Al-Tibyān

Acest capitol, împreună cu următoarele două, reprezintă scopul cărții. Tema sa este foarte întinsă și cuprinde multe ramificații. De aceea, voi arăta pe scurt ideile sale principale, în secțiuni, pentru a înlesni memorarea și însușirea lor temeinică, dacă voiește Allah Preaînaltul.

Intenția curată

Primul lucru care se cuvine atât celui care predă recitarea, cât și celui care învață să recite este să urmărească prin aceasta mulțumirea lui Allah Preaînaltul. Allah Preaînaltul a spus:

Nu li s-a poruncit decât să-L adore pe Allah, închinându-I numai Lui religia, întru credință dreaptă, să împlinească rugăciunea și să dea zakāt-ul. Aceasta este religia cea dreaptă.

adică religia statornică pe calea dreaptă. În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează de la Trimisul lui Allah ﷺ: „Faptele sunt numai după intenții și fiecare om are numai ceea ce a intenționat.” Acest hadith este unul dintre temeiurile Islamului.

Am relatat de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi — că a spus: „Omului i se dă numai după măsura intenției sale.” De la altcineva s-a relatat: „Oamenilor li se dă numai după măsura intențiilor lor.” Am relatat de la învățatul Abū al-Qāsim al-Qushayrī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — că a spus: „Puritatea intenției înseamnă a-L avea numai pe Cel Adevărat drept țintă a ascultării: prin ascultarea sa, omul să dorească apropierea de Allah Preaînaltul, fără niciun alt scop, precum a face impresie unei făpturi, a dobândi renume printre oameni, iubire sau laudă din partea lor ori orice altceva în afară de apropierea de Allah Preaînaltul.” A spus: „Se poate spune, de asemenea, că puritatea intenției înseamnă a curăța fapta de luarea în seamă a privirilor făpturilor.” De la Ḥudhayfah al-Marʿashī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — s-a relatat: „Puritatea intenției înseamnă ca faptele robului să fie aceleași în văzul oamenilor și în ascuns.” Dhū al-Nūn — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus: „Trei lucruri sunt semne ale purității intenției:

1. Să-ți fie deopotrivă lauda și mustrarea oamenilor.

2. Să nu-ți privești cu admirație propria faptă atunci când o împlinești.

3. Să cauți răsplata faptelor în Viața de Apoi.”

Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „A lăsa fapta de dragul oamenilor este fățărnicie; a face fapta de dragul oamenilor este asociere. Puritatea intenției înseamnă ca Allah să te ferească de amândouă.” Sahl al-Tustarī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus: „Oamenii cu judecată au cercetat înțelesul purității intenției și nu au găsit altceva decât ca mișcarea și repausul omului, în ascuns și pe față, să fie numai pentru Allah Preaînaltul, fără să se amestece în ele nimic: nici interesul propriu, nici pofta, nici viața lumească.” Al-Sarī — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „Nu face nimic de dragul oamenilor, nu lăsa nimic de dragul lor, nu ascunde nimic pentru ei și nu le dezvălui nimic de dragul lor.” Al-Qushayrī a spus: „Cea mai aleasă sinceritate este ca ceea ce se află în ascuns să fie la fel cu ceea ce se arată pe față.” Al-Ḥārith al-Muḥāsibī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus: „Cel cu adevărat sincer nu se îngrijorează chiar dacă și-ar pierde întregul loc pe care îl are în inimile oamenilor, de dragul îndreptării propriei inimi. Nu îi place ca oamenii să afle nici cât un fir de pulbere din fapta sa bună și nu îl supără ca ei să afle despre fapta sa rea. Căci faptul că aceasta îl supără arată că îi place să fie mai prețuit de ei, iar aceasta nu face parte din însușirile celor cu adevărat sinceri.” Altul a spus: „Dacă Îl cauți pe Allah Preaînaltul cu sinceritate, Allah îți dă o oglindă în care vezi toate minunile acestei lumi și ale Vieții de Apoi.” Cuvintele înaintașilor pe această temă sunt numeroase. Am arătat numai câteva dintre ele, pentru a atrage atenția asupra a ceea ce se urmărește. Am amintit o seamă dintre acestea, împreună cu explicarea lor, la începutul comentariului la al-Muhadhdhab și le-am adăugat reguli de conduită ale învățatului și ale elevului, ale juristului și ale celui care studiază jurisprudența, de care niciun căutător al cunoașterii nu se poate lipsi. Allah știe cel mai bine.

