Tafsir as-Saʿdī — Volumul 7

Sura al Ahzab

Versetele 1 la 30

Revelată la Medina

Versetele 1 la 3

Adică: o, tu, pe care Allah te-a binecuvântat cu Profeția, te-a ales pentru Revelația Sa și te-a cinstit mai presus de celelalte făpturi, mulțumește pentru Binefacerea Domnului tău prin taqwa față de El. Tu ești mai îndreptățit decât alții să împlinești taqwa, iar datoria ta în această privință este mai mare decât a celorlalți.

Împlinește Poruncile Sale și ferește-te de cele interzise de El, transmite Mesajul Lui, dă Revelația Sa robilor și sfătuiește sincer toate făpturile. Nimic să nu te oprească de la aceasta și nimic să nu te abată.

Nu da ascultare niciunui necredincios care își arată dușmănia față de Allah și față de Trimisul Său și niciunui ipocrit care ascunde tăgăduirea și necredința, dar arată contrariul. Aceștia sunt vrăjmașii adevărați. Nu-i asculta în lucrurile care slăbesc taqwa și i se împotrivesc și nu le urma poftele, ca să nu te rătăcească de la Calea cea dreaptă.

„Urmează ceea ce ți se revelează de la Domnul tău”, fiindcă aceasta este Călăuzirea și Mila. Nădăjduiește, prin urmarea ei, la Răsplata Domnului tău. El cunoaște bine ceea ce faceți și vă va răsplăti potrivit Științei Sale despre binele și răul vostru.

Dacă îți vine în inimă gândul că, atunci când nu urmezi poftele lor rătăcite, ei îți vor pricinui o vătămare sau că se va produce o lipsă în călăuzirea făpturilor, alungă acest gând și folosește lucrul care îl respinge: încrederea în Allah.

Bizuie-te pe Domnul tău așa cum se bizuie acela care nu deține pentru sine nici vătămare, nici folos, nici moarte, nici viață și nici înviere. Încrede-te în El că te va apăra de răul lor și te va ajuta să statornicești Religia pe care ți-a poruncit-o, oricum ar fi împrejurările.

„Allah este de ajuns ca Ocrotitor.” Încredințează-I Lui toate lucrurile și El le va împlini așa cum este mai bine pentru rob. El cunoaște ceea ce îi este de folos robului, în vreme ce robul nu știe, și are Puterea să-i aducă acel folos printr-o cale pe care robul nu o poate împlini.

El este mai Milostiv față de robul Său decât este acesta față de sine și decât sunt părinții săi față de el și este mai Bun cu el decât oricine, mai ales cu aleșii dintre robii Săi, de care nu încetează să Se îngrijească prin Bunătatea Sa și asupra cărora revarsă Binefacerile văzute și ascunse. Cu atât mai mult atunci când le-a poruncit să-I încredințeze treburile și le-a făgăduit că Se va îngriji de ele.

Atunci nu mai întreba cum orice lucru devine ușor, orice greutate se netezește, necazurile se ușurează, strâmtorările dispar, stările și nevoile se îndreaptă, Binecuvântările coboară, nenorocirile sunt îndepărtate și relele sunt ridicate.

Atunci îl vei vedea pe robul slab, care și-a încredințat treburile Stăpânului său, împlinind lucruri pe care o întreagă mulțime de oameni nu le-ar putea împlini, iar Allah îi ușurează ceea ce le-ar fi greu chiar și celor mai puternici bărbați. La Allah cerem ajutor.

Versetele 4 la 5

Allah Preaînaltul îi mustră pe robii Săi pentru cuvintele lipsite de realitate, despre lucruri pe care El nu le-a făcut așa cum spun ei. O asemenea vorbire este minciună și fals, iar din ea se nasc lucruri pe care Legea le respinge. Aceasta este o regulă generală pentru orice vorbire și pentru vestirea existenței unui lucru pe care Allah nu l-a făcut să existe.

El menționează însă în mod deosebit aceste lucruri fiindcă se petreceau și era mare nevoie de lămurirea lor. De aceea spune: „Allah nu a făcut pentru niciun om două inimi în pieptul său.” Aceasta nu există. Feriți-vă să spuneți despre cineva că are două inimi în piept, căci ați spune o minciună despre Creația lui Allah.

„El nu le-a făcut pe soțiile voastre, față de care rostiți formula zihar”, atunci când omul îi spune soției sale: „Tu ești pentru mine precum spatele mamei mele” ori „precum mama mea”, „mamele voastre”. Mama ta este femeia care te-a născut și este femeia căreia îi datorezi cea mai mare cinstire și cu care căsătoria îți este interzisă în mod categoric, pe când soția ta este femeia care îți este cel mai mult îngăduită. Cum ar putea fi asemănat un lucru cu opusul său?

