Virtuțile Islamului

Și cuvântul lui Allah Preaînaltul:

Iar celui care caută o altă religie decât Islamul aceasta nu-i va fi acceptată, iar în Viața de Apoi se va afla printre cei care pierd.

Și cuvântul Lui, Preaînaltul:

Cu adevărat, religia la Allah este Islamul.

Comentariul

El — Allah să fie mulțumit de el! — a spus: «Capitolul intrării în Islam». După ce a menționat virtuțile Islamului, a menționat îndemnul de a intra în el. Nu se cuvine ca un om cu judecată să respingă Islamul, care are aceste însușiri și virtuți, și să nu intre în el, dacă își dorește izbăvirea.

Iar celui care caută o altă religie decât Islamul aceasta nu-i va fi acceptată.

Cei dintre evrei și creștini care spun că urmează o religie, că Îl cunosc pe Allah și Îl adoră, dar refuză să intre în Islam, nu urmează o religie acceptată. Ei urmează o religie abrogată, a cărei perioadă de aplicare s-a încheiat, iar aceasta nu le folosește cu nimic. Nu le folosește decât intrarea în Islam. Profetul ﷺ a spus: «Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul lui Muḥammad! Oricine din această comunitate, evreu sau creștin, aude despre mine, apoi moare fără să creadă în ceea ce am fost trimis să aduc, va fi dintre locuitorii Focului.»⁸ Iar el — binecuvântarea și pacea fie asupra lui! — a spus: «Toți cei din comunitatea mea vor intra în Paradis, în afară de cel care refuză.» Ei au întrebat: «Cine ar refuza, o, Trimis al lui Allah?» El a spus: «Cine mă ascultă intră în Paradis, iar cine nu mă ascultă a refuzat.»⁹

Și cuvântul Lui, Preaînaltul:

Cu adevărat, religia la Allah este Islamul.

Altceva în afara lui nu este religie acceptată la Allah, deoarece, după venirea Islamului, nu a mai rămas altă religie pe care Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, să o primească de la robii Săi. Omul este un rob, iar robul Îl ascultă pe Domnul său, Cel Puternic și Măreț, în ceea ce i s-a poruncit. Allah ți-a poruncit să intri în Islam; de aceea, ai obligația să intri în Islam, din ascultare față de Allah, Cel Puternic și Măreț. Obligația este să urmezi porunca, nu înclinația proprie. Astfel, când ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el! — a sărutat Piatra Neagră, a spus: «Pe Allah, știu că ești o piatră care nu aduce nici vătămare, nici folos. Dacă nu l-aș fi văzut pe Trimisul lui Allah sărutându-te, nu te-aș fi sărutat.»¹⁰

Sărutarea Pietrei nu este adorarea pietrei, ci adorarea lui Allah Preaînaltul. Înconjurarea Kaʿbei nu este adorarea Kaʿbei, ci împlinirea poruncii lui Allah, Cel Puternic și Măreț, și adorarea Lui. Totul ține de porunca și de Legea lui Allah, iar împotriva acesteia nu se ridică obiecții. Iblīs s-a împotrivit poruncii lui Allah, iar sfârșitul său a fost izgonirea, îndepărtarea, blestemul și mânia — Allah să ne ferească!

Și cuvântul Lui, Preaînaltul:

Aceasta este calea Mea dreaptă; urmați-o! Nu urmați celelalte căi, căci ele vă vor îndepărta de calea Lui.

Mujāhid a spus: «Celelalte căi sunt inovațiile și îndoielile înșelătoare.»

Comentariul

Aceasta este calea Mea dreaptă.

Aṣ-ṣirāṭ înseamnă calea, iar aici se referă la Islam. El este calea lui Allah, Cel Puternic și Măreț: o cale dreaptă, fără strâmbătate sau abatere, ci cumpătată, fără exagerare și fără neglijență.

Urmați-o!

Nu urmați altă religie decât această religie și nu urmați altă Sunnah decât Sunnah Trimisului ﷺ, căci aceasta este calea Mea și acesta este drumul Meu.

