Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

Sura Fatir

Versetele 1 la 45

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 2

[Allah] Preaînaltul Își aduce laudă Sieși, Ființei Sale nobile și sfinte, pentru crearea cerurilor și a pământului și a făpturilor pe care le cuprind, căci aceasta arată desăvârșirea Puterii Sale, vastitatea Stăpânirii Sale, cuprinderea Îndurării Sale, minunăția Înțelepciunii Sale și faptul că Știința Sa cuprinde totul. După ce a amintit creația, a amintit porunca: El „a făcut din îngeri trimiși” care rânduiesc lucrurile potrivit Poruncilor Sale legate de hotărârea sorții și care sunt mijlocitori între El și făpturile Sale în transmiterea Poruncilor Sale religioase. Faptul că a spus că a făcut din îngeri trimiși, fără să facă excepție pentru vreunul dintre ei, arată ascultarea lor desăvârșită față de Domnul lor și supunerea lor față de Porunca Sa. Așa cum a spus Allah Preaînaltul: „Nu se împotrivesc lui Allah în ceea ce le poruncește și fac ceea ce li se poruncește.”

Întrucât îngerii rânduiesc, cu Îngăduința lui Allah, lucrurile cu care El i-a însărcinat, a amintit puterea lor și rapiditatea cu care se deplasează, spunând că i-a făcut „având aripi”, cu care zboară și se grăbesc să împlinească ceea ce li s-a poruncit. „Câte două, câte trei și câte patru”: unii au două aripi, alții trei, iar alții patru, potrivit cerințelor Înțelepciunii Sale. „El adaugă creației ceea ce voiește”: face ca unele dintre făpturile Sale să le întreacă pe altele prin alcătuire, putere și frumusețe, prin adăugarea unor mădulare la cele obișnuite, prin frumusețea glasurilor și prin dulceața sunetelor. „Allah este Atotputernic peste toate”: prin Puterea Sa Preaînaltă face ceea ce voiește și nimic nu I se împotrivește. Din aceasta face parte și faptul că unele dintre făpturile Sale le întrec pe altele.

Apoi a amintit că numai El cârmuiește, dăruiește și oprește, spunând: „Orice îndurare deschide Allah pentru oameni, nimeni nu o poate opri, iar ceea ce El oprește” din Îndurarea Sa față de ei, „nimeni nu poate slobozi după El”. Aceasta cere ca oamenii să se lege cu totul de Allah Preaînaltul și să-și recunoască nevoia față de El în toate privințele: să nu invoce decât pe El, să nu se teamă decât de El și să nu nădăjduiască decât în El. „El este Cel Atotputernic”, Cel care a supus toate lucrurile, „Cel Înțelept”, Cel care așază lucrurile la locul lor și le dă rangul cuvenit.

Versetele 3 la 4

Allah Preaînaltul le poruncește tuturor oamenilor să-și amintească de binefacerea Sa asupra lor. Aceasta cuprinde recunoașterea ei cu inima, lauda cu limba și ascultarea prin mădulare, căci pomenirea Binefacerilor Sale Preaînalte îndeamnă la recunoștință față de El. Apoi le-a atras atenția asupra temeliilor binefacerilor: crearea și înzestrarea. A spus: „Este oare vreun creator, în afară de Allah, care să vă dea înzestrare din cer și de pe pământ?” Fiind cunoscut că nimeni în afară de Allah nu creează și nu dă înzestrare, aceasta este o dovadă că Lui Îi aparține dumnezeirea și că Lui trebuie să I se aducă închinarea. De aceea a spus: „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de El. Cum de sunteți abătuți?” Adică sunteți îndepărtați de închinarea față de Creatorul care dăruiește înzestrarea, pentru a vă închina unei făpturi create, care primește ea însăși înzestrare.

„Iar dacă te socotesc mincinos”, o, Trimisule, îi ai drept pildă pe Trimișii de dinaintea ta: „și Trimiși de dinaintea ta au fost socotiți mincinoși”. Cei care i-au tăgăduit au fost nimiciți, iar Allah i-a salvat pe Trimiși și pe cei care i-au urmat. „Și la Allah se întorc toate lucrurile.”

Versetele 5 la 7

Allah Preaînaltul spune: „O, oameni, făgăduința lui Allah” privind învierea și răsplătirea faptelor „este adevărată”: nu este în ea nici îndoială, nici nesiguranță. Dovezile revelate și argumentele raționale o arată. Întrucât Făgăduința Sa este adevărată, pregătiți-vă pentru ea și grăbiți-vă să vă umpleți timpul prețios cu fapte drepte, fără să lăsați vreun lucru să vă împiedice de la aceasta. „Să nu vă amăgească viața lumească”, prin desfătările ei, prin poftele și dorințele sufletului, astfel încât să vă distragă de la lucrul pentru care ați fost creați. „Și să nu vă amăgească amăgitorul cu privire la Allah!” Acesta este Satana, care vă este cu adevărat dușman.

„Așadar luați-l drept dușman!” Păstrați mereu în minte dușmănia lui și nu neglijați niciodată lupta împotriva lui, căci el vă vede, în vreme ce voi nu-l vedeți, și vă pândește neîncetat. „El își cheamă partizanii numai pentru ca ei să fie dintre oamenii Focului aprins”: aceasta este ținta și intenția lui cu privire la cei care îl urmează, să ajungă la cea mai mare umilire prin pedeapsa aspră.

Apoi a amintit că oamenii se împart în două categorii, după cum îi dau ascultare lui Satana sau nu, și a arătat răsplata fiecăreia. A spus: „Cei care nu cred”, adică tăgăduiesc ceea ce au adus Trimișii și ceea ce arată Scripturile, „vor avea o pedeapsă aspră” în Focul Gheenei, aspră atât prin ea însăși, cât și prin felul ei, iar ei vor rămâne acolo veșnic. „Iar cei care cred” cu inimile lor în ceea ce Allah i-a chemat să creadă „și săvârșesc”, potrivit acelei credințe, cu mădularele lor „fapte drepte, vor avea iertare” pentru păcatele lor, prin care răul și neplăcerea vor fi îndepărtate de la ei, „și răsplată mare”, prin care vor dobândi ceea ce caută.

