Ghid pentru ʿumrah și hajj

Următoarele învățăminte privesc ritualurile pelerinajului, iar nevoia cere să fie explicate și cunoscute.

1. Buna purtare la ḥajj și ʿumrah

Allah Preaînaltul a spus:

„Pelerinajul se face în luni cunoscute. Cine își asumă pelerinajul în ele să nu aibă relații intime, să nu săvârșească păcate și să nu se certe în timpul pelerinajului. Orice bine ați face, Allah îl cunoaște. Luați-vă provizii, însă cea mai bună provizie este evlavia! Temeți-vă de Mine, o, voi, cei înzestrați cu minte!”

Iar Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Ṭawāf-ul în jurul Casei, mersul între al-Ṣafā și al-Marwah și aruncarea pietricelelor au fost rânduite pentru pomenirea lui Allah.”³⁸

Se cuvine ca robul să îndeplinească rânduielile pelerinajului cu preamărire, cinstire, iubire și supunere față de Allah, Domnul lumilor. Să le îndeplinească liniștit și demn, urmându-l pe Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui.

Se cuvine să umple aceste locuri și momente mărețe cu pomeniri, takbīr, tasbīḥ, laudă și cererea iertării. El se află într-un act de adorare din clipa intrării în iḥrām până la ieșirea din el. Pelerinajul nu este o excursie pentru distracție și joacă, în care omul se bucură fără limite după placul său. Așa îi vedem însă pe unii care iau cu ei instrumente de distracție și cântece ce îi abat de la pomenirea lui Allah și îi duc în neascultare. Pe alții îi vezi întrecând măsura în joacă, râs, batjocorirea oamenilor și alte fapte urâte, de parcă ḥajj-ul ar fi fost prescris pentru veselie și joacă.

Pelerinul, ca oricare altul, trebuie să păzească ceea ce Allah i-a făcut obligatoriu: rugăciunea în adunare la timpul ei, poruncirea binelui și oprirea răului.

Se cuvine să caute să le fie de folos musulmanilor și să le facă bine, îndrumându-i și ajutându-i la nevoie. Să aibă milă de cei slabi, mai ales în situațiile care cer milă, precum aglomerația și cele asemănătoare. Mila față de făpturi aduce mila Creatorului:

„Allah are milă, dintre robii Săi, de cei milostivi.”³⁹

Să evite vorbele și faptele indecente, păcatele, neascultarea și certurile care nu urmăresc apărarea adevărului. Discuția pentru apărarea adevărului este însă obligatorie la locul ei. Să evite încălcarea drepturilor oamenilor și vătămarea lor: bârfa, răspândirea vorbelor între oameni, insulta, ocara, lovirea și privirea femeilor străine. Toate acestea sunt interzise atât în iḥrām, cât și în afara lui, dar interdicția lor este cu atât mai apăsată în iḥrām.

Să evite vorbele pe care le spun mulți și care nu se potrivesc locurilor rituale, cum ar fi vorba unora, la aruncarea pietricelelor: „Am aruncat în Satana.” Uneori ajung să insulte locul ritual ori să îl lovească cu încălțămintea și să spună lucruri asemănătoare. Acestea se opun supunerii și adorării și contrazic scopul aruncării pietricelelor: pomenirea lui Allah, Preaputernicul și Mărețul.

2. Lucrurile interzise în iḥrām

Interdicțiile iḥrām-ului sunt lucrurile de la care se oprește cel intrat în iḥrām pentru ḥajj sau ʿumrah tocmai din pricina acestei stări. Ele sunt de trei feluri: interzise atât bărbaților, cât și femeilor; interzise numai bărbaților; și interzise numai femeilor.

Dintre cele interzise atât bărbaților, cât și femeilor fac parte:

1. Relațiile sexuale cu penetrare. Aceasta este cea mai gravă încălcare. Dacă are loc în timpul ḥajj-ului înainte de prima ieșire din iḥrām, decurg trei lucruri: întâi, nevaliditatea ḥajj-ului, pe care omul continuă totuși să îl îndeplinească până la sfârșit; al doilea, obligația repetării lui în anul următor, chiar dacă era un pelerinaj voluntar; al treilea, înjunghierea unei cămile pentru pelerinajul de recuperare.

2. Privirea și contactul intim din dorință.

3. Purtarea mănușilor, care sunt acoperitoare ale mâinilor.

4. Îndepărtarea părului de pe cap, prin radere ori prin alt mijloc și, după opinia cunoscută, îndepărtarea lui de pe restul corpului. Dacă însă un fir de păr îi intră în ochi și îl supără, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât smulgându-l, îl poate îndepărta și nu îi revine nimic. Celui aflat în iḥrām îi este permis să își scarpine capul cu mâna; dacă îi cade păr fără să urmărească aceasta, nu îi revine nimic.

5. Tăierea unghiilor de la mâini ori de la picioare. Dacă o unghie se rupe și îl supără, poate tăia numai partea care îl supără și nu îi revine nimic.

6. Folosirea parfumului după intrarea în iḥrām, pe veșminte, pe corp sau în alt fel. Parfumul aplicat înainte de intrarea în iḥrām poate însă să rămână după ea, fiindcă interzisă este începerea folosirii lui în iḥrām, nu păstrarea lui. Celui aflat în iḥrām nu îi este permis să bea cafea cu șofran, pentru că șofranul este parfum, în afară de cazul în care gustul și mirosul lui au dispărut prin fierbere și nu a rămas decât culoarea; atunci nu este nicio problemă.

7. Omorârea vânatului, adică a animalului de uscat, sălbatic, a cărui carne este îngăduită, precum gazelele, iepurii, porumbeii și lăcustele. Vânatul mării este permis: cel aflat în iḥrām poate pescui. La fel, îi este permis animalul domestic, precum găina. Dacă lăcustele i-au acoperit drumul și nu are altă cale, iar calcă fără intenție pe unele dintre ele, nu îi revine nimic, fiindcă nu a urmărit să le omoare și nu le putea evita.

Tăierea copacilor nu îi este interzisă celui aflat în iḥrām din pricina acestei stări: iḥrām-ul nu influențează această judecată. Ea le este interzisă tuturor celor aflați în limitele teritoriului sacru, fie că sunt în iḥrām, fie că nu sunt. Astfel, copacii pot fi tăiați la ʿArafah, dar nu la Minā sau Muzdalifah: ʿArafah este în afara limitelor teritoriului sacru, iar Minā și Muzdalifah sunt înăuntrul lor. Dacă omul atinge fără intenție un copac în timp ce merge, nu îi revine nimic. Tăierea copacilor morți nu este interzisă.

Lucrurile interzise numai bărbaților sunt două:

1. Purtarea veșmintelor croite, adică purtarea hainelor și a celor asemănătoare în forma lor obișnuită.

Așa sunt cămașa, maioul, pantalonii și cele asemănătoare. Bărbatului nu îi este permis să le poarte în modul obișnuit. Dacă le folosește altfel decât în modul obișnuit, nu este nicio problemă: de exemplu, dacă folosește cămașa drept mantie sau se învelește cu o ʿabāʾah răsturnată, cu partea de sus în jos. Poate purta și o mantie peticită ori un izār peticit sau alcătuit din bucăți unite.

Îi este permis să poarte curea, ceas de mână și ochelari și să își prindă mantia cu o agrafă ori cu ceva asemănător. Aceste lucruri nu au fost interzise de Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, și nici nu au sensul lucrurilor interzise în text. Profetul a fost întrebat ce poate purta cel aflat în iḥrām și a spus:

„Să nu poarte cămașa, turbanele, pantalonii, mantiile cu glugă și încălțămintea din piele care acoperă gleznele.”⁴⁰

Răspunsul său prin ceea ce nu se poartă, deși întrebarea privea ceea ce se poate purta, dovedește că tot ceea ce este în afara celor menționate poate fi purtat de cel aflat în iḥrām. Profetul i-a permis celui care nu găsește sandale să poarte încălțămintea din piele, fiindcă are nevoie să își apere picioarele. Tot astfel sunt ochelarii, de care omul are nevoie pentru a-și apăra ochii. Juriștii au permis, potrivit opiniei cunoscute a școlii juridice, ca bărbatul aflat în iḥrām să poarte inel.

Celui aflat în iḥrām îi este permis să poarte pantaloni dacă nu găsește izār și nu are nici cu ce să îl cumpere, ori să poarte încălțăminte din piele dacă nu găsește sandale și nu are nici cu ce să le cumpere. Aceasta se întemeiază pe relatarea lui Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei —:

Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus în predica de la ʿArafāt:

„Cine nu găsește sandale să poarte încălțăminte din piele și cine nu găsește izār să poarte pantaloni.”⁴¹

2. Acoperirea capului cu ceva care stă lipit de el, precum turbanul, eșarfa, tichia și cele asemănătoare. Un acoperiș care nu atinge capul — precum cortul, umbrela ori plafonul mașinii — este permis, fiindcă interzisă este acoperirea capului, nu adăpostirea la umbră. În relatarea lui Umm al-Ḥuṣayn al-Aḥmasiyyah se spune:

„Am îndeplinit pelerinajul de adio împreună cu Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui. L-am văzut după ce aruncase la Jamrat al-ʿAqabah și plecase, aflându-se pe animalul său de călărie. Cu el erau Bilāl și Usāmah: unul conducea animalul, iar celălalt ținea ridicat un veșmânt deasupra capului Profetului, ca să îi facă umbră de soare.”

Într-o altă formulare:

„Îl apăra de căldură până când a aruncat la Jamrat al-ʿAqabah.”⁴²

Aceasta se petrecea în ziua sărbătorii, înainte de ieșirea din iḥrām. În celelalte zile Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, mergea la aruncarea pietricelelor pe jos, nu călare. Celui aflat în iḥrām îi este permis să poarte bagaje pe cap dacă nu urmărește prin aceasta acoperirea capului. Îi este permis și să se scufunde în apă, chiar dacă apa îi acoperă capul.

Ceea ce le este interzis numai femeilor este niqāb-ul: acoperirea feței cu un material în care este deschis locul prin care văd ochii. Unii învățați au spus că femeii nu îi este permis să își acopere fața nici cu niqāb, nici cu altceva,

în afară de situația în care trec în apropierea ei bărbați. Atunci trebuie să își acopere fața și nu datorează fidyah, indiferent dacă materialul îi atinge fața sau nu.

Cel care săvârșește una dintre încălcările de mai sus se află în una dintre trei situații:

Prima: săvârșește lucrul interzis fără scuză și fără nevoie. El are păcat și datorează fidyah.

A doua: săvârșește lucrul interzis din nevoie, de exemplu trebuie să poarte cămașa pentru a se apăra de un frig de care se teme că îl va vătăma. Îi este permis să facă aceasta și datorează fidyah. Așa i s-a întâmplat lui Kaʿb ibn ʿUjrah — Allah să fie mulțumit de el — când a fost adus la Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, în timp ce păduchii de pe cap îi cădeau pe față. Profetul i-a îngăduit să își radă capul și să dea fidyah.⁴³

A treia: săvârșește lucrul interzis având o scuză, fie din neștiință, uitare, în somn ori sub constrângere. Nu are păcat și nu datorează fidyah, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

„Nu aveți păcat pentru ceea ce greșiți, ci pentru ceea ce inimile voastre urmăresc cu intenție.”

