Tafsir as-Saʿdī — Volumul 7

Sura an Naml

Versetele 56 la 93

Revelată la Mecca

Versetele 56 la 58

„Singurul răspuns al poporului său” nu a fost primirea povățuirii, întoarcerea ori luarea aminte, ci împotrivirea, amenințarea Profetului lor sincer și vrednic de încredere cu alungarea din țară și scoaterea din cetate: „Alungați familia lui Lut din cetatea voastră!” Parcă cineva i-ar fi întrebat: ce vină au și de ce vreți să-i alungați? Ei au răspuns: „Ei sunt oameni care vor să rămână curați”, adică se feresc de relațiile dintre bărbați și de nelegiuire.

Allah să-i facă de ocară! Au socotit una dintre cele mai bune fapte asemenea celor mai urâte păcate. Nu s-au mulțumit să nu-și asculte Profetul când îi povățuia, ci au ajuns să hotărască alungarea lui. Ultimele lor cuvinte cuprindeau, fără să-și dea seama, motivul pedepsei: voi vă cufundați în murdărie și necurăție, de aceea pedeapsa se cuvine cetății voastre, iar cei care ies din ea vor fi salvați.

De aceea Allah spune: „Noi l-am salvat pe el și familia lui, în afară de soția sa, despre care am hotărât să fie dintre cei rămași în urmă.” Îngerii veniseră la Lut în chip de oaspeți. Poporul a auzit despre ei și s-a grăbit spre el cu intenții rele. Lut a închis ușa și necazul l-a apăsat, dar Îngerii i-au dezvăluit adevărul: veniseră să-l salveze și să-l scoată din mijlocul lor, iar pe ei să-i nimicească. Timpul hotărât pentru pedeapsă era dimineața. I-au poruncit să plece noaptea cu familia sa, în afară de soție, care avea să primească soarta poporului. El a plecat noaptea cu familia și au fost salvați.

Dimineața, pedeapsa s-a abătut asupra poporului. Allah le-a răsturnat locuințele și a făcut să cadă asupra lor pietre de lut ars, una după alta, însemnate și păstrate la Domnul tău. „Am făcut să cadă asupra lor o ploaie. Cât de rea a fost ploaia celor preveniți!” Cât de rea era ploaia lor și cât de aspră pedeapsa! Fuseseră avertizați, dar nu luaseră aminte și nu se opriseră, așa că Allah i-a lovit cu pedeapsa grea.

Versetele 59 la 62

Comentariul versetului 59

„Spune: Toată lauda Îi aparține lui Allah”, Celui vrednic de laudă, preamărire și elogiu desăvârșit, datorită desăvârșirii Însușirilor Sale, frumuseții Binefacerilor și darurilor Sale, Dreptății și Înțelepciunii cu care îi pedepsește pe cei care tăgăduiesc și fac nedreptate. „Și pacea fie asupra robilor Săi pe care El i-a ales”, asupra celor pe care i-a ales dintre lumi: Profeții și Trimișii. Prin aceasta, pomenirea lor este înălțată, rangul le este cinstit și se arată că sunt feriți de rău și defecte și că vorbele lor despre Domnul lumilor sunt lipsite de lipsuri și greșeli.

„Este Allah mai bun sau cei pe care ei Îi asociază?” Răspunsul este deja hotărât și cunoscut: este mai bun Allah, Domnul măreț, desăvârșit în Însușiri și darnic cu toate făpturile Sale, ori idolii și chipurile adorate împreună cu El, lipsite din toate punctele de vedere, care nu aduc folos, nu fac rău și nu pot face nici cea mai mică faptă bună pentru ele însele ori pentru cei care le adoră? Allah este cu mult mai bun decât ceea ce Îi asociază ei.

Apoi Allah menționează amănuntele prin care se cunoaște și se lămurește că El singur este Dumnezeul vrednic de adorare, că adorarea Lui este Adevărul, iar adorarea altora este falsitate.

