Tafsir as-Saʿdī — Volumul 7

Sura ar Rum

Versetele 1 la 60

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 7

În acea vreme, perșii și romanii erau două dintre cele mai puternice popoare ale pământului, iar între ele aveau loc războaie și lupte asemenea celor dintre state cu puteri apropiate. Perșii erau politeiști și adoratori ai focului, iar romanii erau dintre Oamenii Cărții, pretinzând că urmează Tora și Evanghelia. Ei erau mai apropiați de musulmani decât perșii. De aceea credincioșii doreau victoria romanilor, pe când politeiștii din Mecca, uniți cu perșii prin credință politeistă, doreau victoria perșilor.

Perșii i-au biruit pe romani, fără să le cucerească decât ținuturile apropiate de hotarele lor. Politeiștii din Mecca s-au bucurat, iar musulmanii s-au întristat. Allah le-a vestit și le-a făgăduit că romanii îi vor birui pe perși „în câțiva ani”, adică în opt ori nouă ani sau aproximativ atât, dar nu mai mult de zece și nu mai puțin de trei.

Atât victoria perșilor asupra romanilor, cât și victoria ulterioară a romanilor asupra perșilor au avut loc prin Voia și Hotărârea lui Allah. „A lui Allah este Porunca, înainte și după aceea.” Victoria nu vine numai prin cauze lumești; ea trebuie să fie în acord cu Voia și Hotărârea dumnezeiască.

În ziua în care romanii îi vor birui pe perși, credincioșii se vor bucura de ajutorul lui Allah. Deși ambele popoare erau necredincioase, unele rele sunt mai mici decât altele, iar politeiștii se vor întrista. Allah este Atotputernicul, a Cărui Putere supune întreaga creație: El dă stăpânirea cui voiește și o ia de la cine voiește, cinstește pe cine voiește și umilește pe cine voiește. El este Îndurător cu robii Săi credincioși și le pregătește cauze de fericire și biruințe care nu le-ar fi trecut prin minte.

Aceasta este Făgăduința lui Allah; El nu-Și încalcă Făgăduința. Credincioșii trebuie să fie siguri de ea și să știe că se va împlini negreșit. Când au fost revelate aceste versete, musulmanii au crezut, iar politeiștii le-au tăgăduit, până acolo încât unii musulmani și unii politeiști au pus rămășag asupra numărului de ani. La termenul stabilit de Allah, romanii i-au biruit pe perși și i-au alungat din ținuturile luate, iar Făgăduința s-a împlinit.

Aceasta a fost una dintre veștile nevăzutului pe care Allah le-a anunțat înainte să se petreacă. S-a împlinit în vremea musulmanilor și politeiștilor cărora Allah le vestise acest lucru. Însă cei mai mulți oameni nu știu că Făgăduința lui Allah este Adevărul. Ei nu privesc lucrurile în adâncime și nu înțeleg urmările lor. De aceea, mulți dintre ei tăgăduiesc Făgăduința Sa și Semnele Sale.

Ei cunosc numai ceea ce este la suprafața vieții lumești. Privesc cauzele și sunt siguri că se va petrece lucrul ale cărui cauze li se par reunite, ori că nu se va petrece ceea ce nu are, după părerea lor, cauze vizibile. Se opresc la cauze, fără să cugete la Cel care le face să existe și le stăpânește. Sunt nepăsători față de Viața de Apoi, deoarece inimile, poftele și dorințele lor sunt îndreptate către lume și podoabele ei lipsite de valoare. Își pun toată strădania în ele, nu tânjesc după Paradis, nu se tem de Iad și nu sunt tulburați de statul înaintea lui Allah și de întâlnirea cu El. Această nepăsare față de Viața de Apoi este semnul nefericirii lor.

Este uimitor că mulți dintre acești oameni au o inteligență extraordinară în lucrurile lumești de suprafață. Au înfăptuit lucruri uimitoare în energia atomică³⁷, electricitate și mijloace de transport pe uscat, pe mare și în aer. Au ajuns să se admire și să-i privească de sus pe cei care nu au atins ceea ce Allah le-a îngăduit lor. Cu toate acestea, în privința religiei lor sunt cei mai lipsiți de pricepere, cei mai nepăsători față de Viața de Apoi și cei mai puțin cunoscători ai urmărilor finale.

Oamenii cu vedere limpede îi văd rătăcind orbi în neștiință și falsitate: L-au uitat pe Allah, iar El i-a făcut să se uite pe ei înșiși. Ei sunt nelegiuiții. Când oamenii cu înțelegere văd priceperea dăruită necredincioșilor în amănuntele lumii și lipsirea lor de rațiunea înaltă, înțeleg că toate lucrurile se află în Mâna lui Allah: El hotărăște asupra robilor, ajută și călăuzește ori lasă fără sprijin.

De aceea se tem de Domnul lor și Îi cer să le desăvârșească lumina minții și credința, pentru a ajunge la El și a se apropia de El. Dacă realizările lumești ar fi fost însoțite de credință și întemeiate pe ea, ar fi dus la o înnobilare înaltă și la o viață bună. Însă, deoarece multe s-au întemeiat pe ateism, au dus la decăderea eticii și purtării și la dezvoltarea mijloacelor de nimicire și distrugere.

Versetele 8 la 10

Oare cei care îi tăgăduiesc pe Trimișii lui Allah și neagă întâlnirea cu El nu au cugetat în ei înșiși? În propriile lor suflete există Semne prin care pot ști că Cel care i-a creat din nimic îi va crea din nou. Nu este potrivit ca Acela care i-a purtat prin trepte - de la picătură, la cheag, la bucata de carne, apoi la omul însuflețit, copil, tânăr, bătrân și neputincios - să-i lase fără scop, fără porunci și interdicții și fără răsplată ori pedeapsă.

Allah a creat cerurile, pământul și ceea ce se află între ele numai întru Adevăr: pentru a-i încerca pe oameni și a arăta care dintre ei săvârșește cele mai bune fapte. Le-a creat pentru un termen stabilit, până când lumea se va sfârși și va veni Învierea, când pământul va fi schimbat cu un alt pământ, iar cerurile, de asemenea.

