Virtuțile Islamului

În limbă, bidʿah înseamnă un lucru nou, făcut fără un model anterior. De aici vin cuvintele Preaînaltului:

Făuritorul cerurilor și al pământului.

Adică Allah — Cel Măreț și Preaînalt — a creat cerurile și pământul și le-a adus la existență din neant. Bidʿah este, așadar, un lucru nou; acesta este sensul în limbă. În Legea religioasă, inovația înseamnă introducerea în religie a unui lucru care nu are temei nici în Cartea lui Allah, nici în Sunnah Trimisului Său ﷺ, precum introducerea unui act de adorare fără temei. Actele de adorare se stabilesc numai prin revelație și au nevoie de o dovadă din Cartea lui Allah și din Sunnah Trimisului Său ﷺ. Ceea ce nu are dovadă este o inovație osândită și respinsă, deoarece Allah a desăvârșit această religie. Preaînaltul a spus:

Astăzi v-am desăvârșit religia și am împlinit asupra voastră binefacerea Mea.

El, Slăvitul, a vestit că a desăvârșit religia înainte de moartea Profetului ﷺ. Trimisul lui Allah ﷺ nu a murit decât după ce Allah a desăvârșit religia pentru comunitate. Orice este introdus după aceasta este respins, după cum el ﷺ a spus: «Cel care introduce în această rânduială a noastră ceea ce nu face parte din ea, acel lucru este respins.»⁴⁷ Într-o altă relatare: «Celui care săvârșește o faptă care nu este potrivită cu rânduiala noastră, acea faptă îi este respinsă.»⁴⁸ Îi este, așadar, respinsă. Celui care introduce ceva în rânduiala Profetului ﷺ ori săvârșește o faptă care nu este potrivită cu rânduiala Trimisului ﷺ, Allah nu îi acceptă acea faptă: îi este respinsă, chiar dacă omul are o intenție bună și caută răsplata. Aceasta nu îndreptățește inovația, chiar dacă cel care o face are un scop bun sau urmărește apropierea de Allah și spune: „Este un bine în plus.” Îi spunem: „Este un rău în plus, nu un bine. Binele se află în ceea ce a adus Trimisul lui Allah ﷺ.” De aceea, el ﷺ a spus: «Cea mai bună vorbire este Cartea lui Allah, cea mai bună călăuzire este călăuzirea lui Muḥammad ﷺ, iar cele mai rele lucruri sunt cele născocite.»⁴⁹ Aceasta dovedește că inovația este un rău, chiar dacă cel care o face crede că este un bine. «Orice inovație este rătăcire și orice rătăcire este în Foc.» Orice inovație este rătăcire. Nu există o inovație bună, după cum spun unii dintre inovatori, care răspândesc inovațiile pretinzând că sunt bune, nu rele. Trimisul ﷺ a vestit că orice inovație este rătăcire; nu există o inovație care să aducă îndrumare sau bine. Dacă aceste fapte ar fi fost bune, Allah — Cel Măreț și Preaînalt — le-ar fi legiferat pentru robii Săi. Allah nu a lăsat nimic din ceea ce le este de folos robilor fără să îl legifereze pentru ei. Trimisul ﷺ nu a lăsat nimic din religie fără să îl lămurească și nu a ascuns nimic din ea. El a transmis mesajul limpede — pacea și binecuvântările fie asupra lui!

El — pacea și binecuvântările fie asupra lui! — a spus: «Țineți-vă de Sunnah mea și de Sunnah califilor dreptcredincioși, călăuziți, de după mine. Prindeți-vă de ea și țineți-o cu dinții. Feriți-vă de lucrurile născocite» — aici este o avertizare — «căci orice lucru născocit este inovație și orice inovație este rătăcire». Nimic din inovații nu este bun, ci toate sunt rătăcire, după mărturia Trimisului ﷺ. Cel care aduce un act de adorare sau o faptă prin care caută apropierea de Allah, fără dovadă din Cartea lui Allah sau din Sunnah Trimisului Său, aduce o inovație, o rătăcire și un rău. Nu este bine în ea, așa cum pretind inovatorii care născocesc forme de pomenire a lui Allah, acte de adorare, posturi, rugăciuni, invocații, sărbători și altele, crezând că îi apropie de Allah și că sunt legiferate. Acestea sunt neîntemeiate și respinse pentru cel care le face. Inovațiile nu cuprind bine, iar o inovație nu este introdusă fără să fie înlăturat echivalentul ei din Sunnah. Religia este deplină, laudă lui Allah, iar calea este deschisă oricui dorește binele, potrivit căii Trimisului ﷺ. A aduce lucruri fără temei în Cartea lui Allah și în Sunnah Trimisului Său este însă respins. De aceea, învățații — Allah să aibă milă de ei! — s-au îngrijit să avertizeze împotriva inovațiilor și au scris despre ele multe lucrări, întinse și scurte.

