Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

Sura az Zumar

Versetele 32 la 75

Revelată la Mecca

Versetele 32 la 35

Allah Preaînaltul previne și vestește că nimeni nu este mai nedrept și mai nelegiuit „decât cel care născocește o minciună împotriva lui Allah”, atribuindu-I ceva ce nu se cuvine Maiestății Sale, pretinzând profeția, spunând că Allah a zis sau a hotărât ceva ce El nu a zis și nu a hotărât. Aceasta intră în Cuvintele Sale: „Spune: Domnul meu a oprit... să spuneți despre Allah ceea ce nu știți.” Aceasta este situația celui care vorbește din neștiință; dacă o face cu bună știință, fapta sa este și mai gravă și mai respingătoare.

„Și tăgăduiește adevărul când acesta vine la el”, susținut de dovezi. Tăgăduirea lui este o mare nedreptate, fiindcă a respins adevărul după ce i-a devenit limpede. Dacă unește minciuna împotriva lui Allah cu tăgăduirea adevărului, aceasta este nedreptate peste nedreptate.

„Oare nu se află în Iad sălaș pentru necredincioși?” Acolo își vor primi pedeapsa cuvenită, iar dreptul lui Allah va fi împlinit prin pedepsirea fiecărui nedrept și necredincios. „Cu adevărat, asocierea este o nedreptate uriașă.”

După ce a amintit mincinosul necredincios, păcatul și pedeapsa lui, Allah l-a amintit pe credinciosul sincer și răsplata sa: „Cel care a venit cu adevărul” în cuvânt și în faptă. Aici intră Profeții și urmașii lor, cei care au spus adevărul atunci când au transmis vestirile și hotărârile lui Allah, și care au fost sinceri în faptele și cuvintele lor.

„Și l-a crezut”, adică a crezut adevărul. Omul poate rosti adevărul fără să-l creadă, din trufie sau din dispreț față de cel care îl rostește. Trebuie, așadar, amintite împreună ambele însușiri: rostirea adevărului și credința în el. Rostirea adevărului arată cunoașterea și dreptatea, iar credința în el arată smerenia și lipsa trufiei.

„Aceștia”, cei care le-au unit pe amândouă, „sunt cei evlavioși”, căci toate însușirile evlaviei se reduc la rostirea adevărului și la credința în el.

„Ei vor avea la Domnul lor tot ceea ce vor voi” dintre răsplățile pe care niciun ochi nu le-a văzut, nicio ureche nu le-a auzit și care nu i-au trecut prin minte niciunui om. Orice desfătare și dorință vor cere le va fi pregătită.

„Aceasta este răsplata celor care fac bine”, care Îl adoră pe Allah ca și cum L-ar vedea, iar dacă ei nu-L văd, El îi vede, și care le fac bine robilor lui Allah.

„Allah le va șterge cele mai rele fapte pe care le-au săvârșit și îi va răsplăti după cele mai bune fapte pe care le-au făcut.” Faptele omului sunt de trei feluri: rele, bune și nici rele, nici bune. Ultimul fel cuprinde lucrurile îngăduite, de care nu se leagă nici răsplată, nici pedeapsă. Faptele rele sunt toate păcatele, iar faptele bune sunt toate actele de ascultare.

Prin această lămurire se înțelege versetul. „Allah le va șterge cele mai rele fapte pe care le-au săvârșit”, adică păcatele mici și mari, datorită binelui și evlaviei lor; „și îi va răsplăti după cele mai bune fapte pe care le-au făcut”, adică pentru toate faptele lor bune. „Allah nu nedreptățește nici măcar cât greutatea unui fir de praf; iar dacă este o faptă bună, El o înmulțește și dăruiește din partea Sa o răsplată măreață.”

Versetele 36 la 37

„Oare Allah nu este de ajuns pentru robul Său?” Oare nu ține de Generozitatea, Bunătatea și Grija Sa față de robul care Îl adoră, Îi împlinește poruncile și se ferește de ceea ce El a interzis - mai ales față de cel mai desăvârșit dintre oameni în adorarea Domnului său, Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui - să-i fie de ajuns în toate treburile religiei și ale lumii și să îndepărteze de el pe oricine îi voiește răul?

„Ei te înspăimântă cu cei pe care îi adoră în afara Lui”, cu idolii și cu cei socotiți egali Lui, pretinzând că îți vor face rău. Aceasta vine din rătăcirea și abaterea lor.

„Pe cel pe care Allah îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi, iar pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci”, fiindcă în Mâna Lui se află călăuzirea și rătăcirea: ceea ce voiește se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă.

„Oare Allah nu este Atotputernic?” A Lui este Puterea deplină prin care a supus toate lucrurile. Prin Puterea Sa îi este de ajuns robului Său și îndepărtează uneltirea lor. El este „Stăpân al răzbunării”: cel care nu I se supune să se ferească de pricinile răzbunării Sale.

Versetul 38

Dacă îi întrebi pe acești rătăciți care te înspăimântă cu cei adorați în afara lui Allah și aduci împotriva lor o dovadă întemeiată pe propria lor mărturisire: „Cine a creat cerurile și pământul?”, ei nu vor spune că acele divinități au creat ceva, ci vor spune: „Allah” Singur le-a creat.

Spune-le, după ce au recunoscut Puterea lui Allah: „Vedeți ceea ce chemați în afara lui Allah? Dacă Allah voiește să mă atingă un rău”, oare „pot ele să îndepărteze răul Lui” în întregime sau măcar să-l ușureze? „Sau dacă voiește să mă atingă o îndurare” care îmi aduce un folos în religia sau lumea mea, „pot ele să oprească Îndurarea Lui?” Ei vor spune: nu pot nici să îndepărteze răul și nici să oprească îndurarea.

