Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

Sura Ya Sin

Versetele 1 la 27

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 12

Acesta este un jurământ al lui Allah Preaînaltul pe Coranul plin de înțelepciune. Înțelepciunea, care este însușirea lui, înseamnă așezarea fiecărui lucru la locul său: așezarea poruncii și a interdicției acolo unde se potrivesc și așezarea răsplătirii pentru bine și pentru rău la locul potrivit fiecăreia. Rânduielile sale legislative și cele privind răsplătirea sunt toate cuprinse de cea mai înaltă înțelepciune. Din înțelepciunea acestui Coran face parte și faptul că el prezintă hotărârea împreună cu înțelepciunea care stă la temelia ei. Astfel, atrage atenția minților asupra legăturilor potrivite și a însușirilor care cer aplicarea acelei hotărâri.

„Tu ești, într-adevăr, dintre Trimiși”: acesta este lucrul pentru care se face jurământul, anume misiunea lui Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Tu, o, Muhammad, faci parte dintre Trimiși și nu ești ceva fără precedent între ei. Mai mult, ai adus ceea ce au adus Trimișii în privința temeliilor religiei. De asemenea, cel care cugetă la stările și la însușirile Trimișilor și cunoaște deosebirea dintre ei și ceilalți va ști că ești dintre cei mai buni Trimiși, datorită însușirilor desăvârșite și purtărilor alese pe care le ai.

Nu este ascunsă legătura dintre lucrul pe care se face jurământul, Coranul plin de înțelepciune, și lucrul pentru care se face jurământul, misiunea Trimisului lui Allah, Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Dacă nu ar exista pentru misiunea lui nicio dovadă și nicio mărturie în afara acestui Coran plin de înțelepciune, el ar fi de ajuns ca dovadă și mărturie pentru misiunea lui Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Mai mult, Coranul cel măreț este cea mai puternică dovadă, neîntreruptă și dăinuitoare, a misiunii Trimisului. Toate dovezile Coranului sunt dovezi ale misiunii lui Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.

Apoi a vestit cea mai mare dintre însușirile Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, care dovedesc misiunea sa: el este „pe o cale dreaptă”, echilibrată, care conduce la Allah și la sălașul cinstirii Sale. Această cale dreaptă cuprinde fapte: faptele bune care îndreaptă inima și trupul, viața lumească și Viața de Apoi. Cuprinde și purtările alese, care curăță sufletul, purifică inima și sporesc răsplata. Această cale dreaptă îl caracterizează pe Trimis, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și caracterizează religia pe care a adus-o.

Cugetă, așadar, la măreția acestui Coran nobil: cum a unit jurământul pe cel mai nobil lucru cu cel mai măreț lucru pentru care se face jurământul! Numai vestirea lui Allah ar fi fost suficientă, dar Allah Preaînaltul a adus aici dovezi limpezi și argumente strălucitoare pentru adevărul a ceea ce a întărit prin jurământ, anume misiunea Trimisului Său. Am semnalat aceasta printr-o scurtă îndrumare, care să facă mai ușoară urmarea acestei căi.

Această cale dreaptă este „o revelație de la Cel Atotputernic, Îndurător”. El este Cel care a coborât Cartea Sa cu ea și a coborât-o ca drum pentru robii Săi, care îi conduce la El. Prin Puterea Sa, a ocrotit-o de schimbare și înlocuire, iar prin ea i-a miluit pe robii Săi cu o îndurare care îi însoțește până îi duce la sălașul Îndurării Sale. De aceea versetul se încheie cu aceste două Nume nobile: Cel Atotputernic, Îndurător.

După ce Allah Preaînaltul a întărit prin jurământ misiunea lui și a adus dovezi pentru ea, a amintit marea nevoie de această misiune și necesitatea ei: „Ca să previi un neam ai cărui strămoși nu au fost preveniți, astfel că ei sunt nepăsători”. Aceștia sunt arabii neștiutori de carte, care rămăseseră fără Cărți și lipsiți de Trimiși. Neștiința îi cuprinsese, rătăcirea îi acoperise, iar prin purtările lor ajunseseră de râsul oamenilor și nesocotiți de cei cu judecată. Allah le-a trimis un Trimis dintre ei, care să-i curețe și să-i învețe Cartea și înțelepciunea, deși înainte se aflaseră într-o rătăcire vădită. El îi previne pe arabii neștiutori de carte și pe toți cei neștiutori de carte care li se alătură și le amintește oamenilor Cărții ceea ce se află în Cărțile lor. Este binefacerea lui Allah pentru arabi în mod aparte și pentru ceilalți în general.

