Text integral · Pasaje · 12
Statornicia privește vorbele, faptele și intențiile
القاعدة الخامسة: الاستقامة تتعلق بالأقوال والأفعال والنيات
Statornicia cerută robului este statornicie în vorbe, în fapte și în intenții. Aceasta înseamnă că vorbele sale, mădularele și inima sa trebuie să meargă toate pe calea dreaptă.
Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus în „Madārij al-sālikīn”28: „Statornicia privește vorbele, faptele, stările și intențiile.”
În „Al-Musnad” al imamului Aḥmad, Anas — Allah să fie mulțumit de el — relatează că Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:
لَا يَسْتَقِيمُ إِيمَانُ عَبْدٍ حَتَّى يَسْتَقِيمَ قَلْبُهُ، وَلَا يَسْتَقِيمُ قَلْبُهُ حَتَّى يَسْتَقِيمَ لِسَانُهُ.
„Credința unui rob nu devine dreaptă până când inima sa nu devine dreaptă, iar inima sa nu devine dreaptă până când limba sa nu devine dreaptă.”29
Aḥmad; sursa a fost indicată mai sus.
Ibn Rajab a spus: „Dintre mădulare, după inimă, cea mai mare grijă trebuie acordată îndreptării limbii, deoarece ea este tălmăcitorul inimii și cea care o exprimă.”30
Se vede aici cât de hotărâtoare sunt inima și limba pentru rob în privința statorniciei sau a abaterii de la ea. În acest sens, unii învățați au spus: „Omul este dat de cele două lucruri mici ale sale: inima și limba.” Inima și limba sunt fiecare câte o bucată foarte mică de carne, însă toate mădularele robului le urmează. Dacă inima și limba sunt drepte, mădularele sunt drepte.
Dovada în privința celei dintâi — inima — este relatarea amintită a lui al-Nuʿmān ibn Bashīr — Allah să fie mulțumit de amândoi:
أَلَا وَإِنَّ فِي الْجَسَدِ مُضْغَةً، إِذَا صَلَحَتْ صَلَحَ الْجَسَدُ كُلُّهُ، وَإِذَا فَسَدَتْ فَسَدَ الْجَسَدُ كُلُّهُ، أَلَا وَهِيَ الْقَلْبُ.
„În trup se află o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun, iar dacă se strică, întregul trup se strică. Ea este inima!”
Relatarea amintită a lui al-Nuʿmān ibn Bashīr.
Dovada în privința celei de-a doua — limba — este ceea ce a relatat al-Tirmidhī31 de la Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el —, potrivit căruia Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:
إِذَا أَصْبَحَ ابْنُ آدَمَ، فَإِنَّ الْأَعْضَاءَ كُلَّهَا تُكَفِّرُ اللِّسَانَ، فَتَقُولُ: اتَّقِ اللَّهَ فِينَا؛ فَإِنَّمَا نَحْنُ بِكَ؛ فَإِنِ اسْتَقَمْتَ اسْتَقَمْنَا، وَإِنِ اعْوَجَجْتَ اعْوَجَجْنَا.
„Când fiul lui Adam ajunge în zori, toate mădularele se supun limbii și spun: «Teme-te de Allah în privința noastră! Noi depindem de tine. Dacă tu ești dreaptă, suntem și noi drepte; iar dacă tu te strâmbi, ne strâmbăm și noi.»”
Al-Tirmidhī, 2407.
Când inima este dreaptă, mădularele sunt drepte; când limba este dreaptă, mădularele sunt drepte. Limba este tălmăcitorul inimii și reprezentantul ei în partea văzută a trupului. Când inima încredințează limbii o poruncă, aceasta o împlinește. Limba urmează inima, iar mădularele le urmează pe amândouă.
De aceea, fiecare musulman trebuie să se îngrijească de îndreptarea inimii sale și să-I ceară Domnului său, Binecuvântatul și Preaînaltul, să i-o îndrepte și să îndepărteze de la ea bolile, suferințele, metehnele și resentimentele inimilor. Apoi să lucreze la îndreptarea limbii sale prin vorbe curate și a mădularelor sale prin fapte bune.
Notele originale
2/105.
Sursa a fost indicată mai sus.
„Jāmiʿ al-ʿulūm wa-l-ḥikam”, p. 386.
Numărul 2407. Al-Albānī l-a considerat bun în „Ṣaḥīḥ al-targhīb” (2871).