Text integral · Pasaje · 19
Principiul al zecelea — Cunoașterea sufletului
Printre lucrurile necesare în curățirea sufletului se află cunoașterea realității acestui suflet și a însușirilor sale, pentru a-i putea purta mai ușor de grijă și a-l trata de bolile care îl încearcă.
În Cartea Sa nobilă, Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a descris sufletul prin trei însușiri cunoscute. Aceste însușiri se referă la stările sufletelor. Ele sunt:
**Sufletul liniștit:** acela care și-a găsit liniștea prin credință, prin pomenirea lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, prin adorarea Lui și prin buna îndreptare spre El, după cum a spus Cel Măreț și Preaînalt:
ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ وَتَطْمَئِنُّ قُلُوبُهُم بِذِكْرِ ٱللَّهِ ۗ أَلَا بِذِكْرِ ٱللَّهِ تَطْمَئِنُّ ٱلْقُلُوبُ
„Cei care cred și ale căror inimi se liniștesc prin pomenirea lui Allah. Oare nu prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile?”
[Ar-Raʿd, 13:28]
Cel Măreț și Preaînalt a mai spus:
يَـٰٓأَيَّتُهَا ٱلنَّفْسُ ٱلْمُطْمَئِنَّةُ ٱرْجِعِىٓ إِلَىٰ رَبِّكِ رَاضِيَةً مَّرْضِيَّةً فَٱدْخُلِى فِى عِبَـٰدِى وَٱدْخُلِى جَنَّتِى
„O, suflet liniștit, întoarce-te la Domnul tău mulțumit și primit cu mulțumire! Intră printre robii Mei și intră în Paradisul Meu!”
[Al-Fajr, 89:27–30]
**Sufletul care se mustră:** acela care își mustră stăpânul pentru greșeala săvârșită, pentru neîmplinirea unei îndatoriri sau pentru neglijența în ascultare, după cum a spus Preaînaltul în sura Al-Qiyāmah:
وَلَآ أُقْسِمُ بِٱلنَّفْسِ ٱللَّوَّامَةِ
„Și jur pe sufletul care se mustră.”
[Al-Qiyāmah, 75:2]
**Sufletul care poruncește răul:** acela care îl îndeamnă pe stăpânul său să săvârșească cele interzise și păcate, îl conduce spre locurile faptelor condamnabile și ale viciului și îl împinge spre fapte urâte și însușiri josnice. În sura Yūsuf, pacea să fie asupra lui, se află:
وَمَآ أُبَرِّئُ نَفْسِىٓ ۚ إِنَّ ٱلنَّفْسَ لَأَمَّارَةٌۢ بِٱلسُّوٓءِ إِلَّا مَا رَحِمَ رَبِّىٓ
„Nu mă dezvinovățesc pe mine însumi, fiindcă sufletul poruncește stăruitor răul, în afară de cel asupra căruia Domnul meu are milă.”
[Yūsuf, 12:53 — fragment]
Aceste trei descrieri ale sufletului sunt, în realitate, stări legate de suflet. De aceea, stările se schimbă și se preschimbă după cele care ajung la suflet. Cele trei însușiri se pot întâlni la un om într-o singură zi, în funcție de starea sufletului său.
Învățații au dat pentru acest suflet pilde care arată starea lui în relație cu omul, pentru ca musulmanului să-i fie mai ușor să o înțeleagă, apoi să se străduiască să-l îndrepte și să-l curățească.
Mă voi limita aici la două pilde date de doi imami de seamă.
**Prima pildă** a fost dată de imamul al-Ājurrī, Allah să aibă milă de el, în cartea Adab an-nufūs. El a spus:
وأنا أمثِّلُ لكَ مثالًا لا يخفى عليكَ أمرُها ـ إن شاء الله ـ: اعلم أنَّ النفسَ مثلُها كمثلِ المُهرِ الحسنِ مِن الخيلِ، إذا نظرَ إليه الناظرُ أعجبَه حُسنُه وبهاؤُه، فيقولُ أهلُ البصيرةِ به: لا يُنتفعُ بهذا حتى يُراضَ رياضةً حسنةً، ويُؤدَّبَ أدبًا حسنًا، فحينئذٍ يُنتفعُ به، فيصلحُ للطلبِ والهربِ، ويَحمدُ راكبُه عواقبَ تأديبِه ورياضتِه، فإن لم يُؤدَّبْ لم يُنتفعْ بحُسنِه، ولا ببهائِه، ولا يَحمدُ راكبُه عواقبَه عند الحاجة. فإن قَبِلَ صاحبُ هذا المُهرِ قولَ أهلِ النصيحةِ والبصيرةِ به علِمَ أنَّ هذا قولٌ صحيحٌ، فدفعَه إلى رائضٍ؛ فراضَه. ثم لا يصلحُ أن يكونَ الرائضُ إلا عالمًا بالرياضةِ، معه