Versetul 8

Allah Preaînaltul spune: „Oare cel căruia i s-a împodobit fapta sa rea”, fapta sa urâtă și rușinoasă, pe care Satana i-a împodobit-o și i-a înfrumusețat-o în ochi, „încât o socotește bună”, este asemenea celui pe care Allah l-a călăuzit spre Calea Dreaptă și religia dreaptă? Oare cei doi sunt egali? Cel dintâi săvârșește fapta rea și vede adevărul drept fals, iar falsul drept adevăr. Cel de-al doilea săvârșește fapta bună și vede adevărul ca adevăr, iar falsul ca fals. Însă călăuzirea și rătăcirea sunt în Mâna lui Allah Preaînaltul. „Allah lasă să rătăcească pe cine voiește și călăuzește pe cine voiește. Așadar, nu lăsa sufletul tău să se istovească de mâhnire pentru ei”: pentru cei rătăciți, cărora le-au fost împodobite faptele rele și pe care Satana i-a îndepărtat de adevăr. Ție nu-ți revine decât transmiterea mesajului, iar călăuzirea lor nu stă în puterea ta. Allah este Cel care îi va răsplăti pentru faptele lor. „Allah știe bine ceea ce fac.”

Versetul 9

Allah Preaînaltul vestește desăvârșirea Puterii Sale și vastitatea Dărniciei Sale, spunând că El „trimite vânturile, iar ele ridică nori. Noi îi mânăm spre un ținut mort”. Allah coboară apoi ploaia asupra lui, „și dăm astfel viață pământului după moartea lui”. Ținuturile și robii prind viață, animalele își primesc înzestrarea și pasc din acele bunătăți. „Așa”, Cel care a dat viață pământului după moartea lui îi va ridica pe morți din mormintele lor, după ce putrezirea i-a sfărâmat. El va mâna spre ei o ploaie, așa cum a mânat-o spre pământul mort, și o va coborî asupra lor. Trupurile și sufletele vor prinde viață și vor ieși din morminte, venind să stea înaintea lui Allah, pentru ca El să judece între ei și să hotărască prin Judecata Sa dreaptă.

Versetul 10

O, tu, cel care dorești onoarea, caut-o la Cel în a Cărui Mână se află! Onoarea este în Mâna lui Allah și nu se dobândește decât prin ascultare față de El. El a amintit această ascultare prin Cuvintele Sale: „La El se înalță cuvântul bun”, precum recitarea, preamărirea, lauda, mărturisirea Unicității Sale și orice vorbă bună și frumoasă. Acestea sunt ridicate la Allah și înfățișate Lui, iar Allah îl laudă pe cel care le rostește înaintea adunării prea înalte. „Iar fapta dreaptă”, dintre faptele inimilor și faptele mădularelor, „El o ridică”: Allah Preaînaltul o ridică de asemenea la El, asemenea cuvântului bun.

S-a spus și că fapta dreaptă ridică cuvântul bun. În acest caz, ridicarea cuvântului bun este potrivită cu faptele drepte ale robului, căci acestea sunt cele care îi ridică vorba bună. Dacă nu are fapte drepte, nicio vorbă a lui nu este ridicată la Allah Preaînaltul. Acestea sunt faptele care sunt înălțate la Allah Preaînaltul, iar Allah îl înalță pe cel care le face și îl cinstește.

Cât despre faptele rele, lucrurile stau tocmai invers: cel care le săvârșește urmărește prin ele înălțarea, uneltește și întinde capcane, însă acestea se întorc împotriva lui și nu-i sporesc decât umilința și decăderea. De aceea a spus: „Iar fapta dreaptă El o ridică. Cei care urzesc fapte rele vor avea o pedeapsă aspră”, în care vor fi umiliți până la capăt. „Iar uneltirea lor va pieri”: se va nimici, se va risipi și nu le va folosi cu nimic, fiindcă este o uneltire făcută prin fals și de dragul falsului.

Versetul 11

Allah Preaînaltul amintește crearea omului și trecerea lui prin aceste etape, de la țărână la picătură și la ceea ce urmează după ea. „Apoi v-a făcut perechi”: nu a încetat să vă treacă dintr-o etapă în alta, până când v-a adus la starea de perechi, un bărbat căsătorindu-se cu o femeie. Prin căsătorie se urmărește dobândirea urmașilor și a copiilor. Deși căsătoria este unul dintre mijloacele prin care se dobândesc, ea rămâne legată de Hotărârea lui Allah, de Predestinarea și de Știința Sa. „Nicio femeie nu poartă o sarcină și nu naște decât cu Știința Sa.” Tot astfel, toate etapele vieții omului se petrec prin Știința și Hotărârea Sa.

„Niciunui om nu i se lungește viața și nu i se scurtează din viață”: cel căruia i se dăruiește o viață lungă nu trăiește astfel decât cu Știința lui Allah Preaînaltul. Un alt înțeles este că nu se scurtează, fără Știința Sa, viața pe care omul ar fi urmat să o atingă dacă nu ar fi urmat unele dintre cauzele scurtării vieții, precum desfrânarea, neascultarea față de părinți, ruperea legăturilor de rudenie și altele asemenea, despre care s-a amintit că sunt cauze ale scurtării vieții. Înțelesul este că lungimea și scurtimea vieții, cu o cauză sau fără o cauză, sunt toate cuprinse în Știința lui Allah Preaînaltul. El a statornicit acestea „într-o Carte”, care cuprinde ceea ce i se întâmplă robului în toate clipele și zilele vieții sale. „Acest lucru Îi este ușor lui Allah”: Știința Sa cuprinde toate aceste lucruri numeroase, iar Cartea Sa le cuprinde.

Acestea sunt trei dovezi dintre dovezile învierii și ridicării din morminte, toate raționale, asupra cărora Allah a atras atenția în aceste versete: readucerea la viață a pământului după moartea lui și faptul că Acela care l-a adus la viață îi va învia pe morți; trecerea omului prin acele etape, căci Acela care l-a adus la existență și l-a trecut dintr-o treaptă în alta și dintr-o stare în alta, până când ajunge la ceea ce i s-a hotărât, este cu atât mai în stare să-l readucă la viață și să-l creeze pentru viața de apoi, iar aceasta Îi este mai ușoară; și faptul că Știința Sa cuprinde toate părțile lumii de sus și ale lumii de jos, pe cele mărunte și pe cele mari, ceea ce se află în inimi, pruncii aflați în pântece, lungirea și scurtarea vieților, toate acestea fiind statornicite într-o Carte. Celui Căruia acestea Îi sunt ușoare Îi este cu atât mai ușor să readucă morții la viață. Binecuvântat fie Cel al Cărui bine este mult și care i-a îndrumat pe robii Săi spre ceea ce le aduce îndreptare în viața lor lumească și în întoarcerea lor de apoi!

Versetele 12 la 14

Aceasta este o vestire a Puterii, Înțelepciunii și Îndurării Sale. El a făcut cele două întinderi de apă pentru folosul tuturor locuitorilor pământului și nu le-a făcut deopotrivă. Folosul oamenilor cere ca râurile să fie dulci, plăcute și ușor de băut, pentru ca de ele să se folosească cei care beau, cei care sădesc și cei care cultivă pământul. Iar marea să fie sărată și amară, pentru ca aerul din jurul pământului să nu fie stricat de mirosurile viețuitoarelor care mor în mare. De asemenea, ea este stătătoare și nu curge, iar sărătura ei o împiedică să se altereze. Viețuitoarele sale sunt astfel mai bune și mai gustoase.

