Îndemn către femei

Iată o întâmplare uimitoare și însemnată, care cuprinde o lecție și un îndemn: întâmplarea unei femei dintre locuitorii Paradisului.

Al-Bukhārī și Muslim au relatat în cele două Ṣaḥīḥ-uri ale lor²³, de la ʿAṭāʾ ibn Abī Rabāḥ, care a spus: „Ibn ʿAbbās mi-a zis: «Să-ți arăt o femeie dintre locuitorii Paradisului?» Am spus: «Da.» El a zis: «Această femeie de culoare. A venit la Profet ﷺ și a spus: „Sufăr de crize și mi se descoperă trupul; roagă-te lui Allah pentru mine!” El a spus: „Dacă voiești, rabdă și vei avea Paradisul; iar dacă voiești, Îl voi ruga pe Allah să te vindece.” Ea a spus: „Voi răbda.” Apoi a spus: „Mi se descoperă însă trupul; roagă-te lui Allah să nu mi se mai descopere!” Iar el s-a rugat pentru ea.»”

Să cugetăm la întâmplarea acestei femei deosebite. Ea avea credință, sinceritate, curăție, limpezime sufletească, evlavie și pudoare, dar suferea de această greutate și încercare: crizele de care era atinsă o nelinișteau, o îngrijorau, o chinuiau și o făceau să sufere. A venit să-i ceară Profetului ﷺ să se roage lui Allah să îndepărteze de la ea suferința. El a îndrumat-o spre ceva mai măreț pentru ea: să rabde greutatea, încercarea și strâmtorarea, iar sfârșitul să-i fie Paradisul. Ea a ales un sfârșit bun și o întoarcere frumoasă: să fie dintre locuitorii Paradisului, după făgăduința Trimisului lui Allah ﷺ, dacă va răbda.

Ea, Allah să fie mulțumit de ea, a ales răbdarea. Totuși, continua să o neliniștească faptul că, în timpul crizei, i se descopereau părți ale trupului care trebuiau acoperite. În acea stare era scuzată, din cauza bolii: nu alegea acest lucru, nu îl accepta și nu era mulțumită de el. Cu toate acestea, marea ei pudoare, credința puternică, inima curată și sufletul pur o făceau să fie foarte îngrijorată de această descoperire a trupului.

A ales răbdarea și Paradisul, dar a spus: „Mi se descoperă trupul.” Cu alte cuvinte: nu pot răbda acest lucru, chiar dacă se întâmplă fără voia mea. Profetul ﷺ s-a rugat pentru ea, iar de atunci avea crize fără să i se mai descopere trupul.

Întâmplarea acestei femei este una măreață, care se povestește ca exemplu de noblețe a caracterului, de însușiri frumoase, de valori alese, de frumusețe a pudorii și de curăție și limpezime a inimii. Da, ea a spus: „Mi se descoperă trupul.” Această descoperire, care avea loc fără voia și alegerea ei și într-o stare pentru care nu putea fi învinovățită, o neliniștea și o îngrijora.

Dacă aceasta era starea ei — și cât de nobilă este această stare, cât de măreață această însușire! —, cum este atunci starea unei femei care se dezgolește, își arată frumusețile și farmecele și își expune podoaba de bunăvoie, prin propria alegere, fără să-i pese nici de pudoare, nici de credință?! Aude versetele lui Allah, aude hadithurile Trimisului lui Allah ﷺ și aude amenințările și avertizările privitoare la expunerea podoabelor și la dezgolire, dar nu ține seama de nimic din toate acestea și nu îi pasă.

Femeii despre care s-a spus că este dintre locuitorii Paradisului i se descoperea trupul din cauza crizelor, într-o stare în care era scuzată, iar ea ura foarte mult acest lucru. Însă descoperirea trupului, expunerea podoabelor și dezgolirea întâlnite la numeroase femei sunt pricinuite de un alt fel de criză, de care au fost atinse și pentru care nu sunt scuzate: criza patimilor, născută din slăbiciunea credinței, puținătatea evlaviei și pierderea pudorii.

Omul ajunge doborât de patimile sale și de urmărirea plăcerilor sale. Din cauza acestei stări nu-i mai pasă și nu se mai preocupă dacă ceea ce face Îl mulțumește pe Allah sau Îi stârnește mânia. Acest fel de criză s-a întețit în vremea noastră, din cauza multelor ispite, a diversității lucrurilor care aprind patimile, a feluritelor atracții ivite în viața oamenilor și a mijloacelor moderne apărute printre ei. Multe dintre acestea ațâță ispitele și stârnesc patimile, prin canale păcătoase și site-uri vătămătoare, al căror unic scop este să-i doboare pe oameni sub patimi și să-i lase pradă plăcerilor. Astfel, încercarea s-a întețit și primejdia a devenit mare.

Imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a vorbit în cartea sa Zād al-maʿād despre acest fel de criză, despre starea oamenilor în fața ei și despre ispitele și furtunile puternice de care sunt loviți mulți dintre ei din această cauză: furtuni care zguduie credința și certitudinea și zdruncină caracterul și pudoarea. El descria starea oamenilor din vremea sa; cum ar fi fost dacă ar fi văzut starea lor în vremurile de mai târziu, cu ispite atât de numeroase?! El spune, Allah să aibă milă de el:

„Cel mai adesea, duhurile rele îi stăpânesc pe cei atinși de ele din pricina puținătății credinței lor și a faptului că inimile și limbile lor sunt lipsite de adevărata pomenire a lui Allah, de rugile de adăpostire și de mijloacele de ocrotire profetice și ale credinței. Duhul rău îl întâlnește astfel pe om neînarmat, fără nicio armă, uneori chiar gol, și îl poate vătăma. Dacă s-ar ridica vălul, ai vedea cele mai multe suflete omenești doborâte de aceste duhuri rele, în robia și în stăpânirea lor: le duc oriunde voiesc, iar ele nu li se pot împotrivi și nu le pot nesocoti.