Mulți oameni tăgăduiesc întâlnirea cu Domnul lor; de aceea nu se pregătesc pentru ea și nu-i cred pe Trimișii care au vestit-o. Necredința lor nu are dovadă, în vreme ce dovezile hotărâtoare arată că Învierea și răsplata faptelor vor avea loc.

Allah îi îndeamnă să călătorească pe pământ și să privească sfârșitul popoarelor care și-au tăgăduit Trimișii. Acelea au fost mai puternice, au lăsat urme mai mari, cetăți uriașe și lucrări mărețe, au sădit pomi, au cultivat pământul și au săpat canale. Puterea și lucrările lor nu le-au folosit când i-au respins pe Trimișii veniți cu dovezi limpezi ale Adevărului.

Din acele popoare nu au rămas decât urmele unei lumi dispărute, oameni nimiciți, locuințe pustii și o pomenire rea de-a lungul generațiilor. Aceasta a fost prima treaptă a pedepsei, o pregustare și un început al pedepsei din Viața de Apoi. Allah nu i-a nedreptățit când i-a nimicit, ci ei înșiși și-au adus pieirea.

Cei care au săvârșit răul au ajuns într-o stare rea și cumplită, care i-a împins să tăgăduiască Semnele lui Allah și să le ia în batjocură. Aceasta a fost o pedeapsă pentru răul și păcatele lor. Apoi, batjocura și tăgăduirea lor au devenit, la rândul lor, cauza celor mai mari pedepse și a celor mai grele nenorociri.

Versetele 11 la 16

Allah singur începe crearea tuturor făpturilor, apoi o va repeta. După readucerea lor la viață, toți vor fi întorși la El, ca să-i răsplătească pentru fapte. În Ziua în care oamenii vor fi înviați și vor sta înaintea Domnului lumilor, și vor vedea cu ochii lor Ziua Învierii, nelegiuiții vor deznădăjdui de orice bine.

Ei nu au trimis înainte pentru acea Zi decât fapte rele: necredința, asocierea și neascultarea. Pentru că au trimis ceea ce atrage pedeapsa și nu au amestecat cu aceasta nimic din ceea ce aduce răsplată, vor fi deznădăjduiți, muți și neputincioși. Zeii născociți, despre care pretindeau că vor mijloci pentru ei, vor dispărea de lângă ei.

Nu vor avea mijlocitori dintre cei adorați în afara lui Allah. Politeiștii se vor lepăda de asociații lor, iar cei adorați se vor lepăda de ei, spunând: „Ne dezicem de ei înaintea Ta; nu pe noi ne adorau” [al-Qasas, 28:63]. Se vor blestema și se vor îndepărta unii de alții. În Ziua aceea, oamenii binelui și oamenii răului vor fi despărțiți, așa cum faptele lor au fost despărțite în această lume.

Cei care au crezut cu inimile și și-au confirmat credința prin fapte drepte vor fi cinstiți și făcuți fericiți într-o Grădină în care se află toate felurile de plante și lucruri dorite. Se vor bucura de mâncare și băutură plăcute, hurii frumoase, slujitori și tineri, glasuri armonioase, sunete mișcătoare, priveliști minunate, miresme plăcute, bucurie și plăcere ce nu pot fi descrise.

Cei care nu au crezut și au răspuns binefacerilor lui Allah prin nerecunoștință, au respins Semnele aduse de Trimiși și au tăgăduit întâlnirea Vieții de Apoi vor fi aduși la pedeapsă. Iadul îi va înconjura din toate părțile, chinul dureros le va pătrunde până la inimi, iar fețele le vor fi arse cu apă clocotită care le va străpunge măruntaiele. Cât de mare va fi deosebirea dintre cele două grupuri! Cum ar putea fi egali cei aflați în fericire și cei aflați în pedeapsă?

Versetele 17 la 19

Allah arată că este mai presus de orice însușire rea și de orice neajuns și că nicio făptură nu-I este asemenea. Le poruncește robilor Săi să-L preamărească seara, dimineața, după-amiaza și la mijlocul zilei. Aceste momente cuprind timpurile celor cinci Rugăciuni zilnice.

Porunca de a-L preamări și lăuda pe Allah la aceste timpuri cuprinde ceea ce este obligatoriu, adică cele cinci Rugăciuni, precum și ceea ce este recomandat: pomenirile de dimineață și de seară, pomenirile de după Rugăciunile obligatorii și Rugăciunile voluntare care le însoțesc. Aceste timpuri alese de Allah pentru Rugăciunile obligatorii sunt mai bune decât celelalte timpuri.

Preamărirea, lăudarea și adorarea lui Allah în ele sunt mai bune decât în alte momente. Chiar dacă o faptă de adorare nu cuprinde cuvintele „Subhan Allah”, atunci când este împlinită cu sinceritate ea este, prin faptă, o preamărire a lui Allah, o declarare că El este mai presus de orice asociat și o negare că vreo făptură ar merita devotamentul sincer care I se cuvine numai Lui.

El scoate viul din mort: planta din pământul mort, spicul din sămânță, pomul din sâmbure, puiul din ou și credinciosul din necredincios. Scoate mortul din viu în toate cazurile opuse acestora. Dă viață pământului după moartea lui, coborând ploaia asupra lui când este lipsit de viață; atunci el se mișcă, se umflă și face să răsară plante frumoase de toate felurile. Tot astfel oamenii vor fi scoși din morminte. Cel care învie pământul după moartea lui îi va învia pe cei morți, iar între cele două lucruri nu există, pentru mintea sănătoasă, nicio deosebire care să facă Învierea improbabilă.

Versetele 20 la 21

Aici începe înșiruirea Semnelor lui Allah care dovedesc că El este singurul vrednic de adorare, Măreția Sa desăvârșită, Voia Sa care se împlinește, Puterea Sa măreață, frumusețea creației Sale și lărgimea Milei și Bunătății Sale.