Și cuvintelor Sale:

„Doamne al nostru, nu ne lua la socoteală dacă uităm ori greșim!”

Allah Preaînaltul a spus:

„Am făcut aceasta.”⁴⁴

În hadithul Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, se spune:

„Allah i-a iertat comunității mele greșeala, uitarea și ceea ce a făcut sub constrângere.”⁴⁵

Aceste texte generale privesc atât interdicțiile iḥrām-ului, cât și alte chestiuni și arată că persoana scuzată prin neștiință, uitare ori constrângere nu este trasă la răspundere. Despre vânat, care este una dintre interdicțiile iḥrām-ului, Allah Preaînaltul a spus:

„O, voi, cei care credeți! Nu omorâți vânatul când sunteți în iḥrām. Cine dintre voi îl omoară intenționat are de dat, drept compensație, un animal de turmă asemenea celui pe care l-a omorât.”

El a legat obligația compensației de omorârea intenționată. Intenția este o caracteristică potrivită pentru pedeapsă și despăgubire și trebuie luată în considerare, deoarece de ea a fost legată judecata. Dacă fapta nu a fost intenționată, nu există nici compensație, nici păcat.

Dar îndată ce scuza dispare — neștiutorul află, cel care a uitat își amintește, cel adormit se trezește ori constrângerea încetează — omul trebuie să lase imediat lucrul interzis. Dacă îl continuă după dispariția scuzei, are păcat și datorează fidyah. De exemplu, un bărbat își acoperă capul în somn: cât timp doarme nu îi revine nimic, dar, când se trezește, trebuie să își descopere imediat capul. Dacă îl ține acoperit deși știe că are obligația să îl descopere, datorează fidyah.

Fidyah pentru încălcările menționate este după cum urmează:

1. Pentru îndepărtarea părului, a unghiilor, folosirea parfumului, contactul intim din dorință, ejacularea prin privire repetată, relațiile sexuale după prima ieșire din iḥrām, relațiile sexuale în timpul ʿumrei, purtarea mănușilor, veșmintele croite și acoperirea capului de către bărbat, precum și niqāb-ul femeii, există o alegere pentru fiecare dintre aceste lucruri:

sacrificarea unei oi ori capre, hrănirea a șase săraci sau postul a trei zile. Omul alege unul dintre cele trei lucruri, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul despre raderea capului:

„Dacă unul dintre voi este bolnav sau are o suferință la cap…”

Dacă alege sacrificarea, înjunghie o oaie ori o capră, mascul sau femelă, care îndeplinește condițiile jertfei de sărbătoare; sau ceea ce îi ține locul: a șaptea parte dintr-o cămilă ori dintr-o vită. Împarte toată carnea săracilor și nu mănâncă nimic din ea. Dacă alege hrănirea săracilor, îi dă fiecăruia jumătate de ṣāʿ din hrana obișnuită: curmale, grâu ori altceva. Dacă alege postul, postește trei zile, consecutiv ori separat, după cum dorește.

2. Pentru vânat: dacă animalul vânat are un echivalent, omul are de ales între trei lucruri. Fie sacrifică echivalentul și împarte toată carnea săracilor din Makkah, fie cercetează valoarea acelui echivalent, cumpără cu ea hrană și o împarte săracilor, dându-i fiecăruia jumătate de ṣāʿ, fie postește câte o zi pentru fiecare porție de hrană a unui sărac.

Dacă animalul vânat nu are echivalent, are de ales între două lucruri: fie cercetează valoarea animalului omorât, cumpără cu ea hrană și o împarte săracilor, dându-i fiecăruia jumătate de ṣāʿ, fie postește câte o zi pentru fiecare porție de hrană a unui sărac.

Un exemplu de vânat care are echivalent între animalele de turmă este porumbelul, al cărui echivalent este oaia. Celui care omoară un porumbel îi spunem:

ai de ales. Dacă dorești, sacrifici o oaie; dacă dorești, cercetezi valoarea oii și cumperi cu ea hrană pe care o împarți săracilor din teritoriul sacru, câte jumătate de ṣāʿ fiecăruia; dacă dorești, postești câte o zi pentru fiecare porție de hrană a unui sărac.

Un exemplu de vânat fără echivalent este lăcusta. Celui care omoară intenționat lăcuste îi spunem: dacă dorești, cercetezi valoarea lor, cumperi cu ea hrană și o împarți săracilor din teritoriul sacru, câte jumătate de ṣāʿ fiecăruia; dacă dorești, postești câte o zi pentru fiecare porție de hrană a unui sărac.

3. Pentru relațiile sexuale în timpul ḥajj-ului, înainte de prima ieșire din iḥrām, se sacrifică o cămilă.

3. Intrarea copilului în iḥrām

Copilul care nu a ajuns la pubertate nu este obligat să facă ḥajj. Dacă însă îl face, are răsplata pelerinajului, dar trebuie să îl îndeplinească din nou după ce ajunge la pubertate. Se cuvine ca acela care îl are în grijă — tatăl, mama sau altcineva — să îl pună să intre în iḥrām. Răsplata ritualului este a copilului, iar cel care îl are în grijă primește răsplată pentru aceasta. În relatarea autentică de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei — se spune:

„O femeie a ridicat un copil către Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, și a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, are el pelerinaj?» El a răspuns: «Da, iar tu ai răsplată.»”⁴⁶

Dacă copilul are discernământ, adică înțelege ceea ce i se spune, el însuși intenționează intrarea în iḥrām, iar cel care îl are în grijă îi spune: „Intenționează intrarea în iḥrām pentru cutare ritual.” Îi cere să facă din ritualurile ḥajj-ului ceea ce poate.