Aceasta nu este îngăduită, așa cum spune Allah Preaînaltul: „Aceia dintre voi care rostesc față de soțiile lor formula zihar, spunând că sunt precum mamele lor să știe că ele nu sunt mamele lor; mamele lor sunt numai acelea care i-au născut. Ei rostesc cu adevărat un cuvânt urât și o minciună...” (al-Mujadilah 58:2).

„Și nu i-a făcut pe fiii voștri adoptivi fiii voștri adevărați.” Fiul adoptiv este copilul pe care un bărbat îl numea după sine, deși nu era fiul lui, ori care era numit după el fiindcă îl adoptase. Așa era obiceiul în Jahiliyyah și la începutul Islamului.

Allah Preaînaltul a voit să înlăture acest obicei și să-l desființeze. Înainte de aceasta, a arătat urâțenia lui, faptul că este neîntemeiat și mincinos. Orice lucru neîntemeiat și orice minciună nu au loc în Legea lui Allah și nu se potrivesc robilor Săi.

Allah spune că nu i-a făcut pe copiii adoptivi pe care îi pretindeți ori care sunt atribuiți vouă fiii voștri adevărați. Fiii voștri adevărați sunt cei pe care i-ați zămislit și care provin din voi. Acești copii adoptivi provin din alții, iar Allah nu l-a făcut pe unul asemenea celuilalt.

„Acestea”, adică ceea ce spuneți despre fiul adoptiv când îl descrieți ca fiind fiul celui care l-a luat drept fiu ori spuneți că tatăl lui este cutare, „sunt cuvintele rostite de gurile voastre”: o vorbire fără realitate și fără sens.

„Iar Allah spune Adevărul”, ceea ce este sigur și adevărat. El vă poruncește să urmați Cuvântul și Legea Sa, fiindcă Cuvântul Său este Adevăr și Legea Sa este Adevăr. Vorbele și faptele false nu-I pot fi atribuite în niciun fel, căci nu fac parte din Călăuzirea Sa. El călăuzește numai spre Calea dreaptă și spre drumurile adevărate, chiar dacă toate cele care se petrec, bune ori rele, intră în Voința Sa universală.

Apoi le poruncește limpede să părăsească starea de mai înainte, care cuprindea vorbirea falsă: „Chemați-i după tații lor”, după cei care i-au zămislit cu adevărat. „Aceasta este mai dreaptă înaintea lui Allah”, mai justă, mai dreaptă și mai apropiată de Călăuzire.

„Dacă nu-i cunoașteți pe tații lor”, pe tații lor adevărați, „ei sunt frații voștri în Religie și ocrotiții voștri”. Ei sunt frații voștri în Religia lui Allah și aliații voștri în această privință. Numiți-i prin frăția adevărată a credinței și prin legătura de ocrotire. Trebuie neapărat să încetați să-i atribuiți celor care i-au adoptat, fiindcă aceasta nu este îngăduită.

Dacă tații lor sunt cunoscuți, ei trebuie chemați după aceștia. Dacă nu sunt cunoscuți, rămâneți la ceea ce știți despre ei: frăția în Religie și legătura de ocrotire. Să nu credeți că necunoașterea taților lor este o scuză pentru a-i chema după cei care i-au adoptat, fiindcă lucrul oprit nu dispare astfel.

„Nu este păcat asupra voastră pentru ceea ce greșiți”, când limba unuia dintre voi îl cheamă din greșeală după cel care l-a adoptat, ori când este cunoscut în aparență un tată și îl chemați după el, deși în realitate nu este tatăl lui. Nu este vină asupra voastră dacă aceasta se petrece din greșeală.

„Ci pentru ceea ce inimile voastre fac intenționat” din vorbirea care nu este îngăduită. „Allah este Atoateiertător, Îndurător”: v-a iertat și a avut Milă de voi, nu v-a pedepsit pentru ceea ce a trecut, trece cu vederea greșelile voastre în această privință și a avut Milă de voi lămurindu-vă hotărârile care îndreaptă Religia și viața voastră lumească. Lui Îi aparține lauda.

Versetul 6

Allah Preaînaltul le vestește credincioșilor un lucru prin care să cunoască starea Trimisului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, rangul lui și felul în care trebuie să se poarte cu el: „Profetul are mai mult drept asupra credincioșilor decât au ei asupra lor înșiși.” Cel mai apropiat lucru de om este propriul lui suflet, dar Trimisul are mai mult drept asupra lui decât sufletul său.

Aceasta se datorează sincerității, milei și afecțiunii pe care Profetul le-a arătat față de ei, prin care a fost cel mai milostiv și mai binevoitor dintre oameni. Binefacerea Trimisului lui Allah față de ei este mai mare decât a oricărei alte persoane. Nicio fărâmă de bine nu a ajuns la ei și nicio fărâmă de rău nu a fost îndepărtată de la ei decât prin mâinile lui și datorită lui.