De aceea a spus: „Din amândouă”, din apa sărată și din cea dulce, „mâncați carne proaspătă”: peștele care poate fi prins cu ușurință în apă. „Și scoateți podoabe pe care le purtați”: perle, mărgean și alte lucruri care se găsesc în mare. Acestea sunt mari foloase pentru robi.

Printre foloasele și binefacerile mării se află și faptul că Allah Preaînaltul a supus-o ca să poarte corăbiile și ambarcațiunile. Le vezi brăzdând marea și despicând-o, trecând dintr-un ținut în altul și dintr-un loc în altul, purtându-i pe călători, poverile și mărfurile lor. Prin aceasta se dobândește mult din Harul și Bunătatea lui Allah. De aceea a spus: „Ca să căutați din Harul Său și poate veți fi recunoscători”.

Dintre aceste binefaceri face parte și faptul că Allah Preaînaltul face să intre noaptea în zi și ziua în noapte: o face pe una să intre peste cealaltă și pe cealaltă peste aceasta. Când vine una, cealaltă pleacă; una sporește, iar cealaltă scade, apoi ajung deopotrivă. Prin aceasta sunt împlinite nevoile robilor în privința trupurilor, animalelor, pomilor și culturilor lor. Tot astfel sunt binefacerile pe care Allah le-a pus în supunerea soarelui și a lunii: strălucirea, lumina, mișcarea, odihna și răspândirea robilor pentru a căuta din Harul Său. Prin ele se coc roadele, se usucă ceea ce trebuie uscat și se împlinesc alte lucruri trebuincioase, a căror lipsă le-ar aduce oamenilor vătămare.

Cuvintele Sale: „Fiecare urmându-și cursul până la un termen hotărât” înseamnă că soarele și luna merg fiecare pe orbita sa atât timp cât voiește Allah să meargă. Când va veni termenul și se va apropia sfârșitul lumii, mersul lor se va opri și puterea lor va înceta; luna se va întuneca, soarele va fi înfășurat, iar stelele se vor împrăștia.

După ce a lămurit aceste făpturi mărețe și învățăturile din ele care arată Desăvârșirea și Bunătatea Sa, Allah Preaînaltul a spus: „Acesta este Allah, Domnul vostru; a Lui este Stăpânirea”. Cel care a creat singur toate cele amintite și le-a supus este Domnul, Cel căruia I se cuvine adorarea și închinarea și Căruia Îi aparține întreaga Stăpânire. „Iar cei pe care îi invocați în afară de El”, dintre idoli și chipuri, nu stăpânesc „nici măcar pielița unui sâmbure de curmală”: nu stăpânesc nimic, nici puțin, nici mult, nici măcar acea pieliță, care este dintre cele mai neînsemnate lucruri. Aceasta este o negare explicită și cuprinzătoare. Cum să fie atunci invocați, când nu stăpânesc nimic din ceruri și de pe pământ?!

Pe lângă aceasta, „dacă îi chemați”, ei nu vă aud, căci sunt fie lucruri neînsuflețite, fie morți, fie îngeri preocupați de ascultarea față de Domnul lor. „Și chiar dacă ar auzi-o”, presupunând aceasta, „nu v-ar răspunde”, fiindcă nu stăpânesc nimic, iar cei mai mulți dintre ei nu sunt mulțumiți de închinarea celor care li se închină. De aceea a spus: „Iar în Ziua Învierii se vor dezice de asocierea voastră”, adică se vor dezice de voi și vor spune: „Slavă Ție! Tu ești Ocrotitorul nostru, nu ei.” „Nimeni nu te poate înștiința asemenea Celui Bine Știutor”: nimeni nu te înștiințează mai adevărat decât Allah, Cel Atotștiutor, Cel Bine Știutor. Fii, așadar, pe deplin încredințat de lucrul pe care l-a vestit, ca și cum l-ai vedea cu ochii tăi. Nu te îndoi de el și nu șovăi.

Aceste versete cuprind dovezile și argumentele strălucitoare care arată că Allah Preaînaltul este Cel căruia I se cuvine adorarea și închinarea și că nimeni în afară de El nu merită nimic din închinare. Închinarea față de altcineva în afara Lui este falsă, legată de un lucru fals, și nu-i aduce celui care o practică niciun folos.

Versetele 15 la 18

Allah Preaînaltul li Se adresează tuturor oamenilor, le vestește starea și însușirea lor și le arată că au nevoie de Allah în toate privințele. Au nevoie de El pentru a-i aduce la existență: dacă nu i-ar fi adus la existență, nu ar fi existat. Au nevoie ca El să-i înzestreze cu puteri, organe și mădulare: dacă nu i-ar fi înzestrat cu ele, nu ar fi fost pregătiți pentru nicio faptă. Au nevoie să le dăruiască hrană, înzestrări și binefaceri văzute și ascunse: fără Harul Său, Bunătatea Sa și înlesnirea lucrurilor de către El, nu ar fi dobândit nimic din înzestrări și binefaceri. Au nevoie să abată de la ei pedepsele, să îndepărteze neplăcerile și să înlăture strâmtorările și greutățile: dacă nu le-ar fi îndepărtat, nu le-ar fi risipit strâmtorarea și nu le-ar fi înlăturat greutatea, neplăcerile și greutățile ar fi stăruit asupra lor.

Au nevoie de El pentru a-i crește și a-i îngriji prin toate felurile de grijă și cârmuire. Au nevoie de El pentru a-L adora, a-L iubi, a I se închina și a-I închina numai Lui adorarea: dacă nu le-ar da izbânda în aceasta, ar pieri, iar sufletele, inimile și toate stările lor s-ar strica. Au nevoie de El pentru a-i învăța ceea ce nu știu și pentru a-i îndruma spre ceea ce îi îndreaptă: dacă nu i-ar învăța, nu ar ști, iar dacă nu le-ar da izbânda, nu s-ar îndrepta. Ei au nevoie de El prin însăși ființa lor, în orice sens și din orice punct de vedere, fie că își dau seama de unele feluri ale acestei nevoi, fie că nu-și dau seama.

Însă acela dintre ei căruia i s-a dat izbânda este cel care nu încetează să-și vadă nevoia în orice împrejurare din treburile religiei și ale vieții sale lumești, se roagă Lui cu smerenie și Îi cere să nu-l lase în seama propriului suflet nici măcar cât o clipire și să-l ajute în toate treburile sale. El păstrează neîncetat acest înțeles în minte. Un astfel de om este vrednic să primească ajutorul deplin de la Domnul și Dumnezeul său, Cel care este mai milostiv cu el decât mama cu pruncul ei.