După ce dovada hotărâtoare a arătat că numai Allah este vrednic de adorare, că El este Creatorul făpturilor și Singurul care poate aduce folosul sau vătămarea, iar oricine altcineva este neputincios să creeze, să aducă folos sau vătămare, spune-le: „Allah îmi este de ajuns. În El își pun încrederea cei care se încred”, cerându-I să-ți împlinească nevoile și să te apere de uneltirile și vicleniile lor. Pe El se sprijină cei care se încred pentru a dobândi cele folositoare și a îndepărta vătămarea. Cel care, Singur, poate împlini toate nevoile îmi este de ajuns și îmi va fi de ajuns în toate lucrurile care mă preocupă și în cele care nu mă preocupă.

Versetele 39 la 40

„Spune-le”, o, Trimisule: „O, poporul meu, lucrați potrivit stării voastre”, adică potrivit stării cu care sunteți mulțumiți pentru voi, adorând ceea ce nu merită nimic din adorare și nu are în mâna sa nimic; „și eu lucrez” pe drumul la care vă chem, închinându-I religia cu sinceritate lui Allah Singur.

„Veți afla curând” cine are deznodământul cel bun și „cui îi va veni o pedeapsă care îl va face de rușine” în această lume, „și asupra cui va coborî”, în Viața de Apoi, „o pedeapsă statornică”, care nu-l va părăsi și nu va înceta. Aceasta este o amenințare mare, iar ei știau că meritau pedeapsa veșnică, însă nedreptatea și încăpățânarea stăteau între ei și credință.

Versetul 41

Allah Preaînaltul vestește că i-a pogorât Trimisului Său Cartea care cuprinde adevărul în vestiri, porunci și opriri, care este temelia călăuzirii și mijlocul de a ajunge la Allah și la Casa cinstirii Sale. Prin ea dovada a fost statornicită împotriva lumilor.

„Cel care se călăuzește” prin lumina ei și urmează poruncile ei „o face pentru sine”, fiindcă folosul se întoarce la el. „Iar cel care rătăcește”, după ce i s-a lămurit călăuzirea, „rătăcește împotriva sa” și nu Îi face lui Allah niciun rău. „Tu nu ești păzitor peste ei”, ca să le consemnezi faptele, să le ceri socoteală pentru ele sau să-i silești să facă ceea ce voiești. Tu ești numai vestitor, care le transmite ceea ce i s-a poruncit.

Versetul 42

Allah Preaînaltul vestește că El Singur dispune de robi în starea de veghe și în somn, în viață și la moarte. „Allah ia sufletele la moartea lor.” Aceasta este moartea cea mare, moartea propriu-zisă. Faptul că atribuie această faptă Sie Însuși nu se împotrivește faptului că l-a însărcinat cu ea pe Îngerul Morții și pe ajutoarele lui, după cum a spus: „Spune: Îngerul Morții, căruia i-ați fost încredințați, vă va lua sufletele” și: „Când moartea vine la unul dintre voi, trimișii Noștri îi iau sufletul și ei nu sunt neglijenți.”

Allah atribuie lucrurile Sie Însuși, fiindcă El este Creatorul și Cârmuitorul lor, și le atribuie și pricinilor lor, fiindcă, potrivit rânduielii și Înțelepciunii Sale, El a rânduit fiecărui lucru o cauză.

„Și le ia pe cele care nu au murit în somnul lor.” Aceasta este moartea cea mică: El ia sufletele celor vii în timpul somnului lor. Apoi, dintre aceste două feluri de suflete, „El le ține pe cele cărora le-a hotărât moartea”, fie că au murit în starea de veghe, fie că le-a hotărât să moară în somn, „și le trimite pe celelalte până la un termen hotărât”, până își primesc întreaga înzestrare hotărâtă și ajung la sfârșitul vieții lor.

„În aceasta sunt semne pentru oamenii care cugetă” asupra desăvârșirii Puterii lui Allah și asupra faptului că El îi învie pe cei morți.

În acest verset se află dovada că duhul, adică sufletul, este un corp de sine stătător, a cărui esență se deosebește de cea a trupului. El este creat și cârmuit de Allah, care dispune de el luându-l, reținându-l sau trimițându-l înapoi. Sufletele celor vii și ale celor morți se întâlnesc în barzakh și vorbesc între ele; apoi Allah trimite sufletele celor vii și le ține pe ale celor morți.

Versetele 43 la 44

Allah Preaînaltul îi mustră pe cei care și-au luat mijlocitori în afara Lui, se leagă sufletește de ei, le adresează cereri și îi adoră. Spune-le, lămurind neștiința lor și faptul că acele lucruri nu merită nimic din adorare: „Chiar dacă ei nu stăpânesc nimic și nu pricep?” Adică i-ați luat mijlocitori deși nu stăpânesc nici măcar greutatea unui fir de praf în ceruri sau pe pământ, nici ceva mai mic sau mai mare, și nu au minte care să le aducă laudă? Ele sunt obiecte fără viață, pietre, copaci, imagini și morți. Se poate oare spune că cel care îi ia drept mijlocitori are judecată? Dimpotrivă, el se numără printre cei mai rătăciți, mai neștiutori și mai nedrepți oameni.

„Spune: A lui Allah este toată mijlocirea”, fiindcă întreaga stăpânire Îi aparține. Fiecare mijlocitor se teme de El și nimeni nu poate mijloci la El decât cu Voia Sa. Dacă voiește milă pentru robul Său, îi îngăduie mijlocitorului cinstit să mijlocească pentru el, arătându-Și astfel Îndurarea față de amândoi: față de mijlocitor și față de cel pentru care acesta mijlocește.

Apoi a întărit faptul că toată mijlocirea Îi aparține prin Cuvintele Sale: „A Lui este stăpânirea cerurilor și a pământului”, adică tot ceea ce se află în ele, dintre ființe, fapte și însușiri. Trebuie, așadar, ca mijlocirea să fie cerută de la Cel care o stăpânește și ca adorarea să-I fie închinată cu sinceritate. „Apoi la El veți fi întorși”, iar El îl va răsplăti pe cel sincer cu răsplata măreață și pe cel care I-a asociat parteneri cu pedeapsă cumplită.