Nu urmați celelalte căi, căci ele vă vor îndepărta de calea Lui.

Gândește-te: calea lui Allah este una singură și drumul este unul singur. În afara căii lui Allah se află însă multe căi: iubirea înclinațiilor proprii și iubirea poftelor. Fiecare are un drum, fiecare are o cale și fiecare are o doctrină, iar sfârșitul este pierderea.

Ele vă vor îndepărta de calea Lui.

Cel care merge însă pe această singură cale va afla izbăvirea la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Aici se poruncește urmarea căii Islamului și părăsirea celorlalte credințe, inovații, doctrine și grupări, căci toate acestea duc la pieire.

«Mujāhid a spus: „Celelalte căi sunt inovațiile și îndoielile înșelătoare.”» Inovațiile și îndoielile înșelătoare sunt dintre căile care îi dezbină pe adepții lor:

Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.

Faptul că omul se bucură de fals este o desăvârșire a pedepsei, căci, dacă se bucură de el, nu-l va părăsi. În schimb, cel care merge pe o cale falsă, dar nu se bucură de ea, poate că va căuta adevărul și se va călăuzi către el. Dacă însă o urmează convins și se bucură de fals, nu se mai călăuzește.

De la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea! — se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Cine introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins.» Relatat de amândoi. Într-o altă formulare: «Cine împlinește o faptă care nu este conformă cu rânduiala noastră, acea faptă este respinsă.»¹¹

Comentariul

«Cine introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins» înseamnă că îi este respins și nu este primit la Allah. «Cine introduce în rânduiala noastră» înseamnă că adaugă religiei un lucru nou, pe care Trimisul ﷺ nu l-a adus, și spune: «Acesta este un bine.» Îi spunem: «Dimpotrivă, este fals, fiindcă religia este desăvârșită», așa cum a spus Cel Măreț și Preaînalt:

Astăzi am desăvârșit pentru voi religia voastră, am împlinit asupra voastră binefacerea Mea și am ales pentru voi Islamul ca religie.

De aceea, nu sunt primite în Islam adaosurile, completările și practicile socotite bune după părerea proprie, deoarece religia se întemeiază numai pe revelație. Prin urmare, inovațiile nu fac parte din Islam, chiar dacă adepții lor caută prin ele apropierea de Allah și cred că vor primi o răsplată. Ele nu aduc însă răsplată și nici apropiere de Allah, ci îl îndepărtează pe om de Allah, Cel Puternic și Măreț.

În al-Bukhārī¹², de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el! — se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Toți cei din comunitatea mea vor intra în Paradis, în afară de cel care refuză.» S-a întrebat: «Cine refuză?» El a spus: «Cine mă ascultă intră în Paradis, iar cine nu mă ascultă a refuzat.»

Comentariul

Aici se află îndemnul de a intra în Islam. Cel care dorește Paradisul intră în Islam, iar cel care nu dorește Paradisul nu intră în Islam, urmând alte doctrine și alte religii, și sfârșitul lui este Focul. Nu există altă cale către Paradis decât Islamul adus de acest Trimis ﷺ.

Este cunoscut că acela care se ține de Islam întâmpină vătămare și greutăți din partea oamenilor, dar are datoria să fie răbdător, mai ales în vremurile de pe urmă, când încercările se înmulțesc. Cel care se ține de religie ajunge asemenea celui care ține un cărbune aprins, din pricina greutăților și a vătămărilor pe care le îndură pe această cale. Cât despre inovații, ele nu presupun această trudă, fiindcă se potrivesc înclinațiilor și poftelor, iar oamenii nu i se împotrivesc celui care le urmează. Chiar dacă el se ostenește, găsește plăcere în aceasta, deoarece Satana îi înfrumusețează acel lucru. Dar sfârșitul lor este Focul.