Comentariul versetului 60

„Oare nu El este Cel care a creat cerurile și pământul” și toate cele din ele: soarele, luna, stelele, Îngerii, munții, mările, râurile, copacii și celelalte făpturi? „Și a coborât pentru voi apa din cer”, pentru folosul vostru, „prin care Noi am făcut să crească grădini pline de frumusețe”, încântătoare la vedere prin mulțimea și felurimea arborilor și prin roadele lor frumoase. „Voi nu ați fi putut face să crească arborii lor” dacă Allah nu v-ar fi dăruit ploaia.

„Există oare altă divinitate alături de Allah” care să facă aceste lucruri, ca să fie adorată împreună cu El și socotită părtașă cu El? „Dimpotrivă, ei sunt un popor care Îi pune egali”: Îi fac semeni și îi așază la același rang cu El, deși știu că El singur este Creatorul lumii de sus și de jos și Dătătorul proviziilor.

Comentariul versetului 61

Oare idolii și chipurile adorate, lipsite din toate punctele de vedere, care nu fac nimic, nu dăruiesc provizii și nu aduc folos, sunt mai buni decât Allah, „Cel care a făcut pământul loc stabil”, astfel încât oamenii să se așeze pe el, să-l locuiască, să cultive, să clădească și să vină și să plece? El „a făcut râuri să-l străbată”, râuri de care se folosesc la ogoare, arbori, băut și adăpatul turmelor, și „a așezat munți neclintiți pe el”, munți care țin pământul statornic, ca să nu se clatine, asemenea unor țăruși care îl împiedică să se tulbure.

„Și a pus o stavilă între cele două mări”, între apa sărată și apa dulce, împiedicându-le să se amestece, căci astfel folosul urmărit de la fiecare s-ar pierde. El a făcut între ele o barieră de pământ, a îndepărtat cursurile râurilor de mări și astfel fiecare își păstrează scopul și folosul. „Există oare altă divinitate alături de Allah” care să facă aceasta, ca să fie adorată și asociată cu El? „Dimpotrivă, cei mai mulți dintre ei nu știu”, de aceea Îi asociază parteneri lui Allah prin imitarea conducătorilor lor. Dacă ar avea o cunoaștere adevărată, nu I-ar asocia nimic.

Comentariul versetului 62

„Oare nu El este Cel care răspunde celui aflat la nevoie când Îl cheamă?” Cine altul răspunde omului constrâns, cuprins de necaz, căruia îi este greu să ajungă la ceea ce dorește și care tânjește să fie salvat din situația lui, dacă nu Allah singur? „Și îndepărtează răul”: cine altul îndepărtează nenorocirea, neajunsul și suferința, dacă nu Allah singur? „Și vă face urmași pe pământ”: El vă îngăduie să locuiți pe el, vă dăruiește provizii și face să ajungă la voi Binefacerile Sale, iar voi deveniți urmașii celor de dinaintea voastră, așa cum El vă va face să muriți și va aduce alte neamuri după voi. Există oare altă divinitate alături de Allah care să facă aceste lucruri? Nimeni nu face niciunul dintre ele împreună cu Allah, după cum recunoașteți chiar voi, politeiștilor. De aceea, când îi atingea o nenorocire, ei Îl chemau pe Allah, închinându-I numai Lui adorarea, fiindcă știau că El singur poate să o respingă și să o îndepărteze. „Puțin luați aminte!”: cât de puțin vă aduceți aminte și cugetați la aceste lucruri! Dacă ați lua aminte la ele, v-ați întoarce la călăuzire. Însă nepăsarea și îndepărtarea de ea v-au copleșit. De aceea nu v-ați oprit de la rău și nu v-ați lăsat călăuziți.

Versetul 63

„Oare nu El este Cel care vă călăuzește prin întunericurile uscatului și ale mării”, când nu aveți niciun îndrumător, niciun semn vizibil și nicio cale de salvare în afara călăuzirii Lui, a drumului pe care vi-l înlesnește și a mijloacelor pe care vi le pune la îndemână pentru a vă orienta? „Și trimite vânturile ca vestitori ai Milei Sale”, adică înaintea ploii. El trimite vânturile, care ridică norii, îi apropie unii de alții, îi adună, îi fecundează și fac să cadă ploaia din ei. Robii se bucură de aceste semne înainte ca ploaia să coboare.