Așa sunt șederea la ʿArafah și înnoptarea la Minā și Muzdalifah. Ceea ce nu poate face, precum aruncarea pietricelelor, este îndeplinit în locul său de cel care îl are în grijă ori de altcineva, cu încuviințarea acestuia. Excepție fac ṭawāf și saʿy: dacă nu le poate face, copilul este purtat și i se spune: „Intenționează ṭawāf-ul” ori „Intenționează saʿy-ul.” În această situație, cel care îl poartă poate intenționa ṭawāf și saʿy pentru sine, iar copilul, de asemenea, pentru sine. Ṭawāf-ul și saʿy-ul sunt îndeplinite pentru amândoi, fiindcă fiecare dintre ei a avut o intenție. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Faptele sunt după intenții și fiecare om va avea ceea ce a intenționat.”⁴⁷

Dacă copilul nu are discernământ, cel care îl are în grijă intenționează intrarea lui în iḥrām și aruncă pietricelele în locul său. Îl aduce la locurile rituale ale ḥajj-ului, la ʿArafah și Muzdalifah, și îl poartă în ṭawāf și saʿy. În această situație nu este valid să intenționeze ṭawāf și saʿy pentru sine în timp ce îl poartă pe copil, deoarece copilul nu are aici nici intenție, nici faptă: intenția este numai a celui care îl poartă. O singură faptă nu este validă cu intenția pentru două persoane, spre deosebire de copilul cu discernământ, care are propria intenție, iar faptele sunt după intenții. Aceasta este opinia care mi se pare corectă. Prin urmare, cel care îl are în grijă face mai întâi ṭawāf și saʿy pentru sine, apoi le face purtând copilul, ori îl încredințează unei persoane de încredere care îl poartă în ṭawāf și saʿy.

Judecățile iḥrām-ului copilului sunt asemenea celor ale adultului, deoarece Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, i-a recunoscut pelerinajul. Odată stabilit pelerinajul, se aplică și judecățile și cerințele lui.

Dacă este băiat, evită ceea ce evită bărbatul adult; dacă este fată, evită ceea ce evită femeia adultă. Însă intenția copilului are judecata greșelii adultului: dacă el însuși săvârșește una dintre încălcările iḥrām-ului, nici el, nici cel care îl are în grijă nu datorează fidyah.

4. Împuternicirea altuia pentru ḥajj

Când ḥajj-ul devine obligatoriu pentru cineva, iar omul îl poate îndeplini personal, trebuie să îl îndeplinească. Dacă nu îl poate face personal, dar există speranță ca neputința să dispară — de exemplu, un bolnav care speră să se vindece —, amână pelerinajul până când îl poate face. Dacă moare înainte de aceasta, se îndeplinește ḥajj în locul său din averea lăsată, iar el nu are păcat.

Dacă însă cel căruia îi este obligatoriu pelerinajul are o neputință de la care nu se așteaptă vindecare — precum un om foarte vârstnic, un bolnav fără speranță de însănătoșire ori cineva care nu poate merge călare —, împuternicește pe altcineva să facă ḥajj în locul său. În cele două Ṣaḥīḥ este relatat de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei —:

„O femeie din Khathʿam a spus: «O, Trimis al lui Allah, obligația pelerinajului pe care Allah le-a impus-o robilor Săi l-a ajuns pe tatăl meu când era foarte bătrân și nu se putea ține pe animalul de călărie. Pot să fac pelerinajul în locul său?» El a răspuns: «Da.»”⁴⁸

Aceasta s-a întâmplat în pelerinajul de adio. Este permis ca un bărbat să facă pelerinajul în locul unei femei și o femeie în locul unui bărbat.

Dacă împuternicitului i-a devenit obligatoriu propriul pelerinaj, dar nu l-a făcut încă, nu face ḥajj în locul altcuiva, ci începe cu sine. În relatarea lui Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei — se spune:

„Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, l-a auzit pe un bărbat spunând: «Răspund chemării Tale în locul lui Shubrumah.» Profetul a întrebat: «Cine este Shubrumah?» El a răspuns: «Un frate sau o rudă de-a mea.» Profetul l-a întrebat: «Ai făcut pelerinajul pentru tine?» El a răspuns: «Nu.» Profetul a spus: «Fă pelerinajul pentru tine, apoi fă-l în locul lui Shubrumah.»”⁴⁹

Este mai bine ca împuternicitul să spună explicit numele celui pe care îl reprezintă:

„Răspund chemării Tale în locul lui cutare.”

Dacă reprezintă o femeie, spune:

„Răspund chemării Tale în locul mamei lui cutare” ori „în locul fiicei lui cutare”.

Nu este însă nicio problemă dacă intenționează persoana reprezentată fără să îi rostească numele. Dacă uită numele, intenționează persoana care l-a împuternicit, chiar dacă nu își amintește numele ei: Allah Preaînaltul o cunoaște și ea nu Îi este ascunsă.

Împuternicitul trebuie să se teamă de Allah Preaînaltul și să se străduiască să îndeplinească ritualul complet, fiindcă i-a fost încredințat aceasta. Să îndeplinească obligațiile, să lase interdicțiile și să facă, pe cât poate, și completările și actele Sunnei ale ritualului.