Intenția și interesele lumești

Să nu urmărească prin aceasta dobândirea vreunui folos lumesc: avere, conducere, prestigiu, întâietate față de cei de-o seamă cu el, lauda oamenilor, atragerea privirilor lor spre sine sau altceva asemenea. Dascălul de recitare să nu-și amestece predarea cu dorința unui folos pe care l-ar putea primi de la unul dintre cei care învață la el, fie avere, fie un serviciu, oricât de mic, chiar dacă are forma unui dar pe care acela nu i l-ar fi făcut dacă nu ar fi studiat la el. Cel Preaînalt a spus:

Celui care dorește rodul Vieții de Apoi îi sporim rodul, iar celui care dorește rodul acestei lumi îi dăm din ea, dar în Viața de Apoi nu va avea nicio parte.

Cel Preaînalt a spus:

Celui care dorește viața cea grabnic trecătoare îi grăbim în ea ceea ce voim, pentru cine voim.

Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cel care învață o știință prin care se caută Fața lui Allah Preaînaltul, dar nu o învață decât pentru a dobândi un folos din această lume, nu va simți mireasma Raiului în Ziua Învierii.” L-a relatat Abū Dāwūd cu un lanț de transmitere autentic. Hadithurile asemănătoare sunt numeroase. De la Anas, Ḥudhayfah și Kaʿb ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de ei — s-a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Cel care caută știința pentru a se certa cu cei nechibzuiți, pentru a se întrece cu învățații ori pentru a atrage privirile oamenilor spre sine să-și pregătească locul în Foc.” L-a relatat al-Tirmidhī, prin versiunea lui Kaʿb ibn Mālik, cu formularea: „Îl va face să intre în Foc.”

Devotamentul sincer al dascălului față de elev

Să se păzească din toate puterile de intenția de a se mândri cu numărul mare al celor care studiază la el și vin mereu să-l asculte. Să se păzească de a fi nemulțumit când elevii săi recită și înaintea altui dascăl de la care pot trage folos. Aceasta este o nenorocire prin care sunt încercați unii dascăli neștiutori; ea arată limpede intenția rea și stricăciunea lăuntrică a celui în cauză. Mai mult, este o dovadă hotărâtoare că, prin predarea sa, el nu caută Fața lui Allah Preaînaltul, Cel Generos. Dacă L-ar fi căutat pe Allah prin predare, nu ar fi detestat aceasta, ci și-ar fi spus: „Eu am urmărit un act de ascultare prin faptul că l-am învățat, iar acesta s-a împlinit. El a urmărit, prin recitarea înaintea altcuiva, să-și sporească știința; așadar, nu i se poate aduce nicio mustrare.”

Am relatat în Musnad-ul imamului asupra a cărui memorare temeinică și autoritate există consens, Abū Muḥammad al-Dārimī — Allah să aibă milă de el —, de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el — că a spus: „O, purtători ai Coranului — ori a spus: o, purtători ai cunoașterii —, puneți-o în practică! Învățat este numai cel care împlinește ceea ce știe și a cărui cunoaștere este în acord cu fapta sa. Vor veni oameni care vor purta știința, dar ea nu le va trece de clavicule. Faptele lor vor contrazice cunoașterea lor, iar ceea ce ascund va contrazice ceea ce arată. Vor ședea în cercuri, fălindu-se unii față de alții, până într-atât încât unul se va supăra pe cel care îi ține tovărășie fiindcă îl lasă și se așază lângă altcineva. Faptele acestora, în acele adunări, nu se înalță la Allah Preaînaltul.” S-a transmis în mod autentic de la imamul al-Shāfiʿī — Allah să fie mulțumit de el — că a spus: „Mi-aș fi dorit ca oamenii să învețe această știință — adică știința sa și cărțile sale — fără să-mi fie atribuită nici măcar o literă din ea.”