În Ṣaḥīḥ, de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de el! — se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Trei sunt cei mai urâți de Allah dintre oameni: cel care se abate de la dreptate în Sanctuar, cel care caută în Islam o practică a epocii ignoranței și cel care urmărește pe nedrept sângele unui om, ca să-l verse.» Relatat de al-Bukhārī.¹³

Ibn Taymiyyah a spus: «Cuvintele sale „o practică a epocii ignoranței” cuprind orice formă de ignoranță, generală sau particulară, adică întâlnită la o persoană și nu la alta, fie dintre oamenii Cărții, fie dintre închinătorii la idoli sau din alte categorii, în tot ceea ce se împotrivește celor aduse de trimiși.»

Comentariul

Cuvintele sale «cei mai urâți dintre oameni» afirmă ura ca atribut al lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. El, Cel Măreț și Preaînalt, îi urăște pe oamenii răului și ai necredinței și îi iubește pe oamenii binelui și ai credinței.

«Cel care se abate de la dreptate în Sanctuar»: al-ilḥād înseamnă abatere, iar aici se referă la abaterea de la ascultarea lui Allah către nesupunerea față de El. Această abatere este interzisă în orice timp, și în orice loc. Dar abaterea în Sanctuar este mai gravă, fiindcă acesta este Sanctuarul lui Allah, Cel Puternic și Măreț. Allah a poruncit să fie respectat și ca oamenii să fie în siguranță în el, fără să fie agresat nimeni. Nici păsările și vânatul nu trebuie speriate, nici iarba și nici copacii nu trebuie tăiați în Sanctuar. Cum stau, atunci, lucrurile cu sângele oamenilor aflați în siguranță și cu agresarea lor?! Mai grave decât acestea sunt politeismul în Sanctuar, chemarea altcuiva în afara lui Allah, Cel Puternic și Măreț, și inovațiile și practicile nou introduse în Sanctuar. Allah Preaînaltul a spus:

Pe cel care voiește acolo o abatere nedreaptă îl vom face să guste dintr-o pedeapsă dureroasă.

Este suficientă intenția: dacă își propune în inimă să săvârșească un asemenea lucru în Sanctuar, Allah îl face să guste pedeapsa dureroasă, chiar dacă nu și-a pus intenția în faptă. Cum va fi, atunci, dacă o pune în faptă?! Lucrul este și mai grav — Allah să ne ferească! —, fiindcă sfințenia Sanctuarului este măreață.

Prin Sanctuar se înțelege tot ceea ce se află în interiorul semnelor de hotar care înconjoară Mecca din toate părțile. Acolo nu se sperie vânatul, nu se taie iarba și nu se ridică un lucru pierdut decât pentru a-i anunța găsirea. Nimeni nu trebuie agresat în privința onoarei, a vieții sau a averii sale, deoarece cel care intră în el se află în siguranță.

Oare nu văd ei că am făcut un Sanctuar sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiți?

Oare nu le-am statornicit un Sanctuar sigur, către care sunt aduse roade de tot felul?

În epoca ignoranței, oamenii erau oameni ai răului, ai războaielor, incursiunilor, jafului și prădării. Dar, când intrau în Sanctuar, se aflau în siguranță. Unul dintre ei îl putea întâlni chiar pe ucigașul tatălui său, fără să se atingă de el până când ieșea din Sanctuar. Așa stăteau lucrurile, deși erau oameni ai ignoranței. Cum ar trebui, atunci, să se poarte oamenii Islamului?! Pe cel care săvârșește o agresiune în Sanctuar Allah, Cel Măreț și Preaînalt, l-a amenințat cu o pedeapsă dureroasă.

«Cel care caută în Islam o practică a epocii ignoranței» — aici se află argumentul urmărit. Cel care aduce obiceiuri ale epocii ignoranței și le consideră parte din Islam este urât de Allah cu cea mai mare ură.

Prin epoca ignoranței se înțelege perioada de dinaintea Islamului, intervalul dintre trimiși. A fost numită epoca ignoranței deoarece în ea nu exista nici Carte, nici trimis.