Printre Semnele Sale este crearea oamenilor din țărână, prin crearea strămoșului lor Adam, pacea fie asupra lui. Apoi, dintr-o singură origine și o singură materie, oamenii s-au răspândit în toate ținuturile pământului. În aceasta sunt Semne că Acela care i-a făcut să existe din acea origine și i-a răspândit este Domnul vrednic de adorare, Stăpânul vrednic de laudă, Cel Îndurător și Iubitor, Care îi va întoarce prin Înviere după moarte.

Printre Semnele Milei, grijii, Înțelepciunii mărețe și Științei Sale cuprinzătoare este că a creat pentru oameni soții dintre ei, care li se potrivesc, cu care se armonizează și care se armonizează cu ei, ca să afle liniște alături de ele. A așezat între soți dragoste și milă prin toate cauzele pe care le aduce căsătoria.

Bărbatul găsește la soția lui plăcerea îngăduită, folosul copiilor și al creșterii lor și liniște sufletească. De obicei, între oricare alți doi oameni nu se găsește o dragoste și o milă asemenea celor dintre soți. În aceasta sunt Semne pentru oamenii care cugetă, își folosesc mintea ca să privească Semnele lui Allah și trec de la cunoașterea unui lucru la cunoașterea altuia.

Versetul 22

Cei care au știință sunt cei care înțeleg, iau învățătură și cugetă la Semne. În aceasta se află multe Semne. Printre ele se află crearea cerurilor și a pământului și a tot ceea ce se află în ele. Aceasta dovedește măreția Stăpânirii lui Allah și desăvârșirea Puterii Sale, căci El a adus la existență aceste făpturi uriașe. Dovedește desăvârșirea Înțelepciunii Sale prin precizia lor și lărgimea Științei Sale, deoarece Creatorul trebuie să cunoască ceea ce a creat: „Oare Cel care a creat nu știe?” [al-Mulk, 67:14].

Creația arată, de asemenea, lărgimea Milei și Harului Său prin marile foloase cuprinse în ea, faptul că El alege ceea ce voiește prin deosebirile și particularitățile așezate în lucruri și că numai El merită adorarea și recunoașterea Unicității. Pentru că El singur creează, numai El trebuie adorat. Toate acestea sunt dovezi raționale către care Allah îndreaptă mințile și poruncește oamenilor să cugete și să ia învățătură.

Tot astfel este un Semn deosebirea limbilor și culorilor voastre, în ciuda numărului vostru mare și a deosebirilor dintre voi, deși originea este una singură, iar locurile de articulare ale literelor sunt aceleași. Cu toate acestea, nu se găsesc două glasuri identice în toate privințele și nici două culori cu totul asemenea; între ele există deosebiri prin care fiecare poate fi recunoscut și distins.

Aceasta arată desăvârșirea Puterii lui Allah, împlinirea Voinței Sale, grija Sa față de robi și Mila Sa pentru ei. El a hotărât aceste deosebiri pentru ca lucrurile să nu se confunde, ceea ce ar provoca încurcătură și ar împiedica împlinirea multor scopuri și nevoi.

Versetul 23

Oamenii care ascultă cu adevărat ascultă cu atenție, cugetă la sensuri și reflectează asupra Semnelor. În somnul de noapte și de zi și în căutarea Harului lui Allah se află o dovadă a Milei Sale. El spune: „Prin Mila Sa, El v-a făcut noaptea și ziua, ca să vă odihniți în ea, să căutați din Harul Său și poate că veți fi mulțumitori” [al-Qasas, 28:73].

Aceasta arată și desăvârșirea Înțelepciunii Sale. Înțelepciunea cere ca oamenii să se odihnească într-un timp și să se răspândească în altul, urmărindu-și interesele religioase și lumești. Acest lucru nu se poate împlini decât prin alternarea nopții și zilei, iar Cel care singur le face să se urmeze este singurul vrednic de adorare.

Versetul 24

Printre Semnele Sale este că trimite asupra voastră ploaia prin care ținuturile și robii prind viață. Înaintea coborârii ei, vă arată vestitorii săi: tunetul și fulgerul, care stârnesc teama și speranța.

În aceasta se află Semne ale cuprinderii Bunătății Sale, ale vastității Științei Sale, ale desăvârșirii rânduielii Sale și ale măreției Înțelepciunii Sale. Se află și dovada că El îi învie pe morți, așa cum dă viață pământului după moartea lui. Acestea sunt Semne pentru oamenii înzestrați cu rațiune, care înțeleg ceea ce aud și văd, păstrează aceste lucruri în minte și deduc din ele ceea ce dovedesc.

Versetele 25 la 27

Printre Semnele Sale mărețe este faptul că cerurile și pământul stau, sunt stabile și rămân prin Porunca Sa: nu se clatină și cerul nu cade peste pământ. Puterea Sa măreață, prin care ține cerurile și pământul ca să nu se prăbușească, este aceea prin care, atunci când va chema făpturile o singură dată din pământ, ele vor ieși îndată. „Crearea cerurilor și a pământului este mai mare decât crearea oamenilor” [Ghafir, 40:57].

„Ai Lui sunt toți cei din ceruri și de pe pământ”: toți sunt creația, robii și proprietatea Sa, iar El dispune de ei fără ca cineva să-I fie potrivnic, ajutător ori rival. Toți se supun Măreției Sale și sunt smeriți înaintea Desăvârșirii Sale.

„El este Cel care începe creația, apoi o repetă”: adică îi readuce la viață după moarte, iar aceasta este și mai ușoară pentru El. Aceasta este exprimată potrivit înțelegerii minților omenești: dacă recunoașteți că El poate începe creația, este cu atât mai potrivit să recunoașteți că poate repeta ceea ce a creat, lucru socotit mai ușor.

După ce a amintit Semnele mărețe prin care cei care iau învățătură se trezesc, credincioșii se lasă îndemnați, iar cei călăuziți sporesc în vedere limpede, Allah arată un adevăr deosebit de însemnat: „A Lui este pilda cea mai înaltă în ceruri și pe pământ”. Lui Îi aparține fiecare însușire a desăvârșirii în treapta ei cea mai înaltă. În inimile robilor Săi sinceri se află dragostea deplină și supunerea desăvârșită față de El, iar atunci când Îl pomenesc și Îl adoră, Îi arată cea mai mare venerație.

