Text integral · Pasaje · 3
A nu-l declara necredincios pe un musulman fără un motiv care anulează Islamul
عدم تكفير أحد من المسلمين إلا بارتكاب ناقض من نواقض الإسلام
Dintre principiile Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah face parte faptul că nu declară necredincios niciun musulman decât dacă săvârșește ceva dintre lucrurile care anulează Islamul. În privința păcatelor mari care sunt mai prejos de asocierea de părtași lui Allah și pentru care nu există o dovadă a necredinței celui care le săvârșește — spre deosebire, de pildă, de părăsirea rugăciunii din lene — ei nu îl declară necredincios pe făptuitor, ci îl socotesc păcătos, cu o credință scăzută. Dacă nu se căiește de ele, rămâne sub voința lui Allah: dacă El voiește, îl iartă, iar dacă voiește, îl pedepsește, însă nu va rămâne veșnic în Foc. Cel Preaînalt spune:
إِنَّ ٱللَّهَ لَا يَغْفِرُ أَن يُشْرَكَ بِهِۦ وَيَغْفِرُ مَا دُونَ ذَٰلِكَ لِمَن يَشَآءُ
Allah nu iartă să I se asocieze părtași, însă iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.
Coran, 4:4852
În această privință, calea Ahl al-Sunna este una de mijloc între kharijiți, care îl declară necredincios pe cel care săvârșește un păcat mare, chiar dacă acesta nu ajunge la necredință, și murjiʾiți, care spun că el este un credincios cu credință deplină. Aceștia spun că neascultarea nu vătămează în prezența credinței, după cum ascultarea nu folosește în prezența necredinței.
Notele originale
Sura al-Nisāʾ, versetul 48.