التبيان
في آداب حملة القرآن

Prefața ediției arabe

Introducerea autorului

Un om căruia Allah i-a dăruit Coranul și care stă în rugăciune recitându-l în ceasurile nopții și ale zilei.

Un om căruia Allah i-a dăruit avere și care cheltuiește din ea în ceasurile nopții și ale zilei.”

Un om căruia Allah i-a dăruit avere și căruia i-a înlesnit să o cheltuiască pe deplin pentru ceea ce este drept.

Un om căruia Allah i-a dăruit înțelepciune, după care judecă și pe care o transmite altora.”

Câteva dintre meritele recitării Coranului și ale purtătorilor săi

Întâietatea recitării Coranului și a celui care îl recită față de altele și de alții

Cinstirea oamenilor Coranului și interdicția de a-i vătăma

Să-ți fie deopotrivă lauda și mustrarea oamenilor.

Să nu-ți privești cu admirație propria faptă atunci când o împlinești.

Să cauți răsplata faptelor în Viața de Apoi.”

Conduita celui care îi învață pe alții Coranul și a celui care îl învață

Conduita purtătorului Coranului

Cea mai cunoscută este că practica nu se socotește împlinită.

A doua este că se socotește împlinită.

A treia: se socotește împlinită dacă nu găsește altceva, dar nu se socotește împlinită dacă găsește.

În încăperile morilor, când moara este în mișcare.”

Conduita la recitarea Coranului

Unii aduc versetul ca dovadă pentru a-și confirma școala și a-și întări propria părere, deși nu au o convingere întemeiată că acesta este sensul urmărit de verset; ei urmăresc numai să-și biruie potrivnicul.

Alții urmăresc să cheme la bine și aduc un verset ca dovadă fără să le fie limpede că el arată ceea ce spun.

Alții îi explică termenii arabi fără să cerceteze sensurile lor la specialiști. Acestea sunt lucruri care se iau numai prin învățare de la cunoscătorii limbii arabe și ai explicării Coranului: sensul cuvântului, analiza sa gramaticală, omisiunile, prescurtările, elementele subînțelese, sensul propriu și cel figurat, exprimarea generală și particulară, ordinea schimbată a cuvintelor, exprimarea succintă și lămurirea ei și celelalte lucruri care se abat de la sensul aparent. Cunoașterea limbii arabe singură nu este de ajuns: trebuie cunoscute și cuvintele exegeților despre verset, fiindcă ei pot fi de acord asupra lăsării sensului aparent ori asupra intenției unui sens

Conduita tuturor oamenilor față de Coran

Versete și sure a căror recitare este recomandată în anumite momente și împrejurări

Cea mai corectă este că nu este valabilă.

A doua este că este valabilă, dar se poruncește de îndată înlăturarea dreptului său de proprietate asupra lui.

Cea mai întemeiată este că este îngăduit. Au afirmat-o categoric învățații școlii noastre din Irak, fiindcă omul nici nu atinge, nici nu poartă exemplarul.

A doua este interdicția, fiindcă este socotit că poartă fila, iar o filă are statutul întregului.

A treia îngăduie celui aflat în impuritate minoră, dar interzice celui aflat în janābah.

Cea mai corectă este că nu sunt interzise.

A treia: dacă textul coranic se deosebește printr-un scris mai gros, roșu ori altfel, sunt interzise; dacă nu se deosebește, nu sunt interzise.

Scrierea Coranului și cinstirea exemplarului său scris

 călăuzirea care înlesnește ascultarea și bunăvoința. În arabă se spune hadānā li-l-īmān, hadānā al-īmān și hadānā ilā al-īmān: ne-a călăuzit la credință.

Taḥaddā. Învățații limbii au spus:

 „Cutare îl provoacă pe cutare” se spune când se întrece cu el și îi dispută întâietatea.

Al-ḥadathān, cu a la ḥāʾ și dāl, are același sens cu al-ḥadath, al-ḥādithah și al-ḥadathā:

Al-riḍwān se pronunță cu i sau u la rāʾ:

 cei mai aleși; singularul este amthal. Se spune mathula al-rajulu, cu u la thāʾ, când omul devine vrednic și ales.

 mințile. Singularul este nuhyah, cu u la nūn, fiindcă mintea îl oprește pe cel înzestrat cu ea de la cele urâte. S-a spus și că numele vine din faptul că omul ajunge, în cele din urmă, la propria judecată și părere.

 ceea ce are puține cuvinte și multe înțelesuri.