Dintre acestea fac parte Al-Iʿtiṣām de imamul al-Shāṭibī, Iqtiḍāʾ al-Ṣirāṭ al-Mustaqīm de Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Al-Bidaʿ wa-l-Nahy ʿanhā de Muḥammad ibn Waḍḍāḥ și Al-Bāʿith ʿalā Inkār al-Bidaʿ wa-l-Ḥawādith de Abū Shāmah, precum și alte lucrări ample sau concise. De asemenea, în comentariile asupra hadithurilor profetice se găsesc explicarea inovațiilor și avertizarea împotriva lor.

Inovațiile sunt un rău, iar adepții lor sunt oameni ai rătăcirii; ele se împotrivesc practicilor Sunnei. De aceea îi vezi pe adepții inovațiilor urând practicile Sunnei și iubind inovațiile. Sunt plini de râvnă când trebuie să reînvie inovațiile, însă, când vine vorba despre Sunnah, devin leneși, iar practicile ei li se par împovărătoare. Este bine cunoscut despre ei că își arată râvna doar pentru inovații și pentru ocaziile dedicate acestora. În privința practicilor Sunnei, se numără printre cei mai nepăsători. Aceasta este o pedeapsă pentru ei de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, căci acela care părăsește adevărul este încercat prin neadevăr.

Prin urmare, inovațiile nu trebuie tratate niciodată cu îngăduință, fiindcă reprezintă un pericol pentru religie și pentru musulmani. Prin ele, religia dispare puțin câte puțin, iar inovațiile îi iau locul. Aceasta este ceea ce dorește Satana pentru fiii lui Adam: să îi îndepărteze de Legea revelată și să îi îndrepte spre inovații. Același lucru îl doresc diavolii dintre oameni și djinni: să îi abată pe oameni de la practicile Sunnei spre inovații.

Apoi, unii dintre ei — sau mulți dintre ei — urmăresc anumite câștiguri prin aceste lucruri, fiindcă trăiesc de pe urma lor și își câștigă astfel pâinea. Au interese lumești și dobândesc prin ele o poziție de conducere asupra oamenilor. Preaînaltul a spus:

Dacă s-ar fi mulțumit cu ceea ce le-au dat Allah și Trimisul Său și ar fi spus: „Ne este de ajuns Allah! Allah ne va da din harul Său, precum și Trimisul Său. Noi către Allah ne îndreptăm dorința!”.

Atunci Allah le-ar fi dăruit cinste și îndestulare. Fără îndoială, cinstea și înălțarea, în această lume și în Viața de Apoi, se dobândesc prin ținerea de practicile Sunnei și părăsirea inovațiilor. Acesta este un subiect de mare însemnătate, căruia trebuie să i se acorde atenție.

De aceea, el, Allah să aibă milă de el, a spus: «Capitol despre relatările care arată că inovația este mai gravă decât păcatele mari». Păcatele mari sunt păcatele grave, deoarece păcatele se împart în două categorii: mari și mici. Criteriul păcatelor mari este următorul: orice neascultare pentru care Allah a stabilit o pedeapsă legală în această lume, precum pedeapsa pentru adulter, cea pentru furt, talionul și pedeapsa pentru consumul de băuturi amețitoare. Acestea sunt păcate mari. Așadar, orice faptă pentru care există în această lume o pedeapsă legală aplicată făptuitorului este un păcat mare. La fel și faptele pentru care există o amenințare în Viața de Apoi, precum amenințarea cu Focul pentru cel care săvârșește o anumită faptă, cu blestemul sau cu mânia. Acesta este criteriul păcatului mare: o faptă căreia i-a fost rânduită o pedeapsă legală în această lume sau o amenințare în Viața de Apoi, a cărei menționare se încheie cu mânie ori blestem sau de al cărei făptuitor Trimisul ﷺ s-a dezis, spunând, de pildă: «Nu este dintre noi cel care face cutare lucru».