Aceasta este marea criză din care cel atins nu se trezește decât la despărțirea de viață și la vederea celor de dincolo. Atunci își dă seama că el a fost, cu adevărat, cel doborât. De la Allah cerem ajutor.

Leacul acestei crize este alăturarea minții sănătoase la credința în cele aduse de trimiși; omul să aibă Paradisul și Focul mereu înaintea ochilor și să-și îndrepte inima spre ele, să-i aibă în vedere pe oamenii acestei lumi, pedepsele și nenorocirile care îi lovesc și care cad în mijlocul locuințelor lor asemenea picăturilor de ploaie, în timp ce ei rămân doborâți, fără să se trezească. Cât de grea este această boală!

Însă, pentru că încercarea s-a răspândit atât de mult, încât omul nu mai vede decât oameni doborâți, ea nu mai pare ciudată și nici nu mai este dezaprobată. Dimpotrivă, din cauza mulțimii celor doborâți, tocmai starea opusă a devenit lucrul socotit ciudat și vrednic de dezaprobare.

Dacă Allah voiește binele unui rob, îl trezește din această criză. El îi vede atunci pe oamenii acestei lumi doborâți în jurul său, în dreapta și în stânga, în toate categoriile lor. Pe unii nebunia i-a cuprins cu totul; alții își revin arareori, apoi se întorc la nebunia lor; iar alții își revin când și când, după care sunt din nou cuprinși de nebunie. Când își revin, lucrează asemenea oamenilor treji și cu mintea sănătoasă; apoi criza îi cuprinde din nou și cad în tulburare.”²⁴

El spune acestea, Allah să aibă milă de el, fără să fi văzut chemările la ispită și lucrurile noi apărute printre oameni în vremea noastră, care zguduie credința, zdruncină caracterul și îndepărtează demnitatea și pudoarea. Cel care nu-și ține sufletul în frâul Legii și nu-l strunește prin călăuzirea Profetului nostru ﷺ ajunge doborât de aceste nenorociri, ucis de aceste ispite și lăsat pradă acestor patimi.

Femeie credincioasă, cugetă la viața acestei femei de culoare, sinceră în credință și plină de pudoare! Ea îi vorbește Profetului ﷺ, răbdând greutatea și strâmtorarea, și spune: „Mi se descoperă trupul; roagă-te lui Allah să nu mi se mai descopere!” Dacă aceasta era starea ei, de teamă să nu i se descopere trupul, cu toate că era scuzată, care este atunci starea ta, femeie credincioasă?!

Unele femei au fost încercate în vremea noastră cu o mare înfrângere sufletească și cu o schimbare urâtă, din pricina fascinației față de civilizații mincinoase și de un progres ucigător. Femeia a ajuns să le imite pe cele a căror civilizație o admiră numai în lucruri neînsemnate, în deprinderi josnice și în însușiri disprețuite. Astfel, și-a făcut un mare rău și a atras asupra credinței sale o grea încercare.

Fiecare roabă musulmană și fiecare femeie credincioasă să se teamă, așadar, de Allah și să-și amintească de statul înaintea Lui. Domnul lumilor o va întreba în Ziua Învierii despre pudoarea ei, despre acoperirea trupului, despre decența ei și despre tot ce a venit în Cartea Domnului ei și în Sunna Profetului ei, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra lui.

Când unele femei au fost atinse de acest fel de criză — criza patimilor — și au ajuns doborâte de ea, aceasta a atras asupra lor felurite rele. De aceea, în numeroase țări ale musulmanilor și ținuturi ale credincioșilor, se văd în multe locuri o descoperire a trupului, o expunere a podoabelor și o dezgolire necunoscute vreodată în istoria femeii musulmane, începând cu nobilele companioane și cu femeile credincioase care le-au urmat în bine: femei ale sincerității, castității și pudorii.

Aceste femei doborâte au ajuns să nu mai țină seama de descoperirea frumuseților și de arătarea farmecelor: una își descoperă pieptul, alta își arată gâtul, o a treia își lasă părul descoperit, iar alta își arată gamba și coapsa. Sunt felurite forme de descoperire, dezgolire și expunere a podoabelor, fără opreliștea credinței, fără pudoare și fără teamă de Cel Milostiv. Își amintesc aceste femei de înviere și de statul înaintea lui Allah, apoi de socoteala și pedeapsa pentru fiecare faptă reprobabilă pe care au săvârșit-o și pentru fiecare faptă urâtă pe care au comis-o? Ce anume le-a amăgit în privința credinței lor? Ce le-a amăgit în viața lor?! Ce le-a făcut să coboare până la această josnicie și să cadă pe această treaptă a decăderii?!

Fiecare femeie să îndrepte, așadar, lucrurile și să-și salveze sufletul din această criză, cerând ajutorul Domnului ei, rugându-L pe Stăpânul și Ocrotitorul ei, Preaslăvitul, să-i dăruiască neprihănire, decență și acoperire a trupului. Să ia cu hotărâre măsurile necesare pentru a se păzi, pentru a-și ocroti pudoarea și pentru a-și păstra credința. Ajutorul de a face binele este numai în mâna lui Allah.