 Cel căruia Îi sunt încredințate treburile. S-a spus: Cel căruia Îi este încredințată cârmuirea făpturilor Sale; s-a spus: Cel care Se îngrijește de binele făpturilor Sale; s-a spus: Păzitorul.

 ceasurile nopții. Singularul are patru forme: أنى și إنى, cu hamzah inițială având a ori i, apoi إني și إنو, cu yāʾ ori wāw la sfârșit și cu i la hamzah în amândouă.

 binefacerile. Singularul are cele patru forme ألى، إلى، إلي، ألو. Toate acestea au fost transmise de al-Wāḥidī.

 un negoț care nu va pieri și nu se va strica.

 îngerii scribi. Al-bararah este pluralul lui bārr, cel ascultător.

 se poticnește și întâmpină greutate.

 a dori ca binefacerea celuilalt să dispară.

 a dori aceeași binefacere, fără să dorească dispariția ei de la celălalt.

 semnele religiei Sale. Singularul este shaʿīrah; al-Jawharī a spus că se folosește și shaʿārah.

 m-a înștiințat; înțelesul este că a arătat că îmi face război.

Abū Ḥanīfah este al-Nuʿmān ibn Thābit ibn Zūṭā. Imamul al-Shāfiʿī:

Al-thalb, cu a la thāʾ și fără vocală la lām:

Ḥunafāʾ este pluralul lui ḥanīf, cel drept. S-a spus:

 cel înclinat spre adevăr, care se îndepărtează de fals.

 cu a la mīm, fără vocală la rāʾ și cu a la ʿayn, litera fără punct.

 cu u la primul tāʾ, a la al doilea și fără vocală la sīn, fără puncte. Numele îl leagă de orașul cunoscut Tustar.

ʿArf al-jannah, cu a la ʿayn, fără vocală la rāʾ și cu fāʾ:

 să-și ocupe locul ori să și-l ia. S-a spus că este o invocație împotriva lui; s-a spus că este o înștiințare.

 „șed în cercuri”. Sunt două pronunțări, cu a ori i la ḥāʾ.

 se apleacă spre elev cu bunăvoință și milă.

 cu a la sīn și i la tāʾ. Abū ʿUmar ibn ʿAbd al-Barr a spus că Ayyūb vindea piei la Baṣrah și de aceea a fost numit al-Sakhtiyānī.

Al-barāʿah este substantivul verbal de la baraʿa ori baruʿa al-rajulu, cu a ori u la rāʾ:

 omul i-a întrecut pe cei de-o seamă cu el.

 un grup de oameni uniți de aceeași îndeletnicire.

 cu a la shīn. Numele său este ʿĀmir ibn Sharāḥīl, cu a la shīn.

 cu i la ʿayn, litera fără punct, și tāʾ, cu două puncte deasupra, fără vocală.

 dāl fără punct, cu a, apoi wāw fără vocală, rāʾ cu a, qāf și yāʾ al numelui de proveniență. S-a spus că numele vine de la bonetele înalte numite dawraqiyyah. S-a spus că tatăl era un ascet, adică un om devotat adorării, iar în acea vreme ascetul era numit dawraqī. S-a spus și că numele vine de la Dawraq, un oraș din Persia ori din altă parte.

 cu u la mīm, a la ṣād și i la rāʾ. S-a spus că este îngăduit și cu a la rāʾ, dar această opinie nu are temei.

 cu ḥāʾ și ṣād, litere fără punct. Numele său este ʿAwf ibn Mālik al-Jushamī, cu u la jīm și a la shīn, litera cu puncte. Numele îl leagă de Jusham, strămoșul tribului.

Al-fusṭāṭ are șase variante de pronunțare:

 fusṭāṭ, fustāṭ, cu tāʾ în loc de ṭāʾ, și fussāṭ, cu s dublat; fiecare dintre ele poate avea u sau i la fāʾ. Înseamnă cort ori locuință.

 cu a la dāl, i la wāw și yāʾ dublat; un murmur ale cărui cuvinte nu se înțeleg.

 cu a la nūn și khāʾ; numele îl leagă de al-Nakhaʿ, strămoșul unui trib.

Ḥalab shāh, „timpul cât se mulge o oaie”:

 cu a la lām; într-o variantă rară, lām poate fi și fără vocală.

 un bețișor, fărâme de pânză și alte asemenea resturi care se mătură din moschee.

 Yasār se scrie cu yāʾ, urmat de sīn, fără punct.

 cu u la hamzah și a la sīn. Numele său este Mālik ibn Rabīʿah; a luat parte la Badr.

Muntashir jiddan, „foarte răspândit”:

 jiddan se pronunță cu i la jīm și este un substantiv verbal.

Precizarea numelor și a cuvintelor amintite în carte, în ordinea apariției lor

Învățături adăugate cărții

Cuvânt de încheiere

Indexul citatelor coranice

Bibliografie

O lucrare despre buna-cuviință față de Coran: învățarea și predarea lui, recitarea cu smerenie, păstrarea în memorie și cinstirea Cărții lui Allah.