Rodul cunoașterii este fapta

Punerea în practică a cunoașterii este mai puternică în chemarea la Allah decât vorba lipsită de faptă. Am amintit cuvântul lui Allah — slăvit și preamărit fie El — despre Shuʿayb:

Mālik ibn Dīnār — Allah să aibă milă de el — a spus: „Dacă învățatul nu pune în practică, îndemnul său alunecă de pe inimi precum picătura de pe piatra netedă.”²⁷

De la al-Maʾmūn s-a relatat: „Avem mai mare nevoie să fim îndemnați prin fapte decât să fim îndemnați prin vorbe.”²⁸

Cel care împlinește și stăruie este, prin însăși fapta sa și prin stăruința sa, un chemător. El devine astfel o pildă pentru oameni și un adevărat îndrumător. Allah spune:

Omul nu ajunge îndrumător la acest rang decât dacă însușirile binelui se adună în el, astfel încât să fie o pildă pentru oameni în acestea. Dar cel care adună multe cunoștințe fără să fie dintre cei care le împlinesc nu are folos din ele, iar nici ceilalți nu au folos din cunoașterea lui.

Îmi amintesc o întâmplare care m-a impresionat: am vizitat odată un vârstnic dintre cei stăruitori în adorare, în moscheea unde se ruga. Era un om al adorării și rămânea în moschee, așteptând următoarea rugăciune după încheierea celei dinainte. L-am salutat, am vorbit cu el și i-am spus: „Mā shāʾ Allāh, în cartierul vostru sunt câțiva căutători ai cunoașterii.” El a întrebat: „În cartierul nostru?” „Da, în cartierul vostru”, i-am răspuns, „mā shāʾ Allāh, sunt câțiva căutători ai cunoașterii.” A repetat întrebarea, arătându-și mirarea: „În cartierul nostru? În acest cartier al nostru?” „Da”, i-am spus. El a răspuns: „Fiule, cel care nu păstrează rugăciunea împreună cu obștea nu este un căutător al cunoașterii.”

Uneori, oamenii adună multe cunoștințe, memorează și studiază, dar lipsesc adesea, mai ales de la rugăciunea de dimineață. Dacă această mare îndatorire este neglijată — cel mai însemnat stâlp al Islamului după cele două mărturii și primul lucru despre care omul va fi întrebat în Ziua Învierii — unde este rodul cunoașterii?

Ibn ʿUmar a relatat despre companioni: „Când nu vedeam un om la rugăciunea de dimineață și la cea de seară, îl bănuiam de rău.”²⁹ Iar în hadith se spune: „Cele mai grele rugăciuni pentru fățarnici sunt rugăciunea de dimineață și cea de seară.” Hadith convenit ca autentic.³⁰

În vremea noastră, când mulți stau treji noaptea, rugăciunea de dimineață este adesea pierdută ori neglijată. Omul poate petrece noaptea în discuții de cunoaștere despre anumite probleme ori subiecte, apoi doarme și pierde rugăciunea de dimineață. Chiar dacă ar sta treaz memorând și citind Coranul, dacă aceasta se face în detrimentul rugăciunii de dimineață, veghea lui este oprită, nu îi este îngăduită și păcătuiește prin ea.

Una dintre rugăciunile cel mai des pierdute în aceste vremuri este chiar cea mai bună dintre rugăciuni, după cum Profetul ﷺ a spus: „Cea mai bună rugăciune înaintea lui Allah este rugăciunea de dimineață de vineri, împreună cu obștea.” Relatat de Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah, cu lanț autentificat de al-Albānī — Allah să aibă milă de el.³¹ Totuși, rugăciunea de dimineață de vineri, în obște, se numără acum printre cele mai des pierdute!

Întrebați-i pe imamii moscheilor despre aceasta! Întrucât noaptea dinaintea zilei de vineri este o noapte de odihnă de la muncă, oamenii stau treji până târziu, apoi se culcă la o oră înaintată și dorm în timpul acestei rugăciuni. Chiar și cel mai grijuliu dintre ei ajunge târziu și moleșit, obosit, cu capul greu de somn, fără să împlinească rugăciunea cum se cuvine.

Iar dacă știe că imamul moscheii sale citește în acea zi sura al-Sajdah și „Hal atā” [al-Insān], chiar dacă are obiceiul să vină, nu mai vine decât spre sfârșitul celei de-a doua rakʿah. Unde este rodul cunoașterii când este vorba despre o îndatorire care va fi primul lucru despre care robul va fi întrebat în Ziua Învierii? Cel care o neglijează pe aceasta va neglija și mai mult celelalte îndatoriri.