De aceea, atunci când dorința sufletului lor ori a oricărei persoane se împotrivește dorinței Trimisului, dorința Trimisului trebuie pusă mai presus. Cuvântul lui nu trebuie contrazis de cuvântul nimănui, oricine ar fi acela. Ei trebuie să fie gata să se sacrifice pe ei înșiși, averile și copiii lor pentru a-l ocroti, să pună iubirea lui mai presus de iubirea tuturor făpturilor, să nu vorbească înaintea lui și să nu se pună înaintea lui.

El este un tată pentru credincioși, așa cum se află în citirea unora dintre Companioni, și îi crește așa cum un tată își crește copiii. Din această paternitate rezultă că soțiile lui sunt mamele lor, adică în privința inviolabilității, respectului și cinstirii, nu în privința îngăduinței de a rămâne singuri cu ele ori a rudeniei mahram.

Aceste cuvinte sunt o introducere pentru istorisirea lui Zayd ibn Harithah, care fusese numit Zayd ibn Muhammad până când Allah a coborât: „Muhammad nu este tatăl niciunuia dintre bărbații voștri” (al-Ahzab 33:40), rupând atribuirea lui ca fiu.

În acest verset, Allah vestește că toți credincioșii sunt copiii Trimisului. Niciunul nu are un avantaj asupra altuia. Chiar dacă atribuirea prin adopție este desființată, legătura credinței nu este ruptă; de aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească.

Din faptul că soțiile Trimisului sunt mamele credincioșilor rezultă că nimănui nu îi este îngăduit să se căsătorească cu ele după moartea lui, după cum Allah spune limpede: „Nu vi se cuvine să-l vătămați pe Trimisul lui Allah și nici să vă căsătoriți vreodată cu soțiile lui după el” (al-Ahzab 33:53).

„Rudele de sânge”, apropiate ori îndepărtate, „au întâietate unele față de altele, potrivit Cărții lui Allah”, adică potrivit Hotărârii Sale. Ele se moștenesc unele pe altele și își fac bine unele altora. Au întâietate față de cei legați prin alianță și ajutor reciproc și față de copiii adoptivi.

Înainte, prin aceste legături se dobândea moștenirea în locul rudelor de sânge. Allah a desființat moștenirea întemeiată pe ele și a rânduit-o pentru rude, din Bunătate și Înțelepciune. Dacă vechiul obicei ar fi continuat, s-ar fi produs multă stricăciune, mult rău și multe mijloace viclene de a-i lipsi pe apropiați de moștenire.

„Asupra celorlalți credincioși și emigranți”: fie că rudele sunt credincioase și au emigrat, fie că nu au emigrat, rudele de sânge au întâietate la moștenire. Acest verset este o dovadă că rudele au drept de ocrotire și autoritate asupra apropiaților lor în toate formele de ocrotire, precum căsătoria, averea și altele.

„În afară de binele pe care îl faceți aliaților voștri.” Ei nu au o parte obligatorie din moștenire; lucrul este lăsat alegerii voastre. Dacă doriți, le dăruiți ceva de bunăvoie și le faceți bine.

„Aceasta”, adică Hotărârea menționată, „este scrisă în Carte”: a fost scrisă, statornicită și hotărâtă de Allah, iar de aceea trebuie împlinită.

Versetele 7 la 8

Allah Preaînaltul vestește că a luat legământul de la Profeți în general și, în mod deosebit, de la cei cinci menționați, Trimișii înzestrați cu cea mai mare hotărâre. A luat de la ei un legământ solemn și o făgăduință grea și întărită: să statornicească Religia lui Allah și să lupte pe Calea Sa.

Aceasta este Calea pe care au mers Profeții de mai înainte, până când șirul lor s-a încheiat cu conducătorul și cel mai bun dintre ei, Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Allah le-a poruncit oamenilor să-i urmeze.

Allah îi va întreba pe Profeți și pe cei care i-au urmat despre acest legământ solemn: l-au împlinit și au fost sinceri față de el, pentru ca El să le dăruiască Grădinile Desfătării, ori nu au crezut, pentru ca El să-i pedepsească prin pedeapsa dureroasă? Allah Preaînaltul spune: „Printre credincioși sunt bărbați care au fost sinceri în legământul lor cu Allah” (al-Ahzab 33:23).

Versetele 9 la 11

Allah Preaînaltul le amintește robilor Săi credincioși Binefacerea Sa asupra lor și îi îndeamnă să-I mulțumească. Oștirile locuitorilor din Mecca și ai Hijazului au venit deasupra lor, iar locuitorii Najdului au venit dinspre partea de jos. S-au unit și au încheiat înțelegeri ca să-l nimicească pe Trimis și pe Companioni.

Aceasta s-a petrecut în bătălia Șanțului. Lor li s-au alăturat grupuri dintre evreii din jurul Medinei, iar oștirile lor au venit numeroase și uriașe. Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a săpat șanțul în jurul Medinei. Situația s-a înrăutățit, inimile au ajuns la gâtlej, iar mulți oameni au început să aibă felurite gânduri din pricina mijloacelor puternice ale vrăjmașilor și a nenorocirilor grele.

