Îndemn către femei

Amintirea unei binefaceri este un mijloc de a-I mulțumi Celui care a dăruit-o, Preaslăvitul, iar mulțumirea este un mijloc pentru sporirea ei. Allah Preaînaltul spune:

Și când Domnul vostru a vestit: „Dacă veți fi recunoscători, vă voi dărui mai mult; iar dacă veți fi nerecunoscători, pedeapsa Mea este aspră.”

Printre marile binefaceri ale lui Allah asupra robilor Săi se află veșmintele, cu feluritele lor forme și numeroasele lor feluri. Ele sunt o mare binecuvântare și o favoare însemnată. De aceea, Allah le-a numărat și le-a pomenit printre marile Sale binefaceri din sura an-Naḥl, pe care învățații o cunosc și ca Sura Binefacerilor, din pricina mulțimii darurilor lui Allah asupra robilor Săi pe care le cuprinde. La sfârșitul enumerării acestor binefaceri, Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, spune:

Allah v-a făcut din casele voastre loc de odihnă și v-a făcut din pieile vitelor locuințe ușoare, pe care să le purtați în ziua plecării și în ziua popasului, iar din lâna, blana și părul lor, lucruri de folosință și de care să vă bucurați până la un timp. Allah v-a făcut din cele pe care le-a creat umbră și v-a făcut în munți adăposturi; v-a făcut veșminte care să vă apere de arșiță și veșminte care să vă apere în luptă. Astfel Își împlinește binefacerea asupra voastră, ca să vă supuneți Lui. Dacă însă întorc spatele, datoria ta nu este decât transmiterea limpede. Ei cunosc binefacerea lui Allah, apoi o tăgăduiesc, iar cei mai mulți dintre ei sunt necredincioși.

În aceste versete mărețe, Allah, Preaslăvitul, a arătat binefacerea Sa asupra robilor prin faptul că le-a făcut veșminte: cămăși și alte haine din bumbac, in și lână, cu care se apără de căldură și de frig, se înfrumusețează și își acoperă părțile intime.

Fără îndoială, îmbrăcămintea este o mare binefacere și o favoare însemnată. Robul credincios trebuie să-I mulțumească lui Allah pentru ea și s-o folosească în ascultarea Lui, pentru mulțumirea Sa și pentru ceea ce îl apropie de El. Să se ferească foarte mult de nesocotirea poruncii lui Allah în privința formei, felului, condițiilor, rânduielilor și normelor îmbrăcăminții aduse de Lege.

În această privință, musulmanul să se păzească de uneltirea lui Șeitan, de vicleșugul și căile sale ascunse prin care încearcă să-l abată de la adevăr și să-l facă să cadă în felurite încălcări. Allah Preaînaltul a arătat că dușmănia lui Șeitan față de om, în această chestiune și în altele, este veche. În Coran, Preaslăvitul a pomenit înșelarea celor doi părinți ai omenirii și șoaptele prin care a voit să le descopere părțile intime ascunse. A venit la ei pe căi ascunse, s-a înfățișat ca un sfătuitor credincios, le-a jurat aceasta și i-a coborât prin amăgire: i-a făcut să coboare din rangul lor înalt, în care erau departe de păcate, la săvârșirea lor. Allah Preaînaltul spune:

„Adam, locuiește tu și soția ta în Paradis și mâncați de unde voiți, dar nu vă apropiați de acest pom, căci ați fi dintre cei nedrepți!” Șeitan le-a șoptit ca să le descopere părțile intime care le erau ascunse și le-a spus: „Domnul vostru v-a oprit de la acest pom numai ca să nu deveniți doi îngeri sau să nu fiți dintre cei nemuritori.” Și le-a jurat: „Eu vă sunt un sfătuitor credincios.” Astfel, i-a coborât prin amăgire. Când au gustat din pom, li s-au arătat părțile intime și au început să pună peste ele frunze din Paradis. Domnul lor i-a chemat: „Nu v-am oprit de la acel pom și nu v-am spus că Șeitan vă este un dușman vădit?” Ei au spus: „Domnul nostru, ne-am nedreptățit pe noi înșine! Dacă nu ne ierți și nu ai milă de noi, vom fi dintre cei pierduți.”

Allah i-a ajuns însă cu mila Sa și i-a copleșit cu iertarea Sa, după cum spune Preaslăvitul:

Adam nu L-a ascultat pe Domnul său și s-a abătut. Apoi Domnul său l-a ales, i-a primit pocăința și l-a călăuzit.

Iblīs însă stăruie în tirania sa și nu renunță la nesupunere. Este foarte dornic să-i ducă în rătăcire pe urmași, așa cum i-a amăgit pe cei doi părinți. De aceea, în acest context nobil, li se adresează urmașilor avertizarea împotriva acestui rătăcitor ispititor: să se păzească să nu-i ispitească prin șoaptele sale, așa cum a făcut cu cei doi părinți. Allah Preaînaltul spune:

Fii ai lui Adam, v-am dăruit veșminte care să vă acopere părțile intime și podoabe. Însă veșmântul evlaviei este mai bun. Acesta este dintre semnele lui Allah, ca ei să ia aminte.

