Urmările tulburărilor și dezbinării

Printre efectele și urmările tulburărilor se află faptul că lucrurile li se fac neclare oamenilor și se amestecă. Mulți nu mai deosebesc adevărul de fals. Omul este ucis fără să știe pentru ce a fost ucis, iar ucigașul său îl ucide fără să știe pentru ce l-a ucis! Este însă o tulburare întețită. Oamenii se agită, sufletele se schimbă, primejdiile cresc, relele îi împresoară pe oameni și lucrurile devin neclare. Abū Mūsā al-Ashʿarī — Allah să fie mulțumit de el — spune:

Când tulburarea vine asupra oamenilor, ea aduce neclaritate; starea ei li se face neclară și nelămurită. Când pleacă, oamenii îi cunosc starea și li se lămurește ce a fost.

Muṭarrif ibn ʿAbd Allāh ibn al-Shikhkhīr spune:

Să luăm învățătură în această privință din încercarea lui al-Masīḥ al-Dajjāl, cea mai mare dintre încercări. Profetul — binecuvântarea și pacea fie asupra sa — i-a arătat comunității sale adevăruri limpezi și lucruri clare despre ea, care dezvăluie defectul lui Dajjāl și îi arată adevărata natură. Cu toate acestea, îl vor urma făpturi pe care numai Allah le poate număra.

El — binecuvântarea și pacea fie asupra sa — spune:

Adică să se îndepărteze de el și să nu se apropie de locul în care se află.

„Îl urmează”, adică îl urmează pe Dajjāl din pricina îndoielilor înșelătoare pe care acesta le răspândește, a celor pe care le stârnește și care răpesc inimile și înrobesc sufletele.

În hadithul din Ṣaḥīḥ Muslim²⁷, Profetul — binecuvântarea și pacea fie asupra sa — a spus:

Cuvântul „ʿimmiyya” arată o chestiune oarbă, a cărei stare nu se lămurește și al cărei înțeles nu este limpede. Aceasta este starea tulburărilor: oamenii se agită în ele, nu li se lămurește nimic și nu li se arată în ele o cale limpede.

Printre întâmplările grăitoare pomenite în această privință se află aceea a nobilului companion Saʿd ibn Abī Waqqāṣ — Allah să fie mulțumit de el și să-l mulțumească.

Ibn Sīrīn spune că lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ i s-a spus: „Nu lupți?!” Se refereau la tulburarea de atunci, la luptele dintre Muʿāwiya și ʿAlī ibn Abī Ṭālib. Saʿd era dintre cei care se ținuseră departe de ele. I-au spus: „Nu lupți?! Ești dintre oamenii sfatului și ești mai îndreptățit decât altul la această conducere!”

El a spus:

Adică aduceți-mi o sabie care deosebește dreptcredinciosul de necredincios: dacă lovesc un musulman, să se abată de la el și să nu-l ucidă, iar dacă lovesc un necredincios, să-l ucidă.

Apoi a spus:

Adică: „În asemenea lupte, în care capetele musulmanilor cad și ei se ucid unii pe alții, nu intru decât dacă îmi aduceți o sabie cu această însușire.” Apoi a dat o pildă uimitoare, spunând — Allah să fie mulțumit de el:

Drumul s-a făcut neclar din pricina prafului și a vântului și nu l-au mai putut deosebi.

Metoda lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, a lui ʿAbd Allāh ibn ʿUmar și a unui grup de companioni era că soluția în chestiunea dintre Muʿāwiya și ʿAlī nu era sabia, ci străduința pentru împăcare, chibzuința în lucruri și cele asemenea. ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el — a avut propria judecată întemeiată pe străduință, iar Muʿāwiya — Allah să fie mulțumit de el — a avut propria judecată. Celui care se străduiește să afle adevărul și ceea ce este corect nu-i lipsește răsplata străduinței și a izbândirii adevărului ori răsplata străduinței însoțite de greșeală, iar păcatul îi este iertat. După cum a spus el — binecuvântarea și pacea fie asupra sa:

Un grup de companioni a socotit însă că soluția în asemenea lucruri este căutarea împăcării, îndepărtarea de lupte, adunarea laolaltă a cuvântului și alte asemenea căi, fără sabie și luptă.