Text integral · Pasaje · 36
Urmarea Sunnei este obligatorie în norme, ca și în principii
اتباع السنة لازم في الفروع كالأصول
Urmarea Sunnei Trimisului ﷺ, prin primirea a ceea ce arată Cartea și Sunna, este obligatorie în chestiunile de credință, potrivit cuvintelor sale ﷺ:
فإنَّه من يعش منكم فسيرى اختلافاً كثيراً، فعليكم بسنَّتي وسنَّة الخلفاء المهديين الراشدين
Cel dintre voi care va trăi va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor îndrumați și drept călăuziți.
Fragment din hadithul amintit anterior
Tot astfel, ea este obligatorie în chestiunile particulare în care este îngăduit efortul de judecată, atunci când dovada devine limpede. Învățații înaintașilor acestei comunități, între care cei patru imami — Abū Ḥanīfa, Mālik, al-Șāfiʿī și Aḥmad — au îndemnat la primirea a ceea ce arată dovada și la părăsirea propriilor lor opinii când un hadith autentic al Trimisului lui Allah ﷺ le este potrivnic. Sunt cunoscute cuvintele imamului Mālik:
كلٌّ يؤخذ من قوله ويُردُّ إلَّا رسول الله ﷺ
Cuvintele oricui pot fi primite ori respinse, în afară de cele ale Trimisului lui Allah ﷺ.
Imamul al-Șāfiʿī, Allah să aibă milă de el, a spus:
أجمع الناسُ على أنَّ من استبانت له سنة رسول الله ﷺ لم يكن له أن يَدَعها لقول أحد
Oamenii sunt de acord că aceluia căruia i-a devenit limpede Sunna Trimisului lui Allah ﷺ nu îi este îngăduit să o părăsească pentru cuvântul altcuiva.
Ibn al-Qayyim, al-Rūḥ, pp. 395–396
Cu puțin înainte de a aminti această relatare, Ibn al-Qayyim a spus:
فمَن عرض أقوال العلماء على النصوص ووزَنَها بها وخالف منها ما خالف النصَّ لم يُهدِر أقوالَهم ولَم يهضِم جانبهم، بل اقتدى بهم؛ فإنَّهم كلَّهم أمروا بذلك، فمتَّبعُهم حقًّا مَن امتثل ما أوصوا به لا مَن خالفهم
Cel care confruntă cuvintele învățaților cu textele, le cântărește prin ele și se împotrivește acelor opinii care contrazic textul nu le-a nesocotit cuvintele și nu le-a micșorat rangul. Dimpotrivă, i-a urmat, căci toți au poruncit acest lucru. Cel care îi urmează cu adevărat este cel care împlinește ceea ce au recomandat, nu cel care li se împotrivește.
Ibn al-Qayyim, al-Rūḥ
Unii dintre învățații care s-au ocupat de jurisprudența adepților celor patru școli au arătat că trebuie să ne sprijinim pe dovezile autentice atunci când ele contrazic opiniile lor. Aṣbaġ ibn al-Faraj a spus:
المسح (يعني على الخفين) عن النَّبيِّ ﷺ وعن أكابر أصحابه في الحضر أثبت عندنا وأقوى من أن نتَّبعَ مالكاً على خلافه
Ștergerea — adică peste încălțămintea khuff —, relatată de la Profet ﷺ și de la marii săi companioni atunci când nu erau în călătorie, este pentru noi mai bine statornicită și mai puternică decât să-l urmăm pe Mālik împotriva ei.
Fatḥ al-Bārī (1/306)
Al-Ḥāfiẓ a spus în al-Fatḥ (1/276):
المالكية لا يقولون بالتتريب في الغسل من ولوغ الكلب، قال القرافي منهم: قد صحَّت فيه الأحاديث، فالعجب منهم كيف لم يقولوا بها!
Mālikīții nu susțin folosirea pământului la spălarea vasului din care a băut câinele. Al-Qarāfī, unul dintre ei, a spus: «Hadithurile despre aceasta sunt autentice. Este de mirare că ei nu au hotărât potrivit lor!»
