Siguranța țării: însemnătatea ei și căile de dobândire și păstrare

Lauda Îi aparține lui Allah! Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim față de El. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe acela pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe acela pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să trimită asupra lui, a familiei și a tuturor Companionilor săi binecuvântări și pace din belșug.

În cele ce urmează: siguranța este un subiect drag sufletelor, cu aspecte felurite și domenii numeroase, despre care este important să vorbim. Cum să nu fie așa, când siguranța este un scop măreț, un țel nobil și o cerință însemnată spre care năzuiesc toți oamenii? Toți iubesc siguranța pentru ei înșiși, pentru rudele lor și pentru societatea lor, în afară de câțiva oameni ieșiți din rând.

Pentru a înfăptui siguranța și a o dobândi se țin conferințe, se scriu cărți și se prezintă lecții și prelegeri. Oamenii cu judecată, gândire și discernământ se străduiesc să afle ceea ce o înfăptuiește și o aduce oamenilor. Siguranța este, așadar, un scop urmărit, un țel căutat și un deziderat dorit.

Siguranța este opusul fricii. Ea înseamnă statornicie în inimă, liniște în suflet, pace lăuntrică și dispariția fricii și a neliniștii. Omul este în siguranță în privința averii, a onoarei, a minții, a vieții și a bunurilor sale. Acesta este un lucru pe care toți îl doresc și se străduiesc să-l dobândească.

Oamenii se deosebesc în înțelegerea și perceperea siguranței și a căii prin care este dobândită. Se poate ca unii să propună, pentru a o dobândi, tocmai ceea ce aduce opusul și contrariul ei.

Teoriile și părerile oamenilor despre siguranță și mijloacele dobândirii ei diferă, fiindcă mințile, opiniile și înțelegerile lor sunt diferite. Aceasta este o însușire cunoscută a oamenilor:

Fiecare are o direcție către care se îndreaptă.

Însă musulmanul căruia Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, i-a dăruit această religie și pe care l-a călăuzit pe o cale dreaptă înțelege în această privință un adevăr de la care cei mai mulți oameni s-au rătăcit. Allah i-a călăuzit către el pe oamenii Islamului și i-a lăsat departe de el pe cei care s-au abătut de la calea Sa cea dreaptă: siguranța este o binefacere dumnezeiască, un dar al Domnului și o dăruire de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Siguranța este un dar al lui Allah, pe care El îl acordă cui voiește și când voiește, fiindcă porunca este a Lui, creația este a Lui, iar frâiele lucrurilor sunt legate de hotărârea și predestinarea Sa. Nimeni nu poate împiedica ceea ce El dăruiește și nimeni nu poate dărui ceea ce El oprește.

Nimeni nu poate lărgi ceea ce El a restrâns și nimeni nu poate restrânge ceea ce El a lărgit. Nimeni nu-l poate înălța pe cel pe care El l-a înjosit și nimeni nu-l poate înjosi pe cel pe care El l-a înălțat.

Siguranța este, așadar, o binefacere de la Allah. El este Cel care îi dă siguranță celui înfricoșat și îl ocrotește pe cel care caută adăpost:

Ce minunat Ocrotitor și ce minunat Sprijinitor!

Musulmanul înțelege bine aceasta și știe, fără nicio îndoială, că siguranța vine de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. De aceea, nu o cere decât de la El și nu caută adăpost pentru a o dobândi decât la El. Musulmanul se străduiește astfel să-și dobândească siguranța prin mijloacele legiuite pe care Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, le-a arătat și lămurit robilor Săi și pe care i-a îndemnat să le împlinească, pentru ca prin ele să primească binefacerea siguranței.

Nobilul Coran îndrumă în multe locuri către acest adevăr binecuvântat. Printre acestea se află cuvintele lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul:

Oare nu au văzut că Noi am făcut un ținut sfânt și sigur, în timp ce oamenii din jurul lor sunt răpiți? Oare cred ei în deșertăciune și sunt nerecunoscători pentru binefacerea lui Allah?

Preaînaltul a mai spus:

Oare nu le-am statornicit un ținut sfânt și sigur, către care sunt aduse roade de tot felul, ca hrană din partea Noastră? Însă cei mai mulți dintre ei nu știu.

