Sad · 38:65–88

Versetele 65 la 88

„Spune”, o, Trimisule, acestor oameni care tagaduiesc, daca iti cer ceea ce nu iti apartine si nu se afla in puterea ta: „Eu sunt doar un prevenitor”. Aceasta este tot ceea ce am; hotararea Ii apartine lui Allah Preainaltul. Insa eu va poruncesc si va opresc, va indemn la bine si va mustru pentru rau. Cel care urmeaza calauzirea o face pentru sine, iar cel care rataceste o face impotriva sa. „Si nu exista alta divinitate decat Allah”, adica nimeni nu este adorat si nu i se slujeste pe drept in afara de Allah, „Unicul, Cel care supune totul”. Aceasta statorniceste dreptul Sau la adorare printr-o dovada hotaratoare: Unicitatea Sa si faptul ca supune orice lucru. Supunerea tuturor lucrurilor implica in mod necesar unicitatea: nu pot exista nicidecum doi stapanitori care sa fie egali in puterea lor de a supune. Cel care supune toate lucrurile este Unicul, fara seaman, si El este Cel care merita sa fie adorat singur, dupa cum singur supune totul.

El a intarit aceasta si prin unicitatea Stapanirii Sale, spunand: „Domnul cerurilor, al pamantului si al celor dintre ele”, adica Cel care le-a creat, le creste si le carmuieste in toate felurile. „Atotputernicul”, Cel care are puterea prin care a creat fapturile marete. „Cel Mult-Iertator”, Care iarta toate pacatele, mici si mari, ale celui care se caieste inaintea Lui si le paraseste. Acesta este Cel care este iubit si merita sa fie adorat, nu cel care nu creeaza, nu inzestreaza cu cele necesare, nu poate vatama sau folosi, nu stapaneste nimic din treburi, nu are putere si nici capacitate si nu detine iertarea pacatelor si a poverilor lor.

„Spune”, infricosandu-i, prevenindu-i, trezindu-le atentia si avertizandu-i: „Aceasta este o veste mare”. Ceea ce v-am vestit despre inviere, ridicarea din morminte si rasplatirea faptelor este o veste mareata, care merita toata atentia si nu trebuie neglijata. Insa „voi va intoarceti de la ea”, ca si cum nu ati avea inaintea voastra nici socoteala, nici pedeapsa si nici rasplata.

Daca va indoiti de cuvintele mele si priviti cu suspiciune ceea ce va vestesc, eu va spun lucruri despre care nu aveam cunostinta si pe care nu le-am studiat in vreo carte. Faptul ca vi le istorisesc asa cum sunt, fara adaos si fara lipsa, este cea mai mare marturie a sinceritatii mele si cea mai limpede dovada a adevarului cu care am venit la voi. De aceea a spus: „Eu nu aveam cunostinta despre adunarea cea de sus”, adica despre ingeri, „cand ei se certau”, daca Allah nu m-ar fi invatat si nu mi-ar fi revelat aceasta. De aceea a spus: „Mi se reveleaza numai pentru ca eu sunt un prevenitor cu un mesaj limpede”, adica unul a carui prevenire este vadita si clara. Niciun prevenitor nu a avut o prevenire mai convingatoare decat a lui, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui.

Apoi a amintit cearta adunarii celei de sus si a spus: „Cand Domnul tau le-a spus ingerilor”, vestindu-le: „Eu voi crea un om din lut”, adica materia din care este facut va fi lutul. „Cand il voi fi plamadit”, adica dupa ce ii voi fi intocmit si desavarsit trupul, „si voi fi suflat in el din duhul Meu, cadeti inaintea lui, prosternandu-va!”

Ingerii cei nobili s-au pregatit sufleteste sa faca aceasta dupa incheierea crearii lui si insuflarea duhului in el, ascultand de Domnul lor si cinstindu-l pe Adam, pacea fie asupra lui. Cand El i-a desavarsit trupul si duhul, iar Allah i-a incercat pe Adam si pe ingeri in privinta cunoasterii si intaietatea lui asupra lor a devenit limpede, Allah le-a poruncit sa se prosterneze. Atunci s-au prosternat „cu totii, in afara de Iblis”, care nu s-a prosternat. „El s-a semetit”, refuzand porunca Domnului sau si aratand trufie fata de Adam, „si a fost dintre necredinciosi”, in Cunoasterea lui Allah Preainaltul.

Allah i-a spus, mustrandu-l si dojenindu-l: „Ce te-a impiedicat sa te prosternezi inaintea celui pe care l-am creat cu cele doua Maini ale Mele?” Adica l-am onorat si l-am cinstit si l-am deosebit prin aceasta insusire, cu care l-am ales dintre celelalte fapturi; de aceea nu trebuia sa te semetesti fata de el. „Te-ai semetit”, refuzand, „sau esti dintre cei inalti?”

Iblis a spus, impotrivindu-se Domnului sau si contrazicandu-L: „Eu sunt mai bun decat el. Pe mine m-ai creat din foc, iar pe el l-ai creat din lut”. El pretindea ca elementul focului este mai bun decat elementul lutului. Aceasta este o analogie gresita, fiindca focul este materia raului, a stricaciunii, a semetiei, a nechibzuintei si a usuratatii, pe cand lutul este materia cumpatarii si a smereniei si din el ies toate felurile de copaci si plante. Lutul biruie focul si il stinge, iar focul are nevoie de o materie prin care sa dainuie, in timp ce lutul dainuie prin sine. Aceasta este analogia capeteniei acelor oameni, prin care s-a impotrivit poruncii rostite de Allah; falsitatea si stricaciunea ei deplina au devenit limpezi. Ce sa mai spui atunci despre analogiile ucenicilor sai, care s-au impotrivit adevarului prin analogiile lor? Toate sunt si mai false si mai stricate decat aceasta analogie.