„Iar Allah este Cel Lipsit de Nevoie, Vrednic de Laudă”: Lui Îi aparține deplina lipsă de nevoie, în toate privințele. El nu are nevoie de lucrurile de care au nevoie făpturile Sale și nici de vreun lucru de care acestea depind. Aceasta se datorează desăvârșirii Atributelor Sale, care sunt toate Atribute de desăvârșire și însușiri ale Măreției. Din lipsa Sa de nevoie face parte și faptul că El împlinește nevoile făpturilor în această lume și în Viața de Apoi. El este Vrednic de Laudă în Ființa Sa și în Numele Sale, fiindcă acestea sunt cele mai frumoase, în Atributele Sale, fiindcă sunt cele mai înalte, și în Faptele Sale, fiindcă sunt har, bunătate, dreptate, înțelepciune și îndurare, precum și în Poruncile și Interdicțiile Sale. El este așadar Vrednic de Laudă pentru ceea ce Îi aparține și pentru ceea ce vine de la El.³¹ Este Vrednic de Laudă în lipsa Sa de nevoie și Lipsit de Nevoie în lauda Sa.

„Dacă voiește, vă face să pieriți și aduce o creație nouă.” Este cu putință ca înțelesul să fie: dacă voiește, vă face să pieriți, o, oameni, și aduce alți oameni, mai ascultători față de Allah decât voi. Aceasta este o amenințare pentru ei cu pieirea și nimicirea și arată că Voia Sa nu este neputincioasă să facă aceasta. Este cu putință și ca înțelesul să fie afirmarea învierii și ridicării din morminte și faptul că Voia lui Allah Preaînaltul se împlinește în orice lucru, inclusiv în readucerea voastră la viață după moarte, ca o creație nouă. Dar pentru aceasta este un termen hotărât de El, care nu vine nici mai devreme, nici mai târziu.

„Acest lucru nu este greu pentru Allah”: nu este cu neputință pentru El și nici nu Îi depășește Puterea.

Cel de-al doilea înțeles este arătat de ceea ce a amintit apoi, prin Cuvintele Sale: „Niciun suflet împovărat nu va purta povara altuia”. În Ziua Învierii, fiecare va fi răsplătit pentru fapta sa și nimeni nu va purta păcatul altcuiva. „Dacă un suflet încărcat cheamă pe cineva să-i poarte povara”: dacă un suflet încărcat de greșeli și păcate cere ajutor cuiva care să-i poarte o parte din poveri, „nimic din ea nu va fi purtat, chiar dacă acela ar fi o rudă apropiată”. Nimeni nu va purta povara unei rude. Starea din Viața de Apoi nu este precum cea din această lume, unde ruda își ajută ruda apropiată, iar prietenul, prietenul. Dimpotrivă, în Ziua Învierii robul va dori să aibă un drept de cerut de la oricine, chiar de la părinții și rudele sale.

„Tu îi previi numai pe cei care se tem de Domnul lor fără să-L vadă și împlinesc rugăciunea”: aceștia sunt cei care primesc prevenirea și se folosesc de ea. Ei sunt oamenii temerii de Allah în nevăzut, cei care se tem de El în ascuns și la vedere, când se află printre oameni și când sunt singuri, și care împlinesc rugăciunea cu rânduielile, condițiile, stâlpii, obligațiile și smerenia ei. Teama de Allah cere de la rob să împlinească lucrurile pentru a căror neglijare se teme de pedeapsă și să fugă de cele pentru a căror săvârșire se teme de pedeapsă. Iar rugăciunea cheamă la bine și oprește de la fapta rușinoasă și de la rău.

„Cel care se curăță, pentru sine se curăță”: cel care își curăță sufletul de cusururi, precum fățărnicia în fapte, trufia, minciuna, înșelarea, viclenia, amăgirea, ipocrizia și alte purtări josnice, și se împodobește cu însușiri frumoase, precum sinceritatea în vorbire, devotamentul curat, smerenia, blândețea, buna povățuire a robilor și o inimă curată de ranchiună, invidie și alte purtări rele, își aduce lui însuși folos prin curățirea sa, iar ceea ce urmărește prin ea ajunge la el. Nimic din fapta sa nu se pierde. „Și la Allah este întoarcerea”: El le va răsplăti făpturilor ceea ce au făcut mai înainte și le va cere socoteală pentru ceea ce au trimis înaintea lor și au săvârșit. Nu va lăsa nici lucru mic, nici lucru mare fără să-l fi numărat.

Versetele 19 la 24

Allah Preaînaltul vestește că lucrurile potrivnice nu sunt deopotrivă, potrivit Înțelepciunii Sale și celor pe care le-a pus în firea robilor Săi. „Orbul”, cel lipsit de vedere, „și cel care vede nu sunt deopotrivă, nici întunecimile și lumina, nici umbra și arșița. Cei vii și cei morți nu sunt deopotrivă”. Așa cum este statornicit la voi, fără putință de îndoială, că aceste lucruri amintite nu sunt deopotrivă, să știți că nici contrariile de ordin abstract nu sunt deopotrivă, iar aceasta este cu atât mai adevărat. Credinciosul și necredinciosul nu sunt deopotrivă, nici cel călăuzit și cel rătăcit, nici învățatul și neștiutorul, nici oamenii Paradisului și oamenii Focului, nici cei cu inimi vii și cei cu inimi moarte. Între aceste lucruri sunt deosebiri și distanțe pe care numai Allah Preaînaltul le cunoaște.

Când cunoașteți treptele, deosebiți lucrurile și vi se lămurește ceea ce trebuie căutat cu râvnă și ceea ce trebuie părăsit, omul cu hotărâre să aleagă pentru sine lucrul care i se potrivește cel mai bine și care merită cel mai mult să fie preferat. „Allah îl face să audă pe cine voiește”: o auzire de înțelegere și primire, căci Allah Preaînaltul este Cel care călăuzește și dă izbândă. „Dar tu nu-i poți face să audă pe cei din morminte”: cei ale căror inimi sunt moarte. Sau înțelesul este: așa cum chemarea ta nu le folosește cu nimic locuitorilor mormintelor, ea nu-i folosește nici celui care se întoarce cu încăpățânare. Îndatorirea ta este însă prevenirea și transmiterea celor cu care ai fost trimis, fie că acestea sunt primite de la tine, fie că nu sunt primite. De aceea a spus: „Tu nu ești decât un prevenitor”.

