Rodul cunoașterii este fapta

Toată lauda I se cuvine lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne întoarcem la El cu căință. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să rătăcească nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace lui, familiei sale și tuturor companionilor săi.

În continuare: locul cunoașterii și rangul ei înalt în religia noastră dreaptă sunt bine cunoscute. Ea este temelia cu care trebuie început. Legea religioasă nu poate fi pusă în practică, iar adorarea pentru care omul a fost creat și adus la existență nu poate fi împlinită decât prin cunoaștere.

Cunoașterea este, așadar, o temelie indispensabilă; cu ea se începe și ea are întâietate. Allah — slăvit și preamărit fie El — spune:

El — măreață este slava Sa — a început cu îndemnul la cunoaștere. Printre rugile pe care Profetul nostru ﷺ le rostea în fiecare dimineață, după rugăciunea de dimineață, se află cea relatată în Musnad-ul imamului Aḥmad, în Sunan Ibn Mājah și în alte lucrări. Umm Salamah — Allah să fie mulțumit de ea — a spus că el rostea zilnic, după încheierea rugăciunii:

Iar într-o altă relatare: „și fapte drepte”.¹

În ruga sa zilnică, el — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — a așezat cunoașterea folositoare înaintea câștigului bun și a faptei primite. Omul nu poate deosebi un câștig bun de unul rău și nici o faptă dreaptă de una rea decât prin cunoașterea folositoare.

Cunoașterea folositoare este lumină pentru cel care o are; prin ea se călăuzește. Allah — slăvit și preamărit fie El — spune:

Cunoașterea este lumină pentru cel care o are. Învățatul din mijlocul comunității se aseamănă unui om care ține o lampă între oameni aflați în întuneric: le luminează drumul, iar ei scapă de capcane, se feresc de spini și de primejdii și înaintează pe o cale dreaptă. De aceea, în Cartea lui Allah și în Sunna Profetului Său ﷺ se găsesc numeroase texte și dovezi despre meritul cunoașterii, noblețea și însemnătatea ei, precum și laude aduse celor care o dețin și arătarea rangului lor înalt.

Este îndeajuns ca cinste și noblețe pentru oamenii cunoașterii faptul că Allah a alăturat mărturia lor mărturiei Sale despre cel mai măreț adevăr: unicitatea Sa.

Despre noblețea și meritul oamenilor cunoașterii, Allah — slăvit și preamărit fie El — spune:

S-a spus despre înțelesul acestui verset că Allah îl înalță în trepte pe credinciosul învățat deasupra credinciosului lipsit de această cunoaștere și înțelegere. Înălțarea în trepte arată măreția meritului și rangul înalt.

În hadithul lui Abū al-Dardāʾ, relatat în Musnad și în alte lucrări, Profetul nostru ﷺ a explicat meritul cunoașterii și locul celor care o dețin, spunând într-un hadith cuprinzător:

„Celui care străbate un drum căutând cunoașterea Allah îi ușurează prin aceasta un drum spre Paradis. Îngerii își coboară aripile pentru cel care caută cunoașterea, mulțumiți de ceea ce face. Pentru învățat cer iertare cei din ceruri și de pe pământ, până și peștii din apă. Superioritatea învățatului față de simplul adorator este asemenea superiorității lunii pline față de celelalte stele. Învățații sunt moștenitorii profeților. Profeții nu au lăsat moștenire nici dinari, nici dirhami; ei au lăsat cunoașterea. Cine o dobândește a dobândit o parte îmbelșugată.”²

Al-Ṭabarānī a relatat în al-Awsaṭ, cu un lanț bun, că Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a trecut prin piața Medinei, s-a oprit și a spus: „Oameni ai pieței, ce vă ține pe loc?” Ei au întrebat: „Despre ce vorbești, Abū Hurayrah?” El a spus: „Moștenirea Trimisului lui Allah ﷺ se împarte, iar voi stați aici și nu mergeți să vă luați partea?” „Unde se împarte?”, au întrebat. „În moschee”, le-a răspuns.³

