Text integral · Pasaje · 11
Omul va fi întrebat ce a făcut cu ceea ce știa
Profetul ﷺ a vestit că, în Ziua Învierii, oamenii vor fi întrebați despre cunoașterea pe care au dobândit-o: ce au făcut cu ea? În hadithul lui Abū Barzah al-Aslamī — Allah să fie mulțumit de el — Profetul ﷺ a spus: „Picioarele robului nu se vor mișca în Ziua Învierii până când nu va fi întrebat despre patru lucruri.” Printre acestea a amintit: „despre cunoașterea sa: ce a făcut cu ea”.6
De aceea, Abū al-Dardāʾ — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „Mă tem ca în Ziua Învierii Domnul meu să nu mă cheme înaintea tuturor făpturilor și să spună: «ʿUwaymir, ce ai făcut cu ceea ce știai?»”
Este un lucru înfricoșător, o încercare cumplită și o împrejurare gravă. Despre fiecare lucru învățat, omul va fi întrebat în Ziua Învierii: „Ce ai făcut cu ceea ce știai?” Scopul cunoașterii este fapta; de aceea, fiecare om va fi întrebat despre cunoașterea pe care a dobândit-o.
Mai mulți dintre înaintași au spus: „De-aș scăpa de cunoașterea mea fără câștig și fără pierdere: nici în folosul meu, nici împotriva mea!” Ei se refereau la cunoașterea pe care o dobândiseră. Aceste cuvinte izvorăsc din grija lor deosebită de a se feri de rău și din marea lor teamă, deși cunoașterea și faptele lor erau drepte. Al-Ḥasan al-Baṣrī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Credinciosul unește binefacerea cu teama, iar fățarnicul unește faptele rele cu speranța amăgitoare.”
În acest sens se înțeleg și cuvintele lui ʿAbd Allāh ibn Abī Mulaykah — Allah să aibă milă de el: „Am întâlnit peste treizeci de companioni și fiecare dintre ei se temea de fățărnicia din sine.”7
Allah a unit în ei două însușiri mărețe: să facă binele și să împlinească ascultarea cât mai bine, iar în același timp să se teamă de Allah și de faptul că faptele lor ar putea să nu fie primite.
وَٱلَّذِينَ يُؤْتُونَ مَآ ءَاتَوا۟ وَّقُلُوبُهُمْ وَجِلَةٌ أَنَّهُمْ إِلَىٰ رَبِّهِمْ رَٰجِعُونَ
„Și cei care dau ceea ce dau, în vreme ce inimile lor sunt pline de teamă, pentru că se vor întoarce la Domnul lor.”
Coran, 23:60
ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — a spus: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah ﷺ despre acest verset: «Sunt aceia care beau vin, săvârșesc desfrânarea și fură?» El a răspuns: «Nu, fiică a lui al-Ṣiddīq! Sunt aceia care postesc, se roagă și dau milostenie, dar se tem că acestea nu le vor fi primite. Ei sunt cei care se grăbesc către faptele bune.»”8
Allah — slăvit și preamărit fie El — spune:
وَإِذْ يَرْفَعُ إِبْرَٰهِـۧمُ ٱلْقَوَاعِدَ مِنَ ٱلْبَيْتِ وَإِسْمَـٰعِيلُ رَبَّنَا تَقَبَّلْ مِنَّآ
„Și când Avraam ridica temeliile Casei împreună cu Ismael: «Domnul nostru, primește de la noi!»”
Fragment coranic — Coran, 2:127
Wuhayb ibn al-Ward — Allah să aibă milă de el — a citit acest verset și a plâns, spunând: „O, prieten apropiat al Celui Milostiv! Ridici temeliile Casei Celui Milostiv și totuși te temi că nu va fi primită de la tine!”9
Notele originale
Relatat de al-Tirmidhī (2417), care a spus: „Ḥasan ṣaḥīḥ.”
Al-Bukhārī o citează fără lanț complet în Ṣaḥīḥ-ul său, capitolul despre teama credinciosului ca faptele sale să nu fie zădărnicite fără să-și dea seama (1/110, împreună cu Fatḥ al-Bārī).
Relatat de al-Tirmidhī (3175).
Relatat de Ibn Abī Ḥātim în Tafsīr-ul său (1/233). Vezi și Tafsīr Ibn Kathīr (1/253–254, ediția al-Shaʿb).