Însușirile nobile

Dascălul se cuvine să se împodobească cu însușirile frumoase aduse de Legea religioasă, cu trăsăturile lăudabile și cu purtările plăcute spre care l-a îndrumat Allah: cumpătarea față de viața lumească, mulțumirea cu puțin din ea, lipsa preocupării pentru ea și pentru cei prinși de ea, dărnicia, generozitatea, noblețea caracterului, chipul senin, fără a ajunge la lipsă de cuviință, blândețea, răbdarea și ferirea de câștigurile înjositoare. Să păstreze evlavia, smerenia, liniștea, demnitatea, modestia și supunerea; să se ferească de râs și de prea multe glume; să împlinească regulat îndatoririle prescrise de Lege, precum curățirea prin îndepărtarea murdăriei și a firelor de păr a căror îndepărtare a fost prescrisă: scurtarea mustății, tăierea unghiilor, pieptănarea bărbii, înlăturarea mirosurilor neplăcute și a hainelor dezaprobate.

Să se păzească din toate puterile de invidie, fățărnicie, admirație de sine și disprețuirea altora, chiar dacă sunt mai prejos decât el. Se cuvine să pună în practică hadithurile despre tasbīḥ, tahlīl și celelalte pomeniri și invocații; să fie conștient de supravegherea lui Allah Preaînaltul, în ascuns și pe față, și să păstreze aceasta cu statornicie; în toate treburile sale să se bizuie pe Allah Preaînaltul.

Bunătatea față de elev

Se cuvine să fie blând cu cel care recită înaintea lui, să-l întâmpine cu bunăvoință și să-i facă bine după împrejurări. Am relatat de la Abū Hārūn al-ʿAbdī că a spus: „Mergeam la Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el —, iar el ne spunea: «Bun venit celor pentru care Trimisul lui Allah ﷺ ne-a lăsat îndemn! Profetul ﷺ a spus: Oamenii vă urmează. Vor veni la voi oameni din toate ținuturile pământului ca să dobândească înțelegerea religiei. Când vin la voi, purtați-vă bine cu ei.»” L-au relatat al-Tirmidhī, Ibn Mājah și alții. Am relatat ceva asemănător în Musnad-ul lui al-Dārimī, de la Abū al-Dardāʾ — Allah să fie mulțumit de el.

Sfatul sincer dat elevului

Se cuvine să le ofere din plin sfatul sincer, fiindcă Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Religia este devotament sincer: față de Allah, de Cartea Sa, de Trimisul Său, de conducătorii musulmanilor și de toți musulmanii.” L-a relatat Muslim. Din devotamentul sincer față de Allah Preaînaltul și de Cartea Sa fac parte cinstirea celui care o recită și a celui care o studiază, îndrumarea lui spre ceea ce îi este de folos, blândețea față de el, ajutorarea lui în învățătură pe cât este cu putință și câștigarea inimii sale. Dascălul să fie darnic cu învățătura sa, blând și binevoitor cu elevul, îndemnându-l să învețe. Să-i amintească meritul acestei îndeletniciri, pentru a-i trezi avântul și a-i spori dorința de a învăța. Să-l deprindă cu desprinderea de cele lumești și să-l îndepărteze de sprijinirea pe ele și de amăgirea cu ele, amintindu-i meritul îndeletnicirii cu Coranul și cu celelalte științe religioase: aceasta este calea celor cunoscători și a robilor drepți ai lui Allah, precum și rangul profeților — asupra lor să fie rugăciunea și pacea. Să aibă milă de elev și să se îngrijească de binele lui așa cum se îngrijește de binele copilului său și de propriul bine. Să-l socotească asemenea copilului său în grija față de el și în răbdarea față de asprimea și lipsa lui de cuviință; să-i găsească scuză dacă uneori se poartă necuviincios, fiindcă omul este supus neajunsurilor, mai ales când este tânăr. Să-i dorească tot binele pe care și-l dorește sieși și să deteste pentru el orice neajuns pe care îl detestă pentru sine. S-a transmis în mod autentic, în cele două Ṣaḥīḥ-uri, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Niciunul dintre voi nu are credință până ce nu îi dorește fratelui său ceea ce își dorește sieși.” Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi — a spus: „Cel mai vrednic de cinstire înaintea mea este cel care trece printre oameni ca să se așeze lângă mine. Dacă aș putea să împiedic muștele să se așeze pe chipul lui, aș face-o.” Într-o altă versiune: „Musca se așază pe el, iar aceasta îmi pricinuiește supărare.” Să nu se arate semeț față de elevi, ci să fie blând și modest cu ei.

