Sad

Sura Sad

Versetele 1 la 88

Revelata la Mecca

Invataturi din povestirea lui Dawud si Sulayman

Din ceea ce ni s-a aratat in povestirea lui Dawud si Sulayman, pacea fie asupra lor, se desprind numeroase foloase si invataturi.

Allah Preainaltul ii istorisea Profetului Sau Muhammad vestile celor de dinainte, ca sa-i intareasca inima, sa-i linisteasca sufletul, sa-i aminteasca adorarea, rabdarea lor statornica si intoarcerea lor la Allah si sa-i trezeasca dorul de intrecere cu ei si de apropiere de Allah, Cel de Care se apropiasera ei, precum si de rabdare fata de vatamarea neamului sau. De aceea, cand Allah a amintit aici vorbele vatamatoare ale neamului lui si ceea ce spuneau despre el si despre mesajul pe care il adusese, i-a poruncit rabdare si sa-si aminteasca de robul Sau Dawud, ca sa gaseasca mangaiere in el.

Allah Preainaltul ii lauda pe robi si iubeste puterea in ascultarea Sa: puterea inimii si a trupului. Din aceasta se nasc roadele bune ale ascultarii, implinirea ei frumoasa si inmultirea faptelor de ascultare, lucruri care nu se dobandesc prin slabiciune si lipsa puterii. Robului i se cuvine sa caute mijloacele prin care isi intareste puterile si sa nu cedeze lenei si trandaviei, care ii stirbesc puterea si ii slabesc sufletul.

Intoarcerea la Allah in toate lucrurile este dintre insusirile profetilor lui Allah si ale alesilor dintre fapturile Sale. Allah i-a laudat pe Dawud si Sulayman pentru aceasta; cei care ii urmeaza sa-i imite, iar cei care merg pe cale sa se lase calauziti de calauzirea lor: „Acestia sunt cei pe care Allah i-a calauzit; urmeaza, asadar, calauzirea lor” [al-An'am: 90].

Printre darurile cu care Allah l-a cinstit pe Profetul Sau Dawud se afla glasul foarte frumos si puternic: El a facut ca muntii neinsufletiti si pasarile necuvantatoare sa-i raspunda cand isi ridica glasul in preamarire si sa-L preamareasca impreuna cu el seara si dimineata.

Una dintre cele mai mari binefaceri ale lui Allah asupra robului Sau este sa-i daruiasca o cunoastere folositoare, sa cunoasca randuielile judecatii si sa solutioneze pricinile dintre oameni, asa cum l-a binecuvantat pe robul Sau Dawud, pacea fie asupra lui.

Grija lui Allah Preainaltul fata de Profetii si alesii Sai se arata si atunci cand ei savarsesc unele greseli: El ii incearca si ii pune la proba prin ceea ce ii face sa se fereasca de lucrul oprit si sa se intoarca la o stare mai desavarsita decat cea dintai, asa cum s-a petrecut cu Dawud si Sulayman, pacea fie asupra lor.

Profetii - binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lor - sunt ocrotiti de greseala in ceea ce transmit despre Allah Preainaltul, fiindca scopul trimiterii lor nu poate fi implinit decat astfel. Cu toate acestea, li se poate intampla sa savarseasca unele pacate care tin de firea omeneasca, insa Allah ii indreapta degraba prin grija si bunatatea Sa.

Dawud, pacea fie asupra lui, statea de obicei in incaperea sa de rugaciune, slujindu-I Domnului sau. De aceea cei doi impricinati au escaladat zidul incaperii, fiindca atunci cand el intra acolo nimeni nu venea la el. El nu isi dedica tot timpul oamenilor, in pofida numarului mare de pricini, ci isi randuia un timp in care se retragea cu Domnul sau, isi gasea bucuria in adorarea Lui si primea ajutor pentru sinceritate in toate lucrurile.

Se cuvine pastrata buna-cuviinta atunci cand se intra la conducatori si la altii. Cei doi impricinati, cand au intrat la Dawud intr-un mod neobisnuit si pe alta cale decat usa, l-au speriat; acest lucru l-a tulburat puternic si i s-a parut nepotrivit.

Purtarea rea a impricinatului si fapta sa necuvenita nu trebuie sa-l impiedice pe judecator sa judece cu adevar.

Se vede desavarsirea blandetii lui Dawud, pacea fie asupra lui: cand au venit la el fara ingaduinta si el era rege, nu s-a maniat, nu i-a dojenit si nu i-a certat.

Celui nedreptatit ii este ingaduit sa-i spuna celui care l-a nedreptatit: „Tu m-ai nedreptatit”, „O, nedreptule!” sau „Tu savarsesti o nedreptate impotriva mea!” si altele asemenea. Cei doi au spus: „Suntem doi impricinati; unul dintre noi l-a nedreptatit pe celalalt”.

