. Ceea ce contează este starea în care îți închei viața:

Să nu muriți decât fiind musulmani!

adică rămâneți statornici. Aici se află îndemnul de a rămâne statornic în religie până te ajunge moartea, fără să o părăsești vreodată.

Și cuvintele Preaînaltului:

Cine se întoarce de la religia lui Ibrāhīm, în afară de acela care se nesocotește pe sine?

„Cine se întoarce” este o întrebare retorică de respingere: nimeni nu ar trebui să se întoarcă. Adică nimeni care dorește salvarea sa nu părăsește religia lui Ibrāhīm. Nu părăsește religia lui Ibrāhīm, cu care a fost trimis Profetul nostru Muḥammad ﷺ, decât

acela care se nesocotește pe sine.

Safah înseamnă lipsă de judecată și pierderea ei. Cine părăsește religia lui Ibrāhīm se pierde pe sine și se duce la pieire. Cel mai de preț lucru pentru om este propriul său suflet; dacă se pierde pe sine, pierde ceea ce are mai de preț.

Spune: «Cei pierduți sunt aceia care se pierd pe ei înșiși și familiile lor în Ziua Învierii.»

Cum se pierde omul pe sine? Părăsind religia lui Ibrāhīm, se pierde pe sine.

„Precum și alte asemenea principii mărețe, care sunt temelia tuturor principiilor, dar față de care oamenii sunt nepăsători.” Adică alte texte și relatări asemenea acestora, care cuprind aceste mărețe îndemnuri. Cei mai mulți oameni sunt nepăsători față de ele: nu le citesc și nu le învață. Dacă le învață, puțini lucrează potrivit lor; iar dacă lucrează potrivit lor, puțini rămân statornici. Este nevoie de ajutorul lui Allah, Măreț și Preaslăvit, și de preocupare. Omul să nu se încreadă în sine și să nu se considere la adăpost de încercări, ci să se teamă de ele și să le evite. Să nu fie un imitator orb al oamenilor, ci să rămână întotdeauna și neîncetat alături de adevăr. Dacă află ceva, să-l cântărească potrivit adevărului; dacă se potrivește cu el, slavă lui Allah, iar dacă îl contrazice, să-l părăsească.

Prin înțelegerea lor devine limpede sensul hadithurilor din acest capitol și al celor asemenea lor. Cât despre omul care le citește, pe acestea și pe cele asemănătoare lor, liniștit și sigur că nu îl privesc, crezând că se referă la oameni care au trăit și au pierit:

Oare se simt la adăpost de planul lui Allah? Numai oamenii pierduți se simt la adăpost de planul lui Allah.

Comentariul

Acela care citește aceste texte și pe cele asemenea lor, le înțelege și lucrează potrivit lor se află pe calea salvării și a ocrotirii. Însă acela care nu le dă atenție sau le citește fără să reflecteze și fără să le înțeleagă, ori se crede la adăpost de încercări și abateri, riscă să se afle printre cei pierduți, fiindcă nu a urmat mijloacele salvării. Omul să nu se lase amăgit de sine, de cunoașterea sa sau de propria religiozitate. El este om, supus încercărilor și slab. De aceea, Profetul nostru ﷺ spunea adesea: „O, Tu, Cel care întorci inimile, ține-mi inima statornică în religia Ta!”⁸⁸

Allah Preaînaltul a spus:

Iar cei bine întemeiați în cunoaștere spun: «Credem în el; totul este de la Domnul nostru.» Dar numai cei înzestrați cu minte iau aminte. «Domnul nostru, nu ne abate inimile după ce ne-ai călăuzit!»

Cei bine întemeiați în cunoaștere se tem de abatere; de aceea spun:

Domnul nostru, nu ne abate inimile după ce ne-ai călăuzit!

Omul trebuie să aibă teamă. Când se teme, caută salvarea; dacă se crede în siguranță, cade în pieire fără să știe. Allah, Preaslăvit și Preaînalt, a spus:

Oare se simt la adăpost de planul lui Allah? Numai oamenii pierduți se simt la adăpost de planul lui Allah.

Allah, Preaslăvit și Preaînalt, întoarce uneltirile împotriva oamenilor răului: adică îi lasă să înainteze treptat spre pedeapsă, ca răsplată pentru faptele lor. Planul Său este îndreptățit: înseamnă să aducă pedeapsa asupra celui care o merită pe o cale ascunsă, de care acesta nu își dă seama. Din partea lui Allah aceasta este o faptă vrednică de laudă, fiindcă este răsplată și dreptate. El nu întoarce uneltirile împotriva nimănui decât dacă le merită; nu le întoarce împotriva celor drepți, ci împotriva oamenilor răului.

Ei au uneltit, iar Allah a plănuit, și Allah este Cel mai bun dintre cei care plănuiesc.

Preaînaltul a spus și:

Ei uneltesc, iar Allah plănuiește; Allah este Cel mai bun dintre cei care plănuiesc.

Răsplata este de aceeași natură cu fapta. Când au uneltit împotriva robilor lui Allah și împotriva Trimisului ﷺ, vrând să-l ucidă, să-l întemnițeze ori să-l alunge, Allah a plănuit în sprijinul Trimisului Său și l-a scos din mijlocul lor fără ca ei să-și dea seama. El ﷺ a plecat la peșteră și s-a ascuns acolo. După ce căutările au încetat, s-a dus la Medina, unde i-a găsit pe anṣār și pe musulmani, și s-a întemeiat statul Islamului. Astfel, Allah a întors planul împotriva necredincioșilor fără ca ei să-și dea seama.

Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus: Trimisul lui Allah ﷺ ne-a trasat o linie și a spus: «Aceasta este calea lui Allah.» Apoi a trasat linii la dreapta și la stânga ei și a spus: «Acestea sunt căi despărțite; la fiecare dintre ele se află un diavol care cheamă la ea.» Apoi a recitat:

Aceasta este calea Mea cea dreaptă. Urmați-o și nu urmați celelalte căi, căci ele vă vor despărți de calea Sa! Acestea vi le-a poruncit El, ca să aveți teamă de El.

Relatat de Aḥmad și an-Nasāʾī.⁸⁹

Comentariul

Preaînaltul spune:

Nu urmați celelalte căi, căci ele vă vor despărți de calea Sa!

Trimisul ﷺ a explicat aceasta printr-un exemplu vizibil: a trasat o linie dreaptă, apoi alte linii la dreapta și la stânga ei. Despre cea dreaptă a spus: „Aceasta este calea lui Allah”, iar despre celelalte: „Acestea sunt căi despărțite; la fiecare dintre ele se află un diavol care cheamă la ea.” Aceasta ne amintește de cei pomeniți în hadithul lui Ḥudhayfah: „Oameni care cheamă de la porțile Gheenei.”⁹⁰ Aceștia sunt: la fiecare cale se află unul dintre acești diavoli, chemând la ea pentru a-i scoate pe oameni de pe calea cea dreaptă spre acele căi. Aceștia sunt cei care cheamă la rătăcire, cei dintre ai noștri, care vorbesc limbile noastre.