Text integral · Pasaje · 18
Piedicile statorniciei sunt îndoielile rătăcirii și poftele abaterii
القاعدة التاسعة: الموانع من الاستقامة شبهات الضلال أو شهوات الغي
Îndoielile și poftele taie drumul și sunt piedici care îndepărtează de statornicie. Cel care merge pe calea dreaptă a lui Allah întâlnește mereu în mersul său îndoieli și pofte care îl întorc și îl abat de pe calea dreaptă a lui Allah.
Oricine se abate de la statornicie o face fie din pricina unei pofte, fie din pricina unei îndoieli. Pofta este o stricare a faptei, iar îndoiala o stricare a cunoașterii.
Allah, Atotputernicul și Mărețul, a spus:
وَأَنَّ هَـٰذَا صِرَٰطِى مُسْتَقِيمًا فَٱتَّبِعُوهُ ۖ وَلَا تَتَّبِعُوا۟ ٱلسُّبُلَ فَتَفَرَّقَ بِكُمْ عَن سَبِيلِهِۦ
„Aceasta este calea Mea dreaptă: urmați-o și nu urmați căile care vă despart de calea Sa.”
Coran, 6:153
În „Musnad al-imām Aḥmad”37 este relatat de la ʿAbd Allāh ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — că a spus:
خَطَّ لَنَا رَسُولُ اللَّهِ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ خَطًّا، ثُمَّ قَالَ: هَذَا سَبِيلُ اللَّهِ، ثُمَّ خَطَّ خُطُوطًا عَنْ يَمِينِهِ وَعَنْ شِمَالِهِ، ثُمَّ قَالَ: هَذِهِ سُبُلٌ عَلَى كُلِّ سَبِيلٍ مِنْهَا شَيْطَانٌ يَدْعُو إِلَيْهِ، ثُمَّ قَرَأَ:
„Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — ne-a trasat o linie și a spus: «Aceasta este calea lui Allah.» Apoi a trasat linii în dreapta și în stânga ei și a spus: «Acestea sunt căi; pe fiecare dintre ele se află un diavol care cheamă la ea.» Apoi a recitat:
Aḥmad, 4142.
وَأَنَّ هَـٰذَا صِرَٰطِى مُسْتَقِيمًا فَٱتَّبِعُوهُ ۖ وَلَا تَتَّبِعُوا۟ ٱلسُّبُلَ فَتَفَرَّقَ بِكُمْ عَن سَبِيلِهِۦ
«Aceasta este calea Mea dreaptă: urmați-o și nu urmați căile care vă despart de calea Sa.»”
Coran, 6:153
Diavolul care cheamă la abatere de la calea dreaptă a lui Allah o face fie printr-o îndoială, fie printr-o poftă. Dacă vede în om neglijență, îi face poftele iubite. Dacă vede grijă și sârguință, îi strecoară îndoieli.
Așa cum au spus unii dintre înaintași: „Allah Preaînaltul nu poruncește un lucru fără ca Satana să caute două feluri de abatere în privința lui: fie spre neglijență și lipsă, fie spre depășirea măsurii și exagerare. Nu-i pasă cu care dintre ele izbutește.”
Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus: „I-a rupt de cale pe cei mai mulți oameni, în afară de foarte puțini, în aceste două văi: valea neglijenței și valea depășirii măsurii și a încălcării. Foarte puțini dintre ei rămân fermi pe calea pe care se aflau Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și însoțitorii săi.”38
Aici trebuie să ne aducem în minte o pildă minunată și măreață, de cel mai mare folos, consemnată în „Al-Musnad”, la al-Tirmidhī și în alte colecții, în relatarea lui al-Nawwās ibn Samʿān — Allah să fie mulțumit de el — de la Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, care a spus:
ضَرَبَ اللَّهُ مَثَلًا صِرَاطًا مُسْتَقِيمًا، وَعَلَى جَنْبَتَيِ الصِّرَاطِ سُورَانِ، فِيهِمَا أَبْوَابٌ مُفَتَّحَةٌ، وَعَلَى الْأَبْوَابِ سُتُورٌ مُرْخَاةٌ، وَعَلَى بَابِ الصِّرَاطِ دَاعٍ يَقُولُ: أَيُّهَا النَّاسُ! ادْخُلُوا الصِّرَاطَ جَمِيعًا، وَلَا تَتَعَرَّجُوا، وَدَاعٍ يَدْعُو مِنْ فَوْقِ الصِّرَاطِ، فَإِذَا أَرَادَ يَفْتَحُ شَيْئًا مِنْ تِلْكَ الْأَبْوَابِ، قَالَ: وَيْحَكَ لَا تَفْتَحْهُ، فَإِنَّكَ إِنْ تَفْتَحْهُ تَلِجْهُ، وَالصِّرَاطُ: الْإِسْلَامُ، وَالسُّورَانِ: حُدُودُ اللَّهِ، وَالْأَبْوَابُ الْمُفَتَّحَةُ: مَحَارِمُ اللَّهِ، وَذَلِكَ الدَّاعِي عَلَى رَأْسِ الصِّرَاطِ: كِتَابُ اللَّهِ، وَالدَّاعِي مِنْ فَوْقِ الصِّرَاطِ: وَاعِظُ اللَّهِ فِي قَلْبِ كُلِّ مُسْلِمٍ.