„Noi te-am trimis cu Adevărul”: însăși trimiterea ta din partea Noastră este adevărată, căci Allah Preaînaltul te-a trimis după o întrerupere a venirii Trimișilor, după dispariția reperelor călăuzirii și a cunoașterii, când era mare nevoie de trimiterea ta. Allah te-a trimis ca îndurare pentru lumi. De asemenea, religia dreaptă și Calea Dreaptă cu care te-am trimis sunt adevăr, nu falsitate. Tot astfel, acest Coran măreț cu care te-am trimis și pomenirea înțeleaptă pe care o cuprinde sunt adevărate și vrednice de crezare.

„Ca vestitor de bine”, pentru cel care îți dă ascultare, cu răsplata lui Allah în această viață și în Viața de Apoi, „și prevenitor”, pentru cel care nu îți dă ascultare, cu pedeapsa lui Allah în această viață și în Viața de Apoi. Tu nu ești primul dintre Trimiși. „Nu a fost nicio comunitate”, dintre comunitățile trecute și generațiile de odinioară, „fără să fi trecut prin ea un prevenitor”, care a adus împotriva ei Dovada lui Allah, „pentru ca acela care piere să piară pe baza unei dovezi limpezi, iar acela care trăiește să trăiască pe baza unei dovezi limpezi”.

Versetele 25 la 26

Dacă acești politeiști te socotesc mincinos, o, Trimisule, tu nu ești primul Trimis care a fost socotit mincinos. „Și cei de dinaintea lor au tăgăduit. Trimișii lor au venit la ei cu dovezi limpezi”, care arătau adevărul și sinceritatea lor în ceea ce vesteau, „cu scripturi”, adică acele cărți scrise în care erau adunate multe rânduieli, „și cu Cartea luminătoare”, luminoasă prin veștile sale adevărate și rânduielile sale drepte. Tăgăduirea lor nu venea dintr-o nelămurire ori din vreun neajuns al celor aduse de Trimiși, ci din nedreptatea și încăpățânarea lor.

„Apoi i-am pedepsit pe cei care nu au crezut”, prin felurite pedepse. „Și cum a fost pedeapsa Mea!”³² A fost împotriva lor cea mai aspră mustrare și cea mai mare pedeapsă pilduitoare. Feriți-vă, așadar, să-l socotiți mincinos pe acest Trimis nobil, ca să nu vă lovească, asemenea lor, pedeapsa dureroasă și rușinea grea!

Versetele 27 la 28

Allah Preaînaltul amintește crearea lucrurilor potrivnice, care au aceeași origine și aceeași materie, dar între care sunt deosebiri și diferențe văzute și cunoscute, pentru a le arăta robilor desăvârșirea Puterii Sale și minunăția Înțelepciunii Sale.

Dintre acestea face parte faptul că Allah Preaînaltul a coborât din cer apă și a scos prin ea roade felurite și plante de tot felul, așa cum văd cei care privesc, deși apa este una și pământul este unul. Tot astfel sunt munții, pe care Allah i-a făcut țăruși ai pământului: găsești munți legați unii de alții, ba chiar un singur munte, în care sunt multe culori. În ei sunt „dungi albe”, adică fâșii albe, și fâșii galbene și roșii, și „altele de un negru adânc”, adică munți foarte negri.

Tot astfel sunt oamenii, viețuitoarele și vitele: în ele sunt felurite culori, însușiri, glasuri și înfățișări, văzute cu ochii și mărturisite de cei care privesc. Toate provin dintr-o singură origine și dintr-o singură materie. Deosebirea dintre ele este o dovadă rațională a Voii lui Allah Preaînaltul, care a dat fiecăruia culoarea și însușirea sa, a Puterii Sale Preaînalte, fiindcă le-a adus la existență astfel, precum și a Înțelepciunii și Îndurării Sale. Din aceste deosebiri și diferențe se nasc foloasele și binefacerile cunoscute, recunoașterea drumurilor și recunoașterea oamenilor unii de către alții. Aceasta este și o dovadă a vastității Științei lui Allah Preaînaltul și a faptului că El îi va învia pe cei din morminte. Însă cel nepăsător privește aceste lucruri și altele cu o privire nepăsătoare, care nu-i trezește luarea-aminte. Numai cel care se teme de Allah Preaînaltul și care, prin cugetarea sa dreaptă, cunoaște înțelepciunea cuprinsă în ele trage folos din acestea. De aceea a spus: „Dintre robii Săi, numai învățații se tem de Allah”. Cu cât omul Îl cunoaște mai bine pe Allah, cu atât se teme mai mult de El, iar teama de Allah îl face să se abțină de la păcate și să se pregătească pentru întâlnirea cu Cel de care se teme. Aceasta dovedește virtutea științei, căci ea îndeamnă la teama de Allah. Cei care se tem de El sunt cei pe care El îi cinstește, după cum a spus Allah Preaînaltul: „Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. Aceasta este pentru cel care se teme de Domnul său”. „Allah este Atotputernic”: Puterea Sa este desăvârșită, iar din puterea Sa face parte crearea acestor făpturi cu însușiri opuse. El este „Atoateiertător” al păcatelor celor care se căiesc.

Versetele 29 la 30

„Cei care recită Cartea lui Allah”, adică o urmează în poruncile ei, pe care le împlinesc, în interdicțiile ei, de care se feresc, și în vestirile ei, pe care le adeveresc și în care cred. Ei nu pun mai presus de ea nicio vorbă care o contrazice. De asemenea, îi recită cuvintele, studiindu-le, și îi urmăresc și îi descoperă înțelesurile. După ce a vorbit despre urmarea Cărții în general, a amintit în mod aparte rugăciunea, care este stâlpul religiei, lumina musulmanilor, măsura credinței și semnul sincerității în Islam, precum și cheltuirea pentru rude, săraci, orfani și alții, prin zakat, ispășiri, împlinirea jurămintelor de dăruire și milostenii. „În taină și pe față”, adică în toate împrejurările.

Prin acestea, ei „nădăjduiesc într-un negoț care nu va pieri”, adică nu va stagna și nu se va strica. Dimpotrivă, este cel mai înalt, mai măreț și mai bun negoț: dobândirea Mulțumirii Domnului lor, câștigarea răsplății Sale îmbelșugate și salvarea de Mânia și pedeapsa Sa. Aceasta arată că ei sunt sinceri în faptele lor și că nu urmăresc prin ele niciun scop rău și nicio intenție stricată.

Allah a arătat că ei vor dobândi ceea ce au nădăjduit, spunând: „Pentru ca El să le dea răsplata pe deplin”, adică răsplata faptelor lor, după cât de puține sau de multe sunt și după cât de bine sunt împlinite, „și să le mai adauge din Harul Său”, adică să le dăruiască în plus față de răsplata lor. „El este Atoateiertător, Răsplătitor”: le iartă faptele rele și primește de la ei chiar și puține fapte bune.

