Din caracterul nobil al Profetului ﷺ

Ce înseamnă caracterul

«Khuluq», cu lām având vocala «u» sau fără vocală, înseamnă religie, fire și însușire. Așa a spus Ibn al-Athīr în «Gharīb al-ḥadīth».

În sensul de specialitate, cuvântul are două întrebuințări, una mai largă decât cealaltă: desemnează o însușire statornică a sufletului, pentru care cel care o are merită laudă sau mustrare, și desemnează ținerea de rânduielile și de buna purtare prescrise de Lege, prin împlinire și prin abținere.

Din prima întrebuințare sunt cuvintele sale ﷺ către al-Ashajj din ʿAbd al-Qays: «Ai două însușiri pe care Allah le iubește: răbdarea și cumpătarea.» Acesta a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, sunt însușiri pe care mi le-am deprins ori cu care am fost plămădit?» El a spus: «Dimpotrivă, ai fost plămădit cu ele.» A răspuns: «Laudă lui Allah, Care m-a plămădit cu două însușiri pe care le iubește!»

Din a doua întrebuințare sunt cuvintele sale ﷺ «Bunătatea este caracterul frumos» și cuvintele ʿĀʾishei — Allah să fie mulțumit de ea — în explicarea cuvintelor Celui Preaînalt

Tu ai, într-adevăr, un caracter măreț:

«Caracterul său era Coranul.» Aceasta este definiția caracterului în limbă și în sensul de specialitate.

Trecem apoi la vorbirea despre însușirile sale alese și firea sa lăudabilă în toate etapele vieții sale ﷺ. Era omul cu cel mai frumos caracter. În el se adunau însușiri de laudă care la alții erau răspândite separat. Allah, Preaslăvitul, l-a ocrotit și l-a ferit de cea mai mică însușire pentru care cineva este învinuit. Toate acestea i-au fost dăruite de Domnul său prin har și binefacere, închizând gurile vrăjmașilor care îl pândeau, stăteau în calea chemării sale, îl vătămau și îi avertizau pe oameni împotriva sa. Cel mai drag lucru pentru ei ar fi fost să găsească ceva cu care să-l defăimeze; cum ar fi putut însă să găsească?

De la începutul vieții sale până în ultima ei clipă, el ﷺ a fost împodobit cu orice însușire nobilă și depărtat de orice însușire rea. Era cel mai învățat dintre oameni, cel mai sincer în sfat, cel mai elocvent și mai limpede în exprimare și cel mai plin de pudoare. Era dat ca exemplu de încredere, adevăr și castitate. Allah l-a educat și i-a desăvârșit educația, astfel că era cel mai chibzuit, cu cea mai aleasă purtare, cu cea mai multă răbdare, cu cea mai deplină putere și vitejie, cel mai adevărat în cuvinte, cel mai cuprinzător în îndurare și compasiune, cel mai nobil sufletește și cel mai înalt în rang.

Într-un cuvânt, din orice însușire lăudabilă potrivită omului, el ﷺ avea partea cea mai mare și cea mai deplină; iar de orice însușire rea era cel mai ferit și cel mai îndepărtat. Vrăjmașul și prietenul au mărturisit aceasta.

Mai jos redau câteva mărturii ale prietenilor și vrăjmașilor săi, care arată limpede că el urma buna purtare înainte de a fi trimis de Allah Preaînaltul. Acest lucru este cunoscut în mod necesar din religie.

**1. Mărturia Khadījei — Allah să fie mulțumit de ea.** Când Allah i-a revelat Profetului Său ﷺ pentru prima dată în peștera Ḥirāʾ, el s-a întors la Khadījah, i-a povestit cele întâmplate și a spus: «M-am temut pentru mine însumi.»

Ea i-a răspuns: «Nicidecum! Pe Allah, Allah nu te va umili niciodată. Tu păstrezi legăturile de rudenie, porți povara celui neputincios, îl ajuți pe cel lipsit, îți cinstești oaspetele și ajuți la înfruntarea nenorocirilor, în sprijinul a ceea ce este drept.» L-a relatat al-Bukhārī.

**2. Mărturia necredincioșilor din Quraysh la construirea Kaʿbei.** Când cei din Quraysh au reconstruit Kaʿbah, înaintea trimiterii lui Muḥammad ﷺ, s-au certat pentru ridicarea Pietrei Negre la locul ei. Au convenit să-l ia drept judecător pe primul care intră pe poartă. Primul care a intrat a fost Trimisul lui Allah ﷺ; toți s-au bucurat și au spus: «A venit cel demn de încredere! A venit Muḥammad!» Îl numeau cel demn de încredere, fiindcă îi cunoșteau cinstea ﷺ.