Versetele 45 la 46

Allah Preaînaltul amintește starea celor care Îi asociază parteneri și urmările asocierii lor: „Când este pomenit Allah Singur” și li se poruncește să-I închine cu sinceritate religia și să părăsească ceea ce adoră în afara Lui, „inimile lor se umplu de repulsie”, se strâng, se depărtează și simt cea mai mare neplăcere.

„Iar când sunt pomeniți cei adorați în afara Lui” dintre idoli și cei socotiți egali Lui, și când cineva îi cheamă pe oameni să-i adore și să-i laude, „ei se bucură” de pomenirea celor adorați de ei, fiindcă ea se potrivește patimilor lor. Asocierea este cea mai rea și mai urâtă dintre stări, însă în Ziua Răsplătirii își vor primi pedeapsa cuvenită și se va vedea dacă le-au folosit divinitățile pe care le chemau în afara lui Allah.

De aceea a spus: „Spune: O, Allah, Creatorul cerurilor și al pământului”, adică Făcătorul și Cârmuitorul lor, „Cunoscătorul celor nevăzute”, pe care privirile și cunoașterea noastră nu le cuprind, „și văzute”, pe care le vedem, „Tu vei judeca între robii Tăi cu privire la lucrurile în care s-au deosebit”.

Dintre cele mai mari neînțelegeri este cea dintre monoteiștii sinceri, care spun că ei urmează adevărul și că numai ei vor avea binele în Viața de Apoi, și cei care Îi asociază parteneri lui Allah. Aceștia și-au luat în afara Ta idoli și lucruri socotite egale Ție, care nu valorează nimic, și le-au pus pe același plan cu Tine, arătând astfel cea mai mare lipsă de respect față de Tine. Ei se bucurau când divinitățile lor erau pomenite, iar când Tu erai pomenit, inimile lor se umpleau de repulsie. Cu toate acestea, pretindeau că ei urmează adevărul, că ceilalți urmează falsul și că ei vor avea binele în Viața de Apoi.

Allah Preaînaltul a spus: „Cei care cred, iudeii, sabeenii, creștinii, magii și cei care Îi asociază parteneri - Allah va judeca între ei în Ziua Învierii. Allah este Martor asupra tuturor lucrurilor.” El ne-a vestit și judecata dintre ei: „Acestea sunt două tabere care se ceartă cu privire la Domnul lor. Celor care nu cred li se vor croi veșminte din Foc; peste capetele lor se va turna apa clocotită, prin care li se va topi ceea ce se află în pântece și pieile, și vor avea măciuci de fier...”

Despre cealaltă tabără a spus: „Allah îi va introduce pe cei care cred și săvârșesc fapte bune în grădini pe sub care curg râuri; acolo vor fi împodobiți cu brățări de aur și cu mărgăritare, iar veșmintele lor vor fi de mătase.” Și a spus: „Cei care cred și nu-și amestecă credința cu nedreptate, aceștia vor avea siguranță și ei sunt cei călăuziți”, iar: „Cel care Îi asociază parteneri lui Allah, Allah îi oprește Paradisul și sălașul lui este Focul.”

Acest verset arată că Allah este Creatorul tuturor lucrurilor, că Știința Sa cuprinde totul și că El judecă între toți robii Săi. Puterea Sa, din care au luat naștere făpturile, și Știința Sa, care cuprinde toate lucrurile, arată că El îi va învia și va judeca între ei. El le cunoaște toate faptele, bune și rele, precum și măsura răsplătirii lor. Faptul că El a creat totul arată că știe totul: „Oare Cel care a creat nu știe?”

Versetele 47 la 48

După ce Allah Preaînaltul a amintit că El judecă între robii Săi și a amintit cuvintele și falsitatea celor care Îi asociază parteneri, sufletele așteaptă să afle ce va face cu ei în Ziua Învierii. El a vestit că vor avea „răul pedepsei”, adică cea mai aspră și mai cumplită pedeapsă, după cum au rostit cele mai grave și mai respingătoare cuvinte de necredință.

Dacă ar avea tot ceea ce se află pe pământ - aurul, argintul, mărgăritarele, animalele, pomii, semănăturile, toate vasele și bunurile lui - și încă pe atât, ar da totul în Ziua Învierii ca să se răscumpere și să scape de pedeapsă. Însă aceasta nu le va fi primită și nu va îndepărta de la ei nimic din pedeapsa lui Allah. În acea Zi nu vor folosi nici averea, nici copiii, decât celui care vine la Allah cu o inimă curată.⁵⁷

„Le va apărea de la Allah ceea ce nu socoteau”, adică li se vor arăta Mânia cea mare și ura adâncă a lui Allah față de ei, deși ei judecau despre ei înșiși altfel.

„Le vor apărea relele pe care le-au agonisit”, adică urmările dureroase ale faptelor pe care le-au săvârșit; „și îi va cuprinde ceea ce luau în batjocură”, adică amenințarea și pedeapsa de care își băteau joc vor coborî asupra lor, iar osânda îi va înconjura.

Versetele 49 la 52

Allah Preaînaltul vestește starea și firea omului: când îl atinge un rău, o boală, o greutate sau un necaz, „Ne cheamă”, stăruind în cerere ca să-i fie îndepărtat ceea ce l-a lovit. „Apoi, când îi dăruim o binefacere din partea Noastră”, îndepărtându-i răul și ușurându-i greutatea, se întoarce la necredință și la tăgăduirea binelui.