Asediul Medinei a continuat multă vreme. Starea era așa cum a descris-o Allah: „Când privirile s-au abătut și inimile au ajuns la gâtlej și ați avut felurite gânduri despre Allah”, adică gânduri rele: că Allah nu-Și va ajuta Religia și nu-Și va desăvârși Cuvântul.

„Acolo credincioșii au fost încercați” prin această mare încercare „și zguduiți puternic” prin frică, neliniște și foame, pentru ca nivelul credinței lor să se arate limpede și certitudinea lor să sporească. Laudă lui Allah, s-au arătat din credința și certitudinea lor lucruri prin care i-au întrecut pe cei de dinainte și pe cei de după ei.

Când strâmtorarea s-a întețit și greutățile s-au înmulțit, credința lor a devenit certitudine văzută: „Când credincioșii au văzut oștirile, au spus: Aceasta este ceea ce Allah și Trimisul Său ne-au făgăduit. Allah și Trimisul Său au spus Adevărul. Aceasta nu le-a sporit decât credința și supunerea” (al-Ahzab 33:22).

Atunci s-a lămurit ipocrizia ipocriților și a ieșit la iveală ceea ce ascundeau. Allah Preaînaltul spune:

Versetul 12

Acesta este obiceiul ipocritului în vreme de greutate și încercare: credința lui nu rămâne statornică, privește prin mintea sa neputincioasă numai la starea prezentă și își socotește presupunerea adevăr.

Versetele 13 la 27

Comentariul versetului 13

„Când un grup dintre ei a spus”, un grup dintre ipocriți, după ce s-au înspăimântat și răbdarea li s-a împuținat, au ajuns să-i descurajeze și pe ceilalți. Nu au răbdat ei înșiși și nici nu i-au cruțat pe oameni de răul lor.

Acest grup a spus: „O, oameni din Yathrib!”, adică: o, oameni ai Medinei! I-au chemat prin numele locului lor, un nume care arată așezarea în care locuiau, indicând că Religia și frăția credinței nu aveau nicio greutate în inimile lor și că ceea ce îi împinsese la aceasta era simpla lașitate firească.

„O, oameni din Yathrib! Nu aveți loc aici”, adică în poziția la care ieșiserăți în afara Medinei. Își așezaseră tabăra lângă șanț, în afara orașului. „Așa că întoarceți-vă” în Medina.

Acest grup îi descuraja de la jihad, le arăta că nu au putere să lupte împotriva vrăjmașului și le poruncea să părăsească lupta. Acesta era cel mai rău și mai vătămător dintre grupuri.

Un alt grup, mai puțin rău decât primul, fusese lovit de lașitate și spaimă și dorea să se retragă din rânduri. Ei au început să aducă scuze neîntemeiate. Despre ei spune Allah: „Un grup dintre ei i-a cerut Profetului îngăduință, spunând: Casele noastre sunt neapărate”, adică sunt în primejdie și ne temem că vrăjmașii le vor ataca în lipsa noastră; îngăduie-ne să ne întoarcem la ele și să le păzim.

Ei mințeau. „Deși nu erau neapărate; ei nu voiau decât să fugă”, adică ținta lor era numai fuga. Au făcut din aceste cuvinte un mijloc și o scuză. Credința lor era slabă și nu avea statornicie când încercările se întețeau.

Comentariul versetului 14

„Dacă s-ar fi pătruns asupra lor” în Medina „din părțile ei”, adică dacă necredincioșii ar fi intrat în ea din părțile ei și ar fi pus stăpânire pe ea (Allah să ferească!), iar apoi acești oameni ar fi fost chemați la fitnah, adică să se întoarcă de la religia lor la religia invadatorilor, „ar fi făcut-o”, adică s-ar fi grăbit să răspundă, „fără să fi zăbovit în ea decât puțin”. Cu alte cuvinte, ei nu aveau o statornicie puternică în religie și aceasta nu pusese stăpânire pe inimile lor. Dimpotrivă, de îndată ce puterea ar fi ajuns la vrăjmași, le-ar fi dat ceea ce cereau și ar fi fost de acord cu ei în necredința lor.

Comentariul versetului 15

Aceasta era starea lor, deși mai înainte „făcuseră un legământ cu Allah că nu vor întoarce spatele”. Ei vor fi întrebați despre acel legământ și se va constata că l-au încălcat. Așadar, ce cred ei că va face Domnul lor cu ei?

