Text integral · Pasaje · 16
Îndepărtarea tinerilor amăgiți de oamenii învățați este o uneltire a diavolului
إعراض الشباب المفتونين عن الرجوع إلى العلماء مكيدة شيطانية
Una dintre cele mai mari uneltiri ale diavolului împotriva acestor tineri amăgiți de takfīr și atentate este să le înfrumusețeze în inimi îndepărtarea de oamenii învățați și neîntoarcerea la ei pentru înțelegerea și priceperea religiei. Unii au ajuns chiar să-i acuze pe aceștia și pe alții de apostazie, pretinzând că s-au așezat de partea apostaților, așa cum apare în prima dintre frazele lor josnice și decăzute.
Astfel, diavolul și-a atins scopul: ei i-au declarat necredincioși pe ceilalți, conducători și conduși, apoi s-au ridicat împotriva lor prin atentate, ucideri și distrugeri. Au încălcat astfel și calea înaintașilor comunității, care rămâneau alături de comunitatea musulmanilor, îi sfătuiau sincer pe ei și pe conducătorii lor și nu se răsculau împotriva lor. Allah, Atotputernicul și Preamăritul, a spus:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوٓا۟ أَطِيعُوا۟ ٱللَّهَ وَأَطِيعُوا۟ ٱلرَّسُولَ وَأُو۟لِى ٱلْأَمْرِ مِنكُمْ
O, voi care credeți! Ascultați de Allah, ascultați de Trimis și de cei învestiți cu autoritate dintre voi!
Coran 4:59 (fragment)
Cei învestiți cu autoritate sunt oamenii învățați și conducătorii. Oamenii învățați sunt ascultați și urmați în ceea ce explică din treburile religiei, iar conducătorii sunt ascultați și urmați în poruncile care nu înseamnă neascultare față de Allah, Atotputernicul și Preamăritul. În exegezele lor, al-Qurṭubī și Ibn Kaṯīr au preferat interpretarea potrivit căreia autoritatea îi cuprinde atât pe oamenii învățați, cât și pe conducători. Ascultarea de oamenii învățați este dovedită de cuvintele lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul:
فَسْـَٔلُوٓا۟ أَهْلَ ٱلذِّكْرِ إِن كُنتُمْ لَا تَعْلَمُونَ
Întrebați-i pe oamenii care cunosc, dacă voi nu știți!
Coran 16:43 (fragment; aceeași formulare se află și în 21:7).
Și de cuvintele Sale:
لَوْلَا يَنْهَىٰهُمُ ٱلرَّبَّـٰنِيُّونَ وَٱلْأَحْبَارُ عَن قَوْلِهِمُ ٱلْإِثْمَ وَأَكْلِهِمُ ٱلسُّحْتَ
De ce nu-i opresc învățații evlavioși și cărturarii de la vorbele păcătoase și de la mâncarea câștigului neîngăduit?
Coran 5:63 (fragment)
Și de cuvintele Sale:
وَإِذَا جَآءَهُمْ أَمْرٌ مِّنَ ٱلْأَمْنِ أَوِ ٱلْخَوْفِ أَذَاعُوا۟ بِهِۦ ۖ وَلَوْ رَدُّوهُ إِلَى ٱلرَّسُولِ وَإِلَىٰٓ أُو۟لِى ٱلْأَمْرِ مِنْهُمْ لَعَلِمَهُ ٱلَّذِينَ يَسْتَنۢبِطُونَهُۥ مِنْهُمْ
Când ajunge la ei o veste despre siguranță sau teamă, o răspândesc. Dacă ar încredința-o Trimisului și celor cu autoritate dintre ei, ar cunoaște-o cei dintre aceștia care pot să-i desprindă înțelesul.
Coran 4:83 (fragment)
Întoarcerea la oamenii învățați ocrotește de căderea în tulburări și de urmările lor vătămătoare și stricătoare. Am amintit întoarcerea a două mii de khārijiți de la falsitatea lor după dezbaterea cu ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său. Am amintit și grupul care plănuise să se răscoale împotriva oamenilor după pelerinaj, dar care a renunțat după ce a auzit de la Jābir ibn ʿAbd Allāh, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, ceea ce arăta falsitatea părerii khārijiților că acela care săvârșește un păcat major rămâne veșnic în Foc. Am amintit și recunoașterea de către ʿUrwa ibn al-Zubayr, Allah să aibă milă de el, a greșelii sale în înțelegerea cuvintelor lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul:
إِنَّ ٱلصَّفَا وَٱلْمَرْوَةَ مِن شَعَآئِرِ ٱللَّهِ
Al-Ṣafā și al-Marwa sunt dintre semnele rânduite de Allah.
Coran 2:158 (fragment)
și a restului versetului, după ce mătușa sa ʿĀʾișa, Allah să fie mulțumit de ea, i-a explicat înțelegerea corectă a sensului său. ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus, așa cum se află în Muṣannaf ʿAbd al-Razzāq (20483):
لا يزال الناس صالحين متماسكين ما أتاهم العلم من أصحاب محمد ﷺ ومن أكابرهم، فإذا أتاهم من أصاغرهم هلكوا
Oamenii vor rămâne buni și uniți câtă vreme învățătura le vine de la companionii lui Muḥammad ﷺ și de la cei mari dintre ei. Când le va veni de la cei mici ai lor, vor pieri.
ʿAbd al-Razzāq, al-Muṣannaf (20483).
La începutul Cărții credinței din Ṣaḥīḥ (8), Muslim a relatat cunoscutul hadith al lui Jibrīl, prin lanțul său până la Yaḥyā ibn Yaʿmar, care a spus:
كان أول من قال في القدر بالبصرة معبد الجهني، فانطلقت أنا وحميد بن عبد الرحمن الحميري حاجَّين أو معتمرين، فقلنا: لو لقينا أحداً من أصحاب رسول الله ﷺ فسألناه عمَّا يقول هؤلاء في القدر ...
Primul care a vorbit despre destin în Basra a fost Maʿbad al-Juhanī. Eu și Ḥumayd ibn ʿAbd al-Raḥmān al-Ḥimyarī am plecat pentru pelerinaj sau ʿumra și am spus: „Dacă am întâlni vreun companion al Trimisului lui Allah ﷺ, l-am întreba despre ceea ce spun aceștia despre destin…”
Muslim (8).
Aici vedem întoarcerea urmașilor la companioni pentru a cunoaște judecata asupra chestiunilor dificile care apar, fie că privesc credința sau alte lucruri. Aceasta este datoria fiecărui musulman: să se întoarcă la oamenii învățați în treburile religiei sale.