El spune: „Mi-a fost dată numai datorită științei”, adică pe temeiul științei lui Allah că sunt vrednic de ea, un om ales înaintea Lui, ori datorită științei mele despre mijloacele prin care o dobândesc. Allah Preaînaltul spune: „Dimpotrivă, ea este o încercare”, prin care Allah îi încearcă pe robii Săi, ca să vadă cine Îi mulțumește și cine este nerecunoscător. „Însă cei mai mulți dintre ei nu știu” și de aceea socotesc încercarea un dar lipsit de primejdie, și confundă binele neîndoielnic cu ceea ce poate deveni o pricină de bine sau de rău.

„La fel au spus și cei dinaintea lor”, adică au spus: „Mi-a fost dată numai datorită științei.” Aceste cuvinte s-au moștenit între tăgăduitori; ei nu au recunoscut binefacerea Domnului lor și au socotit că nu Îi datorează nimic. Au stăruit până au pierit, iar ceea ce agoniseau nu le-a fost de niciun folos când a venit pedeapsa.

„I-au lovit relele pe care le-au agonisit”, iar în acest loc prin „rele” se înțeleg pedepsele, numite astfel fiindcă îl întristează și îl mâhnesc pe om. „Iar pe cei nedrepți dintre aceștia îi vor lovi relele pe care le agonisesc”; ei nu sunt mai buni decât cei de dinaintea lor și nu au primit vreo dezvinovățire în Scripturi.

După ce a amintit că ei au fost amăgiți de avere și au pretins, din neștiință, că aceasta arată starea bună a celui care o are, Allah i-a vestit că înzestrarea Lui nu arată aceasta: „Allah lărgește înzestrarea pentru cine voiește” dintre robii Săi, fie drept, fie păcătos, „și o restrânge”, adică o îngustează asupra oricui voiește, fie drept, fie păcătos.

Înzestrarea este dăruită tuturor făpturilor, însă credința și faptele drepte le sunt dăruite în chip deosebit celor mai buni dintre oameni. „În aceasta sunt semne pentru oamenii care cred”, adică în lărgirea și restrângerea înzestrării, fiindcă ei știu că aceasta ține de Înțelepciunea și Îndurarea Lui și că El cunoaște mai bine stările robilor Săi. El le poate restrânge înzestrarea din bunătate față de ei, fiindcă dacă le-ar lărgi-o, ar întrece măsura pe pământ. Allah Preaînaltul ține seama în aceasta de binele religiei lor, care este temelia fericirii și izbânzii lor. Allah știe cel mai bine.

Versetele 53 la 59

Allah Preaînaltul vestește despre lărgimea Generozității Sale și îi îndeamnă pe robii Săi care au întrecut măsura să se întoarcă la El, înainte ca acest lucru să nu mai fie cu putință. Spune, o, Trimisule - și toți cei care stau în locul său dintre chemătorii la religia lui Allah - vestindu-le robilor despre Domnul lor: „O, robii Mei care ați întrecut măsura față de voi înșivă”, urmând îndemnurile sufletelor voastre către păcate și săvârșind ceea ce stârnește Mânia Cunoscătorului celor nevăzute.

„Nu deznădăjduiți de Îndurarea lui Allah”, adică nu vă pierdeți nădejdea în ea și nu vă aruncați singuri în pierzanie spunând: păcatele noastre s-au înmulțit și greșelile s-au adunat, iar pentru ele nu mai există cale de îndepărtare și nici drum de schimbare. Nu stăruiți, din această pricină, în păcate, aducând asupra voastră mânia Celui Milostiv.

Cunoașteți-L pe Domnul vostru prin Numele Sale care arată Generozitatea și Bunătatea Sa și cunoașteți că El „iartă toate păcatele”: asocierea, uciderea, adulterul, camăta, nedreptatea și orice alt păcat mare sau mic.

„El este Atoateiertător, Îndurător.” Iertarea și Îndurarea sunt două însușiri nedespărțite de Ființa Sa. Efectele lor continuă să se arate pretutindeni și umplu întreaga creație: Mâinile Sale revarsă darurile noaptea și ziua, iar binefacerile Sale se succed asupra robilor în taină și la vedere. Dăruirea Îi este mai dragă decât reținerea darurilor, iar Îndurarea a întrecut Mânia și a biruit-o.

Însă iertarea și Îndurarea Sa au pricini; dacă robul nu le împlinește, a închis asupra sa ușa Îndurării și a iertării. Cea mai mare și mai însemnată cale - de fapt, singura cale - este întoarcerea la Allah Preaînaltul prin căință sinceră, rugăciune, smerenie, supunere și adorare.

Urmați, așadar, acest mijloc însemnat și această cale măreață! De aceea Allah Preaînaltul a poruncit întoarcerea și grăbirea către ea, spunând: „Întoarceți-vă la Domnul vostru” cu inimile voastre, „și supuneți-vă Lui” cu mădularele voastre. Când întoarcerea este pomenită singură, faptele mădularelor intră în ea; când cele două sunt alăturate, după cum se întâmplă aici, întoarcerea este lucrarea inimii, iar supunerea este lucrarea mădularelor.

În Cuvintele Sale: „Întoarceți-vă la Domnul vostru și supuneți-vă Lui” se află dovada sincerității, fiindcă fără sinceritate faptele văzute și ascunse nu folosesc cu nimic. „Înainte să vă vină pedeapsa” într-un chip ce nu poate fi respins, „căci apoi nu veți fi ajutați”.

S-ar putea întreba: ce sunt întoarcerea și islamul și care sunt părțile și faptele lor? Allah Preaînaltul a răspuns: „Urmați ceea ce este mai bun din ceea ce v-a fost pogorât de la Domnul vostru”, dintre faptele inimii, precum iubirea de Allah, teama de El, nădejdea în El, grija sinceră față de robii Săi și dorința de bine pentru ei; și părăsiți ceea ce li se împotrivește.

Dintre faptele văzute sunt rugăciunea, zakah, postul, pelerinajul, milostenia, toate felurile binefacerii și celelalte lucruri poruncite de Allah. Acestea sunt cele mai bune lucruri care ne-au fost pogorâte de la Domnul nostru. Cel care urmează poruncile Domnului său în aceste privințe și în cele asemenea lor este cel care se întoarce la El și I se supune.