5. Schimbarea veșmintelor de iḥrām

Celui aflat în iḥrām pentru ḥajj sau ʿumrah, bărbat ori femeie, îi este permis să își schimbe veșmintele în care a intrat în iḥrām și să îmbrace altele, dacă sunt dintre cele pe care le poate purta. Celui aflat în iḥrām îi este permis și să încalțe sandale după intrarea în iḥrām, chiar dacă în momentul intrării era desculț.

6. Locul celor două unități de după ṭawāf

Este Sunna ca omul care a încheiat ṭawāf-ul să îndeplinească cele două unități în spatele Maqām Ibrāhīm. Dacă locul din apropierea lui este liber, se roagă acolo; altfel se roagă mai departe, chiar la distanță, așezând Maqām-ul între sine și Kaʿbah. Astfel se poate spune că s-a rugat în spatele Maqām-ului. Urmează în aceasta călăuzirea Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, așa cum se arată în relatarea lui Jābir despre pelerinajul Profetului: el a așezat Maqām-ul între sine și Casă.

7. Continuitatea în saʿy și între ṭawāf și saʿy

Este mai bine ca saʿy-ul să urmeze imediat ṭawāf-ului. Dacă îl amână mult, nu este nicio problemă: de exemplu, face ṭawāf la începutul zilei și saʿy spre sfârșitul ei sau face ṭawāf noaptea și saʿy după aceea, ziua. Celui obosit în timpul saʿy-ului îi este permis să se așeze și să se odihnească, apoi să își încheie saʿy-ul mergând pe jos ori folosind un cărucior sau altceva asemănător.

Dacă începe rugăciunea în timp ce face saʿy, se alătură rugăciunii. După salutul final își continuă saʿy-ul din locul în care ajunsese înainte de începerea rugăciunii.

La fel, dacă începe rugăciunea în timpul ṭawāf-ului sau este adus un mort pentru rugăciunea funerară, omul se roagă. După încheierea rugăciunii își continuă ṭawāf-ul din locul în care ajunsese. Potrivit opiniei pe care o consider mai puternică, nu este nevoie să reia de la început înconjurarea pe care a întrerupt-o. Dacă întreruperea pentru rugăciune este scuzată, nu există o dovadă că începutul înconjurării ar deveni nevalid.

8. Îndoiala asupra numărului de înconjurări ori de parcursuri

Dacă omul are îndoieli asupra numărului înconjurărilor, iar îndoielile sunt frecvente, precum la cel chinuit de gânduri obsesive, nu le dă atenție. Dacă îndoielile nu sunt frecvente, dar apar după terminarea ṭawāf-ului, tot nu le dă atenție, în afară de cazul în care este sigur că lipsește ceva: atunci completează ceea ce lipsește.

Dacă îndoiala apare în timpul ṭawāf-ului — de exemplu, nu știe dacă înconjurarea în care se află este a treia sau a patra —, urmează ceea ce i se pare mai probabil. Dacă niciuna dintre cele două posibilități nu i se pare mai probabilă, se întemeiază pe certitudine, adică pe numărul mai mic. În exemplul dat, dacă trei i se pare mai probabil, socotește trei și mai face patru înconjurări; dacă patru i se pare mai probabil, socotește patru și face încă trei. Dacă niciuna nu i se pare mai probabilă, socotește trei, fiindcă acesta este numărul sigur, și mai face patru înconjurări.

În toate privințele arătate, îndoiala asupra numărului parcursurilor de saʿy are aceeași judecată ca îndoiala asupra numărului înconjurărilor de ṭawāf.

9. Șederea la ʿArafah

S-a arătat mai înainte că este mai bine ca pelerinul să intre în iḥrām pentru ḥajj în ziua de 8 Dhū al-Ḥijjah, apoi să plece la Minā, unde rămâne restul zilei și noaptea dinaintea zilei de 9, iar în cursul dimineții să plece spre ʿArafah. Aceasta este forma mai meritorie. Dacă merge la ʿArafah fără să fi mers mai întâi la Minā, a lăsat ceea ce este mai bun, dar nu are păcat.

Cel aflat la ʿArafah trebuie să se asigure că este înăuntrul limitelor ei. Unii pelerini stau în afara limitelor, fie din neștiință, fie urmându-i pe alții. Aceștia nu au ḥajj, fiindcă nu au stat la ʿArafah. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Pelerinajul este ʿArafah.”⁵⁰

Orice loc din ʿArafah în care omul stă este suficient, potrivit cuvintelor Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui:

„Eu am stat aici, însă întregul ʿArafah este loc de ședere.”⁵¹

Celui care a stat la ʿArafah nu îi este permis să plece din limitele ei înainte de apusul soarelui din ziua de ʿArafah. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a rămas până la apus și a spus:

„Luați de la mine ritualurile voastre.”⁵²

Timpul șederii la ʿArafah se întinde până la ivirea zorilor în ziua sărbătorii. Pe cine îl ajunge Fajr în ziua sărbătorii fără să fi stat la ʿArafah, acela a pierdut ḥajj-ul. Dacă a pus la intrarea în iḥrām condiția:

„Dacă o piedică mă oprește, locul ieșirii mele din iḥrām va fi acolo unde m-ai oprit”

iese din iḥrām și nu îi revine nimic. Dacă nu a pus condiția și a pierdut șederea la ʿArafah, iese din iḥrām printr-o ʿumrah: merge la Casă, face ṭawāf, saʿy și își rade capul. Dacă are cu sine hady, îl înjunghie. În anul următor recuperează ḥajj-ul pe care l-a pierdut și aduce hady. Dacă nu găsește hady, postește zece zile: trei în timpul pelerinajului și șapte după întoarcerea la familie.