În schimb, faptele care au fost interzise, fără să li se asocieze vreunul dintre aceste lucruri, fiind vorba doar despre o interdicție, sunt păcate mici.

Cel mai mare dintre păcatele mari este asocierea de parteneri lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, fiindcă Allah a vestit că nu îl iartă pe cel care o săvârșește:

Allah nu iartă să I se asocieze parteneri, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.

În privința păcatelor mari care sunt mai prejos de asociere, ele se află sub voia Sa: dacă Allah voiește, îl iartă pe făptuitor, iar dacă voiește, îl pedepsește pentru ele. Preaînaltul a spus:

Dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.

Potrivit oamenilor Sunnei și ai comunității, cel care săvârșește un păcat mare, mai prejos de asociere, nu devine necredincios, ci are credința diminuată și este un păcătos. Khawārij și muʿtaziliții consideră însă că făptuitorul unui păcat mare a ieșit din Islam, iar, potrivit jahmiților și murjiʾiților, păcatele nu dăunează credinței. Khawārij îl declară necredincios pe făptuitor și susțin că va rămâne veșnic în Foc. Muʿtaziliții spun că el se află într-o poziție între cele două poziții: nu este nici musulman, nici necredincios; dacă moare fără să se căiască, va rămâne veșnic în Foc, așa cum afirmă și khawārij. Murjiʾiții spun că credința se află în inimă și că niciun păcat nu îi dăunează. Oamenii Sunnei și ai comunității spun însă că făptuitorul unui păcat mare, mai prejos de asociere, are credința diminuată și se află sub voia lui Allah. Nu este necredincios, ci are credința diminuată sau este un păcătos ori este credincios prin credința sa și păcătos prin păcatul său mare. Totuși, nu iese din Islam și este supus amenințării cu pedeapsa pe care Allah a vestit-o.

Inovația este mai gravă decât păcatele mari din perspectiva faptului că ea introduce în religie ceva ce Allah nu a legiferat, iar făptuitorul ei crede că acel lucru face parte din religie. În schimb, cel care săvârșește un păcat mare nu pretinde că fapta lui face parte din religie. Dimpotrivă, recunoaște că este neascultător și că se împotrivește poruncii, însă dorința l-a împins și a căzut în păcat. Nu pretinde că aceasta este religia, spre deosebire de adeptul inovației, care crede că acel lucru face parte din religie. Din acest motiv, inovația este mai gravă decât păcatul mare.

De asemenea, cel care săvârșește un păcat mare știe că greșește și dorește să se căiască. Adeptul inovației, în schimb, nu recunoaște că greșește, ci consideră că are dreptate și că fapta sa este corectă. De aceea, rareori se căiește adeptul inovației: el crede că urmează adevărul. Păcătosul însă, chiar dacă săvârșește un păcat mare, știe că greșește și se teme de pedeapsă. Adesea, cei care săvârșesc păcate mari se căiesc. Aceasta este perspectiva din care inovația este mai gravă decât păcatul mare.

Potrivit cuvintelor Preaînaltului:

Allah nu iartă să I se asocieze parteneri, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.

Comentariul

Inovația poate fi shirk, adică asociere de parteneri lui Allah, sau poate fi mai prejos de aceasta. Există mai multe categorii. Una dintre ele este inovația care constituie shirk și scoate omul din religie, precum invocarea altcuiva în afară de Allah, cererea de ajutor de la morți și aducerea de jertfe pentru morminte. Aceasta este o inovație care constituie shirk pe care Allah nu o iartă decât prin căință. Dacă omul moare în această stare, va rămâne veșnic în Foc:

Allah nu iartă să I se asocieze parteneri.

Asocierea este o inovație, fiindcă Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a creat făpturile ca să Îl adore. Dacă ele adoră și pe altcineva alături de El, au introdus în religia lui Allah ceva ce nu face parte din ea, iar aceasta este cea mai mare dintre inovații. Așadar, asocierea este cea mai mare dintre inovații — Allah să ne ferească! — deoarece înseamnă instituirea unei religii pe care Allah nu a îngăduit-o și de care nu este mulțumit.

Și cuvintele Preaînaltului:

Cine este mai nedrept decât acela care născocește o minciună împotriva lui Allah pentru a-i rătăci pe oameni fără știință?

Comentariul

O altă perspectivă din care inovația este mai rea decât păcatul mare este că adeptul ei născocește minciuni împotriva lui Allah, spunând: «Aceasta este o prescripție revelată, aceasta este religie și prin aceasta se dobândesc răsplată și merit». Astfel, născocește minciuni împotriva lui Allah. Păcătosul, în schimb, nu pretinde că fapta sa ține de religie, fiindcă știe că este neascultător. Adeptul inovației născocește minciuni împotriva lui Allah atunci când spune că acel lucru face parte din religie și că îl apropie pe om de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. În plus, păcătosul nu este luat drept exemplu, ci oamenii îl blamează. Adeptul inovației însă este urmat de oameni, care se închină prin inovația sa. De aceea, el este mai rău decât făptuitorul unui păcat mare:

Cine este mai nedrept decât acela care născocește o minciună împotriva lui Allah pentru a-i rătăci pe oameni fără știință?

Oamenii îl urmează, mai ales dacă are o anumită cunoaștere sau se remarcă prin acte de adorare, evlavie și scrupulozitate. Atunci oamenii se lasă amăgiți de el și îl iau drept exemplu în inovațiile lui. În schimb, adulterul și consumul de vin sunt păcate mari, dar oamenii nu îl iau drept exemplu pe cel care le săvârșește, ci îl detestă și îl blamează. Și aceasta este una dintre perspectivele din care inovația este mai rea decât păcatul mare.

Și cuvintele Preaînaltului:

Ca să își poarte poverile în întregime în Ziua Învierii, precum și o parte dintre poverile celor pe care îi rătăcesc fără știință. Cât de rele sunt poverile pe care le poartă!

Comentariul

De asemenea, în Ziua Învierii, adeptul inovației își va purta propria povară, precum și povara celor care l-au luat drept exemplu. El este un model pe care oamenii îl urmează, crezând că se află pe calea adevărului și că fapta sa este bună, mai ales dacă îi cheamă pe alții la inovație și le-o înfățișează ca fiind frumoasă. Atunci își poartă propria povară și povara celor care l-au luat drept exemplu și l-au urmat. Acesta este un pericol enorm: pericolul inovațiilor și al lucrurilor nou introduse în religie. Câte inovații nu s-au răspândit printre oameni și nu au fost moștenite din generație în generație din pricina celui dintâi adept al inovației, care le-a inventat! El va avea o parte din păcatele tuturor celor care l-au urmat, adică poveri asemenea poverilor lor. Așadar, adepții inovațiilor își vor purta în întregime poverile în Ziua Învierii, precum și o parte dintre poverile celor pe care îi rătăcesc fără știință. Cât de rele sunt poverile pe care le poartă! Îi cerem lui Allah ocrotire.

În aceasta se află o avertizare împotriva inovațiilor: făptuitorului lor i se adaugă un păcat mare, dincolo de păcatul propriei fapte. Mai mult, pentru fiecare om care practică această inovație, el va purta un păcat asemenea păcatului celui care o practică. De aceea, în hadith se spune: «Niciun suflet nu este ucis pe nedrept fără ca primul fiu al lui Adam să poarte o parte din vina pentru sângele său».⁵¹ Aceasta fiindcă el a fost primul care a instituit uciderea: și-a ucis fratele prin nedreptate și agresiune. A fost primul care a instituit uciderea și, de aceea, pentru fiecare om ucis fără drept, primului fiu al lui Adam îi revine o parte, adică o parte însemnată din vina pentru sângele său. Allah să ne ferească!

