Text integral · Pasaje · 13
Buna purtare în călătorie
Se cuvine ca cel care pleacă la pelerinaj sau pentru alt act de adorare să păstreze, în toate situațiile sale, intenția de a se apropia de Allah Preaînaltul. Astfel, cuvintele, faptele și cheltuielile sale îl vor apropia de Allah, căci:
إِنَّمَا الْأَعْمَالُ بِالنِّيَّاتِ، وَإِنَّمَا لِكُلِّ امْرِئٍ مَا نَوَى
„Faptele sunt după intenții și fiecare om va avea ceea ce a intenționat.”1
Se cuvine să aibă însușiri alese: generozitate, îngăduință, noblețe, o purtare deschisă față de tovarășii de călătorie, să îi ajute cu averea și cu efortul său și să le aducă bucurie. Acestea se adaugă îndeplinirii actelor de adorare pe care Allah i le-a făcut obligatorii și evitării lucrurilor interzise.
Se cuvine să ia cu sine mijloace bănești și provizii de călătorie din belșug, mai mult decât strictul necesar, ca precauție pentru nevoile care pot apărea.
La plecare și pe parcursul călătoriei se cuvine să rostească formulele transmise de la Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui. Printre ele sunt următoarele:
1. Când pune piciorul pe mijlocul de călătorie, spune:
بِسْمِ اللَّهِ
„În numele lui Allah.”
După ce s-a așezat, să își amintească binefacerea lui Allah asupra robilor Săi, care le-a înlesnit felurite mijloace de călătorie, apoi să spună:
اللَّهُ أَكْبَرُ، اللَّهُ أَكْبَرُ، اللَّهُ أَكْبَرُ. سُبْحَـٰنَ ٱلَّذِى سَخَّرَ لَنَا هَـٰذَا وَمَا كُنَّا لَهُۥ مُقْرِنِينَ وَإِنَّآ إِلَىٰ رَبِّنَا لَمُنقَلِبُونَ، اللَّهُمَّ إِنَّا نَسْأَلُكَ فِي سَفَرِنَا هَذَا الْبِرَّ وَالتَّقْوَى، وَمِنَ الْعَمَلِ مَا تَرْضَى. اللَّهُمَّ هَوِّنْ عَلَيْنَا سَفَرَنَا هَذَا وَاطْوِ عَنَّا بُعْدَهُ. اللَّهُمَّ أَنْتَ الصَّاحِبُ فِي السَّفَرِ وَالْخَلِيفَةُ فِي الْأَهْلِ. اللَّهُمَّ إِنِّي أَعُوذُ بِكَ مِنْ وَعْثَاءِ السَّفَرِ وَكَآبَةِ الْمَنْظَرِ، وَسُوءِ الْمُنْقَلَبِ فِي الْمَالِ وَالْأَهْلِ.
„Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare! Slavă Celui care ne-a supus aceasta, căci noi nu am fi putut-o stăpâni! Și la Domnul nostru ne vom întoarce. O, Allah, Îți cerem în această călătorie a noastră evlavie, teamă de Tine și fapte de care ești mulțumit. O, Allah, ușurează-ne această călătorie și scurtează-ne depărtarea ei! O, Allah, Tu ești Însoțitorul în călătorie și Cel care veghează asupra familiei! O, Allah, caut adăpost la Tine de greutățile călătoriei, de priveliștea întristătoare și de întoarcerea cu rău la avere și familie.”2
2. Să rostească takbīr când urcă într-un loc înalt și tasbīḥ când coboară într-un loc jos.
3. Când se oprește într-un loc, să spună:
أَعُوذُ بِكَلِمَاتِ اللَّهِ التَّامَّاتِ مِنْ شَرِّ مَا خَلَقَ
„Caut adăpost în cuvintele desăvârșite ale lui Allah de răul celor create de El.”3
Pe cel care o spune nu îl va vătăma nimic până când nu va pleca din locul în care s-a oprit.
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī, Cartea începutului revelației, capitolul despre începutul revelației, nr. 1; și de Muslim, Cartea conducerii, capitolul despre cuvintele Profetului «Faptele sunt după intenții…» («إنما الأعمال...»), nr. 1907.
Relatat de Muslim, Cartea pelerinajului, capitolul despre ceea ce se rostește când se încalecă pentru călătoria la ḥajj sau pentru altă călătorie, nr. 1342.
Relatat de Muslim, Cartea pomenirii și a invocării, capitolul despre căutarea adăpostului de hotărârea rea, de pieirea nefericită și de altele, nr. 2708.