De aceea, când oamenii științei vorbesc despre Însușirile dumnezeiești, folosesc analogia cu ceea ce este mai vrednic: fiecare însușire de desăvârșire aflată la făpturi Îi aparține cu atât mai mult Creatorului ei, într-un chip care nu este împărtășit de nimeni; iar orice neajuns de care o făptură este socotită mai presus trebuie, cu atât mai mult, să fie negat în privința Creatorului.

„El este Atotputernicul, Preaînțeleptul”: a Lui este Puterea deplină și Înțelepciunea vastă. Prin Puterea Sa a făcut să existe făpturile și a dat Poruncile, iar prin Înțelepciunea Sa a desăvârșit ceea ce a creat și a rânduit cele mai bune legi.

Versetele 28 la 29

Allah dă această pildă pentru a arăta urâțenia asocierii. Este o pildă luată din voi înșivă și nu are nevoie de drumuri lungi sau lucrări anevoioase ca să fie înțeleasă: aveți oare, dintre robii aflați în stăpânirea voastră, pe cineva care să vă fie asociat în înzestrarea dăruită de Allah, astfel încât voi și ei să aveți o parte egală în ea?

Vă temeți oare de ei așa cum se tem asociații liberi unii de alții, de împărțirea averii și de separarea părții fiecăruia? Lucrurile nu stau astfel. Nimeni dintre cei aflați în stăpânirea voastră nu este asociat în ceea ce Allah v-a dăruit. Mai mult, nu voi i-ați creat și nu voi îi înzestrați; și ei sunt robi ai lui Allah asemenea vouă.

Cum puteți atunci să-I faceți lui Allah un asociat din creația Sa, să-l puneți pe aceeași treaptă cu El și să-i oferiți o parte din adorare, când nu primiți ca robii voștri să vă fie egali? Acest lucru este unul dintre cele mai uimitoare și dovedește cea mai mare nechibzuință a celui care Îi face lui Allah asociați. Cel luat drept zeu este fals și sortit pieirii; nu este egal cu Allah și nu merită nimic din adorare.

„Astfel tâlcuim Semnele” prin pilde, „pentru oamenii care înțeleg” adevărurile și le recunosc. Oricât i-ar fi lămurite Semnele celui care nu înțelege, el nu are o minte cu care să vadă ceea ce i s-a explicat și nici o inimă cu care să priceapă ceea ce i s-a arătat. Oamenii înzestrați cu rațiune sunt cei cărora li se adresează cuvântul.

După ce pilda a dovedit că cel care adoră un asociat în afara lui Allah și se bizuie pe el nu se întemeiază pe niciun adevăr, rămâne limpede că numai pofta l-a împins să facă aceasta. De aceea Allah spune: „Ba cei nedrepți își urmează poftele fără știință”. Ei și-au urmat poftele, deși aceasta contrazice rațiunea sănătoasă, iar firea nealterată o respinge; nu au nicio știință și nicio dovadă care să-i conducă la ea.

„Cine îl poate călăuzi pe cel pe care Allah îl lasă să rătăcească?” Să nu vă mirați că nu primesc Călăuzirea, căci Allah i-a lăsat să rătăcească din pricina nedreptății lor. Cel pe care Allah îl lasă să rătăcească nu are nicio cale spre Călăuzire, fiindcă nimeni nu I se împotrivește lui Allah și nimeni nu-I dispută Stăpânirea. Nu vor avea ajutători când Cuvântul pedepsei se va împlini și toate legăturile și mijloacele lor se vor rupe.

Versetele 30 la 32

Allah poruncește sinceritatea față de El în toate stările și statornicirea Religiei Sale. „Îndreaptă-ți fața către Religie”: orientează-te cu fața și cu inima spre Religia care este Islamul, credința și ihsanul; îndreaptă-ți inima și intenția către ea și împlinește rânduielile ei văzute, precum Rugăciunea, zakah, postul, pelerinajul și cele asemenea, precum și rânduielile lăuntrice: dragostea, teama, speranța și întoarcerea către Allah.

Ihsanul în rânduielile văzute și ascunse înseamnă să-L adori pe Allah ca și cum L-ai vedea; iar dacă nu-L vezi, El te vede. Allah a menționat în mod deosebit îndreptarea feței, deoarece orientarea feței urmează orientarea inimii și atrage după sine strădania trupului. „Ca un drept-credincios” înseamnă aplecat către această Religie și îndepărtat de tot ceea ce o contrazice.

Porunca aceasta este „potrivit firii în care Allah i-a creat pe oameni”. Allah a așezat în mințile lor frumusețea ei și urâțenia a tot ceea ce i se împotrivește. Allah a așezat în inimile tuturor făpturilor înclinația către toate rânduielile Legii, văzute și ascunse. În ele a pus dragostea Adevărului și alegerea lui mai presus de orice altceva; aceasta este realitatea firii nealterate.

Cel care se abate de la acest principiu a fost supus unei influențe care i-a stricat firea, după cum Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Fiecare copil se naște pe fitrah, apoi părinții lui îl fac iudeu, creștin ori magian.³⁸” „Nu există schimbare în creația lui Allah”: nimeni nu poate schimba felul în care Allah a creat lucrurile, transformând făptura în altceva decât natura pe care El i-a dat-o.

„Aceasta este Religia cea dreaptă”: această poruncă este Calea dreaptă care duce la Allah și la cinstea pe care El o dăruiește. Cel care își îndreaptă fața către Religie ca un drept-credincios urmează Calea dreaptă în toate legile și drumurile ei. „Însă cei mai mulți oameni nu știu”: ei nu cunosc Religia cea dreaptă, iar dacă o recunosc, nu o urmează.

„Întoarceți-vă la El și fiți cu frică de El” lămurește ce înseamnă îndreptarea feței către Religie. Întoarcerea înseamnă întoarcerea inimii și puterea motivelor care o atrag spre ceea ce Îi place lui Allah. Din aceasta urmează lucrarea trupului potrivit a ceea ce se află în inimă și sunt cuprinse toate actele de adorare, văzute și ascunse. Ele nu sunt desăvârșite decât prin părăsirea păcatelor văzute și ascunse. De aceea El poruncește frica de Allah, care cuprinde împlinirea poruncilor și părăsirea interdicțiilor.

