Principii ale crezului Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah

Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah urmează principii statornice și limpezi în credință, fapte și purtare. Aceste principii însemnate sunt luate din Cartea lui Allah, din Sunna Trimisului Său ﷺ și din calea înaintașilor acestei comunități: Companionii, urmașii lor și cei care îi urmează cu bunătate. Ele se rezumă la cele ce urmează.

**1. Credința în Allah** înseamnă recunoașterea stăpânirii și a dumnezeirii Sale: recunoașterea celor trei forme ale monoteismului, credința în ele și aplicarea lor. Acestea sunt monoteismul stăpânirii, monoteismul adorării și monoteismul Numelor și Însușirilor.

Monoteismul stăpânirii înseamnă a-L socoti numai pe Allah unic în faptele Sale: creația, dăruirea hranei, aducerea la viață și la moarte; și a crede că El este Stăpânul și Posesorul tuturor lucrurilor. Monoteismul adorării înseamnă a-I dedica numai Lui faptele de adorare prin care robii se apropie de El, atunci când acestea sunt rânduite de Allah: ruga, teama, nădejdea, iubirea, jertfa, legământul, cererea de ajutor, căutarea ocrotirii și a izbăvirii, rugăciunea, postul, pelerinajul, cheltuirea pe calea lui Allah și tot ceea ce Allah a rânduit și a poruncit. Ei nu-I asociază lui Allah pe nimeni altcineva în acestea: nici înger, nici profet, nici om apropiat de Allah și nici pe altcineva.

Monoteismul Numelor și Însușirilor înseamnă afirmarea Numelor și Însușirilor pe care Allah Și le-a afirmat sau pe care Trimisul Său I le-a afirmat, și a-L socoti pe Allah departe de tot ceea ce El Însuși a negat despre Sine sau Trimisul Său a negat despre El, dintre defecte și lipsuri. Aceasta fără a le atribui un „cum”, fără asemănare cu făpturile, fără deformarea sensului, fără negare și fără interpretare care le abate de la înțeles. După cum spune Cel Preaînalt:

Nu este nimic asemenea Lui, iar El este Cel care aude totul, Cel care vede totul.

Și după cum spune Cel Preaînalt:

Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase; chemați-L, așadar, prin ele!

**2. Credința în îngeri** înseamnă a crede în existența lor și că sunt făpturi dintre făpturile lui Allah, create de El din lumină. El i-a creat pentru adorarea Sa și pentru împlinirea poruncilor Sale în univers, după cum spune Cel Preaînalt:

Ci sunt robi cinstiți. Ei nu I-o iau înainte cu vorba și împlinesc porunca Lui.

El îi face pe îngeri trimiși cu câte două, trei sau patru aripi. El adaugă creației ceea ce voiește.

**3. Credința în cărți** înseamnă a crede în ele, în călăuzirea și lumina pe care le cuprind, și că Allah le-a pogorât trimișilor Săi spre călăuzirea oamenilor. Cele mai însemnate sunt cele trei cărți: Tora, Evanghelia și Coranul. Cea mai măreață dintre cele trei este Nobilul Coran, minunea cea mare. Cel Preaînalt spune:

Spune: „Dacă oamenii și djinnii s-ar aduna ca să aducă ceva asemenea acestui Coran, nu ar putea aduce ceva asemenea lui, chiar dacă s-ar ajuta unii pe alții.”

Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah cred că acest Coran este Cuvântul lui Allah, pogorât, necreat — atât literele, cât și înțelesurile sale. Ei se deosebesc astfel de jahmiți și muʿtaziliți, care spun că întreg Coranul este creat, atât literele, cât și înțelesurile lui; precum și de ashʿariți și de cei asemenea lor, care spun că în Cuvântul lui Allah constau înțelesurile, pe când literele sunt create. Ambele afirmații sunt false. Cel Preaînalt spune:

Dacă vreunul dintre politeiști îți cere ocrotire, ocrotește-l până ce va auzi Cuvântul lui Allah.

Ei vor să schimbe Cuvântul lui Allah.