صبرٌ على ما معه مِن علمِ الرياضةِ، فإن كان معه بالرياضةِ ونصحِه انتفعَ به صاحبُه. فإن كان الرائضُ لا معرفةَ معه بالرياضةِ، ولا علمَ بأدبِ الخيلِ أفسدَ هذا المُهرَ، وأتعبَ نفسَه، ولم يَحمدْ راكبُه عواقبَه. وإن كان الرائضُ معه معرفةُ الرياضةِ والأدبِ للخيلِ إلا أنَّه مع معرفتِه لم يصبرْ على مشقَّةِ الرياضةِ، وأحبَّ الترفيهَ لنفسِه، وتوانى عمَّا وجبَ عليه مِن النصيحةِ في الرياضةِ أفسدَ هذا المُهرَ، وأساءَ إليه، ولم يصلحْ للطلبِ، ولا للهربِ، وكان له منظرٌ بلا مخبرٍ. فإن كان مالكُه هو الرائضَ له: ندمَ على توانيهِ يومَ لا ينفعُه الندمُ؛ حينَ نظرَ إلى غيرِه في وقتِ الطلبِ قد طَلبَ فأدركَ، وفي وقتِ الهربِ قد هربَ فسلِمَ، وطلبَ هو فلم يُدركْ، وهربَ فلم يسلمْ؛ كلُّ ذلك بتوانيهِ، وقلَّةِ صبرِه بعد معرفتِه منه. ثم أقبلَ على نفسِه يلومُها، ويوبِّخُها؛ فيقول: لمَ فرَّطتُ؟ لمَ قصَّرتُ؟ لقد عادَ عليَّ مِن قلَّةِ صبري كلُّ ما أكرهُ، واللهُ المستعانُ. اعقلوا ـ رحمكم الله ـ علمَ هذا المثلِ، وتفقَّهوا به؛ تُفلحوا وتنجحوا
„Îți voi da o pildă prin care starea sufletului îți va fi limpede, dacă Allah voiește. Să știi că sufletul este asemenea unui mânz frumos. Când cineva îl privește, frumusețea și strălucirea lui îl încântă. Cei pricepuți la el spun: «Nu va fi de folos până nu este dresat bine și deprins cum se cuvine. Atunci va fi folositor: bun pentru urmărire și pentru fugă, iar călărețul său se va bucura de urmările educării și dresării lui. Dacă nu este educat, frumusețea și strălucirea lui nu sunt de folos, iar călărețul său nu se va bucura de urmările purtării lui când va avea nevoie.» Dacă stăpânul acestui mânz primește sfatul celor sinceri și pricepuți, știe că vorbele lor sunt adevărate și îl încredințează unui dresor, care îl dresează. - Dresorul nu poate fi potrivit decât dacă știe să dreseze și are răbdare să aplice ceea ce știe. Dacă are pricepere în dresaj și îi dorește binele, stăpânul mânzului va avea folos de pe urma lui. - Dacă dresorul nu cunoaște dresajul și nu știe să educe caii, strică acest mânz, se obosește singur, iar călărețul nu se va bucura de urmări. - Dacă dresorul cunoaște dresajul și educarea cailor, dar nu rabdă osteneala dresajului, își dorește tihnă și neglijează îndatorirea de a-l dresa cu grijă sinceră, strică acest mânz și îi face rău. Mânzul nu va fi bun nici pentru urmărire, nici pentru fugă: va avea înfățișare, fără însușiri pe măsură. - Dacă însuși stăpânul este dresorul lui, își va regreta delăsarea în ziua în care regretul nu îi mai folosește. Îl vede pe altul că, la vremea urmăririi, urmărește și ajunge din urmă, iar la vremea fugii fuge și scapă. El însă urmărește fără să ajungă și fuge fără să scape, toate acestea din pricina delăsării și a lipsei sale de răbdare, cu toate că avea cunoaștere. Apoi se întoarce spre propriul suflet, mustrându-l și certându-l: «De ce am fost nepăsător? De ce mi-am neglijat îndatorirea? Lipsa mea de răbdare mi-a adus toate lucrurile pe care le urăsc.» Ajutorul se cere de la Allah. Înțelegeți — Allah să aibă milă de voi — învățătura acestei pilde și pătrundeți-i înțelesul: veți izbândi și veți reuși.”46
În această primă pildă, imamul al-Ājurrī, Allah să aibă milă de el, arată starea sufletului omenesc: el este asemenea mânzului, care are nevoie de dresaj și de răbdare în dresare. Omul trebuie să cunoască lucrurile care îi îndreaptă și îi curăță sufletul. Dacă neglijează această cunoaștere și această deprindere, va ajunge, în cele din urmă, la un regret cumplit.
