Text coranic arab: Tanzil Quran Text, versiunea 1.1, Uthmani. Copyright © 2007–2026 Tanzil Project. Licența Creative Commons Attribution 3.0. Reproducerea și distribuirea identică sunt permise; modificarea textului nu este permisă. Acest aviz și atribuirea Tanzil Project se păstrează în copii și în lucrările care conțin părți substanțiale ale textului. https://tanzil.net · Actualizări: https://tanzil.net/updates/

Caractere arabe Amiri și Amiri Quran, Khaled Hosny și colaboratorii. Licența SIL Open Font License.

Surse și drepturi

Volumul cuprinde comentariul juzurilor 22–24: Sura al Ahzab de la versetul 31 la 73, surele Saba, Fatir, Ya Sin, aș Saffat, Sad, az Zumar și Ghafir în întregime și Sura Fussilat de la versetul 1 la 46. Sura al Ahzab continuă din volumul 7. Juzul 23 începe cu Ya Sin 36:28, iar juzul 24 cu az Zumar 39:32.

Pasajele Coranului sunt așezate pe mijlocul paginii, în limba arabă. Traducerea sensurilor în limba română este tipărită cu litere aldine, iar comentariul lui as Sadi cu litere obișnuite. Traducerea redă sensurile textului coranic și nu înlocuiește originalul arab.

O trimitere precum 33:31 indică Sura al Ahzab, versetul 31. Notele de subsol oferă referințe pentru relatări, lămuriri de sens sau variante de traducere utile înțelegerii pasajului. Mențiunile „manuscrisul A”, „manuscrisul B” sau „cele două manuscrise” din unele note se referă la exemplarele manuscrise ale comentariului lui as-Saʿdī, comparate la pregătirea ediției arabe. Ele nu desemnează versiuni diferite ale Coranului. Un juz este una dintre cele treizeci de părți ale Coranului.

Cuprinsul indică surele și împărțirea pe juzuri. Repertoarul de la sfârșit permite găsirea fiecărui pasaj coranic comentat. Autorul grupează uneori mai multe versete înaintea comentariului; această ordine este păstrată și semnalată prin titluri distincte. Limitele juzurilor sunt marcate prin titluri distincte. Trimiterile sunt active în documentul electronic și indică paginile pentru exemplarul tipărit.

Ghid de lectură

Juzul 22

31. Iar aceleia dintre voi care este ascultătoare față de Allah și de Trimisul Său și săvârșește fapte bune îi vom da răsplata de două ori și i-am pregătit o înzestrare nobilă.

„Iar aceleia dintre voi care este ascultătoare față de Allah și de Trimisul Său și săvârșește fapte bune”, puține ori multe, „îi vom da răsplata de două ori”, adică de două ori răsplata dată altora, „și i-am pregătit o înzestrare nobilă”, adică Paradisul. Ele L-au ascultat pe Allah și pe Trimisul Său, au făcut fapte bune; astfel se cunoaște răsplata care le este pregătită.

32. O, soții ale Profetului, voi nu sunteți asemenea niciuneia dintre femei, dacă aveți taqwa. Nu vă îndulciți vorba, ca să nu poftească acela în a cărui inimă este boală, ci rostiți cuvinte cuviincioase. 33. Rămâneți în casele voastre și nu vă arătați podoabele precum se arătau în vremea dintâi a ignoranței. Împliniți Rugăciunea, dați Zakah și ascultați de Allah și de Trimisul Său. Allah voiește numai să îndepărteze de la voi necurăția, O, oameni ai Casei, și să vă curățească deplin. 34. Și amintiți-vă ceea ce se recită în casele voastre din Versetele lui Allah și din Înțelepciune. Cu adevărat, Allah este Cunoscător al celor mai fine lucruri, Atotștiutor.

Allah Preaînaltul Se adresează tuturor soțiilor Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: „O, soții ale Profetului, voi nu sunteți asemenea niciuneia dintre femei, dacă aveți taqwa.” Prin teama de Allah le întreceți pe celelalte femei și niciuna nu vă poate ajunge. Desăvârșiți, așadar, această teamă de Allah prin toate mijloacele și împliniți toate scopurile ei. De aceea El le-a îndrumat să închidă căile către ceea ce este interzis.

„Nu vă îndulciți vorba”, adică atunci când vorbiți cu bărbații sau când vorbiți astfel încât să vă audă bărbații, să nu rostiți cuvintele cu glas moale și blând, „ca să nu poftească acela în a cărui inimă este boală”, adică boala dorinței de a săvârși zina. Acela este pregătit și așteaptă cel mai mic lucru care îi pune în mișcare pofta, fiindcă inima lui nu este sănătoasă. Inima sănătoasă nu poftește ceea ce Allah a interzis și, fiind sănătoasă și lipsită de această boală, cu greu este înclinată sau atrasă către ceea ce Allah a oprit, chiar dacă există o cauză.

Inima bolnavă, dimpotrivă, nu suportă ceea ce suportă cea sănătoasă și nu are răbdarea ei. Cea mai mică chemare spre lucrul interzis o face să răspundă, fără să se opună. Aceasta dovedește că mijloacelor li se aplică aceeași judecată juridică precum scopurilor la care duc. Vorbirea blândă, cu un ton supus, este îngăduită în sine, dar când devine mijloc spre un lucru interzis este oprită. De aceea, femeia nu trebuie să vorbească bărbaților cu o blândețe care stârnește pofta.

Când le-a oprit de la îndulcirea vorbirii, s-ar fi putut înțelege că li se poruncește să vorbească aspru. El a îndepărtat această impresie spunând: „ci rostiți cuvinte cuviincioase”, adică nici aspre și grosolane, nici moi și ademenitoare.

Cugetă la faptul că El a spus: „Nu vă îndulciți vorba” și nu a spus: „Nu vorbiți blând.” Oprită este blândețea prin care femeia se arată supusă și plecată în fața bărbatului, trezindu-i dorința. Aceasta se deosebește de vorbirea blândă în care nu există o asemenea supunere și care poate chiar să exprime demnitate și fermitate față de potrivnic; ea nu îi trezește acestuia asemenea dorințe. De aceea Allah l-a lăudat pe Trimisul Său pentru blândețe, spunând: „Prin Mila lui Allah ai fost blând cu ei.” Iar lui Musa și Harun le-a spus: „Mergeți amândoi la Faraon, căci el a întrecut măsura, și vorbiți-i cu blândețe, poate își va aminti ori se va teme.”

Cuvintele „ca să nu poftească acela în a cărui inimă este boală”, alături de porunca de păzire a organelor intime, de lauda celor care le păzesc și de interdicția apropierii de zina, arată următorul lucru: omul care recunoaște în sine această stare, fiind ispitit să săvârșească ceea ce este interzis când vede persoana dorită sau îi aude vorbele și simțind în sine îndemnul către păcat, trebuie să știe că aceasta este o boală. Să se străduiască să o slăbească, să pună capăt gândurilor rele, să lupte pentru a-și feri sufletul de această boală primejdioasă și să-I ceară lui Allah ocrotire și reușită. Toate acestea fac parte din păzirea organelor intime care i-a fost poruncită.

„Rămâneți în casele voastre”, fiindcă aceasta este mai sigur pentru voi și vă ocrotește mai bine, „și nu vă arătați podoabele precum se arătau în vremea dintâi a ignoranței”, adică să nu ieșiți des, împodobite ori parfumate, asemenea oamenilor din prima Jahiliyyah

, care nu aveau știință și nici religie. Toate acestea îndepărtează răul și cauzele lui.

După ce le-a poruncit taqwa în general și în amănuntele de care femeile au nevoie, le-a poruncit ascultarea, îndeosebi Rugăciunea și Zakah. Aceste două lucruri sunt necesare fiecăruia și sunt cele mai mari acte de adorare și cele mai însemnate forme de ascultare: Rugăciunea cuprinde sinceritate față de Cel Adorat, iar Zakah cuprinde binefacere față de robi.

Apoi le-a poruncit ascultarea în general: „și ascultați de Allah și de Trimisul Său”. Ascultarea de Allah și de Trimisul Său cuprinde împlinirea tuturor poruncilor lor, fie obligatorii, fie recomandate.

„Allah voiește”, prin poruncile și interdicțiile pe care vi le-a dat, „numai să îndepărteze de la voi necurăția”, adică răul, murdăria și păcatul, „O, oameni ai Casei, și să vă curățească deplin”, până când veți fi curați și curățiți. Lăudați-L pe Domnul vostru și mulțumiți-I pentru aceste porunci și interdicții care v-au fost arătate: ele sunt spre binele vostru și numai spre folosul vostru. Allah nu voiește să vă pună prin ele în strâmtorare și greutate, ci voiește să vă curățească sufletele, să vă purifice purtarea, să vă înfrumusețeze faptele și să vă mărească răsplata.

După ce le-a poruncit să împlinească ceea ce este cerut și să se abțină de la ceea ce este oprit, le-a poruncit să dobândească știința și le-a arătat calea către ea: „Și amintiți-vă ceea ce se recită în casele voastre din Versetele lui Allah și din Înțelepciune.” Prin Versetele lui Allah se înțelege Coranul, iar prin Înțelepciune se înțeleg tainele lui sau Sunnah Trimisului Său. Porunca de a-și aminti cuprinde amintirea cuvintelor prin recitare, amintirea sensurilor prin cugetare, desprinderea rânduielilor și a învățămintelor înțelepte, fapta potrivit lor și interpretarea lor corectă.

„Cu adevărat, Allah este Cunoscător al celor mai fine lucruri, Atotștiutor.” El cunoaște tainele lucrurilor, ceea ce se ascunde în piepturi și ceea ce este tăinuit în ceruri și pe pământ, precum și faptele văzute și ascunse. Cunoașterea Lui deplină îndeamnă la sinceritate și la săvârșirea faptelor bune în taină, pentru care Allah dăruiește răsplata.

Unul dintre sensurile Numelui al-Latif este că El îl conduce pe robul Său la bine, îl ocrotește de rău prin căi ascunse pe care acesta nu le simte, îi aduce o înzestrare pe care nu o bănuiește și îl face să treacă prin cauze pe care sufletele le urăsc, dar care devin pentru el o cale spre cele mai înalte ranguri și trepte.

35. Cu adevărat, bărbaților musulmani și femeilor musulmane, bărbaților credincioși și femeilor credincioase, bărbaților ascultători și femeilor ascultătoare, bărbaților sinceri și femeilor sincere, bărbaților răbdători și femeilor răbdătoare, bărbaților smeriți și femeilor smerite, bărbaților care dau milostenie și femeilor care dau milostenie, bărbaților care postesc și femeilor care postesc, bărbaților care își păzesc organele intime și femeilor care le păzesc, bărbaților care Îl pomenesc mult pe Allah și femeilor care Îl pomenesc mult, Allah le-a pregătit iertare și o răsplată uriașă.

După ce Allah Preaînaltul a amintit răsplata soțiilor Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și pedeapsa lor dacă nu ascultă și a arătat că ele nu sunt asemenea celorlalte femei, a amintit restul femeilor. Fiindcă bărbaților și femeilor li se aplică aceeași rânduială, a spus: „musulmanilor și musulmancelor”, adică celor care împlinesc rânduielile exterioare ale Islamului; „credincioșilor și credincioaselor”, cu privire la credințele lăuntrice și faptele inimii; „celor ascultători și celor ascultătoare”, adică celor care ascultă de Allah și de Trimisul Său; „celor sinceri și celor sincere”, în cuvintele și faptele lor; „celor răbdători și celor răbdătoare”, în fața greutăților și nenorocirilor; „celor smeriți și celor smerite”, în toate stările, mai ales în adorare și în Rugăciune; „celor care dau milostenie”, obligatorie ori voluntară; „celor care postesc”, postul obligatoriu ori voluntar; „celor care își păzesc organele intime”, ferindu-se de zina și de cauzele ei; „celor care Îl pomenesc mult pe Allah și celor care Îl pomenesc”, în majoritatea timpului, mai ales la pomenirile rânduite dimineața și seara și după Rugăciunile obligatorii.

„Allah le-a pregătit Iertare și o răsplată uriașă” acestor oameni descriși prin însușiri frumoase și virtuți înalte, care cuprind credințele, faptele inimii, faptele trupului, cuvintele limbii, fapte al căror folos se răsfrânge asupra altora și fapte al căror folos rămâne la cel care le săvârșește, împlinirea binelui și părăsirea răului. Cel care le împlinește trăiește religia în întregimea ei, în exterior și în interior, și dobândește Islamul, Imanul și Ihsanul

Allah îi răsplătește pentru faptele lor prin iertarea păcatelor, fiindcă faptele bune șterg faptele rele, și prin „o răsplată uriașă” a cărei măsură nu o cunoaște decât Cel care a dăruit-o: ceea ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și nici nu i-a trecut prin minte vreunui om. Îl rugăm pe Allah să ne facă dintre ei.

36. Nu se cuvine unui credincios ori unei credincioase ca, atunci când Allah și Trimisul Său au hotărât un lucru, să mai aibă alegere în privința lui. Iar cel care nu ascultă de Allah și de Trimisul Său s-a rătăcit într-o rătăcire vădită.

Adică nu se cuvine și nu este potrivit celui care are credința decât să se grăbească spre Mulțumirea lui Allah și a Trimisului Său, să se ferească de ceea ce atrage Mânia lui Allah și mânia Trimisului Său, să împlinească Porunca lor și să se ferească de interdicția lor.

Nu se cuvine unui credincios și niciunei credincioase ca, „atunci când Allah și Trimisul Său au hotărât un lucru”, l-au impus și l-au făcut obligatoriu, „să mai aibă alegere în privința lui”, dacă să-l facă sau nu. Credinciosul și credincioasa știu că Trimisul este mai aproape de ei decât propriile suflete și nu lasă propriile dorințe să se interpună între ei și Porunca lui Allah și a Trimisului Său.