Versetele 31 la 35

Allah Preaînaltul amintește că această Carte, pe care i-a revelat-o Trimisului Său, „este Adevărul”, datorită multului adevăr pe care îl cuprinde, ca și cum adevărul ar fi cuprins numai în ea. Așadar, să nu aveți nicio reținere în inimile voastre față de ea, să nu vă simțiți împovărați de ea și să nu o socotiți lipsită de însemnătate. Dacă ea este Adevărul, atunci toate cele pe care le arată despre Allah, despre cele nevăzute și despre alte lucruri sunt conforme cu realitatea. Nu este, așadar, îngăduit să se înțeleagă prin ea ceva care contrazice sensul său aparent și ceea ce ea arată.

Ea „întărește ceea ce a fost înaintea ei”, dintre Cărți și Trimiși, fiindcă aceștia au vestit-o. Când ea a venit și s-a arătat, a adeverit cele vestite de ei. Ei au anunțat-o și au vorbit despre ea, iar ea i-a adeverit. De aceea, nimeni nu poate să creadă în Cărțile anterioare și, în același timp, să nu creadă în Coran: necredința lui în acesta îi anulează credința în ele, căci printre vestirile lor se află și vestirea Coranului, iar vestirile lor sunt conforme cu vestirile Coranului.

„Allah îi cunoaște bine pe robii Săi și îi vede”: El dă fiecărei comunități și fiecărei persoane ceea ce se potrivește stării sale. De aici face parte și faptul că legiuirile anterioare nu erau potrivite decât timpului și vremii lor. De aceea Allah a continuat să trimită Trimiși, unul după altul, până când a încheiat șirul lor cu Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. El a adus această Lege, care îndreaptă treburile făpturilor până în Ziua Învierii și cuprinde binele în orice timp. Cum această comunitate este cea mai desăvârșită dintre comunități în judecată, cea mai bună în gândire, cea mai sensibilă în inimă și cea mai curată sufletește, Allah Preaînaltul a ales-o, a ales pentru ea religia Islamului și i-a dat ca moștenire Cartea care veghează asupra tuturor celorlalte Cărți.

De aceea a spus: „Apoi am dat Cartea ca moștenire celor pe care i-am ales dintre robii Noștri”, adică acestei comunități. „Printre ei sunt unii care își fac nedreptate lor înșiși”, prin păcate care nu ajung la necredință; „alții care urmează calea de mijloc”, limitându-se la ceea ce le este obligatoriu și părăsind ceea ce este oprit; „și alții care sunt în frunte în săvârșirea faptelor bune”, adică se grăbesc către ele, se străduiesc și îi întrec pe ceilalți. Aceștia împlinesc îndatoririle, sporesc faptele de adorare de bunăvoie și părăsesc atât cele oprite, cât și cele dezaprobate.

Allah Preaînaltul i-a ales pe toți aceștia ca să moștenească această Carte, chiar dacă treptele lor sunt diferite și stările lor se deosebesc. Fiecare are o parte din această moștenire, chiar și cel care își face nedreptate lui însuși. Ceea ce are el din temelia credinței, din științele credinței și din faptele credinței face parte din moștenirea Cărții. Prin moștenirea Cărții se înțelege moștenirea științei ei și a făptuirii potrivit ei, studierea cuvintelor ei și descoperirea înțelesurilor ei.

Cuvintele „cu îngăduința lui Allah” se referă la cel care este în frunte în săvârșirea faptelor bune, pentru ca el să nu se mândrească cu propria faptă. Nu a ajuns în frunte decât prin reușita dăruită de Allah Preaînaltul și prin ajutorul Său; de aceea trebuie să se preocupe de mulțumirea față de Allah pentru binefacerea pe care i-a dăruit-o. „Acesta este harul cel mare”: moștenirea acestei Cărți mărețe de către cei pe care Allah i-a ales dintre robii Săi este harul cel mare, față de care toate celelalte binefaceri sunt ca și inexistente. Cea mai înaltă binefacere și cel mai mare har, fără excepție, este moștenirea acestei Cărți.

Apoi a amintit răsplata celor cărora le-a dat Cartea ca moștenire: „Ei vor intra în grădinile șederii veșnice”. Acestea sunt grădini cu copaci, umbre și umbră deasă, grădini frumoase, râuri curgătoare, palate înalte și locuințe împodobite, într-o veșnicie care nu se sfârșește și într-o viață care nu se epuizează. Cuvântul „Adn” înseamnă ședere statornică. Așadar, grădinile Adn sunt grădinile șederii statornice. Le-a legat de ședere fiindcă rămânerea și dăinuirea veșnică sunt însușirea lor și însușirea celor care se află în ele.

„Vor fi împodobiți cu brățări de aur”: acestea sunt podoabe purtate la mâini, după cum le place și după cum le socotesc mai frumoase. Bărbații și femeile sunt deopotrivă în privința podoabelor din Paradis. Vor fi împodobiți și cu „perle”, înșirate pe veșmintele și pe trupurile lor. „Iar veșmintele lor vor fi din mătase”, din mătase fină și din brocart verde.

Când binefacerile lor vor fi depline și desfătările lor desăvârșite, „vor spune: Laudă lui Allah, care a îndepărtat de la noi tristețea!” Aceasta cuprinde orice tristețe. Nu-i va atinge nicio tristețe din pricina vreunei lipse în frumusețea lor, în mâncarea și băutura lor, în desfătările lor, în trupurile lor sau în dăinuirea șederii lor. Ei se vor bucura de binefaceri cărora nu-și vor putea închipui ce li s-ar mai putea adăuga, iar acestea vor spori mereu, în vecii vecilor. „Domnul nostru este Atoateiertător”, căci ne-a iertat greșelile; „Răsplătitor”, căci a primit de la noi faptele bune, le-a înmulțit și ne-a dăruit din Harul Său ceea ce nici faptele noastre, nici dorințele noastre nu puteau atinge. Prin Iertarea Sa au scăpat de orice lucru urât și înfricoșător, iar prin răsplătirea și Harul Său au dobândit orice lucru dorit și iubit.

„El este Cel care ne-a așezat”, adică ne-a dat un sălaș în care rămânem și ne statornicim, nu un loc de trecere, „în sălașul șederii veșnice”, adică locuința în care șederea durează și în care omul dorește să rămână, datorită multelor sale bunătăți, bucuriilor care se succedă și lipsei oricărei tulburări. Această așezare este „prin Harul Său” și prin Generozitatea Sa față de noi, nu prin faptele noastre. Dacă nu ar fi fost Harul Său, nu am fi ajuns unde am ajuns. „Unde nu ne atinge nicio osteneală și nu ne atinge nicio oboseală”: trupurile nu obosesc, nici inimile și puterile, și nici mulțimea desfătărilor nu aduce oboseală.