Ia aminte aici la cuvintele Sale:

Le-am statornicit un ținut sfânt și sigur.

Siguranța se dobândește numai prin statornicirea, înlesnirea și ușurarea venite de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Aici, cuvântul îi este adresat politeistului care crede în deșertăciune și este nerecunoscător pentru binefacerea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Purtarea sa în această privință este de mirare, mai ales a celor vizați de aceste cuvinte: necredincioșii din Quraysh, care trăiau în Mecca, cetatea sigură despre care Allah a spus:

Cine intră în el este în siguranță.

Acesta este locul pentru care Allah Preaînaltul a primit ruga profetului și prietenului Său apropiat, Ibrāhīm, pacea fie asupra lui. Preaînaltul a spus:

Și când Ibrāhīm a spus: „Doamne, fă din acesta un ținut sigur!”

Preaînaltul a mai spus:

Și când Ibrāhīm a spus: „Doamne, fă această cetate sigură!”

Acestea sunt două locuri din Coran. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a primit ruga și a făcut din el un ținut sfânt și sigur. Acei necredincioși trăiau în această cetate sigură, în timp ce oamenii din jurul lor erau răpiți, uciși, jefuiți, izgoniți și li se vărsa sângele. Ei trăiau în siguranță în acel ținut binecuvântat, însă, cu toate acestea, credeau în deșertăciune și erau nerecunoscători pentru binefacerea lui Allah:

Oare cred ei în deșertăciune și sunt nerecunoscători pentru binefacerea lui Allah?

S-ar fi cuvenit ca, după ce Allah le-a dăruit siguranță și le-a înlesnit dobândirea și primirea ei, să I se supună lui Allah, să se smerească înaintea Lui, să-I îndrepte numai Lui ascultarea și adorarea și să nu adore pe nimeni în afară de El, dintre cei care nu pot aduce nici pentru ei înșiși vreun folos sau vreun rău, cu atât mai puțin pentru altcineva.

Când Profetul ﷺ i-a chemat la Islam, la intrarea în religia lui Allah și la adorarea sinceră numai a Lui, cum s-au purtat cu el? Allah Preaînaltul a spus:

Ei au spus: „Dacă urmăm călăuzirea împreună cu tine, vom fi răpiți din ținutul nostru.” Oare nu le-am statornicit un ținut sfânt și sigur, către care sunt aduse roade de tot felul, ca hrană din partea Noastră? Însă cei mai mulți dintre ei nu știu.

Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, le-a amintit această binefacere, însă ei au pretins că intrarea în religia lui Allah, răspunsul la ascultarea de El și primirea Islamului la care îi chema Trimisul lui Allah ﷺ ar fi pricinuit zdruncinarea siguranței. Au făcut astfel această afirmație nedreaptă și nelegiuită împotriva religiei:

Ei au spus: „Dacă urmăm călăuzirea împreună cu tine, vom fi răpiți din ținutul nostru.”

Slavă lui Allah! Aceștia pretind că religia, credința, Islamul și ascultarea de Stăpânul lumilor — care sunt temelia siguranței și pricina dobândirii ei — ar fi pricina tulburărilor, încercărilor, necazurilor și dezbinărilor:

Ei au spus: „Dacă urmăm călăuzirea împreună cu tine, vom fi răpiți din ținutul nostru.”

Cum se poate spune aceasta, când Cel care le-a statornicit și le-a pregătit siguranța este Stăpânul lumilor, Cel care l-a trimis pe acest nobil Trimis ﷺ?!

Într-un alt loc din Coran, Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, le-a amintit siguranța, care este binefacerea și darul Său, spunând la sfârșitul surei Quraysh:

Să-L adore pe Stăpânul acestei Case, Care i-a hrănit împotriva foamei și le-a dat siguranță împotriva fricii.

Aceasta se petrecea într-o vreme în care lumea trăia ucideri, jafuri, vărsare de sânge, tulburări și încercări, în timp ce ei trăiau la Mecca în siguranță și pace. Însă nu au fost recunoscători pentru binefacerea lui Allah, nu I-au recunoscut darul și au folosit binefacerea în afara căii și a locului ei potrivit. Allah îi creează, le înlătură frica, le potolește foamea și îi îmbracă pe cei goi dintre ei, iar apoi ei îndreaptă adorarea către altcineva decât El: pietre, copaci și alte lucruri care nu au putere nici asupra morții, nici asupra vieții și nici asupra învierii. De aceea, aceasta era o purtare deosebit de uluitoare și o nerecunoaștere extremă a binefacerii lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.

Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, nu amintește aceasta în Coran numai pentru ca oamenii să o cunoască, ci pentru ca ei să înțeleagă acest adevăr și acest lucru măreț: siguranța este o binefacere a lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul. Ea nu trebuie cerută decât de la El și nu trebuie căutat adăpost pentru dobândirea ei decât la El, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Mai înainte a fost pomenită ruga lui Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah, pacea fie asupra lui, pentru Mecca, rugă pe care Allah Preaînaltul i-a primit-o, răspunzând chemării și cererii sale. Preaînaltul a spus:

Și când Ibrāhīm a spus: „Doamne, fă din acesta un ținut sigur și hrănește-i cu roade pe locuitorii săi, pe aceia dintre ei care cred în Allah și în Ziua de Apoi!”

Iar în sura Ibrāhīm, Allah Preaînaltul a spus:

Și când Ibrāhīm a spus: „Doamne, fă această cetate sigură și ferește-mă, pe mine și pe fiii mei, să adorăm idolii!”

În sura al-Baqarah, cuvântul „ținut” este nearticulat, iar în sura Ibrāhīm este articulat. Mai mulți comentatori ai Coranului au spus că aceasta se poate datora faptului că Ibrāhīm s-a rugat de două ori pentru Mecca: o dată când se afla într-o vale fără culturi, fără locuitori și fără apă. Atunci s-a rugat pentru ea cu această rugă, iar forma nearticulată era potrivită. El a spus:

Doamne, fă din acesta un ținut sigur!

Forma articulată se află în ruga rostită după ce îi lăsase acolo pe fiul său Ismāʿīl și pe mama acestuia, când cetatea era locuită și avea culturi și roade. Atunci s-a rugat pentru ea folosind forma articulată, spunând:

Doamne, fă această cetate sigură!

Allah i-a primit ruga și i-a răspuns chemării. Astfel, Mecca a devenit o cetate sigură și un ținut sfânt. Ea este o cetate sigură atât prin hotărârea lui Allah, cât și prin Legea Sa: Allah, Atotputernicul și Mărețul, a rânduit pentru ea siguranța și pacea.

De asemenea, în Cartea Sa, Allah, Atotputernicul și Mărețul, a chemat la păstrarea siguranței acestei cetăți și a avertizat cu cea mai mare asprime împotriva celui care caută să-i tulbure siguranța și liniștea sau să răspândească frică, spaimă și neliniște printre locuitorii ei. Mai mult, Allah a făcut ca siguranța cetății să cuprindă și vitele, animalele și culturile: vânatul ei nu trebuie vânat și nici speriat, iar copacii ei nu trebuie tăiați. Toate acestea țin de siguranța acestei cetăți, după cum a spus Allah Preaînaltul:

Cine intră în el este în siguranță.

Ea este, așadar, sigură atât prin hotărârea lui Allah, cât și prin Legea Sa. Versetele care poruncesc păstrarea siguranței ei sunt numeroase. Printre cele mai limpezi se află cuvintele Sale, Binecuvântatul și Preaînaltul:

Iar pe acela care voiește acolo o abatere prin nedreptate îl vom face să guste o pedeapsă dureroasă.

Printre dovezile însemnătății siguranței și ale locului ei măreț se află hadithul lui ʿUbayd Allāh ibn Miḥṣan al-Anṣārī al-Khaṭmī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a zis:

„Cine dintre voi se trezește în siguranță în locuința sa, sănătos la trup și având hrana zilei sale este ca și cum întreaga lume i-ar fi fost adunată.”¹

Din cele de mai înainte cunoaștem însemnătatea siguranței și faptul că ea este o binefacere de la Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, și un dar care nu se dobândește decât prin mijloacele legiuite de El și prin căile pe care le-a arătat în Cartea Sa și pe care nobilul Său Trimis ﷺ le-a arătat în Sunna sa.