Ei s-au grăbit spre moschee, iar Abū Hurayrah i-a așteptat până s-au întors. I-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” Ei au spus: „Abū Hurayrah, am mers la moschee și am intrat, dar n-am văzut nimic împărțindu-se!” Abū Hurayrah i-a întrebat: „N-ați văzut pe nimeni în moschee?” Ei au răspuns: „Ba da, am văzut oameni care se rugau, oameni care citeau Coranul și oameni care discutau despre ceea ce este îngăduit și ceea ce este oprit.” El le-a spus: „Vai vouă! Tocmai aceea este moștenirea lui Muḥammad ﷺ.”

Acesta este înțelesul cuvintelor Profetului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — despre moștenirea profeților: ei nu au lăsat dinari ori dirhami, ci cunoașterea. Cu cât partea omului din cunoaștere este mai mare, cu atât este mai mare partea sa din moștenirea profeției.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri, în hadithul lui Muʿāwiyah, Profetul ﷺ a spus: „Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegere în religie.”⁴ Cuvântul „bine” apare aici într-o formă nehotărâtă, pentru a arăta măreția, noblețea și înălțimea roadelor pe care le culege cel care dobândește înțelegere în religia lui Allah. De aceea, faptul că musulmanul pornește pe drumul căutării cunoașterii și al dobândirii ei este un semn că Allah — slăvit și preamărit fie El — îi voiește binele.

Ibn al-Qayyim a spus: „Aceasta se aplică dacă prin înțelegere se are în vedere cunoașterea care atrage după sine fapta. Dar dacă se are în vedere simpla cunoaștere, nu rezultă că oricui a dobândit înțelegere în religie i s-a voit binele.”

Adică omul să înțeleagă și să pună în practică, urmărind prin învățarea sa să înlăture neștiința din el însuși și să-L adore pe Allah — slăvit și preamărit fie El — cu înțelegere limpede și cu lumină de la El. Dacă are această însușire, ea atrage după sine dobândirea binelui.

Ibn al-Qayyim a mai spus: „Dar dacă se are în vedere simpla cunoaștere, nu rezultă că oricui a dobândit înțelegere în religie i s-a voit binele; în acest caz, înțelegerea este o condiție a voirii binelui, pe când în primul caz ea atrage binele după sine.”⁵

Cunoașterea este urmărită pentru a fi pusă în practică. Ea se caută pentru faptă și pentru împlinirea adorării lui Allah — slăvit și preamărit fie El. De aceea, ea are întâietate față de faptă și cu ea se începe, astfel încât fapta, adorarea, ascultarea și apropierea de Allah să se întemeieze pe înțelegere limpede, pe cunoaștere folositoare și pe o temelie corectă, luate din Cartea lui Allah și din Sunna Profetului Său ﷺ.

Din acest motiv, al-Khaṭīb al-Baghdādī — Allah să aibă milă de el — a alcătuit o valoroasă scriere intitulată Iqtiḍāʾ al-ʿIlm al-ʿAmal, „Cunoașterea cere punerea în practică”, în care a adunat numeroase texte și relatări importante despre acest subiect.

Titlul înseamnă că scopul cunoașterii este fapta, adorarea lui Allah și împlinirea ei cu înțelegere limpede. Dacă omul are cunoaștere fără faptă, nu împlinește adorarea; iar dacă are faptă fără cunoaștere, nici atunci nu o împlinește. Adorarea lui Allah — slăvit și preamărit fie El — nu se realizează decât prin amândouă: cunoașterea folositoare și fapta dreaptă. Allah spune:

„Călăuzirea” este cunoașterea folositoare, iar „religia adevărului” este fapta dreaptă care apropie de Allah. Cu acestea a fost trimis Profetul nostru — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — și cu acestea au fost trimiși toți profeții.

Pentru a vedea mărturiile și dovezile că știința cere punerea în practică și că scopul ei este fapta, voi înfățișa mai multe puncte care lămuresc acest lucru și adună o parte dintre dovezile sale. Așadar: