Ghid pentru ʿumrah și hajj

În ziua al-Tarwiyah, a opta zi din Dhū al-Ḥijjah, omul intră în iḥrām pentru ḥajj în cursul dimineții, din locul în care intenționează să plece la ḥajj. La intrarea în iḥrām face ceea ce a făcut pentru ʿumrah: baia, parfumarea și rugăciunea. Intenționează ḥajj-ul și rostește talbiyah ca la ʿumrah, însă în loc de:

„Răspund chemării Tale pentru ʿumrah!”

spune:

„Răspund chemării Tale pentru ḥajj!”

Dacă se teme că o piedică îl va împiedica să își îndeplinească ḥajj-ul, pune o condiție, spunând:

„Dacă o piedică mă oprește, locul ieșirii mele din iḥrām va fi acolo unde m-ai oprit.”

Dacă nu se teme de o piedică, nu pune o condiție.

Apoi pleacă la Minā, unde îndeplinește Ẓuhr, ʿAṣr, Maghrib, ʿIshāʾ și Fajr, scurtând rugăciunile, dar fără să le reunească. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, scurta rugăciunile la Minā, fără să le reunească. Scurtarea înseamnă, după cum se știe, reducerea rugăciunii de patru unități la două. Atât locuitorii din Makkah, cât și ceilalți scurtează rugăciunile la Minā, ʿArafah și Muzdalifah: în pelerinajul de adio, Profetul conducea rugăciunea pentru oameni, printre care se aflau și locuitori din Makkah, fără să le poruncească să completeze rugăciunea. Dacă ar fi fost obligatoriu pentru ei, le-ar fi poruncit, așa cum a făcut în anul cuceririi.

După răsăritul soarelui, în ziua de ʿArafah, pleacă de la Minā spre ʿArafah și se oprește la Namirah până când soarele trece de zenit, dacă îi este ușor; altfel, nu este nicio problemă, deoarece oprirea la Namirah este Sunna. După ce soarele trece de zenit, îndeplinește Ẓuhr și ʿAṣr, fiecare din două unități, reunindu-le la timpul primei, așa cum a făcut Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, pentru a prelungi timpul șederii și al invocării.

După rugăciune se consacră pomenirii, invocării și rugii smerite către Allah, Preaputernicul și Mărețul. Îi cere ceea ce dorește, cu mâinile ridicate și cu fața spre qiblah, chiar dacă muntele se află în spatele său: Sunna este să se îndrepte spre qiblah, nu spre munte. Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a stat lângă munte și a spus:

„Eu am stat aici, însă întregul ʿArafah este loc de ședere. Îndepărtați-vă de albia văii ʿUranah.”²⁶

Cea mai frecventă invocare a Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, în acel loc măreț era:

„Nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Unicul, Care nu are asociat. Lui Îi aparțin stăpânirea și lauda și El are putere asupra tuturor lucrurilor.”

Dacă se plictisește și dorește să vorbească cu tovarășii săi despre lucruri folositoare sau să citească din cărți folositoare, mai ales despre generozitatea lui Allah și belșugul darurilor Sale, pentru a-și întări nădejdea în ziua aceea, aceasta este bine. Apoi revine la rugă smerită și la invocare. Să se străduiască să folosească sfârșitul zilei pentru invocări, fiindcă cea mai bună invocare este invocarea din ziua de ʿArafah.

După apusul soarelui pleacă spre Muzdalifah. Când ajunge, îndeplinește Maghrib și ʿIshāʾ reunite, cu excepția cazului în care ajunge la Muzdalifah înainte de timpul lui ʿIshāʾ: atunci îndeplinește Maghrib la timpul ei, așteaptă intrarea timpului lui ʿIshāʾ și o îndeplinește la timpul ei. Aceasta este opinia noastră în această chestiune.

Dovada sunt cuvintele autorilor — Allah să aibă milă de ei — în privința timpilor rugăciunii: „Îndeplinirea ei mai devreme — adică a rugăciunii Maghrib — este mai bună, în afară de noaptea de la Muzdalifah, pentru cel care merge spre ea în iḥrām. Dacă însă nu ajunge la ea în timpul apusului și timpul rugăciunii îl prinde pe drum, îndeplinește Maghrib la timpul ei și nu o amână.” În Sharḥ al-Iqnāʿ se spune: „Dacă timpul rugăciunii îl prinde pe drum, nu o amână, ci o îndeplinește la timpul ei, deoarece nu are o scuză.” În privința reunirii rugăciunilor au spus că Maghrib se amână la Muzdalifah. Au justificat aceasta prin faptul că timpul lui Maghrib este ocupat cu drumul spre Muzdalifah.

Învățații mālikiți au spus: dacă omul a stat la ʿArafah împreună cu imamul și a plecat împreună cu el, reunește rugăciunile la Muzdalifah. Dacă nu a stat și nu a plecat cu imamul, ci a stat singur ori a plecat mai târziu, îndeplinește atât Maghrib, cât și ʿIshāʾ, fiecare la timpul ei. Aceasta este menționată în Jawāhir al-Iklīl, 1/181.

Ibn Ḥazm — Allah să aibă milă de el — a fost mai strict și a spus că, în acea noapte, Maghrib nu este validă decât la Muzdalifah și numai după dispariția crepusculului. Aici se încheie cuvintele sale.

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī este relatat de la Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el —:

„A venit la Muzdalifah pe la chemarea pentru ʿIshāʾ sau în apropierea acelui timp. I-a poruncit unui bărbat să rostească adhān și iqāmah, apoi a îndeplinit Maghrib și, după ea, două unități. A cerut apoi să i se aducă cina și a mâncat. După aceea i-a poruncit unui bărbat să rostească adhān și iqāmah și a îndeplinit ʿIshāʾ din două unități.”

Într-o altă formulare:

„A îndeplinit cele două rugăciuni, fiecare separat, cu adhān și iqāmah, luând cina între ele.”²⁷

Totuși, dacă există nevoie de reunire, din pricina oboselii, a lipsei apei ori din alt motiv, nu este nicio problemă să le reunească, chiar dacă timpul lui ʿIshāʾ nu a intrat încă. Dacă se teme că nu va ajunge la Muzdalifah decât după miezul nopții, se roagă chiar și înainte de a ajunge la Muzdalifah. Nu este permis să amâne rugăciunea dincolo de miezul nopții.

Înnoptează la Muzdalifah. Când se ivește limpede zorirea, îndeplinește Fajr devreme, cu adhān și iqāmah. Apoi se îndreaptă spre al-Mashʿar al-Ḥarām, Îl mărturisește pe Allah ca Unic, rostește takbīr și Îi cere ceea ce dorește, până când se luminează bine. Dacă nu îi este ușor să meargă la al-Mashʿar al-Ḥarām, face invocări din locul în care se află, potrivit cuvintelor Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui:

„Eu am stat aici, însă întregul Jamʿ este loc de ședere.”²⁸

În timpul pomenirii și al invocării stă cu fața spre qiblah, cu mâinile ridicate.

Când s-a luminat bine, pleacă spre Minā înainte de răsăritul soarelui și grăbește trecerea prin valea Muḥassir. Când ajunge la Jamrat al-ʿAqabah, ultima dintre jamrah-uri și cea mai apropiată de Makkah, aruncă spre ea șapte pietricele, una după alta, fiecare de mărimea aproximativă a unui sâmbure de curmală. Rostește takbīr la fiecare pietricică.

După aceasta își înjunghie hady-ul. Apoi, dacă este bărbat, își rade capul. Femeia își scurtează părul, fără să îl radă. Apoi coboară la Makkah și îndeplinește ṭawāf și saʿy pentru ḥajj.