Fatḥ al-Bārī (1/276)
Ibn al-ʿArabī al-Mālikī a spus:
قال المالكية: ليس ذلك ـ أي الصلاة على الغائب ـ إلَّا لمحمد ﷺ، قلنا: وما عمل به محمدٌ ﷺ تعملُ به أمَّتُه؛ يعني لأنَّ الأصلَ عدم الخصوصية، قالوا: طُويت له الأرض وأُحضرت الجنازة بين يديه! قلنا: إنَّ ربَّنا عليه لقادر، وإنَّ نبيَّنا لأهلٌ لذلك، ولكن لا تقولوا إلَّا ما رويتم، ولا تَخترعوا حديثاً من عند أنفسكم، ولا تحدِّثوا إلَّا بالثابتات ودَعُوا الضِّعافَ؛ فإنَّها سبيل إتلاف إلى ما ليس له تلاف
Mālikīții au spus: «Aceasta — adică rugăciunea funerară pentru cel absent — i-a fost îngăduită numai lui Muḥammad ﷺ.» Noi am spus: «Ceea ce a făcut Muḥammad ﷺ face și comunitatea sa», adică principiul este că un lucru nu îi este rezervat numai lui. Ei au spus: «Pământul a fost strâns pentru el, iar trupul celui mort a fost adus înaintea lui!» Noi am spus: «Domnul nostru este în stare de aceasta, iar Profetul nostru este vrednic de o asemenea cinstire. Însă nu spuneți decât ceea ce ați transmis; nu născociți voi înșivă un hadith și nu relatați decât cele statornicite. Lăsați relatările slabe, căci ele sunt o cale de pierzanie care duce la ceea ce nu mai poate fi îndreptat.»
Al-Fatḥ (3/189); a se vedea și al-Șawkānī, Nayl al-awṭār (4/54)
Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el, a spus despre identificarea rugăciunii de mijloc:
وقد ثبتت السنة بأنَّها العصر، فتعيَّن المصيرُ إليها
Sunna a statornicit că este rugăciunea de ʿaṣr; prin urmare, trebuie să ne întoarcem la ea.
Apoi a transmis de la al-Șāfiʿī că acesta a spus:
كلُّ ما قلتُ فكان عن النَّبيِّ ﷺ بخلاف قولي مِمَّا يصح، فحديث النَّبيِّ ﷺ أولَى، ولا تقلِّدوني، وقال أيضاً: إذا صحَّ الحديث وقلتُ قولاً فأنا راجعٌ عن قولي وقائل بذلك
Orice aș fi spus, dacă de la Profet ﷺ există o relatare autentică potrivnică vorbelor mele, hadithul Profetului ﷺ are întâietate. Nu mă imitați! El a mai spus: «Dacă hadithul este autentic, iar eu am spus altceva, renunț la cuvântul meu și susțin ceea ce arată el.»
Ibn Kathīr a spus apoi:
فهذا من سيادته وأمانته، وهذا نفَسُ إخوانه من الأئمَّة رحمهم الله ورضي الله عنهم أجمعين، آمين، ومن هنا قطع القاضي الماوَردي بأنَّ مذهب الشافعي رحمه الله أنَّ صلاة الوسطى هي صلاة العصر ـ وإن كان قد نصَّ في الجديد وغيره أنَّها الصبح ـ لصحة الأحاديث أنَّها صلاةُ العصر، وقد وافقه على هذه الطريقة جماعة من محدِّثي المذهب، ولله الحمد والمنَّة
Aceasta arată măreția rangului și cinstea sa. Același duh îl au și frații săi dintre imami; Allah să aibă milă de ei și să fie mulțumit de ei toți! Āmīn. De aici, judecătorul al-Māwardī a hotărât fără ezitare că poziția școlii lui al-Șāfiʿī, Allah să aibă milă de el, este că rugăciunea de mijloc este cea de ʿaṣr, deși el afirmase în opinia sa nouă și în altele că este cea de dimineață. Aceasta datorită autenticității hadithurilor care arată că este cea de ʿaṣr. Mai mulți învățați de hadith ai școlii au fost de acord cu această abordare. Lui Allah Îi aparțin lauda și binefacerea!
Ibn Kathīr, exegeza versetului de mai jos
Aceste cuvinte se află în exegeza lui Ibn Kathīr la cuvintele Preaînaltului:
حَـٰفِظُوا۟ عَلَى ٱلصَّلَوَٰتِ وَٱلصَّلَوٰةِ ٱلْوُسْطَىٰ
Păziți rugăciunile și rugăciunea de mijloc.
Coran 2:238 · fragment
Ibn Ḥajar a spus în al-Fatḥ (2/222):
قال ابن خزيمة في رفع اليدين عند القيام من الركعتين: هو سنة وإن لم يذكره الشافعي، فالإسناد صحيح، وقد قال: قولوا بالسنَّة ودَعوا قولي
Ibn Khuzayma a spus despre ridicarea mâinilor când omul se ridică după cele două rakʿah: «Este Sunna, chiar dacă al-Șāfiʿī nu a amintit-o, căci lanțul de transmitere este autentic. El a spus: „Urmați Sunna și lăsați cuvântul meu!”»