Dar cei în mijlocul cărora ai fost trimis, după ce i-ai prevenit, s-au împărțit în două grupuri. Un grup a respins ceea ce ai adus și nu a primit prevenirea. Despre ei a spus Allah: „Cuvântul s-a adeverit asupra celor mai mulți dintre ei, căci ei nu cred”. Hotărârea și Voia Sa s-au împlinit asupra lor: vor stărui în necredința și în asocierea lor. Cuvântul nu s-a adeverit asupra lor decât după ce adevărul le-a fost înfățișat, iar ei l-au respins. Atunci au fost pedepsiți prin pecetluirea inimilor lor.

A amintit apoi piedicile care opresc credința să ajungă la inimile lor: „Noi le-am pus la gât lanțuri”. Cuvântul „aghlal” este pluralul lui „ghull”, care înseamnă legătură cu care este încătușat gâtul; aceasta este pentru gât ceea ce este piedică pentru picior. Aceste lanțuri de la gât sunt mari, ajung până la bărbii și le ridică în sus capetele.³⁵ „Astfel încât capetele le sunt ridicate”, adică își țin capetele ridicate din pricina tăriei lanțurilor de la gât, fără să le poată coborî.

„Am pus o stavilă înaintea lor și o stavilă în urma lor”, adică un obstacol care îi oprește de la credință. „Astfel că nu văd”: neștiința și nenorocirea i-au cuprins din toate părțile, iar prevenirea nu a pătruns la ei. „Le este totuna dacă îi previi sau nu îi previi: ei nu cred.” Cum să creadă cel a cărui inimă a fost pecetluită și care vede adevărul drept fals și falsul drept adevăr?!

Al doilea grup este al celor care au primit prevenirea. I-a amintit prin Cuvintele Sale: „Tu îl previi numai pe cel care urmează Pomenirea”. Numai acela care caută să urmeze adevărul și ceea ce i se amintește va trage folos din prevenirea ta și va lua aminte la sfatul tău. „Și se teme de Cel Milostiv fără să-L vadă”: cei care au aceste două însușiri, bună intenție în căutarea adevărului și teama de Allah Preaînaltul, sunt cei care trag folos din misiunea ta și se curăță prin învățătura ta. Celui căruia i s-a dăruit reușită în aceste două lucruri vestește-i „iertare” pentru păcatele sale și „o răsplată generoasă” pentru faptele sale bune și pentru buna sa intenție.

„Noi îi înviem pe cei morți”: îi ridicăm după moarte, pentru a-i răsplăti după faptele lor. „Și scriem ceea ce au săvârșit mai înainte” din bine și rău, adică faptele pe care le-au făcut și le-au săvârșit ei înșiși în timpul vieții. „Și urmele pe care le-au lăsat”: urmările bune și rele pe care le-au pricinuit, în timpul vieții și după moartea lor, precum și faptele care au izvorât din vorbele, acțiunile și stările lor.

Orice bine pe care cineva îl face datorită științei unui rob, învățăturii sale, sfatului său, poruncirii binelui de către el sau opririi răului, ori datorită unei științe pe care a încredințat-o celor care învață sau unor cărți din care se trage folos în timpul vieții sale și după moartea sa, face parte din urmele lui care îi sunt scrise. Tot astfel, dacă a săvârșit un bine, precum rugăciunea, zakatul, milostenia sau binefacerea, iar altcineva l-a urmat, ori dacă a construit o moschee sau un loc dintre cele de care oamenii se folosesc, și alte lucruri asemenea acestora, toate fac parte din urmele lui care îi sunt scrise. La fel este și cu săvârșirea răului. De aceea: „Cine statornicește o practică bună are răsplata ei și răsplata celor care o urmează până în Ziua Învierii; iar cine statornicește o practică rea poartă păcatul ei și păcatul celor care o urmează până în Ziua Învierii.”³⁶

Acest pasaj îți arată înălțimea rangului chemării la Allah și al îndrumării către calea Sa, prin orice mijloc și pe orice drum care conduce la aceasta. Îți arată și josnicia rangului celui care cheamă la rău și este urmat în el: el este dintre cele mai josnice făpturi, cu cea mai grea nelegiuire și cu cel mai mare păcat. „Toate lucrurile”, fapte, intenții și altele, „le-am cuprins într-un registru limpede”, adică într-o Carte care este temeiul tuturor cărților și la care se raportează cărțile aflate în mâinile îngerilor. Aceasta este Tabla Păstrată.