„Iar cel care nu ascultă de Allah și de Trimisul Său s-a rătăcit într-o rătăcire vădită”, fiindcă a părăsit Calea cea Dreaptă care duce la Onoarea lui Allah și la Paradisul Său și a luat un alt drum, care duce la Pedeapsa dureroasă. Mai întâi, Allah a amintit cauza care îl împiedică pe credincios să se împotrivească Poruncii lui Allah și a Trimisului Său: credința. Apoi a amintit ceea ce îl înfricoșează dacă o face: rătăcirea care duce la pedeapsă și răzbunare.

37. Și când i-ai spus aceluia asupra căruia Allah a revărsat o binefacere și asupra căruia și tu ai revărsat o binefacere: „Păstreaz-o pe soția ta și teme-te de Allah”, în vreme ce ascundeai în sufletul tău ceea ce Allah urma să dezvăluie. Tu te temeai de oameni, deși Allah este mai vrednic să te temi de El. Apoi, când Zayd a încheiat ceea ce avea cu ea, Noi ți-am dat-o de soție, pentru ca asupra credincioșilor să nu fie nicio strâmtorare în privința soțiilor fiilor lor adoptivi, după ce aceștia au încheiat ceea ce aveau cu ele. Porunca lui Allah trebuie să fie împlinită.

Cauza revelării acestor versete a fost că Allah Preaînaltul a voit să legifereze pentru credincioși o lege generală: fiii adoptivi nu au, sub toate aspectele, statutul juridic al fiilor naturali, iar cei care i-au adoptat nu poartă păcat dacă se căsătoresc cu fostele soții ale acestora.

Aceasta era una dintre obișnuințele care nu puteau fi înlăturate decât printr-un eveniment mare. Allah a voit ca legea să fie arătată prin cuvântul și fapta Trimisului Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Când Allah voiește un lucru, îi rânduiește o cauză.

Zayd ibn Harithah fusese numit Zayd ibn Muhammad, fiindcă Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, îl adoptase, până când au coborât cuvintele: „Chemați-i după tații lor.” Atunci a fost numit Zayd ibn Harithah. El era căsătorit cu Zaynab bint Jahsh, fiica mătușii din partea tatălui a Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. În inima Trimisului se ivise gândul că, dacă Zayd va divorța de ea, el se va căsători cu ea.

Allah a hotărât ca între ea și Zayd să apară o situație care l-a făcut pe Zayd ibn Harithah să vină la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și să-i ceară voie să divorțeze de ea. „Și când i-ai spus aceluia asupra căruia Allah a revărsat o binefacere” prin Islam, „și asupra căruia și tu ai revărsat o binefacere” prin eliberarea din sclavie, îndrumare și învățătură. Când a venit să-ți ceară sfatul despre despărțire, l-ai sfătuit cu ceea ce era mai bine pentru el, deși doreai să te căsătorești cu ea: „Păstreaz-o pe soția ta”, adică nu divorța de ea și rabdă ceea ce vezi de la ea, „și teme-te de Allah” în toate lucrurile și îndeosebi în privința soției tale, căci taqwa îndeamnă și cheamă la răbdare.

„În vreme ce ascundeai în sufletul tău ceea ce Allah urma să dezvăluie”: ascundeai faptul că, dacă Zayd divorțează de ea, te vei căsători cu ea. „Tu te temeai de oameni” și de aceea nu arătai ceea ce se află în sufletul tău, „deși Allah este mai vrednic să te temi de El”, fiindcă teama de El aduce orice bine și împiedică orice rău.

„Apoi, când Zayd a încheiat ceea ce avea cu ea”, adică a renunțat de bunăvoie la ea, nu a mai dorit să rămână cu ea și s-a despărțit de ea, „Noi ți-am dat-o de soție”. Noi am făcut aceasta pentru un mare folos: „pentru ca asupra credincioșilor să nu fie nicio strâmtorare în privința soțiilor fiilor lor adoptivi”, așa cum au văzut că te-ai căsătorit cu soția lui Zayd ibn Harithah, care înainte îți fusese atribuit drept fiu.

Cuvintele „pentru ca asupra credincioșilor să nu fie nicio strâmtorare în privința soțiilor fiilor lor adoptivi” sunt generale și cuprind toate situațiile. Fiindcă există situații în care acest lucru nu este îngăduit, precum cea în care fiul adoptiv nu a încheiat încă ceea ce avea cu soția sa, sensul general a fost limitat prin cuvintele: „după ce aceștia au încheiat ceea ce aveau cu ele”. „Porunca lui Allah trebuie să fie împlinită”, adică trebuie să se săvârșească, fără piedică și fără opunere.

Aceste versete care cuprind povestea conțin mai multe foloase.

Allah l-a lăudat pe Zayd ibn Harithah din două puncte de vedere. Mai întâi, Allah l-a numit în Coran și nu a numit niciun alt Companion. Apoi a vestit că i-a dăruit Binefacerea Islamului și a Credinței. Aceasta este o mărturie că el era credincios în exterior și în interior; altfel, numirea lui aparte prin binefacere nu ar fi avut sens.

Cel eliberat din sclavie se bucură de o binefacere din partea celui care l-a eliberat.

Este îngăduită căsătoria cu fosta soție a fiului adoptiv, așa cum textul spune limpede.

Învățarea prin faptă este mai puternică decât învățarea prin cuvânt, mai ales când amândouă se unesc: atunci este lumină peste lumină.

Iubirea aflată în inima omului față de o femeie care nu este soția ori roaba sa și nici una dintre rudele cu care căsătoria îi este interzisă nu este păcat dacă nu este însoțită de o faptă interzisă, chiar dacă este legată de dorința ca soțul ei să divorțeze de ea pentru ca el să se căsătorească cu ea, atâta vreme cât nu lucrează la despărțirea lor și nu devine cauza ei. Allah a vestit că Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a ascuns aceasta în sufletul lui.

Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a transmis Mesajul limpede, nu a ascuns nimic din ceea ce i-a fost revelat și a transmis chiar și această situație în care se află o mustrare pentru el. Aceasta arată că el este Trimisul lui Allah: nu spune decât ceea ce i se revelează și nu urmărește înălțarea propriului suflet.

Cel căruia i se cere sfatul primește o responsabilitate întemeiată pe încredere. Când este consultat într-o chestiune, trebuie să sfătuiască potrivit lucrului pe care îl cunoaște ca fiind cel mai bun pentru cel care cere sfatul

, chiar dacă sfatul este contrar propriei sale dorințe. Să pună binele celui care cere sfatul înaintea dorinței sale.

Din sfatul bun dat celui care cere sfat despre despărțirea de soție face parte îndemnul de a o păstra, atâta vreme cât îndreptarea este cu putință, fiindcă aceasta este mai bună decât despărțirea.

Robul trebuie să pună teama de Allah înaintea fricii de oameni; aceasta este mai vrednică și mai potrivită.

Versetul arată meritul lui Zaynab, Allah să fie mulțumit de ea, Mama Credincioșilor. Allah i-a rânduit căsătoria cu Trimisul Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, fără cerere în căsătorie și fără martori. Ea se mândrea cu aceasta înaintea soțiilor Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, spunând: „Pe voi v-au căsătorit familiile voastre, iar pe mine Allah m-a căsătorit de deasupra celor șapte ceruri.”

Când femeia are soț, nimeni nu se poate căsători cu ea și nu poate face demersuri pentru această căsătorie până când soțul ei nu încheie ceea ce are cu ea. Despărțirea nu devine deplină decât la sfârșitul perioadei de așteptare, fiindcă înainte de sfârșitul ei femeia se află încă legată de soțul ei prin căsătorie ori printr-un drept care îi revine acestuia; el o poate lua înapoi în anumite situații.

38. Nu este nicio vină asupra Profetului în ceea ce Allah i-a îngăduit. Aceasta este Legea lui Allah pentru cei care au trecut mai înainte, iar Porunca lui Allah este o hotărâre statornicită: 39. cei care transmit Mesajele lui Allah, se tem de El și nu se tem de nimeni în afară de Allah. Allah este de ajuns ca Socotitor.

Aceasta îndepărtează clevetirea celui care l-a clevetit pe Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, din pricina numărului soțiilor sale, deși în aceasta nu se află nimic vrednic de mustrare. „Nu este nicio vină asupra Profetului”, adică niciun păcat, „în ceea ce Allah i-a îngăduit”, în ceea ce Allah i-a îngăduit dintre soții. Aceasta fusese îngăduită Profeților dinaintea lui. De aceea a spus: „Aceasta este Legea lui Allah pentru cei care au trecut mai înainte, iar Porunca lui Allah este o hotărâre statornicită”, adică trebuie să se împlinească.

Apoi Allah i-a amintit pe cei care au trecut mai înainte și a arătat că aceasta era calea lor: „cei care transmit Mesajele lui Allah”. Ei le recită oamenilor Versetele lui Allah, dovezile și argumentele Sale și îi cheamă la Allah. „Se tem de El”, Unicul fără partener, „și nu se tem de nimeni în afară de Allah”. Dacă aceasta este starea Profeților feriți de păcat, care și-au împlinit datoria în cel mai desăvârșit chip - chemarea la Allah și teama numai de El, care cere împlinirea fiecărei porunci și părăsirea fiecărei interdicții - atunci nu există nicio vină asupra Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.

„Allah este de ajuns ca Socotitor” al robilor, păzindu-le faptele. Din aceasta se cunoaște că mariajul face parte din căile Trimișilor.

40. Muhammad nu este tatăl niciunuia dintre bărbații voștri, ci este Trimisul lui Allah și Pecetea Profeților. Allah este Atotștiutor al tuturor lucrurilor.

„Muhammad nu este tatăl niciunuia dintre bărbații voștri”, O, comunitate. Aceasta cuprinde și încetarea atribuirii lui Zayd ibn Harithah drept fiu al său. Dacă această negație generală ar fi înțeleasă în toate sensurile posibile, ar însemna că Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, nu este tată sub niciun aspect, nici prin naștere și nici prin adopție.

Însă s-a stabilit mai înainte că Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, este asemenea unui tată pentru toți credincioșii, iar soțiile lui sunt mamele lor. Ca să nu se creadă că există o contradicție între cele două formulări generale, Allah a spus: „ci este Trimisul lui Allah și Pecetea Profeților”. Acesta este rangul lui: rangul celui ascultat și urmat, prin care se obține călăuzirea, în care se crede și a cărui iubire trebuie pusă înaintea iubirii față de oricine altcineva. El este sfătuitorul credincioșilor; prin sinceritatea și dragostea lui pentru ei este asemenea unui tată.

„Allah este Atotștiutor al tuturor lucrurilor.” Știința Sa cuprinde toate lucrurile. El știe unde să așeze Mesajul Său și cine este potrivit pentru Harul Său și cine nu este.

41. O, voi cei care credeți, pomeniți-L mult pe Allah 42. și preamăriți-L dimineața și seara. 43. El este Cel care trimite binecuvântări asupra voastră, iar îngerii Săi se roagă pentru voi, ca să vă scoată din întunericuri la lumină. El este Îndurător cu credincioșii. 44. Salutul lor în Ziua când Îl vor întâlni va fi: „Pace!”, iar El le-a pregătit o răsplată nobilă.

Allah Preaînaltul le poruncește credincioșilor să-L pomenească mult: prin tahlil, tahmid, tasbih, takbir

 și prin orice cuvânt care apropie de Allah. Cel mai puțin cerut este ca omul să păstreze pomenirile de dimineață și seară, pomenirile de după cele cinci Rugăciuni obligatorii și cele rostite în diferite împrejurări, atunci când există prilejul lor.

Omul trebuie să stăruie în pomenirea lui Allah în orice vreme și în toate stările. Pomenirea este o adorare prin care cel care o săvârșește îi întrece pe ceilalți fără osteneală mare. Pomenirea îl cheamă la iubirea și cunoașterea lui Allah, îl ajută să facă binele și îi oprește limba de la vorbirea urâtă.

„Și preamăriți-L dimineața și seara”, adică la începutul și la sfârșitul zilei, datorită virtuții și cinstei acestor două momente și ușurinței cu care poate fi săvârșită această faptă în ele.

„El este Cel care trimite binecuvântări asupra voastră, iar îngerii Săi se roagă pentru voi, ca să vă scoată din întunericuri la lumină. El este Îndurător cu credincioșii.” Prin Mila și Bunătatea Sa față de credincioși, prin Lauda Lui pentru ei și prin rugăciunea îngerilor Săi, El îi scoate din întunericurile păcatelor și neștiinței la lumina credinței, călăuzirii, științei și faptei. Aceasta este cea mai mare binefacere dăruită robilor ascultători. Ea le cere mulțumire și multă pomenire a lui Allah pentru Blândețea și Mila Sa față de ei.

Allah i-a făcut pe purtătorii Tronului Său, cei mai buni îngeri, și pe cei din jurul Tronului să-L preamărească prin Lauda Sa și să ceară iertare pentru credincioși. Ei spun: „Domnul nostru, Tu cuprinzi toate lucrurile prin Mila și Știința Ta. Iartă-i pe cei care se căiesc și urmează Calea Ta și păzește-i de Pedeapsa Iadului. Domnul nostru, fă-i să intre în Grădinile Edenului pe care le-ai promis lor, împreună cu cei drepți dintre părinții, soțiile și urmașii lor. Cu adevărat, Tu ești Atotputernicul, Preaînțeleptul. Păzește-i de rele, iar pe acela pe care îl păzești de rele în Ziua aceea l-ai cuprins cu Milă. Aceasta este marea izbândă.” Aceasta este Mila și Binefacerea Lui față de ei în această lume.

Cât despre Mila Sa față de ei în Viața de Apoi, ea este cea mai mare Milă și cea mai bună răsplată: Mulțumirea și Salutul Domnului lor, auzirea Cuvântului Său măreț, privirea la Fața Sa frumoasă și dobândirea unei răsplăți uriașe a cărei măsură nu o știe decât Cel care le-o dă. De aceea El a spus: „Salutul lor în Ziua când Îl vor întâlni va fi: „Pace!”, iar El le-a pregătit o răsplată nobilă.”