**3. Mărturia necredincioșilor din Quraysh că spune adevărul.** Este confirmat în «Ṣaḥīḥ al-Bukhārī» că, atunci când i-au fost pogorâte cuvintele

Avertizează-ți rudele cele mai apropiate!

el ﷺ a urcat pe al-Ṣafā și a început să cheme ramurile Quraysh: «O, Banū Fihr! O, Banū ʿAdī!» Până când s-au adunat. Cel care nu putea ieși trimitea un om să vadă despre ce era vorba. Au venit Abū Lahab și Quraysh, iar el a spus: «Dacă v-aș spune că în vale este o oaste călare care vrea să vă atace, m-ați crede?» Au spus: «Da! Nu am cunoscut de la tine decât adevăr.» El a spus: «Eu sunt pentru voi un avertizor înaintea unei pedepse aspre.» Abū Lahab a spus: «Să pieri! Pentru aceasta ne-ai adunat?»

**4. Mărturia lui Abū Jahl că spune adevărul.** A fost amintită relatarea lui al-Ḥākim, cu un lanț care îndeplinește condițiile celor doi șeici, că Abū Jahl i-a spus Profetului ﷺ: «Nu te socotim mincinos, însă tăgăduim ceea ce ai adus.» Allah a pogorât:

Știm că te întristează ceea ce spun. Ei nu pe tine te socotesc mincinos, ci nedrepții tăgăduiesc versetele lui Allah.

Când al-Akhnas ibn Sharīq l-a întrebat: «O, Abū al-Ḥakam, spune-mi despre Muḥammad: este adevărat sau mincinos?», el a răspuns: «Vai ție! Pe Allah, Muḥammad spune adevărul și nu a mințit niciodată», și a continuat.

**5. Mărturia lui Abū Sufyān, înaintea lui Heraclius, împăratul romanilor, despre adevărul și credincioșia Trimisului lui Allah ﷺ.** Al-Bukhārī a relatat în «Ṣaḥīḥ», de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi —, că Abū Sufyān ibn Ḥarb l-a înștiințat că Heraclius trimisese după el, când se afla într-o caravană din Quraysh, plecată în al-Shām pentru negoț, în răstimpul armistițiului încheiat de Trimisul lui Allah ﷺ cu Abū Sufyān și necredincioșii din Quraysh. Au venit la el în Īliyāʾ. I-a chemat în adunarea sa, înconjurat de mai-marii romanilor, și l-a chemat pe tălmaciul său. A întrebat: «Care dintre voi este ruda cea mai apropiată a acestui om care pretinde că este profet?» Abū Sufyān a spus: «Am răspuns: Eu sunt ruda cea mai apropiată. A spus: Aduceți-l aproape de mine și apropiați-i tovarășii, punându-i în spatele lui. Apoi i-a spus tălmaciului: Spune-le că îl voi întreba despre acest om și, dacă mă minte, să-i arate minciuna. Pe Allah, dacă nu mi-ar fi fost rușine să se transmită despre mine că am mințit, aș fi mințit împotriva lui. Prima întrebare a fost: Cum este descendența lui între voi? Am spus: Este de neam ales între noi. A întrebat: A mai spus cineva dintre voi asemenea cuvinte înaintea lui? Am spus: Nu. A întrebat: A fost vreunul dintre strămoșii lui rege? Am spus: Nu. A întrebat: Îl urmează oamenii de neam ales ori cei slabi? Am spus: Dimpotrivă, cei slabi. A întrebat: Cresc la număr ori scad? Am spus: Dimpotrivă, cresc. A întrebat: Se întoarce vreunul de la religia sa, nemulțumit de ea, după ce intră în ea? Am spus: Nu. A întrebat: Îl învinuiați de minciună înainte de a spune ceea ce spune? Am spus: Nu. A întrebat: Trădează? Am spus: Nu. Suntem însă cu el într-un armistițiu și nu știm ce va face în acest răstimp. Nu am putut strecura ceva decât prin această vorbă. A întrebat: V-ați luptat cu el? Am spus: Da. A întrebat: Cum a fost lupta voastră cu el? Am spus: Războiul dintre noi este schimbător: uneori ne învinge, alteori îl învingem. A întrebat: Ce vă poruncește? Am spus: Ne spune să-L adorăm numai pe Allah, fără să-I asociem nimic, și să lăsăm ceea ce spun părinții noștri. Ne poruncește rugăciunea, adevărul, castitatea și păstrarea legăturilor de rudenie. Atunci i-a spus tălmaciului: Spune-i: Te-am întrebat despre descendența lui și ai spus că este de neam ales între voi; tot astfel, trimișii sunt trimiși din familiile alese ale neamului lor. Te-am întrebat dacă a mai spus cineva dintre voi asemenea cuvinte înaintea lui și ai spus că nu. Dacă cineva le-ar fi spus înaintea lui, aș fi spus că este un om care urmează vorbe rostite înaintea sa. Te-am întrebat dacă vreunul dintre strămoșii lui a fost rege și ai spus că nu. Dacă vreun strămoș al lui ar fi fost rege, aș fi spus că este un om care caută regatul tatălui său. Te-am întrebat dacă îl învinuiați de minciună înainte să spună ceea ce spune și ai spus că nu. El nu ar lăsa minciuna față de oameni pentru a minți despre Allah. Te-am întrebat dacă oamenii de neam ales l-au urmat ori cei slabi și ai spus că cei slabi l-au urmat; aceștia sunt cei care îi urmează pe trimiși. Te-am întrebat dacă sporesc sau se împuținează și ai spus că sporesc; așa este credința, până când se desăvârșește. Te-am întrebat dacă vreunul se întoarce de la religia sa, nemulțumit de ea, după ce intră în ea și ai spus că nu; așa este credința când bucuria ei pătrunde în inimi. Te-am întrebat dacă trădează și ai spus că nu; tot astfel, trimișii nu trădează. Te-am întrebat ce vă poruncește și ai spus că vă poruncește să-L adorați pe Allah, fără să-I asociați nimic, vă oprește de la adorarea idolilor și vă poruncește rugăciunea, adevărul și castitatea. Dacă ceea ce spui este adevărat, va stăpâni locul unde se află aceste două picioare ale mele. Știam că va veni, dar nu credeam că va fi dintre voi. Dacă aș ști că pot ajunge la el, m-aș strădui să-l întâlnesc, iar dacă aș fi lângă el, i-aș spăla picioarele. Apoi a cerut scrisoarea Trimisului lui Allah ﷺ, trimisă prin Diḥyah ibn Khalīfah al-Kalbī, și a citit-o. Abū Sufyān a spus: După ce a spus acestea și a terminat de citit scrisoarea, s-a făcut mult zgomot și glasurile s-au ridicat, iar noi am fost scoși afară. După ce am ieșit, le-am spus tovarășilor mei: Treaba fiului lui Abū Kabshah a devenit însemnată! Chiar și regele romanilor se teme de el. Am rămas sigur că va birui, până când Allah a făcut să intre Islamul în mine.»