Cel care este sfatuit si mustrat, chiar daca are o treapta inalta si o cunoastere mare, nu trebuie sa se manie ori sa se simta jignit atunci cand cineva il sfatuieste sau il mustra, ci sa se grabeasca sa primeasca si sa multumeasca. Cei doi impricinati l-au sfatuit pe Dawud, iar el nu s-a suparat si nu s-a maniat; aceasta nu l-a abatut de la adevar, ci a judecat cu deplina dreptate.

Relatiile dintre rude si tovarasi si multele legaturi lumesti privitoare la avere duc la vrajmasie intre ei si la nedreptatirea reciproca. Nimic nu ii fereste de aceasta in afara de teama de Allah si de rabdarea in toate lucrurile, prin credinta si fapta buna; insa acestea se gasesc foarte rar printre oameni.

Cererea iertarii si adorarea, mai ales Rugaciunea, sunt dintre ispasirile pacatelor. Allah a legat iertarea pacatului lui Dawud de cererea sa de iertare si de prosternare.

Allah i-a cinstit pe robii Sai Dawud si Sulayman prin apropierea de El si printr-un sfarsit frumos. Sa nu creada nimeni ca ceea ce li s-a petrecut le-a micsorat treapta la Allah Preainaltul. Aceasta tine de grija deplina a lui Allah fata de robii Sai sinceri: cand ii iarta si sterge urmele pacatelor lor, indeparteaza si toate urmarile acestora, inclusiv pe cele din inimile oamenilor. Daca oamenii ar afla unele dintre greselile lor, respectul pe care il aveau pentru ei ar putea sa scada; Allah Preainaltul inlatura si aceste urmari. Acest lucru nu este greu pentru Cel Generos si Mult-Iertator.

Judecata intre oameni este o treapta religioasa asumata de Trimisii lui Allah si de alesii fapturilor Sale. Indatorirea celui care o implineste este sa judece cu adevar si sa nu urmeze dorinta. Judecata cu adevar cere cunoasterea lucrurilor Legii, precum si intelegerea situatiei concrete supuse judecatii si a modului in care i se aplica randuiala Legii. Cel care nu cunoaste unul dintre cele doua lucruri nu este potrivit pentru judecata si nu-i este ingaduit sa o savarseasca.

Dintre aceste invataturi este ca judecatorul trebuie sa se fereasca de patima si sa fie cu luare-aminte la ea, fiindca sufletele nu sunt lipsite de aceasta. Dimpotriva, el trebuie sa lupte cu sine insusi, astfel incat adevarul sa fie scopul sau, si sa indeparteze, in timpul judecatii, orice iubire sau ura fata de unul dintre cei doi impricinati.

Sulayman, pacea fie asupra lui, se numara printre virtutile lui Dawud si printre binefacerile lui Allah asupra lui, intrucat i l-a daruit. Una dintre cele mai mari binefaceri ale lui Allah asupra robului Sau este sa-i daruiasca un copil drept; iar daca acesta este si invatat, atunci este lumina peste lumina.

Allah Preainaltul l-a laudat si l-a preamarit pe Sulayman prin Cuvintele Sale: „Ce rob minunat! El se intorcea mereu la Noi”.

Bunatatea imbelsugata a lui Allah si binefacerea Lui fata de robii Sai se arata prin faptul ca le daruieste fapte bune si insusiri alese, apoi ii lauda pentru ele, desi El este Cel care le daruieste din bunatatea Sa.

Sulayman a pus iubirea lui Allah Preainaltul mai presus de iubirea oricarui lucru.

Orice lucru care il abate pe rob de la Allah este aducator de rau si vrednic de mustrare. Asadar, sa se desparta de el si sa se indrepte spre ceea ce ii este mai folositor.

Dintre aceste invataturi face parte si regula cunoscuta: celui care paraseste ceva pentru Allah, Allah ii da in schimb ceva mai bun. Sulayman, pacea fie asupra lui, a injunghiat caii de rasa, iubiti de suflete, punand mai presus iubirea lui Allah. Allah i-a dat in schimb ceva mai bun: i-a supus vantul lin si bland, care mergea la porunca lui oriunde voia si isi propunea, strabatand dimineata drumul unei luni si seara drumul unei luni; si i-a supus diavolii, inzestrati cu puterea de a face lucrari pe care oamenii nu le puteau face.

Supunerea diavolilor nu avea sa-i fie data nimanui dupa Sulayman, pacea fie asupra lui.

Sulayman, pacea fie asupra lui, era un rege-profet: facea ceea ce voia, insa nu voia decat dreptatea. In schimb, vointa profetului-rob urmeaza porunca lui Allah: el nu face si nu lasa nimic decat la porunca Lui. Astfel era Profetul nostru, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, iar aceasta stare este mai desavarsita.