45. O, Profetule, Noi te-am trimis ca martor, aducător de veste bună și avertizator, 46. ca unul care cheamă la Allah cu Îngăduința Lui și ca o candelă luminoasă. 47. Dă-le credincioșilor vestea bună că ei vor avea un mare Har de la Allah. 48. Nu asculta de necredincioși și de ipocriți, nu le aduce vătămare și încrede-te în Allah. Allah este de ajuns ca Ocrotitor.

Aceste însușiri prin care Allah l-a descris pe Trimisul Său Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, reprezintă scopul Mesajului său, esența și principiile prin care a fost deosebit. Ele sunt cinci lucruri:

Prima este faptul că el este „martor”, adică martor asupra comunității sale pentru binele și răul pe care le-a săvârșit. Allah Preaînaltul a spus: „ca să fiți martori asupra oamenilor, iar Trimisul să fie martor asupra voastră” și: „Cum va fi când vom aduce din fiecare comunitate un martor și te vom aduce pe tine martor asupra acestora?” El, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, este, așadar, un martor drept, a cărui mărturie este primită.

A doua și a treia sunt faptul că el este „aducător de veste bună și avertizator”. Aceasta cere să fie amintiți cei cărora li se dă vestea bună și cei care sunt avertizați, cele despre care li se dă vestea bună și cele de care sunt avertizați, precum și faptele care duc la acestea. Cei cărora li se dă vestea bună sunt credincioșii temători de Allah, care au unit credința și faptele drepte cu părăsirea păcatelor. Ei au veste bună în viața lumească despre orice răsplată, lumească și religioasă, rânduită pentru credință și teama de Allah, iar în Viața de Apoi, despre Fericirea statornică.

Toate acestea cer să fie înfățișate amănunțit faptele, însușirile evlaviei și felurile răsplății despre care s-a vorbit. Cei avertizați sunt nelegiuiții nedrepți, oamenii nedreptății și ai neștiinței. Pentru ei este avertizarea, în această lume, despre pedepsele lumești și religioase rânduite pentru neștiință și nedreptate, iar în Viața de Apoi, despre pedeapsa aspră și chinul îndelungat. Aceste lucruri, amintite pe scurt, sunt explicate amănunțit prin Cartea și Sunnah cu care a venit el, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și care le cuprind.

A patra este faptul că el este „unul care cheamă la Allah”. Allah l-a trimis să cheme făpturile la Domnul lor, să le trezească dorința de a dobândi cinstirea pe care El le-o dăruiește

 și să le poruncească adorarea Lui, pentru care au fost create. Aceasta cere ca el însuși să fie statornic în cele la care cheamă și să explice amănunțit chemarea sa: să li-L facă cunoscut pe Domnul lor prin Atributele Sale sfinte, să-L declare mai presus de orice nu se potrivește Măreției Sale, să arate felurile robiei față de El, să cheme la Allah pe calea cea mai apropiată care duce la El și să-i dea fiecăruia dreptul care i se cuvine. De asemenea, chemarea trebuie îndreptată cu sinceritate către Allah, nu către sine și preamărirea propriei persoane, așa cum li se poate întâmpla multor suflete aflate în această poziție. Toate acestea sunt cu Îngăduința Domnului său în chemare, prin Porunca, Voința și Predestinarea Sa.

A cincea este faptul că el este „o candelă luminoasă”. Aceasta arată că făpturile se aflau într-un întuneric adânc, fără lumină prin care să se călăuzească în întunericul lor și fără știință care să le îndrume în neștiința lor, până când Allah l-a adus pe acest Profet nobil. Prin el, Allah a luminat acele întunecimi, i-a învățat pe cei neștiutori și i-a călăuzit pe cei rătăciți către Calea Dreaptă. Astfel, oamenilor statornici li s-a limpezit drumul. Ei au mers în urma acestui conducător, au cunoscut prin el binele și răul, pe cei fericiți și pe cei nefericiți și s-au luminat prin el pentru a-L cunoaște pe Cel pe care Îl adoră. L-au cunoscut prin Însușirile Sale vrednice de laudă, Faptele Sale drepte și Judecățile Sale înțelepte.

Prin cuvintele „Dă-le credincioșilor vestea bună că ei vor avea un mare Har de la Allah”, El i-a amintit pe cei cărora li se dă vestea bună, adică pe credincioși. Când credința este menționată de sine stătătoare, faptele drepte sunt cuprinse în ea. A amintit și ceea ce li se vestește: marele Har, adică un Har măreț, însemnat, a cărui măsură nu poate fi cuprinsă. El cuprinde biruința în această lume, călăuzirea inimilor, iertarea păcatelor, risipirea necazurilor, belșugul mijloacelor de trai care se înmulțesc, dobândirea binefacerilor aducătoare de bucurie, câștigarea Mulțumirii și a Răsplății Domnului lor și scăparea de Mânia și Pedeapsa Sa.

Amintirea Răsplății lui Allah pentru faptele lor îi însuflețește pe cei care lucrează și îi ajută să urmeze Calea Dreaptă. Aceasta face parte din înțelepciunile Legii. Tot din înțelepciunea ei face parte ca, atunci când se avertizează, să fie amintite pedepsele rânduite pentru faptele împotriva cărora se dă avertizarea, pentru a ajuta la abținerea de la cele pe care Allah le-a interzis.

Fiindcă există o categorie de oameni pregătită să-i împiedice pe cei care cheamă la Allah, dintre Trimiși și urmașii lor - ipocriții care arată în afară că sunt de acord cu credința, deși înăuntru sunt necredincioși nelegiuiți, precum și necredincioșii care sunt astfel atât în afară, cât și înăuntru -, Allah i-a interzis Trimisului Său să-i asculte și l-a avertizat în această privință: „Nu asculta de necredincioși și de ipocriți”, în orice lucru care abate de la Calea lui Allah. Aceasta nu cere să li se facă rău, ci să nu fie ascultați. „Nu le aduce vătămare

”: aceasta le poate atrage inimile spre primirea Islamului și poate opri o mare parte din răul pe care îl fac acestuia și adepților săi. „Încrede-te în Allah” pentru ducerea la bun sfârșit a lucrului tău și înfrângerea vrăjmașului tău. „Allah este de ajuns ca Ocrotitor”: Lui Îi sunt încredințate treburile însemnate, iar El Se îngrijește de ele și i le ușurează robului Său.

49. O, voi cei care credeți, când vă căsătoriți cu femei credincioase, apoi divorțați de ele înainte să le fi atins, nu aveți asupra lor o perioadă de așteptare pe care să le-o cereți. Dăruiți-le ceva și lăsați-le să plece într-un chip frumos.

Allah Preaînaltul le spune credincioșilor că, dacă se căsătoresc cu femei credincioase și apoi divorțează de ele înainte să le fi atins, acestea nu au o perioadă de așteptare pe care soții lor să le-o ceară. El le poruncește să le dăruiască, în această situație, ceva din bunurile vieții lumești, ca să le mângâie inimile pentru despărțire, și să se despartă de ele frumos, fără ceartă, insulte, pretenții sau altele asemenea.

Acest verset este adus ca dovadă că divorțul nu poate avea loc decât după căsătorie. Dacă un bărbat divorțează de o femeie înainte să se căsătorească cu ea sau leagă divorțul de căsătoria cu ea, acesta nu se produce. Allah a spus: „când vă căsătoriți cu femei credincioase, apoi divorțați de ele”, așezând divorțul după căsătorie și arătând astfel că înainte de ea nu există temei pentru el. Dacă divorțul, care este o despărțire deplină și o interdicție deplină, nu se produce înainte de căsătorie, cu atât mai mult nu se produce înainte de ea o interdicție mai mică, precum zihar

 sau altele asemenea. Aceasta este opinia mai corectă dintre cele două opinii ale învățaților.

Versetul arată și îngăduința divorțului, fiindcă Allah a vorbit despre credincioșii care îl fac fără să-i mustre sau să-i învinuiască, deși a început versetul adresându-Se credincioșilor. Arată și îngăduința divorțului înainte de atingere, așa cum a spus în alt verset: „Nu este nicio vină asupra voastră dacă divorțați de femei înainte să le fi atins.”

Versetul arată că femeia divorțată înainte de consumarea căsătoriei nu are de respectat o perioadă de așteptare. Imediat după divorț, îi este îngăduit să se căsătorească, dacă nu există vreun impediment. După consumarea căsătoriei, însă, ea trebuie să respecte o perioadă de așteptare. Prin termenii referitori la consumare și atingere se înțelege numai raportul intim, asupra căruia există consens, sau este inclusă și rămânerea soților singuri împreună, chiar dacă nu a avut loc raportul intim? Califii drept călăuziți au dat verdicte în sensul celei de-a doua interpretări, iar aceasta este opinia corectă. Așadar, dacă soțul a rămas singur cu ea, perioada de așteptare îi devine obligatorie, indiferent dacă a avut sau nu raport intim cu ea.

El arată și că femeii divorțate înainte de atingere i se oferă un dar: cel înstărit, după puterea lui, iar cel cu mijloace restrânse, după puterea lui. Aceasta se aplică atunci când nu i-a fost stabilit un mahr. Dacă i-a fost stabilit un mahr și este divorțată înainte de consumarea căsătoriei, ea primește jumătate din mahr, iar aceasta este de ajuns în locul darului.

Cel care se desparte de soția lui, înainte sau după consumarea căsătoriei, trebuie să se despartă frumos, astfel încât fiecare dintre cei doi să-l vorbească de bine pe celălalt. Despărțirea nu trebuie să fie urâtă, fiindcă din aceasta rezultă mult rău, fiecare defăimându-l pe celălalt.

Perioada de așteptare este un drept al soțului, potrivit cuvintelor „nu aveți asupra lor o perioadă de așteptare”. Sensul lor arată că, dacă divorțează de ea după atingere, el are asupra ei dreptul unei perioade de așteptare. Femeia a cărei căsătorie s-a încheiat prin moartea soțului păstrează însă perioada de așteptare în toate cazurile, potrivit cuvintelor „apoi divorțați de ele”. Totodată, în afara femeii a cărei căsătorie nu a fost consumată, celelalte soții de care are loc despărțirea, prin moarte sau în timpul vieții, au o perioadă de așteptare.

Sura al Ahzab

În Numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

1. Laudă lui Allah, Căruia Îi aparțin cele din ceruri și cele de pe pământ! Lui I se cuvine laudă și în Viața de Apoi. El este Preaînțeleptul, Cunoscătorul tuturor lucrurilor. 2. El știe ce intră în pământ și ce iese din el, ce coboară din cer și ce se înalță la el. El este Îndurătorul, Atoateiertătorul.

Lauda înseamnă preamărirea prin însușirile vrednice de laudă și prin faptele bune. Lui Allah Preaînaltul I se cuvine laudă, fiindcă toate Atributele Sale sunt lăudate, ele fiind Atribute ale desăvârșirii. Faptele Sale sunt vrednice de laudă, fiindcă se întemeiază fie pe Har, pentru care este lăudat și I se mulțumește, fie pe Dreptate, pentru care este lăudat și a cărei înțelepciune este recunoscută.

El S-a lăudat aici pentru faptul că Lui Îi aparțin „cele din ceruri și cele de pe pământ”, toate fiind în stăpânirea Lui și supuse Lui, iar El le cârmuiește într-un chip vrednic de laudă. „Lui I se cuvine laudă și în Viața de Apoi”, fiindcă în Viața de Apoi lauda și preamărirea Lui se vor arăta într-un chip care nu există în această lume. Când Allah Preaînaltul va judeca între toate făpturile, iar oamenii și toate făpturile vor vedea judecata Lui, desăvârșirea Dreptății, Echității și Înțelepciunii Sale, Îl vor lăuda cu toții pentru aceasta. Chiar și cei supuși pedepsei nu vor intra în Foc decât cu inimile pline de laudă față de El, recunoscând că aceasta este răsplata faptelor lor și că El este drept în hotărârea de a-i pedepsi.

Cât despre arătarea laudei Lui în Lăcașul Fericirii și al Răsplății, relatările despre aceasta sunt numeroase, iar dovezile transmise prin revelație și cele raționale sunt în acord. În Paradis, ei vor vedea Binefacerile lui Allah venind una după alta, bunătatea Lui necurmată, mulțimea Binecuvântărilor Sale și întinderea Darurilor Sale. În inimile oamenilor Paradisului nu va rămâne nicio dorință și nicio năzuință fără ca ei să primească mai mult decât și-au dorit și au voit. Dimpotrivă, li se vor da bunuri pe care dorințele lor nu le-au cuprins și care nu le-au trecut prin minte.

Ce crezi, așadar, despre lauda pe care o vor aduce Domnului lor în această stare? În Paradis vor dispărea toate piedicile și împrejurările care îi îndepărtează de cunoașterea lui Allah, de iubirea Lui și de preamărirea Sa. Aceasta le va fi mai dragă oamenilor Paradisului decât orice fericire și mai dulce decât orice desfătare. De aceea, când Îl vor vedea pe Allah Preaînaltul și Îi vor auzi Cuvântul atunci când li Se va adresa, aceasta îi va face să uite toate celelalte binefaceri. Pomenirea va fi pentru ei în Paradis asemenea respirației, neîncetată în toate timpurile.

La aceasta se adaugă faptul că oamenilor Paradisului li se vor arăta neîncetat, în Paradis, noi manifestări ale Măreției, Slavei, Frumuseții și Desăvârșirii nemărginite a Domnului lor, care cer să-L laude și să-L preamărească pe deplin. „El este Preaînțeleptul” în Stăpânirea și Cârmuirea Sa, Înțelept în Porunca și Interdicția Sa, „Cunoscătorul tuturor lucrurilor”, Cel care cunoaște toate treburile și cele ascunse ale lor.