Despre modestia față de oricare dintre oameni s-au transmis multe lucruri cunoscute. Cu atât mai mult se cuvine ea față de aceștia, care sunt asemenea copiilor săi, se îndeletnicesc cu Coranul și au asupra lui drepturile ce decurg din tovărășia lor și din venirea repetată la el. De la Trimisul lui Allah ﷺ s-a relatat că a spus: „Fiți blânzi cu cei pe care îi învățați și cu cei de la care învățați.” Ayyūb al-Sakhtiyānī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Învățatul se cuvine să-și pună țărână pe cap, din smerenie față de Allah, Puternic și Măreț.”

Formarea elevului

Se cuvine să-l formeze treptat pe elev în regulile alese de conduită, în purtările plăcute și în deprinderea sufletului cu lucrurile subtile și ascunse; să-l obișnuiască să se păzească în toate treburile sale, cele ascunse și cele văzute. Prin cuvintele și faptele sale repetate, să-l îndemne la puritatea intenției, la sinceritate, la intenții bune și la conștientizarea supravegherii lui Allah Preaînaltul în fiecare clipă. Să-l învețe că prin aceasta i se deschid luminile cunoașterii, pieptul i se lărgește și din inima sa țâșnesc izvoarele înțelepciunii și ale înțelesurilor subtile; cunoașterea și starea sa sunt binecuvântate, iar în fapte și cuvinte primește călăuzire.

Statutul predării

A-i învăța pe cei care doresc să învețe este o obligație colectivă. Dacă nu există decât o singură persoană potrivită, devine pentru ea o obligație individuală. Dacă există mai mulți, iar învățătura poate fi asigurată de unii dintre ei, sunt toți păcătoși dacă refuză cu toții. Dacă unii îndeplinesc această datorie, ceilalți nu mai sunt răspunzători. Dacă i se cere unuia dintre ei și el refuză, cea mai întemeiată dintre cele două opinii este că nu păcătuiește; totuși, refuzul său este dezaprobat dacă nu are o scuză.

Devotamentul sincer al dascălului

Este recomandat ca dascălul să fie dornic să-i învețe, dând acestei îndeletniciri întâietate față de interesele sale lumești care nu sunt de neapărată trebuință, și ca, atunci când se așază pentru a le preda recitarea, să-și elibereze inima de toate preocupările care o distrag; acestea sunt multe și cunoscute. Să fie preocupat să-i facă să înțeleagă și să-i dea fiecăruia ceea ce i se potrivește: să nu-i ceară prea mult celui care nu poate duce mult și să nu-i dea prea puțin celui care poate primi mai mult. Să-i pună să repete ceea ce au memorat și să-l laude pe cel la care se vede o înzestrare aleasă, dacă nu se teme că acesta va fi ispitit prin admirație de sine sau altceva. Pe cel care rămâne în urmă să-l mustre cu blândețe, dacă nu se teme că îl va îndepărta astfel de învățătură. Să nu invidieze pe niciunul dintre ei pentru priceperea care se arată la el și să nu socotească prea mult ceea ce Allah i-a dăruit. Invidia față de străini este aspru interzisă; cu atât mai mult față de elev, care este asemenea copilului său și a cărui vrednicie îi aduce dascălului său o mare răsplată în Viața de Apoi și o frumoasă laudă în această lume. Allah este Cel care dă izbânda.

Rândul și grija pentru elevi

Dacă se adună mulți, să le dea întâietate la învățătură în ordinea venirii lor. Dacă cel venit mai întâi încuviințează ca altul să-i ia locul, să-l primească pe acela înainte. Se cuvine să se arate binevoitor și cu chip senin față de ei, să se intereseze de starea lor și să întrebe despre cei care lipsesc.