Versetele 13 la 27

Dă-le celor care îți socotesc mincinoasă misiunea și îți resping chemarea o pildă din care să tragă învățătură și care să fie pentru ei un îndemn, dacă li se dăruiește reușită în a urma binele. Pilda este cea a locuitorilor cetății: cum i-au socotit mincinoși pe Trimișii lui Allah și ce pedeapsă și osândă s-au abătut asupra lor. Dacă ar fi fost vreun folos în precizarea acelei cetăți, Allah ar fi precizat-o. A te ocupa de aceasta și de alte lucruri asemenea ei înseamnă a te sili la ceea ce nu este cerut și a vorbi fără știință.

De aceea, când cineva vorbește despre asemenea lucruri, găsești la el bâjbâială, confuzie și afirmații contradictorii care nu conduc la niciun rezultat sigur. Când vezi aceasta, știi că drumul științei corecte este să te oprești la cele adevărate și să lași la o parte ceea ce nu aduce folos. Astfel se curăță sufletul și sporește știința. Cel neștiutor crede că știința sporește prin înșirarea vorbelor pentru care nu există nicio dovadă și niciun argument, dar acestea nu aduc alt folos decât tulburarea minții și obișnuirea cu lucrurile îndoielnice.

Ceea ce contează aici este că Allah a dat această cetate drept pildă celor cărora li Se adresează: „Când au venit la ei Trimișii”, de la Allah Preaînaltul, poruncindu-le să-L adore numai pe Allah și să-I consacre Lui credință și oprindu-i de la asociere și păcate. „Când le-am trimis doi, i-au socotit mincinoși, iar Noi i-am întărit cu un al treilea”: i-am întărit prin al treilea, astfel că au devenit trei Trimiși, din grija lui Allah față de locuitorii cetății și pentru a le aduce dovada deplină prin venirea Trimișilor unul după altul. „Ei au spus”, locuitorilor: „Noi suntem trimiși la voi.”

Oamenii le-au răspuns cu răspunsul care a rămas cunoscut printre cei care resping chemarea Trimișilor: „Voi nu sunteți decât oameni asemenea nouă”. Ce vă face mai presus de noi și de ce ați fost aleși voi, în locul nostru?! Trimișii le-au spus comunităților lor: „Noi nu suntem decât oameni asemenea vouă, dar Allah dăruiește Harul Său cui voiește dintre robii Săi”. „Iar Cel Milostiv nu a coborât nimic”: ei au negat existența oricărei misiuni trimise de Allah, apoi i-au negat și pe cei cărora li se adresau, spunând: „Voi nu faceți decât să mințiți!”

Cei trei Trimiși au spus: „Domnul nostru știe că suntem trimiși la voi”. Dacă am minți, Allah ne-ar da de gol și ne-ar grăbi pedeapsa. „Și nu avem altă îndatorire decât transmiterea limpede”, adică transmiterea prin care se lămuresc lucrurile ce trebuie lămurite. Celelalte, precum semnele cerute după bunul vostru plac sau grăbirea pedepsei, nu țin de noi. Îndatorirea noastră este numai transmiterea limpede, iar aceasta am împlinit-o și v-am explicat-o. Dacă vă lăsați călăuziți, este partea voastră bună și reușita voastră. Dacă rătăciți, noi nu avem nicio putere asupra acestei chestiuni.

Locuitorii cetății le-au spus Trimișilor lor: „Noi vedem în voi un semn rău”. În venirea voastră și în legătura voastră cu noi nu am văzut decât răul. Este cu totul uimitor că pe cel care le aduce cea mai mare binefacere dăruită de Allah robilor Săi și cea mai înaltă cinstire prin care îi onorează - lucruri de care au nevoie mai mult decât de orice altceva - îl socotesc aducătorul unui rău care le sporește răul în care se află și îl privesc drept semn de nenorocire! Dar lipsirea de ajutorul lui Allah și de reușită îi face omului mai mult rău decât i-ar face dușmanul său.