Dintre porunci, Allah a menționat în mod deosebit Rugăciunea, pentru că ea cheamă la întoarcerea către El și la teama de El: „Împlinește Rugăciunea, căci Rugăciunea oprește de la ticăloșie și de la ceea ce este rău” [al-'Ankabut, 29:45]. Prin faptul că împiedică acestea, Rugăciunea ajută la dobândirea fricii de Allah. Apoi spune: „Pomenirea lui Allah este mai mare” [al-'Ankabut, 29:45], iar aceasta îndeamnă la întoarcerea către El.

Allah a menționat în mod deosebit și temelia interdicțiilor, împreună cu care nicio faptă nu este primită: asocierea. „Nu fiți dintre cei care Îi fac asociați”, deoarece asocierea se opune întoarcerii către Allah, a cărei esență este sinceritatea deplină față de El.

Apoi El descrie și condamnă starea celor care Îi fac asociați: „dintre cei care și-au dezbinat religia”, deși Religia este una, iar temelia ei este sinceritatea în adorarea lui Allah Singur. Ei au rupt-o în bucăți: unii adoră idoli și chipuri, alții soarele și luna, alții sfinți și oameni drepți; unii sunt iudei, iar alții creștini.

„Au devenit secte”: fiecare grup s-a adunat, s-a unit și s-a legat pentru a sprijini falsitatea aflată la el și pentru a-i respinge pe ceilalți și a lupta împotriva lor. „Fiecare grup bucurându-se de ceea ce are” dintre cunoștințele care se împotrivesc științei Trimișilor; ei hotărăsc pentru ei înșiși că au Adevărul și că ceilalți se află în falsitate.

În aceasta se află un avertisment pentru musulmani să nu se dezbine și să nu devină grupuri, fiecare sprijinind orbește ceea ce are, adevăr ori falsitate, ajungând să se asemene cu politeiștii. Religia este una, Trimisul este unul, iar Dumnezeul este Unul. În cele mai multe chestiuni religioase există consens între învățați și imami, iar Allah a legat strâns frăția credinței între ei.

Cum să fie date la o parte toate acestea și cum să se clădească dezbinarea între musulmani pe chestiuni subtile ori chestiuni secundare asupra cărora există divergențe, astfel încât unii să-i declare rătăciți pe ceilalți și să se separe? Aceasta nu este decât una dintre cele mai mari ispite ale lui Satana și unul dintre scopurile lui cele mai primejdioase. Strădania de a uni cuvântul musulmanilor și de a îndepărta dintre ei dezbinarea întemeiată pe acest principiu fals este dintre cele mai bune lupte pe Calea lui Allah și dintre cele mai bune fapte care apropie de El.

După ce Allah a poruncit întoarcerea voită către El, care trebuie păstrată în greutate și ușurință, în lărgime și strâmtorare, menționează întoarcerea silită ce apare numai în necaz și greutate. Când necazul dispare, oamenii o aruncă în urma lor, iar aceasta nu le este de folos.

Versetele 33 la 35

Când pe oameni îi atinge un rău, precum boala, teama de pieire ori altele asemenea, ei Îl cheamă pe Domnul lor și se întorc către El. În acea stare uită ceea ce Îi asociau, deoarece știu că nimeni în afara lui Allah nu poate îndepărta răul.

Apoi, când El le dă să guste Mila Sa, îi vindecă de boală și îi ferește de ceea ce se temeau, un grup dintre ei își anulează întoarcerea de mai înainte și Îi asociază pe cei care nu îi apără, nu le folosesc și nu pot nici să-i sărăcească, nici să-i îmbogățească. Aceasta este nerecunoștință față de ceea ce Allah le-a dăruit, căci El i-a salvat, i-a scos din strâmtorare și a îndepărtat greutatea. Oare nu trebuiau să primească binefacerea prin mulțumire și prin sinceritate statornică față de El în toate stările?

„Oare le-am coborât Noi vreo dovadă” limpede, care să vorbească în sprijinul asocierii lor și să le spună: rămâneți statornici în asociere și în îndoielile voastre, căci ceea ce urmați este Adevărul, iar chemarea Trimișilor este falsitate? Au ei o asemenea dovadă ca să se agațe cu tărie de asociere?

Dimpotrivă, dovezile raționale și transmise, Cărțile cerești, Trimișii cei nobili și cei mai de seamă dintre oameni au interzis cu cea mai mare asprime această cale și au avertizat împotriva ei, hotărând că cel care o urmează are rațiunea și religia stricate. Asocierea lor nu se sprijină pe dovadă ori argument, ci numai pe poftele sufletelor și ispitele lui Satana.

Versetele 36 la 37

Allah arată firea celor mai mulți oameni în ușurință și greutate. Când le dă să guste Mila Sa prin sănătate, bogăție, victorie și altele asemenea, se bucură de aceasta cu trufie, însă bucuria lor nu este mulțumire și recunoștință pentru binefacerea lui Allah.

Dacă îi lovește un rău care îi întristează din pricina păcatelor și neascultării săvârșite de mâinile lor, deznădăjduiesc și cred că sărăcia, boala și celelalte greutăți nu vor mai dispărea. Aceasta vine din neștiința lor și din faptul că nu cunosc lucrurile așa cum sunt.

Oare nu văd că Allah lărgește înzestrarea pentru cine voiește și o restrânge? După ce știu că binele și răul vin prin Hotărârea lui Allah, iar înzestrarea largă ori strâmtă nu iese din Decretul Său, deznădejdea nu-și are locul. Omul cu rațiune nu privește numai cauzele, ci privește la Cel care a rânduit cauzele.

În aceasta sunt Semne pentru oamenii care cred. Ei iau învățătură din lărgirea și restrângerea înzestrării, recunosc prin aceasta Înțelepciunea lui Allah, Mila Sa și Darul Său și își îndreaptă inimile către El, cerându-I toate felurile de înzestrare.