„Înainte să vă vină pedeapsa pe neașteptate, fără ca voi să simțiți.” Toate acestea sunt un îndemn la grăbire și la folosirea prilejului.

Apoi Allah i-a prevenit să nu stăruie în nepăsarea lor până când va veni peste ei o Zi în care vor regreta, iar regretul nu le va fi de folos. Atunci un suflet va spune: „Vai mie pentru ceea ce am neglijat față de Allah și pentru că am fost dintre cei care batjocoreau”, adică în viața lumească batjocorea răsplata și pedeapsa, până când le-a văzut cu ochii săi.

Sau va spune: „Dacă Allah m-ar fi călăuzit, aș fi fost dintre cei evlavioși.” Cuvântul „dacă” exprimă aici o dorință: de-ar fi fost ca Allah să mă fi călăuzit, atunci m-aș fi temut de El, aș fi fost dintre cei evlavioși, aș fi fost salvat de pedeapsă și aș fi meritat răsplata. Nu este o propoziție condițională, fiindcă altfel ar însemna că el invocă hotărârea dumnezeiască drept scuză pentru rătăcirea sa. Acesta este un argument fals, iar în Ziua Învierii toate argumentele false se vor destrăma.

Sau va spune, când va vedea pedeapsa și va fi sigur că ea va veni negreșit: „Dacă aș mai avea o întoarcere”, adică dacă m-aș mai putea întoarce în viața lumească, „aș fi dintre cei care fac bine”.

Allah îi va răspunde că aceasta este cu neputință și nu-i va fi de niciun folos. Este doar o dorință deșartă, lipsită de adevăr, fiindcă, dacă ar fi trimis înapoi, nu ar primi o lămurire nouă după cea dintâi: „Ba da! Semnele Mele au venit la tine”, arătând adevărul fără nicio îndoială, „însă le-ai tăgăduit, te-ai trufit” față de urmarea lor „și ai fost dintre necredincioși”. Prin urmare, cererea de a fi trimis înapoi în lume nu-i este de folos și este o lipsă de chibzuință. Chiar dacă ar fi trimiși înapoi, s-ar întoarce la ceea ce le-a fost oprit; ei sunt mincinoși.⁵⁸

Versetele 60 la 61

Allah vestește despre rușinea celor care mint împotriva Lui: în Ziua Învierii, fețele lor vor fi înnegrite ca cea mai întunecată noapte, iar oamenii adunați îi vor recunoaște după acest semn. Adevărul este luminos și limpede ca ziua. Așa cum ei au încercat să întunece fața adevărului prin minciună, Allah le va întuneca fețele, ca răsplată potrivită faptelor lor.

Fețele lor vor fi negre și vor avea o pedeapsă aspră în Gheenă. De aceea Allah spune: „Oare nu se află în Gheena sălaș pentru cei trufași?”, pentru cei care s-au trufit față de adevăr, față de adorarea Domnului lor și au născocit minciuni împotriva Lui. Ba da, pe Allah, în Gheena se află pentru cei trufași o pedeapsă, o rușine și o mânie cumplită, prin care li se va da ceea ce merită.

A minți împotriva lui Allah cuprinde afirmația că El are un asociat, un fiu sau o soție; a-I atribui ceea ce nu se cuvine Măreției Sale; a pretinde profeția; ori a-I atribui o hotărâre sau o rânduială pe care El nu a stabilit-o.

După ce a amintit starea celor trufași, Allah a amintit starea celor evlavioși: „Allah îi va salva pe cei evlavioși datorită izbândei lor”, fiindcă ei au avut mijlocul izbăvirii, anume evlavia față de Allah, cu care s-au pregătit pentru fiecare încercare și nenorocire.

„Răul nu-i va atinge”, adică pedeapsa care le-ar pricinui suferință, „și ei nu se vor întrista”. Allah arată că ei nu vor fi atinși de pedeapsă și nici nu se vor teme de ea. Aceasta este siguranța deplină. Ea va rămâne cu ei până când vor ajunge în Paradis, unde vor fi în siguranță față de orice necaz și osteneală. Pe chipurile lor se va vedea strălucirea desfătărilor, iar ei vor spune: „Laudă lui Allah, care a îndepărtat de la noi tristețea. Domnul nostru este Atoateiertător și Apreciativ.”

Versetele 62 la 63

Allah vestește aici despre Măreția și Desăvârșirea Sa, din pricina cărora cel care nu crede în El ajunge pierdut: „Allah este Creatorul tuturor lucrurilor”. Acest verset și cele asemenea lui, care se găsesc adesea în Coran, arată că toate lucrurile, în afară de Allah, Numele și Atributele Sale, sunt create. Aceasta respinge spusele tuturor celor care susțin că unele lucruri create sunt fără început, precum filozofii care susțin veșnicia cerurilor și a pământului, cei care susțin veșnicia sufletelor și alte asemenea păreri false, care neagă faptul că El este Creatorul acelor lucruri.

Cuvântul lui Allah nu este creat, fiindcă vorbirea este un atribut al vorbitorului. Allah, cu Numele și Atributele Sale, este Cel Dintâi, înaintea Căruia nu a fost nimic. Folosirea acestui verset și a celor asemenea lui de către Mu'tazilah, ca dovadă că însuși Coranul ar fi creat, este cea mai mare neștiință. Allah, cu Numele și Atributele Sale, este veșnic; niciunul dintre Atributele Sale nu a apărut după ce nu fusese, iar El nu a fost vreodată lipsit de vreunul dintre Atributele Sale.