«Cel care urmărește pe nedrept sângele unui musulman, ca să-l verse»: aceasta este a treia nelegiuire ai cărei făptuitori sunt urâți de Allah, nelegiuirea agresării celor nevinovați. Este vorba despre cei care îi atacă pe nevinovați pentru a-i ucide, fie că acești nevinovați sunt musulmani, fie că sunt oameni aflați sub legământ, a căror viață Allah a făcut-o inviolabilă. Cel care urmărește să ucidă un om cu viață inviolabilă, căruia Islamul i-a asigurat protecție și siguranță, și îl agresează este urât de Allah cu cea mai mare ură, iar pedeapsa lui la Allah este mai grea, căci Allah a interzis uciderea oamenilor fără drept. El, Preaînaltul, a spus:

Cel care ucide cu bună știință un credincios va avea drept răsplată Gheena, în care va rămâne veșnic. Allah Se mânie pe el, îl blestemă și îi pregătește o pedeapsă cumplită.

Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Cel care ucide un om aflat sub legământ nu va simți mireasma Paradisului.»¹⁴ Nu este permisă agresarea celui a cărui viață este inviolabilă; aceasta se numără printre cele mai mari nelegiuiri. Allah Preaînaltul a spus:

Cei care nu cheamă o altă divinitate alături de Allah, nu ucid sufletul pe care Allah l-a făcut inviolabil decât cu drept și nu săvârșesc adulter. Cine face acestea va întâlni pedeapsa; chinul îi va fi înmulțit în Ziua Învierii și va rămâne în el înjosit, în afară de cel care se căiește, crede și împlinește o faptă bună. Acestora Allah le va schimba faptele rele în fapte bune. Allah este Iertător, Îndurător.

Cuvintele «Ibn Taymiyyah a spus…» se referă la învățatul Islamului — fie ca Allah să aibă milă de el! El a explicat practica epocii ignoranței și a arătat că aceasta cuprinde atât ignoranța generală, cât și pe cea individuală. Ignoranța se poate afla într-o comunitate sau într-un trib și se poate afla într-un singur om. Când un companion l-a înjosit pe un alt companion pentru culoarea sa neagră și pentru că era fiul unei femei negre sau al unei roabe, spunându-i: «O, fiu al femeii negre!», Trimisul lui Allah ﷺ i-a spus: «L-ai înjosit din pricina mamei sale?! Ești un om în care se află ignoranță.»¹⁵ Cel care spusese acele cuvinte era Abū Dharr, unul dintre cei mai de seamă companioni, dar, când a spus acele cuvinte, Profetul ﷺ le-a socotit dintre lucrurile epocii ignoranței, deoarece musulmanii sunt frați: «Arabul nu are întâietate față de nearab, nici nearabul față de arab; nici omul cu pielea roșie față de cel cu pielea neagră, nici cel cu pielea neagră față de cel cu pielea roșie, decât prin evlavie.»¹⁷

«Cuvintele sale „o practică a epocii ignoranței” cuprind orice ignoranță generală sau particulară»: generală înseamnă răspândită într-un trib sau într-un ținut, iar particulară înseamnă legată de o anumită persoană.

«Dintre oamenii Cărții, dintre închinătorii la idoli sau din alte categorii»: aceasta explică ignoranța, care cuprinde toate practicile necredincioșilor de dinaintea trimiterii Profetului, fie că erau evrei, creștini, magi sau închinători la idoli.

În Ṣaḥīḥ, de la Ḥudhayfah — Allah să fie mulțumit de el! — se relatează că a spus: «O, voi, recitatori ai Coranului! Rămâneți statornici pe calea dreaptă! Ați luat un avans însemnat. Iar dacă o luați la dreapta sau la stânga, veți fi rătăcit departe.»¹⁶

Comentariul

Această relatare este de la Ḥudhayfah ibn al-Yamān — Allah să fie mulțumit de el! El intra în moschee și se oprea la cercurile de învățătură, adică la cei care învățau Coranul în moschee, și le spunea: «Dacă rămâneți statornici, ați întrecut cu mult.» Adică, dacă rămâneți statornici în împlinirea Coranului pe care îl studiați, căci scopul este ținerea de Coran și punerea lui în practică. Cel care citește Coranul, dar nu-și însușește purtarea lui, s-a abătut de la Coran. Coranul este calea dreaptă: cine se ține de el se izbăvește, iar cine se abate de la el piere și rătăcește.