Comentariul versetului 16

Spune-le, mustrându-i pentru fuga lor și vestindu-le că aceasta nu le folosește cu nimic: „Fuga nu vă va folosi dacă fugiți de moarte sau de ucidere.” Chiar dacă ați rămâne în casele voastre, cei cărora le-a fost scrisă uciderea ar ieși spre locurile căderii lor. Cauzele și mijloacele sunt de folos numai dacă nu se împotrivesc Hotărârii și Predestinării. Când vin Hotărârea și Predestinarea, mijloacele nu mai folosesc, iar orice cale pe care omul o socotește salvatoare se destramă.

„Iar atunci nu vă veți bucura decât puțin”: dacă ați fugi și ați fi scăpați de moarte și de ucidere, ca să vă bucurați în această lume, nu v-ați bucura decât puțin. Această bucurie vremelnică nu merită să fugiți pentru ea, să părăsiți Porunca lui Allah și să vă lipsiți sufletele de desfătarea veșnică din Fericirea fără sfârșit.

Comentariul versetului 17

Apoi El a arătat că toate cauzele nu-l scutesc cu nimic pe rob dacă Allah îi voiește un rău: „Cine este acela care vă poate ocroti de Allah”, adică cine vă poate feri de El, „dacă El vă voiește un rău sau dacă vă voiește o milă?” El este Cel care dă și oprește, vatămă și folosește. Nimeni nu aduce binele în afară de El și nimeni nu îndepărtează răul în afară de El.

„Ei nu vor găsi pentru ei, în afară de Allah, niciun ocrotitor” care să-i ocrotească și să le aducă folos, „și niciun ajutător” care să-i ajute și să îndepărteze de la ei vătămarea. De aceea, să asculte de Cel în Mâna Căruia se află toate treburile lor, a Cărui Voință se împlinește și a Cărui Hotărâre se săvârșește. Niciun alt ocrotitor sau ajutător nu-i poate fi de folos celui care părăsește Prietenia lui Allah și este lipsit de Sprijinul Său.

Comentariul versetelor 18 la 19

Apoi Allah Preaînaltul i-a amenințat pe cei care îi opreau pe oameni și îi descurajau: „Allah îi cunoaște pe cei dintre voi care îi împiedică pe alții” să iasă, dintre cei care nu ieșiseră, „și pe cei care le spun fraților lor” care ieșiseră: „Veniți la noi!”, adică întoarceți-vă, așa cum spuseseră mai înainte: „O, oameni ai Yathribului, nu aveți loc de stat, așa că întoarceți-vă!” Ei îi împiedicau și îi descurajau, iar ei înșiși „nu vin la luptă decât puțin”. Ei erau cei mai dornici să rămână în urmă, fiindcă nu aveau motivul care cheamă la luptă - credința și răbdarea - și aveau ceea ce cheamă la lașitate: ipocrizia și lipsa credinței.

„Fiind zgârciți față de voi” cu trupurile lor, când este nevoie să lupte, și cu averile lor, când este nevoie să cheltuiască. Ei nu luptă cu averile și nici cu sufletele lor.

„Când vine frica, îi vezi privind spre tine cu ochii rotindu-se ca ai celui învăluit de moarte”, din pricina lașității puternice care le-a smuls inimile și a neliniștii care le-a tulburat mințile, temându-se că vor fi siliți la ceea ce urăsc: luptă. „Iar când frica trece” și ajung în siguranță și liniște, „vă rănesc cu limbi ascuțite”, adică vă vorbesc aspru, pretind lucruri neadevărate, iar cel care îi ascultă îi socotește curajoși și cutezători.

„Fiind zgârciți față de orice bine” care li se cere. Aceasta este cea mai urâtă stare a omului: să fie zgârcit cu ceea ce i s-a poruncit, zgârcit cu averea sa, să nu o cheltuiască în locul cuvenit; zgârcit cu trupul său, să nu lupte împotriva vrăjmașilor lui Allah și să nu cheme la Calea lui Allah; zgârcit cu rangul, știința, sfatul și părerea sa, refuzând să le fie de folos celorlalți.

„Aceștia nu au crezut”, iar din pricina lipsei credinței lor Allah le-a zădărnicit faptele. „Acest lucru Îi este ușor lui Allah.” În schimb, pe credincioși Allah îi păzește de această zgârcenie și îi călăuzește să împlinească ceea ce li s-a poruncit: să-și dăruiască trupurile în luptă pe Calea Lui, pentru ca al Său Cuvânt să fie cel mai înalt, să-și cheltuiască averile pe căile binelui și să-i ajute pe oameni prin rangul și știința lor.

Comentariul versetului 20

„Ei cred că aliații nu au plecat”, adică acești ipocriți socotesc că aliații care s-au strâns să lupte împotriva Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și a Companionilor săi nu vor pleca până când nu-i vor nimici pe credincioși. Însă așteptarea lor a fost înșelată, iar socoteala lor s-a dovedit zadarnică.

