Zece mijloace de izbăvire

Îndemnarea la bine și oprirea de la rău se numără printre marile manifestări ale Islamului și printre faptele sale însemnate. Ea este o pavăză pentru izbăvirea comunității, ba chiar unul dintre cele mai însemnate mijloace prin care aceasta este izbăvită de pieire. Prin ea se împuținează relele, se înmulțesc faptele bune, se răspândesc binecuvântările și coboară îndurările. Efectele ei asupra îndreptării oamenilor și a comunităților sunt cunoscute pe deplin numai de Domnul pământului și al cerurilor. Numeroase texte îndeamnă la această îndatorire și îi arată însemnătatea. Preaînaltul spune:

„Voi sunteți cea mai bună comunitate ivită pentru oameni: porunciți binele și opriți răul.”

El, Preaînaltul, spune:

„Să fie dintre voi o comunitate care cheamă la bine, poruncește binele și oprește răul. Aceștia sunt cei care izbândesc.”

El, Preaînaltul, mai spune:

„Credincioșii și credincioasele își sunt sprijinitori unii altora: poruncesc binele și opresc răul.”

Și spune:

„Aceia care, dacă le dăm putere pe pământ, împlinesc rugăciunea, dau dania, poruncesc binele și opresc răul. Iar a lui Allah este urmarea tuturor lucrurilor.”

Printre dovezile că îndemnarea la bine și oprirea de la rău sunt mijloace de izbăvire și ocrotire se află cuvintele lui Allah, Preaînaltul:

„Când au uitat cele ce le fuseseră amintite, i-am izbăvit pe cei care opreau răul și i-am cuprins pe cei care nedreptățeau cu o pedeapsă aspră, pentru nelegiuirea lor.”

La fel și cuvintele Profetului ﷺ:

„Pilda celui care veghează la limitele stabilite de Allah și a celui care le încalcă este ca pilda unor oameni care au tras la sorți locurile pe o corabie: unii au primit partea de sus, iar alții, partea de jos. Cei de jos treceau pe lângă cei de deasupra lor atunci când luau apă și și-au spus: «Dacă am face o gaură în partea noastră, nu i-am mai deranja pe cei de deasupra noastră.» Dacă ceilalți îi lasă să facă ceea ce vor, vor pieri cu toții; dacă însă îi opresc, se vor salva atât ei, cât și toți ceilalți.”⁴⁷

Oamenii continuă să se afle în bine atât timp cât printre ei există persoane care se îngrijesc de această îndatorire. Dacă însă o părăsesc, primejdia este mare, iar pedeapsa este grea. Profetul ﷺ a spus:

„Când oamenii văd răul și nu-l schimbă, este aproape ca Allah să-i cuprindă pe toți cu pedeapsa Sa.”⁴⁸

Musulmanul să se străduiască, așadar, să împlinească această măreață îndatorire, cu sinceritate față de Allah și urmând în aceasta calea oamenilor adevărului și ai călăuzirii.

De aceea, când nobilul companion Jundab ibn ʿAbd Allāh, Allah să fie mulțumit de el, a văzut câțiva dintre cei mai buni învățați ai oamenilor din Baṣrah amintind în discuția lor îndemnarea la bine și oprirea de la rău, a spus: „Niciodată nu am văzut oameni mai îndreptățiți la izbăvire decât aceștia de astăzi, dacă sunt sinceri.”⁴⁹

În această privință, musulmanul să se păzească de căile celor rătăciți și de metodele oamenilor falsității. Trebuie respectate regulile drepte ale acestei îndatoriri, purtarea sa binecuvântată și principiile sale temeinice, întemeiate pe Cartea lui Allah și pe Sunnah Profetului Său ﷺ. Când este împlinită potrivit acestor principii și reguli, se realizează îndreptarea, binele și izbânda.

Dacă însă această îndatorire este îndreptată pe o cale potrivnică principiilor Legii islamice și regulilor ei cunoscute, ea se transformă într-o formă de vătămare a societăților musulmane: siguranța este tulburată, se răspândește haosul, sunt jefuite averile, este vărsat sânge și sunt încălcate cele ocrotite. La acestea se adaugă alte forme de stricăciune și vătămare pe care le poate provoca cel lipsit de înțelegerea și cunoașterea principiilor și a temeiurilor Legii islamice, aducând astfel rău atât propriei persoane, cât și comunității sale.

Câțiva oameni l-au întrebat pe Ḥudhayfah ibn al-Yamān: „Oare să nu poruncim binele și să oprim răul?” El a răspuns: „Desigur că acesta este un lucru bun, însă ridicarea sabiei împotriva conducătorului tău nu face parte din Sunnah.”⁵⁰

Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a relatat de la Abū Ḥanīfah că cineva l-a întrebat despre un om care începuse să poruncească binele și să oprească răul, căruia i se alăturaseră câțiva oameni și care se răzvrătise împotriva comunității. Întrebat dacă această faptă a lui era corectă, el a răspuns: „Nu.” I s-a spus: „Oare Allah și Trimisul Său nu au poruncit îndemnarea la bine și oprirea de la rău, aceasta fiind o îndatorire obligatorie?” El a răspuns: „Așa este, însă ei strică mai mult decât îndreaptă, prin vărsarea sângelui și prin socotirea ca îngăduit a ceea ce este interzis.”⁵¹