**A doua pildă** a fost dată de imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el. El a spus:
النفسُ جبلٌ عظيمٌ شاقٌّ في طريقِ السيرِ إلى اللهِ عزَّ وجلَّ، وكلُّ سائرٍ لا طريقَ له إلا على ذلك الجبلِ، فلا بدَّ أن ينتهيَ إليه، ولكنَّ منهم مَن هو شاقٌّ عليه، ومنهم مَن هو سهلٌ عليه، وإنَّه ليسيرٌ على مَن يسَّرهُ اللهُ عليه. وفي ذلك الجبلِ أوديةٌ وشعوبٌ، وعقباتٌ ووهودٌ، وشوكٌ وعوسجٌ، وعُلَّيقٌ وشبرقٌ، ولصوصٌ يقطعونَ الطريقَ على السائرينَ، ولا سيَّما أهلَ الليلِ المُدلجينَ. فإذا لم يكن معهم عُدَدُ الإيمانِ، ومصابيحُ اليقينِ تتَّقدُ بزيتِ الإخباتِ، وإلا تعلَّقت بهم تلك الموانعُ، وتشبَّثت بهم تلك القواطعُ، وحالت بينهم وبين السيرِ. فإنَّ أكثرَ السائرينَ فيه رجعوا على أعقابِهم لمَّا عجزوا عن قطعِه واقتحامِ عقباتِه. والشيطانُ على قلَّةِ ذلك الجبلِ ـ أي: أعلاه ـ يحذِّرُ الناسَ مِن صعودِه وارتفاعِه، ويخوِّفُهم منه؛ فيتَّفقُ: مشقَّةُ الصعودِ، وقعودُ ذلك المخوِّفِ على قلَّتِه، وضعفُ عزيمةِ السائرِ ونيَّتِه؛ فيتولَّدُ مِن ذلك الانقطاعُ والرجوعُ، والمعصومُ مَن عصمَه اللهُ. وكلَّما رَقِيَ السائرُ في ذلك الجبلِ اشتدَّ به صياحُ القاطعِ، وتحذيرُه وتخويفُه، فإذا قطعَه وبلغَ قلَّتَه انقلبت تلك المخاوفُ كلُّهنَّ أمانًا، وحينئذٍ يَسهلُ السيرُ، وتزولُ عنه عوارضُ الطريقِ، ومشقَّةُ عقباتِها، ويرى طريقًا واسعًا آمنًا؛ يفضي به إلى المنازلِ والمناهلِ، وعليه الأعلامُ، وفيه الإقاماتُ قد أُعدَّت لركبِ الرحمنِ. فبينَ العبدِ وبينَ السعادةِ والفلاحِ: قوَّةُ عزيمةٍ، وصبرُ ساعةٍ، وشجاعةُ نفسٍ، وثباتُ قلبٍ، والفضلُ بيدِ اللهِ يؤتيه مَن يشاءُ، واللهُ ذو الفضلِ العظيمِ
„Sufletul este un munte uriaș și greu de trecut pe drumul călătoriei către Allah, Cel Măreț și Preaînalt. Orice călător nu are alt drum decât peste acel munte și trebuie să ajungă la el. Pentru unii este greu, iar pentru alții este ușor. Este cu adevărat ușor pentru cel căruia Allah i-l ușurează. În acel munte sunt văi și trecători, povârnișuri și adâncituri, spini, tufe țepoase, mărăcini și plante spinoase. Sunt tâlhari care taie calea călătorilor, mai ales a celor care călătoresc noaptea. Dacă aceștia nu au cu ei armele credinței și făcliile certitudinii, aprinse cu untdelemnul smereniei, acele piedici îi vor prinde, acele obstacole se vor agăța de ei și îi vor opri din mers. Cei mai mulți dintre cei care au pornit pe acest munte s-au întors pe urmele lor când nu au putut să-l străbată și să-i treacă povârnișurile. Satana se află în vârful muntelui — adică în locul său cel mai înalt — și îi previne pe oameni să nu urce, înspăimântându-i de urcuș. Se întâlnesc astfel greutatea urcușului, șederea celui care îi înspăimântă în vârful lui și slăbiciunea hotărârii și intenției călătorului. Din acestea se nasc oprirea și întoarcerea. Este ocrotit numai cel pe care Allah îl ocrotește. Cu cât călătorul urcă pe acel munte, cu atât tâlharul își întețește strigătele, avertizările și înfricoșarea. Când îl străbate și ajunge în vârf, toate acele temeri se prefac în siguranță. Atunci mersul se ușurează, piedicile drumului și greutățile povârnișurilor se îndepărtează, iar el vede o cale largă și sigură, care îl duce spre popasuri și locuri de adăpat. Pe ea sunt semne de orientare, iar locurile de ședere sunt pregătite pentru călătorii Celui Milostiv. Între rob și fericire și izbândă nu se află decât o hotărâre puternică, răbdare pentru o vreme, curaj sufletesc și statornicia inimii. Harul este în mâna lui Allah: El îl dăruiește cui voiește. Allah este Stăpânul harului măreț.”47
Și această pildă ne arată starea sufletului: el are nevoie ca stăpânul său să-i poarte mereu de grijă, să-l îngrijească și să-l trateze. Dacă nu se luptă cu el pe calea legiuită și nu rabdă în aceasta, sufletul îi scapă de sub stăpânire și îl pierde.
Notele originale
Adab an-nufūs de al-Ājurrī, p. 261.
Madārij as-sālikīn de Ibn al-Qayyim (2/10).