„Allah a dat ca pildă un drum drept, pe ale cărui două laturi sunt două ziduri. În ele sunt uși deschise, iar peste uși sunt lăsate perdele. La intrarea pe drum se află un chemător care spune: «O, oameni! Intrați cu toții pe drum și nu vă abateți!» Un alt chemător cheamă de deasupra drumului. Când cineva vrea să deschidă una dintre acele uși, el spune: «Vai ție, nu o deschide! Dacă o deschizi, vei intra prin ea.» Drumul este Islamul, cele două ziduri sunt hotarele lui Allah, ușile deschise sunt cele pe care Allah le-a interzis, chemătorul de la începutul drumului este Cartea lui Allah, iar chemătorul de deasupra drumului este îndemnătorul pus de Allah în inima fiecărui musulman.”39
Aḥmad; al-Tirmidhī; al-Ḥākim.
Închipuie-ți pilda, pentru ca Allah să te facă să ai folos din ea. Allah a dat ca pildă un drum drept, pe cele două laturi ale căruia se află două ziduri. Mergi pe un drum drept, cu un zid în dreapta și cu altul în stânga. În cele două ziduri sunt multe uși, pe lângă care treci în dreapta și în stânga ta, iar peste aceste uși sunt lăsate perdele. Știi că o ușă acoperită cu o perdea nu este ca o intrare cu uși și chei: prin cea cu perdea intri fără greutate; nimic nu te împiedică să intri.
Când sufletul musulmanului statornic vrea să se lase prins de o poftă, el simte că inima i se strânge și o respinge; nu găsește nici tihnă, nici liniște. Acesta este îndemnătorul pus de Allah în inima fiecărui musulman.
Ceea ce dovedește acest hadith este că pe cele două laturi ale căii statorniciei se află uși care îl scot pe om de pe ea. Aceste uși se reduc, în ansamblu, la două lucruri: îndoieli sau pofte. Robul părăsește statornicia fie printr-o îndoială, fie printr-o poftă.
Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus: „Allah, Preamăritul, a întins podul pe care oamenii trec spre Rai și a pus pe cele două laturi ale lui cârlige care îi înșfacă pe oameni potrivit faptelor lor. Tot astfel, cârligele falsului — asemănările înșelătoare ale rătăcirii și poftele abaterii — îl împiedică pe cel prins de ele să rămână statornic pe calea adevărului și să o urmeze. Ocrotit este cel pe care îl ocrotește Allah.”40
În această privință, robul are nevoie de două feluri de călăuzire pentru ca mersul său să fie în siguranță: călăuzirea către calea dreaptă și călăuzirea pe calea dreaptă.
Ibn al-Qayyim a spus: „Călăuzirea către drum este un lucru, iar călăuzirea pe drumul însuși este alt lucru. Nu vezi că un om știe care este drumul către un anumit oraș, dar nu știe să-l străbată cum trebuie? Străbaterea lui cere o călăuzire aparte chiar în timpul mersului: să meargă într-un anumit ceas, nu în altul, să ia o anumită cantitate de apă pentru un anumit pustiu și să poposească într-un loc, nu în altul. Această călăuzire în mersul însuși poate fi neglijată de cel care știe că acesta este drumul, iar atunci el piere și nu mai ajunge la țintă.”41
Notele originale
Numărul 4142.
„Ighāthat al-lahfān”, 1/136.
Relatat de Aḥmad (17634), al-Tirmidhī (2859) și al-Ḥākim (1/144), care l-a autentificat, iar al-Dhahabī a fost de acord cu el; Al-Albānī l-a inclus în „Ṣaḥīḥ al-jāmiʿ” (3887).
„Al-Ṣawāʿiq al-mursalah”, 4/1256.
„Risālat Ibn al-Qayyim ilā aḥad ikhwānihi”, p. 9.