Învățarea cu intenție încă nedesăvârșită

Învățații — Allah să fie mulțumit de ei — au spus: „Să nu refuze să învețe pe cineva din pricină că intenția aceluia nu este curată.” Sufyān și alții au spus: „Faptul că ei caută știința este el însuși o intenție.” Au mai spus: „Am căutat știința pentru altcineva decât Allah, dar ea nu a îngăduit să fie decât pentru Allah.” Înțelesul este că, în cele din urmă, ea a ajuns să fie numai pentru Allah Preaînaltul.

Conduita dascălului

Printre regulile sale de conduită asupra cărora se insistă și cărora trebuie să le acorde grijă se numără aceea de a-și feri mâinile de joacă atunci când predă recitarea și ochii de a rătăci cu privirea fără nevoie. Să șadă în stare de curăție rituală, îndreptat spre qiblah, cu demnitate, având haine albe și curate. Când ajunge la locul unde se va așeza, să împlinească două rakʿah înainte de a ședea, fie că locul este o moschee, fie că nu. Dacă este o moschee, aceasta se recomandă cu atât mai mult, fiindcă este dezaprobat să se așeze în ea înainte de a împlini două rakʿah. Dacă dorește, poate ședea cu picioarele încrucișate sau în alt fel. Abū Bakr ibn Abī Dāwūd al-Sijistānī a relatat, prin lanțul său de transmitere, că ʿAbd Allāh ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — îi învăța pe oameni recitarea în moschee, șezând în genunchi.

Cinstirea cunoașterii

Printre regulile de conduită asupra cărora se insistă și pe care trebuie să le păstreze se numără aceea de a nu înjosi știința, mergând într-un loc al celui care învață la el, ca să-l învețe acolo, chiar dacă elevul este calif sau are un rang mai mic. Dimpotrivă, să păzească știința de aceasta, așa cum au păzit-o înaintașii — Allah să fie mulțumit de ei. Istorisirile despre ei în această privință sunt multe și cunoscute.

Locul predării

Locul său de învățătură se cuvine să fie încăpător, pentru ca cei care îl frecventează să poată ședea în voie. Într-un hadith de la Profet ﷺ se spune:

„Cele mai bune locuri de adunare sunt cele mai încăpătoare.” L-a relatat Abū Dāwūd în Sunan-ul său, la începutul Cărții despre buna-cuviință, cu un lanț de transmitere autentic, din relatarea lui Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el.

Despre conduita elevului

Toate regulile de conduită ale dascălului privitoare la propria persoană, pe care le-am amintit, sunt și reguli de conduită pentru elev.

Din conduita sa face parte să se ferească de preocupările care îl abat de la dobândirea învățăturii, în afară de cele de care nu se poate lipsi din nevoie. Se cuvine să-și curețe inima de întinări, ca ea să fie pregătită să primească Coranul, să-l memoreze și să-i culeagă roadele. S-a transmis în mod autentic că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Luați aminte! În trup se află o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun; dacă ea este stricată, întregul trup este stricat. Luați aminte! Ea este inima.” Frumos a spus cel care a zis: „Inima se pregătește pentru știință așa cum pământul se pregătește pentru semănat.” Se cuvine să fie modest față de dascălul său și să se poarte cuviincios cu el, chiar dacă acesta este mai tânăr, mai puțin cunoscut, de o obârșie mai puțin înaltă, cu mai puțină evlavie ori altceva asemenea. Să fie modest față de știință, fiindcă prin modestie o va dobândi. S-a spus în versuri: Învățătura e vrăjmașa tânărului semeț, așa cum șuvoiul e vrăjmașul locului înalt.

Se cuvine să urmeze îndrumarea dascălului său, să-i ceară sfatul în treburile sale și să-i primească vorba așa cum bolnavul cu judecată primește sfatul medicului sincer și priceput; ba aici se cuvine cu atât mai mult.