Aceasta arată că Allah Preaînaltul le dă trupurilor lor o alcătuire desăvârșită și le pregătește neîncetat mijloacele odihnei, astfel încât să fie mereu în această stare, fără să-i atingă osteneala, oboseala, grija sau tristețea. Arată și că nu dorm în Paradis, fiindcă folosul somnului este îndepărtarea oboselii și dobândirea odihnei, pe când oamenii Paradisului nu sunt în această situație. În plus, somnul este o moarte mai mică, iar oamenii Paradisului nu mor. Allah să ne facă dintre ei, prin Binefacerea și Generozitatea Sa!

Versetele 36 la 37

După ce Allah Preaînaltul a amintit starea oamenilor Paradisului și binefacerile lor, a amintit starea oamenilor Focului și pedeapsa lor, spunând: „Cât despre cei care nu cred”, adică tăgăduiesc semnele pe care li le-au adus Trimișii lor și neagă întâlnirea cu Domnul lor, „pentru ei este Focul Gheenei”. În el vor avea parte de cea mai aspră osândă și de cea mai cumplită pedeapsă. „Nu se va hotărî asupra lor” moartea, „să moară” și astfel să se odihnească, „și nici nu li se va ușura din pedeapsa ei”. Asprimea și grozăvia pedepsei vor continua asupra lor în fiecare clipă și în fiecare moment. „Astfel îl răsplătim pe fiecare necredincios.”

„Ei vor striga acolo”, adică vor țipa, vor striga unii către alții și vor cere ajutor, spunând: „Domnul nostru, scoate-ne! Vom săvârși fapte bune, altele decât cele pe care le făceam!” Ei își vor recunoaște păcatul și vor ști că Allah i-a tratat cu dreptate, dar vor cere întoarcerea la un timp nepotrivit. Li se va spune: „Oare nu v-am dat o viață destul de lungă pentru ca acela care voia să ia aminte să poată lua aminte?” Adică un răstimp și o viață în care cel care dorea să ia aminte avea putința să făptuiască. V-am lăsat să vă bucurați în viața lumească, am revărsat asupra voastră înzestrări, v-am pregătit mijloacele tihnei și v-am prelungit viața. Am făcut să vină la voi semne unul după altul, v-am trimis prevenitori și v-am încercat prin bunăstare și necaz, ca să vă întoarceți către Noi și să reveniți la Noi.

Dar nicio prevenire nu a avut efect asupra voastră și niciun îndemn nu v-a folosit. V-am amânat pedeapsa până când v-au sosit termenele și vi s-au sfârșit viețile. După ce ați părăsit sălașul în care mai era cu putință să făptuiți, în cea mai rea stare, și ați ajuns în acest sălaș, sălașul răsplătirii faptelor, cereți să vă întoarceți?! Aceasta este cu neputință, cu totul cu neputință! Timpul în care mai era cu putință a trecut. Îndurătorul, Cel Milostiv S-a mâniat pe voi, pedeapsa Focului s-a întețit asupra voastră, iar oamenii Paradisului v-au uitat. Rămâneți, așadar, acolo pentru totdeauna, veșnic supuși unei pedepse umilitoare! De aceea a spus: „Gustați, așadar! Cei nedrepți nu vor avea niciun ajutător”, care să-i ajute, scoțându-i de acolo ori ușurându-le pedeapsa.

Versetul 38

După ce a amintit răsplata locuitorilor celor două sălașuri și faptele celor două grupuri, Allah Preaînaltul a vestit întinderea Științei Sale și faptul că El cunoaște cele nevăzute ale cerurilor și ale pământului, care sunt ascunse privirilor și științei făpturilor. El cunoaște tainele și ceea ce cuprind piepturile din bine și rău, curăție și altele. De aceea îi dă fiecăruia ceea ce merită și îl așază pe fiecare la locul său.

Versetul 39

Allah Preaînaltul vestește desăvârșirea Înțelepciunii Sale și a Îndurării Sale față de robii Săi: El a rânduit, prin hotărârea Sa dinainte, ca unii să le urmeze altora pe pământ și trimite fiecărei comunități prevenitori, pentru a vedea cum făptuiesc. „Cine nu crede” în Allah și în ceea ce au adus Trimișii Săi, necredința sa este împotriva lui; asupra lui cad păcatul și pedeapsa ei și nimeni nu le poate purta în locul său. Necredința nu-i aduce necredinciosului decât sporirea urii Domnului său față de el și a dezaprobării Sale. Ce pedeapsă poate fi mai mare decât ura Domnului cel Generos?! „Iar necredința lor nu le sporește decât pierderea”: își pierd propriile suflete, familiile, faptele și locuințele din Paradis. Necredinciosul sporește neîncetat în nenorocire, pierdere, umilire înaintea lui Allah și a făpturilor Sale și lipsire de bine.

Versetul 40

Allah Preaînaltul arată neputința zeităților politeiștilor, lipsurile lor și falsitatea asocierii lor, în toate privințele: „Spune”, o, Trimisule, acestora: „Spuneți-mi despre asociații voștri, pe care îi chemați în afara lui Allah!” Spuneți-mi despre ei: merită ei să fie chemați și adorați? „Arătați-mi ce au creat ei din pământ!” Au creat o mare? Au creat un munte? Au creat un animal sau un lucru neînsuflețit? Ce anume au creat? Ei vor recunoaște că Allah Preaînaltul este Creatorul tuturor lucrurilor. Sau asociații voștri au „vreo parte la ceruri”, la crearea și la cârmuirea lor? Vor spune că nu au nicio parte. Dacă nu au creat nimic și nu au fost părtași Creatorului la creația Sa, de ce îi adorați și îi chemați, deși le recunoașteți neputința?! Astfel, nu există nicio dovadă rațională pentru valabilitatea adorării lor; dimpotrivă, aceasta dovedește falsitatea ei.

Apoi a amintit dovada transmisă prin revelație și a arătat că nici aceasta nu există. De aceea a spus: „Ori le-am dat Noi o Carte”, care să vorbească despre ceea ce Îi asociază ei, poruncindu-le asocierea și adorarea idolilor, „astfel încât ei”, în asocierea lor, „să aibă o dovadă limpede” din acea Carte coborâtă la ei, care să le arate că asocierea ar fi dreaptă? Lucrurile nu stau așa: nu le-a fost coborâtă nicio Carte înaintea Coranului și nu le-a venit niciun prevenitor înaintea Trimisului lui Allah, Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Chiar dacă s-ar presupune că le-ar fi fost coborâtă o Carte și le-ar fi fost trimis un Trimis, iar ei ar susține că acesta le-a poruncit asocierea, am ști cu certitudine că mint. Allah Preaînaltul a spus: „Nu am trimis înaintea ta niciun Trimis fără să-i revelăm: Nu există nicio divinitate în afară de Mine, așadar adorați-Mă!” Trimișii și Cărțile sunt cu toții de acord asupra poruncii de a-I consacra numai lui Allah adorarea. Allah Preaînaltul a spus: „Nu li s-a poruncit decât să-L adore pe Allah, cu credință curată față de El, fiind dreptcredincioși”.