Versetele 38 la 39

Dă-i rudei apropiate dreptul său, potrivit apropierii și nevoii sale, dintre cele poruncite ori recomandate de Lege: întreținerea obligatorie, milostenia, darul, binefacerea, salutul, cinstirea, iertarea greșelilor și trecerea peste cuvintele ori faptele supărătoare.

Dă-i și sărmanului pe care sărăcia și nevoia l-au smerit ceea ce îi îndepărtează lipsa și îi asigură hrana, băutura și îmbrăcămintea. La fel, dă-i călătorului rămas fără mijloace. El este străinul oprit într-un alt ținut, aflat de obicei într-o nevoie mai mare, fiindcă nu are avere cu el și nu poate câștiga, spre deosebire de cel aflat în țara sa, care, chiar dacă nu are avere, găsește de regulă o meserie, o negustorie ori un meșteșug prin care să-și acopere nevoia. De aceea Allah a rânduit pentru sărmani și călători o parte din zakah.

Darea dreptului rudei, sărmanului și călătorului este „mai bine pentru cei care caută Fața lui Allah”. Este un bine mare și aduce o răsplată îmbelșugată, deoarece se numără printre cele mai bune fapte drepte și este o binefacere folositoare altora, atunci când este așezată la locul și timpul potrivit și este însoțită de sinceritate.

Dacă prin ea nu este căutată Fața lui Allah, nu este bine pentru cel care dă, chiar dacă rămâne un bine și un folos pentru cel care primește. Allah spune: „Nu se află niciun bine în multe dintre vorbirile lor tainice, în afară de cel care poruncește milostenia, binele ori împăcarea dintre oameni” [an-Nisa', 4:114]. Aceste fapte sunt bune pentru folosul lor; însă celui care le săvârșește căutând Mulțumirea lui Allah, El îi va da o răsplată mare.

„Aceștia sunt cei izbăviți”: cei care fac acestea și alte fapte căutând Fața lui Allah vor dobândi răsplata Sa și vor fi salvați de pedeapsa Lui.

După ce a menționat cheltuirea prin care se caută Fața Sa, Allah amintește fapta urmărită pentru un scop lumesc: „Ceea ce dați [ca dar] pentru a obține un spor din averile oamenilor”. Adică ceea ce dați din averea voastră peste nevoie cu intenția ca ea să crească, oferind-o celui de la care așteptați să vă întoarcă mai mult, nu va spori ca răsplată la Allah, deoarece îi lipsește condiția sincerității.

La fel este fapta prin care se urmărește creșterea rangului și ostentația înaintea oamenilor; ea nu sporește la Allah. „Însă ceea ce dați ca zakah” este ceea ce curăță de purtările josnice, curățește averea de zgârcenie, aduce folos celui care primește și îi îndepărtează nevoia. Dacă prin aceasta este căutată Fața lui Allah, răsplata va fi înmulțită. Ceea ce este cheltuit sporește la Allah, iar El îl crește până devine mult.

Dacă cineva dă milostenie deși are în grijă oameni aflați în nevoie stringentă ori o datorie pe care nu a plătit-o, iar el pune milostenia înaintea lor, aceasta nu este zakah care îl curăță și îi curăță averea și pentru care să primească răsplata. Din punctul de vedere al Legii, o asemenea cheltuire este respinsă. Simplul fapt de a da avere nu este bun până când nu este făcut în chipul prin care dăruitorul se curăță, așa cum Allah îl laudă pe cel „care își dă averea pentru a se curăța” [al-Layl, 92:18].

Versetul 40

Allah arată că El Singur v-a creat, v-a înzestrat, vă dă moartea și vă va da din nou viața. Niciunul dintre asociații pe care politeiștii îi cheamă nu are alături de Allah vreo parte în vreunul dintre aceste lucruri. Cum pot ei să-I facă asociați Celui care singur săvârșește toate acestea pe cei care nu au niciun fel de stăpânire asupra lor?

Preamărit, sfințit și Preaînalt este El deasupra asocierii lor. Aceasta nu-I aduce nicio vătămare; urmarea ei rea se întoarce numai asupra lor.

Versetul 41

Stricăciunea s-a răspândit pe uscat și pe mare: traiul oamenilor s-a stricat și s-a împuținat, nenorocirile le-au cuprins trupurile, bolile și epidemiile s-au înmulțit și alte rele asemenea s-au ivit. Aceasta s-a întâmplat din pricina faptelor stricate pe care mâinile lor le-au trimis înainte și care, prin natura lor, aduc stricăciune.

Allah îi face să guste o parte din ceea ce au săvârșit, pentru ca ei să știe că El răsplătește faptele și le arată în această lume un model al urmărilor lor, poate că se vor întoarce de la faptele prin care s-au ivit stricăciunea și starea lor rea și își vor îndrepta treburile.

Preamărit este Cel care dăruiește binecuvântări prin încercarea Sa și face bine prin pedeapsa Sa! Dacă i-ar face să guste toate cele pe care le-au agonisit, nu ar lăsa pe fața pământului nicio viețuitoare.

Versetul 42

Porunca de a călători pe pământ cuprinde călătoria trupească și călătoria inimii, prin cercetarea urmelor și cugetarea la urmările celor de dinainte. Veți găsi că cei mai mulți dintre ei au fost politeiști și că au avut cel mai rău sfârșit: o pedeapsă care i-a nimicit din temelii, disprețul și blestemele celor de după ei și o rușine necurmată.

Păziți-vă să săvârșiți faptele lor, ca să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei, căci Dreptatea și Înțelepciunea lui Allah sunt aceleași în orice timp și loc.

Versetele 43 la 45

Îndreaptă-te cu inima și cu fața și străduiește-te cu trupul ca să statornicești Religia cea dreaptă. Urmează-i poruncile și respectă-i interdicțiile cu seriozitate, îndeplinește-i îndatoririle văzute și ascunse și grăbește-te să folosești timpul, viața și tinerețea, înainte să vină Ziua Învierii de la Allah.