De aceea, El a înfățișat amănunțit Știința Sa: „El știe ce intră în pământ”, din ploaie, semințe și vietăți, „și ce iese din el”, din felurile de plante și categoriile de vietăți, „ce coboară din cer”, dintre îngeri, mijloace de trai și hotărâri, „și ce se înalță la el”, dintre îngeri, suflete și altele asemenea. După ce a amintit făpturile Sale, Înțelepciunea Sa în privința lor și Cunoașterea stărilor lor, El a amintit Iertarea și Mila Sa față de ele: „El este Îndurătorul, Atoateiertătorul.” Mila și iertarea sunt Însușirile Sale, iar urmările lor coboară mereu asupra robilor, potrivit faptelor prin care ei împlinesc condițiile pentru a le dobândi.

3. Cei care nu cred spun: „Ceasul nu va veni asupra noastră.” Spune: „Ba da! Pe Domnul meu, el va veni negreșit asupra voastră!” El este Cunoscătorul celor nevăzute. Nu Îi scapă nici greutatea unui fir de colb, în ceruri ori pe pământ, iar nimic mai mic sau mai mare decât acesta nu lipsește dintr-o Carte limpede, 4. ca să-i răsplătească pe cei care cred și săvârșesc fapte drepte. Ei vor avea iertare și înzestrare nobilă. 5. Iar cei care se străduiesc împotriva Versetelor Noastre, căutând să le zădărnicească, vor avea o pedeapsă chinuitoare.

După ce Allah Preaînaltul Și-a arătat Măreția prin cele cu care S-a descris, iar aceasta cerea preamărirea, sfințirea și credința în El, a amintit că o categorie de oameni nu L-a prețuit pe Domnul ei așa cum se cuvine și nu L-a preamărit cum I se cuvine. Dimpotrivă, ei au fost necredincioși față de El, I-au tăgăduit Puterea de a-i readuce pe cei morți și de a face să vină Ceasul și i-au contrazis în aceasta pe Trimișii Săi. A spus: „Cei care nu cred”, în Allah, în Trimișii Săi și în cele cu care au venit ei, „spun”, din pricina necredinței lor: „Ceasul nu va veni asupra noastră”, adică nu există decât această viață lumească: murim și trăim! Allah i-a poruncit Trimisului Său să le respingă vorbele, să le arate netemeinicia și să jure că învierea va veni negreșit asupra lor. A adus drept dovadă un lucru pe care, dacă cineva îl recunoaște, trebuie neapărat să recunoască și învierea: Știința Sa Preaînaltă, cuprinzătoare și vastă. A spus: „Cunoscătorul celor nevăzute”, adică al lucrurilor ascunse ochilor și științei noastre. Atunci, cum ar putea să-I fie ascunse cele văzute? Apoi Și-a întărit afirmația despre Știința Sa, spunând: „Nu Îi scapă”, adică nu este ascunsă Științei Sale, „nici greutatea unui fir de colb, în ceruri ori pe pământ”. Adică toate lucrurile, atât ele însele, cât și părțile lor, până la cele mai mici părți, de greutatea firelor de colb. „Și nici ceva mai mic sau mai mare decât acesta fără să fie într-o Carte limpede”: Știința Sa le cuprinde, condeiul Său le-a scris și sunt cuprinse în Cartea limpede, care este Tabla Păstrată.

Celui a Cărui Știință nu-i este ascunsă, în niciun timp, greutatea unui fir de colb sau ceea ce este mai mic decât acesta, Care știe ce mistuie pământul din cei morți și ce rămâne din trupurile lor, Îi este cu atât mai mult cu putință să-i învie. Învierea lor nu este mai uimitoare decât această Știință cuprinzătoare.

Apoi a amintit rostul învierii, spunând: „Ca să-i răsplătească pe cei care cred” cu inimile lor, care L-au crezut pe Allah și i-au crezut pe Trimișii Săi cu o credință neclintită, „și săvârșesc fapte drepte”, adeverindu-și astfel credința. „Ei vor avea iertare” pentru păcatele lor, datorită credinței și faptelor lor, prin care este îndepărtat de la ei orice rău și orice pedeapsă, „și înzestrare nobilă”, datorită binelui pe care l-au făcut, prin care vor dobândi tot ceea ce caută, doresc și nădăjduiesc.

„Iar cei care se străduiesc împotriva Versetelor Noastre, căutând să le zădărnicească”: se străduiesc împotriva lor, tăgăduindu-le și căutând să-i dovedească neputința celui care le-a adus și Celui care le-a pogorât, așa cum I-au tăgăduit puterea de a-i readuce la viață după moarte. „Vor avea o pedeapsă chinuitoare”, adică dureroasă pentru trupurile și inimile lor.

6. Cei cărora li s-a dat știința văd că ceea ce ți-a fost pogorât de la Domnul tău este Adevărul și călăuzește spre calea Celui Atotputernic, Vrednic de Laudă.

După ce Allah Preaînaltul a amintit tăgăduirea celor care au respins învierea și au susținut că ceea ce i-a fost pogorât Trimisului Său nu este adevărat, a arătat starea robilor pe care i-a călăuzit, oamenii științei. Ei văd că ceea ce Allah i-a pogorât Trimisului Său din Carte și veștile pe care aceasta le cuprinde sunt „Adevărul”: adevărul se află numai în ea, iar ceea ce i se împotrivește și o contrazice este fals. Aceasta, fiindcă ei au ajuns la treapta științei care dă certitudine. Ei văd, de asemenea, că poruncile și interdicțiile ei „călăuzesc spre calea Celui Atotputernic, Vrednic de Laudă”.

Ei sunt pe deplin încredințați de adevărul celor vestite de ea din multe pricini: cunosc sinceritatea celui care le-a vestit; văd potrivirea lor cu faptele petrecute și cu Scripturile anterioare; văd cu ochii lor cum se împlinesc veștile ei; văd semnele mărețe care o adeveresc, în zare și în ei înșiși; și văd potrivirea ei cu ceea ce arată Numele și Atributele lui Allah Preaînaltul. În poruncile și interdicțiile ei văd călăuzirea spre Calea Dreaptă, care cuprinde porunca oricărei însușiri ce curăță sufletul, sporește răsplata și aduce folos celui care o împlinește și altora: sinceritatea în vorbire, devotamentul curat, buna purtare față de părinți, păstrarea legăturilor de rudenie, bunătatea față de toate făpturile și altele asemenea. Ea oprește orice însușire urâtă care murdărește sufletul, zădărnicește răsplata și atrage păcatul și povara lui, precum asocierea de parteneri lui Allah, desfrânarea, camăta și nedreptatea în privința vieții, averilor și onoarei oamenilor.

Aceasta arată meritele și virtutea oamenilor științei și este un semn prin care ei pot fi recunoscuți. Cu cât robul are mai multă știință, crede mai mult veștile aduse de Trimis și cunoaște mai bine înțelepciunea poruncilor și interdicțiilor sale, cu atât se numără mai mult printre oamenii științei pe care Allah i-a făcut dovada pentru adevărul celor aduse de Trimiși și prin care a adus dovada împotriva celor care tăgăduiesc și se împotrivesc, așa cum se arată în acest verset și în altele.

7. Cei care nu cred spun: „Să vă arătăm un om care vă vestește că, după ce veți fi sfărâmați cu totul, veți fi creați din nou? 8. A născocit el o minciună împotriva lui Allah sau este nebun?” Dimpotrivă, cei care nu cred în Viața de Apoi se află în chin și într-o rătăcire adâncă. 9. Oare nu văd ei ceea ce se află înaintea și în urma lor din cer și din pământ? Dacă am voi, am face pământul să-i înghită ori am lăsa să cadă peste ei bucăți din cer. În aceasta este un semn pentru orice rob care se întoarce la Allah.

„Cei care nu cred spun” aceasta tăgăduind, batjocorind și socotind învierea cu neputință, apoi arată de ce o socotesc astfel. Ei își spun unii altora: „Să vă arătăm un om care vă vestește că, după ce veți fi sfărâmați cu totul, veți fi creați din nou?” Prin acel om îl au în vedere pe Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: un om care a venit, după părerea lor, cu un lucru atât de ciudat, încât a ajuns o priveliște la care se uită și o ciudățenie de care râd. Cum poate el să spună că veți fi înviați după ce trupurile voastre s-au descompus, mădularele vi s-au risipit și părțile trupului au dispărut?

Oare acest om care spune astfel de lucruri „a născocit o minciună împotriva lui Allah”, îndrăznind să facă aceasta și să rostească asemenea vorbe, „sau este nebun”? Dacă este astfel, nu ar fi nimic de mirare, căci nebunia are multe feluri. Toate acestea veneau din încăpățânarea și nedreptatea lor. Ei știau că el este cel mai sincer și mai înțelept dintre făpturile lui Allah. Faptul că știau aceasta se vede din aceea că depuneau toate străduințele ca să i se împotrivească, cheltuindu-și averile și punându-se pe ei înșiși în slujba îndepărtării oamenilor de el. Dacă ar fi fost mincinos și nebun, nu s-ar fi cuvenit, o, oameni a căror judecată este lipsită de curăție, să ascultați ceea ce spune sau să dați atenție chemării lui. Omului cu judecată nu i se cuvine să-și îndrepte privirea spre un nebun ori să socotească însemnate vorbele lui.

Dacă nu ar fi fost încăpățânarea și nedreptatea voastră, v-ați fi grăbit să-i răspundeți și să-i primiți chemarea. Dar semnele și avertizările nu le folosesc oamenilor care nu cred. De aceea Allah Preaînaltul a spus: „Dimpotrivă, cei care nu cred în Viața de Apoi”, printre care se află și cei care au spus aceste vorbe, „se află în chin și într-o rătăcire adâncă”, adică într-o mare nefericire și într-o rătăcire îndepărtată de ceea ce este drept. Ce nefericire și ce rătăcire ar putea fi mai mari decât tăgăduirea Puterii lui Allah de a învia morții, respingerea Trimisului Său care a vestit aceasta, batjocorirea lui și convingerea lor că adevărul se află în ceea ce urmează ei? Astfel au socotit adevărul drept falsitate, iar falsitatea și rătăcirea, drept adevăr și călăuzire!

Apoi El le-a atras atenția asupra dovezii raționale care arată că învierea, pe care o socotesc cu neputință, nu trebuie socotită astfel. Dacă ar privi ceea ce se află înaintea și în urma lor din cer și din pământ, ar vedea în ele din Puterea lui Allah ceea ce uimește mințile și din Măreția Sa ceea ce îi uluiește pe învățații de seamă. Crearea lor, măreția lor și făpturile pe care le cuprind sunt mai mari decât readucerea oamenilor din morminte după moarte. Ce i-a împins, așadar, să tăgăduiască aceasta, deși recunosc un lucru mai mare? Însă învierea ține, deocamdată, de cele nevăzute; ei nu au văzut-o și de aceea au tăgăduit-o.

Allah a spus: „Dacă am voi, am face pământul să-i înghită ori am lăsa să cadă peste ei bucăți din cer

”, ca pedeapsă. Pământul și cerul sunt sub Cârmuirea Noastră; dacă le-am porunci, nu s-ar împotrivi. Feriți-vă, așadar, să stăruiți în tăgăduire, ca să nu vă pedepsim cu cea mai aspră pedeapsă! „În aceasta”, adică în crearea cerurilor și a pământului și în făpturile pe care le cuprind, „este un semn pentru orice rob care se întoarce la Allah”. Cu cât robul se întoarce mai mult la Allah, cu atât folosul lui din semne este mai mare, fiindcă cel care se întoarce la Domnul său își îndreaptă voința și năzuința spre El și se întoarce la El în toate treburile sale. Ajunge astfel aproape de Domnul său și nu mai are altă preocupare decât să caute Mulțumirea Lui. Privirea lui asupra făpturilor devine una de cugetare și luare-aminte, nu o privire nepăsătoare, lipsită de folos.

10. Noi i-am dăruit lui Dawud un Har de la Noi: „O, munți, repetați împreună cu el lauda, și voi, păsări!” Și am înmuiat pentru el fierul: 11. „Fă cămăși de zale largi și potrivește bine verigile! Săvârșiți fapte drepte! Eu văd tot ceea ce faceți.”

Noi l-am binecuvântat pe robul și Trimisul Nostru Dawud, pacea și binecuvântările fie asupra lui, și i-am dăruit din belșug știință folositoare, fapte drepte și binefaceri religioase și lumești. Dintre binefacerile revărsate asupra lui face parte ceea ce i-a fost dăruit numai lui: Allah Preaînaltul le-a poruncit lucrurilor neînsuflețite, precum munții, și viețuitoarelor dintre păsări să repete împreună cu el preamărirea și lauda Domnului lor, răspunzându-i. Era o binefacere faptul că aceasta era una dintre însușirile dăruite numai lui, pe care nimeni nu a avut-o înaintea sau după el. Totodată, aceasta îl îndemna pe el și pe alții la preamărire: când vedeau aceste lucruri neînsuflețite și aceste viețuitoare răspunzându-i prin preamărirea Domnului lor, slăvindu-L, mărindu-L și lăudându-L, erau însuflețiți să-L pomenească pe Allah Preaînaltul.

O altă binefacere, după cum au spus mulți dintre învățați, este că toate acestea se bucurau de glasul lui Dawud. Allah Preaînaltul îi dăruise o frumusețe a glasului prin care îi întrecea pe ceilalți. Când repeta cu acel glas duios, plăcut și melodios cuvintele de preamărire, de mărturisire a Unicității lui Allah și de slăvire

, se bucura oricine îl auzea, dintre oameni și djinni, până și păsările și munții, și Îl preamăreau pe Domnul lor, aducându-I laudă.

Poate că, prin aceasta, el dobândea și răsplata preamăririi lor, fiindcă era pricina ei, iar ele Îl preamăreau urmându-l.