În această relatare, Ḥudhayfah — Allah să fie mulțumit de el! — le amintește recitatorilor să nu se limiteze, în citirea Coranului, la recitarea frumoasă și la un glas plăcut, fără să cugete la el, să-l pună în practică și să-și însușească purtarea pe care o învață. Cel care face aceasta nu este socotit dintre oamenii Coranului. În schimb, cel care își însușește purtarea Coranului și se educă potrivit învățăturilor lui este dintre oamenii Coranului, chiar dacă este un om de rând care nu citește Coranul.

De la Muḥammad ibn Waḍḍāḥ se relatează că el intra în moschee, se oprea la cercurile de învățătură și spunea — apoi a menționat relatarea de mai sus. El a spus: «Ibn ʿUyaynah ne-a relatat, de la Mujālid, de la ash-Shaʿbī, de la Masrūq, că ʿAbd Allāh — adică Ibn Masʿūd — a spus: „Nu vine un an fără ca anul următor să fie mai rău decât el. Nu spun: un an este mai ploios decât altul, un an este mai roditor decât altul sau un conducător este mai bun decât altul. Ci este vorba despre plecarea învățaților și a celor mai buni dintre voi. Apoi vor apărea oameni care judecă lucrurile după părerile lor, iar Islamul va fi dărâmat și știrbit.”»¹⁸

Comentariul

Muḥammad ibn Waḍḍāḥ este unul dintre învățații care au scris lucrări pentru a lămuri inovațiile. El are o carte tipărită despre inovații, numită Al-Bidaʿ wa an-Nahy ʿanhā — Inovațiile și interzicerea lor.

Această relatare de la Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el! —, transmisă de Muḥammad ibn Waḍḍāḥ, arată că oamenii se află într-un declin neîncetat: fiecare an are mai multe lipsuri decât cel de dinaintea lui. Astfel se arată și în relatarea lui Anas, când oamenii au venit să i se plângă de al-Ḥajjāj și de nedreptatea pe care o îndurau. El le-a spus: «Răbdați, căci nu vine un an fără ca anul următor să fie mai rău decât el.» «Am auzit aceasta de la Profetul vostru ﷺ.»¹⁹ Cu cât timpul înaintează, cu atât răul sporește, iar aceasta cere ca omul să se păzească de încercări și de rele.

Apoi, la sfârșitul relatării, a arătat că, atunci când învățații și oamenii buni mor, după ei vin oameni neștiutori, care își fac din mintea și raționamentele proprii judecător, fiindcă nu au cunoaștere. Aceasta duce comunitatea în rătăcire și îi pricinuiește pieirea, deoarece acești neștiutori nu știu să se întoarcă în mod corect la Cartea lui Allah și la Sunnah Trimisului Său ﷺ, deși acestea sunt temelia Legii. Astfel se arată în hadith: «Allah nu ia cunoașterea smulgând-o din oameni, ci o ia prin moartea învățaților. Când nu mai rămâne niciun învățat, oamenii își iau drept căpetenii neștiutori. Aceștia sunt întrebați și dau răspunsuri religioase fără cunoaștere; astfel, ei rătăcesc și îi duc și pe alții în rătăcire.»²⁰ Prezența învățaților este un semn de bine, iar pierderea lor este un semn de rău. Faptul că în vremea noastră există oameni care îi îndepărtează pe ceilalți de învățați, îi disprețuiesc și le atacă onoarea este unul dintre semnele Ceasului și unul dintre semnele desconsiderării Islamului.