În această întâmplare sunt semne limpezi și dovezi vădite ale profeției sale ﷺ și ale adevărului a ceea ce a adus. Ceea ce ne interesează aici este mărturia lui Abū Sufyān ibn Ḥarb, unul dintre cei mai înverșunați vrăjmași ai săi la acea vreme, că Trimisul ﷺ era adevărat înainte de a fi trimis de Allah, că nu-l învinuiau de minciună, că își ținea cuvântul și nu trăda.

**6. Mărturia lui al-Sāʾib al-Makhzūmī despre buna sa purtare și blândețea sa înainte de profeție.** Abū Dāwūd și alții au relatat că al-Sāʾib al-Makhzūmī fusese asociatul Profetului ﷺ înainte de misiune. A venit în ziua cuceririi, iar el i-a spus: «Bine ai venit, fratele și asociatul meu, care nu te împotrivești și nu te cerți!»

Într-o formulare, el i-a spus Profetului ﷺ: «Ai fost asociatul meu în vremea neștiinței și ai fost cel mai bun asociat: nu mi te împotriveai și nu te certai cu mine.»

În altă formulare: «Ai fost asociatul meu și ce bun asociat! Nu te împotriveai și nu te certai.»

**7. Mărturia lui ʿAbd Allāh ibn Salām — Allah să fie mulțumit de el — că spune adevărul.** Aḥmad și autorii culegerilor «Sunan» au relatat de la ʿAbd Allāh ibn Salām: «Când Profetul ﷺ a venit la Medina, am fost dintre cei care s-au grăbit către el. Când i-am privit bine chipul, am știut că nu este chipul unui mincinos. L-am auzit spunând: Răspândiți salutul păcii, hrăniți oamenii, păstrați legăturile de rudenie și rugați-vă noaptea când oamenii dorm: veți intra în Paradis în pace.»

**8. Mărturia lui Mikraz ibn Ḥafṣ ibn al-Aḥnaf despre credincioșia sa în toate etapele vieții.** În anul de la al-Ḥudaybiyah, Trimisul lui Allah ﷺ încheiase o pace cu Quraysh, urmând să se întoarcă și să împlinească pelerinajul mic în anul următor. Una dintre condițiile puse de Quraysh Trimisului lui Allah ﷺ era să intre în Mecca numai cu armele călătorului, adică săbiile în teci. Când a venit ﷺ pentru împlinirea pelerinajului mic, s-a pregătit cu cai și arme, nu pentru a le introduce în Sanctuar, ci pentru a le avea la îndemână dacă Quraysh ar fi încălcat înțelegerea. Când s-a apropiat de Sanctuar, le-a trimis la Yaʾjaj. Vestea armelor ajunsese la Quraysh, iar ei l-au trimis pe Mikraz ibn Ḥafṣ ibn al-Aḥnaf cu un grup la Trimisul lui Allah ﷺ. Au spus: «O, Muḥammad, nu ai fost cunoscut cu trădare nici când erai mic, nici când ai crescut. Intri cu arme în Sanctuar, la neamul tău, deși ai convenit cu ei să intri numai cu armele călătorului?» El ﷺ a spus: «Nu intru la ei cu armele; le-am trimis la Yaʾjaj.» Mikraz a spus: «Așa te-am cunoscut: cu bunătate și ținerea cuvântului.»