Este Sunna să se parfumeze înainte de a coborî la Makkah pentru ṭawāf, după aruncarea pietricelelor și raderea capului, potrivit cuvintelor lui ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —:

„Îl parfumam pe Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, pentru intrarea în iḥrām, înainte de a intra în ea, și pentru ieșirea din iḥrām, înainte de a face ṭawāf în jurul Casei.”²⁹

După ṭawāf și saʿy se întoarce la Minā și petrece acolo nopțile dinaintea zilelor de 11 și 12. În amândouă zilele aruncă pietricele la cele trei jamrah-uri după ce soarele trece de zenit. Este mai bine să meargă pe jos la aruncarea pietricelelor, dar nu este nicio problemă dacă merge călare ori cu un mijloc de transport.

Aruncă la prima jamrah, cea mai îndepărtată de Makkah și cea din apropierea moscheii al-Khayf, șapte pietricele, una după alta, rostind takbīr la fiecare. Apoi înaintează puțin și face îndelung invocări după dorință. Dacă îi este greu să stea mult în picioare pentru invocare, face cât îi este ușor, fie și puțin, pentru a împlini Sunna.

Apoi aruncă la jamrah din mijloc șapte pietricele, una după alta, rostind takbīr la fiecare. După aceea se îndreaptă spre stânga, stă cu fața spre qiblah și cu mâinile ridicate și face invocări îndelung, dacă îi este ușor. Altfel, stă cât poate. Nu se cuvine să lase șederea pentru invocare, fiindcă este Sunna, iar mulți oameni o neglijează, fie din neștiință, fie din nepăsare. Cu cât o Sunna este mai neglijată, cu atât mai necesare devin punerea ei în practică și răspândirea ei printre oameni, ca să nu fie părăsită și să nu piară.

Apoi aruncă la Jamrat al-ʿAqabah șapte pietricele, una după alta, rostind takbīr la fiecare. După aceea pleacă și nu face invocări acolo.

După aruncarea pietricelelor din ziua de 12, dacă dorește, pleacă mai devreme de la Minā; dacă dorește să mai rămână, petrece și noaptea dinaintea zilei de 13 și aruncă la cele trei jamrah-uri după trecerea soarelui de zenit, așa cum a făcut mai înainte. Amânarea plecării este mai bună. Ea nu devine obligatorie decât dacă soarele apune în ziua de 12 în timp ce omul se află încă la Minā.

Atunci este obligat să rămână și să arunce la cele trei jamrah-uri după trecerea soarelui de zenit. Dar dacă apusul îl prinde la Minā în ziua de 12 fără voia sa — de exemplu, s-a pregătit de plecare și s-a urcat în mașină, dar a întârziat din pricina aglomerației sau dintr-un motiv asemănător —, nu este obligat să mai rămână, deoarece întârzierea până la apus a fost fără alegerea sa.

Când dorește să plece de la Makkah spre țara sa, nu pleacă înainte de a face ṭawāf-ul de rămas-bun, potrivit cuvintelor Profetului, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui:

„Nimeni să nu plece până când ultimul său act nu este la Casă.”³⁰

Într-o altă formulare:

„Oamenilor li s-a poruncit ca ultimul lor act să fie la Casă, însă femeii aflate la menstruație i s-a dat o înlesnire.”³¹

Femeia aflată la menstruație sau în lăuzie nu are de îndeplinit ṭawāf-ul de rămas-bun. Nu se cuvine să stea la ușa Moscheii Sacre pentru rămas-bun, deoarece aceasta nu a fost transmisă de la Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui.

Ṭawāf-ul de rămas-bun se face ca ultim act la Casă, când omul dorește să plece în călătorie. Dacă rămâne după el pentru a aștepta tovarășii, a încărca bagajele ori a cumpăra ceva pentru drum, nu este nicio problemă și nu repetă ṭawāf-ul. Dar dacă hotărăște să amâne călătoria — de exemplu, intenționa să plece la începutul zilei și a făcut ṭawāf-ul de rămas-bun, apoi amână până spre sfârșitul zilei —, trebuie să repete ṭawāf-ul, ca el să fie ultimul său act la Casă.