Din Harul Său față de el face parte și faptul că i-a înmuiat fierul ca să facă din el cămăși de zale largi. L-a învățat cum să le făurească, potrivind bine „verigile

”: le măsura și le făcea în felul acela, apoi le introducea unele într-altele. Allah Preaînaltul a spus: „L-am învățat să făurească veșminte de luptă pentru voi, ca să vă apere de loviturile voastre. Oare veți fi voi recunoscători?” După ce a amintit binefacerile Sale față de el și de familia lui, le-a poruncit să-I mulțumească, să săvârșească fapte drepte și să fie conștienți că Allah îi veghează, împlinindu-le cum se cuvine și păzindu-le de ceea ce le strică. El vede faptele lor și le cunoaște; nimic din ele nu Îi este ascuns.

12. Iar lui Sulayman i-am supus vântul: dimineața străbătea distanța unei luni de călătorie, iar după-amiază străbătea distanța unei luni de călătorie. Am făcut să curgă pentru el izvorul de aramă topită. Unii dintre djinni lucrau înaintea lui, cu Îngăduința Domnului său. Pe acela dintre ei care se abătea de la Porunca Noastră îl făceam să guste din pedeapsa Focului aprins. 13. Ei îi făceau tot ce voia: clădiri înalte, chipuri, vase cât bazinele și cazane fixate în locurile lor. Lucrați, o, familie a lui Dawud, cu recunoștință! Dar puțini dintre robii Mei sunt recunoscători. 14. Când am hotărât moartea lui, nimic nu le-a arătat că murise decât vietatea pământului care îi rodea toiagul. Când el a căzut, djinnii și-au dat seama că, dacă ar fi cunoscut cele nevăzute, nu ar fi rămas în chinul umilitor.

După ce a amintit Harul Său față de Dawud, pacea fie asupra lui, Allah a amintit Harul Său față de fiul acestuia, Sulayman, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Allah i-a supus vântul, care mergea la porunca lui, îl purta pe el și toate cele care erau cu el și străbătea o distanță foarte mare într-un timp scurt. Într-o singură zi străbătea drumul a două luni: „dimineața străbătea distanța unei luni de călătorie”, adică de la începutul zilei până la amiază, „iar după-amiază străbătea distanța unei luni de călătorie”, adică de la amiază până la sfârșitul zilei. „Am făcut să curgă pentru el izvorul de aramă topită”: i-am supus izvorul de aramă topită și i-am înlesnit mijloacele de a făuri din ea vase și alte obiecte. Allah i-a supus și diavolii și djinnii, care nu puteau să se împotrivească poruncii lui. „Pe acela dintre ei care se abătea de la Porunca Noastră îl făceam să guste din pedeapsa Focului aprins.”

Ei făceau tot ceea ce voia Sulayman: „clădiri înalte”, adică construcții cu bolți și structuri care dau trăinicie clădirilor; aici sunt amintite construcțiile mărețe. „Chipuri”, adică reprezentări ale viețuitoarelor și ale lucrurilor neînsuflețite. Ei le făceau pentru Sulayman, fiindcă știau să le lucreze cu măiestrie și aveau puterea de a le face. „Vase cât bazinele”, adică asemenea unor bazine mari, pe care i le făceau lui Sulayman pentru mâncare, fiindcă avea nevoie de lucruri de care ceilalți nu aveau nevoie. Îi făceau și „cazane fixate în locurile lor”, care, din pricina mărimii lor, nu erau mutate din locurile lor.

După ce a amintit binefacerea Sa față de ei, le-a poruncit să-I mulțumească: „Lucrați, o, familie a lui Dawud”, adică Dawud, copiii și familia lui, fiindcă binefacerea era pentru toți și multe dintre aceste foloase le reveneau tuturor, „cu recunoștință” față de Allah pentru ceea ce le dăduse, răspunzând astfel binefacerilor Sale. „Dar puțini dintre robii Mei sunt recunoscători”: cei mai mulți nu Îi mulțumesc lui Allah Preaînaltul pentru binefacerile pe care li le-a dat și pentru nenorocirile pe care le-a îndepărtat de la ei. Recunoștința înseamnă ca inima să recunoască binefacerea lui Allah Preaînaltul, să o primească recunoscându-și nevoia de ea, să o folosească în ascultarea de El și să o păzească de folosirea în neascultare.

Diavolii au continuat să lucreze pentru Sulayman, pacea și binecuvântările fie asupra lui, făcând tot felul de construcții. Ei îi amăgiseră pe oameni și le spuseseră că știu cele nevăzute și cunosc lucrurile ascunse. Allah Preaînaltul a vrut să le arate robilor că ei mint când susțin aceasta. Au rămas, așadar, la lucrul lor, iar Allah a hotărât moartea lui Sulayman, pacea fie asupra lui, pe când acesta se sprijinea pe toiagul său. Când treceau pe lângă el și îl vedeau sprijinit astfel, credeau că este viu, se temeau de el și își continuau lucrul. Au rămas așa un an întreg, după cum s-a spus, până când Allah a trimis vietatea pământului asupra toiagului. Ea nu a încetat să-l roadă până când acesta s-a măcinat și a căzut. Atunci a căzut și Sulayman, iar diavolii s-au împrăștiat. Oamenilor li s-a arătat că djinnii, „dacă ar fi cunoscut cele nevăzute, nu ar fi rămas în chinul umilitor”, adică în acea muncă apăsătoare. Dacă ar fi știut cele nevăzute, ar fi știut că Sulayman murise, lucru pe care îl doreau foarte mult, ca să scape din starea în care se aflau.

15. Pentru neamul Saba era un semn în ținutul în care locuia: două grădini, una la dreapta și una la stânga. „Mâncați din înzestrarea Domnului vostru și mulțumiți-I! Un ținut bun și un Domn Atoateiertător!” 16. Dar ei s-au abătut, iar Noi am trimis asupra lor potopul barajului și le-am schimbat cele două grădini cu alte două grădini cu roade amare, tamarisc și câțiva arbori sidr. 17. Astfel i-am răsplătit pentru nerecunoștința lor. Oare pedepsim Noi astfel pe altcineva decât pe cel nerecunoscător? 18. Între ei și cetățile pe care le-am binecuvântat am așezat cetăți aflate la vedere unele față de altele și am rânduit distanțele călătoriei între ele: „Călătoriți prin ele, noaptea și ziua, în siguranță!” 19. Dar ei au spus: „Domnul nostru, mărește distanțele călătoriilor noastre!” Și s-au nedreptățit pe ei înșiși. I-am făcut subiect de istorisiri și i-am împrăștiat cu totul. În aceasta sunt semne pentru oricine este foarte răbdător și recunoscător. 20. Iblis și-a adeverit bănuiala asupra lor: ei l-au urmat, în afara unui grup dintre credincioși. 21. El nu avea nicio putere asupra lor, decât ca Noi să știm cine crede în Viața de Apoi și cine se îndoiește de ea. Domnul tău veghează asupra tuturor lucrurilor.

Saba era un trib cunoscut de la marginea Yemenului, iar locuința lor era într-un ținut numit Ma'rib. Dintre binefacerile și Blândețea lui Allah față de oameni în general și față de arabi în mod deosebit face parte faptul că a istorisit în Coran veștile celor nimiciți și pedepsiți care locuiau în vecinătatea arabilor. Aceștia le puteau vedea urmele și își transmiteau unii altora veștile despre ei. Astfel, ele erau mai potrivite pentru a fi crezute și mai aproape de inimile celor care primesc povața. De aceea El a spus: „Pentru neamul Saba era un semn în ținutul în care locuia”, adică în locul în care locuiau. Semnul de aici este ceea ce Allah revărsase asupra lor din binefaceri și ceea ce îndepărtase de la ei din nenorociri; aceasta le cerea să-L adore pe Allah și să-I mulțumească.

Apoi a lămurit semnul, spunând: „două grădini, una la dreapta și una la stânga”. Ei aveau o vale mare, în care veneau multe torente, și construiseră un baraj trainic, care aduna apa. Torentele veneau la el și se strângea acolo multă apă, pe care o împărțeau grădinilor lor, aflate la dreapta și la stânga acelei văi. Cele două grădini mari le dădeau destule roade și le aduceau bucurie și mulțumire. Allah le-a poruncit, așadar, să-I mulțumească pentru binefacerile pe care le revărsase asupra lor în multe feluri.

Printre ele se aflau cele două grădini din care venea cea mai mare parte a hranei lor. O altă binefacere era că Allah făcuse din ținutul lor un ținut bun, cu aer plăcut, cu puține lucruri vătămătoare și cu înzestrare îmbelșugată. O alta era că Allah Preaînaltul le făgăduise, dacă Îi vor mulțumi, să-i ierte și să aibă milă de ei. De aceea a spus: „Un ținut bun și un Domn Atoateiertător!”

De asemenea, Allah știa că, pentru negustoria și câștigurile lor, aveau nevoie să ajungă în ținutul binecuvântat. Se pare că este vorba despre cetățile din jurul Sana'a, după cum au spus mai mulți dintre cei dintâi învățați; s-a spus și că ar fi ash-Sham. El le-a pregătit mijloacele prin care puteau ajunge acolo cu cea mai mare ușurință, în siguranță și fără teamă. Cetățile se înșirau între ei și acel ținut, astfel încât nu trebuiau să poarte povara proviziilor și a apei de drum. De aceea a spus: „Între ei și cetățile pe care le-am binecuvântat am așezat cetăți aflate la vedere unele față de altele și am rânduit distanțele călătoriei între ele”: o călătorie măsurată, pe care o cunoșteau și după care își rânduiau mersul, fără să se rătăcească, noaptea ori ziua. „În siguranță”, adică liniștiți în călătoriile din acele nopți și zile, fără teamă. Aceasta făcea parte din deplinătatea binefacerii lui Allah față de ei: îi ferise de frică.

Dar ei s-au abătut de la Dătătorul binefacerilor și de la adorarea Lui. Au ajuns nerecunoscători și s-au plictisit de binefacere, până când au cerut și au dorit să se mărească distanțele călătoriilor dintre acele cetăți prin care era atât de ușor să meargă. „Și s-au nedreptățit pe ei înșiși”, prin necredința lor în Allah și în binefacerea Sa. Atunci Allah Preaînaltul i-a pedepsit luându-le binefacerea care îi făcuse să treacă măsura și nimicind-o. A trimis asupra lor „potopul barajului”, adică torentul puternic care le-a distrus barajul, le-a nimicit grădinile și le-a pustiit livezile. Acele grădini cu livezi minunate și pomi roditori au fost înlocuite cu arbori fără folos pentru ei.

De aceea a spus: „Le-am schimbat cele două grădini cu alte două grădini cu roade amare”: puțină hrană, care nu le ajungea, „tamarisc și câțiva arbori sidr”. Aceștia sunt arbori cunoscuți. Pedeapsa a fost de același fel cu faptele lor: așa cum ei schimbaseră mulțumirea în nerecunoștință urâtă, le-a fost schimbată și binefacerea în cele amintite. De aceea a spus: „Astfel i-am răsplătit pentru nerecunoștința lor. Oare pedepsim Noi astfel pe altcineva decât pe cel nerecunoscător?” Adică dăm Noi această răsplată a pedepsei - după cum arată contextul - altcuiva decât celui care nu crede în Allah și este nerecunoscător pentru binefacere?

După ce i-a lovit ceea ce i-a lovit, s-au risipit și s-au împrăștiat, deși înainte erau adunați laolaltă. Allah a făcut din soarta lor un subiect despre care oamenii vorbeau și pe care îl istoriseau seara. Au ajuns un exemplu dat prin zicală: „S-au împrăștiat precum Saba.” Toți vorbeau despre cele petrecute cu ei. Dar nimeni nu trage învățătură din ei decât cel despre care Allah a spus: „În aceasta sunt semne pentru oricine este foarte răbdător și recunoscător.” Răbdător în fața necazurilor și greutăților: le poartă căutând Fața lui Allah și nu le întâmpină cu nemulțumire, ci rabdă. Recunoscător pentru binefacerea lui Allah Preaînaltul: o recunoaște, Îi mulțumește Celui care i-a dăruit-o și o folosește în ascultarea de El.

Când un astfel de om aude povestea lor, ce au făcut și ce li s-a întâmplat, înțelege că pedeapsa aceea a fost răsplata nerecunoștinței lor față de binefacerea lui Allah și că aceluia care face la fel i se va întâmpla ceea ce li s-a întâmplat lor. Înțelege că mulțumirea față de Allah Preaînaltul păstrează binefacerea și îndepărtează nenorocirea, că Trimișii lui Allah au spus adevărul în ceea ce au vestit și că răsplata este adevărată, așa cum a văzut dintr-o pildă a ei în această lume.

Apoi El a arătat că neamul Saba se numără printre cei asupra cărora Iblis și-a adeverit bănuiala. El Îi spusese Domnului său: „Pe Puterea Ta, îi voi rătăci pe toți, în afara robilor Tăi aleși dintre ei.” Aceasta era o bănuială a lui Iblis, nu o certitudine, fiindcă nu cunoaște cele nevăzute și nu-i venise de la Allah vreo veste că îi va rătăci pe toți, în afara celor exceptați. Aceștia și cei asemenea lor sunt dintre cei asupra cărora Iblis și-a adeverit bănuiala: i-a chemat și i-a amăgit, iar „ei l-au urmat, în afara unui grup dintre credincioși”, dintre cei care nu sunt nerecunoscători pentru binefacerea lui Allah. Bănuiala lui Iblis nu s-a adeverit în privința acestora.

Este posibil și ca povestea lui Saba să se fi încheiat la cuvintele „În aceasta sunt semne pentru oricine este foarte răbdător și recunoscător”, iar apoi să înceapă o nouă afirmație: „Iblis și-a adeverit bănuiala asupra lor”, adică asupra neamului omenesc. În acest caz, versetul este general și îl privește pe oricine l-a urmat.