„Iar dacă aliații ar veni” încă o dată, asemenea primei veniri, „ei ar dori să se afle printre beduini”, adică acești ipocriți și-ar dori să nu se afle în Medina și nici în apropierea ei, ci în deșert, printre beduini, „întrebând despre veștile voastre”, cercetând de departe ce vi s-a întâmplat. Departe cu ei! Să piară! Nu merită să fie luată în seamă prezența sau absența lor. „Chiar dacă s-ar afla printre voi, nu ar lupta decât puțin.” Să nu vă pese de ei și nu vă întristați pentru ei.

Comentariul versetului 21

„Cu adevărat, aveți în Trimisul lui Allah o pildă bună.” El însuși a venit pe câmpul de luptă și a luat parte personal la înfruntare, fiind nobil, desăvârșit și un erou viteaz. Cum puteți să vă cruțați pe voi înșivă într-o împrejurare în care Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, s-a dăruit el însuși? Urmați-l în aceasta și în celelalte lucruri.

Învățații în principiile jurisprudenței au folosit acest verset ca dovadă că faptele Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, constituie o dovadă în stabilirea hotărârilor religioase și că, în principiu, comunitatea sa îl urmează în hotărâri, afară de ceea ce dovada religioasă arată că îi este specific lui.

Pilda este de două feluri: pildă bună și pildă rea. Pilda bună este Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Cel care îl urmează pășește pe drumul care duce la cinstirea dăruită de Allah, iar acesta este Calea cea Dreaptă. Pilda rea este urmarea altuia în ceea ce se împotrivește Trimisului, precum cuvintele politeiștilor când Trimișii i-au chemat să-i urmeze: „Noi i-am găsit pe părinții noștri pe o cale și le urmăm urmele” (az-Zukhruf 43:22).

Această pildă bună nu o urmează decât cel căruia i s-a dat reușită și călăuzire: „cel care nădăjduiește în Allah și în Ziua de Apoi”. Credința, frica de Allah, nădejdea Răsplății Lui și teama de Pedeapsa Lui îl împing să-l urmeze pe Trimis, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.

Comentariul versetului 22

După ce a amintit starea ipocriților când a venit frica, Allah a amintit starea credincioșilor: „Când credincioșii i-au văzut pe aliați”, care se strânseseră și își așezaseră tabăra, iar frica ajunsese la culme, „au spus: «Aceasta este ceea ce Allah și Trimisul Său ne-au promis»”, în cuvintele: „Sau ați socotit că veți intra în Paradis fără să vină asupra voastră asemenea celor care au trecut înaintea voastră? I-au atins nenorocirea și suferința și au fost zguduiți până când Trimisul și cei care credeau împreună cu el au spus: «Când vine Ajutorul lui Allah?» Cu adevărat, Ajutorul lui Allah este aproape” (al-Baqarah 2:214).

„Allah și Trimisul Său au spus adevărul”: am văzut ceea ce ne-a fost vestit. „Iar aceasta”, adică situația ivită, „nu le-a sporit decât credința” în inimile lor „și supunerea” în mădularele lor, adică acceptarea Poruncii lui Allah.

Comentariul versetelor 23 la 24

Când a amintit că ipocriții Îi făgăduiseră lui Allah că nu vor întoarce spatele, dar își încălcaseră legământul, Allah a amintit împlinirea legământului de către credincioși: „Printre credincioși sunt bărbați care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut cu Allah”, adică au împlinit legământul pe deplin și desăvârșit, și-au oferit sufletele pentru Mulțumirea Lui și s-au dăruit ascultării Sale.

„Unii dintre ei și-au împlinit legământul”, adică și-au împlinit dorința și ținta: au săvârșit ceea ce li se ceruse, au fost uciși pe Calea lui Allah sau au murit după ce și-au îndeplinit datoria, fără lipsă. „Iar alții așteaptă” să-și desăvârșească datoria. Ei au pornit pe calea împlinirii ei și a legământului, dar încă nu au terminat. Nădăjduiesc să o desăvârșească și se străduiesc pentru aceasta. „Și nu au schimbat nimic”, așa cum au făcut alții. Ei au rămas credincioși legământului, nu s-au întors și nu s-au schimbat. Aceștia sunt bărbații cu adevărat; ceilalți au numai înfățișarea bărbaților, dar însușirile lor sunt departe de cele bărbătești.

„Aceasta pentru ca Allah să-i răsplătească pe cei sinceri pentru sinceritatea lor”, pentru sinceritatea cuvintelor și faptelor lor, pentru sinceritatea lor față de Allah și pentru concordanța dintre ceea ce arată și ceea ce au în inimă. Allah Preaînaltul spune: „Aceasta este Ziua în care celor sinceri le va folosi sinceritatea lor. Ei vor avea Grădini pe sub care curg râuri, în care vor rămâne veșnic. Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. Aceasta este marea izbândă” (al-Ma'idah 5:119).

