Text integral · Pasaje · 7
Eliberarea inimii de preocuparea pentru cel care a pricinuit răul
**Al cincilea mijloc.** Mulți oameni își sporesc oboseala și își înmulțesc suferința fiindcă mintea și inima le sunt preocupate de cel care i-a invidiat ori i-a atins prin deochi sau vrăjitorie. Uneori omul doar își închipuie că o anumită persoană i-a pricinuit un anumit rău. Se îmbolnăvește din pricina acestor închipuiri, fiindcă gândurile îi rămân ocupate cu ele, iar bănuiala se întoarce mereu în mintea sa.
Dacă își golește inima și gândul de această preocupare și se străduiește să o șteargă din minte ori de câte ori îi vine, aceasta devine un mijloc puternic de liniștire a sufletului și de îndepărtare a suferinței care l-a atins.
Eruditul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus: „Aceasta se numără printre cele mai folositoare leacuri și printre cele mai puternice mijloace care ajută la îndepărtarea răului său. Situația este asemenea celei a unui om pe care dușmanul îl caută pentru a-l prinde și a-l vătăma. Dacă nu i se pune în cale, nu se încleștează cu el, ci se ține departe de el, acela nu are putere asupra lui — adică dușmanul nu poate să-l vatăme. Dacă însă se încleștează și fiecare se agață de celălalt, răul se produce. Tot așa se întâmplă și cu sufletele… Când fiecare suflet se agață de celălalt, nu mai este liniște, iar răul continuă până ce unul dintre ele piere. Dacă însă își desprinde sufletul de acela, îl păzește de a se gândi la el și de a se lega de el și nu-l lasă să-i vină în minte — iar dacă îi vine, se grăbește să șteargă acel gând și să se ocupe cu ceea ce îi este mai folositor și mai potrivit —, invidiosul nedrept rămâne să se mistuie singur. Căci invidia este asemenea focului: dacă nu găsește ce să ardă, se mistuie singur.”10
El a lămurit, Allah să aibă milă de el, că lucrul cel mai eficient în tratarea acestor boli este ca omul să-și întoarcă inima și gândul de la ele, să nu se preocupe de ele și să-și vadă de cele care îi aduc folos în religie și în viața lumească, cerând ajutorul Domnului său și încrezându-se în El.
A dat și un exemplu concret: un om trece pe lângă tine pe drum și începe să te supere și să te insulte. Dacă îi întorci insultele și înjurăturile, lucrurile se vor înrăutăți, iar răul pe care ți-l face poate deveni mare tocmai fiindcă te preocupi să-i răspunzi. Dacă însă te îndepărtezi de el și nu dai atenție insultelor și înjurăturilor sale, îți vei liniști mintea și inima, vei scăpa de rău, iar el va rămâne în mânia și în păcatul său. Bine a spus poetul:
„Am trecut pe lângă un om josnic care mă înjura; mi-am văzut de drum și am spus: «Nu la mine se referă.»”11
Câți oameni nu și-au înmulțit bolile și suferințele fiindcă și-au ocupat gândurile și au întors mereu în minte asemenea lucruri! Ar fi fost mai bine pentru ei să se îndepărteze de toate acestea, așa cum s-a arătat.
Notele originale
Badāʾiʿ al-Fawāʾid, 2/768.
Vezi Al-Aṣmaʿiyyāt, p. 126, unde versurile sunt atribuite lui Shamir ibn ʿAmr al-Ḥanafī.