10. Plecarea de la Muzdalifah

Celui puternic nu îi este permis să plece de la Muzdalifah până când nu îndeplinește Fajr în ziua sărbătorii. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a înnoptat acolo și nu a plecat până când nu a îndeplinit Fajr. El a spus:

„Luați de la mine ritualurile voastre.”

În Ṣaḥīḥ Muslim este relatat de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —:

„În noaptea de la Muzdalifah, Sawdah i-a cerut Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, să plece înaintea lui și înainte de înghesuiala oamenilor, fiindcă era o femeie greoaie. El i-a îngăduit, iar ea a plecat înaintea lui. Pe noi ne-a ținut până dimineața și am plecat odată cu el.”⁵³

Într-o altă formulare, ʿĀʾishah a spus:

„Aș fi dorit să îi fi cerut permisiunea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, așa cum i-a cerut Sawdah, ca să îndeplinesc rugăciunea de dimineață la Minā și să arunc la jamrah înainte de venirea oamenilor.”

Celui slab, căruia înghesuiala oamenilor de la jamrah îi este grea, îi este permis să plece înainte de Fajr, după apusul lunii, și să arunce la jamrah înaintea oamenilor. În Ṣaḥīḥ Muslim este relatat despre Asmāʾ:

„Ea aștepta apusul lunii și îl întreba pe slujitorul ei: «A apus luna?» Când el răspundea: «Da», îi spunea: «Pornește cu mine.» El a relatat: «Am pornit până când ea a aruncat la jamrah, apoi a făcut rugăciunea — adică Fajr — la locul unde stătea. I-am spus: „O, doamnă, o, doamnă, am venit foarte devreme!” Ea a răspuns: „Nicidecum, fiule! Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, le-a dat permisiunea femeilor.”»”⁵⁴

Cine este dintre însoțitorii acestor persoane slabe, cărora le este permis să plece de la Muzdalifah înainte de Fajr, poate pleca împreună cu ele. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, l-a trimis pe Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei — noaptea, împreună cu membrii slabi ai familiei sale, de la Muzdalifah. Dacă și însoțitorul este slab, aruncă la jamrah când ajunge la Minā, fiindcă nu poate suporta înghesuiala. Dacă poate suporta înghesuiala oamenilor, amână aruncarea până la răsăritul soarelui, potrivit relatării lui Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei —:

„Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, ne-a trimis de la Jamʿ pe noi, tinerii din Banū ʿAbd al-Muṭṭalib. Ne atingea ușor coapsele și spunea: «Copiii mei, nu aruncați până când nu răsare soarele!»”⁵⁵

Acest hadith a fost relatat de cei cinci și declarat autentic de al-Tirmidhī și Ibn Ḥibbān.

Pe scurt, plecarea de la Muzdalifah și aruncarea la Jamrat al-ʿAqabah în ziua sărbătorii sunt după cum urmează:

Primul caz: cel puternic, care nu însoțește o persoană slabă, nu pleacă de la Muzdalifah până când nu îndeplinește Fajr și nu aruncă la jamrah până la răsăritul soarelui. Aceasta este fapta Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, care spunea:

„Luați de la mine ritualurile voastre.”

El nu i-a îngăduit niciunei persoane puternice să plece de la Muzdalifah înainte de Fajr ori să arunce la jamrah înainte de răsărit.

Al doilea caz: cel care este puternic și sănătos, dar îi însoțește pe cei slabi, pleacă împreună cu ei spre sfârșitul nopții, dacă dorește. Persoana slabă aruncă la jamrah când ajunge la Minā; cea puternică nu aruncă împreună cu ea până când nu răsare soarele, fiindcă nu are o scuză.⁵⁶

Al treilea caz: celui slab îi este permis să plece de la Muzdalifah spre sfârșitul nopții, după apusul lunii, și să arunce la jamrah când ajunge la Minā.

Cine nu ajunge la Muzdalifah decât după ivirea zorilor din ziua sărbătorii, dar prinde acolo rugăciunea și a stat la ʿArafah înainte de Fajr, are un pelerinaj valid. Aceasta se întemeiază pe relatarea lui ʿUrwah ibn Muḍarris, amintită anterior, în care Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, spune:

„Cine a fost de față la această rugăciune a noastră — adică Fajr — și a stat împreună cu noi până la plecarea noastră, după ce a stat mai înainte la ʿArafah ziua sau noaptea, și-a împlinit pelerinajul și și-a încheiat ritualurile.”⁵⁷

El a fost relatat de cei cinci și declarat autentic de al-Tirmidhī și al-Ḥākim. Sensul aparent al hadithului este că omul nu datorează o jertfă compensatorie, fiindcă a prins o parte din timpul șederii la Muzdalifah și al pomenirii lui Allah la al-Mashʿar al-Ḥarām, prin rugăciunea Fajr pe care a îndeplinit-o. Pelerinajul său este astfel complet. Dacă ar datora o asemenea jertfă, Profetul ar fi arătat aceasta. Allah știe mai bine.

11. Chestiuni legate de aruncarea pietricelelor

1. Pietricelele aruncate trebuie să aibă o mărime între un bob de năut și o alună: nici foarte mari, nici foarte mici. Ele se culeg de la Minā, Muzdalifah sau din alt loc, în fiecare zi pentru ziua respectivă.

