Text integral · Pasaje · 4
Scurtimea vieții lumești, grabnica ei trecere, ferirea de amăgirea ei și pregătirea pentru Viața de Apoi
بيان قصر الدنيا وسرعة زوالها وعدم الاغترار بها والاستعداد للآخرة
ʿAbd Allāh ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, stătea la ʿArafāt. S-a uitat la soare, când acesta coborâse asemenea unui scut spre asfințit, și a început să plângă, iar plânsul i s-a întețit. Un bărbat aflat lângă el i-a spus: „O, Abū ʿAbd al-Raḥmān, ai stat alături de mine de mai multe ori și n-ai făcut astfel!” El a răspuns: „Mi-am amintit de Trimisul lui Allah ﷺ, când stătea chiar în locul în care stau eu acum și a spus:”
أَيُّهَا النَّاسُ، إِنَّهُ لَمْ يَبْقَ مِنْ دُنْيَاكُمْ فِيمَا مَضَى مِنْهَا إِلَّا كَمَا بَقِيَ مِنْ يَوْمِكُمْ هَذَا فِيمَا مَضَى مِنْهُ
„O, oameni! Din lumea voastră, în raport cu cât a trecut din ea, a mai rămas doar cât a mai rămas din această zi a voastră, în raport cu cât a trecut din ea.”
Relatat de Aḥmad.
Pe această temă este și relatarea anterioară a lui Zayd ibn Thābit, Allah să fie mulțumit de el:
مَنْ كَانَ هَمُّهُ الْآخِرَةَ؛ جَمَعَ اللَّهُ شَمْلَهُ، وَجَعَلَ غِنَاهُ فِي قَلْبِهِ، وَأَتَتْهُ الدُّنْيَا وَهِيَ رَاغِمَةٌ، وَمَنْ كَانَتْ نِيَّتُهُ الدُّنْيَا؛ فَرَّقَ اللَّهُ عَلَيْهِ ضَيْعَتَهُ، وَجَعَلَ فَقْرَهُ بَيْنَ عَيْنَيْهِ، وَلَمْ يَأْتِهِ مِنَ الدُّنْيَا إِلَّا مَا كُتِبَ لَهُ
„Celui a cărui grijă este Viața de Apoi, Allah îi adună treburile, îi pune bogăția în inimă, iar lumea aceasta vine la el supusă. Celui a cărui intenție este lumea aceasta, Allah îi risipește treburile, îi pune sărăcia înaintea ochilor și nu-i vine din această lume decât ceea ce i-a fost scris.”
Relatat de imamul Aḥmad.