Apoi Allah Preaînaltul a spus: „El nu avea nicio putere asupra lor

”, adică Iblis nu avea stăpânire, forță sau putere de constrângere prin care să-i silească să facă ceea ce voia el. Dar Înțelepciunea lui Allah Preaînaltul a cerut să-i îngăduie să aibă o anumită putere asupra fiilor lui Adam și să-i ademenească: „decât ca Noi să știm cine crede în Viața de Apoi și cine se îndoiește de ea”. Adică să aibă loc încercarea și să se deosebească cel sincer de cel mincinos, iar cel a cărui credință este dreaptă și rămâne statornică în fața încercării și a ispitirii, când sunt răspândite îndoielile insuflate de diavol, să fie deosebit de cel a cărui credință nu este statornică, ci se clatină la cea mai mică îndoială și cedează la cea mai slabă chemare spre opusul ei. Allah Preaînaltul a făcut din el o încercare prin care Își încearcă robii și îl arată pe cel rău, deosebindu-l de cel bun. „Domnul tău veghează asupra tuturor lucrurilor”: El îi păzește pe robi, le ține socoteala faptelor și le păstrează răsplata, ca să le-o dea întreagă și deplină.

22. Spune: „Chemați-i pe cei pe care îi socotiți alături de Allah! Ei nu stăpânesc nici greutatea unui fir de colb în ceruri sau pe pământ, nu au nicio parte în acestea, iar El nu are printre ei niciun ajutor.” 23. Mijlocirea nu folosește înaintea Lui decât pentru cel căruia El îi îngăduie. Când spaima este înlăturată din inimile lor, ei întreabă: „Ce a spus Domnul vostru?” Ei răspund: „Adevărul!” El este Cel Preaînalt, Cel Mare.

„Spune”, o, Trimisule, celor care Îi asociază lui Allah alte făpturi, care nu aduc nici folos, nici vătămare, silindu-i să recunoască neputința acestora și arătându-le netemeinicia adorării lor: „Chemați-i pe cei pe care îi socotiți alături de Allah”, adică pe cei pe care îi socotiți parteneri ai lui Allah, dacă chemarea voastră vă poate folosi! Toate pricinile neputinței și ale incapacității de a răspunde chemării se află în ei, în orice privință. Ei nu au nici cea mai mică stăpânire: „nu stăpânesc nici greutatea unui fir de colb în ceruri sau pe pământ”, nici în mod independent, nici ca parteneri. De aceea a spus: „nu au”, adică acele divinități pe care le-ați socotit astfel, „nicio parte în acestea”, adică în ceruri și pe pământ. Nu au nicio parte, mică sau mare; nu au nici stăpânire proprie, nici parte la stăpânire.

Mai rămâne să se spună: chiar și așa, ar putea fi ajutoare și sfetnici ai Stăpânului, iar chemarea lor ar fi folositoare, fiindcă, datorită nevoii pe care Stăpânul ar avea-o de ei, aceștia ar putea împlini nevoile celor care li se adresează. Allah Preaînaltul a respins și această treaptă: „iar El nu are”, adică Allah Preaînaltul, Unicul, Cel care le supune pe toate, „printre ei”, dintre aceste ființe adorate, „niciun ajutor”, adică niciun sprijin sau sfetnic care să-L ajute în Stăpânire și Cârmuire.

Nu a mai rămas decât mijlocirea, iar El a respins-o prin cuvintele: „Mijlocirea nu folosește înaintea Lui decât pentru cel căruia El îi îngăduie.” Acestea sunt temeiurile pe care politeiștii își sprijină atașamentul față de cei pe care îi pun alături de Allah și față de idolii lor, fie că sunt oameni, arbori, pietre ori altceva. Allah le-a tăiat și a arătat limpede că sunt netemeinice, punând capăt temeiurilor politeismului și smulgându-i rădăcinile.

Politeistul cheamă și adoră altceva decât pe Allah numai pentru folosul pe care îl nădăjduiește de la acel lucru. Acea nădejde l-a împins la asociere. Dacă cel pe care îl cheamă în afara lui Allah nu stăpânește nici folosul, nici vătămarea, nu are parte la Stăpânire, nu este nici sprijin, nici ajutor al Stăpânului și nu poate mijloci decât cu Îngăduința Stăpânului, atunci această chemare și această adorare sunt o rătăcire pentru mintea sănătoasă și sunt neîntemeiate potrivit Legii. Mai mult, politeistului i se întoarce împotrivă chiar lucrul pe care îl caută: el nădăjduiește un folos, iar Allah arată că această nădejde este neîntemeiată și că folosul nu există. În alte versete, El arată vătămarea pe care acestea o aduc celor care le adoră: în Ziua Învierii, unii îi vor tăgădui pe alții, se vor blestema unii pe alții, iar sălașul lor va fi Focul. Când oamenii vor fi adunați, acestea le vor fi vrăjmașe și le vor tăgădui adorarea.

Uimitor este că politeistul se socotește prea mândru ca să-i urmeze pe Trimiși, pe motiv că sunt oameni, dar acceptă să adore și să cheme arbori și pietre. Se socotește prea mândru pentru devotamentul curat față de Stăpânul Cel Milostiv, Judecătorul, dar acceptă să adore ceea ce îi aduce mai degrabă vătămare decât folos, ascultând astfel de cel mai mare vrăjmaș al său, care este Satan!

În cuvintele „Când spaima este înlăturată din inimile lor, ei întreabă: Ce a spus Domnul vostru? Ei răspund: Adevărul! El este Cel Preaînalt, Cel Mare”, este posibil ca pronumele să se refere la politeiști. Ei sunt amintiți în text, iar regula pronumelor este că ele se referă la referentul menționat cel mai recent. Atunci sensul ar fi că, în Ziua Învierii, după ce spaima este înlăturată din inimile politeiștilor, adică frica le este ridicată și le revin mințile, sunt întrebați despre starea lor din această lume și despre tăgăduirea adevărului adus de Trimiși. Ei vor recunoaște că necredința și politeismul pe care le urmau erau false și că ceea ce a spus Allah și ceea ce au vestit despre El Trimișii Săi este adevărul. Atunci li se va arăta ceea ce ascundeau înainte, vor ști că adevărul Îi aparține lui Allah și își vor recunoaște păcatele.

„El este Cel Preaînalt”: prin Ființa Sa, deasupra tuturor făpturilor, prin Puterea cu care le supune și prin Înălțimea Rangului Său, datorită Atributelor mărețe și de o deplină vrednicie pe care le are. „Cel Mare” în Ființa și Atributele Sale. Din Înălțimea Sa face parte și faptul că Judecata Sa Preaînaltă se impune, iar sufletele I se supun, până și sufletele celor trufași și ale politeiștilor. Acest sens este mai evident și este cel arătat de context.

Este posibil ca pronumele să se refere la îngeri. Când Allah Preaînaltul rostește revelația, îngerii o aud, își pierd cunoștința și cad prosternați înaintea lui Allah. Primul care își ridică apoi capul este Jibril. Allah îi vorbește, dându-i revelația pe care o voiește. Când îngerii își revin, iar spaima din inimile lor dispare, ei se întreabă unii pe alții despre Cuvântul la auzul căruia și-au pierdut cunoștința: „Ce a spus Domnul vostru?” Unii le răspund celorlalți: „A spus adevărul.” Fie spun aceasta în general, fiindcă știu că El nu spune decât adevărul, fie spun: a spus cutare și cutare lucru, adică vorbele pe care le-au auzit de la El, care sunt adevărul.

Potrivit acestei înțelegeri, sensul este: cum au putut politeiștii care au adorat acele divinități a căror neputință și nedesăvârșire vi le-am descris, care nu aduc niciun fel de folos, să se abată și să fie îndepărtați de la devotamentul curat în adorarea Domnului Măreț, Preaînalt și Mare? Din pricina Măreției și Slavei Sale, îngerii cei nobili și făpturile apropiate Lui ajung să se supună într-atât și să-și piardă cunoștința când Îi aud Cuvântul. Toți recunosc că El nu spune decât adevărul. Ce este, așadar, cu acești politeiști, de se socotesc prea mândri să-L adore pe Cel care are o asemenea Măreție, o asemenea Stăpânire și Putere? Preaînalt este Cel Preaînalt, Cel Mare, mai presus de asocierea politeiștilor, de minciunile și de născocirile lor!

24. Spune: „Cine vă dă înzestrare din ceruri și de pe pământ?” Spune: „Allah! Iar unul dintre cele două grupuri, noi sau voi, este pe calea cea dreaptă, iar celălalt într-o rătăcire vădită.” 25. Spune: „Nu veți fi întrebați despre fărădelegile noastre și nici noi nu vom fi întrebați despre ceea ce faceți voi.” 26. Spune: „Domnul nostru ne va aduna pe toți, apoi va judeca între noi potrivit adevărului. El este Judecătorul Atotștiutor.” 27. Spune: „Arătați-mi-i pe cei pe care I i-ați alăturat ca parteneri! Nicidecum! El este Allah, Cel Atotputernic, Preaînțeleptul.”

Allah Preaînaltul îi poruncește Profetului Său Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, să le spună celor care Îi asociază parteneri lui Allah, întrebându-i despre temeinicia asocierii lor

: „Cine vă dă înzestrare din ceruri și de pe pământ?” Ei trebuie să recunoască faptul că Allah este Cel care le-o dă. Dacă nu recunosc, atunci „spune: Allah!”, fiindcă nu vei găsi pe nimeni care să poată respinge această afirmație. Dacă s-a arătat că numai Allah vă dă înzestrare din ceruri și de pe pământ, pogoară ploaia pentru voi, face să crească plantele pentru voi, face să curgă râurile, scoate pentru voi roadele pomilor și v-a pus toate viețuitoarele spre folos și înzestrare, de ce adorați alături de El pe cineva care nu vă dă nimic și nu vă aduce niciun folos?

Cuvintele „Iar unul dintre cele două grupuri, noi sau voi, este pe calea cea dreaptă, iar celălalt într-o rătăcire vădită” înseamnă că unul dintre cele două grupuri, noi sau voi, se află pe calea călăuzirii, statornic pe ea, ori într-o rătăcire vădită, cufundat în ea. Aceste vorbe le spune cel căruia adevărul i s-a arătat limpede, căruia i s-a lămurit ceea ce este drept și care este sigur de adevărul pe care îl urmează și de falsitatea celor urmate de potrivnicul său. Adică v-am arătat, din dovezile limpezi aflate la noi și la voi, ceea ce face să se știe cu certitudine, fără nicio îndoială, cine are dreptate și cine urmează falsitatea, cine este călăuzit și cine este rătăcit. După aceasta, precizarea celui aflat într-o stare sau alta nu mai aduce vreun folos.

Compară-l pe cel care cheamă la adorarea Creatorului tuturor făpturilor cu cel care caută apropierea de idoli, chipuri și morminte. Creatorul le cârmuiește pe toate în orice privință: El este Dătătorul tuturor binefacerilor, le dăruiește înzestrare, le aduce orice bine și îndepărtează de la ele orice nenorocire. Lui Îi aparțin toată lauda și toată Stăpânirea. Înaintea Lui, fiecare înger și toate făpturile de sub rangul îngerilor sunt supuse Măreției Sale și smerite în fața Slavei Sale. Toți mijlocitorii se tem de El și niciunul nu mijlocește înaintea Lui decât cu Îngăduința Sa. El este Preaînalt și Mare în Ființa, Atributele și Faptele Sale; Lui Îi aparțin toată desăvârșirea, slava, frumusețea, lauda și mărirea. Unul cheamă, așadar, la apropierea de Cel cu asemenea Însușiri și la săvârșirea faptelor cu devotament curat pentru El, oprind adorarea altcuiva. Celălalt caută apropierea de idoli, chipuri și morminte care nu creează, nu dau înzestrare și nu stăpânesc, nici pentru sine, nici pentru cei care le adoră, vreun folos sau vreo vătămare, moartea, viața ori învierea. Acestea sunt lucruri neînsuflețite, care nu înțeleg și nu aud chemarea celor care le adoră; chiar dacă ar auzi-o, nu le-ar răspunde. În Ziua Învierii vor tăgădui asocierea lor ca parteneri ai lui Allah, se vor dezice de cei care le-au adorat și se vor blestema unii pe alții. Nu au nicio parte din Stăpânire, nu sunt parteneri în ea, nu contribuie la ea și nu pot mijloci independent de Allah. Cu toate acestea, omul le invocă pe cele descrise astfel, caută apropierea de ele cât poate, îi dușmănește și îi combate pe cei care Îi închină lui Allah religia cu devotament curat și îi tăgăduiește pe Trimișii lui Allah, care au venit cu această chemare la devotamentul curat numai față de El. Din această comparație ți se va arăta care dintre cele două grupuri este călăuzit și care este rătăcit, care este nefericit și care este fericit. Nu va mai fi nevoie de o precizare, fiindcă descrierea stării lor este mai limpede decât simpla afirmație.

„Spune”-le: „Nu veți fi întrebați despre fărădelegile noastre și nici noi nu vom fi întrebați despre ceea ce faceți voi.” Fiecare, noi și voi, își are faptele sale. Voi nu veți fi întrebați despre fărădelegile și păcatele noastre, dacă am păcătui, iar noi nu vom fi întrebați despre faptele voastre. Așadar, scopul nostru și al vostru să fie căutarea adevărului și judecarea cu imparțialitate. Lăsați deoparte faptele noastre, ca aceasta să nu vă împiedice să urmați adevărul. Judecățile din această lume se întemeiază pe ceea ce este văzut; în ele se urmează adevărul și se ocolește falsitatea. Cât despre fapte, ele au o altă lume, în care va judeca Cel mai drept dintre judecători și va hotărî între cei aflați în neînțelegere Cel mai drept dintre cei drepți.

De aceea a spus: „Spune: Domnul nostru ne va aduna pe toți, apoi va judeca între noi”, adică va da între noi o judecată prin care se va deosebi cel sincer de cel mincinos și cel care merită răsplata de cel care merită pedeapsa. El este Cel mai bun dintre judecători.