„Există oare altă divinitate alături de Allah” care să facă aceasta? Sau El singur o face, fără vreun părtaș? Atunci de ce Îi asociați pe altcineva și adorați pe altul în afara Lui? „Preaînalt este Allah deasupra celor pe care ei Îi asociază!” El este cu mult mai presus și mai sfânt decât asocierea lor și decât faptul că Îi fac egali.

Versetul 64

„Oare nu El este Cel care începe creația, apoi o va repeta”, adică începe crearea făpturilor și le aduce la existență, apoi le va crea din nou în Ziua Învierii? „Și vă dăruiește provizii din cer și de pe pământ”, prin ploaie și prin plante.

„Există oare altă divinitate alături de Allah” care să facă aceasta și să aibă putere asupra ei? „Spune: Aduceți dovada voastră”, adică argumentul și dovada pentru ceea ce spuneți, „dacă sunteți sinceri”. Dacă susțineți că idolii au vreo parte alături de El în aceste lucruri, aceasta rămâne o simplă pretenție: dovediți-o printr-un argument! Dacă nu puteți, recunoașteți că urmați falsitatea și că nu aveți nicio dovadă. Întoarceți-vă la dovezile certe și la argumentele hotărâtoare care arată că Allah singur cârmuiește toate lucrurile și că numai Lui I se cuvin toate formele de adorare.

Versetele 65 la 68

Comentariul versetului 65

Allah Preaînaltul îl învață pe Trimisul Său să spună și să-i învețe pe oameni că nimeni dintre locuitorii cerurilor și pământului nu cunoaște Nevăzutul. „În afară de Allah”: numai El cunoaște tainele și lucrurile ascunse, după cum spune: „La El sunt cheile Nevăzutului; nimeni nu le cunoaște în afară de El. El cunoaște ceea ce este pe uscat și în mare. Nicio frunză nu cade fără ca El să o știe și nu este niciun bob în întunericurile pământului, nimic umed ori uscat, fără să fie într-o Carte limpede” [al-An'am, 6:59].

Allah spune de asemenea: „Cu adevărat, la Allah se află știința Ceasului; El coboară ploaia și știe ce este în pântece. Niciun suflet nu știe ce va agonisi mâine și niciun suflet nu știe pe ce pământ va muri. Cu adevărat, Allah este Atotștiutor, Bineinformat” [Luqman, 31:34]. Allah Și-a rezervat cunoașterea acestor lucruri nevăzute și a altora asemenea lor: niciun înger apropiat și niciun profet trimis nu le cunoaște. Întrucât El singur le cunoaște și Știința Sa cuprinde tainele și lucrurile ascunse, numai Lui I se cuvine adorarea. Apoi Allah arată slăbiciunea științei celor care tăgăduiesc Viața de Apoi, trecând de la o stare la alta, tot mai gravă: „iar ei nu știu când vor fi înviați”, adică nu știu când vor avea loc Învierea și ieșirea din morminte; de aceea nu s-au pregătit pentru ele.

Comentariul versetelor 66 la 68

„Mai mult, cunoașterea lor despre Viața de Apoi este neputincioasă”, adică este slabă și puțină, fără certitudine și fără să fi pătruns în inimă. Aceasta este treapta cea mai joasă a cunoașterii: slăbiciunea și lipsa ei de tărie. Mai mult, ei nu au nici măcar o cunoaștere slabă, ci „se îndoiesc de ea”, adică de Viața de Apoi. Îndoiala înlătură cunoașterea, deoarece cunoașterea, la oricare dintre treptele ei, nu poate sta împreună cu îndoiala. „Mai mult, sunt orbi față de ea”: vederea inimilor lor a orbit față de ea și în inimile lor nu mai rămâne nici măcar posibilitatea ca ea să aibă loc. Dimpotrivă, o tăgăduiesc și socotesc de necrezut venirea ei.

De aceea au spus: „Când noi și părinții noștri vom deveni țărână, vom fi oare scoși din nou?” Ei socotesc acest lucru îndepărtat și cu neputință, măsurând Puterea Celui cu putere desăvârșită după puterea lor slabă.