Cu alte cuvinte, am rânduit aceste tulburări, încercări și cutremure pentru a-i deosebi pe cei sinceri de mincinoși, iar apoi pentru a-i răsplăti pe cei sinceri pentru sinceritatea lor și „să-i pedepsească pe ipocriți”, ale căror inimi și fapte s-au schimbat la venirea încercărilor și care nu au împlinit ceea ce I-au făgăduit lui Allah, „dacă voiește”, adică dacă Voința Sa hotărăște să-i pedepsească, fiindcă El nu a voit călăuzirea lor, știind că nu există bine în ei.

„Sau să primească căința lor”, călăuzindu-i să se căiască. Acesta este lucrul mai de așteptat de la Cel Generos, datorită Generozității Sale. De aceea a încheiat versetul cu două Nume care arată Iertarea, Harul și Bunătatea Sa: „Cu adevărat, Allah este Atoateiertător, Îndurător.” El iartă păcatele celor care au întrecut măsura împotriva lor înșiși, chiar dacă păcatele lor sunt multe, atunci când se căiesc. El este Îndurător cu ei: le dă reușita căinței, le-o primește și acoperă ceea ce au săvârșit.

Comentariul versetului 25

„Allah i-a respins pe cei care nu au crezut, cu furia lor, fără să dobândească vreun bine”, adică i-a întors înapoi dezamăgiți, fără să obțină ceea ce urmăreau. Ei erau mânioși și înfuriați, deși aveau puterea de a-și atinge scopul și erau siguri că vor birui. Mulțimea lor îi amăgise și se mândriseră cu alianța și cu pregătirea lor.

Allah a trimis asupra lor un vânt puternic, vântul de răsărit. Vântul le-a zguduit taberele, le-a doborât corturile, le-a răsturnat vasele și i-a tulburat, iar Allah le-a aruncat spaima în inimi. Ei s-au întors plini de furie. Acesta a fost Sprijinul lui Allah pentru robii Săi credincioși.

„Allah le-a fost de ajuns credincioșilor în luptă” prin mijloacele obișnuite și prin cele rânduite de El. „Allah este Puternic, Atotputernic.” Nimeni nu I se împotrivește fără să fie înfrânt și nimeni nu caută Sprijinul Său fără să biruiască. Nimic din ceea ce voiește nu-L lasă neputincios, iar forța și puterea celor puternici nu le folosesc dacă El nu-i ajută cu Forța și Puterea Sa.

Comentariul versetelor 26 la 27

„El i-a coborât din fortărețele lor pe cei dintre Oamenii Cărții”, adică pe iudei, „care i-au sprijinit”, adică i-au ajutat pe aliați. I-a făcut să coboare din fortărețele lor, învinși sub Stăpânirea Islamului. „Și a aruncat spaimă în inimile lor”: nu au mai putut lupta, ci s-au predat, s-au supus și au fost umiliți. „O parte o ucideați”, adică bărbații luptători, „iar o parte o luați captivă”, adică pe ceilalți, femeile și copiii.

„El v-a făcut să moșteniți”, adică v-a dat drept pradă, „pământul lor, casele lor, averile lor și un pământ pe care nu călcaserăți”. Era un pământ pe care nu putuserăți păși, fiind ocrotit și foarte drag stăpânilor săi. Allah v-a făcut să-l călcați, i-a umilit pe ei și v-a dat averile lor ca pradă. Ați omorât o parte dintre ei și ați luat captivă o altă parte. „Allah este cu Putere peste toate lucrurile.” Nimic nu-L lasă neputincios, iar prin Puterea Sa v-a rânduit ceea ce a rânduit.

Acești Oameni ai Cărții erau Banu Qurayzah, un trib de iudei dintr-o așezare apropiată de Medina. Când Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a emigrat la Medina, a încheiat cu ei un legământ: el să nu lupte împotriva lor, ei să nu lupte împotriva lui, iar ei să rămână asupra religiei lor, fără ca situația lor să se schimbe.

Când, în Ziua Șanțului, i-au văzut pe aliații veniți să lupte împotriva Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, mulțimea acestora și numărul mic al musulmanilor, au crezut că aliații îi vor nimici pe Trimis și pe credincioși. Unele dintre căpeteniile lor i-au amăgit și mai mult. Ei au încălcat legământul dintre ei și Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și i-au sprijinit pe politeiști în luptă.

După ce Allah i-a părăsit pe politeiști, Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, s-a ocupat de lupta împotriva lor. I-a asediat în fortărețe până când au acceptat hotărârea lui Sa'd ibn Mu'adh, Allah să fie mulțumit de el. Acesta a hotărât ca luptătorii lor să fie uciși, copiii și femeile să fie luați captivi, iar averile lor să fie luate ca pradă. Astfel Allah Și-a desăvârșit Binefacerea asupra Trimisului Său și asupra credincioșilor, i-a acoperit cu Harul Său și le-a înveselit ochii prin umilirea vrăjmașilor: unii uciși, iar alții luați prizonieri. Bunătatea lui Allah față de robii Săi credincioși nu încetează.