Aceasta este susținută și de faptul că Allah vestește că El este Creatorul tuturor lumilor de sus și de jos și că El este „Ocrotitor peste toate lucrurile”. Ocrotirea deplină cere cunoaștere cuprinzătoare și amănunțită a ceea ce este încredințat, putere deplină asupra sa, pentru a putea dispune de el, capacitatea de a-l ocroti și înțelepciunea de a cunoaște felurile în care poate fi rânduit, pentru a-l cârmui în chipul cel mai potrivit. Ocrotitorul nu-și poate împlini desăvârșit sarcina decât prin acestea, iar orice lipsă în ele aduce o lipsă în ocrotire. Este cunoscut că Allah este mai presus de orice lipsă în Atributele Sale; de aceea, faptul că El este Ocrotitor peste toate lucrurile arată că Știința Sa cuprinde toate lucrurile și că Puterea Sa de a le cârmui, Cârmuirea și Înțelepciunea Sa, prin care pune fiecare lucru la locul potrivit, sunt desăvârșite.

„Ale Lui sunt cheile cerurilor și ale pământului”, adică El cunoaște tot ceea ce se află în ele și le cârmuiește. Orice îndurare deschide Allah pentru oameni, nimeni nu o poate opri, iar ceea ce El oprește nimeni nu poate trimite după El. El este Atotputernicul, Înțeleptul.

După ce a arătat Măreția Sa într-un chip care umple inimile de teamă și venerație, Allah îi amintește pe cei care fac contrariul și nu-L prețuiesc așa cum se cuvine: „Cei care nu cred în semnele lui Allah”, semne care arată adevărul sigur și calea dreaptă, „aceia sunt cei pierduți”. Ei au pierdut credința și sinceritatea față de Allah, prin care sufletele se îndreaptă; pomenirea Lui, prin care limbile se îndreaptă; și ascultarea Lui, prin care trupurile se îndreaptă. Le-au schimbat cu tot ceea ce strică sufletele și trupurile, au pierdut Grădinile desfătării și le-au schimbat cu pedeapsa dureroasă.

Versetele 64 la 66

Spune, o, Trimisule, acestor oameni care te cheamă să adori alți dumnezei în afara lui Allah: „Oare îmi porunciți să ador pe altcineva în afara lui Allah, o, voi cei neștiutori?” Această poruncă a lor vine din neștiință; dacă ar fi știut că Allah, Cel Desăvârșit din toate punctele de vedere și Dăruitorul tuturor binecuvântărilor, este Singurul vrednic de adorare, iar cei nedesăvârșiți din toate punctele de vedere, care nu pot nici să aducă folos, nici să pricinuiască rău, nu merită nimic din adorare, nu ți-ar fi poruncit aceasta.

Aceasta, fiindcă asocierea de parteneri cu Allah nimicește faptele și strică starea omului. De aceea Allah spune: „Ți s-a revelat ție și celor dinaintea ta”, adică tuturor Profeților, „dacă Îi vei asocia parteneri lui Allah, fapta ta va fi zădărnicită”. Forma singulară a cuvântului „faptă”, însoțită de un determinant posesiv, cuprinde aici toate faptele. Potrivit mesajului tuturor Profeților, asocierea zădărnicește faptele, după cum Allah a spus, după ce a amintit mulți dintre Profeții și Trimișii Săi: „Aceasta este călăuzirea lui Allah, prin care îi călăuzește pe cine voiește dintre robii Săi. Dacă ei I-ar fi asociat parteneri, tot ceea ce au făcut ar fi fost zădărnicit.”

„Și vei fi negreșit dintre cei pierduți” în această lume și în Viața de Apoi, fiindcă asocierea nimicește faptele și atrage pedeapsa.

Apoi Allah spune: „Dimpotrivă, adoră-L pe Allah.” După ce a arătat că cei neștiutori îi porunceau Profetului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să-I asocieze parteneri lui Allah și după ce a arătat urâțenia acestui lucru, El i-a poruncit să-I închine numai Lui adorarea, fără asociat.

„Și fii dintre cei recunoscători” pentru călăuzirea venită de la Allah. Așa cum lui Allah trebuie să-I fie aduse mulțumiri pentru binecuvântările lumești, precum sănătatea trupului, bunăstarea, proviziile și altele, tot astfel Lui trebuie să-I fie aduse mulțumiri și laude pentru binecuvântările religioase, precum sinceritatea și evlavia. Binecuvântările religioase sunt, de fapt, adevăratele binecuvântări. Cugetarea la faptul că ele vin de la Allah și mulțumirea adusă Lui pentru ele îl păzesc pe om de admirația față de sine, care îi atinge pe mulți dintre cei care se străduiesc, din pricina neștiinței lor. Dacă omul ar cunoaște realitatea lucrurilor, nu s-ar admira pe sine pentru o binecuvântare care îi cere și mai multă recunoștință.

Versetul 67

Allah vestește că acești politeiști nu L-au prețuit pe Domnul lor așa cum se cuvine și nu L-au venerat cu adevărata venerație. Dimpotrivă, au făcut ceea ce se împotrivește acesteia, punându-I drept egali făpturi nedesăvârșite în atributele și faptele lor, care nu pot aduce folos sau rău, nu pot dărui sau reține vreun dar și nu au nicio putere asupra niciunui lucru.

Ei au pus aceste făpturi nedesăvârșite pe aceeași treaptă cu Domnul Atotputernic, prin a Cărui Măreție covârșitoare și Putere atotbiruitoare întregul pământ va fi prins în Pumnul Celui Milostiv în Ziua Învierii, iar cerurile, în ciuda întinderii și măreției lor, vor fi strânse în Mâna Sa dreaptă. Cel care Îi pune Lui un egal nu L-a venerat așa cum se cuvine, iar aceasta este cea mai mare nedreptate.

„Slavă Lui! El este mai presus de ceea ce Îi asociază ei.” Allah Se declară mai presus și cu mult mai măreț decât partenerii pe care I-i atribuie.

Versetele 68 la 70

După ce le-a insuflat teama de Măreția Sa, Allah îi avertizează prin ceea ce se va petrece în Ziua Învierii, îndemnându-i spre calea Paradisului și prevenindu-i împotriva căii Focului.