„Ni s-a promis aceasta”, adică Învierea, „nouă și părinților noștri mai înainte”, dar, spun ei, nu a venit și nu am văzut nimic din ea. „Acestea nu sunt decât legende ale celor de demult”, adică poveștile și știrile prin care își petreceau vremea, fără temei și fără adevăr. Astfel, descrierea celor care tăgăduiesc trece de la faptul că nu cunosc vremea Vieții de Apoi la slăbiciunea cunoașterii lor despre ea, apoi la îndoială, la orbire și, în cele din urmă, la tăgăduirea ei și la socotirea venirii ei drept imposibilă. Din pricina acestor stări, frica de Viața de Apoi le-a părăsit inimile: au îndrăznit să-I fie neascultători lui Allah, le-a devenit ușor să tăgăduiască adevărul și să creadă falsitatea și au găsit plăcerile mai dulci decât împlinirea actelor de adorare. Astfel au pierdut atât lumea aceasta, cât și Viața de Apoi.

Versetul 69

Apoi Allah le atrage atenția asupra adevărului vestit de Trimiși: „Spune: Călătoriți pe pământ și priviți care a fost sfârșitul nelegiuiților.” Nu veți găsi un nelegiuit care să stăruie în nelegiuirea sa fără ca sfârșitul lui să fie rău și fără ca Allah să abată asupra lui răul și pedeapsa potrivite stării lui.

Versetele 70 la 72

Nu te mâhni, o, Muhammad, pentru acești oameni care tăgăduiesc și pentru lipsa credinței lor. Dacă ai cunoaște răul din ei și faptul că nu sunt potriviți pentru bine, nu te-ai întrista pentru ei. Să nu ți se strâmtoreze pieptul și să nu ți se tulbure sufletul din pricina uneltirii lor, căci urmarea ei se va întoarce împotriva lor: „Ei uneltesc, iar Allah pregătește planul Său. Allah este Cel mai bun dintre cei care pregătesc planuri” [al-Anfal, 8:30].

Cei care tăgăduiesc Învierea și adevărul adus de Trimis spun, cerând grăbirea pedepsei: „Când se va împlini această promisiune, dacă sunteți sinceri?” Aceasta arată nechibzuința judecății și ignoranța lor. Allah a rânduit un termen pentru venirea ei și i-a hotărât timpul. Faptul că ea nu este grăbită nu dovedește pretenția lor. Totuși, Allah îi avertizează asupra venirii a ceea ce cer să fie grăbit: „Spune: Poate că o parte din ceea ce cereți să fie grăbit este chiar în urma voastră”, adică o parte din pedeapsă s-a apropiat și este gata să vă ajungă.

Versetele 73 la 75

Allah le atrage atenția robilor Săi asupra dărniciei Sale nemărginite și a numeroaselor Sale binefaceri și îi îndeamnă să-I fie recunoscători. Cu toate acestea, cei mai mulți oameni s-au îndepărtat de recunoștință și au fost preocupați de binefaceri, uitând de Binefăcător.

„Cu adevărat, Domnul tău știe ceea ce ascund piepturile lor”, adică ceea ce cuprind înlăuntrul lor, „și ceea ce dezvăluie”. Să se ferească deci de neascultarea Celui care cunoaște cele ascunse și cele vădite și să fie conștienți de supravegherea Lui.

„Nu este nimic ascuns în cer și pe pământ”, adică niciun lucru tăinuit și nicio taină din lumea de sus ori din cea de jos, „fără să fie într-o Carte limpede”. Această Carte cuprinde tot ce a fost și tot ce va fi până la venirea Ceasului. Orice întâmplare, văzută ori ascunsă, se petrece întocmai cum a fost scrisă în Tabla Păstrată.

Versetele 76 la 77

Aceasta arată autoritatea Coranului asupra Cărților de dinainte, precum și faptul că el explică în amănunt și limpezește ceea ce ajunsese neclar ori prilej de dezacord între fiii lui Israel. Coranul a istorisit aceste lucruri astfel încât nelămurirea să dispară și a arătat adevărul în chestiunile asupra cărora se deosebeau.