Nu este stabilit că Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, ar fi cules pietricelele de la Muzdalifah, nici că le-ar fi cules dintr-odată pe cele pentru toate zilele. Din câte știu, nu i-a poruncit vreunuia dintre Companioni să facă aceasta.

2. Nu este obligatoriu ca pietricica să lovească stâlpul însuși. Este obligatoriu să ajungă și să rămână în bazinul în care se strâng pietricelele. Dacă lovește stâlpul, dar nu cade în bazin, trebuie aruncată alta în locul ei. Dacă ajunge și rămâne în bazin fără să lovească stâlpul, aruncarea este suficientă.

3. Dacă omul uită o pietricică la una dintre jamrah-uri și aruncă numai șase, apoi nu își amintește decât după ce a ajuns la locul său de ședere, se întoarce și aruncă pietricica uitată; nu este nicio problemă. Dacă soarele a apus înainte să își amintească, o amână până a doua zi. După ce soarele trece de zenit, aruncă mai întâi pietricica uitată, înainte de orice altceva, apoi aruncă la jamrah-uri pentru ziua în curs.

12. Prima și a doua ieșire din iḥrām

Când pelerinul a aruncat la Jamrat al-ʿAqabah în ziua sărbătorii și și-a ras ori scurtat părul, a împlinit prima ieșire din iḥrām. Îi sunt permise toate lucrurile interzise în iḥrām: parfumul, veșmintele obișnuite, tăierea părului și a unghiilor și celelalte, în afară de cele legate de femei. Nu îi este permis contactul intim cu soția sau privirea ei cu dorință până când nu face ṭawāf la Casă și saʿy între al-Ṣafā și al-Marwah. După ṭawāf și saʿy, a împlinit a doua ieșire din iḥrām și îi sunt permise toate lucrurile interzise în această stare,

inclusiv cele legate de femei. Însă, cât timp rămâne în limitele teritoriului sacru, nu îi sunt permise vânatul și tăierea copacilor ori a ierbii verzi, din pricina teritoriului sacru, nu din pricina iḥrām-ului, căci a ieșit din iḥrām.

13. Împuternicirea altuia pentru aruncarea pietricelelor

Celui care poate arunca singur la jamrah-uri nu îi este permis să împuternicească pe altcineva să arunce în locul său, indiferent dacă pelerinajul său este obligatoriu sau voluntar. Când omul începe un pelerinaj voluntar, devine obligatoriu să îl încheie. În schimb, cine întâmpină greutate în aruncarea pietricelelor, precum bolnavul, cel foarte vârstnic, femeia însărcinată și cei asemenea lor, poate împuternici pe altcineva să arunce în locul său, indiferent dacă pelerinajul este obligatoriu sau voluntar. Pietricelele pot fi culese de persoana reprezentată și înmânate împuternicitului, ori culese de împuternicit: toate acestea sunt permise.

Împuternicitul începe prin a arunca pentru sine, apoi pentru persoana pe care o reprezintă, potrivit sensului general al cuvintelor Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui:

„Începe cu tine însuți.”⁵⁸

Și al cuvintelor sale:

„Fă pelerinajul pentru tine, apoi fă-l în locul lui Shubrumah.”⁵⁹

Poate arunca pentru sine și apoi pentru persoana reprezentată din același loc. Aruncă șapte pietricele la prima jamrah pentru sine, apoi șapte pentru persoana reprezentată. La fel face la a doua și la a treia, așa cum indică sensul aparent al relatării lui Jābir:

„Am făcut pelerinajul împreună cu Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, am rostit talbiyah pentru copii și am aruncat pietricelele în locul lor.”⁶⁰

Relatarea a fost transmisă de Aḥmad și Ibn Mājah. Sensul ei aparent este că ei făceau aceasta din același loc.

Dacă ar fi aruncat întâi la toate trei pentru sine și apoi s-ar fi întors de la început pentru copii, aceasta ar fi fost relatată. Allah știe mai bine.

14. Ritualurile din ziua sărbătorii

În ziua sărbătorii, pelerinul îndeplinește patru ritualuri, în ordinea următoare:

Primul: aruncarea la Jamrat al-ʿAqabah. Al doilea: înjunghierea hady-ului, dacă are hady. Al treilea: raderea sau scurtarea părului. Al patrulea: ṭawāf la Casă.

Dacă face tamattuʿ, îndeplinește și saʿy pentru ḥajj. Dacă face qirān ori ifrād și a făcut deja saʿy după ṭawāf-ul de sosire, primul saʿy este suficient. Altfel face saʿy după acest ṭawāf, adică ṭawāf-ul pentru ḥajj.

Este prescris să păstreze această ordine. Dacă schimbă ordinea unora — înjunghie înainte de aruncarea pietricelelor, își rade capul înainte de înjunghiere sau face ṭawāf înainte de radere — și a făcut-o din neștiință ori uitare, nu este nicio problemă. Chiar dacă a făcut-o cu intenție și cunoscând judecata, opinia cunoscută a școlii imamului Aḥmad este că tot nu este nicio problemă. Aceasta se întemeiază pe relatarea lui al-Bukhārī de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei — că Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a fost întrebat despre cel care s-a ras înainte de înjunghiere și despre lucruri asemănătoare, iar el a răspuns:

„Nu este nicio problemă.”⁶¹

Tot de la el se relatează că, în ziua jertfei, Profetul era întrebat la Minā și răspundea:

„Nu este nicio problemă.”