Aici Allah, Preaslăvitul, a pomenit două veșminte dăruite robilor Săi:

• **Veșmântul lăuntric:** evlavia. El rămâne cu robul, nu se învechește și nu dispare câtă vreme robul îl păstrează; el este frumusețea inimii și a sufletului.

• **Veșmântul văzut:** hainele care acoperă părțile intime și goliciunea și care îi înfrumusețează pe oameni.

Dacă omul își pierde sau își scoate veșmântul văzut, i se arată goliciunea. Aceasta dovedește că descoperirea părților intime este un lucru grav și respingător din fire. De aceea, goliciunea este numită sawʾa: celui căruia i se descoperă îi aduce neplăcere. Dacă însă lipsește veșmântul lăuntric, evlavia, atunci i se descoperă goliciunea lăuntrică, este atins de rușine și de ocară și cade în felurite forme de stricăciune și josnicie. Se dezbracă astfel de haina pudorii, a fricii de Allah, a conștiinței că El îl veghează, a acoperirii trupului, a castității și a celorlalte însușiri.

Veșmântul evlaviei este mai bun.

Allah spune acestea deoarece îndreptarea lui aduce îndreptarea celor văzute, iar stricăciunea lui aduce stricăciunea celor văzute. Dacă inimile sporesc în evlavie, trupurile se împodobesc, faptele se îndreaptă, iar mădularele se înfrumusețează cu decență, neprihănire, acoperire, pudoare și conștiința că Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, le veghează. Dacă evlavia este smulsă din inimi și acest mare veșmânt se pierde, trupurile coboară în multe feluri de josnicii și în numeroase forme de ticăloșie.

Dușmănia lui Șeitan față de om în privința veșmintelor sale este, așadar, foarte veche, iar vicleșugul lui în această chestiune este vechi: uneltește mult pentru a-l dezbrăca de haine, pentru a-i descoperi părțile intime și pentru a-l lipsi de pudoare și de decență. De aceea, după ce a amintit această binefacere, Allah Preaînaltul li S-a adresat urmașilor:

Fii ai lui Adam, să nu vă ispitească Șeitan așa cum i-a scos pe părinții voștri din Paradis, smulgându-le veșmintele ca să le arate părțile intime! El și neamul lui vă văd de unde voi nu îi vedeți. Noi i-am făcut pe șeitani aliați ai celor care nu cred.

Preaslăvitul i-a avertizat pe urmași ca Șeitan să nu le facă la fel cum i-a făcut tatălui lor: să le împodobească păcatele, să-i facă dornici de lucrurile interzise și să-i arunce în greșeală. A arătat că acest dușman îi vede de unde ei nu îl văd. Mālik ibn Dīnār a spus: „Un dușman care te vede, în timp ce tu nu îl vezi, aduce o încercare grea, în afară de cel pe care Allah îl ocrotește.”³⁸

Dacă acest dușman a reușit, prin uneltire, prin marea sa viclenie și prin șoapte stăruitoare, să-i scoată pe cei doi părinți din Paradis, cu atât mai lesne poate să le aducă urmașilor asemenea vătămări și să le strecoare asemenea șoapte, mai ales femeilor, din cauza slăbiciunii lor și a puținei înțelegeri a multora dintre ele. Prin această înștiințare puternică, Allah Preaînaltul i-a avertizat pe fiii lui Adam să se ferească neîncetat de uneltirea și șoaptele lui. Preaslăvitul a încheiat versetul spunând:

Noi i-am făcut pe șeitani aliați ai celor care nu cred.

Asupra credincioșilor însă el nu are putere:

Puterea lui este numai asupra celor care îl iau drept ocrotitor și asupra celor care Îi fac asociați lui Allah.

Prin urmare, pe măsura slăbiciunii credinței omului, Șeitan dobândește acces la el. Sunt pași prin care Șeitan îl atrage treptat, până când îl face să cadă în păcat.

Astfel îl coboară în adâncul josniciei și al stricăciunii. Cu femeia, mai ales, se folosește de slăbiciunea și de lipsurile minții și ale religiei ei și o face să cadă în felurite forme de dezbrăcare a hainelor și de lepădare a virtuților, prin pași numeroși și uneltiri necontenite. S-a ajuns astfel ca unele femei să iasă cu capul, gâtul, încheieturile mâinilor, brațele, gambele și altele asemenea descoperite: o lepădare a pudorii și o afundare în rău.

Apoi Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, le-a adresat fiilor lui Adam, în acest context, o altă chemare legată de îmbrăcăminte, spunând:

Fii ai lui Adam, luați-vă podoaba la fiecare loc de rugăciune! Mâncați și beți, dar nu faceți risipă, căci El nu-i iubește pe risipitori. Spune: „Cine a oprit podoaba lui Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi, și bunătățile din hrană?” Spune: „Ele sunt pentru cei care cred în viața lumească și vor fi numai ale lor în Ziua Învierii.” Astfel lămurim semnele pentru oameni care cunosc.