Alegerea dascălului

Să nu învețe decât de la cel a cărui competență este deplină, al cărui devotament religios este vădit, a cărui cunoaștere este dovedită și a cărui integritate este cunoscută. Muḥammad ibn Sīrīn, Mālik ibn Anas și alți înaintași au spus: „Această știință este religie, așadar cercetați de la cine vă luați religia.” Elevul trebuie să-și privească dascălul cu respect și să fie încredințat de deplina sa competență și de întâietatea lui față de cei de-o seamă cu el; astfel va avea mai multe șanse să tragă folos de la el. Unii dintre cei de demult, când mergeau la dascălul lor, dădeau ceva de pomană și spuneau: „O, Allah, ascunde-mi neajunsul dascălului meu și nu mă lipsi de binecuvântarea cunoașterii sale!” Al-Rabīʿ, însoțitorul lui al-Shāfiʿī — Allah să aibă milă de amândoi —, a spus: „Nu am îndrăznit să beau apă în timp ce al-Shāfiʿī mă privea, din respect pentru el.” Am relatat de la conducătorul credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el —, că a spus: „Din drepturile dascălului asupra ta fac parte să-i saluți pe oameni în general și să-i adresezi lui un salut aparte; să te așezi înaintea lui; să nu faci semne cu mâna în prezența sa și să nu faci semne din ochi; să nu spui: Cutare a spus altfel decât spui tu; să nu bârfești pe nimeni în fața lui; să nu te sfătuiești cu vecinul tău în adunarea sa; să nu-l apuci de haină când se ridică; să nu stărui asupra lui când este obosit; să nu te saturi de îndelungata lui tovărășie.” Se cuvine să urmeze aceste îndrumări ale lui ʿAlī — Allah să-i cinstească chipul — și să respingă bârfa despre șeicul său dacă poate. Dacă nu o poate respinge, să părăsească acea adunare.

Intrarea la dascăl

Să intre la șeic împodobit cu toate aceste însușiri și cu cele pe care le-am amintit în privința dascălului, în stare de curăție rituală, după ce și-a curățat dinții cu siwāk-ul și cu inima eliberată de preocupările care o distrag.

Să nu intre fără a cere voie dacă șeicul se află într-un loc unde este nevoie de permisiune. La intrare să-i salute pe cei de față și să-i adreseze lui un salut aparte. Când pleacă, să-l salute atât pe el, cât și pe ceilalți, așa cum se spune în hadith: „Primul salut nu este mai îndreptățit decât al doilea.” Să nu treacă peste grumajii oamenilor, ci să se așeze acolo unde ajunge în adunare, dacă șeicul nu-i îngăduie să înainteze ori dacă nu știe că cei de față preferă aceasta. Să nu ridice pe nimeni de la locul lui. Dacă altcineva îi oferă locul său, să nu-l primească, urmând pilda lui Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi —, în afară de cazul în care înaintarea sa aduce un folos celor de față ori șeicul îi poruncește aceasta. Să nu se așeze în mijlocul cercului decât la nevoie. Să nu se așeze între doi însoțitori fără încuviințarea lor; dacă îi fac loc, să se așeze și să se strângă, ca să nu-i incomodeze.

Conduita față de colegi

Se cuvine, de asemenea, să se poarte cuviincios cu colegii și cu cei prezenți în adunarea șeicului, fiindcă aceasta înseamnă bună-cuviință față de șeic și respectarea adunării sale. Să șadă înaintea șeicului așa cum șed elevii, nu așa cum șed dascălii. Să nu-și ridice mult glasul fără nevoie, să nu râdă și să nu vorbească mult fără trebuință, să nu se joace cu mâna sau cu altceva și să nu privească în dreapta și în stânga fără nevoie. Dimpotrivă, să stea îndreptat spre șeic, ascultând cu atenție cuvintele sale.

Conduita față de șeic

Un lucru căruia trebuie să-i acorde o grijă deosebită este să nu recite înaintea șeicului când acesta este cu mintea ocupată, plictisit, grăbit, înspăimântat, întristat, cuprins de bucurie, însetat, somnoros, neliniștit ori într-o altă stare care îi pricinuiește greutate sau îl împiedică să fie pe deplin atent și vioi. Să profite de momentele în care șeicul este plin de avânt. Din conduita sa face parte să îndure asprimea și purtarea grea a șeicului, fără ca acestea să-l împiedice să rămână în preajma lui și să fie încredințat de însușirile sale alese. Faptele și vorbele lui care par greșite să le înțeleagă în moduri corecte, fiindcă numai cel lipsit de călăuzire ori care are puțină călăuzire nu izbutește să facă aceasta. Dacă șeicul îl tratează aspru, el să fie primul care își cere iertare, arătând că vina și mustrarea îi revin lui. Acest lucru îi este mai folositor în această lume și în Viața de Apoi și păstrează mai curată inima șeicului.

