Text integral · Pasaje · 12
Principiul al zecelea — Pilda bună
Una dintre temeliile însemnate este ca părintele să fie o pildă pentru copiii săi. Dacă le poruncește binele, să se îngrijească să fie cel dintâi care îl împlinește. Dacă îi oprește de la rău, el să fie cel mai departe de el. Vorbele sale să nu meargă într-o parte, iar faptele în alta, căci astfel sădește în copii contradicție, nepotrivire și mare tulburare. Aceasta îi face să părăsească îndrumarea și educația primite de la părinți, să le nesocotească și să nu tragă folos din sfatul și îndrumarea tatălui.
لأنَّ النُّفوسَ مجبولةٌ على عدمِ الانتفاعِ بكلامِ مَن لا يعملُ بعلمِه ولا ينتفعُ به. وهذا بمنزلةِ مَن يصفُ له الطبيبُ دواءً لمرضٍ به مثلُه، والطبيبُ مُعرِضٌ عنه، غيرُ ملتفتٍ إليه. بل الطبيبُ المذكورُ أحسنُ حالًا عندهم مِن هذا الواعظِ المخالفِ لِما يعظُ به؛ لأنَّه قد يقومُ دواءٌ آخرُ عنده مقامَ هذا الدواءِ، وقد يرى أنَّ به قوَّةً على تركِ التداوي، وقد يقنعُ بعملِ الطبيعةِ، وغيرِ ذلك، بخلافِ هذا الواعظِ، فإنَّ ما يعظُ به طريقٌ مُعيَّنٌ للنجاةِ، لا يقومُ غيرُها مقامَها، ولا بُدَّ منها. ولأجلِ هذه النُّفرةِ قال شعيبٌ عليه السلام لقومِه:
„Firea oamenilor este astfel încât nu primesc folos din cuvintele celui care nu lucrează potrivit cunoașterii sale și nu trage el însuși folos din ea. El se aseamănă cu un bolnav căruia medicul îi prescrie un leac pentru aceeași boală de care suferă și medicul, în timp ce acesta îl nesocotește și nu-i dă atenție. Ba chiar, în ochii oamenilor, medicul pomenit se află într-o situație mai bună decât acest povățuitor care face tocmai ceea ce oprește prin sfaturile sale. Medicul poate avea un alt leac care să-l înlocuiască pe acesta, poate socoti că este destul de puternic pentru a se lipsi de tratament, se poate mulțumi cu lucrarea firească a trupului sau poate avea alte pricini. Nu așa este însă cu acest povățuitor: lucrul la care el îndeamnă este o cale hotărâtă de izbăvire, pe care nimic altceva nu o înlocuiește și de care nu te poți lipsi. Din pricina acestei respingeri, Shuʿayb, pacea să fie asupra lui, le-a spus oamenilor săi:
وَمَآ أُرِيدُ أَنْ أُخَالِفَكُمْ إِلَىٰ مَآ أَنْهَىٰكُمْ عَنْهُ
«Nu vreau să fac eu însumi ceea ce vă opresc pe voi să faceți.»
[Hūd, 11:88 — fragment]
وقال بعضُ السلفِ: إذا أردتَ أن يُقبَلَ منك الأمرُ والنهيُ: فإذا أمرتَ بشيءٍ فكُن أوَّلَ الفاعلينَ له، المؤتمرينَ به، وإذا نهيتَ عن شيءٍ، فكُن أوَّلَ المنتهينَ عنه. وقد قيل:
Unii dintre înaintași au spus: «Dacă vrei ca porunca și oprirea ta să fie primite, atunci, când poruncești un lucru, fii cel dintâi care îl face și se supune poruncii. Iar când oprești de la un lucru, fii cel dintâi care se îndepărtează de el.» S-a mai spus:
يا أيُّها الرَّجلُ المُعلِّمُ غيرَه هلَّا لنفسِكَ كان ذا التعليمُ؟ تصفُ الدواءَ لذي السَّقامِ مِن الضَّنى ومِن الضَّنى تمسي وأنتَ سقيمُ لا تنهَ عن خُلُقٍ وتأتيَ مثلَه عارٌ عليكَ إذا فعلتَ ذميمُ ابدأ بنفسِكَ فانهَها عن غيِّها فإذا انتهتْ عنه فأنتَ حكيمُ هناك يُقبَلُ ما تقولُ ويُقتدى بالقولِ مِنكَ وينفعُ التعليمُ
> O, omule care îi înveți pe alții, > de ce nu ți-ai însuși tu această învățătură? > Îi prescrii celui suferind leacul bolii, > dar tu însuți înnoptezi bolnav de ea. > Nu opri o purtare pe care tu însuți o ai; > este rușinos și vrednic de ocară să faci asta. > Începe cu tine și oprește-ți sufletul de la rătăcire; > când se va opri, vei fi înțelept. > Atunci vor fi primite spusele tale și urmate, > iar învățătura ta va fi de folos.”31
Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ, Allah să aibă milă de el, a spus:
رأى مالكُ بنُ دينارٍ رجلًا يُسيءُ صلاتَه؛ فقال: ما أرحمني بعيالِه، فقيل له: يا أبا يحيى يُسيءُ هذا صلاتَه وترحمُ عيالَه؟! قال: إنَّه كبيرُهم، ومنه يتعلَّمونَ
„Mālik ibn Dīnār a văzut un om care nu-și împlinea bine rugăciunea și a spus: «Câtă milă îmi este de familia lui!» I s-a zis: «Abū Yaḥyā, el își împlinește rău rugăciunea, iar ție îți este milă de familia lui?!» El a răspuns: «El este mai-marele lor și de la el învață.»”32
Cât de mare este, așadar, răul pe care părintele îl face copilului atunci când îi este pildă în părăsirea îndatoririlor sau în săvârșirea celor oprite! De obicei, copiii cresc înrâuriți de purtarea tatălui lor: el este mai-marele lor și de la el învață.
Să avem aici în minte cuvintele prin care Allah, Cel Măreț și Preaînalt, i-a mustrat pe fiii lui Isrāʾīl. El a spus:
أَتَأْمُرُونَ ٱلنَّاسَ بِٱلْبِرِّ وَتَنسَوْنَ أَنفُسَكُمْ وَأَنتُمْ تَتْلُونَ ٱلْكِتَـٰبَ ۚ أَفَلَا تَعْقِلُونَ
„Le porunciți oamenilor binele, iar pe voi înșivă vă uitați, deși recitați Cartea? Oare nu pricepeți?”
[Al-Baqarah, 2:44]
Cel Măreț și Preaînalt a mai spus:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ لِمَ تَقُولُونَ مَا لَا تَفْعَلُونَ كَبُرَ مَقْتًا عِندَ ٱللَّهِ أَن تَقُولُوا۟ مَا لَا تَفْعَلُونَ
„O, voi cei care credeți! De ce spuneți ceea ce nu faceți? Mare ură este înaintea lui Allah să spuneți ceea ce nu faceți.”
[Aṣ-Ṣaff, 61:2–3]
Notele originale
A se vedea Madārij as-sālikīn de Ibn al-Qayyim (1/445).
Relatat de Abū Nuʿaym în Ḥilyat al-awliyāʾ (2/383).