Având această măreție și limpezime, îndepărtând orice dezacord și lămurind orice chestiune neclară, Coranul este una dintre cele mai mari binefaceri ale lui Allah pentru robi. Însă nu fiecare om răspunde binefacerii prin recunoștință. De aceea, Allah arată că folosul, lumina și călăuzirea lui le revin credincioșilor: „Și, cu adevărat, el este călăuzire”, care scoate din rătăcire, abatere și îndoială, „și milă pentru credincioși”. Prin el li se liniștesc inimile și li se îndreaptă treburile religioase și lumești. Ei cred în el, îl socotesc adevărat, îl primesc cu ascultare, se îndreaptă spre cercetarea lui și cugetă la sensurile sale. Aceștia dobândesc prin el călăuzirea pe Calea cea dreaptă și milă care cuprinde fericirea, izbânda și mântuirea.

Versetul 78

Allah va despărți între cei aflați în dispută și îi va judeca pe cei care se deosebesc prin Hotărârea Sa dreaptă și Judecata Sa nepărtinitoare. Chiar dacă unele chestiuni ajung neclare în lumea aceasta, fiindcă dovada este ascunsă ori din pricina unor interese urmărite de cei în dezacord, adevărul întocmai cu realitatea se va arăta atunci când Allah va judeca între ei. „El este Atotputernicul”, care supune făpturile, iar ele I se pleacă, „Atotștiutorul”, care cunoaște toate lucrurile, vorbele celor aflați în dezacord, cauzele din care au izvorât și scopurile lor. El îl va răsplăti pe fiecare potrivit cu ceea ce cunoaște despre el.

Versetele 79 la 81

„Așadar, încrede-te în Allah”: bizuie-te pe Domnul tău pentru a dobândi binele, a îndepărta răul, a transmite Mesajul, a statornici Religia și a lupta împotriva dușmanilor. „Cu adevărat, tu te afli pe Adevărul limpede.” Cel care urmează adevărul, cheamă la el și îl sprijină este mai îndreptățit decât alții să se încreadă în Allah, fiindcă se străduiește pentru un lucru sigur, al cărui adevăr este cunoscut, fără îndoială. Mai mult, acesta este un adevăr desăvârșit de limpede, fără obscuritate ori nelămurire.

Dacă împlinești ceea ce ți s-a încredințat și te încrezi în Allah în aceasta, rătăcirea celui care rătăcește nu-ți va dăuna, iar călăuzirea lor nu stă în sarcina ta. De aceea spune: „Tu nu-i poți face pe morți să audă și nici pe surzi să audă chemarea”, atunci când îi chemi și le vorbești, mai ales „atunci când ei se întorc, fugind”, căci astfel neputința de a-i face să audă este și mai mare. „Și nu-i poți călăuzi pe orbi din rătăcirea lor”, după cum Allah spune: „Tu nu-l poți călăuzi pe cel pe care îl iubești, ci Allah îl călăuzește pe cine voiește” [al-Qasas, 28:56].

„Tu nu-i poți face să audă decât pe cei care cred în Semnele Noastre și care sunt supuși.” Aceștia te urmează: cred în Semnele lui Allah și li se pleacă prin faptele și supunerea lor. Allah spune: „Numai cei care aud răspund. Pe cei morți îi va învia Allah, apoi la El vor fi întorși” [al-Anam, 6:36].

Versetul 82

„Când Cuvântul se va împlini împotriva lor”, adică atunci când se va împlini pentru oameni Cuvântul pe care Allah l-a hotărât și căruia i-a rânduit vremea, „vom scoate pentru ei din pământ o vietate”: o vietate care iese din pământ ori una dintre vietățile pământului, nu ale cerului. Această vietate „le va vorbi”, adică le va vorbi robilor, fiindcă oamenilor le slăbiseră cunoașterea și certitudinea cu privire la Semnele lui Allah. Arătarea ei este unul dintre Semnele Sale uimitoare, prin care le va lămuri ceea ce puneau la îndoială.

Aceasta este vestita vietate care va ieși la sfârșitul vremurilor și va fi unul dintre Semnele Ceasului, după cum arată numeroase hadithuri²⁷. Allah și Trimisul Său nu au descris înfățișarea acestei vietăți²⁸, ci au menționat efectul și scopul ei: ea este unul dintre Semnele lui Allah și le va vorbi oamenilor într-un mod neobișnuit, atunci când Cuvântul se va împlini împotriva lor și când ei se vor îndoi de Semnele lui Allah.