S-a spus: „Cel care nu rabdă umilința învățăturii va rămâne toată viața în întunericul neștiinței; cel care o rabdă va ajunge la cinste în Viața de Apoi și în această lume.” În acest sens este și vorba cunoscută a lui Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi: „M-am smerit când căutam învățătura și am fost cinstit când am ajuns să fiu căutat pentru ea.” Frumos a spus cel care a zis:

Cel ce nu gustă o clipă umilința își petrece întreaga viață umilit.

Râvna pentru învățătură

Printre regulile de conduită asupra cărora se insistă se numără râvna pentru învățătură și stăruința în ea în toate momentele în care îi este cu putință. Să nu se mulțumească cu puțin când poate dobândi mult și să nu se împovăreze peste puteri, de teamă să nu ajungă la plictiseală și să piardă ceea ce a dobândit. Aceasta diferă după oameni și împrejurări. Dacă vine la adunarea șeicului și nu-l găsește, să-l aștepte și să rămână la ușa sa, fără să-și piardă lecția, în afară de cazul în care se teme că șeicul ar dezaproba aceasta, știind că el predă recitarea numai la o anumită oră și nu în alte momente. Dacă îl găsește dormind ori ocupat cu o treabă importantă, să nu ceară să intre, ci să aștepte cu răbdare până când se trezește ori se eliberează sau să plece. Răbdarea este mai bună, așa cum făceau Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi — și alții. Să se îndemne la strădanie în dobândirea învățăturii când are timp liber, avânt, putere trupească, minte ageră și puține preocupări, înainte să apară piedicile care îl țin pe loc și înainte de a dobândi un rang înalt. Conducătorul credincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el —, a spus: „Dobândiți înțelegerea religiei înainte de a ajunge conducători.”

Înțelesul este: străduiți-vă să vă desăvârșiți pregătirea cât încă îi urmați pe alții, înainte de a deveni conducători. Când veți ajunge conducători urmați de alții, rangul înalt și multele preocupări vă vor împiedica să învățați. Acesta este și sensul cuvintelor imamului al-Shāfiʿī — Allah să fie mulțumit de el: „Dobândește înțelegerea religiei înainte de a ajunge în frunte; odată ajuns în frunte, nu mai ai cale spre dobândirea ei.”

Recitarea la începutul zilei

Se cuvine să vină devreme, la începutul zilei, pentru a recita înaintea șeicului, potrivit hadithului Profetului ﷺ: „O, Allah, binecuvântează comunitatea mea în ceasurile ei de dimineață!” Să păstreze cu grijă recitarea celor memorate. Să nu cedeze altuia rândul său, fiindcă a-i da altuia întâietate în actele de apropiere de Allah este dezaprobat, spre deosebire de a-i da întâietate în privința avantajelor personale, ceea ce este iubit. Dacă șeicul vede, în anumite împrejurări, un folos în această cedare, pentru un motiv întemeiat în Lege, și îl îndrumă spre aceasta, să-i urmeze porunca. Printre îndatoririle sale, asupra cărora trebuie stăruit, se numără să nu invidieze pe niciunul dintre colegii săi ori pe altcineva pentru o însușire aleasă pe care Allah i-a dăruit-o și să nu se admire pe sine pentru ceea ce Allah i-a dat numai lui. Am lămurit acestea mai înainte, în regulile de conduită ale șeicului. Calea de a înlătura admirația de sine este să-și amintească faptul că ceea ce a dobândit nu a dobândit prin propria putere și tărie, ci este un har de la Allah. Nu se cuvine să se admire pentru ceva ce nu a creat el, ci a așezat Allah Preaînaltul în el. Calea de a înlătura invidia este să știe că înțelepciunea lui Allah Preaînaltul a cerut ca această însușire aleasă să fie dăruită acelui om;

nu se cuvine, așadar, să i se împotrivească și nici să deteste o înțelepciune pe care Allah Preaînaltul a voit-o și nu a dezaprobat-o.