„Se va sufla în Trâmbiță.” Trâmbița este un corn uriaș, a cărui mărime nu o cunoaște decât Creatorul său și aceia dintre făpturi cărora Allah le-a dat cunoaștere despre ea. În ea va sufla Israfil, unul dintre îngerii apropiați și unul dintre purtătorii Tronului Celui Milostiv.

„Și vor cădea fără simțire toți cei din ceruri și de pe pământ”, adică vor leșina sau vor muri, potrivit celor două păreri. Când vor auzi sunetul Trâmbiței, toți vor fi tulburați de puterea și intensitatea sunetului și de ceea ce știu că urmează după el, „în afară de cei pe care Allah îi va voi”, pe care Allah îi va întări la suflarea în Trâmbiță, astfel încât nu vor cădea fără simțire, precum martirii, ori unii dintre ei, și alții. Aceasta este prima suflare, suflarea leșinului, a spaimei și a fricii.

„Apoi se va sufla din nou”, aceasta fiind a doua suflare, suflarea învierii, „și iată-i stând în picioare, privind”. Ei se vor ridica din morminte pentru înviere și socoteală, recreați deplin cu trupurile și sufletele lor, și vor privi ce va face Allah cu ei.

„Pământul va străluci cu Lumina Domnului său.” De aici se cunoaște că luminile existente vor pieri și se vor stinge în Ziua Învierii. Soarele va fi înfășurat, luna se va întuneca, stelele vor fi împrăștiate și oamenii vor rămâne în întuneric. Atunci pământul va străluci cu Lumina Domnului său, când El Se va arăta și va coborî ca să judece între ei. În acea Zi, Allah le va da oamenilor o putere în plus și îi va recrea astfel încât să poată suporta Lumina Sa și să nu-i ardă, și îi va face în stare să-L vadă. Altfel, Lumina Sa este uriașă; dacă vălul ar fi îndepărtat, Strălucirea Feței Sale ar arde toate făpturile până acolo unde ajunge Privirea Sa.⁵⁹

„Registrul va fi așezat”, pentru ca binele și răul cuprinse în el să fie citite. Nelegiuitorii vor fi înfricoșați de ceea ce se află în el și vor spune: „Vai nouă! Ce este cu această carte, de nu lasă nimic, mic sau mare, fără să-l numere?” Ei vor găsi înaintea lor tot ceea ce au făcut, iar Domnul tău nu nedreptățește pe nimeni. Celui care a făptuit i se va spune, ca desăvârșire a dreptății: „Citește-ți cartea! Astăzi ești de ajuns tu însuți ca să-ți ceri socoteală.”

„Profeții și martorii vor fi aduși.” Profeții vor fi aduși ca să fie întrebați despre transmiterea mesajului și despre comunitățile lor, iar ei vor mărturisi împotriva lor. Vor fi aduși și martorii: îngerii, mădularele oamenilor și pământul.

„Iar între ei se va judeca după adevăr”, cu dreptate deplină și echitate desăvârșită, fiindcă socoteala vine de la Cel care nu nedreptățește nici cât greutatea unui fir de praf. El cuprinde toate lucrurile prin Cunoașterea Sa, iar Cartea Sa, Tabla Păstrată, cuprinde tot ceea ce au făcut. Scribii nobili, care nu se răzvrătesc împotriva Domnului lor, au scris toate faptele, iar cei mai drepți martori depun mărturie.

Cel care hotărăște cunoaște faptele și măsura răsplății sau pedepsei pe care ele o merită. Allah va da o hotărâre pe care făpturile o vor primi cu mulțumire; Îl vor lăuda și Îi vor recunoaște Dreptatea. Prin această hotărâre vor cunoaște din Măreția, Cunoașterea, Înțelepciunea și Îndurarea Sa ceea ce nu le-a trecut prin minte și nu poate fi descris. De aceea Allah spune: „Fiecărui suflet i se va da pe deplin răsplata pentru ceea ce a făcut, iar ei nu vor fi nedreptățiți.”⁶⁰

Versetele 71 la 75

După ce a amintit hotărârea Sa asupra robilor, care au în comun faptul că El i-a creat, i-a înzestrat și i-a cârmuit, și că vor fi adunați laolaltă în Ziua Învierii, Allah vestește că, la răsplată, vor fi despărțiți așa cum s-au deosebit în lume prin credință și necredință, evlavie și stricăciune.

„Cei care nu au crezut vor fi mânați în cete spre Gheena”, adică vor fi împinși cu asprime și bătuți cu bice dureroase de păzitorii aspri și neînduplecați ai Focului, către cel mai rău și mai înspăimântător loc de închisoare: Gheena, în care sunt adunate toate felurile de chin și se află toate nenorocirile. Orice bucurie va dispărea de la ei. Allah Preaînaltul a spus: „În Ziua în care vor fi împinși cu putere spre Focul Gheenei”, adică vor fi împinși cu forța, fiindcă se vor împotrivi intrării în ea.

Vor fi conduși „în cete”, fiecare ceată potrivit faptelor sale, oamenii fiecărei cete fiind asemănători prin faptele rele. Se vor blestema și se vor lepăda unii de alții. „Când vor ajunge la ea”, la curtea Focului, „porțile ei se vor deschide” chiar la sosirea lor, ca să-i primească.

„Păzitorii ei le vor spune”, vestindu-le nefericirea și pedeapsa veșnică și mustrându-i pentru faptele care i-au adus în acel loc cumplit: „Oare nu au venit la voi Trimiși dintre voi”, oameni ca voi, pe care îi cunoșteați și despre a căror sinceritate știați, de la care ați fi putut primi mesajul? Ei „vă recitau versetele Domnului vostru”, cu care Allah i-a trimis și care arătau adevărul sigur prin cele mai limpezi dovezi, „și vă preveneau despre întâlnirea cu această Zi a voastră”. Aceasta vă cerea să-i urmați și să vă păziți de pedeapsa acestei Zile, urmând calea evlaviei, însă voi ați urmat altă cale.