Allah i-a spus: „Iesi de aici”, adica din cer si din locul cel nobil, „caci esti izgonit”, indepartat si alungat. „Blestemul Meu va fi asupra ta”, adica alungarea si izgonirea ta de catre Mine, „pana in Ziua Judecatii”, neincetat, pentru totdeauna.

El a spus: „Doamne, da-mi ragaz pana in ziua in care vor fi inviati!” Aceasta se datora vrajmasiei sale puternice fata de Adam si de urmasii lui: voia sa-i poata rataci pe cei despre care Allah hotarase ca ii va rataci.

Allah i-a raspuns cererii, intrucat Intelepciunea Sa cerea aceasta, si a spus: „Vei fi dintre cei carora li se da ragaz, pana in ziua timpului hotarat”, cand toti urmasii lui Adam vor fi fost adusi la existenta si incercarea se va fi incheiat.

Cand a stiut ca i se daduse ragaz, si-a infruntat Domnul, din rautatea sa, cu vrajmasie apriga fata de El, de Adam si de urmasii acestuia, spunand: „Pe Puterea Ta, ii voi rataci pe toti!” Este posibil ca litera „ba” sa arate un juramant: el a jurat pe Puterea lui Allah ca ii va rataci pe toti, „in afara robilor Tai alesi dintre ei”, stiind ca Allah ii va pazi de uneltirea lui. Este posibil si ca litera „ba” sa exprime cererea de ajutor: cand a stiut ca este neputincios din toate punctele de vedere si ca nu rataceste pe nimeni decat prin Voia lui Allah Preainaltul, a cerut ajutor Puterii lui Allah pentru ratacirea urmasilor lui Adam. Asa a facut acesta, care este cu adevarat vrajmasul lui Allah.

Iar noi, Doamne al nostru, cei neputinciosi, care ne recunoastem lipsurile si marturisim fiecare binefacere a Ta, urmasii celui pe care l-ai onorat si l-ai cinstit, cerem ajutor prin Puterea Ta mareata, prin Taria Ta si prin Indurarea Ta care cuprinde orice faptura, precum si prin indurarea ajunsa la noi, prin care ne-ai daruit binefacerile religioase si lumesti si ai indepartat de la noi nenorocirile pe care le-ai indepartat. Te rugam sa ne ajuti sa ne razboim cu el, sa-i fim vrajmasi si sa fim feriti de raul lui si de capcanele lui. Nadajduim cu incredere ca vei raspunde rugii noastre si credem in fagaduinta Ta, caci ne-ai spus: „Domnul vostru a spus: Chemati-Ma si va voi raspunde!” [Ghafir 40:60]. Te-am chemat asa cum ne-ai poruncit, asadar raspunde-ne asa cum ne-ai promis. „Tu nu-Ti incalci fagaduinta” [Al 'Imran 3:194].

Allah Preainaltul a spus: „Adevarul este, si adevarul il spun”, adica adevarul este insusirea Mea si adevarul este cuvantul Meu: „Voi umple, negresit, Iadul cu tine si cu cei dintre ei care te vor urma, cu totii”.

Dupa ce Trimisul le-a aratat oamenilor dovada si le-a lamurit calea, Allah i-a spus: „Spune: Nu va cer pentru aceasta”, adica pentru chemarea mea catre voi, „nicio rasplata si nu sunt dintre cei care pretind ceea ce nu sunt”. Nu pretind un lucru care nu-mi apartine si nu spun ceea ce nu cunosc; eu nu urmez decat ceea ce mi se reveleaza.

„Aceasta”, adica aceasta revelatie si Coranul, „este doar o pomenire pentru lumi”. Prin ea isi amintesc toate cele care le sunt de folos pentru binele religiei si al vietii lor lumesti. Astfel, ea este cinste si inaltare pentru cei care o pun in practica si dovada statornicita impotriva celor care se impotrivesc cu incapatanare.

Aceasta sura mareata cuprinde pomenirea inteleapta si vestea mare, statorniceste dovezile si argumentele impotriva celui care tagaduieste Coranul, i se impotriveste si il socoteste mincinos pe cel care l-a adus. Ea vesteste despre robii alesi ai lui Allah si despre rasplata celor evlaviosi si a celor care intrec masura. De aceea, la inceputul ei, El a jurat pe Coran ca fiind plin de pomenire, iar la sfarsit l-a descris ca fiind o pomenire pentru lumi. Intre acestea a vorbit adesea despre aducerea-aminte, spunand: „Aminteste-l pe robul Nostru”, „Aminteste-i pe robii Nostri”, „ca indurare din partea Noastra si ca aducere-aminte”, „Aceasta este o pomenire”.

O, Allah, invata-ne din el ceea ce nu cunoastem si aminteste-ne ceea ce am uitat, fie prin nepasare, fie prin parasirea punerii sale in practica.

„Si veti cunoaste, negresit, vestea ei dupa o vreme”, adica ceea ce vesteste, atunci cand pedeapsa va cadea asupra lor si toate mijloacele de scapare le vor fi taiate.

Tafsirul Surei Sad s-a incheiat prin bunavointa si ajutorul lui Allah Preainaltul.