Astfel, ea va fi un argument și o dovadă pentru credincioși și o dovadă împotriva celor care se împotrivesc adevărului.

Versetele 83 la 85

Allah vestește starea celor care au tăgăduit Semnele Sale la adunarea din Ziua Învierii. El îi va strânge, adunând din fiecare neam o ceată dintre cei care au tăgăduit Semnele Sale. Ei vor fi ținuți în rânduri: cei dintâi vor fi alăturați celor din urmă, iar cei din urmă celor dintâi, pentru ca întrebarea, mustrarea și învinuirea să-i cuprindă pe toți.

„Când vor veni” și se vor înfățișa, El le va spune, mustrându-i și dojenindu-i: „Ați tăgăduit Semnele Mele fără să le cuprindeți cu știință?” Trebuia să vă opriți până când adevărul vi se lămurea și să nu vorbiți decât în cunoștință de cauză. Cum ați tăgăduit atunci un lucru pe care nu l-ați cuprins cu știință? „Ce făceați voi?” El îi va întreba despre știința și fapta lor și va găsi că știința lor era tăgăduirea adevărului, iar fapta lor era pentru altul în afara lui Allah ori nu urma Sunnah Trimisului lor.

„Cuvântul se va împlini împotriva lor din pricina nedreptății lor”: cuvântul pedepsei li se va cuveni din pricina nedreptății în care au stăruit, iar dovada se va ridica împotriva lor. „Iar ei nu vor putea vorbi”, fiindcă nu vor avea niciun argument.

Versetul 86

Acesta este un îndemn de a cugeta la una dintre Binefacerile și Dovezile lui Allah. El a făcut noaptea întunecată, astfel încât mișcările oamenilor să se potolească, trupurile lor să se odihnească, iar ei să-și recapete puterea. A făcut ziua luminoasă, „ca să vadă”, să pornească la îndeletnicirile lor, să-și caute proviziile și să se răspândească pe pământ.

„Cu adevărat, în aceasta sunt Semne pentru oamenii care cred”: ele arată desăvârșirea Unicității lui Allah și măreția binefacerii Sale.

Versetele 87 la 90

Allah îi avertizează pe robii Săi asupra Zilei Învierii care îi așteaptă, cu încercările, necazurile și spaimele ce tulbură inimile: „În Ziua în care se va sufla în Trâmbiță, toți cei din ceruri și de pe pământ se vor îngrozi”. Din pricina suflării, ei vor fi tulburați și înspăimântați și se vor înghesui unii peste alții, temându-se de ceea ce vestește ea, „în afară de cei pe care Allah va voi”, dintre cei pe care îi va cinsti, îi va întări și îi va feri de spaimă.

„Toți vor veni la El smeriți”: toate făpturile, la suflarea în Trâmbiță, vor veni umilite și supuse. Allah spune: „Toți cei din ceruri și de pe pământ vor veni la Cel Milostiv numai ca robi” [Maryam, 19:93]. În acea Zi, conducătorii și supușii vor fi egali în smerenie și plecare înaintea Stăpânului stăpânirii. Dintre spaimele acelei Zile face parte și faptul că „vei vedea munții și îi vei socoti nemișcați”: nu vei observa că le lipsește ceva și îi vei socoti în starea lor obișnuită. Însă greutățile și spaimele vor fi ajuns asupra lor cu toată puterea, iar ei se vor fi sfărâmat; apoi se vor risipi și vor deveni pulbere împrăștiată. De aceea spune: „însă ei vor trece precum norii”, din pricina ușurimii lor și a grozăviei acelei spaime.

Aceasta este „lucrarea lui Allah, care a desăvârșit toate lucrurile. Cu adevărat, El este Bineinformat despre ceea ce faceți” și vă va răsplăti pentru faptele voastre.