„Spune”-le, o, Trimisule, și tu, cel care îi urmezi în aceasta: „Arătați-mi-i pe cei pe care I i-ați alăturat ca parteneri!” Unde sunt ei? Cum pot fi cunoscuți? Sunt pe pământ ori în cer? Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute ne-a vestit că nu există niciun partener al Său: „Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le aduce nici vătămare, nici folos și spun: Aceștia sunt mijlocitorii noștri înaintea lui Allah. Spune: Oare Îi vestiți lui Allah ceea ce El nu știe...” până la sfârșitul versetului. „Cei care cheamă pe alții în afara lui Allah nu urmează nicidecum parteneri ai Lui. Ei nu urmează decât bănuiala și nu fac decât să mintă.” Tot astfel, aleșii făpturilor Sale, Profeții și Trimișii, nu cunosc vreun partener al Său. Așadar, o, politeiștilor, arătați-mi-i pe cei pe care, prin închipuirea voastră falsă, I i-ați alăturat lui Allah ca parteneri! Ei nu pot răspunde la această întrebare. De aceea a spus: „Nicidecum!”, adică El nu are nici partener, nici egal, nici ființă asemenea Lui, nici potrivnic.

„El este Allah”, Cel căruia I se cuvin dumnezeirea și adorarea, fără ca altcineva să le merite. „Cel Atotputernic”, Care supune toate lucrurile; tot ceea ce este în afara Lui este supus, pus în slujbă și cârmuit. „Preaînțeleptul”, Care a desăvârșit ceea ce a creat și a rânduit în chip bun ceea ce a legiuit. Chiar dacă înțelepciunea Legii Sale s-ar fi arătat numai prin faptul că a poruncit să-I fie recunoscută Unicitatea și să-I fie închinată religia cu devotament curat, a iubit aceasta și a făcut din ea o cale spre mântuire, iar apoi a oprit asocierea de parteneri și luarea altora alături de El și a făcut din aceasta o cale spre nefericire și pierzare, tot ar fi fost de ajuns ca dovadă a desăvârșitei Sale Înțelepciuni. Cu atât mai mult se arată această înțelepciune, când toate poruncile și interdicțiile Sale sunt pline de înțelepciune!

28. Noi nu te-am trimis decât pentru toți oamenii, ca aducător de veste bună și avertizator, dar cei mai mulți oameni nu știu. 29. Ei spun: „Când se va împlini această făgăduință, dacă spuneți adevărul?” 30. Spune: „Aveți sorocul unei Zile pe care nu o veți putea întârzia nici măcar un ceas și nici nu o veți putea grăbi.”

Allah Preaînaltul spune că l-a trimis pe Trimisul Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, numai ca să le vestească tuturor oamenilor Răsplata lui Allah și faptele prin care se dobândește ea, să-i avertizeze despre Pedeapsa lui Allah și să le arate faptele care o atrag. Tu nu ai nicio putere asupra acestui lucru. Orice semn ți-ar cere oamenii tăgăduirii și ai încăpățânării, aducerea lui nu ține de îndatorirea ta; aceasta se află numai în Mâna lui Allah Preaînaltul. „Dar cei mai mulți oameni nu știu”: ei nu au știință dreaptă, ci sunt fie neștiutori, fie potrivnici care nu își pun știința în faptă. Sunt astfel ca și cum nu ar avea știință. Din lipsa lor de știință, au socotit faptul că Trimisul nu răspunde cererilor lor de semne un motiv pentru a-i respinge chemarea.

Printre cele pe care le-au cerut se află și grăbirea pedepsei despre care îi avertizase. De aceea a spus: „Ei spun: Când se va împlini această făgăduință, dacă spuneți adevărul?” Aceasta este o nedreptate din partea lor. Ce legătură necesară există între sinceritatea lui și vestirea timpului în care se va împlini? Nu este aceasta doar respingere a adevărului și lipsă de judecată?

Dacă, într-o chestiune a acestei lumi, un avertizator ar veni la niște oameni care îi cunosc sinceritatea și bunăvoința, iar ei ar avea un vrăjmaș care așteaptă prilejul de a-i lovi și se pregătește pentru aceasta, și le-ar spune: „L-am văzut pe vrăjmașul vostru pornind spre voi, ca să vă atace și să vă nimicească”, iar unul dintre ei ar răspunde: „Dacă spui adevărul, spune-ne la ce ceas va ajunge la noi și unde se află acum!”, ar mai fi socotit cu judecată cel care a spus astfel? Sau ar fi socotit nechibzuit și nebun? Și aceasta, deși o asemenea veste ar putea fi adevărată ori mincinoasă: poate că vrăjmașul se va răzgândi și va alege o altă țintă, poate că hotărârea acestuia slăbește ori poate că oamenii au puterea să se apere. Atunci, cum este cu cel care îl tăgăduiește pe cel mai sincer dintre făpturi, ferit de greșeală în vestirea sa, care nu vorbește din poftă, atunci când îi vestește pedeapsa sigură, pe care nu o poate îndepărta nimeni și împotriva căreia nu există ajutor? Nu este respingerea vestirii lui, pe motiv că nu a precizat timpul împlinirii ei, una dintre cele mai mari nechibzuințe?

„Spune”-le, vestindu-le timpul împlinirii ei, de care nu este nicio îndoială: „Aveți sorocul unei Zile pe care nu o veți putea întârzia nici măcar un ceas și nici nu o veți putea grăbi.” Feriți-vă, așadar, de Ziua aceea și pregătiți-vă pentru ea!

31. Cei care nu cred spun: „Nu vom crede în acest Coran și nici în cele de dinaintea lui.” Dacă i-ai vedea pe cei nedrepți când vor fi opriți înaintea Domnului lor, aruncându-și unii altora reproșuri! Cei socotiți slabi le vor spune celor trufași: „Dacă nu ați fi fost voi, am fi fost credincioși.” 32. Cei trufași le vor spune celor socotiți slabi: „Oare noi v-am îndepărtat de călăuzire după ce a venit la voi? Dimpotrivă, voi ați fost nelegiuiți.” 33. Cei socotiți slabi le vor spune celor trufași: „Ba uneltirile voastre de noapte și de zi, când ne porunceați să nu credem în Allah și să-I facem egali!” Își vor ascunde regretul când vor vedea pedeapsa. Vom pune lanțuri la gâtul celor care nu au crezut. Oare vor fi răsplătiți pentru altceva decât pentru ceea ce făceau?

După ce Allah Preaînaltul a arătat că pedeapsa cerută în grabă are un soroc și că ea se va împlini negreșit la vremea ei, a amintit aici starea lor din Ziua aceea. Dacă le-ai vedea starea când vor sta înaintea Domnului lor, iar căpeteniile și cei care le-au urmat în necredință și rătăcire vor fi adunați laolaltă, ai vedea un lucru măreț și o spaimă cumplită. Ai vedea cum își răspund și cum „își aruncă unii altora reproșuri”. „Cei socotiți slabi”, adică adepții, „le vor spune celor trufași”, adică celor care i-au condus: „Dacă nu ați fi fost voi, am fi fost credincioși.” Dar voi v-ați așezat între noi și credință, ne-ați înfrumusețat necredința, iar noi v-am urmat în aceasta. Prin aceste vorbe vor urmări ca pedeapsa să cadă numai asupra căpeteniilor, nu și asupra lor.

„Cei trufași le vor spune celor socotiți slabi”, întrebându-i și arătându-le că toți sunt părtași la nelegiuire: „Oare noi v-am îndepărtat de călăuzire după ce a venit la voi?”, adică prin forța noastră și prin constrângere? „Dimpotrivă, voi ați fost nelegiuiți”: ați ales nelegiuirea, nu ați fost siliți la ea. Chiar dacă v-am înfrumusețat-o, nu aveam nicio putere de constrângere asupra voastră.

„Cei socotiți slabi le vor spune celor trufași: Ba uneltirile voastre de noapte și de zi, când ne porunceați să nu credem în Allah și să-I facem egali!” Adică nenorocirea care ne-a lovit din pricina voastră și rătăcirea la care ne-ați adus au fost urmarea uneltirilor voastre de noapte și de zi. Ne înfrumusețați necredința, ne chemați la ea și spuneați că ea este adevărul. Defăimați adevărul, îl înfățișați ca pe un lucru urât și pretindeați că este fals. Nu ați încetat să uneltiți și să ne înșelați până când ne-ați rătăcit și ne-ați amăgit.

Acest schimb de vorbe nu le va aduce niciun folos, ci numai dezicerea unora de alții și un regret uriaș. De aceea a spus: „Își vor ascunde regretul când vor vedea pedeapsa.” Adică vor înțelege că argumentele pe care le aduceau unii împotriva altora ca să scape de pedeapsă s-au dovedit zadarnice și că fiecare dintre ei este nedrept și o merită. Fiecare va simți cel mai adânc regret și își va dori să fi urmat adevărul și să fi părăsit falsitatea care l-a adus la această pedeapsă. Vor păstra aceasta în taină, în sufletele lor, de teama rușinii de a-și recunoaște vina.

Sura Saba

1. Laudă lui Allah, Creatorul cerurilor și al pământului, Cel care a făcut din îngeri trimiși, având aripi câte două, câte trei și câte patru! El adaugă creației ceea ce voiește. Allah este Atotputernic peste toate. 2. Orice îndurare deschide Allah pentru oameni, nimeni nu o poate opri, iar ceea ce El oprește, nimeni nu poate slobozi după El. El este Cel Atotputernic, Cel Înțelept.

[Allah] Preaînaltul Își aduce laudă Sieși, Ființei Sale nobile și sfinte, pentru crearea cerurilor și a pământului și a făpturilor pe care le cuprind, căci aceasta arată desăvârșirea Puterii Sale, vastitatea Stăpânirii Sale, cuprinderea Îndurării Sale, minunăția Înțelepciunii Sale și faptul că Știința Sa cuprinde totul. După ce a amintit creația, a amintit porunca: El „a făcut din îngeri trimiși” care rânduiesc lucrurile potrivit Poruncilor Sale legate de hotărârea sorții și care sunt mijlocitori între El și făpturile Sale în transmiterea Poruncilor Sale religioase. Faptul că a spus că a făcut din îngeri trimiși, fără să facă excepție pentru vreunul dintre ei, arată ascultarea lor desăvârșită față de Domnul lor și supunerea lor față de Porunca Sa. Așa cum a spus Allah Preaînaltul: „Nu se împotrivesc lui Allah în ceea ce le poruncește și fac ceea ce li se poruncește.”

Întrucât îngerii rânduiesc, cu Îngăduința lui Allah, lucrurile cu care El i-a însărcinat, a amintit puterea lor și rapiditatea cu care se deplasează, spunând că i-a făcut „având aripi”, cu care zboară și se grăbesc să împlinească ceea ce li s-a poruncit. „Câte două, câte trei și câte patru”: unii au două aripi, alții trei, iar alții patru, potrivit cerințelor Înțelepciunii Sale. „El adaugă creației ceea ce voiește”: face ca unele dintre făpturile Sale să le întreacă pe altele prin alcătuire, putere și frumusețe, prin adăugarea unor mădulare la cele obișnuite, prin frumusețea glasurilor și prin dulceața sunetelor. „Allah este Atotputernic peste toate”: prin Puterea Sa Preaînaltă face ceea ce voiește și nimic nu I se împotrivește. Din aceasta face parte și faptul că unele dintre făpturile Sale le întrec pe altele.

Apoi a amintit că numai El cârmuiește, dăruiește și oprește, spunând: „Orice îndurare deschide Allah pentru oameni, nimeni nu o poate opri, iar ceea ce El oprește” din Îndurarea Sa față de ei, „nimeni nu poate slobozi după El”. Aceasta cere ca oamenii să se lege cu totul de Allah Preaînaltul și să-și recunoască nevoia față de El în toate privințele: să nu invoce decât pe El, să nu se teamă decât de El și să nu nădăjduiască decât în El. „El este Cel Atotputernic”, Cel care a supus toate lucrurile, „Cel Înțelept”, Cel care așază lucrurile la locul lor și le dă rangul cuvenit.

3. O, oameni, amintiți-vă de binefacerea lui Allah asupra voastră! Este oare vreun creator, în afară de Allah, care să vă dea înzestrare din cer și de pe pământ? Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de El. Cum de sunteți abătuți? 4. Iar dacă te socotesc mincinos, și Trimiși de dinaintea ta au fost socotiți mincinoși. Și la Allah se întorc toate lucrurile.

Allah Preaînaltul le poruncește tuturor oamenilor să-și amintească de binefacerea Sa asupra lor. Aceasta cuprinde recunoașterea ei cu inima, lauda cu limba și ascultarea prin mădulare, căci pomenirea Binefacerilor Sale Preaînalte îndeamnă la recunoștință față de El. Apoi le-a atras atenția asupra temeliilor binefacerilor: crearea și înzestrarea. A spus: „Este oare vreun creator, în afară de Allah, care să vă dea înzestrare din cer și de pe pământ?” Fiind cunoscut că nimeni în afară de Allah nu creează și nu dă înzestrare, aceasta este o dovadă că Lui Îi aparține dumnezeirea și că Lui trebuie să I se aducă închinarea. De aceea a spus: „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de El. Cum de sunteți abătuți?” Adică sunteți îndepărtați de închinarea față de Creatorul care dăruiește înzestrarea, pentru a vă închina unei făpturi create, care primește ea însăși înzestrare.

„Iar dacă te socotesc mincinos”, o, Trimisule, îi ai drept pildă pe Trimișii de dinaintea ta: „și Trimiși de dinaintea ta au fost socotiți mincinoși”. Cei care i-au tăgăduit au fost nimiciți, iar Allah i-a salvat pe Trimiși și pe cei care i-au urmat. „Și la Allah se întorc toate lucrurile.”