Așadar, el este Cuvântul lui Allah, nu cuvântul altcuiva.

**4. Credința în trimiși** înseamnă a crede în toți: în cei pe care Allah i-a numit și în cei pe care nu i-a numit, de la primul până la ultimul și pecetea lor, Profetul nostru Muḥammad — asupra lui și asupra lor fie cele mai alese binecuvântări și pacea!

Credința în trimiși, în general, este cuprinzătoare, iar credința în Profetul nostru Muḥammad ﷺ este amănunțită. Ea cuprinde credința că el este pecetea trimișilor și că nu mai este niciun profet după el. Cine nu crede acest lucru este necredincios. Credința în trimiși înseamnă și a evita exagerarea ori neglijarea drepturilor lor, spre deosebire de evrei și creștini, care au exagerat în privința unora dintre trimiși, până când i-au făcut fii ai lui Allah. Cel Preaînalt spune:

Evreii au spus: „ʿUzayr este fiul lui Allah”, iar creștinii au spus: „Mesia este fiul lui Allah.”

Sufiții și filosofii au nesocotit drepturile trimișilor, i-au înjosit și i-au pus pe imamii lor mai presus de ei. Păgânii și ateii i-au tăgăduit pe toți trimișii. Evreii i-au tăgăduit pe ʿĪsā și pe Muḥammad — asupra amândurora fie binecuvântările și pacea! — iar creștinii l-au tăgăduit pe Muḥammad. Cine crede în unii dintre ei și îi tăgăduiește pe alții îi tăgăduiește pe toți. Cel Preaînalt spune:

Cei care nu cred în Allah și în trimișii Săi, care vor să facă deosebire între Allah și trimișii Săi, care spun: „Credem în unii și nu credem în alții” și vor să urmeze o cale între acestea — aceia sunt necredincioșii cu adevărat.

Cel Preaînalt spune și:

Nu facem deosebire între niciunul dintre trimișii Lui.

**5. Credința în Ziua de Apoi** înseamnă a crede în tot ceea ce va fi după moarte, despre care Allah și Trimisul Său ne-au înștiințat: chinul și desfătarea din mormânt, învierea din morminte, adunarea oamenilor, socoteala, cântărirea faptelor, înmânarea cărților faptelor în dreapta sau în stânga, Podul, Paradisul și Focul. Înseamnă și a ne pregăti pentru acestea prin fapte bune, părăsirea faptelor rele și căința pentru ele.

Materialiștii care cred doar în această lume și politeiștii au tăgăduit Ziua de Apoi. Evreii și creștinii nu au crezut în ea în chipul drept cerut, deși au recunoscut că va veni:

Ei au spus: „Nu va intra în Paradis decât cel care este evreu sau creștin.”

Ei au spus: „Focul nu ne va atinge decât un număr mic de zile.”

**6. Credința în destin** înseamnă a crede că Allah a cunoscut orice lucru: ceea ce a fost și ceea ce va fi, și că a rânduit acestea în Tabla Păstrată. Tot ceea ce se petrece — bine și rău, necredință și credință, ascultare și neascultare — Allah a voit, a rânduit și a creat. El iubește ascultarea și urăște neascultarea. Robii au putere asupra faptelor lor, alegere și voință în ceea ce fac, fie ascultare, fie neascultare; însă acestea se află sub voința și hotărârea lui Allah. Această credință se deosebește de a jabriților, care spun că robul este silit în faptele sale și nu are alegere; precum și de a qadariților, care spun că robul are o voință independentă și că își creează singur fapta, în afara voinței și hotărârii lui Allah.

Allah a răspuns ambelor grupări prin cuvintele Celui Preaînalt:

Voi nu voiți decât dacă voiește Allah.

El a afirmat astfel o voință a robului, ca răspuns celor exagerați dintre jabriți, și a făcut-o dependentă de voința lui Allah, ca răspuns qadariților care o neagă pe aceasta. Credința în destin îi aduce robului răbdare în nenorociri și îl îndepărtează de păcate și de nenorociri. Îl îndeamnă totodată la faptă și îl îndepărtează de neputință, teamă și lene.