În culegerea autentică se relatează că el ﷺ a spus despre khawārij: «Oriunde îi întâlniți, ucideți-i».⁵⁰

Comentariul

Dintre inovațiile detestabile face parte inovația khawārij. Khawārij sunt cei care se ridică împotriva conducătorilor musulmanilor, se leapădă de ascultare și supunere, se răscoală împotriva lor cu sabia și îi declară necredincioși pe musulmani din pricina păcatelor mari care sunt mai prejos de asociere. Aceștia sunt khawārij. Profetul ﷺ a poruncit să fie uciși pentru a le opri răul și a pune capăt inovației lor, fiindcă Sunnah și Legea revelată îndeamnă la ascultare și supunere față de conducătorii musulmanilor, datorită marilor foloase care decurg din aceasta, precum unitatea, cruțarea vieților, judecarea după Legea revelată, aplicarea pedepselor legale și jihadul, alături de alte mari foloase. Dacă ordinea este destrămată, aceste foloase se pierd, se răspândește haosul, se varsă sânge, se jefuiesc averile, se încalcă onoarea oamenilor și se suspendă pedepsele legale, pe lângă alte urmări. Prin urmare, unitatea, ascultarea și supunerea față de conducătorii musulmanilor sunt o obligație pentru musulmani, pentru ca interesele vieții lumești și cele ale religiei să fie împlinite.

Cât despre cei care se abat de la aceasta, ei au introdus în religia lui Allah ceva ce nu face parte din ea. Chiar dacă își închipuie că resping răul și că luptă pe calea lui Allah, în realitate sunt adepți ai inovațiilor și ies din rânduiala Legii lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. Răul pe care l-au săvârșit este mai grav decât răul despre care pretind că l-a făcut conducătorul sau pe care acesta l-a făcut într-adevăr. Chiar dacă l-ar fi săvârșit, răscoala împotriva lui are urmări mai rele decât renunțarea la mustrarea lui publică. Așadar, ascultarea și supunerea sunt obligatorii.

Prima sămânță a khawārij a apărut în vremea Profetului ﷺ, când Dhū al-Khuwayṣirah i-a spus Trimisului ﷺ: «Fii drept, căci nu ai fost drept!» Trimisul ﷺ a răspuns: «Vai ție! Cine ar mai fi drept dacă eu nu aș fi drept?» După ce omul a plecat, el a spus: «Din neamul acestuia vor ieși oameni față de a căror rugăciune veți socoti neînsemnată rugăciunea voastră și față de a căror adorare veți socoti neînsemnată adorarea voastră. Ei vor ieși din religie așa cum săgeata străpunge vânatul. Oriunde îi întâlniți, ucideți-i».⁵² Într-o altă relatare: «Dacă îi voi prinde, îi voi ucide așa cum a fost nimicit neamul ʿĀd».⁵³ ʿĀd este bine-cunoscutul neam al lui Hūd. Allah i-a nimicit într-un chip cumplit, trimițând împotriva lor vântul nimicitor:

Îi smulgea pe oameni de parcă ar fi fost trunchiuri de palmieri dezrădăcinați.

«Îi smulgea pe oameni» înseamnă că îi ridica până în înaltul cerului, apoi îi arunca în cap, frângându-le gâturile. Din cauza trupurilor lor mari, ei păreau trunchiuri de palmieri, adică tulpini de palmieri dezrădăcinați, căci aveau trupuri mari și înalte.

Așadar, Profetul ﷺ a poruncit să li se aplice khawārij o pedeapsă care să îi oprească, asemenea pedepsei neamului ʿĀd, din pricina răului și stricăciunii lor și a răului care se răspândește prin doctrina și răscoala lor. Sunt o grupare rătăcită, care pune comunitatea în pericol. Pericolul nu îi privește doar pe conducători, ci întreaga comunitate. De aceea, conducătorul musulmanilor și musulmanii alături de el trebuie să lupte împotriva lor pentru a le opri răul. De aceea, conducătorul credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah Preaînaltul să fie mulțumit de el, a luptat împotriva lor și a ucis mulți dintre ei la al-Nahrawān. Allah i-a dăruit biruință asupra lor și le-a slăbit puterea. Conducătorii și musulmanii au continuat să lupte împotriva lor ori de câte ori o grupare de-a lor s-a răsculat. În hadith se spune: «Ori de câte ori apare o ramură de-a lor, ea este tăiată».⁵⁴ Laudă lui Allah! Ei sunt o grupare periculoasă pentru musulmani. Doctrina lor susține lepădarea de ascultare și supunere, răscoala armată împotriva conducătorului, declararea conducătorului și a musulmanilor drept necredincioși și socotirea sângelui lor ca fiind îngăduit. În hadith se spune că «îi ucid pe oamenii Islamului și îi lasă în pace pe închinătorii la idoli».⁵⁵ Aceasta este istoria khawārij: nu s-a pomenit că ar fi luptat vreodată împotriva necredincioșilor, ci îi ucid pe musulmani și socotesc îngăduite sângele și averile lor. Îi cerem lui Allah ocrotire.