Ei vor recunoaște păcatul și statornicirea dovezii lui Allah împotriva lor: „Ba da”, Trimișii Domnului nostru au venit cu semne și dovezi, ne-au lămurit lucrurile și ne-au avertizat despre această Zi, „însă cuvântul pedepsei s-a împlinit împotriva necredincioșilor”. Din pricina necredinței lor, hotărârea pedepsei s-a împlinit asupra lor și asupra oricărui om care tăgăduiește semnele lui Allah și respinge mesajul Trimișilor.

Li se va spune, spre umilire și rușinare: „Intrați pe porțile Gheenei.” Fiecare ceată va intra pe poarta potrivită faptelor sale rele, „rămânând veșnic în ea”; nu vor ieși niciodată, pedeapsa nu le va fi ușurată nici măcar pentru puțin timp și nu li se va da răgaz. „Cât de rău este sălașul celor trufași!”, fiindcă s-au trufit față de urmarea adevărului. Allah îi va răsplăti potrivit faptelor, umilindu-i și făcându-i de rușine.

Apoi Allah vorbește despre oamenii Paradisului: „Cei care s-au temut de Domnul lor”, prin afirmarea unicității Sale și prin străduință în ascultarea Lui, „vor fi conduși” cu cinste și respect, adunați în alaiuri, călare pe cele mai alese cămile, „în cete spre Paradis”, bucuroși și veseli, fiecare ceată alături de altele asemănătoare în faptele drepte.

„Când vor ajunge la el”, la acea Grădină întinsă, cu locuințele sale frumoase, mireasma ei le va ajunge și viața desfătării veșnice va începe pentru ei, „și porțile lui se vor deschide” în cinstea celor mai buni oameni. „Păzitorii lui le vor spune”, felicitându-i și urându-le bun venit: „Pace asupra voastră”, sunteți în siguranță față de orice rău; „ați fost buni”, căci inimile voastre s-au curățit prin cunoașterea, iubirea și teama de Allah, limbile voastre prin pomenirea Lui, iar mădularele voastre prin ascultarea Lui; „intrați în el, rămânând veșnic”, fiindcă este Casa cea bună, în care nu intră decât cei buni.

Despre Foc, Allah spune: „porțile ei se vor deschide”, iar despre Paradis: „și porțile lui se vor deschide”, folosind conjuncția „și”. Aceasta arată că porțile Focului se deschid de îndată ce locuitorii lui ajung acolo, fără așteptare sau amânare. Deschiderea lor chiar în fața celor sosiți face dogoarea și pedeapsa și mai cumplite. Paradisul, în schimb, este locuința înaltă și de mare preț, la care nu poate ajunge oricine, ci numai cel care folosește mijloacele ce duc la ea. Chiar și aceștia au nevoie, pentru a intra, de mijlocirea celui mai cinstit dintre mijlocitori înaintea lui Allah. De aceea porțile nu li se deschid imediat ce sosesc, ci ei caută ca Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să mijlocească pentru ei înaintea lui Allah, până când acesta mijlocește, iar Allah îi primește mijlocirea.⁶¹ Versetele arată și că Focul și Paradisul au porți care se deschid și se închid, că fiecare dintre ele are păzitori și că sunt două locuințe rânduite exclusiv celor care le merită, spre deosebire de celelalte locuri și locuințe.

Când vor intra și se vor așeza acolo, lăudându-L pe Domnul lor pentru binecuvântările dăruite și pentru călăuzire, ei vor spune: „Laudă lui Allah, care Și-a împlinit făgăduința față de noi.” El le-a făgăduit Paradisul prin Trimișii Săi, dacă vor crede și vor face fapte drepte, iar acum Și-a împlinit făgăduința.

„Și ne-a dat pământul drept moștenire”, adică pământul Paradisului, „ca să ne așezăm în Paradis oriunde voim”, să locuim în orice loc dorim și să ne bucurăm de orice desfătare dorim; nimic din ceea ce voiesc nu le va fi oprit. „Cât de minunată este răsplata celor care lucrează!”, a celor care s-au străduit puțin timp în ascultarea Domnului lor și au dobândit prin aceasta un bine mare și veșnic.

Aceasta este locuința cu adevărat vrednică de laudă, în care Allah îi va cinsti pe aleșii făpturilor Sale și pe care a binevoit să o facă răsplata lor. El a zidit-o în cel mai înalt și frumos chip, i-a sădit pomii cu Mâna Sa și a umplut-o cu Îndurarea și Cinstea Sa. Printr-o parte din acestea, inima celui întristat se umple de bucurie, orice nenorocire și tristețe dispar, iar fericirea și liniștea devin depline.

„Îi vei vedea pe îngeri” în acea Zi măreață „înconjurând Tronul”, slujindu-L pe Domnul lor, adunați în jurul Tronului Său, supuși Măreției Sale, recunoscându-I Desăvârșirea și copleșiți de Frumusețea Sa, „preamărindu-L și lăudându-L pe Domnul lor”, declarându-L mai presus de orice lucru nepotrivit Măreției Sale fie că politeiștii I-l atribuie sau nu.

„Între ei se va judeca după adevăr”, între cei dintâi și cei de pe urmă ai creației, cu o dreptate în care nu este nicio îndoială și pe care niciun vinovat nu o poate tăgădui. „Și se va spune: Laudă lui Allah, Domnul lumilor!” Cel care o rostește nu este numit, pentru a arăta că întreaga făptură Îl va lăuda pe Domnul ei, Îi va recunoaște Înțelepciunea în judecarea oamenilor Paradisului și ai Focului și va lăuda Harul, Bunătatea, Dreptatea și Înțelepciunea Sa.

S-a încheiat, cu Lauda lui Allah și cu ajutorul Său, tafsirul Surei az-Zumar.