Când acea Zi vine, nimeni nu o poate respinge, iar celor care lucrează nu li se mai dă vreme să înceapă alte fapte. Vremea faptelor s-a încheiat și nu a mai rămas decât răsplata lor. În Ziua aceea oamenii se vor despărți și vor ieși în grupuri deosebite, ca să li se arate faptele.

Cel care nu crede va purta singur urmarea necredinței sale. Nimeni nu poartă povara altuia. Cel care săvârșește fapte drepte, împlinind drepturile obligatorii și recomandate ale lui Allah și ale robilor Săi, pregătește pentru sine și pentru nimeni altcineva. Ei își pregătesc locuința Vieții de Apoi și se pregătesc pentru câștigarea treptelor înalte și a sălașurilor mărețe.

Răsplata nu va fi numai pe măsura faptelor lor, ci Allah îi va răsplăti din Harul și Darul Său fără margini, cu ceea ce faptele singure nu ar fi putut atinge. Aceasta fiindcă El îi iubește. Când Allah iubește un rob, îi dăruiește daruri alese, îi înmulțește binele și revarsă asupra lui binefacerile văzute și ascunse.

Aceasta este spre deosebire de necredincioși: Allah îi urăște și este mâniat pe ei; îi va pedepsi, însă nu le va adăuga peste ceea ce merită, spre deosebire de răsplata credincioșilor. De aceea spune: „Cu adevărat, El nu-i iubește pe necredincioși.”

Versetul 46

Printre dovezile care arată Mila Sa, faptul că îi va învia pe morți, că El este singura divinitate vrednică de adorare și Stăpânul vrednic de toată lauda se află trimiterea vânturilor înaintea ploii, ca vestitoare.

Vânturile stârnesc norii și îi adună, iar sufletele se bucură înaintea coborârii ploii. Prin Mila Sa, Allah trimite asupra voastră ploaia cu care dă viață ținuturilor și robilor. Vă face astfel să gustați din Mila Sa, ca să știți că Mila Lui îi salvează pe robi și îi înzestrează și să doriți să înmulțiți faptele drepte care deschid comorile Milei.

Corăbiile plutesc pe mare prin Porunca și Hotărârea Sa, iar voi căutați din Harul Său, ocupându-vă de traiul și folosul vostru. Toate acestea sunt înlesnite pentru ca voi să-I mulțumiți Celui care v-a pus la dispoziție mijloacele și v-a ușurat lucrurile. Acesta este scopul binefacerilor: să fie întâmpinate prin mulțumire, pentru ca Allah să le înmulțească și să le păstreze.

A răspunde binefacerilor prin necredință și neascultare este starea celor care schimbă binecuvântarea lui Allah cu nerecunoștința și binefacerea Sa cu o încercare. Prin aceasta, binefacerea este expusă pieirii și mutării de la ei la alții.

Versetul 47

Allah a trimis la popoarele de dinainte Trimiși atunci când ele tăgăduiau Unicitatea lui Allah și respingeau Adevărul. Trimișii lor i-au chemat la Unicitatea lui Allah, la sinceritatea adorării numai față de El, la recunoașterea Adevărului și la părăsirea necredinței și rătăcirii în care se aflau. Ei le-au adus dovezi și argumente limpezi, însă popoarele nu au crezut și nu și-au părăsit rătăcirea și trufia.

Atunci Allah S-a răzbunat pe cei nelegiuiți și i-a sprijinit pe credincioșii care i-au urmat pe Trimiși. Sprijinirea credincioșilor este un drept pe care Allah Și l-a asumat și l-a făgăduit; de aceea ea se împlinește negreșit. O, voi care îl tăgăduiți pe Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, dacă rămâneți în necredință, pedeapsa vă va lovi, iar Allah îl va sprijini pe el împotriva voastră.

Versetele 48 la 50

Allah arată desăvârșirea Puterii Sale și deplinătatea Binefacerii Sale. El trimite vânturile, iar ele ridică norii de la pământ; apoi îi întinde și îi răspândește pe cer în orice chip voiește. Apoi El face din acel nor întins un nor gros, ale cărui straturi sunt așezate unele peste altele.

Atunci vezi picăturile ieșind din mijlocul norilor, împrăștiate, fără să cadă toate deodată, căci ar distruge tot ceea ce ar atinge. Când Allah face ploaia să ajungă la cine voiește dintre robii Săi, ei se bucură și își dau vestea cea bună, din pricina nevoii lor mari de ea.

Înainte ca ploaia să le fie coborâtă, ei fuseseră cuprinși de deznădejde din cauza întârzierii ei. Când vine în asemenea împrejurări, ea capătă o mare însemnătate pentru ei, iar bucuria și vestea bună sporesc.

Privește urmele Milei lui Allah: pământul se mișcă, se umflă și face să răsară plante frumoase de toate felurile. Cel care a dat viață pământului după moartea lui îi va învia pe morți. El are putere asupra tuturor lucrurilor; nimic nu-I este cu neputință, chiar dacă depășește puterea și înțelegerea oamenilor.

Versetele 51 la 53

Allah arată starea oamenilor: cu toate binefacerile dăruite prin învierea pământului după moarte și prin răspândirea Milei Sale, dacă El trimite asupra plantelor crescute după ploaie și asupra ogoarelor un vânt vătămător, care le distruge pe toate ori o parte dintre ele, iar ei le văd îngălbenite și pe cale să piară, uită binefacerile de mai înainte și se grăbesc spre nerecunoștință.

Îndemnul și mustrarea nu le folosesc. Tu nu-i poți face pe morți să audă și nu-i poți face pe surzi să audă chemarea, mai ales când întorc spatele. În ei s-au adunat toate piedicile care împiedică ascultarea folositoare, așa cum piedicile amintite împiedică auzirea propriu-zisă a sunetului.

Nu-i poți călăuzi pe orbi din rătăcirea lor, deoarece ei nu văd și nu au puterea de a privi. Nu-i poți face să audă decât pe cei care cred cu adevărat în Semnele lui Allah și sunt gata să I se supună. Acestora le folosește auzirea Călăuzirii, cred în orice Semn, se supun Poruncilor și se feresc de interdicții, deoarece în inimile lor se află un motiv puternic să primească sfatul și îndemnul și sunt pregătiți să împlinească ceea ce pot.