5. O, oameni, făgăduința lui Allah este adevărată! Să nu vă amăgească viața lumească și să nu vă amăgească amăgitorul cu privire la Allah! 6. Satana vă este dușman, așadar luați-l drept dușman! El își cheamă partizanii numai pentru ca ei să fie dintre oamenii Focului aprins. 7. Cei care nu cred vor avea o pedeapsă aspră, iar cei care cred și săvârșesc fapte drepte vor avea iertare și răsplată mare.

Allah Preaînaltul spune: „O, oameni, făgăduința lui Allah” privind învierea și răsplătirea faptelor „este adevărată”: nu este în ea nici îndoială, nici nesiguranță. Dovezile revelate și argumentele raționale o arată. Întrucât Făgăduința Sa este adevărată, pregătiți-vă pentru ea și grăbiți-vă să vă umpleți timpul prețios cu fapte drepte, fără să lăsați vreun lucru să vă împiedice de la aceasta. „Să nu vă amăgească viața lumească”, prin desfătările ei, prin poftele și dorințele sufletului, astfel încât să vă distragă de la lucrul pentru care ați fost creați. „Și să nu vă amăgească amăgitorul cu privire la Allah!” Acesta este Satana, care vă este cu adevărat dușman.

„Așadar luați-l drept dușman!” Păstrați mereu în minte dușmănia lui și nu neglijați niciodată lupta împotriva lui, căci el vă vede, în vreme ce voi nu-l vedeți, și vă pândește neîncetat. „El își cheamă partizanii numai pentru ca ei să fie dintre oamenii Focului aprins”: aceasta este ținta și intenția lui cu privire la cei care îl urmează, să ajungă la cea mai mare umilire prin pedeapsa aspră.

Apoi a amintit că oamenii se împart în două categorii, după cum îi dau ascultare lui Satana sau nu, și a arătat răsplata fiecăreia. A spus: „Cei care nu cred”, adică tăgăduiesc ceea ce au adus Trimișii și ceea ce arată Scripturile, „vor avea o pedeapsă aspră” în Focul Gheenei, aspră atât prin ea însăși, cât și prin felul ei, iar ei vor rămâne acolo veșnic. „Iar cei care cred” cu inimile lor în ceea ce Allah i-a chemat să creadă „și săvârșesc”, potrivit acelei credințe, cu mădularele lor „fapte drepte, vor avea iertare” pentru păcatele lor, prin care răul și neplăcerea vor fi îndepărtate de la ei, „și răsplată mare”, prin care vor dobândi ceea ce caută.

8. Oare cel căruia i s-a împodobit fapta sa rea, încât o socotește bună, [este asemenea celui călăuzit]? Allah lasă să rătăcească pe cine voiește și călăuzește pe cine voiește. Așadar, nu lăsa sufletul tău să se istovească de mâhnire pentru ei. Allah știe bine ceea ce fac.

Allah Preaînaltul spune: „Oare cel căruia i s-a împodobit fapta sa rea”, fapta sa urâtă și rușinoasă, pe care Satana i-a împodobit-o și i-a înfrumusețat-o în ochi, „încât o socotește bună”, este asemenea celui pe care Allah l-a călăuzit spre Calea Dreaptă și religia dreaptă? Oare cei doi sunt egali? Cel dintâi săvârșește fapta rea și vede adevărul drept fals, iar falsul drept adevăr. Cel de-al doilea săvârșește fapta bună și vede adevărul ca adevăr, iar falsul ca fals. Însă călăuzirea și rătăcirea sunt în Mâna lui Allah Preaînaltul. „Allah lasă să rătăcească pe cine voiește și călăuzește pe cine voiește. Așadar, nu lăsa sufletul tău să se istovească de mâhnire pentru ei”: pentru cei rătăciți, cărora le-au fost împodobite faptele rele și pe care Satana i-a îndepărtat de adevăr. Ție nu-ți revine decât transmiterea mesajului, iar călăuzirea lor nu stă în puterea ta. Allah este Cel care îi va răsplăti pentru faptele lor. „Allah știe bine ceea ce fac.”

9. Allah este Cel care trimite vânturile, iar ele ridică nori. Noi îi mânăm spre un ținut mort și dăm astfel viață pământului după moartea lui. Așa va fi și învierea.

Allah Preaînaltul vestește desăvârșirea Puterii Sale și vastitatea Dărniciei Sale, spunând că El „trimite vânturile, iar ele ridică nori. Noi îi mânăm spre un ținut mort”. Allah coboară apoi ploaia asupra lui, „și dăm astfel viață pământului după moartea lui”. Ținuturile și robii prind viață, animalele își primesc înzestrarea și pasc din acele bunătăți. „Așa”, Cel care a dat viață pământului după moartea lui îi va ridica pe morți din mormintele lor, după ce putrezirea i-a sfărâmat. El va mâna spre ei o ploaie, așa cum a mânat-o spre pământul mort, și o va coborî asupra lor. Trupurile și sufletele vor prinde viață și vor ieși din morminte, venind să stea înaintea lui Allah, pentru ca El să judece între ei și să hotărască prin Judecata Sa dreaptă.

10. Cine dorește onoare să știe că lui Allah Îi aparține toată onoarea. La El se înalță cuvântul bun, iar fapta dreaptă El o ridică. Cei care urzesc fapte rele vor avea o pedeapsă aspră, iar uneltirea lor va pieri.

O, tu, cel care dorești onoarea, caut-o la Cel în a Cărui Mână se află! Onoarea este în Mâna lui Allah și nu se dobândește decât prin ascultare față de El. El a amintit această ascultare prin Cuvintele Sale: „La El se înalță cuvântul bun”, precum recitarea, preamărirea, lauda, mărturisirea Unicității Sale și orice vorbă bună și frumoasă. Acestea sunt ridicate la Allah și înfățișate Lui, iar Allah îl laudă pe cel care le rostește înaintea adunării prea înalte. „Iar fapta dreaptă”, dintre faptele inimilor și faptele mădularelor, „El o ridică”: Allah Preaînaltul o ridică de asemenea la El, asemenea cuvântului bun.

S-a spus și că fapta dreaptă ridică cuvântul bun. În acest caz, ridicarea cuvântului bun este potrivită cu faptele drepte ale robului, căci acestea sunt cele care îi ridică vorba bună. Dacă nu are fapte drepte, nicio vorbă a lui nu este ridicată la Allah Preaînaltul. Acestea sunt faptele care sunt înălțate la Allah Preaînaltul, iar Allah îl înalță pe cel care le face și îl cinstește.

Cât despre faptele rele, lucrurile stau tocmai invers: cel care le săvârșește urmărește prin ele înălțarea, uneltește și întinde capcane, însă acestea se întorc împotriva lui și nu-i sporesc decât umilința și decăderea. De aceea a spus: „Iar fapta dreaptă El o ridică. Cei care urzesc fapte rele vor avea o pedeapsă aspră”, în care vor fi umiliți până la capăt. „Iar uneltirea lor va pieri”: se va nimici, se va risipi și nu le va folosi cu nimic, fiindcă este o uneltire făcută prin fals și de dragul falsului.

11. Allah v-a creat din țărână, apoi dintr-o picătură, apoi v-a făcut perechi. Nicio femeie nu poartă o sarcină și nu naște decât cu Știința Sa. Niciunui om nu i se lungește viața și nu i se scurtează din viață fără ca aceasta să fie într-o Carte. Acest lucru Îi este ușor lui Allah.

Allah Preaînaltul amintește crearea omului și trecerea lui prin aceste etape, de la țărână la picătură și la ceea ce urmează după ea. „Apoi v-a făcut perechi”: nu a încetat să vă treacă dintr-o etapă în alta, până când v-a adus la starea de perechi, un bărbat căsătorindu-se cu o femeie. Prin căsătorie se urmărește dobândirea urmașilor și a copiilor. Deși căsătoria este unul dintre mijloacele prin care se dobândesc, ea rămâne legată de Hotărârea lui Allah, de Predestinarea și de Știința Sa. „Nicio femeie nu poartă o sarcină și nu naște decât cu Știința Sa.” Tot astfel, toate etapele vieții omului se petrec prin Știința și Hotărârea Sa.

„Niciunui om nu i se lungește viața și nu i se scurtează din viață”: cel căruia i se dăruiește o viață lungă nu trăiește astfel decât cu Știința lui Allah Preaînaltul. Un alt înțeles este că nu se scurtează, fără Știința Sa, viața pe care omul ar fi urmat să o atingă dacă nu ar fi urmat unele dintre cauzele scurtării vieții, precum desfrânarea, neascultarea față de părinți, ruperea legăturilor de rudenie și altele asemenea, despre care s-a amintit că sunt cauze ale scurtării vieții. Înțelesul este că lungimea și scurtimea vieții, cu o cauză sau fără o cauză, sunt toate cuprinse în Știința lui Allah Preaînaltul. El a statornicit acestea „într-o Carte”, care cuprinde ceea ce i se întâmplă robului în toate clipele și zilele vieții sale. „Acest lucru Îi este ușor lui Allah”: Știința Sa cuprinde toate aceste lucruri numeroase, iar Cartea Sa le cuprinde.

Acestea sunt trei dovezi dintre dovezile învierii și ridicării din morminte, toate raționale, asupra cărora Allah a atras atenția în aceste versete: readucerea la viață a pământului după moartea lui și faptul că Acela care l-a adus la viață îi va învia pe morți; trecerea omului prin acele etape, căci Acela care l-a adus la existență și l-a trecut dintr-o treaptă în alta și dintr-o stare în alta, până când ajunge la ceea ce i s-a hotărât, este cu atât mai în stare să-l readucă la viață și să-l creeze pentru viața de apoi, iar aceasta Îi este mai ușoară; și faptul că Știința Sa cuprinde toate părțile lumii de sus și ale lumii de jos, pe cele mărunte și pe cele mari, ceea ce se află în inimi, pruncii aflați în pântece, lungirea și scurtarea vieților, toate acestea fiind statornicite într-o Carte. Celui Căruia acestea Îi sunt ușoare Îi este cu atât mai ușor să readucă morții la viață. Binecuvântat fie Cel al Cărui bine este mult și care i-a îndrumat pe robii Săi spre ceea ce le aduce îndreptare în viața lor lumească și în întoarcerea lor de apoi!

12. Cele două întinderi de apă nu sunt deopotrivă: aceasta este dulce, plăcută și ușor de băut, iar cealaltă este sărată și amară. Din amândouă mâncați carne proaspătă și scoateți podoabe pe care le purtați. Vezi corăbiile brăzdând apa, ca să căutați din Harul Său și poate veți fi recunoscători. 13. El face să intre noaptea în zi și ziua în noapte și a supus soarele și luna, fiecare urmându-și cursul până la un termen hotărât. Acesta este Allah, Domnul vostru; a Lui este Stăpânirea. Iar cei pe care îi invocați în afară de El nu stăpânesc nici măcar pielița unui sâmbure de curmală. 14. Dacă îi chemați, ei nu aud chemarea voastră, și chiar dacă ar auzi-o, nu v-ar răspunde. Iar în Ziua Învierii se vor dezice de asocierea voastră. Nimeni nu te poate înștiința asemenea Celui Bine Știutor.

Aceasta este o vestire a Puterii, Înțelepciunii și Îndurării Sale. El a făcut cele două întinderi de apă pentru folosul tuturor locuitorilor pământului și nu le-a făcut deopotrivă. Folosul oamenilor cere ca râurile să fie dulci, plăcute și ușor de băut, pentru ca de ele să se folosească cei care beau, cei care sădesc și cei care cultivă pământul. Iar marea să fie sărată și amară, pentru ca aerul din jurul pământului să nu fie stricat de mirosurile viețuitoarelor care mor în mare. De asemenea, ea este stătătoare și nu curge, iar sărătura ei o împiedică să se altereze. Viețuitoarele sale sunt astfel mai bune și mai gustoase.

De aceea a spus: „Din amândouă”, din apa sărată și din cea dulce, „mâncați carne proaspătă”: peștele care poate fi prins cu ușurință în apă. „Și scoateți podoabe pe care le purtați”: perle, mărgean și alte lucruri care se găsesc în mare. Acestea sunt mari foloase pentru robi.

Printre foloasele și binefacerile mării se află și faptul că Allah Preaînaltul a supus-o ca să poarte corăbiile și ambarcațiunile. Le vezi brăzdând marea și despicând-o, trecând dintr-un ținut în altul și dintr-un loc în altul, purtându-i pe călători, poverile și mărfurile lor. Prin aceasta se dobândește mult din Harul și Bunătatea lui Allah. De aceea a spus: „Ca să căutați din Harul Său și poate veți fi recunoscători”.

Dintre aceste binefaceri face parte și faptul că Allah Preaînaltul face să intre noaptea în zi și ziua în noapte: o face pe una să intre peste cealaltă și pe cealaltă peste aceasta. Când vine una, cealaltă pleacă; una sporește, iar cealaltă scade, apoi ajung deopotrivă. Prin aceasta sunt împlinite nevoile robilor în privința trupurilor, animalelor, pomilor și culturilor lor. Tot astfel sunt binefacerile pe care Allah le-a pus în supunerea soarelui și a lunii: strălucirea, lumina, mișcarea, odihna și răspândirea robilor pentru a căuta din Harul Său. Prin ele se coc roadele, se usucă ceea ce trebuie uscat și se împlinesc alte lucruri trebuincioase, a căror lipsă le-ar aduce oamenilor vătămare.

Cuvintele Sale: „Fiecare urmându-și cursul până la un termen hotărât” înseamnă că soarele și luna merg fiecare pe orbita sa atât timp cât voiește Allah să meargă. Când va veni termenul și se va apropia sfârșitul lumii, mersul lor se va opri și puterea lor va înceta; luna se va întuneca, soarele va fi înfășurat, iar stelele se vor împrăștia.

Sura Fatir

Volumul 8 din comentariul complet al Coranului de al-Saʿdī cuprinde juzurile 22–24: Al-Aḥzāb 33:31 — Fuṣṣilat 41:46. Versetele arabe sunt însoțite de traducerea sensurilor în limba română și de comentariul autorului.