Versetele 28 la 29

Când soțiile Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, s-au unit, din gelozie, în cererile lor de întreținere și îmbrăcăminte și i-au cerut un lucru pe care nu-l putea oferi tot timpul, rămânând unite în cererile lor și stăruind cu încăpățânare în dorințele lor, aceasta l-a împovărat pe Trimis, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Situația a ajuns până acolo încât a jurat să stea departe de ele vreme de o lună.

Allah a voit să-i ușureze situația Trimisului Său, să ridice rangul soțiilor lui și să îndepărteze de la ele orice lucru care le-ar micșora răsplata. I-a poruncit Trimisului Său să le ofere alegerea: „O, Profetule, spune-le soțiilor tale: «Dacă doriți viața acestei lumi și podoaba ei»”, adică dacă aceasta este singura voastră dorință și țintă, dacă sunteți mulțumite când podoaba ei se află la voi și mâniate când vă lipsește, eu nu am nevoie de voi în această stare.

„Veniți să vă dăruiesc ceva”, adică să vă dau o parte din lucrurile acestei lumi pe care le am, „și să vă eliberez într-un chip frumos”, adică să mă despart de voi fără vătămare, fără ceartă și fără ocară, ci cu lărgime a inimii și liniște, înainte ca situația să ajungă unde nu se cuvine.

„Iar dacă Îl doriți pe Allah, pe Trimisul Său și Casa de Apoi”, adică dacă acestea sunt ținta și scopul vostru, dacă Îl alegeți pe Allah, pe Trimisul Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și Paradisul și nu vă pasă dacă aveți mult sau puțin în această lume, lărgime ori strâmtorare, ci sunteți mulțumite cu ceea ce vă dă Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și nu îi cereți ceea ce îl împovărează, „atunci Allah a pregătit pentru cele binefăcătoare dintre voi o răsplată uriașă”. Răsplata a fost legată de binefacere, fiindcă simplul fapt că erau soții ale Trimisului nu constituia cauza răsplății; apartenența nu folosește nimic fără binefacere. Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, le-a dat alegerea, iar ele L-au ales pe Allah, pe Trimisul Său și Casa de Apoi. Niciuna nu a ales altfel. Allah să fie mulțumit de ele.

Această alegere cuprinde mai multe foloase.

Unul dintre ele este Grija lui Allah față de Trimisul Său și Ocrotirea Sa, pentru ca el să nu rămână într-o stare care îl împovărează prin multele cereri lumești ale soțiilor sale.

Un alt folos este că, prin această alegere, Trimisul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a fost eliberat de obligațiile care decurg din drepturile soțiilor și a rămas liber să dăruiască dacă voia ori să oprească dacă voia: „Nu este nicio vină asupra Profetului în ceea ce Allah i-a rânduit” (al-Ahzab 33:38).

Altul este Ocrotirea Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, de o soție care ar alege lumea în locul lui Allah, al Trimisului Său și al Casei de Apoi și evitarea păstrării unei astfel de soții.

Altul este ferirea soțiilor sale de păcat și de expunerea la Mânia lui Allah și a Trimisului Său. Prin această alegere, Allah le-a ferit de nemulțumirea față de Trimis, nemulțumire care ar fi atras mânia Trimisului și, prin ea, Mânia și Pedeapsa Domnului.

Altul este arătarea rangului lor înalt și a aspirației lor mari: Allah, Trimisul Său și Casa de Apoi erau dorința și ținta lor, nu lumea și câștigurile ei trecătoare.

Altul este pregătirea lor, prin această alegere, pentru a ajunge la cele mai înalte trepte ale Paradisului și pentru a fi soțiile Trimisului în această lume și în Viața de Apoi.

Altul este arătarea potrivirii dintre el și ele. El este cea mai desăvârșită dintre creaturi, iar Allah a voit ca soțiile lui să fie desăvârșite și să contribuie la desăvârșire, bune și să aducă binele: „Cele bune sunt pentru cei buni, iar cei buni sunt pentru cele bune” (an-Nur 24:26).

Altul este că alegerea îndepărtează lăcomia, aduce mulțumirea sufletului și îi deschide pieptul, înlăturând aviditatea și nemulțumirea care aduc neliniște, tulburare, grijă și întristare.

Altul este că alegerea lor a fost o cauză pentru sporirea și înmulțirea răsplății lor și pentru atingerea unui rang la care nicio altă femeie nu ajunge. De aceea Allah a spus mai departe:

Versetul 30

Când ele L-au ales pe Allah, pe Trimisul Său și Casa de Apoi, Allah a amintit înmulțirea răsplății lor și înmulțirea poverii păcatului, dacă ele l-ar săvârși, pentru ca ele să fie mai precaute și să-I mulțumească mai mult lui Allah Preaînaltul.

Astfel, El a rânduit ca aceleia dintre ele care ar săvârși o faptă rușinoasă vădită să-i fie dublată pedeapsa.