Versetul 54

Allah arată vastitatea Științei Sale, măreția Puterii Sale și desăvârșirea Înțelepciunii Sale. El a început crearea omului în slăbiciune: de la picătură, la cheag, apoi la bucată de carne, până când ajunge o făptură vie în pântecele mamei. Apoi se naște copil slab, fără putere și fără capacitate.

Allah îi sporește treptat puterea până ajunge la vârsta tinereții, când puterile lui văzute și ascunse se desăvârșesc. După aceea îl mută din această stare și îl readuce la slăbiciune, căruntețe și bătrânețe.

El creează ceea ce voiește potrivit Înțelepciunii Sale. Din Înțelepciunea Sa face parte faptul de a-i arăta omului slăbiciunea, ca el să știe că puterea îi este precedată și urmată de slăbiciune și că slăbiciunea îi aparține prin fire. Dacă Allah nu l-ar întări, nu ar ajunge la nicio putere ori capacitate; iar dacă puterea lui ar continua să sporească, ar depăși limitele, ar fi nedrept și s-ar purta cu trufie.

Robii trebuie să cunoască Puterea desăvârșită și neîncetată a lui Allah, prin care El creează lucrurile și le rânduiește. Ea nu este atinsă de oboseală, slăbiciune ori vreun neajuns.

Versetele 55 la 57

Allah vestește despre Ziua Învierii și despre repeziciunea venirii ei. Când va veni Ceasul, nelegiuiții vor jura pe Allah că nu au rămas în lume decât un singur ceas. Prin această scuză nădăjduiesc să afle folos, fiindcă li se va părea foarte scurtă durata lumii.

Cuvântul lor este mincinos și fără adevăr. Așa erau îndepărtați de Adevăr: în lume tăgăduiau Adevărul adus de Trimiși și stăruiau în minciună, iar în Viața de Apoi vor tăgădui un fapt perceptibil - șederea lor îndelungată în lume. Aceasta arată purtarea lor rea, căci fiecare rob va fi înviat în starea în care a murit.

Cei cărora Allah le-a dăruit știința și credința, astfel încât acestea au devenit însușiri ale lor, cunosc Adevărul și îl aleg. Pentru că au știința Adevărului și îl pun mai presus de orice, cuvântul lor corespunde realității. Ei vor spune: „Ați rămas, potrivit Cărții lui Allah”, adică Hotărârii pe care El a scris-o pentru voi și Judecății Sale, „până în Ziua Învierii”.

Ați trăit destul pentru ca cel care voia să ia aminte să-și amintească, să cugete și să învețe, până când a venit Învierea și ați ajuns în această stare. „Aceasta este Ziua Învierii, însă voi nu ați știut”: ați tăgăduit-o în lume și ați negat că șederea voastră v-a dat destul timp pentru căință și întoarcere. Neștiința, necredința și pierderea nu v-au părăsit.

În Ziua aceea, scuza celor nedrepți nu le va folosi. Dacă vor minți, pretinzând că dovada nu le-a fost adusă ori că nu li s-a dat putința să creadă, mărturia oamenilor științei și credinței și mărturia pielii, mâinilor și picioarelor lor le vor demasca minciuna. Dacă vor cere iertare și să fie trimiși înapoi în lume, promițând că nu se vor întoarce la ceea ce le-a fost interzis, nu li se va îngădui. Timpul scuzelor a trecut, iar scuza lor nu va fi primită; nici mustrarea nu va fi ridicată de la ei.

Versetele 58 la 60

Allah le-a dat oamenilor în Coran pilde de tot felul din grija, mila și bunătatea Sa și pentru că îi educă în chip desăvârșit. Prin pilde sunt lămurite adevărurile, lucrurile devin cunoscute, iar dovada este împlinită.

Aceasta cuprinde toate pildele prin care lucrurile înțelese de minte sunt apropiate prin cele simțite și lucrurile viitoare sunt vestite și înfățișate așa cum vor fi, de parcă s-ar fi petrecut deja. Aici Allah arată ce se va întâmpla în Ziua Învierii, starea nelegiuiților și tăria părerii lor de rău, faptul că nicio scuză nu le va fi primită și că nu li se va îngădui să se îndrepte.

Cu toate acestea, nelegiuiții necredincioși se împotrivesc Adevărului limpede. Orice Semn le-ar aduce Trimisul pentru a dovedi adevărul Mesajului, ei ar spune credincioșilor: „Voi urmați numai falsitatea”, numind Adevărul falsitate.

Aceasta vine din necredința și îndrăzneala lor și din faptul că Allah le-a pecetluit inimile din pricina neștiinței lor adânci. Binele nu pătrunde în ele, iar ei nu cunosc lucrurile așa cum sunt; văd Adevărul ca falsitate și falsitatea ca Adevăr.

„Așadar, rabdă” în împlinirea Poruncii și în chemarea lor către Allah. Chiar dacă vezi că îți întorc spatele, aceasta să nu te facă să încetezi. „Făgăduința lui Allah este Adevăr”: asupra ei nu este nicio îndoială. Cunoașterea acestui fapt ajută la răbdare. Când robul știe că fapta lui nu se pierde și că va afla răsplata deplină, greutățile îi par mici și îndură mai ușor orice încercare, iar oricât de multă strădanie ar depune, i se pare puțină.

„Să nu te facă nestatornic cei care nu au certitudine”: credința lor este slabă, certitudinea puțină, iar de aici vin mintea slabă și răbdarea scurtă. Păzește-te să nu te facă ușuratic, căci, dacă nu ești atent, te pot face să nu rămâi statornic în porunci și interdicții. Sufletul poate înclina să li se asemene și să-i urmeze.

Aceasta arată că oricărui credincios înzestrat cu certitudine și minte întreagă îi este ușor să rămână statornic, în timp ce omul cu certitudine slabă are o judecată slabă și ușuratică. Primul este asemenea miezului, iar cel de-al doilea, asemenea cojii. Allah este Cel de la Care se cere ajutorul.