Tot acolo se relatează că el ﷺ a interzis uciderea conducătorilor nedrepți atât timp cât împlinesc rugăciunea.

Comentariul

Cuvintele sale «tot acolo» înseamnă în culegerea autentică. Aceasta se găsește în Ṣaḥīḥ Muslim:⁵⁶ Profetul ﷺ a interzis uciderea conducătorilor nedrepți, adică conducătorii neascultători, care judecă nedrept și îi asupresc pe oameni. Chiar dacă sunt păcătoși, ascultarea față de ei nu este abandonată. Răul păcatului lor se răsfrânge asupra lor, în timp ce răul răscoalei se răsfrânge asupra musulmanilor. Aceasta înseamnă asumarea celui mai mic dintre două rele pentru a-l înlătura pe cel mai mare. Fără îndoială, neascultarea aduce un rău, însă răscoala împotriva conducătorului din pricina ei și ruperea legăturii de ascultare aduc un rău mai mare. Cuvintele «atât timp cât împlinesc rugăciunea» arată locul rugăciunii în Islam și că acela care abandonează rugăciunea a devenit necredincios. Aceasta se deosebește de afirmația celor care spun că religia nu înseamnă rugăciunea și că omul este musulman chiar dacă nu se roagă. Trimisul ﷺ a interzis uciderea conducătorului și răscoala împotriva lui atât timp cât se roagă. Chiar dacă el săvârșește abateri și păcate care sunt mai prejos de necredință, trebuie răbdat, datorită marelui folos care depășește răul păcatului său personal. Răul păcatului său se limitează la el, pe când răul ruperii legăturii de ascultare și al răscoalei se răsfrânge asupra Islamului și musulmanilor.

Textul hadithului de la care pornește aceasta este că Profetul ﷺ a spus: «Cei mai buni dintre conducătorii voștri sunt cei pe care îi iubiți și care vă iubesc, pentru care vă rugați și care se roagă pentru voi. Cei mai răi dintre conducătorii voștri sunt cei pe care îi urâți și care vă urăsc, pe care îi blestemați și care vă blestemă». S-a întrebat: «Trimis al lui Allah, să nu ne ridicăm atunci împotriva lor?» El a spus: «Nu, atât timp cât mențin rugăciunea printre voi».⁵⁸

Jarīr ibn ʿAbd Allāh, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că un om a făcut o danie, iar apoi oamenii l-au urmat. Atunci el ﷺ a spus: «Cel care dă în Islam un exemplu bun va avea răsplata lui și răsplata celor care îl vor urma după el, fără ca răsplățile lor să se micșoreze cu ceva. Iar cel care dă în Islam un exemplu rău va purta păcatul lui și păcatul celor care îl vor urma, fără ca păcatele lor să se micșoreze cu ceva». Relatat de Muslim.⁵⁷

Comentariul

Împrejurarea acestui hadith este că niște oameni din Muḍar au venit la Profet ﷺ, purtând semnele sărăciei și ale nevoii și având haine zdrențuite. Profetului ﷺ i s-a făcut milă de ei, căci el, pacea și binecuvântarea fie asupra lui, era Profetul îndurării. Când a văzut starea, nenorocirea și sărăcia lor, i s-a făcut milă de ei ﷺ. A chemat la rugăciune, oamenii s-au adunat, apoi a ținut o predică ﷺ în care a îndemnat la milostenie și i-a încurajat să dăruiască. Oamenii au început să dea: unul dădea un pumn de hrană, altul dădea cutare și cutare lucru, până când a venit un om care aducea o legătură cu aur, pe care mâna lui abia o putea ține, și a așezat-o înaintea Trimisului ﷺ. Chipul Trimisului ﷺ s-a luminat, iar el s-a bucurat nespus. Văzându-l pe acel om, ceilalți l-au urmat și au prins râvnă să dea milostenie. Au dăruit unul după altul, până când s-a strâns o mare cantitate de danii înaintea Trimisului ﷺ. Atunci el a spus: «Cel care dă în Islam un exemplu bun va avea răsplata lui și răsplata celor care îl vor urma», fiindcă acest om dăduse un exemplu bun, iar oamenii îl luaseră drept model și dăruiseră.