Fatḥ al-Bārī (2/222)
El a mai spus în al-Fatḥ (3/95):
قال ابن خزيمة: ويحرم على العالِم أن يخالف السنَّة بعد علمه بها
Ibn Khuzayma a spus: «Învățatului îi este interzis să se împotrivească Sunnei după ce a cunoscut-o.»
Fatḥ al-Bārī (3/95)
Și a spus în al-Fatḥ (2/470):
روى البيهقي في المعرفة عن الربيع قال: قال الشافعي: قد روي حديث فيه أنَّ النساءَ يُتركن إلى العيدين، فإن كان ثابتاً قلتُ به، قال البيهقي: قد ثبت، وأخرجه الشيخان ـ يعني حديث أم عطية ـ فيلزم الشافعية القول به
Al-Bayhaqī a relatat în al-Maʿrifa de la al-Rabīʿ, care a spus: al-Șāfiʿī a spus: «S-a relatat un hadith potrivit căruia femeile sunt lăsate să iasă la cele două sărbători. Dacă este statornicit, îl susțin.» Al-Bayhaqī a spus: «El este statornicit și l-au consemnat cei doi șeici» — adică hadithul lui Umm ʿAṭiyya. Prin urmare, șāfiʿiții trebuie să îl susțină.
Fatḥ al-Bārī (2/470)
Al-Nawawī a amintit în comentariul la Ṣaḥīḥ Muslim (4/49) neînțelegerea dintre învățați despre abluțiunea după consumul cărnii de cămilă și a spus:
قال أحمد بن حنبل وإسحاق بن راهويه في هذا ـ أي الوضوء من لحم الإبل ـ حديثان: حديث جابر وحديث البراء، وهذا المذهب أقوى دليلاُ وإن كان الجمهور على خلافه
Aḥmad ibn Ḥanbal și Isḥāq ibn Rāhawayh au spus că despre aceasta — adică abluțiunea după carnea de cămilă — există două hadithuri: hadithul lui Jābir și hadithul lui al-Barāʾ. Această poziție are dovezi mai puternice, chiar dacă majoritatea susține contrariul.
Al-Nawawī, comentariul la Ṣaḥīḥ Muslim (4/49)
Comentând hadithul lui Ibn ʿUmar:
أمرتُ أن أقاتل الناس
Mi s-a poruncit să lupt împotriva oamenilor.
Ibn Ḥajar a spus, despre dezbaterea dintre Abū Bakr și ʿUmar privitoare la lupta împotriva celor care refuzau zakāt-ul:
وفي القصة دليلٌ على أنَّ السنَّة قد تخفى على بعض أكابر الصحابة، ويطَّلع عليها آحادهم، ولهذا لا يُلتفتُ إلى الآراء ـ ولو قويت ـ مع وجود سنة تخالفها، ولا يُقال: كيف خفي ذا على فلان؟!
În această întâmplare se află o dovadă că un aspect al Sunnei poate rămâne necunoscut unora dintre marii companioni, iar unul dintre ceilalți îl poate cunoaște. De aceea, părerile, chiar dacă sunt puternice, nu sunt luate în seamă când există o Sunna care le contrazice. Nu se spune: «Cum a putut aceasta să-i rămână necunoscută lui cutare?!»
Fatḥ al-Bārī (1/76)
El a mai spus (3/544):
وبذلك ـ أي بإشعار الهدي ـ قال الجمهور من السلف والخلف، وذكر الطحاوي في اختلاف العلماء كراهته عن أبي حنيفة، وذهب غيرُه إلى استحبابه للاتِّباع، حتى صاحباه محمد وأبو يوسف، فقالا: هو حسن
Aceasta — adică însemnarea jertfei de pelerinaj — este susținută de majoritatea înaintașilor și a celor de mai târziu. În Ikhtilāf al-ʿulamāʾ, al-Ṭaḥāwī a transmis de la Abū Ḥanīfa că o dezaproba. Ceilalți au socotit-o recomandată pentru urmarea exemplului profetic, chiar și cei doi însoțitori ai săi, Muḥammad și Abū Yūsuf, care au spus: «Este bună.»
Fatḥ al-Bārī (3/544)