Dacă s-ar spune: „Dacă dovezile raționale și cele transmise prin revelație arată că asocierea este falsă, atunci ce i-a făcut pe politeiști să persiste în ea, deși între ei se află oameni cu judecată, inteligenți și ageri?”, Allah Preaînaltul a răspuns prin Cuvintele Sale: „Dimpotrivă, cei nedrepți nu-și făgăduiesc unii altora decât amăgire”.³³ Ei nu au nicio dovadă pentru calea pe care au mers. Nu este decât îndemnul unora către alții, faptul că și-o înfrumusețează unii altora și că generațiile de mai târziu îi urmează pe înaintașii rătăciți. Sunt și dorințe deșarte pe care diavolii li le stârnesc și înfrumusețarea faptelor lor rele. Acestea au prins rădăcini în inimile lor și au devenit una dintre însușirile lor, astfel încât le este greu să le îndepărteze și să se desprindă de ele. Așa au ajuns să persiste în necredință și în asocierea falsă, lipsită de temei.

Versetul 41

Allah Preaînaltul vestește desăvârșirea Puterii Sale și a Îndurării Sale, precum și întinderea Blândeții și a Iertării Sale: El „ține cerurile și pământul” să nu dispară. Dacă acestea s-ar prăbuși, nicio făptură nu le-ar putea ține, căci puterile și tăria tuturor făpturilor ar fi neputincioase în această privință. Dar Allah Preaînaltul a hotărât ca ele să fie așa cum le-a creat, pentru ca făpturile să aibă statornicie, folos și prilej de învățătură și să cunoască măreția Stăpânirii Sale și tăria Puterii Sale, astfel încât inimile lor să se umple de respect, venerație, iubire și cinstire față de El. Tot astfel, ele ajung să cunoască desăvârșirea Blândeții și a Iertării Sale prin răgazul dat păcătoșilor și prin faptul că nu grăbește pedeapsa celor neascultători. Dacă i-ar porunci cerului, i-ar lovi cu pietre, iar dacă i-ar îngădui pământului, i-ar înghiți. Dar Iertarea, Blândețea și Generozitatea Sa îi cuprind. „El este Îndelung Răbdător, Atoateiertător.”

Versetele 42 la 43

Cei care te-au socotit mincinos, o, Trimis al lui Allah, au jurat pe Allah cu un jurământ întărit prin cele mai solemne jurăminte că, „dacă le-ar veni un prevenitor, ar fi mai bine călăuziți decât oricare dintre comunități”, adică mai bine călăuziți decât iudeii și creștinii, oamenii Cărții. Însă nu și-au respectat jurămintele și legămintele. „Dar, când le-a venit un prevenitor”, nu s-au lăsat călăuziți și nu au devenit mai bine călăuziți decât oricare dintre comunități. Nici măcar nu au rămas la rătăcirea în care se aflau; dimpotrivă, venirea lui „nu le-a sporit decât îndepărtarea”, adică le-a sporit rătăcirea, nedreptatea și încăpățânarea.

Jurămintele lor nu izvorau dintr-o intenție bună și din căutarea adevărului; altfel, li s-ar fi dăruit reușită în a-l urma. Ele izvorau din trufie pe pământ față de oameni și față de adevăr. Ei își împodobeau vorbele, urmărind să uneltească și să înșele, pretinzând că sunt oameni ai adevărului și dornici să-l caute. Astfel, unii se lăsau amăgiți de ei, iar alții mergeau în urma lor. „Însă uneltirea rea”, al cărei scop este rău și care urmărește un lucru rău și fals, „nu se abate decât asupra celor care o pun la cale”. Uneltirea lor se întoarce împotriva lor.

Allah le-a arătat robilor Săi, prin aceste cuvinte și prin acele jurăminte, că oamenii aceia mințeau și denaturau adevărul. Rușinea lor a devenit vădită, s-au dat de gol, iar scopul lor rău s-a arătat. Uneltirea lor s-a întors împotriva lor și Allah le-a întors înșelăciunea asupra lor înșiși. Nu le-a mai rămas decât așteptarea pedepsei care avea să se abată asupra lor. Aceasta este rânduiala lui Allah față de cei de dinainte, care nu se schimbă și nu se modifică: pe oricine merge pe calea nedreptății, a încăpățânării și a trufiei față de robi îl ajunge pedeapsa Sa și îi este luată binefacerea Sa. Să aștepte, așadar, aceștia ceea ce El le-a făcut acelora!

Versetele 44 la 45

Allah Preaînaltul îi îndeamnă să umble pe pământ cu inimile și cu trupurile, pentru a trage învățătură, nu numai pentru a privi cu nepăsare. Să privească sfârșitul celor de dinaintea lor care i-au socotit mincinoși pe Trimiși: aveau mai multe averi și mai mulți copii decât ei, erau mai puternici și lucraseră pământul mai mult decât îl lucraseră aceștia. Când le-a venit pedeapsa, puterea nu le-a folosit, iar averile și copiii nu le-au fost de niciun folos în fața lui Allah. Puterea și Voia lui Allah s-au împlinit asupra lor. „Nimic din ceruri și de pe pământ nu-L poate face neputincios pe Allah”, datorită desăvârșirii Științei și Puterii Sale. „El este Atotștiutor, Atotputernic.”

Apoi Allah Preaînaltul a amintit desăvârșirea Blândeții Sale și îndelungul răgaz și amânarea pe care le dă celor care săvârșesc nelegiuiri și păcate: „Dacă Allah i-ar pedepsi pe oameni pentru ceea ce au săvârșit” din păcate, „nu ar lăsa pe fața pământului nicio vietate”. Pedeapsa i-ar cuprinde pe toți, chiar și animalele, care nu sunt supuse îndatoririlor religioase. „Dar” Allah Preaînaltul le dă răgaz, fără să-i lase uitați: „El le dă răgaz până la un termen hotărât. Când le va veni termenul, Allah îi vede bine pe robii Săi” și îi răsplătește potrivit binelui și răului pe care știe că l-au săvârșit.

S-a încheiat tafsirul Surei Fatir. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!