Preaslăvitul a arătat că le-a oferit robilor Săi podoaba, cu feluritele forme și feluri de îmbrăcăminte, precum și bunătățile hranei și băuturii, în toate felurile lor. Regula de bază pentru toate acestea este îngăduința și permisiunea, în afară de ceea ce Legea a interzis. Nimeni nu poate opri vreunul dintre ele decât pe temeiul unei dovezi legale explicite. De aceea, Preaslăvitul a spus: „Cine a oprit podoaba lui Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi?” Adică: cine îndrăznește să interzică binefacerile dăruite de Allah robilor Săi? Cine le îngustează ceea ce Allah a lărgit pentru ei?

Prin urmare, regula de bază pentru obiceiurile legate de mâncare, băutură, îmbrăcăminte, plecare, venire, vorbire și celelalte purtări obișnuite este permisiunea. Nu este interzis dintre ele decât ceea ce Allah și Trimisul Său au interzis, fie printr-un text explicit, fie prin includerea într-o regulă generală, fie printr-o analogie corectă. În afara acestora, obiceiurile sunt permise, după cum arată textul amintit și cuvintele Preaînaltului:

El este Cel care a creat pentru voi tot ceea ce se află pe pământ.

Există și alte texte în acest sens. Allah, Preaslăvitul, le-a poruncit robilor să se îmbrace, fără să stabilească un anumit fel de îmbrăcăminte de care trebuie să se țină. Aceasta se întoarce la obiceiurile și tradițiile oamenilor. Regula de bază în privința veșmintelor este, așadar, permisiunea, după cum a spus Profetul nostru ﷺ:

„Mâncați, beți, îmbrăcați-vă și dați milostenie, fără risipă și fără trufie.”³⁹

Ibn ʿAbbās a spus: „Mănâncă ce voiești și îmbracă ce voiești, atât timp cât te ferești de două lucruri: risipa și trufia.”⁴⁰ Legea a adus însă un ansamblu de rânduieli, condiții și limite care trebuie respectate în privința îmbrăcăminții. Ele îi asigură omului fericirea, decența și izbânda în această lume și în cea de apoi. Fiecare musulman trebuie să-și supună îmbrăcămintea rânduielilor Legii și limitelor Islamului, pe care învățații le-au expus în numeroase scrieri, pentru a dobândi virtutea și a-și desăvârși buna purtare.

Ispitirea prin îmbrăcăminte are multe porți și felurite domenii. Despre felurile de îmbrăcăminte folosite pentru a o împinge pe femeie în capcană ar fi foarte multe de spus. S-a ajuns chiar ca oamenilor buni și virtuoși să le fie greu să găsească haine decente pe care să le cumpere soțiilor și fiicelor lor. Femeia trebuie să se păzească foarte mult de uneltirea dușmanilor și de șoaptele lui Șeitan. Ei fac pași îndrăzneți spre dezbrăcarea femeii de veșmintele ei și spre lipsirea ei de decență, prin numeroase haine aduse pe piețele musulmanilor, ca să o încurce în capcane, să o arunce în rău, s-o preocupe cu felurite haine care o îmbracă lăsând-o goală și să-i aprindă în inimă dorința de a le imita pe nemusulmancele care umblă pe pământ fără o credință care să le oprească, fără un caracter care să le înfrâneze și fără o bună purtare care să le împiedice. Prin toate acestea, vor s-o tragă la lepădarea Legii, la târârea după josnicie și la îndepărtarea de izvoarele castității și ale virtuții.

În Ṣaḥīḥ Muslim⁴¹, de la Abū Hurayra, se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Sunt două feluri de oameni dintre locuitorii Focului pe care nu i-am văzut încă: oameni cu bice asemenea cozilor de vacă, cu care îi lovesc pe oameni, și femei îmbrăcate, dar goale, care le fac și pe altele să se abată și care se abat ele însele, cu capetele asemenea cocoașelor înclinate ale cămilelor. Ele nu vor intra în Paradis și nici nu-i vor simți mireasma, deși mireasma lui se simte de la o asemenea și o asemenea depărtare.”

Trebuie știut că acoperirea, decența și pudoarea femeii se întorc la puterea credinței și a religiei ei. Să privim, de pildă, la starea lui Umm Salama, Allah să fie mulțumit de ea. Când Profetul ﷺ a pomenit că femeia să lase veșmântul în jos cu o palmă, ea a spus: „Atunci i se vor descoperi picioarele.” Profetul ﷺ a spus: „Să-l lase cu un cot, fără să adauge mai mult.”⁴² Cea cu religia șubredă și credința slabă, dimpotrivă, se preocupă să-și descopere trupul cu o palmă, cu un cot sau chiar mai mult, după măsura șubrezimii religiei. Poate pretinde că aceasta este civilizație, progres și rafinament, când, în realitate, este coborâre și pieire.

Femeia musulmană să se teamă de Allah și să fie conștientă de veghea Domnului ei, Preaslăvitul, în ascuns și la vedere. Să știe că acoperirea și îmbrăcămintea ei sunt izvorul decenței sale și un mijloc de siguranță prin care, cu îngăduința lui Allah, este păzită de ispite și de năvălirile răului.