Apoi i-au amenințat, spunând: „Dacă nu încetați, vă vom ucide cu pietre”, adică vă vom omorî prin lovire cu pietre, cea mai cumplită formă de ucidere, „și vă va atinge din partea noastră o pedeapsă dureroasă!” Trimișii le-au spus: „Semnul vostru rău este cu voi”. El este asocierea și răul pe care le purtați, care atrag nenorocirea și pedeapsa și îndepărtarea celor iubite și a binefacerii. „Oare pentru că vi s-a adus aminte?” Spuneți ceea ce ați spus doar fiindcă v-am amintit cele în care se află îndreptarea și partea voastră bună? „Dimpotrivă, voi sunteți un neam care întrece măsura”, depășiți limita și vă aruncați cu îndrăzneală în vorbele voastre. Chemarea lor nu le-a sporit decât îndepărtarea și trufia.

„Din partea cea mai îndepărtată a cetății a venit un bărbat în grabă”, dornic să-și povățuiască neamul. Auzise chemarea Trimișilor, crezuse în ea și aflase cu ce le răspunsese neamul său. Le-a spus: „O, neam al meu, urmați-i pe Trimiși!” Le-a poruncit să-i urmeze, i-a sfătuit astfel și a mărturisit că aceștia erau Trimiși. Apoi a adus un sprijin pentru cele mărturisite și pentru chemarea sa: „Urmați-i pe cei care nu vă cer nicio răsplată”. Urmați-i pe cei care vă dau un sfat ce vă aduce binele și care nu doresc nici averile voastre, nici vreo răsplată pentru povățuirea și îndrumarea voastră. Aceasta cere urmarea celui care are o asemenea însușire.

Mai rămâne posibilitatea de a spune: „Poate că el cheamă și nu cere răsplata, dar nu cheamă la adevăr”. A înlăturat această rezervă prin Cuvintele: „Și care sunt călăuziți”. Ei nu cheamă decât la ceea ce judecata sănătoasă mărturisește că este bun și nu opresc decât ceea ce judecata sănătoasă mărturisește că este rău.

Se pare că neamul său nu i-a primit sfatul, ci a început să-l învinovățească pentru urmarea Trimișilor și pentru consacrarea adorării numai lui Allah. El a spus: „De ce să nu-L ador pe Cel care m-a creat și la care veți fi întorși?” Ce m-ar opri să-L ador pe Cel care merită adorarea, fiindcă El m-a adus la ființă, m-a creat și m-a înzestrat? La El se întorc toate făpturile, iar El le răsplătește după faptele lor. Cel în Mâna căruia se află creația, înzestrarea și judecata între robi, în viața lumească și în Viața de Apoi, este Cel care merită să fie adorat, lăudat și preamărit, nu acela care nu are nicio putere să aducă folos sau pagubă, să dea sau să oprească, să aducă moarte, viață sau înviere.

De aceea a spus: „Să iau eu alte divinități în afara Lui? Dacă Cel Milostiv îmi voiește vreun rău, mijlocirea lor nu-mi va folosi cu nimic”. Nimeni nu mijlocește înaintea lui Allah decât cu îngăduința Sa, astfel că mijlocirea lor nu-mi folosește cu nimic, „și nici nu mă vor putea salva” de răul pe care Allah l-ar voi pentru mine. „Atunci”, dacă aș adora divinități care sunt astfel, „aș fi într-o rătăcire vădită”.

Prin aceste cuvinte, el a unit sfătuirea lor, mărturisirea misiunii Trimișilor și a călăuzirii lor, arătarea obligației de a-L adora numai pe Allah și dovezile pentru aceasta, precum și arătarea falsității adorării altcuiva, împreună cu dovezile care o demonstrează. A arătat rătăcirea celui care adoră pe altcineva și și-a mărturisit credința pe față, deși se temea foarte mult că ei îl vor ucide. El a spus: „Eu cred în Domnul vostru, așadar ascultați-mă!”

Neamul său l-a ucis după ce a auzit de la el cele spuse și răspunsul prin care îi înfruntase. I s-a spus pe loc: „Intră în Paradis!” El a vestit cinstirea la care ajunsese prin afirmarea Unicității lui Allah și prin sinceritatea sa și și-a povățuit neamul după moarte, așa cum îl povățuise în timpul vieții: „De-ar ști neamul meu că Domnul meu m-a iertat”, adică ce iertare mi-a dăruit, îndepărtând de la mine feluritele pedepse, „și m-a făcut dintre cei cinstiți”, prin felurite răsplăți și bucurii! Dacă știința despre acestea ar fi ajuns la inimile lor, ei nu ar fi stăruit în asocierea lor.