Sensul cuvintelor «dă în Islam un exemplu bun» este că reînvie o practică a Sunnei. Milostenia este o practică a Sunnei, iar acest om a reînsuflețit-o, aducând multă avere. Oamenii au prins curaj și au început să dăruiască unii după alții, el fiind pricina acestui lucru. Prin urmare, are răsplata faptei sale și răsplata celor care l-au urmat. Această formulare este generală. Împrejurarea rostirii hadithului este această întâmplare, însă ceea ce se ia în considerare este caracterul general al formulării, nu particularitatea împrejurării. Hadithul îi cuprinde, așadar, pe toți cei care fac un bine și sunt urmați de oameni în acel bine. Oricare ar fi acel bine, dacă oamenii îl iau drept exemplu în el, omul devine un model bun și primește răsplata propriei fapte și răsplata celor care l-au urmat.

«Iar cel care dă în Islam un exemplu rău»: aceasta este inovația, adică introducerea unei inovații fără temei. «El va purta păcatul ei și păcatul celor care o practică, fără ca păcatele lor să se micșoreze cu ceva». În aceasta se află avertizarea împotriva inovațiilor și îndemnul la reînvierea practicilor Sunnei, fiindcă Trimisul ﷺ l-a lăudat pe cel care a reînsuflețit această practică. Tot aici se află avertizarea împotriva reînvierii inovațiilor și a introducerii lor. Răul lor nu se limitează la făptuitor, ci o parte din el ajunge la cel care a introdus inovația, indiferent dacă trece mult sau puțin timp. Aceasta este o avertizare împotriva inovațiilor și arată că ele sunt practici rele. Cuvântul sunnah înseamnă, în limbă, «cale» sau «mod de a proceda».

Muslim mai relatează, din hadithul lui Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, în formularea: «Cel care cheamă la călăuzire», după care a spus: «Cel care cheamă la rătăcire».⁵⁹

Comentariul

În acest hadith se spune: «Cel care cheamă la călăuzire va avea o răsplată asemenea răsplăților celor care îl urmează, fără ca răsplățile lor să se micșoreze cu ceva. Iar cel care cheamă la rătăcire va purta un păcat asemenea păcatelor celor care îl urmează, fără ca păcatele lor să se micșoreze cu ceva». Aceasta arată meritul chemării la Allah, Atotputernicul și Mărețul, al poruncirii binelui și al opririi răului. Cel care face acestea primește răsplata propriei fapte și răsplăți asemenea celor ale oamenilor care l-au luat drept exemplu și i-au urmat calea până în Ziua Învierii. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, spune:

Cine are un cuvânt mai frumos decât acela care cheamă la Allah, face fapte bune și spune: „Eu sunt dintre musulmani”?

Chemarea la Allah are, așadar, un merit măreț, iar binele ei este mult. Ea este calea Trimisului ﷺ:

Spune: „Aceasta este calea mea: eu chem la Allah cu știință limpede, eu și cei care mă urmează. Slavă lui Allah! Eu nu sunt dintre cei care Îi asociază parteneri”.

În schimb, cel care cheamă la rătăcire, la inovații și la lucruri nou introduse în religie, precum acela care cheamă la adorarea mormintelor și a mausoleelor, cheamă la ceea ce se împotrivește religiei. Așa se întâmplă astăzi prin îndemnarea la inovații, păcate și abateri. Cel care face aceasta va purta păcatul său și păcatul celor care l-au luat drept exemplu și i-au urmat calea până în Ziua Învierii.

Aici se află avertizarea împotriva celor care cheamă la rătăcire. În această categorie intră și cei care cheamă la inovație, fiindcă inovația este rătăcire, așa cum a spus Profetul ﷺ: «Orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este o rătăcire».⁶⁰

Prin urmare, cel care cheamă la inovații cheamă la rătăcire și va purta propriul păcat, precum și păcatul celor care l-au urmat.