Apoi Allah arată cum va fi răsplata Sa: „Cel care va veni cu o faptă bună”. Această denumire generală cuprinde orice faptă bună a limbii, a trupului ori a inimii. „Va avea de zece ori pe atât²⁹”: aceasta este cea mai mică sporire a răsplății. „Iar ei vor fi în siguranță de spaima acelei Zile”, adică vor fi feriți de lucrul din pricina căruia se înspăimântă făpturile, chiar dacă se înspăimântă împreună cu ele.

„Iar cei care vor veni cu o faptă rea”: această denumire generală cuprinde orice faptă rea. „Vor fi aruncați cu fețele în Foc”, adică vor fi aruncați în Foc pe fețele lor. Li se va spune: „Sunteți voi răsplătiți pentru altceva decât ceea ce săvârșeați?”

Versetele 91 la 93

Spune-le, o, Muhammad: „Mie mi s-a poruncit numai să-L ador pe Domnul acestei cetăți”, adică Mecca cea cinstită, „pe care El a făcut-o sacră”, dăruindu-le binefaceri locuitorilor ei. Ei trebuie să răspundă prin recunoștință și primire a adevărului. „Și Căruia Îi aparțin toate lucrurile”, din lumea de sus și din cea de jos: această precizare îndepărtează închipuirea că Stăpânirea Sa s-ar limita numai la Casă.

„Și mi s-a poruncit să fiu dintre musulmani”, adică să mă grăbesc să mă supun. El, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a făcut aceasta: a fost primul din această comunitate care a primit Islamul și cel mai deplin în supunere. Mi s-a poruncit și „să recit Coranul” pentru voi, ca să vă călăuziți prin el, să-l urmați și să-i cunoașteți cuvintele și sensurile. Aceasta este îndatorirea mea și am împlinit-o.

„Oricine acceptă călăuzirea, o acceptă pentru sine”: folosul și roadele călăuzirii se întorc asupra lui. „Iar celui care rătăcește spune-i: Eu sunt numai dintre cei care avertizează.” Călăuzirea nu stă în puterea mea.

„Și spune: Toată lauda Îi aparține lui Allah!” Lui I se cuvine laudă în lumea aceasta și în Viața de Apoi, de la toate făpturile și mai ales de la robii Săi apropiați și aleși. Lauda și preamărirea pe care aceștia I le-au adus și trebuie să I le aducă Domnului lor sunt mai mari decât ale celorlalți, datorită treptelor lor înalte, apropierii lor de El și numeroaselor Sale binefaceri față de ei. „El vă va arăta Semnele Sale și le veți recunoaște” printr-o cunoaștere care vă va lămuri adevărul și falsitatea. El vă va arăta negreșit din Semnele Sale ceea ce vă va lumina în întunericuri, pentru ca acela care piere să piară în urma unei dovezi limpezi, iar acela care trăiește să trăiască în urma unei dovezi limpezi.

„Domnul tău nu este nepăsător față de ceea ce faceți.” El cunoaște faptele și stările voastre și cunoaște măsura răsplății acestor fapte. Va judeca între voi printr-o Hotărâre pentru care Îl veți lăuda și nu veți avea, în nicio privință, vreun argument împotriva Lui.

Tafsirul Surei an-Naml s-a încheiat prin Harul lui Allah, prin ajutorul și înlesnirea Sa. Îl rugăm pe El, Preaînaltul, ca blândețea și ajutorul Său să rămână neîncetat asupra noastră și să ajungă de la El la noi. El este Cel mai Generos dintre cei generoși, Cel mai bun dintre cei miloși, Cel care îi ajută pe cei rămași fără sprijin să ajungă la țel, Cel care răspunde celor care Îl roagă, înlesnește lucrurile grele, deschide porțile binecuvântărilor Sale și Își revarsă din belșug darurile în toate vremurile. El face Coranul ușor pentru cei care iau aminte, îi înlesnește căile și porțile celor care se îndreaptă spre el și întinde masa bunătăților și binefacerilor Sale pentru cei care caută să primească din belșug. Toată lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor. Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui Muhammad, asupra familiei sale și asupra Companionilor săi. Încheiat de cel care l-a alcătuit și l-a dictat, Abd ar-Rahman ibn Nasir ibn Abd Allah as-Sadi; Allah să-l ierte pe el, pe părinții săi și pe toți musulmanii.