Un bărbat l-a întrebat:

„M-am ras înainte de a înjunghia.” El a răspuns: „Înjunghie și nu este nicio problemă.” Omul a spus: „Am aruncat pietricelele după ce a venit seara.” El a răspuns: „Nu este nicio problemă.”⁶²

Tot de la el se relatează că Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a fost întrebat despre înjunghiere, radere, aruncarea pietricelelor și schimbarea ordinii lor, iar el a răspuns:

„Nu este nicio problemă.”⁶³

A fost întrebat și despre cel care a vizitat Casa — adică a făcut ṭawāf-ul vizitei — înainte de aruncarea pietricelelor ori a înjunghiat înainte de aruncarea lor, iar el a răspuns:

„Nu este nicio problemă.”⁶⁴

Aceasta a fost relatată de al-Bukhārī. În relatarea lui ʿAbd Allāh ibn ʿAmr se spune:

„În ziua aceea Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, nu a fost întrebat despre vreun lucru făcut mai devreme sau mai târziu fără să răspundă: «Fă aceasta și nu este nicio problemă.»”⁶⁵

Nu este nicio problemă dacă amână înjunghierea până la coborârea în Makkah, dar nu o amână după zilele al-Tashrīq. Nici amânarea ṭawāf-ului ori a saʿy-ului după ziua sărbătorii nu este o problemă, însă nu le amână după luna Dhū al-Ḥijjah decât dacă există o scuză. De exemplu, dacă femeia intră în lăuzie înainte de ṭawāf, amână ṭawāf-ul până când devine curată, chiar dacă aceasta se întâmplă după luna Dhū al-Ḥijjah. Nu are păcat și nu datorează fidyah.

15. Timpul aruncării pietricelelor și ordinea jamrah-urilor

S-a arătat mai înainte că, în ziua sărbătorii, timpul aruncării pietricelelor începe după răsăritul soarelui pentru cel puternic; pentru cine întâmpină greutate din pricina înghesuielii, începe spre sfârșitul nopții dinaintea sărbătorii. În zilele al-Tashrīq, timpul începe după ce soarele trece de zenit: nu se aruncă înainte de acest moment, fiindcă Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, arunca numai după trecerea soarelui de zenit și a spus:

„Luați de la mine ritualurile voastre.”⁶⁶

În ziua sărbătorii și în zilele de după ea, timpul aruncării se întinde până la apusul soarelui; nu se aruncă noaptea. Unii învățați consideră însă că, dacă nu a aruncat ziua, poate arunca noaptea până în noaptea dinaintea zilei de 14, deoarece zilele de la Minā se încheie la apusul zilei de 13. Prima opinie este mai prudentă. Dacă a pierdut aruncarea unei zile, aruncă a doua zi, după trecerea soarelui de zenit, începând cu ziua pe care a pierdut-o. După ce termină, aruncă pentru ziua în curs.⁶⁷

Ordinea celor trei jamrah-uri este obligatorie. Aruncă întâi la prima, cea din apropierea moscheii al-Khayf, apoi la cea din mijloc și apoi la Jamrat al-ʿAqabah. Dacă începe cu Jamrat al-ʿAqabah, apoi aruncă la cea din mijloc și apoi la prima, ori începe cu cea din mijloc, iar aceasta a fost cu intenție și cunoscând judecata, trebuie să repete la cea din mijloc și apoi la Jamrat al-ʿAqabah. Dacă a fost din neștiință ori uitare, este suficient și nu îi revine nimic.

16. Înnoptarea la Minā

Înnoptarea la Minā în nopțile dinaintea zilelor de 11 și 12 este obligatorie. Obligația constă în petrecerea celei mai mari părți a nopții acolo, fie la începutul, fie la sfârșitul ei. Dacă omul coboară la Makkah la începutul nopții și revine înainte de miezul nopții sau coboară de la Minā la Makkah după miezul nopții, nu este nicio problemă, fiindcă a îndeplinit obligația.

Trebuie să se asigure că este în limitele Minā-ei, ca să nu înnopteze din greșeală în afara ei. Limita ei estică este valea Muḥassir, iar cea vestică este Jamrat al-ʿAqabah; valea și jamrah nu fac parte din Minā. Din munții care înconjoară Minā, pantele orientate spre ea fac parte din Minā, astfel încât înnoptarea acolo este permisă. Pelerinul să se păzească de înnoptarea în valea Muḥassir ori dincolo de Jamrat al-ʿAqabah, fiindcă acestea sunt în afara limitelor Minā-ei. Cine înnoptează acolo nu și-a îndeplinit obligația.⁶⁸

17. Ṭawāf-ul de rămas-bun

S-a arătat că, la plecarea din Makkah, ṭawāf-ul de rămas-bun este obligatoriu pentru fiecare pelerin care a făcut ḥajj ori ʿumrah, cu excepția femeii aflate la menstruație sau în lăuzie. Dacă ea devine curată înainte de a părăsi clădirile Makkăi,

trebuie să îl îndeplinească. Dacă omul îndeplinește ṭawāf-ul de rămas-bun, apoi pleacă din Makkah și rămâne o zi ori mai mult în altă parte, nu trebuie să repete ṭawāf-ul, chiar dacă locul în care stă este aproape de Makkah.

Allah știe mai bine. Binecuvântările și pacea lui Allah să fie asupra Profetului nostru Muḥammad, a familiei și a tuturor Companionilor săi.

Încheiată de autorul ei, Muḥammad al-Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn, la 7 Shaʿbān 1387 H. Lauda Îi aparține lui Allah, prin a Cărui har se împlinesc faptele bune. Revizuirea ei a fost încheiată în cursul dimineții de joi, 13 Ramaḍān 1387 H. Binecuvântările și pacea lui Allah să fie asupra lui Muḥammad, a familiei și a tuturor Companionilor săi.